"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

marți, 18 noiembrie 2008

Puterea obişnuinţei

V-aţi gândit câte din lucrurile pe care le faceţi zilnic sunt automatisme intrate adânc în motoraşul vostru? Nu vorbesc de lucruri grave, de obişnuitul de a-l înjura pe prostul din trafic, de a înjura guvernanţii şi de starea permanentă de greaţă din cauza dobitocilor de pretutindeni. Nu la experimentul cu terorizatul maimuţelor (ştiţi voi care) mă gândesc. Ci la micile şi teoretic neînsemnatele lucruşoare de zi cu zi. Care fac parte din rutina noastră personală. Şi care nu ne fac rău neapărat.
Eu mă trezesc în fiecare dimineaţa a săptămânii la fel. În chinuri. Şocată că sună alarma, deşi abia m-am culcat (cel puţin asta e senzaţia). O mai amân. Mă amăgesc. În fiecare dimineaţă la fel. De două ori. A treia oară o iau personal. Înjur telefonul. Îl arunc. Ţopăi până la baie şi fac pipi. Pe întuneric. Ţop ţop în bucătărie. Fac cafeaua, beau o gură. Abia apoi îmi permit să merg la baie şi să aprind lumina. Fără cafea sunt convinsă că mi s-ar sparge oglinda dacă mi-ar vedea ochii de ucigaş în serie. Vară, iarnă fac în fiecare dimineaţă la fel. Deh, puterea obişnuinţei. Vineri seara, bucurie mare. Mâine nu trebuie să mă trezesc la 6 jumate! Punem mobilul pe silent. Îl ascundem printre haine, să nu se audă nici măcar vibraţiile. Închidem uşa dulapului şi aruncăm cheia. Rânjim diabolic. Hehe, mâine mă trezesc la 100! Ghinion. Mă trădează puterea obişnuinţei organismului meu. Care îmi dă ghionturi în stomac. Şi mă obligă să mă duc la baie. La 6 jumate! Hai, 7 făr un sfert. Că deh, aşa s-a obişnuit el, să facă pipi la ora aia! Bombăn, înjur, scuip. Mă bag la loc în pat. De nervi, mă doare deja capul. Mă frichinesc. Trezesc gagicul. Fără să vreau. Înjurăm împreună. Până pe la 9 şi ceva când se face ora la care aş fi vrut să mă trezesc.
Tot obişnuinţă a devenit să mergem în weekend la ai mei la curte. Unde, invariabil, facem grătar. Cu cărniţă bine fezandată şi condimentată. Sâmbătă de sâmbătă. Duminică de duminică. Dulce-piperată rutină ...
În drum spre birou, alte obişnuinţe. Acelaşi drum, în fiecare zi. Doar că uneori e din Băneasa, alteori din Militari. Aceleaşi semafoare. Aceeaşi bandă. Nu ies din grafic. Nu de alta, dar pot să dorm liniştită. Ştie Frieda drumul. Doar înjurăturile le alternez din când în când. Dacă ajung la timp, parchez întotdeauna lângă acelaşi trotuar. Dacă întârziu, trebuie să caut haotic. Cu aceeaşi obişnuinţă. Pe aceleaşi două-trei străduţe.
La birou, alte obiceiuri împământenite. Pentru că invariabil vine prima, cafeaua o face Mireluţa-drăguţa. Cafea bună, tare, aburindă. Intru hipnotizată şi încă dormind în birou. Pun o cană de cafea. Mormăi de plăcere. Abia după 10 minute scot un cuvânt. Cam aşa facem toate. Mare panică, mare, când ne-am trezit astă-vară fără Mirela. Îşi permisese luxul de a pleca în concediu. Şi noi n-aveam cafea! Instinctul pavlovian bulversat. Cearcănele până la genunchi. Pulsul slab. Tensiunea la minim. Haos în obişnuinţe. Au trebuit să treacă două zile tulburi, cu nervi şi demenţă, până să ne apucăm să facem fiecare cafeaua. Dar am revenit rapid la vechile obiceiuri odată cu întoarcerea ei.
Acum nu multă vreme am râs copios şi superior de ce face puterea obişnuinţei din oameni. Prietena mea Alina. Curu în maşină de ani de zile. Şi ne povesteşte cum a rămas ea blocată, cu frâne puse brusc din tocuri, refuzând să calce pe o străduţă pentru că avea semn de sens interzis. Deşi ea era pe jos! Hahahaha, ce amuzant, vai, prinţeso! Barba-su, Pedro, zâmbea cu juma de gură. "Ştiţi, am făcut şi eu una bună. Traversam cu picioruşele trecerea de pietoni. Vorbeam la telefon. Şi am văzut un poliţai şi am lăsat telefonul jos, să nu mă amendeze". Hahahaha, maaaaamă, în ce hal sunteţi! Snobilor, nu mai ştiţi decât cu maşina, cu vulgul pe trotuar vă pute. Hlizeli, miştouri, "numai vouă vi se putea întampla aşa ceva".
... Acum câteva zile. Mă grăbeam să ajung de la birou la Cafeneaua Actorilor. Pe străduţe. Dreapta. Stânga. Încă puţin. "Dacă fac la stânga acolo, ajung imediat". Dar mă opresc. Pentru că eu respect semnele de circulaţie. Dau prioritate celor două maşini care veneau. Văd semnul de obligatoriu la dreapta. "La naiba! Asta e, sunt o fată cuminte, respectăm semnele". Fac la dreapta. Regulamentar. Merg câţiva metri. Şi brusc pun frână. Din călcâie. Şi îmi dau două peste frunte. Cum era, Lio, cu ăia de s-au obişnuit aşa de tare să meargă cu maşina de au uitat că semnele de circulaţie, cu extrem de puţine excepţii, sunt pentru maşini? Noroc că eram singură. Şi tu, te rog, să nu mai spui nimănui ce prostie am făcut, da? Că râde lumea de mine. Şi îmi spune că sunt snoabă şi am uitat cum e cu vulgul pe trotuar.

15 comentarii:

  1. cand ma pregateam si eu sa scriu ca te invidiez pentru asa un program clar, calculat si la ceas (pentru ca eu sunt un haos fara pic de regula acum), apare faza cu pedro :D bravo Pedro! genial!! ca pana la finalul articolului, sa imi surprind un gand: et tu, Lia? :)))))

    RăspundețiȘtergere
  2. :))) Aş da zile de la mine să nu mai am program cu ceas :)))) Trust me! Aşa de bine funcţionam când nu eram aşa calculată. Că oricum, acum doar aparent sunt cu program şi în grafic, în realitate e un mare haos în existenţa mea. Şi mă simt vinovată. De parcă fur cuiva minutele cât mai las alarma să sune :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu am locuit doi ani intr-o casa care s-a dovedit subreda si a fost partial demolata. S-a construit o alta, trainica si frumoasa pe care am vrut-o identica din punct de vedere al impartirii camerelor si bailor. Electricienii au schimbat totusi locul intrerupatoarelor, iar eu inca bajbai din reflex dupa cele vechi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu am avut timp de 10 ani numai masini pe benzina, iar anul trecut cand mi-am cumparat o masina pe motorina am mers la benzinarie si am pus in rezervor...benzina. Deh, puterea obisnuintei :)
    PS: Si nu sunt atat de vinovat ca doar se cheama benzinarie si nu motorinarie, nu?

    RăspundețiȘtergere
  5. Hihihihi, cunoastem :))) Bine că nu mai ai vechea casă, că poate tot din obişnuinţă te trezeai zburând la Doamne-Doamne, din cauze de ţevi de gaze lipite de alea de electricitate :)))))

    RăspundețiȘtergere
  6. @călin: şi a mai mers? :))) Mama mea cînd avea încă Tico, a pus motorină în loc de benzină, deşi nu avusese în viaţa ei maşină pe motorină. Dar Ticuţul acolo a murit :))) Au trebuit să-i spele motorul.

    RăspundețiȘtergere
  7. hehe...funny. io singura chestie care o fac constant e sa injur telefonul concetatenilor de casa, care suna intotdeauna la 6 juma si care imi strica somnul de fiecare data. si am reusit sa imi dereglez total somnul. in rest, cre ca n-am doo zile la fel, in afara de faptul ca n-am chef de vorbe cu indienii de la munca si trag castile pe urechi primul lucru cand ajung...al'fel..facem lucrurile palpitant, ca daca nu le fac io, altu siiigur nu mi le face

    RăspundețiȘtergere
  8. Mai tare este ca ne simteam atat de sigure in ea :)) noroc ca nu am stranutat mai tare pentru ca putea sa pice pe noi si pierdea blogosfera asa fete spirituale :)

    RăspundețiȘtergere
  9. @doamna din duşul meu: eeee, tocmai pentru că restul zilei e întotdeauna altfel, mai activ, mai isteric, mai dement, mai vegetativ nu am detaliat. Că doar nu trăiesc în filmul ăla cu ziua care se tot repeta, Ziua cârtiţei :))) Să înţeleg că tu eşti pe post de gagicul meu care ma detestă în fiecare dimineaţă :)))

    RăspundețiȘtergere
  10. @iulia: a vrut Doamne-Doamne să ne dea şansa de a deveni celebre :))) Dar ce energie pozitivă avea totuşi acea casă, remember? :D

    RăspundețiȘtergere
  11. ...mai stiu eu pe cineva...care la 2 saptamani de cand s-a mutat in casa noua...noaptea INCA mai cobora din pat SPRE PERETE, mergea la baie spre bucatarie, se trezea dimineata si nu intelegea de ce fereastra e in partea cealalta decat se obisnuise etc...

    EGGO ( si daca-mi permiti Lia..am sa profit de ocazie..si de ospitalitate si am sa pun si linkul asta aici...asa, de guerilla, cat sa simt pana la capat ca sunt "oportunist" si fortzez usi deschise! :)) The'am phuphales phirandho...o seara buna!

    http://www.wasn.ro/eggostudio/img1.jpg

    RăspundețiȘtergere
  12. @EGGO: permite Lia :) Tinem si pumnii :) Cat despre dat jos cu capul in perete, nu pot sa spun decat AU! :))

    RăspundețiȘtergere
  13. Zi de muncă în faţa leptopului: 21 de grade, ţigări, cafea, 21 de grade, ţigări, cafea, etc.
    Pînă cînd?
    Toate trec. Asta trece vreodată?

    RăspundețiȘtergere
  14. well..de-ai fi gagicu' meu, desi asta suna un pic ciudat..probabil m-ash ferici sa ma trezesc dimineata :)) ca pe vremurile demult apuse si fericite de ma trezeam dimineata imi ceream portia...asa doar dumnezeiesc fratele care nu-i scoala nici alarma politiei...si deci ma trezesc evident cu fundu-n deal :)

    RăspundețiȘtergere
  15. suntem niste robotei: aceeasi cafea sau ceai dimineata, acelasi traseu, acelasi scaun la birou, acelai drum la intoarcere, indigou usor patat ici-colo, cand si cand...
    bine ca macar uneori mai au loc niste scurtcircuite si-atunci roboteii din noi o iau usor pe langa :)

    RăspundețiȘtergere