Aşa-i românul?

În afară de poveşti despre noul ministru al Internelor, de euforia din jurul învestirii lui Obama sau de paranoia (mai mult sau mai puţin îndreptăţită) legată de stocarea sms-urilor şi discuţiilor telefonice, am mai dat azi de o ştire care pe mine m-a lovit momentan mai mult ca cele de mai sus. În urma studiul „Valorile românilor”, făcut de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) în cadrul valului 2008 al European Values Survey, a reieşit că românii se consideră religioşi, dornici de muncă, familişti, scârbiţi de politică şi gata oricând să plece capul şi să pupe mâna unui tătuc autoritar.
Despre treaba cu importanţa majoră a familiei în existenţa românului, n-o să spun prea multe. Toţi avem nevoie de un punct de reper. Chiar şi pentru (mulţii) viermi care îşi bat nevasta şi copiii până îi bagă în spital, familia e importantă. Că reprezintă sacul de box unde îşi varsă frustrările, complexele, vitejismele la băutură, numai bine ca mai apoi să devină mai curaţi şi mai luminoşi.
Religiozitatea românilor se întinde de la blestematul şi călcatul în picioare pentru o sticlă de plastic cu apă sfinţită sau pupat moaştele vreunui sfânt (apropo, nu am înţeles niciodată de ce chiar de ziua sfântului se omoară oamenii să pună mâna, când respectivele moaşte sunt în acea biserică şi în restul zilelor???), la "sfinţenia" cu care nu spală de sărbători "că ajungi în Iad", trecând prin închinatul strâmb cu ţigara în mâna stângă la trecerea pe lângă o biserică şi scuipatul în sân de deochi. Bomboana de pe colivă o reprezintă "credinţa" adânc înrădăcinată în mulţi români cum că dacă vezi un popă, e de rău, cu ghinion. Amin!
78% din cei intervievaţi au declarat că politica este "deloc sau puţin importantă". Prezenţa la vot o dovedeşte. În acelaşi timp, înghesuiala la mici şi bere electorale contrazice. Şi la aşa dezinteres, delăsare, lipsă de reacţie, de ce ne mai supărăm şi ne ofuscăm că îşi fac politicienii de cap şi se pişă pe noi? Pe de altă parte, însă, pe principiul românului îi place cu biciul pe cârcă şi nu ştie decât de frică, 73% dintre românii intervievaţi consideră că ar fi bine ca ţara să aibă un conducător puternic, care nu-şi bate capul cu Parlamentul şi alegerile, în timp ce 20% sunt convinşi că viaţa le-ar fi mai bună sub un regim militar! Păi, cu scârba asta totală pentru pulitică şi capul mioritic plecat, încă puţin şi poate îi iese lu Zmeus. Nu ştiu de unde o să scoată, dintre burtoşii diabetici cu pensii halucinante, armata aspră dar severă cu care să-i facă pe români să se pişe pe ei de frică şi să nu mai iasă din casă după ora 18, dar găseşte el o soluţie. Ia, faceţi un exerciţiu de imaginaţie, o vedeţi pe Nuţi cu părul strâns strict în coc, cu uniforma roz strânsă pe corpul de cadână, cu pieptul (generos) plin de medalii (încrustate cu cristale Swarovski) pentru merite deosebite, cu cizme cu toc cui din piele de puţă de maimuţă şi cravaşă, urlând: la pământ, viermilor! 100 de flotări în pumni! Tu, ăla mai muşchiulos, fă şi un striptiz, că sunt cam stresată! ? Eeee, cu aşa general, să tot stea sculat drapelul fără stemă!
Că aşa-i românul mirobolant, halucinant şi mereu nehotărât, tot 73% din cei chestionaţi doresc ca România să aibă un sistem politic democratic! Păi, pe principiul unic românesc cum că democraţie înseamnă să faci ce vrei, cum vrei şi când ai chef, fără un minim de răspundere sau responsabilitate, trăim o democraţie minunată de ani de zile, oameni buni! Ce ne-am putea dori mai mult decât un conducător puternic şi cel puţin la fel de democrat ca principiile româneşti?
Eeee, şi ajungem la treaba la care e cel mai bun românul: 91% dintre respondenţi cred că munca e „foarte sau destul de importantă”. Părerea mea e că s-au încurcat puţin borcanele şi la întrebarea asta intervievaţii au crezut că-i întreabă de salariu. Că de muncă, ştim cu toţii cum e. Lunea e naşpa, că e luni, marţea sunt trei ceasuri rele şi neştiind exact când sunt, mai bine te fereşti toată ziua să faci ceva, miercurea e în plus, joia e aproape weekend, iar vineri e zi scurtă. Dar la cum ne spun guvernanţii că economia duduie, s-ar putea să fiu eu răutăcioasă.
Dacă la încredere stăm bine (doar 16% din cei intervievaţi au spus că au încredere în alţi oameni), la toleranţă stăm şi mai bine: 63% s-au declarat împotriva divorţului, în timp ce 91% sunt de părere că homosexualitatea nu poate fi justificată. Spre deosebire de viol, pedofilie, umflat ochii nevestei, ţinut copilul în lanţuri.
Eu la biserică mă duc rar, prefer propriul meu dialog cu Ăl Bătrân. Spăl uneori duminica pentru că atunci am timp şi nu mi-e frică de iad din cauza asta. N-am probleme cu marţi 13 şi nici nu-mi pun busuioc sub pernă. Politica, aşa strâmbă şi curvă cum e, mă pasionează (deh, eu am o slăbiciune pentru curve, v-am mai spus) şi nu accept să tac din gură, chit că teoretic nu schimb nimic imediat, dar nu-mi pierd speranţa. Şi nici umorul şi ironia, la care n-am de gând să renunţ prea uşor. Îi mulţumesc cu această ocazie lui Dan Şelaru pentru onoarea pe care mi-a făcut-o punându-mă pe lista celor uniţi de întrebarea "Ce o să urmeze?", şi care n-au găsit o soluţie în vorbele clasei politice. Îmi doresc să trăiesc într-un sistem democratic. În care opinia publică şi societatea civilă sunt puteri adevărate. Despre militari ce pot să spun? Îmi plac bărbaţii în uniformă şi parada de 1 decembrie. Îmi doresc un conducător puternic. Cu prestanţă, respectat în străinătate, care să mă facă mândră că l-am ales şi căruia să-i pot reproşa atunci când greşeşte. Munca pe care o fac îmi place, dar după ani în care nu ştiam când e zi şi când e noapte, am învăţat să îmi placă şi timpul meu cu mine însămi, cu familia, cu prietenii. În ciuda multor "ţepe" luate de la oameni apropiaţi, continui să am încredere în oameni, să îmi doresc să-i am în preajmă, să am ce să învăţ de la ei. Când oamenii divorţează, îmi pare rău că nu a mers, dar le respect deciziile. Homosexualii există. Că vor sau nu vor unii şi alţii, au existat întotdeauna. Şi nu e treaba mea să-i judec! Prefer să văd oamenii ca oameni, nu ca divorţaţi, homosexuali, atei, credincioşi sau "cu handicap".
E, voi cât de români sunteţi?