Fericirea mea concentrată

Am avut întotdeauna o viaţă frumoasă şi plină, pentru îmi place să mă bucur de orice şi lucrurile mici mă pot face fericită. Am în jur oameni cu care mă simt bine, la care ţin şi pe care îi iubesc. Pe cei care îmi fac rău sau mă deranjează am învăţat să-i ocolesc şi chiar elimin din viaţa mea, în ciuda derapajelor pe care nu le pot tot timpul controla. De doi ani de zile, existenţa mea s-a îmbogăţit considerabil, iar momentele de fericire sunt mult mai dese.

Pe 24 ianuarie 2007, pe la prânz, am primit un sms: Gata, Smaranda s-a născut. E drăguţă, grăsuţă şi gălăgioasă. Era de la Cati, cumnata mea şi mama ei. Trei zile mai târziu, o cunoşteam pe nepoata şi viitoarea mea fină. În ziua aia nu mă simţeam bine, dar când am luat-o în braţe, am simţit că explodez de fericire. Şi mi-a trecut tot răul. Atât de mică, de haioasă şi de perfectă. Cu ochi mici de chinezoaică. Mi s-a lipit de suflet imediat. Şi iremediabil. Nu a trezit în mine idei de genul "vai, trebuie să-mi fac şi eu unul acum". De altfel, întrebarea "dar tu când?" a devenit deja uşor iritantă şi o consider o intruziune brutală în intimitatea mea. Când şi dacă, este strict problema mea. De copilul acesta m-am îndrăgostit pur şi simplu. Fără să mă gândesc de ce şi cum.

În scurt timp, toată lumea a început să-i spună Mara. Am botezat-o într-o zi superbă de mai. Până la cristelniţă, a fost cuminte. După aia, descurcă-te, Lio, cu zuzuca! Până a terminat popa slujba, n-a mai tăcut. Şi mi se zbătea ca peştele în braţe. Recunosc, atunci am avut cele mai mari emoţii. Dar şi cea mai mare împlinire sufletească şi spirituală. E greu de descris, dar e mare lucru să te simţi naşul unui copil.

Pe zi ce trece, creşte ca aluatul bine dospit. Pe la 5-6 luni arăta ca un băieţel, botoasă şi grăsuţă, cu un ciuf de punkistă. Când am auzit-o prima dată râzând, cu hohote, nu doar aşa, un gângurit, am simţit că mă sufoc de uimire şi încântare. Nu cred că există în lumea asta sunet mai frumos şi mai plin de viaţă ca râsul unui copil. Nu ştiu dacă se practică deja, dar eu aş face terapie cu râsete de copii.
De când am luat-o prima dată în braţe, am dansat împreună. Şi dacă e ceva ce să simplifice la câteva cuvinte relaţia noastră, ar fi râsul şi dansul. Are gagica un ritm incredibil! Paşi bine dozaţi la pop, dat din fund la Ternipe, dat din cap pe rock, piruete pe vals. Încă puţin şi o dăm la şcoala de dans. Bunele maniere le învaţă ea singură. De la mătuşă-sa :)

La mutră nu prea semănăm. Dar nu pot să mă abţin să nu mă umflu în pene şi să fiu foarte mândră când îmi spune maică-mea "face numai prostii şi când o văd am deja-vu-uri cu tine!". Sau când îl disperă pe frate-meu cu căpoşenia şi NU-urile ei de spune "parcă numai Lia te-a făcut!" Sunt încântată nu din orgoliu, ci pentru că sunt convinsă că personalitatea puternică, curiozitatea, vivacitatea şi chiar încăpăţânarea (care nu vin din răsfăţ, ci de la sine) de copil o vor ajuta să devină un om cu convingeri proprii, personalitate, independenţă. Şi asta nu are cum să fie rău.

De vreo două ori i-am schimbat pampers-ul. Recunosc, nu a fost vreo plăcere. Dar la baie e o nebunie. Ieşim ude din cap până în picioare (deşi eu îmbrăcată), e bătaie pe uscătorul de păr, e joacă şi chiţăială. Dar momentul meu preferat cu ea, în afară de dans, este somnul de după-amiază. Iar îmi creşte sufletul când mă alege pe mine partener de nani. Ea bea lapte, se frichineşte, până la urmă adomim lemn. Şi ne trezim în cele mai ciudate şi strâmbe poziţii. Cu picioarele descoperite. Boală de familie.

Sâmbăta trecută am sărbătorit-o de 2 ani. S-a făcut fetiţă. Îi plac rochiţele şi se maimuţăreşte în oglindă. S-a jucat cu toţi copiii şi cu toţii s-au distrat de minune. Noi ăştia mari pe lângă ei. Bucurie, relaxare în ciuda alergăturii după ei, uitat de toate. Fericire concentrată.

Abia o aştept să mai crească. Să mergem împreună la cumpărat prostii. La mâncat îngheţată pe ascuns. De va fi să am şi eu copiii mei sau vor mai apărea laţi nepoţi, sunt convinsă că îi voi adora, pe fiecare în parte. Dar în sufletul meu şi parte din mine, Mara e şi va rămâne prima imensă iubire.


Photo gallery Mara si Lia