"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

joi, 27 noiembrie 2008

Minuni în România

În turbarea mea cu idioţii de la rds şi electrici, am trecut peste cea mai dramatică şi mai frumoasă întâmplare de multă vreme. Care m-a făcut (mai ales acum când reiau filmul şi conştientizez) iar mândră de semenii mei. Şi am plâns. Şi m-am emoţionat. Şi am fost fericită. Se poate şi la noi, nu doar în filmele americane.
În drum spre meditaţii (că îmi ocup timpul şi stresat copiii cu engleză şi română), am trecut pe la Vitan, pe lângă Dâmboviţa. Şi am oprit să îmi iau ţigări. Văd oameni pe malul gârlei. Mă uit mai bine. În apă căzuse un căţel. Alb, blănos, frumos, frumos, cu un botic mare, cu ochi disperaţi. Ud leoarcă. Pe frigul ăla sinistru. Reuşise să se urce pe o bucată de beton, dar era înconjurat de apa aia îngheţată şi murdară. Cum vedea oameni, cum începea să latre. Cerea ajutor, bietul. Unii comentau aiurea. Doar un tip tânăr şi simpatic a făcut mult mai mult. A sunat la 112. Şi a spus ce se întâmpla. Nu-mi venea să cred că mai există oameni care să facă aşa ceva. "N-o să vină, dom'le, nimeni pentru un câine". Recunosc, aveam şi eu sufletul plin de îndoială. Doar trăim în România, nu în filme americane unde pompierii salvează pisici din copaci.
În viaţa mea nu m-am bucurat mai tare că m-am înşelat. În fix 6 minute, cu sirene, cu claxoane, cu girofar, ditamai maşina de pompieri. Cei mai eroi oameni necunoscuţi de când mă ştiu. Au venit şi cu un scafandru. Care a intrat repede în apă. Să fi văzut bietul căţel disperat cum dădea din lăbuţe pe betonul acela. Ar fi vrut să sară, dar îi era frică. Şi atât de frig, cred. Scafandrului îi era teamă să nu îl muşte. Dar i-a sărit în braţe ca un copil speriat. Şi cuminte. Dădea şi el din lăbuţe. Eram cu sufletul la gură. Uitasem de frig, de zloată, de meditaţii. Oamenii tăceau şi ei. Unii încurajau entuziast. M-am uitat la feţele celorlalţi pompieri. Băieţi tineri. Frumoşi. Obosiţi. I-aş fi strâns pe toţi în braţe. Eroii noştri. De care nu ne aducem aminte decât întâmplător. Şi atunci prea puţin.
Scafandrul cu căţelul au ajuns la mal. I-au ajutat să iasă. Bietul blănos lingea mâini de recunoştinţă. M-a pufnit plânsul. Eram atât de fericită! Se făcuse cald. Ieşise soarele. Dispăruse noroiul. I-am spus tipului care sunase că ar trebui să fie mândru de el. Că a salvat un suflet. Era şi el bucuros. Lumea aplauda. I-au pus căţelului o pătură ponosită pe el. Şi am auzit un om spunând că ar vrea să-l ia acasă. Sper că s-a ţinut de cuvânt.
Câţiva oameni, cu lacrimi în ochi şi zâmbet larg pe buze. Câţiva pompieri. Eroii mei. Şi un căţel blănos şi cu cei mai mari şi mai sinceri şi recunoscători ochi din lume. Dintr-o lume unde se mai întâmplă şi lucruri minunate.

76 de comentarii:

  1. iiiiiiiiii - bietul animalut!! i'm an animal lover so aproape ca mi-au dat mie lacrimile la povestea asta..
    bine ca l-au salvat! si da, se poate si in Romania (cateodata :P)

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragii mei pompieri, printre atât de puţinii care au simţ al datoriei şi al responsabilităţii în ţara asta. Tot respectul! Căţelul era senzaţional :)

    RăspundețiȘtergere
  3. E adevarat ca mi-a rupt inima acel catel cand il vedeam acolo pe bucata aceea de beton.Si era atat de frig afara si incepuse sa ninga,iar el statea acolo si cum vedea trecand oameni pe malul Dambovitei latra catre ei cerand ajutor.Poate ca l-au vazut si altii insa cum la noi in Romanica noastra nu prea conteaza o viata de om,una de catel nici atat.Fara sa stau prea mult pe ganduri am decis sa sun la 112 sperand ca poate cine stie are si cutzu o sansa.Si a avut."In 5-6 minute ajung pompierii acolo cu scafandru cu tot" imi spunea persoana de la telefon insa eu chiar nu am crezut asa ceva(ca doar traim in Romania).Si cu toate astea ce sa vezi?In 5 minute am auzit sirenele,iar in minutul 6 pompierii erau deja pe podul Vitan pregatindu-de de interventie.Nu puteam sa cred asa ceva.O ditamai RABA cu echipaj cu tot era gata sa intervina pt salvarea unui biet catelus.Scafandrul a intrat dupa el in apa rece si jegoasa a ajuns in sfarsit la el cutzu a lasat urechile pe spate si dadea din codita insa tot temator, era gata gata sa sara in bratele scafandrului.Si a vorbit cu el,l-a mangaiat usor pe botic,s-au imprietenit putin si..... gata,sus cu el.L-a urcat sus pe mal si cum a pus picioarele pe pamant a si ridicat piciorul la un stalp.Am fost impresionat si tre sa recunoastem ca asa ceva este o raritate in Romania.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dati-mi voie sa va povestesc si io o fapta buna pe care am facut-o, de mult, de mult..

    Introducere.

    Io sunt baiat sarac de la mahala, nu am avut nici pian cu coada si nici guvernanta, si limbi straine am invatat prin gari si a fost tare greu.. mai ales gramatica.

    Toata mahalaoa zice ca sunt al mai dastapt si mama m-a dat la liceu Ion Creanga, pa vremea aia era pa chiu girlii, la minastire, acum e scoala de popi. Mama zicea ca e scoala de domni ca p-acolo erau numai evrei, d-aia si azi ma omor dupa pistruiate.

    Aveam o uniforma speciala facuta de mama dintrun frac al unui unchi fost ospatar de lux care tocma murise. Mama mi-a pus pernite la piept si umeri sa par si io cit de cit om, ca tare eram slabanog.

    Va urma.... in episodu urmator se va prezenta modu in care erou salveaza din Dimbovita un portofel de la inec.

    ramineti pe receptie, nu-nchideti aparatele de computer, un comunicat important pt. tara... astept provincia, vind butelie!

    RăspundețiȘtergere
  5. Aaaaaa, eroul meu anonim!!!!! Cum ai ajuns la mine?! Vai, sunt emoţionată :) Mulţumesc google-ului pe această cale :) Ce frumos! HIhihi, n-am cuvinte :) Îţi mulţumesc încă o dată. Uitasem cum a ridicat piciorul la stâlp :))))

    RăspundețiȘtergere
  6. Ţigane, o să te faci vinovat de moartea mea! Că eu acum sunt blondă. Şi mi-am ţinut respiraţia aşteptând continuarea poveştii. Şi încă o mai ţin!

    RăspundețiȘtergere
  7. Dan, şi aici îţi mulţumesc şi da, aş fi încântată şi onorată. Uite, anonimul erou cu telefonul m-a găsit pe google. Minunată invenţie internetul ăsta :) Abia aştept!

    RăspundețiȘtergere
  8. Nuuuuuuuu.
    Eroi sunt pompierii.Eu doar am facut ce ar fi facut(sper)oricare dintre noi.Si doar atat.

    RăspundețiȘtergere
  9. Lia, nu-mi fac griji ca fieru rau nu piere, tine-ti respiratia, imagineaza-ti ca ma saruti, lung lung... desi nu-mi plac blondele, ti-am spus pistruiate si cu pometi mari. Tigancuse esti frumoasa

    Uite ca m-ai incurcat si nu mai stiu ce vroiam s spun!

    RăspundețiȘtergere
  10. Am pus-o. Ma bucur ca am mai gasit niste oameni normali. Pe tine si pe baietii care au participat la actiune.

    RăspundețiȘtergere
  11. Dragul meu anonim, OM frumos cu suflet mare, dacă ar fi mai mulţi "ne-eroi" aşa ca tine, multe lucruri ar fi mai bune şi mai frumoase :) Da, pompierii sunt nişte eroi zi de zi.

    RăspundețiȘtergere
  12. Dan, te rog să-mi ierţi ignoranţa, cum găsesc postarea pe hotnews? :) Şi îţi mulţumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
  13. La bloguri, la Dan Selaru, nu pot s+o pun la stiri ca n-am aceste puteri.

    RăspundețiȘtergere
  14. E in dreapta si se cheama, peste vreo 10 minute, pana se incarca, Romania obiectiva.

    RăspundețiȘtergere
  15. Nea Dane, ma pui bre si pa mine, bitte, bitte, sa vezi ce-o sa se mai bucure nefasta.

    P.S Sa stii ca Lia a aruncat ciinele-n apa ca era nervoasa ca i-au taiat cablu! Are stofa de ziarista!

    RăspundețiȘtergere
  16. De aia ma chinui eu sa spun ca Romania nu e asa de cacat pe cat o spune presa? :-)

    RăspundețiȘtergere
  17. Nea Dane, nu te lua bre dupa ziaristi, asculta ce-ti zic io, Romanica e tare mistoaca, d-abia cind esti departe te prinzi..

    P.S Ma pui si pa mine acolo?

    RăspundețiȘtergere
  18. Tigane, zi mersi ca Lia are stofa, bagi divort, o iei repede de nefasta (bine, ii mai faci vreo 30 dedicatii intre timp) si asa devii si tu celebru. be smart :D

    RăspundețiȘtergere
  19. Ţigane, eşti invidios!
    Dane, oare de ce nu am lucrat decât 3 luni presă după ce am terminat Şcoala de jurnalism? :(

    RăspundețiȘtergere
  20. Eu fac munca voluntara, nu iau niciun ban. Si sunt matematician, n-am nicio ora de scoala de jurnalist. Cum si de unde m-au agatat baietii de la hotnews habar n-am.

    RăspundețiȘtergere
  21. Good for you! Uite, am scris şi io un comentariu la tine pă blog şi nu îmi apare :((
    Şi-o fi băgat ăla negru (ca să nu-i spunem ţigan :p) coada şi de-aia nu apare :)) Şi mai era şi despre prietenul meu Iliescu :(

    RăspundețiȘtergere
  22. Nea Dane, hai bre ca dau o damigeana de zaibar, mina-ntii, am un preten, persoana serioasa, deputat, da fi atent zaibaru merge cu mel, se face o groapa mare si se pune-n ia jaratic ca pt. roiubu lu Fat_frumos, si se pune melu, in pele, si se acopera cu pamin, pina plezneste pelea

    P.S daca ai interes bag si muzica!

    Ce draq inseamna "mothilte"?

    RăspundețiȘtergere
  23. Felicitari anonimului cu suflet mare, m-a impresionat intamplarea asta si ma bucur ca mai exista si oameni carora le pasa de bietele animale!

    RăspundețiȘtergere
  24. Si am am fost cel mai tare din scoala la matematica... hai sa-ti dau o problema

    a²-a²=a(a-a)=(a-a)(a+a)

    deci a(a-a)=(a-a)(a+a)

    simplificam cu (a-a)=>
    a=2a

    deci 1=2??

    Acum ma pui si pa mine?

    RăspundețiȘtergere
  25. Ţigane, gata cu fetele, te apuci de agăţat şi domni acum? Chit că din alte interese personale, dar totuşi ... Cu altele mai accept, treacă-meargă. Dar la domni deja se lasă cu sânje vărsat!

    RăspundețiȘtergere
  26. tigane, mie imi da cu virgula ecuatia ta.. dar nu conteaza, mi-am sters lacrimile pt ca Lia are 2 dedicatii pe cand restul haremului doar una, dar uite, daca imi promiti ca te interesezi daca bietul catel a fost in final adoptat si are acum o casa calduroasa, promit sa bat eu la poarta lui nea Dan si sa iti pun o vorba buna..

    RăspundețiȘtergere
  27. Sau măcar fă o baladă pe tema asta!

    RăspundețiȘtergere
  28. Maria sa stii ca io tot pe tine te iubesc, ma dau la Lia numai din interes, ca vad ca are pile... da sa ma vad io pa hotnews ca nimic nu va mai sta in calea fericirii noastre!

    Zi-i si tu lu Dan asta...

    RăspundețiȘtergere
  29. A iesit. Tigane te iubesc. Dar cu moderatie.:-)

    RăspundețiȘtergere
  30. In mod sigur a fost adoptat catelusu, e ca-n filmele cu cowboi, ia cu iel se ia si banditu moare!

    P.S Din pacate catelusu era castrat!

    RăspundețiȘtergere
  31. Castrat da' viu. Au fost cazuri de necastrat da' mort.

    RăspundețiȘtergere
  32. Ţigane, am o vorbă pentru tine. Nu se poate simplifica cu ceva egal cu zero. Şi (a-a) = 0 - nu se face niciodată împărţire la zero că se ajunge la absurd. Tocmai ce-ai făcut tu! :)

    RăspundețiȘtergere
  33. Dane, nu am incredere, intii sa ma vad pa hotnews... vorba cintecului

    N-ascult de tinerii frumoşi,
    Bărbaţii toţi sunt mincinoşi,
    Cu-o vorbă dulce

    Ei te seduc, te-adorm uşor
    Ca mamele copiii lor,
    Când vor să-i culce...”

    P.S Bravo Lia1 Vezi ca n-a fost greu! Ti-a zis gagicu?

    RăspundețiȘtergere
  34. Ţigane, momentan sunt singurică, doar Miqui îmi ţine de urât. Oricum, el e specialist în morfologie şi arheologie, nu m-aş fi putut baza pe el. Am fost eu olimpică la matematică, bre, nu doar berbanţii au două creiere :p Mai avem şi noi măcar de prăsila :p Ca să derutâm ţigani ochioşi. Apropo, nu merit şi eu o dedicaţie pt aptitudini?

    RăspundețiȘtergere
  35. Baga un text de impact neamtule si te dau la populatie. Cand vrea muschii mei ca-s incoruptibil ca - toata clasa politica. Ala e minus si nu poti, ca un magar, sa imparti cu zero.

    RăspundețiȘtergere
  36. siiii..... cand v-ati trezit era dimineata? despre care Romanie vorbiti? :))

    EGGOstudio.com

    RăspundețiȘtergere
  37. România unde se mai întâmplă şi lucruri frumoase. De care dacă ne-am aminti mai des, poate chiar s-ar schimba ceva. Şi n-am mai sta toţi pe bancă în faţa blocului, să spargem seminţe şi să înjurăm ce de căcat e în România.

    RăspundețiȘtergere
  38. Lia iti pun si tie un premiu, asta ascult io vineri in masina cind vin acasa O alta iubita de-a mea.. Netrebco

    P.S Maria sa stii ca-i mai mult pt. tine, da trebe s-o incurajam si pa Lia un pic, ca ie singurica.

    RăspundețiȘtergere
  39. sau din care nu ar mai pleca unii like me and tiganu.. si poate nu ne-am mai pune nici atatea intrebari daca e o buna decizie sa ne intoarcem, daca ar fi mai dese episoade precum intamplarea de azi ;)

    RăspundețiȘtergere
  40. Tigane, stiu ca e pentru mine dinainte sa o postezi ;) multam fain cu duiosie ;)

    RăspundețiȘtergere
  41. Tiganeeeeeee!! io la anul trebuia sa ma marit.. dar cu mana pe inima iti zic, io las tot si fug in lume cu tine ;) m-ai nimerit din plin cu Traviata.. si servetelele alea au fost consumate la propriu.

    RăspundețiȘtergere
  42. Gata nea Dane, ma caznesc, da cu ce sa fie? Cu ciini nu mai merge ca se baga Lia, sa bag ceva cu Rivolutia? sa stii ca sunt un pic celebru, am referinte, ZIUA m-a bagat de citeva ori pa hirtie si chiar Goma m-a bagat in jurnalu lui.

    Am una cu rivolutia de coma! Fusei chiar la birou impuscatului pa 22 sau o fi fost 23? si am vrut s-o sun pa nefasta de la telefonu ala...

    hai ca miine ma duc la munca

    Gutute-n Nacht!

    RăspundețiȘtergere
  43. Gutute-n ce vrea muschii tai. Ai vazut gramatica nemteasca dusa la sublim, liniuta aia. N-am la ce sa fac link, maine Traviata e pe post. Dedicatie cu certitudine pour toi.

    RăspundețiȘtergere
  44. Mă, Ţigane, n-oi fi freun fost securist?! Sau spion??? Ahhh, spion, da, da, întotdeauna mi-au plăcut ăştia misterioşii care vorbesc mult dar nu spun nimic, spală creiere şi arată şi sexy după o bătaie cu împuşcături :)))

    RăspundețiȘtergere
  45. Deşi preferaţii mei tot bieţii pompieri sunt:) Sper să nu te superi prea tare şi să nu-mi mai dai dedicaţii care sunt de fapt pt Maria. Kuss :)

    RăspundețiȘtergere
  46. Lia, in locul tau as fi prevazatoare :D vezi ca a inceput spalarea de creiere cu tine, deja i-ai mostenit V-ul (pardon F-ul in 'oi fi Freun fost securist' (si nu, nu, nu e o tactica sa te indepartez si sa il pastrez pe Tigan doar pentru mine :D)

    RăspundețiȘtergere
  47. My name is Bond, James Bond, haoleo cite suturi in cur am luat, ca un sut in cur ie un pas inainte, la viata mea am o dambla sa dau la toti, la toti sa bea..

    Pai vezi!

    RăspundețiȘtergere
  48. La 7 maine dimineata, tigane, ai postul dedicat.

    RăspundețiȘtergere
  49. vezi Tigane, acum devii celebru, nu mai e mult si vii calare pe calul cel alb dupa mine :D Traiasca catelul, Lia! si anonimul care a sunat la 112, si pompierii.. cu dedicatie! :D traviata sa fie.

    RăspundețiȘtergere
  50. Ţigane, tu de la atâtea şuturi în fund ai ajuns aşa departe în Deutschland? :p

    RăspundețiȘtergere
  51. Tigane, pregateste actele de divort, scoate roibul de fat-frumos de la naftalina si porneste ca vantul si ca gandul inspre 88 cosmopolitan on grafton street, manchester.. te astept de la fereastra turnului, sa arunci buzduganul cand esti prin apropiere.. si grabeste-te, nu pierde vremea pe la sfanta vineri, sa nu cad rapusa de dor in asteptarea ta.

    RăspundețiȘtergere
  52. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  53. http://www.hotnews.ro/bloguri

    (sleepless, si va fi vai de steaua mea azi la sedinta - prezentare ioc, dar Tigane, cui ii face acum inima paca, paca, paca? :P )

    RăspundețiȘtergere
  54. Neamtu Tiganu'
    Uite cai ajuns MARE. Zicea bine maica-ta. Vezi ca ai niscaiva "imparteli la zero" la "artimetica" aia de aia iese 1= 2 :pp

    PS. O dau si eu pe la frantujii mei uneori si nu sunt foarte multi care sa se prinda :pp. De-aia e romanul "dastept" :p

    RăspundețiȘtergere
  55. Dane,

    sa traiasca mata care te-a facut, datorita matii noi ne-am cunoscut.

    Multe multumiri, m-ai facut cineva

    P.S Ein Man ein Wort, n-am uitat de damigeana de zaibar, da vezi si tu voteaza-l pa daputat. Nu stiu in ce partid e da-l recunoscti usor e brunet, are privirea cutezatoare, frunte-nalta si mina dreapta ridicata-n sus

    RăspundețiȘtergere
  56. Pt. Maria

    Floare-naltă, floare neagră
    Nu ţi-am spus fă, că-mi eşti dragă?
    C-o să fur din cer cinci stele
    Să-ţi fac salbă şi mărgele
    -----------
    Voi spoii un an tingiri
    Pe la feţele subţiri
    Voi trăi prin mahala
    Doar cu praz şi ciulama
    Ca să-ţi cumpăr ţâe, ţâe
    Rochie de cununie
    Să-ti fac degetu-nflorat
    C-o piatră de matostat!


    P.S Sa stii ca astia habr nu au de matematica, ne vom imparti noi la zero si vom tinde spre infinit!

    RăspundețiȘtergere
  57. Umbro,

    bine ca-i venit ca nu mai pridideam cu atitea muieri, da ai grija de Maria, Lia si Irina sa nu te iei!

    RăspundețiȘtergere
  58. @neamtu tiganu, celebrule, atata emotie pusa in versuri ma induiosaza. vezi ca ai si matale o dedicatie, la mine pe blog :P

    RăspundețiȘtergere
  59. Domnu cu umbra, va multumesc pt vizita, desi stiu ca nu datorita mie ai ajuns pe-aici :p
    Dane, ma inclin :)
    Tigane, Mario, luati-va, frate o camera! :)))

    RăspundețiȘtergere
  60. Draga Liuta,

    am impresia ca vorbesti pe nas si esti un pic ragusita.

    Daca vrei io ma duc sa-mi iau tigari si ma-ntorc peste douazeci de ani.

    Lasa te rog lumina aprinsa la intrare. Ti-am lasat cheia sub ghiveciu cu muscate.

    Pa!

    RăspundețiȘtergere
  61. @Maria si Tiganu: va rog frumos sa ma iertati. Am fost rautacioasa. Si invidioasa. Promit sa iau lucrurile de acum cu mai multa demnitate. Si sper sa uitati rautacismele mele. Va pup. Revin cu detalii la sfarsit de weekend prelungit :) Ma duc sa votez

    RăspundețiȘtergere
  62. eu stiam ca fiecare din noi putem construi o rromania frumoasa...

    ma bucur sa aud ca lumea arunca o mana de ajutor si animalelor,si ca nu sunt eu singurul nebun care salveaza porumbei,lasand deoparte sarcinile de servici......:))

    RăspundețiȘtergere
  63. Cit de greu e azi sa faci un bine.

    Motto “Am ajutat o batrina sa treaca strada. De ce a durat asa mult? Cotoroanta nu vroia!"

    Probabil influentat de multimea emisiunilor TV din preajma Craciunului si a nenumaratelor scrisori pe care le primesc de la organizatii caritative sau poate si din cauza mincarii si bauturii m-am sculat intro dimineata cu o idee fixa.

    Azi vreau sa fac fapte bune, muulte, multe fapte bune.

    Am inceput prin a-i spune nefestii ca nu trebe sa-mi pregateasca micu dejun. Ia zise insa ca-i face placere, deci am lasat-o, si am trecut aceasta pe lista faptelor bune. Mi-am zis, wow, ziua incepe perfect, o fapta buna dis de dimineata nu ie de colea, nu.

    La iesirea din casa am salutat-o pe cucoana care isi plimba ciinele la aceasta ora. A fost total surprinsa si chiar si ciinele, care de obicei se trage disperat cind ma vede, parca s-a mai destins. Pe sosea pin la Autobahn, am reusit sa-i dau prioritate unui biciclist zgribulit, am trecut numai pe verde si am claxonat numa de trei ori in semn de salut. Pe Autostrada am observat ca e f. greu sa faci fapte bune, desi i-am multumit cu farurile unei Corsa dupa ce s-a dat in sfirsit la o parte dupa ce mersese cu 130 citiva km pe banda doua.

    La munca am salutat-o pe Receptionera, asa se numeste la noi portareasa si am intrebat-o ce-i mai fac copii si sotu. Nu stiam ca n-are copii si sotu a parasit-o. Cred insa ca ar fi trebuit sa se bucure, capra dracu!.

    Am avut o Besprechung si i-am dat dreptate unuia spunindu-i “ca-n sfirsit are si iel o idee buna”, s-a uitat ca bou la mine cu o privire timpa. Mi-am dat seama ca nu-i asa usor sa faci multe fapte bune.

    Spre casa, cum spuneam, pe Autobahn nu se pot face fapte bune, da odata ajuns acasa m-am gindit ce frumos ar fi sa-i pregatesc nefestii cina. Am deschis o sticla de vin bun sa se aereasca si intre timp m-am apucat sa pregatesc ceva de mincat. Nu a fost de loc usor pt. ca-n frigider erau o multime de pachete si pachetele, unele colorate care nu stiam ce reprezinta. Mi-am dat seama ca nu sunt deloc structurat asezate si am inceput sa le scot si sa le sortez pe lipide, glucide si proteine. Pt. a face treaba ca lumea am scos totu si le-am intins ordonat prin bucatarie folosind si spatiu de pe podea. Mi-a luat ceva timp astfel ca atunci cind venii nefasta, am pupat-o si i-am aratat mindru ce am facut. A inceput sa zbiere ca o apucata lucru care m-a enervat enorm si i-am zis ca si ma-sa tot asa era si ia o timpita care nu poa sa aprecieze munca altuia.

    Am lasat-o plingind si m-am dus la circiuma din colt, obsedat inca de dorinta de a face fapte bune. M-am asezat la masa unor vecini pe care-i stiam din vedere si i-am intrebat daca au ceva impotriva sa dau un rind. Au fost extrem de fericiti. Dupa al treilea rind am simtit o caldura in suflet produsa de multumirea de a face fapte bune. Circiuma s-a umplut incet incet si nu am incetat sa fac fapte bune. Pe la inchidere am vrut sa-l ajut pe circiumar sa faca misanplasu, da dupa ce am scapat de emotie citeva pahare pe jos mi-a multumit si mi-a propus sa ma duc acasa.

    Am adormit pe canapea in sufragerie cu sentimentu datoriei implinite, desi dupa cum se vede nu-i intotdeauna usor sa faci fapte bune, totusi daca te caznesti reusesti.

    P.S Ziua urmatoare m-a cam durut capu probabil din concentrarea de a face fapte bune asa ca mi-am zis ca am binemeritat o pauza de vro saptamina, poate mai incerc mai incolo.

    RăspundețiȘtergere
  64. Draga mea draga! Te-am descoperit de curand, te citesc pe nerasuflatelea si ma bucur ca mai exista oameni (tineri) ca tine! Iti impartasesc gandurile si ceea ce povestesti pe acest blog. Imi place mult mult cum scrii si te felicit, din suflet!
    Abia astept s ate reintalnesc cu cate o nou apoveste, aici pe blog!!Imi permit sa iti fac o dedicatie muzicala Sting - Every breath you take.
    Semnez Cris, iubitoare de animalutze si in special catzei!
    Pupaciuni!!!!

    RăspundețiȘtergere
  65. @Meshuga: tare m-a bucurat povestea ta cu porumbelul :)
    @Tiganu: dragul meu, pe comentariu ce trece mi-e tot mai teama ca ma va apuca si pe mine pasiunea si dragostea nebuna, si ca voi lasa Militariul in urma si fug la Germania, doar doar te-oi intalni. Sper sa ma inteleg si cu nefasta ta, mie deja imi place de ea, mai ales ca face micul dejun dimineata :)

    RăspundețiȘtergere
  66. Draga Cris, iti multumesc pentru vizite si pentru cuvintele frumoase. Dedicatiile superbe! :) Te mai astept cu povesti si comentarii. Pupici

    RăspundețiȘtergere
  67. LiaLia, mi se umple sufetul de bucurie cand constat ca mai exista astfel de oameni, ca tine! In cautarea mea spre ceva mai bun si mai frumos si mai adevarat, uite ca am dat peste blogul tau. Pornind, de fapt, de la cel al Dianei Singer (pe care o admir si o cunosc de pe vremea cand facea Dialog Rock si Azilul de Noapte/de Nebuni la Uniplus) si dintr-un nume in altul am ajuns la Mircea Oculeanu si...la Lia!
    Te admir si pe tine ffffff. mult pt. ca poti scrie asa cum o faci si gandesti atat de bine. Mai avem o sperantza (ca tot ea moare ultima, nu?)! Iar scrierile tale le trimit si eu mai departe amicilor mei, macar sa le citeasca, chiar daca nu or fi de acord, poate, cu toate (asa cum sunt eu, in acest moment). Aseara chiar ai fost citata de Diana in talkshow-ul ei (Magic Nights), cu povestea "minunii din Romania", pe care i-o trimisesem acum cateva zile, s-o citeasca (fiind amandoua mari iubitoare de neam catzelesc forever and ever!). A marturisit si ea ca ii place cum scrii!
    Sper ca e OK, nu te-am supa cu atata reclama!
    Toate cele bune si abia te astept sa te mai citesc! Keep going!

    RăspundețiȘtergere
  68. Cris, roshesc sincer (inca mai fac "nebunii" din astea) si ma inclin. Pe Diana o admir de la departare, cu Mircea sunt prietena f buna :) Iti multumesc inca o data pt cuvintele frumoase si incurajari. Te astept in cateva (maxim) ore (deh, sunt la job si mai trebe sa fac si altele) ca sunt cu povesti proaspete :))

    RăspundețiȘtergere
  69. Sigur, abia astept sa te mai citesc (si eu mi-s inca la serviciu...)!! Gata, la treaba! Voi reveni si eu mai tarzior, probabil si seara, de acasa.
    Cu bine!

    RăspundețiȘtergere
  70. Liuta draga, iti multumesc pentru ce ai scris, pt ca ne-ai spus ca mai sunt oameni faini si pe meleagurile dambovitei. Stimate anonimule, iti multumesc pt ca existi si ca iti pasa! m-ati emotionat amandoi,..si niciun alt blog nu a reusit asta pana acum..:)

    RăspundețiȘtergere
  71. Clau, ma bucur nespus de mult :) Pup

    RăspundețiȘtergere
  72. Dezvaluiri uluitoare.. din revista presei de miine...

    Cotidianu Cotidianu .. Ciinele a fost securist si a apartinut unui securist, traseist politic , a apartinut si unui comunist..

    Ziaru Gindu.. Ciinele a vrut sa se sinucida pt. ca a fost castrat de Basescu

    EVZ, ciinele a fost o bestie... declara o propietara de pisica.

    Adevaru.. Pompieru era imbracat in rosu, a votat PSD

    Can Can... pompieru era divortat, a fost vazut cu o blonda cracanata imbracata-n blana.

    UDMR, ciinele era ungur si a fost azvirlit de un roman.

    Asociatia evreilor, ciinele era roman, pompieru era evreu.

    Ambasada Chinei protesteaza, sa nu luati ciinele omului de la gura!

    Japonia, a fost prins ucigasu!

    RăspundețiȘtergere