Am fost trezita brutal la 7 jumate dimineata, exact in mijlocul pacalitului alarmei (inca 10 minute, te rooooog!), cu pumni in usha. "Cine e?" mi-a tremurat glasciorul. Politia! Whaaat? Trage un halat pe tine, deschide usha cu ochi lipiti (de somn si de picaturi scarboase pentru conjunctivita): "Pe cine cautati?" Personajul din fatza mea genial pt ora aia. Inalt si deshirat, cu haine atarnate aiurea, cu chipiul dat shui pe spate, balanganit de corp asemanator unei ratze, figura galbena. Uitase sa-mi mentioneze ca e de la Politia comunitara, care e cu totul alta mancare de peshte. Dialogul ce a urmat, si mai ales tonul lui, m-au facut sa imi dau seama ca omu a vazut multe episoade din NYPD si filme politiste de prin New York. "familia Stoica?" Da (Lia si Miqui Stoica, intre noi fie vorba). "Sunteti proprietara unui Opel Corsa gri?" Panica, stare de leshin, FRIEDA!!!! S-a intamplat cevaaaaa??? "Da sau nu?" DA! (Doamne, m-a pocnit vreun imbecil care se crede la Hungaroring de cand ne-au asfaltat stradutza! Vreo proasta mi-a luat oglinda!). "Au venit pe strada cei de la ADP". Asa, si mi-au lovit mashina sau ce??? (pulsul o luase razna, transpirasem sub halat). "A, nu, doar ca vor sa care niste copaci si v-am ruga sa va mutati mashina". Pai, nu puteai dom'le sa incepi cu asta??? "Donshoara, va rog sa nu va panicati la mine, eu doar am venit sa imi fac datoria. Sa traiti!" See you, officer! (in pizda ma-tii de bou!)
Atitudinea lui de imitare (f proasta) a unui politzist obosit si sictirit din New York si mai multe vazute si simtite in ultima vreme, m-au facut sa realizez ca Bucurestiul nostru mult iubit nu mai e de mult micul Paris, dar are tot mai multe in comun cu NY-ul pe care il vad eu in filme si seriale. Pai, n-ati vazut cate mashini de politisti comunitari vigilenti se plimba seara printre blocuri? Ca in Bronx, tata! Atat de previzibili in programul de dat ture, incat intre doua rotatii de-ale lor, acum un an de zile mi-au spart Ticutzul din fatza blocului, fara sa simta nimeni nimic!
O alta asemanare e cea din cartier, care pare o bucatzica de Harlem. Zeci de "mexicani" autohtoni adunati in fatza blocurilor la povesti si luat de fete, "portoricance" haladite care vorbeshte tare si sparge seminte, ca negresele lor! E adevarat ca acolo se impushca pentru droguri, aici isi dau in cap pentru o votca, dar astea sunt detalii. Urla manelele la fel de tare si suav la ureche ca hip-hop-ul lor. Mashinile, mmmmmm, mashinile ... La ei cu cat iti atarna mai mult turul pantalonilor si ti-e mai stransa esharfa pe cap, cu atat esti mai jmecher si ai mashina mai pizdoasa. La noi lipsesc esharfele, dar cu cat e mai intunecat intre blocuri, cu atat sunt mashinile mai Audi sau mai BMW si cu atat mai repede scap basma curata desi au omorat oameni pe trotuar sau pe trecerea de pietoni.
Asa cum New York-ul e "orashul care nu doarme niciodata", putem spune ca Bucurestiul e "orashul unde nimeni nu poate dormi vreodata", ca daca ai geamuri pe spate nu lipesti geana pe geana ca iti urla muzica sau pocnesc borcanele cand cashtiga Steaua, daca ai pe fatza, prin Pasajul Lujerului sau pe orice bulevard care se respecta, fac baetzii intreceri cu mashini tunate sau motoare sculoase si musai zgomotoase.
La bashini si fitze de club, cred ca viputzele noastre o bat la cur pe Paris Hilton, parerea mea. Pai, isi permite, baaa, panarama aia sa sparga 15.000 de euro pe o sticla de shampanie in Bamboo? Io cre ca nu! La capitolul asta cred ca si depasim New York-ul. La prostii aia, si la cel mai exclusivist club, daca e galagie si scandal, ii ridica politistii pe toti, fara sa-i intrebe de contul din banca. La noi, umbla oamenii din vecinatatea cluburilor, disperati de zgomotul noapte de noapte, si li se spune shoptit "mai bine nu mai faceti reclamatie, va faceti rau, sunt interese mari la mijloc".
Asa cum miile de taxiuri galbene sunt simbol in New York, si in Bucuresti sutele de taximestristi imbecili care conduc haotic, ies cu bata la tine daca iti permiti sa le dai un flesh, care blocheaza o banda intreaga de bulevard sau opresc in mijlocul strazii ca "asa vrea mushchii lor" sunt un simbol al lipsei unui minim de conduita in trafic.
In ultima vreme si fundalul sonor a devenit comun cu cel al NY-ului din filme: sirenele ambulantelor. La orice ora din zi si din noapte, ascutit, sinistru.
M-am gandit sa nu ma mai uit la filme si seriale cu New York, ca imi fac rau singura. Infrastructura, ordine, lege, un mecanism aproape perfect de functionare a unui oras imens si extrem de viu, nu vom avea niciodata in Bucuresti. Nu pentru ca nu se poate, ci pentru ca nu se doreste. O sa ma reprofilez pe telenovele, ca in alea regasesc actualitatea noastra mult mai bine. Saraci, carpiti in cur, gunoaie, gura mare versus viloaie opulente, Lexus-uri si Ferrari, slujitori, megalomanie. Ay, caramba! 'la mea!
"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn
vineri, 29 august 2008
luni, 25 august 2008
De ziua lor
S-au cunoscut la un dans. El cu prietenul cel mai bun, ea cu o prietena. De ele s-au luat niste baietzi, ei au sarit sa le ajute. El i-a spus ca lucreaza la IDEB, ea ironica l-a botezat "baiatul care sufla in becuri". Un dans, un zambet, "te sun zilele astea". Dar nu a sunat-o decat dupa vreo cateva luni bune. Ea ofuscata s-a facut ca nu il recunoaste pe baiatul care sufla in becuri, el a implorat-o sa-l creada, fusese luat in armata. Au inceput sa se vada, sa iasa. El a vazut-o in explozia de personalitate de 1 metru jumate pe femeia lui, iubita lui, mama copiilor lui. Ea l-a inceput l-a considerat cam cuminte si prea serios. Cand el a venit cu un superb buchet de cale sa o ceara de la parinti, a facut fitze si a strambat din nas: astea sunt flori de mort! Dupa palma primita de la tatal ei, si-a reconsiderat parerea: calele sunt flori de la nuntile regesti. Si l-a vazut si pe el altfel: serios, dar indragostit, sobru, dar de incredere, ochi mari, gura frumoasa, barbatul ei? tatal copiilor ei? Ei, bine, da. Si pe 26 august 1972 s-au casatorit. Ea cu cel mai lung si bogat par din lume, el cu inca mult par pe cap si 60 de kile. Ea s-a tuns cateva zile mai tarziu, pentru ca isi dorise mereu par scurt, iar tatal ei nu a lasat-o. El cred ca atunci s-a indragostit iremediabil de ea. Un an mai tarziu aveau un baietzel blond si frumos, s-au mutat in casa lor. Dupa inca 4 ani, ea i-a spus: plecam la mare sa facem fata! Lumea a zambit neincrezatoare, el a avut incredere in cuvantul nevestei lui. Si 9 luni mai tarziu a aparut si fata! Pai, putea Tauroaica sa faca altceva? Si-a propus, a lucrat, a reusit, nu? Si-am devenit eu fata lu tata, Cristi baiatu lu mama. Si amandoi copiii lor.
Sambata i-am sarbatorit la cei 36 de ani de viata impreuna. Viata plina, cu dragoste, bucurii, suparari, tristeti, drame, moarte, cununii, botezuri, hopuri, suishuri si coborashuri. Si multe momente de fericire cred eu. Ani de zile i-au invidiat toti ceilalti ca erau frumosi, ca erau veseli, ca dansau, ca aveau, ca erau. Si m-a durut sa aud cum spuneau "eram sigur(a) ca si ei au probleme, dar deh, le-au ascuns, din orgoliu". Nu le-au ascuns, ci doar nu si-au spalat rufele in public si nu si-au pus poalele in cap. Din mandrie si demnitate si din respect personal si unul pentru celalalt. Ce am admirat eu enorm la ei, si acum ca adult, si atunci copil fiind, e faptul ca nici macar in fatza noastra nu s-au tziganit, cu o mica scapare din cauze de pereti prea subtiri. Nu s-au jignit, nu si-au spus cuvinte grele la suparare, pe care sa nu le poti lua inapoi. S-au certat, au avut probleme, am auzit si cuvantul divort o data. Si cu toate astea, nu stiu cum, dar au trecut peste toate. Si nu din lashitate, teama sau "pentru copii", ci pentru ca asa au simtit si au vrut ei. Pe mama am crezut-o intotdeauna de fier, ea nu s epierdea cu firea nici cand ne loveam, nici cand murea cineva, nici cand ne-a ars casa. Am vazut-o mica si atat de fragila acum nu multa vreme, cand el era in spital si pe ea am gasit-o palida si speriata "eu cui raman daca se intampla ceva?" Mi s-a rupt sufletul, am luat-o in brate si a acceptat. Ceea ce pentru mine nu a insemnat ca a imbatranit ea sau ca imi arata vreun semn de slabiciune, ci ca m-am maturizat eu si ea are incredere in mine.
Alt lucru pe care l-am admirat la ei este faptul ca, desi ne-au iubit intotdeauna mai presus de orice, nu au uitat niciodata de timpul lor in doi. Cred ca cea mai mare potriveala dintre ei a fost dansul. Imaginea mea despre ei este in cuplu, amandoi cu spatele drept, amandoi cu ritm, pasi, dragoste pentru muzica, dansand.
Dupa 36 de ani impreuna, pleaca si in concedii fabuloase prin Franta, Italia, Corsica, Grecia sau pur si simplu prin frumoasa noastra tzara, mai tot timpul spre Ardeal, ca de-acolo isi trag seva amandoi. Ea vorbind intr-una, atenta intotdeauna la bagaje si la detalii, el cu aer pishicher, la volanul mashinii, cu grija CD-urilor de ascultat. Ce e fabulos e ca se intorc dupa 2-3 saptamani intotdeauna cu 10 ani mai tineri, cu o tona de povesti, de culoare, de cadouri, de piele bronzata. Ea mica si vorbareatza ca o vrabiutza, el mare si pontos ca un urs.
Cand el trebuie sa plece in vreo delegatie, ea ii face atenta bagajul si dimineata se scoala somnoroasa sa-l pupe. Pe gura. Si daca nu o suna de 2-3 ori pe zi sa-i spuna ce si cum face, ea boscorodeshte. Dar el suna, intotdeauna.
Au trecut 36 de ani. Au facut nu o casa, ci doua. Un apartament in care stau eu acum si o casa superba, cu o gradina imensa, plina de flori (si roshii, castraveti, vinete si fasole pe care el le ingrijeste cu mare efort, dar si placere). Li se joaca nepoata printre picioare, ii umple de fericire cu nazbatiile ei. Nu au imbatranit, doar au inaintat frumos in varsta. Si pleaca si acum, ei doi, cu nepoata, cu copiii, cu prietenii sau pur si simplu ei doi gugushtuci, in concedii frumoase, de unde vin cu zambet pe buze, 10 ani mai putin, cadouri si gramada de povesti.
Sunteti cei mai minunati parinti, dar mai ales oameni din lume si cei mai importanti din viata mea. Va iubesc. La multi ani sanatosi si bucurosi pe mai departe!
Sambata i-am sarbatorit la cei 36 de ani de viata impreuna. Viata plina, cu dragoste, bucurii, suparari, tristeti, drame, moarte, cununii, botezuri, hopuri, suishuri si coborashuri. Si multe momente de fericire cred eu. Ani de zile i-au invidiat toti ceilalti ca erau frumosi, ca erau veseli, ca dansau, ca aveau, ca erau. Si m-a durut sa aud cum spuneau "eram sigur(a) ca si ei au probleme, dar deh, le-au ascuns, din orgoliu". Nu le-au ascuns, ci doar nu si-au spalat rufele in public si nu si-au pus poalele in cap. Din mandrie si demnitate si din respect personal si unul pentru celalalt. Ce am admirat eu enorm la ei, si acum ca adult, si atunci copil fiind, e faptul ca nici macar in fatza noastra nu s-au tziganit, cu o mica scapare din cauze de pereti prea subtiri. Nu s-au jignit, nu si-au spus cuvinte grele la suparare, pe care sa nu le poti lua inapoi. S-au certat, au avut probleme, am auzit si cuvantul divort o data. Si cu toate astea, nu stiu cum, dar au trecut peste toate. Si nu din lashitate, teama sau "pentru copii", ci pentru ca asa au simtit si au vrut ei. Pe mama am crezut-o intotdeauna de fier, ea nu s epierdea cu firea nici cand ne loveam, nici cand murea cineva, nici cand ne-a ars casa. Am vazut-o mica si atat de fragila acum nu multa vreme, cand el era in spital si pe ea am gasit-o palida si speriata "eu cui raman daca se intampla ceva?" Mi s-a rupt sufletul, am luat-o in brate si a acceptat. Ceea ce pentru mine nu a insemnat ca a imbatranit ea sau ca imi arata vreun semn de slabiciune, ci ca m-am maturizat eu si ea are incredere in mine.
Alt lucru pe care l-am admirat la ei este faptul ca, desi ne-au iubit intotdeauna mai presus de orice, nu au uitat niciodata de timpul lor in doi. Cred ca cea mai mare potriveala dintre ei a fost dansul. Imaginea mea despre ei este in cuplu, amandoi cu spatele drept, amandoi cu ritm, pasi, dragoste pentru muzica, dansand.
Dupa 36 de ani impreuna, pleaca si in concedii fabuloase prin Franta, Italia, Corsica, Grecia sau pur si simplu prin frumoasa noastra tzara, mai tot timpul spre Ardeal, ca de-acolo isi trag seva amandoi. Ea vorbind intr-una, atenta intotdeauna la bagaje si la detalii, el cu aer pishicher, la volanul mashinii, cu grija CD-urilor de ascultat. Ce e fabulos e ca se intorc dupa 2-3 saptamani intotdeauna cu 10 ani mai tineri, cu o tona de povesti, de culoare, de cadouri, de piele bronzata. Ea mica si vorbareatza ca o vrabiutza, el mare si pontos ca un urs.
Cand el trebuie sa plece in vreo delegatie, ea ii face atenta bagajul si dimineata se scoala somnoroasa sa-l pupe. Pe gura. Si daca nu o suna de 2-3 ori pe zi sa-i spuna ce si cum face, ea boscorodeshte. Dar el suna, intotdeauna.
Au trecut 36 de ani. Au facut nu o casa, ci doua. Un apartament in care stau eu acum si o casa superba, cu o gradina imensa, plina de flori (si roshii, castraveti, vinete si fasole pe care el le ingrijeste cu mare efort, dar si placere). Li se joaca nepoata printre picioare, ii umple de fericire cu nazbatiile ei. Nu au imbatranit, doar au inaintat frumos in varsta. Si pleaca si acum, ei doi, cu nepoata, cu copiii, cu prietenii sau pur si simplu ei doi gugushtuci, in concedii frumoase, de unde vin cu zambet pe buze, 10 ani mai putin, cadouri si gramada de povesti.
Sunteti cei mai minunati parinti, dar mai ales oameni din lume si cei mai importanti din viata mea. Va iubesc. La multi ani sanatosi si bucurosi pe mai departe!
marți, 19 august 2008
De cartier
"Unde stai?" In Militari la Lujerului, in blocul meu cu 10 etaje, in apartamentul meu cu hol lung si 3 camere. Cu o intrerupere de 3 ani, stau aici de cand m-am nascut. Am iesit aseara sa iau cate ceva de jos si am ajuns sa ma plimb vreo ora, cu nostalgie, amuzament, teama, strambat din nas, zambete si pareri de rau. Cartierul meu, radacinile mele. Toate's noi si vechi sunt toate. Blocurile inalte, urate, coshcovite, asezate intr-o geometrie aberanta care te "ajuta" ca daca nu ai draperiile trase sa fii observat in toata splendoarea dintr-un milion de apartament care au vedere perfecta direct in dormitorul tau. Ani de zile mi-am baut cafeaua cu acelasi barbat, in fiecare dimineata. Eu pe geamul meu de la balcon, el pe geamul lui de la bucatarie, in blocul din fatza blocului meu, la vreo 50 de metri distanta. Desi nu il cunosteam, ajunsesem sa ma ingrijorez cand nu aparea in vreo dimineata si eram ushor geloasa cand vedeam uneori o silueta feminina prin casa lui. De cand s-a mutat parca nu mai e la fel de aromata cafeaua.
In cartierul meu oamenii stau de povesti, scandal si barfe in fatza blocului, ca in Harlem sau, ca sa fim mai nationalisti, ca la tzara pe prispa. M-am amuzat aseara sa vad ca nu s-a schimbat acest obicei, doar au mai imbatranit protagonistii. Si pe bancutzele din mini parculetzul cu iarba uscata stau aceiasi neni si joaca table si aceeasi nebuna, acum carunta, tzipa la ei si alearga de besmetica, inconjurata de catzei. A mai fost o nebuna in cartier, care umbla dezbracata, doar cu niste ciorapi-plasa pe ea. Cu toate astea, copiilor le era frica de ea si nu isi bateau joc. Am inteles ca s-a prapadit, saraca.
M-am plimbat pe la parterul blocurilor unde cand eram eu mica era: La Paine, La Librarie, La Alimentara, La Grasu (care era un macelar imens, cu un shortz cat o copertina de cort, care iti dadea carne buna si mezeluri pe sub mana, daca ii zambeai frumos), La Frizer, La Cofetarie, La Pantofi, La Mobila. Acum toate sunt sedii de banci. Ca sa o parafrazez pe prietena mea Alina, adevarul e ca viata e facuta din rate, nu din carne si prajituri. Ma intreb cat o sa mai reziste si mica macelarie de unde inca iau cea mai buna carne tocata, tantile alea vorbesc cu "puiule", "fetitza", iti zambesc si te fac sa te simti de-a casei. Probabil e prea mic spatiul, nu prezinta interes pentru banci. Poate vreun Amanet. Tutungeria-mercerie, unde intram cand eram copil si imi umpleam plamanii de miros de tutun combinat cu apa de colonie si de unde cumparam nasturi si papiote de ata colorata, e acum magazin de shtampile. La cizmarul care schimba flecuri e un solar. Doar Loto Prono a ramas la locul lui, sub coloane, neschimbat, intunecat si cu miros de mucegai. Ar trebui sa-mi joc mai des norocul in cifre. Mi s-a facut un dor nebun de fabrica de lapte si de copacii mari si batrani care o inconjurau, daramata cu mult zgomot si praf ca sa se construiasca mastodontul dizgratzios de Cora. Beton si fiare. Fara suflet.
Era sa leshin de emotie si de amuzament cand am vazut ca mai exista sordida carciuma "Una mica la Georgica", de unde luam sifoane cand eram mici si unde isi beau (si acum) cu succes mintzile toti distrushii din zona.
M-am apropiat de bloc, unde locul copiilor din noi (acum adulti cu copii, cu serviciu, mashini si responsabilitati) a fost luat firesc de alti pushti care se hlizesc, mananca seminte si atarna pe garduri. Doar ca la ei nu mai striga nimeni sa vorbeasca mai incet sau sa se duca acasa ca e tarziu. Tanti Stelutza, Chirila sau Munteanu s-au dus in locuri cu liniste si verdeata, iar cei de acum au termopane si nu ii mai deranjeaza. Noi parca eram si mai multi. Pe aleea blocului saream elasticul, 1,2,3 la perete stai!, Lapte gros, Tzara tzara vrem ostashi. Imi aduc aminte ce nebunie era iarna cand ne bateam cu vecinii sa nu ne arunce sare pe derdelushul luuuung pe care ne chinuiam sa-l facem si pe care ne dadeam pana transpiram si la chiloti. Iar in pasajul facut prin '88, ne dadeam cu bicicleta de ne ieseau aburi pe nas. Acum isi accelereaza exagerat zmeii motoarele.
Dupa coltul blocului, spre ghena, m-am pupat eu prima data cu un baiat, in clasa a 6-a. Doar asha, un tzoc pe buze, dar atat de intensa senzatia! Tot in zona, respectiv la etajul 9, la un baieram, m-am sarutat de-adevaratelea, un an mai tarziu. De altele nu mai spun, oricum s-au intamplat in frumosul meu apartament. Pe care desi l-am zugravit si imbunatatit anul trecut, pastreaza inca vii toate nebuniile intamplate. Fotbalul pe hol cu mingea de tenis cu frate-meu, imbracatul cu hainele mamei si mascaritul din dormitor, biroul scrijelit cu numele formatziilor preferate, baieramurile nebune, pupacitul si inghesuitul prietenilor nostri care veneau la petrecerile noastre cu zecile, pentru ca ai nostri nu ramaneau acasa. Acum foarte rar se mai tzine un party in bloc, astia de acum prefera sa se imbete prin cluburi.
In Militari, la Lujerului, bloc 25/3, ap. 63. Locul pe care il numesc ACASA.
In cartierul meu oamenii stau de povesti, scandal si barfe in fatza blocului, ca in Harlem sau, ca sa fim mai nationalisti, ca la tzara pe prispa. M-am amuzat aseara sa vad ca nu s-a schimbat acest obicei, doar au mai imbatranit protagonistii. Si pe bancutzele din mini parculetzul cu iarba uscata stau aceiasi neni si joaca table si aceeasi nebuna, acum carunta, tzipa la ei si alearga de besmetica, inconjurata de catzei. A mai fost o nebuna in cartier, care umbla dezbracata, doar cu niste ciorapi-plasa pe ea. Cu toate astea, copiilor le era frica de ea si nu isi bateau joc. Am inteles ca s-a prapadit, saraca.
M-am plimbat pe la parterul blocurilor unde cand eram eu mica era: La Paine, La Librarie, La Alimentara, La Grasu (care era un macelar imens, cu un shortz cat o copertina de cort, care iti dadea carne buna si mezeluri pe sub mana, daca ii zambeai frumos), La Frizer, La Cofetarie, La Pantofi, La Mobila. Acum toate sunt sedii de banci. Ca sa o parafrazez pe prietena mea Alina, adevarul e ca viata e facuta din rate, nu din carne si prajituri. Ma intreb cat o sa mai reziste si mica macelarie de unde inca iau cea mai buna carne tocata, tantile alea vorbesc cu "puiule", "fetitza", iti zambesc si te fac sa te simti de-a casei. Probabil e prea mic spatiul, nu prezinta interes pentru banci. Poate vreun Amanet. Tutungeria-mercerie, unde intram cand eram copil si imi umpleam plamanii de miros de tutun combinat cu apa de colonie si de unde cumparam nasturi si papiote de ata colorata, e acum magazin de shtampile. La cizmarul care schimba flecuri e un solar. Doar Loto Prono a ramas la locul lui, sub coloane, neschimbat, intunecat si cu miros de mucegai. Ar trebui sa-mi joc mai des norocul in cifre. Mi s-a facut un dor nebun de fabrica de lapte si de copacii mari si batrani care o inconjurau, daramata cu mult zgomot si praf ca sa se construiasca mastodontul dizgratzios de Cora. Beton si fiare. Fara suflet.
Era sa leshin de emotie si de amuzament cand am vazut ca mai exista sordida carciuma "Una mica la Georgica", de unde luam sifoane cand eram mici si unde isi beau (si acum) cu succes mintzile toti distrushii din zona.
M-am apropiat de bloc, unde locul copiilor din noi (acum adulti cu copii, cu serviciu, mashini si responsabilitati) a fost luat firesc de alti pushti care se hlizesc, mananca seminte si atarna pe garduri. Doar ca la ei nu mai striga nimeni sa vorbeasca mai incet sau sa se duca acasa ca e tarziu. Tanti Stelutza, Chirila sau Munteanu s-au dus in locuri cu liniste si verdeata, iar cei de acum au termopane si nu ii mai deranjeaza. Noi parca eram si mai multi. Pe aleea blocului saream elasticul, 1,2,3 la perete stai!, Lapte gros, Tzara tzara vrem ostashi. Imi aduc aminte ce nebunie era iarna cand ne bateam cu vecinii sa nu ne arunce sare pe derdelushul luuuung pe care ne chinuiam sa-l facem si pe care ne dadeam pana transpiram si la chiloti. Iar in pasajul facut prin '88, ne dadeam cu bicicleta de ne ieseau aburi pe nas. Acum isi accelereaza exagerat zmeii motoarele.
Dupa coltul blocului, spre ghena, m-am pupat eu prima data cu un baiat, in clasa a 6-a. Doar asha, un tzoc pe buze, dar atat de intensa senzatia! Tot in zona, respectiv la etajul 9, la un baieram, m-am sarutat de-adevaratelea, un an mai tarziu. De altele nu mai spun, oricum s-au intamplat in frumosul meu apartament. Pe care desi l-am zugravit si imbunatatit anul trecut, pastreaza inca vii toate nebuniile intamplate. Fotbalul pe hol cu mingea de tenis cu frate-meu, imbracatul cu hainele mamei si mascaritul din dormitor, biroul scrijelit cu numele formatziilor preferate, baieramurile nebune, pupacitul si inghesuitul prietenilor nostri care veneau la petrecerile noastre cu zecile, pentru ca ai nostri nu ramaneau acasa. Acum foarte rar se mai tzine un party in bloc, astia de acum prefera sa se imbete prin cluburi.
In Militari, la Lujerului, bloc 25/3, ap. 63. Locul pe care il numesc ACASA.
luni, 18 august 2008
De weekend
Ne-am facut un foarte bun obicei ca in fiecare weekend sa fugim din oras, mai pe centura la ai mei, unde curtea mare si atat de verde si de inflorita ne face sa ne simtim mult departe de praful Bucurestiului, mai pe la Gulia, "la tzara" la Alina si Pedro (sunt doar 20 de km de oras, dar suficienti pentru a ne transborda in o cu totul alta stare de spirit). Weekendul asta a fost la Gulia. Un satuc bine aranjat pe marginea strazii relativ asfaltate, cu multe biciclete si oameni care stau la povesti in fatza portii. Cele cateva vilutze locuite de bucurestenii care au vrut sa se protejeze de infectia orashului nu strica cu nimic peisajul. Din curtea Alinei te uiti intr-un lan de porumb marginit verde de padure. Zgomotele locale sunt hamaitul cainilor, sfaraitul carnii pe gratar, mieunatul nenumaratelor pisice si tzaraitul greierilor. Cea mai buna spalare de creier.
Ne-am adunat mai multi, Alina si Pedro, frumosi ca intotdeauna, frate-meu si Katy, "fugiti de-acasa" sa vada si ei cum e sa fie musafiri si nu gazde, Claudia, Ninel si Rusty, 3 oameni deosebiti pe care cu bucurie si mandrie ii numesc acum "prietenii mei" si noi doi. Oameni diferiti, stiluri diferite, combinatia perfecta de discutii, muzica, hlizeala si spritz. Eu m-am trezit foarte inspirata de sambata dimineata si de-aia am gatit o minunata ciorba de pui cu borsh si legume. Completata genial de gratar bine marinat si cartofi tzaraneshti. Rusty ne-a rasfatat cu niste clatite tavalite prin dulceata de nuci verzi. Si-a curs berea, si-a curs vinul. Si povesti, si barfe, si glume si shicane. Ne-au dansat luminile galbene ale lumanarilor pe masa si pisicele nebune printre picioare.
Dar atmosfera aia de vacanta, de relaxare si de lene pisiceasca, ne-a fost completata de o luna mare si nebuna, care lumina ca ziua. Si pe la 11 noaptea ne-a facut surpriza de-a se eclipsa cocheta. Pace totala, liniste de inceput de lume.
Duminica a inceput cu lacrimi de bucurie: aur la sol, aur la marathon, bronz la 8+1. Cafeaua cu lapte e mult mai buna pe terasa, cu un fluture mic agitandu-se in jurul tau. La pranz, alta inspiratie. Supa de pui cu taietzei de casa, piure si gratar de pui. Lejer, de vara. Lenevit pe canapele, in suc propriu (nu as vrea sa stiu cum a fost in oras, daca aici la curte, cu furtunul de apa shiroind la picioare, simteam ca ne fierbe neuronul adormit).
Duminica a trecut prea repede, e clar nevoie de o lege care sa instituie duminica de minim 30 de ore. Seara inapoi spre orash, "ashii volanului" veniti de pe la munte iti dau flesh-uri si claxoane imbecile "da-te, nene, din calea lor de zmei care se grabesc sa ajunga acasa!". Bip bip biiiiiiiiiip! In puii mei!
Azi e luni, prea cald, prea praf, prea munca, prea inceput de saptamana. Dar las' ca trece ea marti, si miercuri, si joi si e deja vineri si iar weekend. Si greieri, si liniste, si stare de vacanta.
Ne-am adunat mai multi, Alina si Pedro, frumosi ca intotdeauna, frate-meu si Katy, "fugiti de-acasa" sa vada si ei cum e sa fie musafiri si nu gazde, Claudia, Ninel si Rusty, 3 oameni deosebiti pe care cu bucurie si mandrie ii numesc acum "prietenii mei" si noi doi. Oameni diferiti, stiluri diferite, combinatia perfecta de discutii, muzica, hlizeala si spritz. Eu m-am trezit foarte inspirata de sambata dimineata si de-aia am gatit o minunata ciorba de pui cu borsh si legume. Completata genial de gratar bine marinat si cartofi tzaraneshti. Rusty ne-a rasfatat cu niste clatite tavalite prin dulceata de nuci verzi. Si-a curs berea, si-a curs vinul. Si povesti, si barfe, si glume si shicane. Ne-au dansat luminile galbene ale lumanarilor pe masa si pisicele nebune printre picioare.
Dar atmosfera aia de vacanta, de relaxare si de lene pisiceasca, ne-a fost completata de o luna mare si nebuna, care lumina ca ziua. Si pe la 11 noaptea ne-a facut surpriza de-a se eclipsa cocheta. Pace totala, liniste de inceput de lume.
Duminica a inceput cu lacrimi de bucurie: aur la sol, aur la marathon, bronz la 8+1. Cafeaua cu lapte e mult mai buna pe terasa, cu un fluture mic agitandu-se in jurul tau. La pranz, alta inspiratie. Supa de pui cu taietzei de casa, piure si gratar de pui. Lejer, de vara. Lenevit pe canapele, in suc propriu (nu as vrea sa stiu cum a fost in oras, daca aici la curte, cu furtunul de apa shiroind la picioare, simteam ca ne fierbe neuronul adormit).
Duminica a trecut prea repede, e clar nevoie de o lege care sa instituie duminica de minim 30 de ore. Seara inapoi spre orash, "ashii volanului" veniti de pe la munte iti dau flesh-uri si claxoane imbecile "da-te, nene, din calea lor de zmei care se grabesc sa ajunga acasa!". Bip bip biiiiiiiiiip! In puii mei!
Azi e luni, prea cald, prea praf, prea munca, prea inceput de saptamana. Dar las' ca trece ea marti, si miercuri, si joi si e deja vineri si iar weekend. Si greieri, si liniste, si stare de vacanta.
vineri, 15 august 2008
Revista presei
Dupa cum promiteam, revin cu mare avant cu o Revista a presei de ultime zile, subiecte de mare interes si importanta capitala. Miercuri dimineata m-am trezit buimaca si direct pe Antena 3 sa vad ce au facut fetitzele noastre la gimnastica. Ghinion, stirea de deschidere si de mare suspans: bietii deputati si-au intrerupt vacantzele la tzara pentru o sesiune extraordinara, domle, sa voteze daca sa se inceapa sau nu urmarirea penala a lui Mitrea si Nastase. Cat dramatism in relatarea jurnalistului! Cata emotie! Si cat de imprevizibil rezultatul votului! Noroc ca de data asta Realitatea si-a mai spalat din pacate si a facut o mica editie speciala in cinstea extrem de uluitoarei performante a copilelor la gimnastica. Da, am fost candva o putere in gimnastica, acum e un miracol ca au luat in fatza rusoaicelor. La fel cum m-au minunat si incantat nespus celelalte medalii. In schimb, nu m-a mirat deloc faptul ca un inotator roman a ratat concursul pentru ca antrenorul a uitat sa-l anunte la ce ora intra! Au vuit ziarele, forumurile s-au incins: "ii doare in 14 de tzara!", "sa-si ceara iertare in fatza natiunii!". Care natiune sparge seminte, da pe gat o bere si carcoteshte atotstiutor, afectandu-ne strict in bashchetzi cate eforturi fac, cate sacrificii si cata bataie incaseaza.
Sa trecem si la subiecte mult mai serioase si mai importante. A avut loc primul accident pe autostrada Transilvania. Ce e atat de spectaculos in aceasta stire e faptul ca autostrada asta nu exista, nu s-a inaugurat inca nici macar un metru de asfalt turnat! Asta imi place la noi, ca suntem pro-activi. In aceeasi zona de interes, porno-starul Romaniei, Alina Plugaru, cauta disperata o firma de asigurari care sa-i poata oferi o politza de asigurare a obiectului muncii, respectiv organele genitale. Mi se pare normal. Se impiedica biata de ea si se infige aiurea in vreo sula prea sculata, sa aiba fata full Casco sa acopere costurile de reparatii.
Aflu cu sufletul la gura ca "s-a speculat mult în presă, zilele trecute, pe tema bătăii pe care Simona Sensual a încasat-o de la iubitul ei, Nicu „Maharu”, una dintre teoriile vehiculate fiind aceea că „Maharu” a prins-o pe blondă vorbind la telefon cu Ionuţ Barbu, un băieţaş de oraş, poreclit „Prinţul”, care s-a iubit, în trecut, cu Claudia de la Sexxy". Adica, din cauza ca am fost intr-un amarat de concediu am ratat acest episod+teoriile/postulatele/axiomele aferente? La naiba!
E, dragilor, e oficial, daca vreti sa fiti tot mai incantati de cei din jurul vostru, apucati-va de baut. "Alcoolul ne face să-i vedem pe cei din jur mai frumoşi decât sunt în realitate. O echipă de cercetători de la Universitatea din Bristol a demonstrat ştiinţific această teorie". As vrea sa stiu ce trebuie sa consumam ca sa nu ii mai vedem pe cei din jur cat sunt de mitocani, imbecili, marlani.
Probabil din cauza ca are o familie foarte urata, plus olimpiada asta care ne-a incins pe toti, un nene din Iasi a tinut sa bata un record absolut si a ajuns la spital (de unde a si iesit pe picioarele lui in scurt timp) cu o alcoolemie de 6 la 1000! In conditiile in care medicii considera ca la 3,5 la mie deja esti in coma profunda si poti sa dai coltzul. Pe cand o olimpiada la tras la masele ca sa stam si noi linistiti ca ne intoarcem acasa cu nenumarate medalii? La cat de pregatiti suntem, cred ca am putea si sa o organizam la noi in tara. Hâc! Hai noroc si la mai mare!
Sa trecem si la subiecte mult mai serioase si mai importante. A avut loc primul accident pe autostrada Transilvania. Ce e atat de spectaculos in aceasta stire e faptul ca autostrada asta nu exista, nu s-a inaugurat inca nici macar un metru de asfalt turnat! Asta imi place la noi, ca suntem pro-activi. In aceeasi zona de interes, porno-starul Romaniei, Alina Plugaru, cauta disperata o firma de asigurari care sa-i poata oferi o politza de asigurare a obiectului muncii, respectiv organele genitale. Mi se pare normal. Se impiedica biata de ea si se infige aiurea in vreo sula prea sculata, sa aiba fata full Casco sa acopere costurile de reparatii.
Aflu cu sufletul la gura ca "s-a speculat mult în presă, zilele trecute, pe tema bătăii pe care Simona Sensual a încasat-o de la iubitul ei, Nicu „Maharu”, una dintre teoriile vehiculate fiind aceea că „Maharu” a prins-o pe blondă vorbind la telefon cu Ionuţ Barbu, un băieţaş de oraş, poreclit „Prinţul”, care s-a iubit, în trecut, cu Claudia de la Sexxy". Adica, din cauza ca am fost intr-un amarat de concediu am ratat acest episod+teoriile/postulatele/axiomele aferente? La naiba!
E, dragilor, e oficial, daca vreti sa fiti tot mai incantati de cei din jurul vostru, apucati-va de baut. "Alcoolul ne face să-i vedem pe cei din jur mai frumoşi decât sunt în realitate. O echipă de cercetători de la Universitatea din Bristol a demonstrat ştiinţific această teorie". As vrea sa stiu ce trebuie sa consumam ca sa nu ii mai vedem pe cei din jur cat sunt de mitocani, imbecili, marlani.
Probabil din cauza ca are o familie foarte urata, plus olimpiada asta care ne-a incins pe toti, un nene din Iasi a tinut sa bata un record absolut si a ajuns la spital (de unde a si iesit pe picioarele lui in scurt timp) cu o alcoolemie de 6 la 1000! In conditiile in care medicii considera ca la 3,5 la mie deja esti in coma profunda si poti sa dai coltzul. Pe cand o olimpiada la tras la masele ca sa stam si noi linistiti ca ne intoarcem acasa cu nenumarate medalii? La cat de pregatiti suntem, cred ca am putea si sa o organizam la noi in tara. Hâc! Hai noroc si la mai mare!
joi, 14 august 2008
Sfaturi pentru femei
Rasfoind lenos ziarele virtuale (imi fac mea culpa ca nu am mai facut o Revista presei serioasa de ceva vreme, dar promit sa revin curand cu amanunte; chiar, ce o mai face Simona Sensual?), dau peste un titlu din categoria "X sfaturi pentru un orgasm mai intens" sau, dupa caz, "Y ponturi pentru o ciorba de perishoare mai gustoasa". 10 lucruri pe care ar trebui sa le incerce orice femeie - pentru a se deconecta si rasfata. Hmmm, pana sa se incarce pagina (deh, calculatoarele-tigaie incarca o pagina de net si in 2 minute), deja imi inchipuiam: sa incerce sa injure mai putin in trafic, ca isi omoara neuronii degeaba, sa ajunga macar o data pe an la un control ginecologic si altul la dentist, sa incerce ciorba de burta macar o data fara sa vomite, etc, lucruri in care ma regaseam eu. Oricum, asteptam ceva descoperiri de genul gaura de la macaroana sau apa calda.
1. Incearca o non-dieta: o zi in care sa mananci ce iti place, cand iti place, fara sa te gandesti la cate calorii contine alimentul respectiv. Buna asta, imi spun in timp ce ling inghetata de fructe de padure, desert dupa shnitzelul cu cartofi caliti cu ceapa si salata de muraturi.
2. Mergi in vacanta! Wow, asta da lucru de incercat de catre femei. Si de catre barbati, parerea mea!
3. Renunta la cardul de credit! Ia-ti mancare la pachet la serviciu in loc sa comanzi de la McDonald’s, fa-ti cafeaua acasa si evita sa dai iama in hipermarketuri cu cardul in mana! In primul rand, cine dracu mananca la McDonalds daca la punctul 1 se spunea de numarat calorii? Si cine plateste la McDonalds cu cardul??? Oricum, eu in hipermarket dau iama cu bonurile de masa, deci nu se pune!
4. Incearca sa te lasi macar o zi de "drogul" Hollywood. Nu mai citi despre vedete, nu te mai uita la telenovele, mai bine te vezi cu prietenii. Cu care sa discuti barfitor despre amici comuni, "ai vazut, fata, cat s-a facut Nicoleta Luciu?" si "trebuie sa ajung la 8 acasa ca incepe Anatomia lui Grey".
5. Fii "burlaca" o perioada! Nu-i asa ca te-ai saturat sa tot saruti broaste asteptand sa se transforme in print? Aici e mai delicat, parerea mea. Sunt femei care mai bine pupa broashte pe principiul "rau cu rau, dar mai rau fara rau". La fel cum exista atat barbati, cat si femei, cu inclinatii zoofile! Poti face ceva in gustul si placerea omului???
6. Pune bazele unei afaceri! Eee, asta e buna si clar trebuie incercata macar o data. Mai ales ca nu iti trebuie mult timp sa realizezi ca oricat te-ai zbate, nu prea iti iese nimic, ca nu ai "spate/amant generos", ca dai pe taxe si impozite mult mai multi bani din buzunar decat ai spart de nebuna in hipermarket (de pe card) cand lucrai la "stapan".
7. Sexul nu mai e de mult un tabu, si de ce ar fi? Si barbatii si femeile cauta dragostea adevarata, perfecta, vesnica... Insa cateodata vrem doar sa ne distram! E, cu asta sunt de acord in totalitate! Cine nu a avut macaro aventura de o noapte, nu stie ce-a pierdut!
8. Infrunta-ti teama! Incearca sa stai aproape de acel lucru de care iti este teama cel mai mult: paianjeni sau serpi, inaltime sau spatii inchise. O sa te simti mai puternica, fie si numai ca ai incercat sa fii mai curajoasa. Mda, cand m-am uitat de la etajul 10 afara era sa vomit, iar de cate ori e intuneric in camera mi se ridica parul pe ceafa si nu imi place cum imi sta!
9. Schimba-ti stilul si adopta unul care te prinde mai bine! Aici e un pic riscant, mai ales daca incerci sa faci asta singura. Decolorantul aplicat acasa te poate duce de urgenta la un aparat de ras latzele arse, decolteul care ii vine atat de bine lui X, la tine ar putea arata penibil. La schimbarea stilului ai nevoie de oameni care chiar tin la tine si iti vor spune "NUUUU!!!!" si "vezi ca ti s-a intins putin rimelul", nu din cei care ranjesc malefic in timp ce-ti spun: "Iti vine super cu rochia asta mov cu galben si cu roz, pana la fund" in timp ce in capul lor isi zic "Frateeeee, cata celulita i se vede, cat de papagal arata in culorile astea si ce cur imens are!".
10. Oricat de mult iti place sa stai langa el, sunt unele lucruri pe care le stii numai tu despre corpul tau. Cumpara-ti o jucarie sexuala care sa-ti ofere senzatii de neuitat! Nu trebuie sa stie nimeni! E, finalul e apoteotic, din punctul meu de vedere. In primul rand, de ce trebuie musai sa iti iei o jucarie pentru a descoperi lucruri noi la corpul tau? Si in al doilea rand, care mai e farmecul daca nu stie nimeni ca ai o jucarie?!
Daca aceste 10 puncte au cat de cat o substanta, chit ca in majoritate sunt anoste si puerile, chiar redundante, urmatoarele "sfaturi" gasite intr-o revista de fashion (ma scuzati!), varianta on line, sunt cel putin imbecile: "Vara nu e momentul sa iti terorizezi parul cu tot felul de coafuri complicate" (pe bune?! De-aia se marita toata lumea vara si-si face ikebana in cap?), "Pentru a da instantaneu prospetime chipului tau, foloseste un fard de obraz in nuante naturale de roz" (si daca ai tenul mai spre galben sau varianta masliniu, stii ca vei arata ca un clovn sau ca o patzachina daca te dai cu roz?), "Soarele, nisipul, clorul din piscina iti pot irita ochii, pune-ti picaturi" (de nas!), etc.
Intotdeauna m-am intrebat cat de imbecile ne considera fatucile astea care scriu asemenea penalitati? Si pe de alta parte, cat de tampite sunt femeile care mai dau bani pe revistele astea, in loc sa-si cumpere o cutie de Nirvana cu praline, un spumant uleios de baie sau pur si simplu o shaorma cu de toate?
1. Incearca o non-dieta: o zi in care sa mananci ce iti place, cand iti place, fara sa te gandesti la cate calorii contine alimentul respectiv. Buna asta, imi spun in timp ce ling inghetata de fructe de padure, desert dupa shnitzelul cu cartofi caliti cu ceapa si salata de muraturi.
2. Mergi in vacanta! Wow, asta da lucru de incercat de catre femei. Si de catre barbati, parerea mea!
3. Renunta la cardul de credit! Ia-ti mancare la pachet la serviciu in loc sa comanzi de la McDonald’s, fa-ti cafeaua acasa si evita sa dai iama in hipermarketuri cu cardul in mana! In primul rand, cine dracu mananca la McDonalds daca la punctul 1 se spunea de numarat calorii? Si cine plateste la McDonalds cu cardul??? Oricum, eu in hipermarket dau iama cu bonurile de masa, deci nu se pune!
4. Incearca sa te lasi macar o zi de "drogul" Hollywood. Nu mai citi despre vedete, nu te mai uita la telenovele, mai bine te vezi cu prietenii. Cu care sa discuti barfitor despre amici comuni, "ai vazut, fata, cat s-a facut Nicoleta Luciu?" si "trebuie sa ajung la 8 acasa ca incepe Anatomia lui Grey".
5. Fii "burlaca" o perioada! Nu-i asa ca te-ai saturat sa tot saruti broaste asteptand sa se transforme in print? Aici e mai delicat, parerea mea. Sunt femei care mai bine pupa broashte pe principiul "rau cu rau, dar mai rau fara rau". La fel cum exista atat barbati, cat si femei, cu inclinatii zoofile! Poti face ceva in gustul si placerea omului???
6. Pune bazele unei afaceri! Eee, asta e buna si clar trebuie incercata macar o data. Mai ales ca nu iti trebuie mult timp sa realizezi ca oricat te-ai zbate, nu prea iti iese nimic, ca nu ai "spate/amant generos", ca dai pe taxe si impozite mult mai multi bani din buzunar decat ai spart de nebuna in hipermarket (de pe card) cand lucrai la "stapan".
7. Sexul nu mai e de mult un tabu, si de ce ar fi? Si barbatii si femeile cauta dragostea adevarata, perfecta, vesnica... Insa cateodata vrem doar sa ne distram! E, cu asta sunt de acord in totalitate! Cine nu a avut macaro aventura de o noapte, nu stie ce-a pierdut!
8. Infrunta-ti teama! Incearca sa stai aproape de acel lucru de care iti este teama cel mai mult: paianjeni sau serpi, inaltime sau spatii inchise. O sa te simti mai puternica, fie si numai ca ai incercat sa fii mai curajoasa. Mda, cand m-am uitat de la etajul 10 afara era sa vomit, iar de cate ori e intuneric in camera mi se ridica parul pe ceafa si nu imi place cum imi sta!
9. Schimba-ti stilul si adopta unul care te prinde mai bine! Aici e un pic riscant, mai ales daca incerci sa faci asta singura. Decolorantul aplicat acasa te poate duce de urgenta la un aparat de ras latzele arse, decolteul care ii vine atat de bine lui X, la tine ar putea arata penibil. La schimbarea stilului ai nevoie de oameni care chiar tin la tine si iti vor spune "NUUUU!!!!" si "vezi ca ti s-a intins putin rimelul", nu din cei care ranjesc malefic in timp ce-ti spun: "Iti vine super cu rochia asta mov cu galben si cu roz, pana la fund" in timp ce in capul lor isi zic "Frateeeee, cata celulita i se vede, cat de papagal arata in culorile astea si ce cur imens are!".
10. Oricat de mult iti place sa stai langa el, sunt unele lucruri pe care le stii numai tu despre corpul tau. Cumpara-ti o jucarie sexuala care sa-ti ofere senzatii de neuitat! Nu trebuie sa stie nimeni! E, finalul e apoteotic, din punctul meu de vedere. In primul rand, de ce trebuie musai sa iti iei o jucarie pentru a descoperi lucruri noi la corpul tau? Si in al doilea rand, care mai e farmecul daca nu stie nimeni ca ai o jucarie?!
Daca aceste 10 puncte au cat de cat o substanta, chit ca in majoritate sunt anoste si puerile, chiar redundante, urmatoarele "sfaturi" gasite intr-o revista de fashion (ma scuzati!), varianta on line, sunt cel putin imbecile: "Vara nu e momentul sa iti terorizezi parul cu tot felul de coafuri complicate" (pe bune?! De-aia se marita toata lumea vara si-si face ikebana in cap?), "Pentru a da instantaneu prospetime chipului tau, foloseste un fard de obraz in nuante naturale de roz" (si daca ai tenul mai spre galben sau varianta masliniu, stii ca vei arata ca un clovn sau ca o patzachina daca te dai cu roz?), "Soarele, nisipul, clorul din piscina iti pot irita ochii, pune-ti picaturi" (de nas!), etc.
Intotdeauna m-am intrebat cat de imbecile ne considera fatucile astea care scriu asemenea penalitati? Si pe de alta parte, cat de tampite sunt femeile care mai dau bani pe revistele astea, in loc sa-si cumpere o cutie de Nirvana cu praline, un spumant uleios de baie sau pur si simplu o shaorma cu de toate?
marți, 12 august 2008
Stare de bine
In lupta mea pentru cucerirea timpului cu mine pentru mine, am castigat luni seara o batalie. Desueta, neserioasa si egoista vor spune unii. Extrem de importanta pentru mine, spun eu. Daca inca nu pot trai in orasul care sa-mi ofere mediul perfect pentru a-mi permite acest timp pretios, trebuie sa fac eu pe dracu in patru sa-mi creez in haos si praf cate o capsula de rasfat personal.
De 15 ani ma tund scurt si f scurt, acum mai roshcat, acum mai turbat. Am avut si doua momente blonde, unul de curiozitate, al doilea de plictiseala. Dar de 15 ani stiu intotdeauna cum vreau sa ies de la coafor, forma, lungime, culoare, detaliu. Asta si pentru ca pentru mine parul scurt este atat de mult parte din personalitatea mea, incat nici nu concep ideea de a-l lasa sa creasca. Tunsul parului o data la 1 luna jumate - 2 luni e un ritual magic pentru mine. Am fost intrebata de multe ori daca nu vreau sa-l las sa creasca; nu, este o optiune de neinchipuit pentru mine. "Dar nu crezi ca ai fi mai feminina cu parul mai lung?". Hmmm, feminitatea este un dar si un har cu care ne nashtem si pe care trebuie sa-l cultivam o viata intreaga. Nu cred ca are mare relevanta lungimea parului.
Sa revenim la seara de luni. In weekend imi exprimam dorinta de a-mi face ceva la par. Nu stiam ce, un ceva mai altfel. "As vrea ca o data in viata mea de tunsa scurt sa ma asez pe un scaun, sa nu spun nimic, si sa ma trezesc la sfarsit surprinsa si incantata de culoarea si freza facute!" Si uite asa, ma trimite prietena Alina intr-un loc, luni la ora 5.
Trebuie sa recunosc ca am ajuns cu 10 minute mai devreme si aveam emotii de scolaritza. Locul foarte frumos si curat, stralucitor si clar elitist. Doamne stilate si neni cu vizibile posibilitati financiare care le asteptau pe doamne. Personal foarte simpatic, zambitor. Cafea buna, ceai si apa la discretie. Cu Cristi parca ma stiam de o viata. Hlizeli din prima, glumitze. Am inchis ochii si i-am spus: "vreau sa plec de aici incantata, relaxata, bine-dispusa si sa astept cu nerabdare sa revin peste 2 luni. Apropo, e treaba ta ce si cum imi faci, nu-ti dau nici un indiciu". Au urmat mai multe serii de smacuri intinse pe par, spalat la cap dumnezeieste de o tanti care mi-a facut si un masaj genial, torceam ca o pisica si imi ranjeam fasolea de senzatii de atat de bineeee! Si alt masaj. Si mai bun. Deja torceam ca un mic generator. Si imi faceau ochii in cap ca la flippere, de atata bine.
Dupa 4 ore care au trecut f repede si care m-au umplut de rasfat si alintatura, deschid ochii in oglinda: da! I love it! Si chiar e altceva! "Te-am simtit ca esti in perioada de culori deschise, de-aia te-am facut blondul asta ca mierea. Si bretonul shaten inchis iti pune in evidenta ochii". Si parul straluceste, si e tuns exact cat trebuie, si da, desi in sufletul meu sunt si voi fi o roshcata, chiar sunt intr-o perioada blonda. Pentru ca blondul e o stare de spirit deosebita.
Tuns si aranjat ... multi bani. Decolorat si vopsit ... si mai multi bani. Starea generala de foarte bine, relaxare, rasfat si feeling de femeie care are grija de ea ... nepretzuita!
De 15 ani ma tund scurt si f scurt, acum mai roshcat, acum mai turbat. Am avut si doua momente blonde, unul de curiozitate, al doilea de plictiseala. Dar de 15 ani stiu intotdeauna cum vreau sa ies de la coafor, forma, lungime, culoare, detaliu. Asta si pentru ca pentru mine parul scurt este atat de mult parte din personalitatea mea, incat nici nu concep ideea de a-l lasa sa creasca. Tunsul parului o data la 1 luna jumate - 2 luni e un ritual magic pentru mine. Am fost intrebata de multe ori daca nu vreau sa-l las sa creasca; nu, este o optiune de neinchipuit pentru mine. "Dar nu crezi ca ai fi mai feminina cu parul mai lung?". Hmmm, feminitatea este un dar si un har cu care ne nashtem si pe care trebuie sa-l cultivam o viata intreaga. Nu cred ca are mare relevanta lungimea parului.
Sa revenim la seara de luni. In weekend imi exprimam dorinta de a-mi face ceva la par. Nu stiam ce, un ceva mai altfel. "As vrea ca o data in viata mea de tunsa scurt sa ma asez pe un scaun, sa nu spun nimic, si sa ma trezesc la sfarsit surprinsa si incantata de culoarea si freza facute!" Si uite asa, ma trimite prietena Alina intr-un loc, luni la ora 5.
Trebuie sa recunosc ca am ajuns cu 10 minute mai devreme si aveam emotii de scolaritza. Locul foarte frumos si curat, stralucitor si clar elitist. Doamne stilate si neni cu vizibile posibilitati financiare care le asteptau pe doamne. Personal foarte simpatic, zambitor. Cafea buna, ceai si apa la discretie. Cu Cristi parca ma stiam de o viata. Hlizeli din prima, glumitze. Am inchis ochii si i-am spus: "vreau sa plec de aici incantata, relaxata, bine-dispusa si sa astept cu nerabdare sa revin peste 2 luni. Apropo, e treaba ta ce si cum imi faci, nu-ti dau nici un indiciu". Au urmat mai multe serii de smacuri intinse pe par, spalat la cap dumnezeieste de o tanti care mi-a facut si un masaj genial, torceam ca o pisica si imi ranjeam fasolea de senzatii de atat de bineeee! Si alt masaj. Si mai bun. Deja torceam ca un mic generator. Si imi faceau ochii in cap ca la flippere, de atata bine.
Dupa 4 ore care au trecut f repede si care m-au umplut de rasfat si alintatura, deschid ochii in oglinda: da! I love it! Si chiar e altceva! "Te-am simtit ca esti in perioada de culori deschise, de-aia te-am facut blondul asta ca mierea. Si bretonul shaten inchis iti pune in evidenta ochii". Si parul straluceste, si e tuns exact cat trebuie, si da, desi in sufletul meu sunt si voi fi o roshcata, chiar sunt intr-o perioada blonda. Pentru ca blondul e o stare de spirit deosebita.
Tuns si aranjat ... multi bani. Decolorat si vopsit ... si mai multi bani. Starea generala de foarte bine, relaxare, rasfat si feeling de femeie care are grija de ea ... nepretzuita!
vineri, 8 august 2008
Jurnal de vacanta - bilantz si concluzii
Poate suna patetic si stupid concluzia mea, dar ii spuneam lui Razvan la intoarcere ca cel mai mare bun castigat dupa '89 e ca putem calatori liber si fara mari complicatii, macar in Europa. Poate de-aia se comporta chiar civilizat romanii care ies afara (cel putin cei pe care i-am vazut noi). Asta cred eu, sa citesti cat si ce vrei tu si sa calatoresti unde vrei si cat te tine buzunarul, sunt drepturile mele de om de care ma bucur cel mai tare.
14 zile, 2.800 km, 42 ore conduse, cel mai bun copilot in dreapta. Un milion de insecte ucise de botul si parbrizul Friedei. 160 litri de motorina cu 200 de euro. Inca 40 vienetele, 582 Euro cazarile (cu mic dejun inclus in Viena si Budapesta, fara sa platim la Arad si Sibiu), 120 Euro parcarile. 1.300 de fotografii, zeci poate chiar 100 km parcurshi pe jos, mii de amintiri, de intamplari, de rasete si senzatii. Alea rele le-am scos deja de la suflet, alea bune sunt intiparite pe veci, au locul lor special.
Daca in 1995, la 17 ani, ieseam pentru prima data din tara la Stockholm si ma intorceam cu mare dificultate cu un enorm shoc cultural si social (am stat o luna in spatele curtii alor mei, plangand), acum m-am intors cu bucurie la ai mei. Mi-au lipsit de multe ori. Cu Katy si Cristi as fi vrut sa impartim cam toata calatoria, cu tata as fi vrut sa beau un pahar de vin si sa impartim mancarea buna, cu mama as fi vrut sa impart un cappuccino, iar cu Iulia si Maggie as fi vrut sa merg la shopping.
Cultural m-au "lovit" niste lucruri nu cu acelasi impact ca acum 13 ani, ci cu o oarecare durere si tristete si multe intrebari retorice: noi de ce dracu' nu putem??? Ce-i atat de greu sa mai pui o iarba, trei floricele si un copac printre tonele de asfalt? Ce rezolva imbecilii care isi blocheaza mana in claxoanele mashinii? De ce se uita lumea stramb si holbat ca avem doua sau 10 tatuaje? De ce la ei e ceva firesc sa adune in pungutza din geanta rahatul catzelului, iar la noi se arunca scrumiere de chishtoace in plina strada?
Printre sutele de lucruri ce le fac unice pe fiecare dintre cele 4 orashe vizitate, am gasit 4 comune, unele mai dragutze, altele mai putin: carciumi chinezesti, cate o mare si pusa la atractii turistice sinagoga, catzei frumosi si simpatici, felinare. Parca asa, in amintirea unei senzatii melancolice indusa de mult de o poveste a unui om drag mie, m-au urmarit si am cautat peste tot felinarele. Sper sa le vad si in zona Lipscani, sper sa arate frumos in curand si acolo. Avem atata nevoie de o bucatica de identitate!
Dupa cum spuneam unei prietene, nu m-a impresionat Viena neaparat turistic, ci per total, ca oras care pulseaza asa cum imi doresc eu. Da, imi doresc sa plec sa locuiesc acolo, nu ca o abandonare a Bucurestiului pe care, prafuit si zgomotos, plin de mitocani si marlani, eu il iubesc si il simt al meu. Ci pentru ca vreau sa traiesc altfel, sa nu mai alerg haotic, sa nu imi mai contabilizez clipele intre job/casa, sa nu imi mai ucid neuronii si sa-mi mai fac tamplele sa pulseze de nervi cauzati de imbecili aiurea. Vreau timp pentru mine si pentru ce mi-e mie drag, pentru oameni, pentru cafele bune la terase dragutze, pentru nefacut mare lucru decat zambit tamp ca viata e frumoasa si merita traita.
14 zile, 2.800 km, 42 ore conduse, cel mai bun copilot in dreapta. Un milion de insecte ucise de botul si parbrizul Friedei. 160 litri de motorina cu 200 de euro. Inca 40 vienetele, 582 Euro cazarile (cu mic dejun inclus in Viena si Budapesta, fara sa platim la Arad si Sibiu), 120 Euro parcarile. 1.300 de fotografii, zeci poate chiar 100 km parcurshi pe jos, mii de amintiri, de intamplari, de rasete si senzatii. Alea rele le-am scos deja de la suflet, alea bune sunt intiparite pe veci, au locul lor special.
Daca in 1995, la 17 ani, ieseam pentru prima data din tara la Stockholm si ma intorceam cu mare dificultate cu un enorm shoc cultural si social (am stat o luna in spatele curtii alor mei, plangand), acum m-am intors cu bucurie la ai mei. Mi-au lipsit de multe ori. Cu Katy si Cristi as fi vrut sa impartim cam toata calatoria, cu tata as fi vrut sa beau un pahar de vin si sa impartim mancarea buna, cu mama as fi vrut sa impart un cappuccino, iar cu Iulia si Maggie as fi vrut sa merg la shopping.
Cultural m-au "lovit" niste lucruri nu cu acelasi impact ca acum 13 ani, ci cu o oarecare durere si tristete si multe intrebari retorice: noi de ce dracu' nu putem??? Ce-i atat de greu sa mai pui o iarba, trei floricele si un copac printre tonele de asfalt? Ce rezolva imbecilii care isi blocheaza mana in claxoanele mashinii? De ce se uita lumea stramb si holbat ca avem doua sau 10 tatuaje? De ce la ei e ceva firesc sa adune in pungutza din geanta rahatul catzelului, iar la noi se arunca scrumiere de chishtoace in plina strada?
Printre sutele de lucruri ce le fac unice pe fiecare dintre cele 4 orashe vizitate, am gasit 4 comune, unele mai dragutze, altele mai putin: carciumi chinezesti, cate o mare si pusa la atractii turistice sinagoga, catzei frumosi si simpatici, felinare. Parca asa, in amintirea unei senzatii melancolice indusa de mult de o poveste a unui om drag mie, m-au urmarit si am cautat peste tot felinarele. Sper sa le vad si in zona Lipscani, sper sa arate frumos in curand si acolo. Avem atata nevoie de o bucatica de identitate!
Dupa cum spuneam unei prietene, nu m-a impresionat Viena neaparat turistic, ci per total, ca oras care pulseaza asa cum imi doresc eu. Da, imi doresc sa plec sa locuiesc acolo, nu ca o abandonare a Bucurestiului pe care, prafuit si zgomotos, plin de mitocani si marlani, eu il iubesc si il simt al meu. Ci pentru ca vreau sa traiesc altfel, sa nu mai alerg haotic, sa nu imi mai contabilizez clipele intre job/casa, sa nu imi mai ucid neuronii si sa-mi mai fac tamplele sa pulseze de nervi cauzati de imbecili aiurea. Vreau timp pentru mine si pentru ce mi-e mie drag, pentru oameni, pentru cafele bune la terase dragutze, pentru nefacut mare lucru decat zambit tamp ca viata e frumoasa si merita traita.
Jurnal de vacanta - Partea IV
Am plecat spre tara extrem de obositi. Am ajuns in Arad pe o ploaie torentiala cu grindina si cu o tona de plumb in picioare. Ne-am dus blazati sa mancam ceva si sa vedem atat de laudatul lor shtrand. Si nu ne-a parut rau. O insula superba, intre doua brate ale Muresului (aveam sa aflam mai tarziu, noi atunci am botezat apa Bltava), foarte curat, extrem de multa verdeata. Ne-am balacit in superbele bazine, iar dupa masa extrem de buna si copioasa, servita ireprosabil de o fatuca, ne revenise zambetul si energia. Ne-am mai plimbat putin, am stat la o cafenea langa o masa de vreo 10-12 bikeri care, spre deosebire de cretinii din Bucuresti (no offense prietenilor mei cu motor, persoanele de fatza se exclud), nici nu si-au ambalat motoarele pe parcurs ce se apropiau de cafenea, nici nu au urlat la masa.
A doua zi pe la 11 am plecat spre Sibiu, convinsi ca vom ajunge in 4 ore si ceva. A durat totul aproape 6 din cauze de drumuri in reparatii. Sibiul pe care nu-l mai vazusem de 3 ani, ne-a primit cu casele lui cu ochi mijiti (care pentru mine, mai mult ca orice, inseamna Sibiul si cumva "acasa", deh sangele familiei nu uita de unde se trage, Fagarashul e aproape), cu multa lumina si culoare. Stiam ca e frumos, dar nu stiam ca poate fi atat de frumos! Si curat, si aranjat, si elegant si civilizat. Trecerea din "vest" la Sibiu s-a petrecut fara sa simtim. Meritul primarului? Al oamenilor? Al fondurilor venite pt Capitala Culturala de anul trecut? Nici nu mai conteaza. Conteaza ca mi s-a umplut sufletul de bucurie, fericire si mandrie.
Am vazut multi turisti. Dar am vazut si mai multi sibieni pe strada. Traind, razand, plimbandu-si bebelushii si catzeii, facandu-si timp pentru o inghetata sau o cafea. Serviciile au fost ireprosabile, de cate ori am multumit, ni s-a multumit inapoi. Mancarea buna si cappuccino la fel. Ca sa nu fac vreo diferenta, doua portii de paste foarte bune, o limonada si un pepsi, cu bacshish a fost 16 euro. Doua cappuccino si o apa plata 6 euro.
Ne-am plimbat si aici destul de mult, pe stradutze si prin ganguri, am mancat un sandwich si un kefir pe treptele unei cladiri si desi se uita lumea la noi, nu s-a uitat nimeni urat, din contra. I-am multumit lui Dumnezeu ca a vegheat asupra noastra toata calatoria in cea mai frumoasa catedrala ortodoxa pe care am vazut-o vreodata. Ne-am suit si coborat (cu picioarele tremurandu-mi ca macaroanele fierte) in turnul catedralei evanghelice si am facut cu mana muntzilor Fagaras si tziglelor superbe. Am stat pur si simplu si am ras la jocul copiilor in fantana din Piata mare, am alergat porumbeii si am mancat inghetata de fragutze. Dupa doua zile de incarcat baterii, am plecat in fuga spre casa, unde ne asteptau cu nerabdare si mult dor familiile. Nu exista vinete ca ale mamei, nici gratar ca al tatei, iar cel mai bun spritz se bea in chioshc la Cristi si la Katy. Mara nu a vrut sa isi mai ia manutza din a mea. Bine v-am gasit!
Photo Gallery Sibiu
A doua zi pe la 11 am plecat spre Sibiu, convinsi ca vom ajunge in 4 ore si ceva. A durat totul aproape 6 din cauze de drumuri in reparatii. Sibiul pe care nu-l mai vazusem de 3 ani, ne-a primit cu casele lui cu ochi mijiti (care pentru mine, mai mult ca orice, inseamna Sibiul si cumva "acasa", deh sangele familiei nu uita de unde se trage, Fagarashul e aproape), cu multa lumina si culoare. Stiam ca e frumos, dar nu stiam ca poate fi atat de frumos! Si curat, si aranjat, si elegant si civilizat. Trecerea din "vest" la Sibiu s-a petrecut fara sa simtim. Meritul primarului? Al oamenilor? Al fondurilor venite pt Capitala Culturala de anul trecut? Nici nu mai conteaza. Conteaza ca mi s-a umplut sufletul de bucurie, fericire si mandrie.
Am vazut multi turisti. Dar am vazut si mai multi sibieni pe strada. Traind, razand, plimbandu-si bebelushii si catzeii, facandu-si timp pentru o inghetata sau o cafea. Serviciile au fost ireprosabile, de cate ori am multumit, ni s-a multumit inapoi. Mancarea buna si cappuccino la fel. Ca sa nu fac vreo diferenta, doua portii de paste foarte bune, o limonada si un pepsi, cu bacshish a fost 16 euro. Doua cappuccino si o apa plata 6 euro.
Ne-am plimbat si aici destul de mult, pe stradutze si prin ganguri, am mancat un sandwich si un kefir pe treptele unei cladiri si desi se uita lumea la noi, nu s-a uitat nimeni urat, din contra. I-am multumit lui Dumnezeu ca a vegheat asupra noastra toata calatoria in cea mai frumoasa catedrala ortodoxa pe care am vazut-o vreodata. Ne-am suit si coborat (cu picioarele tremurandu-mi ca macaroanele fierte) in turnul catedralei evanghelice si am facut cu mana muntzilor Fagaras si tziglelor superbe. Am stat pur si simplu si am ras la jocul copiilor in fantana din Piata mare, am alergat porumbeii si am mancat inghetata de fragutze. Dupa doua zile de incarcat baterii, am plecat in fuga spre casa, unde ne asteptau cu nerabdare si mult dor familiile. Nu exista vinete ca ale mamei, nici gratar ca al tatei, iar cel mai bun spritz se bea in chioshc la Cristi si la Katy. Mara nu a vrut sa isi mai ia manutza din a mea. Bine v-am gasit!
Photo Gallery Sibiu
Jurnal de vacanta - Partea III
Am plecat din Praga scurt si dintr-o bucata. Ne astepta un drum mai lung si deja incepuse sa se acumuleze oboseala. Am taiat repede Cehia, fara oprire. In Austria am pus motorina si din nou la drum. Dupa un satuc idilic, dupa o curba in panta, ma trage pe dreapta un Fritz sobru: "papers for the car, driver, passenger". S-a uitat cu o fatza impasibila de doua ori la Frida, fatza spate. A luat documentele si s-a dus la colegii sai unde au shushotit si s-au mai uitat de cateva ori la noi. Recunosc, eram ushor panicata. Nu-i amuzant sa te opreasca nicaieri politia, cu atat mai putin in alta tara. Pe de alta parte, ma intrebam de ce? Nu depasisem viteza (recomandabil atat in Austria, cat si in Ungaria), nu facusem altele. Ma ingrijoram degeaba, era doar un filtru pentru toata lumea. Am primit actele inapoi si ne-am vazut mai departe de drum. Am trecut printr-o alta zona a Vienei si tot ne-a placut. Autostrada pana la Budapesta ne-a facut sa zburam fara probleme.
Am intrat in Budapesta in plin blocaj de dupa-amiaza (iesire de la munca). Desi am mers bara la bara vreo 40 de minute, pe un bulevard nu ca in palma, nu am auzit nici un claxon, nu s-a isterizat nimeni pe geam, s-au bagat oamenii decent, s-au lasat unii pe altii, si-au multumit. Deci se poate si altfel ...
Camera de la Baros Hotel superba! Curtea interioara dragutza si oamenii prietenosi si amabili. Ne-am lasat lucrurile, am facut un dush bun si ne-am intalnit cu parintii unui bun prieten, care lucreaza la Budapesta de multi ani. Ne-au "rapit" la ei acasa, intr-o zona putin retrasa, cu casute frumoase si curti superbe. Ne-am intins la un pahar de vorbe pana tarziu in noapte. Minunati oameni!
A doua zi (si ultima, din pacate), ne-am plimbat cat ne-au mai tzinut picioarele tumefiate si bashicate. Nu am insistat sa vedem cat mai mult, pentru ca stiam ca aici ne vom intoarce sigur, cat de curand posibil. E un oras mare, cu strazi largi, cu fatzade si aici interesante. Si ce femei! Daca la Viena nu am intors capul, desi erau aranjate si cochete, daca la Praga mai mult am strambat din nas si am compatimit, la Budapesta ne-am sucit gaturile la propriu! Femei nu neaparat frumoase, dar carnoase, cu capul pe sus, mandre, constiente de feminitatea lor. Pana si curvele de seara de pe Vaci Utca nu erau vulgare, ci sexoase si mandre.
Daca la Viena zambeau retinut cand le spuneai un Danke sau un Aufviedersen!, daca la Praga la un Děkuji (pronuntzat gencuie) sau Dobry den! nici nu schitzau vreun gest, pentru ungurii din magazinashe si cafenele era o adevarata incantare sa ne auda chinuindu-ne cu Keszenem (multumesc) sau cu Jo napot kivanok! (buna ziua). Nu stiu daca sunt ei buni comercianti sau pur si simplu incantati ca le poti rupe cateva cuvinte in limba lor extrem de grea, dar a fost un detaliu care ne-a amuzat si ne-a bucurat.
Chiar nu am intalnit vreun om care sa nu ne zambeasca, sa nu ne faca sa ne facem bine. Chiar si chelnerul uriash de la bestiala carciuma Fatal, un nene burtos cu mustati si sprancene stufoase, care la inceput ne-a speriat ca pe niste copii, s-a dovedit super simpatic cand ne-a vazut plangandu-ne ca abia am dovedit cea mai mare "portie mica" de ratza pe varza. S-a batut pe burta si mi-a spus ca el are burta mare, nu eu. Am mancat niste supe-creme geniale, portii mari, am impartit o tigaie mare de rata si paste+varza, un pahar de vin, o bere si un suc, si cu tot cu bacshish ne-a costat 30 de euro. Dar era un loc mai cu pretentii. Ca si superba cafenea-terasa de pe vestita si umblata Vaci Utca unde am baut un cappuccino superb si o caffee latte si ne-a costat 8 euro.
In Budapesta nu am avut probleme cu banii. Peste tot cursul era de 228-229 forinzti la euro. Preturile la prostioare si suveniruri oscilau putin, cred ca ne-am fi putut si targui pentru o reducere ceva, dar nu am avut stare. Prea ne simteam bine! Tot ce nu am cheltuit in Praga pe amintiri, am cheltuit aici. Am vazut putin Parlamentul si Castelul de pe Podul cu Lantzuri, piata aceea minunata a lor, si frumoasa, si curata si plina de diverse colorate si bine mirositoare. Bazilica Sf. Stefan, de fapt spatele imensitatii, am vazut-o seara, intamplator, pierzandu-ne putin in drumul spre hotel. Si ce bine ne-am pierdut! :)
Ce-am vazut si la Budapesta, ca si la Viena. Oamenii aia au o viata a lor. Au timp de cumparaturi, de iesit la o carciuma, la cafenele. E adevarat ca orasul e mult mai mare si mai putin 100% turistic ca Praga, dar ca atitudine budapestanii mi s-au parut cu multi pasi inaintea noastra si a praghezilor ca mentalitate cu sechele comuniste.
In ultima seara ne-a scos fam. Georgescu la o carciumioara dragutza greceasca, pe malul Dunarii, unde am bagat eu niste vinete, ca tare imi era pofta. Dupa care doar noi doi, mana in mana, la taclale tarzii si placere deplina.
A doua zi dimineata, am mai cumparat niste taietzei de casa pentru mama si ne-am pus la drum, cu regrete ca nu am avut mai mult timp pentru Budapesta, dar cu promisiunea ca vom reveni.
Photo Gallery Budapesta
Am intrat in Budapesta in plin blocaj de dupa-amiaza (iesire de la munca). Desi am mers bara la bara vreo 40 de minute, pe un bulevard nu ca in palma, nu am auzit nici un claxon, nu s-a isterizat nimeni pe geam, s-au bagat oamenii decent, s-au lasat unii pe altii, si-au multumit. Deci se poate si altfel ...
Camera de la Baros Hotel superba! Curtea interioara dragutza si oamenii prietenosi si amabili. Ne-am lasat lucrurile, am facut un dush bun si ne-am intalnit cu parintii unui bun prieten, care lucreaza la Budapesta de multi ani. Ne-au "rapit" la ei acasa, intr-o zona putin retrasa, cu casute frumoase si curti superbe. Ne-am intins la un pahar de vorbe pana tarziu in noapte. Minunati oameni!
A doua zi (si ultima, din pacate), ne-am plimbat cat ne-au mai tzinut picioarele tumefiate si bashicate. Nu am insistat sa vedem cat mai mult, pentru ca stiam ca aici ne vom intoarce sigur, cat de curand posibil. E un oras mare, cu strazi largi, cu fatzade si aici interesante. Si ce femei! Daca la Viena nu am intors capul, desi erau aranjate si cochete, daca la Praga mai mult am strambat din nas si am compatimit, la Budapesta ne-am sucit gaturile la propriu! Femei nu neaparat frumoase, dar carnoase, cu capul pe sus, mandre, constiente de feminitatea lor. Pana si curvele de seara de pe Vaci Utca nu erau vulgare, ci sexoase si mandre.
Daca la Viena zambeau retinut cand le spuneai un Danke sau un Aufviedersen!, daca la Praga la un Děkuji (pronuntzat gencuie) sau Dobry den! nici nu schitzau vreun gest, pentru ungurii din magazinashe si cafenele era o adevarata incantare sa ne auda chinuindu-ne cu Keszenem (multumesc) sau cu Jo napot kivanok! (buna ziua). Nu stiu daca sunt ei buni comercianti sau pur si simplu incantati ca le poti rupe cateva cuvinte in limba lor extrem de grea, dar a fost un detaliu care ne-a amuzat si ne-a bucurat.
Chiar nu am intalnit vreun om care sa nu ne zambeasca, sa nu ne faca sa ne facem bine. Chiar si chelnerul uriash de la bestiala carciuma Fatal, un nene burtos cu mustati si sprancene stufoase, care la inceput ne-a speriat ca pe niste copii, s-a dovedit super simpatic cand ne-a vazut plangandu-ne ca abia am dovedit cea mai mare "portie mica" de ratza pe varza. S-a batut pe burta si mi-a spus ca el are burta mare, nu eu. Am mancat niste supe-creme geniale, portii mari, am impartit o tigaie mare de rata si paste+varza, un pahar de vin, o bere si un suc, si cu tot cu bacshish ne-a costat 30 de euro. Dar era un loc mai cu pretentii. Ca si superba cafenea-terasa de pe vestita si umblata Vaci Utca unde am baut un cappuccino superb si o caffee latte si ne-a costat 8 euro.
In Budapesta nu am avut probleme cu banii. Peste tot cursul era de 228-229 forinzti la euro. Preturile la prostioare si suveniruri oscilau putin, cred ca ne-am fi putut si targui pentru o reducere ceva, dar nu am avut stare. Prea ne simteam bine! Tot ce nu am cheltuit in Praga pe amintiri, am cheltuit aici. Am vazut putin Parlamentul si Castelul de pe Podul cu Lantzuri, piata aceea minunata a lor, si frumoasa, si curata si plina de diverse colorate si bine mirositoare. Bazilica Sf. Stefan, de fapt spatele imensitatii, am vazut-o seara, intamplator, pierzandu-ne putin in drumul spre hotel. Si ce bine ne-am pierdut! :)
Ce-am vazut si la Budapesta, ca si la Viena. Oamenii aia au o viata a lor. Au timp de cumparaturi, de iesit la o carciuma, la cafenele. E adevarat ca orasul e mult mai mare si mai putin 100% turistic ca Praga, dar ca atitudine budapestanii mi s-au parut cu multi pasi inaintea noastra si a praghezilor ca mentalitate cu sechele comuniste.
In ultima seara ne-a scos fam. Georgescu la o carciumioara dragutza greceasca, pe malul Dunarii, unde am bagat eu niste vinete, ca tare imi era pofta. Dupa care doar noi doi, mana in mana, la taclale tarzii si placere deplina.
A doua zi dimineata, am mai cumparat niste taietzei de casa pentru mama si ne-am pus la drum, cu regrete ca nu am avut mai mult timp pentru Budapesta, dar cu promisiunea ca vom reveni.
Photo Gallery Budapesta
miercuri, 6 august 2008
Jurnal de vacanta - Partea II
Am lasat Viena in urma cu greu. Dar daca de ea ma indragostisem matur, serios si profund, ma asteptam ca de Praga sa ma indragostesc romantic, ca in basmele cu printzi si printzese. Ne-a trecut repede zambetul de pe fatza cand ne-am trezit la iesirea din Austria pe un drum national cu o singura banda pe sens. Autostrada spre Praga incepea de-abia peste vreo 150 km si multe ore tarshaite cu 40 la ora prin zeci de sate unul dupa altul, prin “Cehia profunda”, ca sa o citez pe doamna prietena. Fata de autostrada asta, cat si de cea spre Brno (de la intoarcerea spre Viena, in drum spre Budapesta), Pitestiul nostru e parfum. Cehii conduc nu doar haotic si periculos ca ai nostri, ci si foarte prost, ceea ce din punctual meu de vedere e mai rau. Deja inspumati, am ajuns la destinatie f ushor, gratzie lui Marcel, Slava Domnului! Daca parcarea la Etap in Viena ne-a costat 11 euro pe zi, aici a fost 12,5 euro zilnic. Pensiunea curata, putin cam austera, dar luminoasa, cu o singura problema majora, urcam pana la etajul 3 pe scari, pentru ca, dupa cum ne-a spus f suparat si iritat baiatul de la receptie „nu avem voie sa punem ferestre izolante si lift sa nu stricam the damn turist Prague immage”. Inca entuziasti, decidem sa luam la picior cele 3 statii de tramvai pana la Wenceslas, faimosul lor punct central unde fac revolutii, comemoreaza, sarbatoresc Anul Nou, etc.
Dupa eleganta si blanda Viena, Praga ne-a primit cam dur, in viziunea noastra. Dupa 2 minute de ploaie, aveam deja apa la glezne, nisip si noroi pana la genunchi. In pasajul pe care a trebuit sa-l traversam, aflat la cateva sute de metri de centru, in plina dupa-amiaza, cativa baieti isi fumau jointurile disperati, iar alti doi se uitau la un tip care tremura in timp ce-si injecta heroina in vena piciorului. Nu au avut nimic de impartit cu noi, dar a fost o imagine care m-a shocat profund si ma va urmari ceva vreme. Cum am ajuns pe Wenceslas, care de fapt e un fel de jumatate de Magheru care se deschide grandios cu Muzeul National, dar continua aiurea cu cladiri vechi unde acum se afla McDonalds si cazinouri, ne-a lovit o mare de oameni haotici si zgomotosi. Cehii care au trecut pe langa noi (de fapt, cam singurii pe care i-am vazut pe strazi in 3 zile) puteau fara exceptie a un amestec gretos de transpiratie, tutun si alcool. Am vrut sa schimbam bani si am dat de inca o problema. Cursul oficial 24 de coroane la euro, cel afishat la Exchange 22 la euro, iar ei iti ofereau nonshalant 18. Dupa 4 experiente de genul asta, am intrat in spume la un ghiseu si am urlat la ala: How much for 100 Euro? 1.800. Fuck off! OK, 2.180. Aaaa, so fuck off was the magic word! Nervosi, murdari, isterici, am dat o raita scurta din care nu am retinut nimic si ne-am intors cu tramvaiul spre pensiune. Cand am cumparat biletele, am incercat sa gasesc logica preturilor, dar nu mi-a iesit. Daca in Viena si in in capul meu, in orice loc normal, cu cat iei un abonament mai lung, cu atat e mai avantajos, in Praga pentru 24 de ore platesti 100 de coroane, iar pentru 48 de ore 230! Si uite asa ne-am decis sa mergem pe jos cat mai mult, cu tramvaiul doar in caz de urgenta. Toate astea adunate, ne-au facut ca in nici doua ore de la sosire, sa decidem clar ca nu vom cheltui nici o letcaie in plus in afara de ceva mancare strict necesara. Ceea ce am cam si facut, cu extrem de mici exceptii.
A doua zi ne-am inarmat cu rabdare, cu multe alte shanse de oferit Pragai, ceea ce nu a fost chiar atat de rau. Este intradevar un orash superb, o bijuterie, cu mii de fatzade colorate ca niste bomboane fondante, cu felinare romantice, castele si biserici spectaculoase. Dupa fiecare coltz de strada iti rasarea inca o cladire si inca un detaliu si inca o poezie. Dar in acelasi timp, dupa aceleasi coltzuri de strada te loveau si puhoaiele de turisti animale salbatice, pushtani americani cu coshuri pe fatza veniti la baut si futut ieftin, hoarde de spanioli galagioshi si scarboshi care se intindeau pe toata strada si urlau unii la altii, turme de vaci americane puhave si rozalii care se extaziau la vederea locurilor in care se regaseau: McDonalds si KFC. Daca in prima zi ma dadusem cu Channel-ul meu din cochetarie, urmatoarele zile m-am dat din instinct de aparare. Nu stiu cat ne-au obosit zecile de km parcurshi pe jos in 3 zile, doar picioarele noastre extrem de umflate pot spune, dar valurile de turisti ne-au epuizat. In anumite momente, nu am fost in stare sa ne facem o poza singuri sau doar cu obiectivul, am gasit atatea persoane in cadru, de zici ca ne-am plimbat cu grupul. Punand alaturi superbitatea cladirilor cu animalele-turisti (trebuie sa fii autist sa reusesti sa separi partile), am avut senzatia unei fecioare frumoase care s-a gatit de bal si a fost prinsa si violata pe drum de o hoarda de barbari beti si imputzitzi.
Ca preturi, nu ne-a shocat nimic, pe de-o parte pentru ca intr-adevar am refuzat sa cumparam altceva in afara de mancare si ceva de baut (am luat eu o halba de la o carciuma care m-a costat 4 euro, iar in magazin era 12 si 2 magneti cu Praga), pe de alta parte, pentru ca erau relativ ok. 2 meniuri cu supa, fel doi si desert, foarte bune, bere, suc si frappe ne-a costat cu tot cu bacshish 28 de euro, 3 sandwich-uri, un carnat si 2 sucuri 10 euro. Tzeapa ne-am luat cand am plecat fara apa de la pensiune (adusa din Romania si din Austria) si am dat la un chiosh amarat din centru pe 1,5 l de apa dezacidulata si cam calda 2 euro jumate.
Am incercat sa-i inteleg si pe praghezi, aia cativa cati am vazut, betzi de la 9 dimineata, cu privire posaca si ursuza cand le cereai meniul, care se uitau cu ura la turistii care le intrau in magazine, care ne-au spus ca nu au mese libere, desi mai bine de jumatate de carciuma era goala si fara semn de rezervat, fetele alea cu aer vulgar si de tzoape care se dadeau sexy pe tocuri de 12, mishcandu-si evident lipsa de cur, zecile de homeleshi care dorm pe toate bancile. Sunt depasiti de situatie, nu mai au personalitate si imagine in propriul lor orash, sunt invadati si cotropiti, iar linia de demarcatie intre superbitatea orasului ca binecuvantare si cea ca blestem a devenit practic invizibila. Desi din asta traiesc si se vede ca autoritatile investesc in mentinerea acestui lant al slabiciunilor, am senzatia ca praghezii detesta ce se intampla si regreta intr-un fel vremurile trecutului comunist.
Cu toate astea, de la 2 metri in sus de la pamant, Praga e senzationala. Detaliile te ametzesc, sunt peste tot, amestecul de stiluri arhitecturale din atatea secole este fascinant. In Piata Veche, daca faci un ocol 360 de grade, nu gasesti un cm de ignorat. Biserica Tyn, cu turnuletzele de castel din povesti, superba Loreta, Castelul Vysehrad, Municipal House, atat de vie si de plina de energie, nenumaratele biserici si turnuri gothice atat de sumbre si pline de mistere. Sau pur si simplu cladiri fara mare importanta de „atractie turistica” in fatza carora ramaneam cu gura cascata de incantare. Dupa Stephans Dom din Viena nu am crezut ca ne va mai marca ceva atat de puternic. Pana am ajuns la Catedrala St. Vitus. Per total si in fiecare detaliu, ireala. Macar pentru zecile de minute petrecute acolo, am uitat si iertat toate mizeriile intamplate pana atunci. Daca ajungi vreodata doar pentru o ora in Praga, St. Vitus e locul pe care trebuie sa-l vezi ca sa ramai mut de incantare, emotie, uluire, senzatii. In drumurile noastre din stradutza in stradutza, fara sa cautam nimic anume, am gasit si locul in care eu m-am simtit „acasa” in Praga. Intre cladirea (teatrul) unde s-a interpretat in premiera Don Giovanni in 1787(apropo, Mozart e si al Pragai) si o alta cladire, e un fel de culoar ingust, cu felinare, care da intr-o fantana micutza si apoi intr-o alta piata. E, pe acolo idiotii de turisti nu treceau decat foarte rar. Intinsa langa fantana am reusit sa ascult linistea in Praga. Si intr-o seara chiar si franturi din Don Giovanni.
In utima seara, pe Wenceslas, asteptand sa se lumineze Muzeul National sa facem si noi o poza frumoasa, am riscat si ne-am luat cate un carnat (Razvan unul sanatos in paine, eu 5 mai mici, pe varza) de la unul din cele vreo 3-4 chioshcuri din care iesea fum de gratar si gaseai vreo 5-6 feluri de carnati. Ne-am asezat pe o bancuta care inconjura un copac inalt, sa mancam linistiti, carnatii erau chiar buni. Cand mancam mai bine, ma arunc de pe bancuta de sa-mi sara mancarea pe jos. In spatele nostru, linistit, in vazul clar al politishtilor, un homeless isi scosese si el carnatul sa-si faca omul nevoile. De-a dreptul isterizata, am inceput sa urlu la un politzist, vizibil deranjat ca l-am intrerupt din vrajitul unei tinere, sa faca dracu ceva cu „the turist atraction”. Si-a ridicat omul pantalonii si toata lumea si-a vazut de treaba. Praga chiar vroia sa ne spuna la revedere in stilul ei. Ne-am facut pozele, am luat tramvaiul (era deja foarte tarziu) si ne-am dus spre pensiune, cu gandul doar la plecare. Apropo, faimoasele lor tramvaie sunt probabil geniale ca traseu. Si unele sunt frumoase. Dar mare grija, vatmanii cam abuzeaza cu viteza, mai ales in curbe e cam cu adrenalina, si se pare ca au prioritate chiar si in fatza pietonilor pe trecere, dupa cum am vazut trei turisti ingroziti dupa ce doua mashini oprisera, iar tramvaiul a trecut razant pe langa ei, fara sa incetineasca o idee macar.
Am lasat in urma Praga cu imagini superbe pe retina si in aparat si cu un gust extrem de salciu in gura. Nici macar de amintire nu am pastrat vreo moneda ceheasca si am avut senzatia clara ca am facut toate fotografiile posibile, ca prea curand nu aveam sa mai revenim.
Photo Gallery Prague
Dupa eleganta si blanda Viena, Praga ne-a primit cam dur, in viziunea noastra. Dupa 2 minute de ploaie, aveam deja apa la glezne, nisip si noroi pana la genunchi. In pasajul pe care a trebuit sa-l traversam, aflat la cateva sute de metri de centru, in plina dupa-amiaza, cativa baieti isi fumau jointurile disperati, iar alti doi se uitau la un tip care tremura in timp ce-si injecta heroina in vena piciorului. Nu au avut nimic de impartit cu noi, dar a fost o imagine care m-a shocat profund si ma va urmari ceva vreme. Cum am ajuns pe Wenceslas, care de fapt e un fel de jumatate de Magheru care se deschide grandios cu Muzeul National, dar continua aiurea cu cladiri vechi unde acum se afla McDonalds si cazinouri, ne-a lovit o mare de oameni haotici si zgomotosi. Cehii care au trecut pe langa noi (de fapt, cam singurii pe care i-am vazut pe strazi in 3 zile) puteau fara exceptie a un amestec gretos de transpiratie, tutun si alcool. Am vrut sa schimbam bani si am dat de inca o problema. Cursul oficial 24 de coroane la euro, cel afishat la Exchange 22 la euro, iar ei iti ofereau nonshalant 18. Dupa 4 experiente de genul asta, am intrat in spume la un ghiseu si am urlat la ala: How much for 100 Euro? 1.800. Fuck off! OK, 2.180. Aaaa, so fuck off was the magic word! Nervosi, murdari, isterici, am dat o raita scurta din care nu am retinut nimic si ne-am intors cu tramvaiul spre pensiune. Cand am cumparat biletele, am incercat sa gasesc logica preturilor, dar nu mi-a iesit. Daca in Viena si in in capul meu, in orice loc normal, cu cat iei un abonament mai lung, cu atat e mai avantajos, in Praga pentru 24 de ore platesti 100 de coroane, iar pentru 48 de ore 230! Si uite asa ne-am decis sa mergem pe jos cat mai mult, cu tramvaiul doar in caz de urgenta. Toate astea adunate, ne-au facut ca in nici doua ore de la sosire, sa decidem clar ca nu vom cheltui nici o letcaie in plus in afara de ceva mancare strict necesara. Ceea ce am cam si facut, cu extrem de mici exceptii.
A doua zi ne-am inarmat cu rabdare, cu multe alte shanse de oferit Pragai, ceea ce nu a fost chiar atat de rau. Este intradevar un orash superb, o bijuterie, cu mii de fatzade colorate ca niste bomboane fondante, cu felinare romantice, castele si biserici spectaculoase. Dupa fiecare coltz de strada iti rasarea inca o cladire si inca un detaliu si inca o poezie. Dar in acelasi timp, dupa aceleasi coltzuri de strada te loveau si puhoaiele de turisti animale salbatice, pushtani americani cu coshuri pe fatza veniti la baut si futut ieftin, hoarde de spanioli galagioshi si scarboshi care se intindeau pe toata strada si urlau unii la altii, turme de vaci americane puhave si rozalii care se extaziau la vederea locurilor in care se regaseau: McDonalds si KFC. Daca in prima zi ma dadusem cu Channel-ul meu din cochetarie, urmatoarele zile m-am dat din instinct de aparare. Nu stiu cat ne-au obosit zecile de km parcurshi pe jos in 3 zile, doar picioarele noastre extrem de umflate pot spune, dar valurile de turisti ne-au epuizat. In anumite momente, nu am fost in stare sa ne facem o poza singuri sau doar cu obiectivul, am gasit atatea persoane in cadru, de zici ca ne-am plimbat cu grupul. Punand alaturi superbitatea cladirilor cu animalele-turisti (trebuie sa fii autist sa reusesti sa separi partile), am avut senzatia unei fecioare frumoase care s-a gatit de bal si a fost prinsa si violata pe drum de o hoarda de barbari beti si imputzitzi.
Ca preturi, nu ne-a shocat nimic, pe de-o parte pentru ca intr-adevar am refuzat sa cumparam altceva in afara de mancare si ceva de baut (am luat eu o halba de la o carciuma care m-a costat 4 euro, iar in magazin era 12 si 2 magneti cu Praga), pe de alta parte, pentru ca erau relativ ok. 2 meniuri cu supa, fel doi si desert, foarte bune, bere, suc si frappe ne-a costat cu tot cu bacshish 28 de euro, 3 sandwich-uri, un carnat si 2 sucuri 10 euro. Tzeapa ne-am luat cand am plecat fara apa de la pensiune (adusa din Romania si din Austria) si am dat la un chiosh amarat din centru pe 1,5 l de apa dezacidulata si cam calda 2 euro jumate.
Am incercat sa-i inteleg si pe praghezi, aia cativa cati am vazut, betzi de la 9 dimineata, cu privire posaca si ursuza cand le cereai meniul, care se uitau cu ura la turistii care le intrau in magazine, care ne-au spus ca nu au mese libere, desi mai bine de jumatate de carciuma era goala si fara semn de rezervat, fetele alea cu aer vulgar si de tzoape care se dadeau sexy pe tocuri de 12, mishcandu-si evident lipsa de cur, zecile de homeleshi care dorm pe toate bancile. Sunt depasiti de situatie, nu mai au personalitate si imagine in propriul lor orash, sunt invadati si cotropiti, iar linia de demarcatie intre superbitatea orasului ca binecuvantare si cea ca blestem a devenit practic invizibila. Desi din asta traiesc si se vede ca autoritatile investesc in mentinerea acestui lant al slabiciunilor, am senzatia ca praghezii detesta ce se intampla si regreta intr-un fel vremurile trecutului comunist.
Cu toate astea, de la 2 metri in sus de la pamant, Praga e senzationala. Detaliile te ametzesc, sunt peste tot, amestecul de stiluri arhitecturale din atatea secole este fascinant. In Piata Veche, daca faci un ocol 360 de grade, nu gasesti un cm de ignorat. Biserica Tyn, cu turnuletzele de castel din povesti, superba Loreta, Castelul Vysehrad, Municipal House, atat de vie si de plina de energie, nenumaratele biserici si turnuri gothice atat de sumbre si pline de mistere. Sau pur si simplu cladiri fara mare importanta de „atractie turistica” in fatza carora ramaneam cu gura cascata de incantare. Dupa Stephans Dom din Viena nu am crezut ca ne va mai marca ceva atat de puternic. Pana am ajuns la Catedrala St. Vitus. Per total si in fiecare detaliu, ireala. Macar pentru zecile de minute petrecute acolo, am uitat si iertat toate mizeriile intamplate pana atunci. Daca ajungi vreodata doar pentru o ora in Praga, St. Vitus e locul pe care trebuie sa-l vezi ca sa ramai mut de incantare, emotie, uluire, senzatii. In drumurile noastre din stradutza in stradutza, fara sa cautam nimic anume, am gasit si locul in care eu m-am simtit „acasa” in Praga. Intre cladirea (teatrul) unde s-a interpretat in premiera Don Giovanni in 1787(apropo, Mozart e si al Pragai) si o alta cladire, e un fel de culoar ingust, cu felinare, care da intr-o fantana micutza si apoi intr-o alta piata. E, pe acolo idiotii de turisti nu treceau decat foarte rar. Intinsa langa fantana am reusit sa ascult linistea in Praga. Si intr-o seara chiar si franturi din Don Giovanni.
In utima seara, pe Wenceslas, asteptand sa se lumineze Muzeul National sa facem si noi o poza frumoasa, am riscat si ne-am luat cate un carnat (Razvan unul sanatos in paine, eu 5 mai mici, pe varza) de la unul din cele vreo 3-4 chioshcuri din care iesea fum de gratar si gaseai vreo 5-6 feluri de carnati. Ne-am asezat pe o bancuta care inconjura un copac inalt, sa mancam linistiti, carnatii erau chiar buni. Cand mancam mai bine, ma arunc de pe bancuta de sa-mi sara mancarea pe jos. In spatele nostru, linistit, in vazul clar al politishtilor, un homeless isi scosese si el carnatul sa-si faca omul nevoile. De-a dreptul isterizata, am inceput sa urlu la un politzist, vizibil deranjat ca l-am intrerupt din vrajitul unei tinere, sa faca dracu ceva cu „the turist atraction”. Si-a ridicat omul pantalonii si toata lumea si-a vazut de treaba. Praga chiar vroia sa ne spuna la revedere in stilul ei. Ne-am facut pozele, am luat tramvaiul (era deja foarte tarziu) si ne-am dus spre pensiune, cu gandul doar la plecare. Apropo, faimoasele lor tramvaie sunt probabil geniale ca traseu. Si unele sunt frumoase. Dar mare grija, vatmanii cam abuzeaza cu viteza, mai ales in curbe e cam cu adrenalina, si se pare ca au prioritate chiar si in fatza pietonilor pe trecere, dupa cum am vazut trei turisti ingroziti dupa ce doua mashini oprisera, iar tramvaiul a trecut razant pe langa ei, fara sa incetineasca o idee macar.
Am lasat in urma Praga cu imagini superbe pe retina si in aparat si cu un gust extrem de salciu in gura. Nici macar de amintire nu am pastrat vreo moneda ceheasca si am avut senzatia clara ca am facut toate fotografiile posibile, ca prea curand nu aveam sa mai revenim.
Photo Gallery Prague
Jurnal de vacanta - Partea I
Am plecat la drum cu ceva adrenalina in gat, emotii, asteptari si mult zambet. Frida echipata, trei rucsace, o lada frigorifica plina cu sticle de apa, GPS-ul Marcel pe bord, Manu Chao si multe altele pe cd-uri. Trebuie sa recunosc, cea mai indicata zi de plecat departe prin Romania e duminica. In 8 ore jumate eram la Arad, cu doua opriri pe drum, putina aglomeratie si doar cateva incidente cu franat pana la podea prin zona Alba, unde maeshtrii shoselelor cu Audi si BMW-uri fac legea depashind in curbe, pe dubla linie continua. Se pare ca am ceva reflexe bune, Razvan stie sa arate degetul prin geam, iar genunchii m-au ascultat in continuare, desi tremurau ca macaroanele fierte. La Arad am mancat repede ceva si am bagat somn. Luni dimineata ne-am strecurat cu ceva greutati printre TIR-uri si am reusit sa iesim din tara fara probleme. Cum ne-am luat vieneta, am si simtit cum am castigat o ora, dandu-ne ceasurile inapoi. E bine sa iesi din tara prin Vest! Cum ne-am asezat pe superba autostrada ungureasca, cum am simtit-o pe Frida zambind si asezandu-si curutzul incantata la drum. Stia ea ce stia! Cu cateva restrictii si un mic accident (un TIR romanesc reusise sa se culce putin intr-un shantz), nici nu am simtit cand am intrat in Austria si am ajuns fara nicio problema la Viena.
Desi ne-a lovit nu foarte placut faptul ca in parcarea de la Etap din 30 de mashini, 20 erau cu numar de Romania, am decis dupa primele 5 minute, in urma unui impuls comun, sa mai stam inca o noapte aici. 4 la Viena, 3 la Praga, 2 la Budapesta.
Viena ne-a primit foarte calduros. Curata, putin sobra, semeata si toleranta. Cu o retea de metrou senzationala, pe care am "prins-o" de la prima uitatura pe harta, am zburdat de la un capat la altul timp de 4 zile, ca la noi acasa. De fapt, asta a fost marea chestie la Viena, firescul pe care l-am simtit acolo si sentimentul clar ca intr-un asemenea oras am vrea sa traim. Cu oameni de toate culorile, genurile, stilurile care isi vad pur si simplu de treaba lor. Baieti si fete tatuati (cu cele mai frumoase tatuaje) din cap pana in picioare, cu pierce-uri, coditze, haine pestrite, care mergeau pe strada, serveau la o cafenea sau intr-un magazin, isi traiau viata fara nici o problema alaturi de doamne discret elegante, domni cu butoni la camasha, tantici cu fuste pana la pamant si baticutze pe cap. Recunosc, nu am vazut super femei pe strada, dar am vazut mult bun-gust, cochetarie, finetze, mandrie clara, dar retinuta. Oameni amabili si politicosi, iti zambeau placut si cand iti aduceau cel mai bun cappuccino din lume, si cand ii intrebai de o strada, si cand cumparai ceva de la ei. Am avut senzatia clara ca Viena e toleranta si amabila, nu-ti pune pistolul la tampla sa fii civilizat si sa te adaptezi, dar daca nu o faci de la sine (cum ni s-a intamplat noua), cred ca te elimina discret si rapid. Ce mi-a placut foarte mult e ca oamenii aia au viata lor. Hobby-uri, pasiuni, timp pentru ei, pentru o cafea, pentru un shtrudel, pentru a-si achizitiona o mashinutza clasica la colectie, pentru a-si plimba copiii (era plin de mamici cu bebelushi dragutzi, foarte cuminti, care nu plangeau, nu tzipau, nu se isterizau) sau catzeii. Si mai era ceva deosebit in Viena. Desi se lucra, se refaceau fatzade si cladiri, am avut cele mai curate haine murdare si cei mai albi bashchetzi din lume, desi am umblat cu ei doua zile printr-o ploaie marunta si insistenta.
Desi cea mai buna cafea in Viena e cappuccino vienez, mancarea cea mai buna, ieftina si consistenta e la chinezi, turci si greci. Am gasit aprope de hotel un restaurant chinezesc f bun unde ne-am distrat copios cu chelnerii care nu vorbeau decat germana :) Si daca Sake maki klein avea poza, ne-a fost ceva mai greu sa intelegem ca Reis gebraten mit wok gemuse und eiern inseamna orez cu legume, Rindfleisch mit zwiebeln este vita cu ceapa, iar Huhnerfleisch mit wok gemuse inseamna pui cu legume. Era foarte dragutz ca se adunau cu totii langa masa noastra si repetau ca niste vrabiutze cuvintele fara sa le inteleaga: mushroom? mushroom? Was ist mushroom? Unul dintre ei, mai cunoscator in droguri si halucinogene, a belit la mine niste ochi: MAGIC MUSHROOM??? Nein, nein, no MAGIC, just mushrooms! :))) Una peste alta, o masa extrem de consistenta si buna, cu 3-4 feluri, suc si un pahar de vin, ne ducea cam la 25 de euro cu tot cu bacshish. La turci doua portii mari si bune de carnitza cu orez si salata, plus un ayran si un suc, cam 20 de euro. Un cappuccino bun (cu apa aferenta) 2,5 - 3 euro. Un litru jumate de apa plata in magazin cam 1 euro si ceva.
La capitolul "atractii turistice", ne-a lasat muti Stephan's Dom, unde atata incarcatura energetica si simbolistica mie mi-a dat dureri de cap (la propriu) si stare cam de leshin. E ceva cu adevarat naucitor. Si la Schonbrunn a fost superb, atata spatiu, atata verdeata si flori! Totul aranjat la milimetru. Animalutzele de la gradina zoologica au fost adorabile, as fi vrut sa-i iau acasa si pe panda si pe koala si pe gheparzi. La terasa din fatza zoo unde am mancat, am avut o surpriza amuzanta. Chelnerul cu fatza negricioasa ne-a vorbit in cateva cuvinte romanesti. Era din Serbia-Muntenegru, iar colega de la bucatarie era romanca. Ea tzipa si se isteriza in germana la el, iar el calm i-a spus: sa-mi mananci p**a! Iar noua la masa ne-a zambit si ne-a zis: "fata buna, dar e naroada!" Dupa care s-a dus la alta masa unde a vorbit in poloneza. Poftim globalizare!
Urmatoarele doua zile le-am petrecut plimbandu-ne aiurea, pe langa parcul lui Freud, uluitoarea Votiv kirche,Wiener Koncert Haus, superba Karls kirche, Albertina, Opera House. M-am umplut de bucurie ascultand un flautist ambulant cantand Flautul Fermecat. Yeap, Mozart is everywhere! As fi vrut sa aud si niste valsuri de-ale lui Strauss, dar nu a fost sa fie. Oricum, mi-au cantat in cap zi de zi, pe fiecare stradutza. Si-am mai facut ceva important aceste doua zile: shopping pe Maria Hilfe strasse! Ceele mai tari magazine, cele mai mishto haine, cele mai mari reduceri.
In dimineata in care urma sa plecam spre Praga, am mai dat o tura cartierului unde statusem: Gasometer. Desi teoretic un cartier industrial, nu am simtit asta, nu ne-a lipsit verdeata si linistea. Dar peste toate trona imaginea senzational de puternica a celor 4 foste rezervoare de gaz, acum transformate subtil in zona de apartamente, birouri si magazine. Ne-am suit in mashinutza mult mai plina, dupa ce am ramas muti de uimire la vederea "incarcaturii" vecinilor de parcare tot romani: o cutie enorma de Ariel, cutii de Cillit si un bax de compot de ananas! Noi ca prostii ne luasem doar haine bune si ieftine, suveniruri si bomboane ...
Am iesit din Viena cu un nod in gat, cu un zambet deja melancolic si cu credinta clara ca daca nu vom ajunge sa ne mutam acolo, cel putin vom reveni cat de curand. Plecam mai departe, spre Praga, cu multe asteptari, ganduri idilice si incantare.
Vienna Photo Gallery
Desi ne-a lovit nu foarte placut faptul ca in parcarea de la Etap din 30 de mashini, 20 erau cu numar de Romania, am decis dupa primele 5 minute, in urma unui impuls comun, sa mai stam inca o noapte aici. 4 la Viena, 3 la Praga, 2 la Budapesta.
Viena ne-a primit foarte calduros. Curata, putin sobra, semeata si toleranta. Cu o retea de metrou senzationala, pe care am "prins-o" de la prima uitatura pe harta, am zburdat de la un capat la altul timp de 4 zile, ca la noi acasa. De fapt, asta a fost marea chestie la Viena, firescul pe care l-am simtit acolo si sentimentul clar ca intr-un asemenea oras am vrea sa traim. Cu oameni de toate culorile, genurile, stilurile care isi vad pur si simplu de treaba lor. Baieti si fete tatuati (cu cele mai frumoase tatuaje) din cap pana in picioare, cu pierce-uri, coditze, haine pestrite, care mergeau pe strada, serveau la o cafenea sau intr-un magazin, isi traiau viata fara nici o problema alaturi de doamne discret elegante, domni cu butoni la camasha, tantici cu fuste pana la pamant si baticutze pe cap. Recunosc, nu am vazut super femei pe strada, dar am vazut mult bun-gust, cochetarie, finetze, mandrie clara, dar retinuta. Oameni amabili si politicosi, iti zambeau placut si cand iti aduceau cel mai bun cappuccino din lume, si cand ii intrebai de o strada, si cand cumparai ceva de la ei. Am avut senzatia clara ca Viena e toleranta si amabila, nu-ti pune pistolul la tampla sa fii civilizat si sa te adaptezi, dar daca nu o faci de la sine (cum ni s-a intamplat noua), cred ca te elimina discret si rapid. Ce mi-a placut foarte mult e ca oamenii aia au viata lor. Hobby-uri, pasiuni, timp pentru ei, pentru o cafea, pentru un shtrudel, pentru a-si achizitiona o mashinutza clasica la colectie, pentru a-si plimba copiii (era plin de mamici cu bebelushi dragutzi, foarte cuminti, care nu plangeau, nu tzipau, nu se isterizau) sau catzeii. Si mai era ceva deosebit in Viena. Desi se lucra, se refaceau fatzade si cladiri, am avut cele mai curate haine murdare si cei mai albi bashchetzi din lume, desi am umblat cu ei doua zile printr-o ploaie marunta si insistenta.
Desi cea mai buna cafea in Viena e cappuccino vienez, mancarea cea mai buna, ieftina si consistenta e la chinezi, turci si greci. Am gasit aprope de hotel un restaurant chinezesc f bun unde ne-am distrat copios cu chelnerii care nu vorbeau decat germana :) Si daca Sake maki klein avea poza, ne-a fost ceva mai greu sa intelegem ca Reis gebraten mit wok gemuse und eiern inseamna orez cu legume, Rindfleisch mit zwiebeln este vita cu ceapa, iar Huhnerfleisch mit wok gemuse inseamna pui cu legume. Era foarte dragutz ca se adunau cu totii langa masa noastra si repetau ca niste vrabiutze cuvintele fara sa le inteleaga: mushroom? mushroom? Was ist mushroom? Unul dintre ei, mai cunoscator in droguri si halucinogene, a belit la mine niste ochi: MAGIC MUSHROOM??? Nein, nein, no MAGIC, just mushrooms! :))) Una peste alta, o masa extrem de consistenta si buna, cu 3-4 feluri, suc si un pahar de vin, ne ducea cam la 25 de euro cu tot cu bacshish. La turci doua portii mari si bune de carnitza cu orez si salata, plus un ayran si un suc, cam 20 de euro. Un cappuccino bun (cu apa aferenta) 2,5 - 3 euro. Un litru jumate de apa plata in magazin cam 1 euro si ceva.
La capitolul "atractii turistice", ne-a lasat muti Stephan's Dom, unde atata incarcatura energetica si simbolistica mie mi-a dat dureri de cap (la propriu) si stare cam de leshin. E ceva cu adevarat naucitor. Si la Schonbrunn a fost superb, atata spatiu, atata verdeata si flori! Totul aranjat la milimetru. Animalutzele de la gradina zoologica au fost adorabile, as fi vrut sa-i iau acasa si pe panda si pe koala si pe gheparzi. La terasa din fatza zoo unde am mancat, am avut o surpriza amuzanta. Chelnerul cu fatza negricioasa ne-a vorbit in cateva cuvinte romanesti. Era din Serbia-Muntenegru, iar colega de la bucatarie era romanca. Ea tzipa si se isteriza in germana la el, iar el calm i-a spus: sa-mi mananci p**a! Iar noua la masa ne-a zambit si ne-a zis: "fata buna, dar e naroada!" Dupa care s-a dus la alta masa unde a vorbit in poloneza. Poftim globalizare!
Urmatoarele doua zile le-am petrecut plimbandu-ne aiurea, pe langa parcul lui Freud, uluitoarea Votiv kirche,Wiener Koncert Haus, superba Karls kirche, Albertina, Opera House. M-am umplut de bucurie ascultand un flautist ambulant cantand Flautul Fermecat. Yeap, Mozart is everywhere! As fi vrut sa aud si niste valsuri de-ale lui Strauss, dar nu a fost sa fie. Oricum, mi-au cantat in cap zi de zi, pe fiecare stradutza. Si-am mai facut ceva important aceste doua zile: shopping pe Maria Hilfe strasse! Ceele mai tari magazine, cele mai mishto haine, cele mai mari reduceri.
In dimineata in care urma sa plecam spre Praga, am mai dat o tura cartierului unde statusem: Gasometer. Desi teoretic un cartier industrial, nu am simtit asta, nu ne-a lipsit verdeata si linistea. Dar peste toate trona imaginea senzational de puternica a celor 4 foste rezervoare de gaz, acum transformate subtil in zona de apartamente, birouri si magazine. Ne-am suit in mashinutza mult mai plina, dupa ce am ramas muti de uimire la vederea "incarcaturii" vecinilor de parcare tot romani: o cutie enorma de Ariel, cutii de Cillit si un bax de compot de ananas! Noi ca prostii ne luasem doar haine bune si ieftine, suveniruri si bomboane ...
Am iesit din Viena cu un nod in gat, cu un zambet deja melancolic si cu credinta clara ca daca nu vom ajunge sa ne mutam acolo, cel putin vom reveni cat de curand. Plecam mai departe, spre Praga, cu multe asteptari, ganduri idilice si incantare.
Vienna Photo Gallery
Abonați-vă la:
Postări (Atom)