La mulți ani! Fiți fericiți!

Acum vreo săptămână m-am apucat de scris un text, așa, o recapitulare a anului 2010, dar neavând net, nu am postat. Când am recitit acum câteva minute am strâmbat din mutră, ca și cum aș fi gustat ceva îngrozitor de amar. Și tocmai mi-am dat seama că anul 2010 nu a fost așa îngrozitor, job de rahat, șef de și mai mare rahat, vară prea călduroasă și prăfoasă, bani tot mai puțini, decizia (deloc ușoară) de a o lua de la capăt undeva necunoscut, cu o limbă necunoscută, cu griji, cu așteptări, cu dor. Pentru că eu nu am fost niciodată omul jumătății goale de pahar, ci omul bucuros că mai are și o picătură de apă în pahar când îi e sete.

Pentru mine 2010 a fost, de fapt, anul în care am realizat câți oameni minunați am în jur, mai reali sau mai virtuali, cât de multă lume îmi dorește binele, câți oameni mă iubesc. A fost anul întâlnirilor și al reîntâlnirilor cu oameni care, într-un fel sau altul, mi-au schimbat viața în bine. Cu un gest, cu un zâmbet, cu o strângere de mână, cu o îmbrățișare, cu simpla lor existență.

Am cei mai minunați părinți din lume! Iubiții mei Gigi și Doina. Și o familie superbă. Fratele meu Cristi, draga mea Cati, adorabila Mara, verișoara mea Roxi și nepoatele mele Andreea și Alexandra, mătuși sufletiste. Prieteni adevărați, oameni superbi: Iulia, Mircea și Mika, Cristina, Claudiu, Camil, Alina și Pedro, Mihai, Nick.

Amintirea jobului se rezumă, de fapt, la multe figuri de oameni buni, care fără să mă cunoască foarte bine mi-au urat toate cele bune la plecare, care și acum mă întreabă de sănătate și îmi doresc să-mi fie bine. Și îmi mai amintesc de fumatul pe scări și poveștile cu Raluca, Mirela, Daniela. Tot de la jobul ăsta cunoscuți Violeta și Sorin, care au depășit de mult stadiul de colegi și s-au transformat în prieteni.

După cum am mai spus-o, blog-roll-ul meu nu e o simplă înșiruire de alte bloguri, ci o listă frumoasă de prieteni, de oameni pe care îmi place să-i citesc, să-i cunosc din scris, oameni care îmi faceți onoarea de a mă citi, de a-mi comenta. Și mai sunt și cei care îmi spun o vorbă bună deși nu au blog, nu îi cunosc la față, dar care îmi transmiteți energii pozitive. Mă înclin în fața voastră a tuturor și vă mulțumesc din suflet că existați.

În 2010 m-am revăzut la cafele și povești, cu mare mare plăcere și drag, cu oameni cunoscuți cu un an înainte. Varanus, draga mea Tiză, Jane-cea-cu-părul-scurt, Adina, Rhodi, Ada, Misaki, Ocserver, Marmotzica, Crocoditza, Mary VV și Dan (aș fi vrut tare mult să o am și pe Tetris alături la cafele), Viorica, Jane, Rontziki, Escu, CdMitroi, Saturnianul. Aș fi vrut tare mult să apuc să mai beau o cafea împreună cu Rodica, Irina, Lav, cu Oana (și o salată la Cafeneaua actorilor?), cu draga mea Iuliana, cu Miju la Sibiu.

Am ieșit la filme și bârfeturi și răsfățuri de gagice cu Sana, Ciupercuța și multe alte domnițe minunate. Am stat la povești și papa bun cu Teodora, Bogdan și fetițele lor minunate, cu Silviana și Adi, cu Găbița și Radu, prietenii gagicului, care m-au adoptat și pe mine fără rezerve. Ca și toți ai lui.

În 2010 am cunoscut și fața în față (că ne mai știam din scris), câțiva oameni cu adevărat speciali, pe care îi simt aproape de sufletul meu oricâte mii de km ne-ar despărți: Antoaneta, Paul, Zazuza, Nina, Oana, iYli, Evergreen, Nenea, Tomata Andreea, Zully. Tare mult mi-aș fi dorit să-i întâlnesc și pe Jenikă, Clarisa, pe Ginuța, Angela, Iuliana, Virtualkid, Flavius, Bianca, Lupul Alb, Karma, Petronela, Păpădie aurie, Mimi care se miră, dar cel mai mult și cel mai mult, pe iubitul meu Neamțu Țiganu. Dar timpul nu-i pierdut, nu-i așa? Sper ca în curând să le cunosc și pe deja suedezele Salmi și Svea.

În 2010 am reîntâlnit-o pe Adriana, cunoscută acum 15 ani, în prima mea vacanță în Suedia. De data asta m-a așteptat pe peronul gării din Stockholm, pentru a se transforma pe loc în înger păzitor și prietenă de suflet.

La sfârșitul lui 2010 mi-ați dovedit, mult peste așteptări, că sunteți oameni darnici, cu suflet mare și ați făcut mulți oameni amărâți fericiți de sărbători. M-ați făcut cel puțin la fel de fericită.

Pentru 2011 îmi doresc sănătate, putere și energie, că restul se fac ele, încet încet, cu răbdare și încredere. Îmi doresc tare mult ca ai mei să fie sănătoși, să ne revedem curând cu bine. Vouă tuturor vă doresc să aveți mai multe motive să zâmbiți, mai puține griji care să vă încrețească fruntea, mai multă liniște și pace în suflete, bucurii de la cei dragi, iubire multă de dat și de primit, mai multă răbdare și înțelegere. Vă mulțumesc că existați în viața mea, mă faceți un om tare bogat. La mulți ani! Fiți fericiți!

Toate bune și frumoase vă doresc!

Mai e un pic și se încheie un an ciudat, agitat. Pentru mine a fost un an al închiderilor de capitole și a deschiderii de drumuri noi. Simt că 2011 va fi un an de referință, foarte important pentru mine. Am ceva emoții, dar și bucuria lucrurilor noi. Cel mai important, mă simt vie, plină de energie și de putere.
De Crăciun va fi pentru prima dată când nu voi fi alături de ai mei, dar grație tehnologiei ne vom putea vedea și auzi pe skype. Și vom fi alături de familia Adrianei, care ne-a primit alături de ei necondiționat, cu căldură și mult drag.
Mă simt privilegiată și atât de recunoscătoare lui Dumnezeu, oamenilor din jurul meu.
Vă doresc din tot sufletul să vă bucurați, să vă găsiți clipa de liniște și fericire, să fiți sănătoși, puternici, să iubiți și să fiți iubiți.
Crăciun fericit și, dacă nu mai vorbim până atunci, un An nou mai bun, așa cum vi-l doriți! Vă pupez!

De prin hățișurile emigrării suedeze

După cum mă așteptam, deși nu prea tare, după prima lună de miere (aia ușor inconștientă, când te simți cumva turist și totul e minunat) a venit luna primelor realități.

Încă din prima zi aici, noi ne-am depus la Skatteverket (Taxe și impozite și evidența populației) cererea pentru numerele personale (CNP-ul nostru sau personnummer la ei). Fără aceste numere nu exiști. Nu te poți băga la școală, nu te poți angaja, nu poți deschide un cont în bancă, nu poți să-ți faci un abonament la telefon sau la o sală (pentru abonamentele noastre la super gym-ul unde mergem a garantat draga noastră româncă-suedeză Adriana, altfel nu le luam). Am dat copie după pașaport, asigurare de sănătate (cardul european), extras de cont cum că avem ceva bani să ne întreținem o perioadă, cât ne căutăm de muncă, și cel mai important, declarația Adrianei că stăm la ea, pe banii ei, până găsim job. Foarte amabilă, funcționara ne-a spus că durează 2-4 săptămâni maxim. După 2 săptămâni, am fost să întrebăm care e mersul. Iar foarte amabil ni s-a spus că trebuie să așteptăm 4, că atunci sigur primim un răspuns. Am mai lăsat de la noi câteva zile și după fix 4 săptămâni și 5 zile, neprimind niciun semn că mai trebuie să aducem ceva, dar neprimind nici numerele, m-am dus să văd ce și cum. O doamnă foarte drăguță a căutat în calculator și foarte intrigată îmi spune: ”Au trecut 4 săptămâni, totul pare în regulă cu actele voastre, TREBUIA să primiți un răspuns, așa că neapărat sunați mâine la doamna X care se ocupă de dosarele voastre”. Și sun. Următorul dialog este 100% exact, doar că l-am tradus din engleză.
Bună ziua, am și eu dosarele ăsta și ăsta, care e statusul, de ce nu am primit răspuns? ”Ăăă, păi, o să primiți săptămâna asta”. Zâmbesc în telefon, mulțumesc, dar am inspirația să întreb dacă e totul ok. ”Ăăă, păi, trebuie să-mi mai aduci asigurare de sănătate”. Poftim?! Păi, am depus-o de atunci! ”A, da, o am aici. Ăăăă, da, trebuie să-mi mai aduci dovada că ai bani să te întreții”. POFTIM??? Păi, ți-am adus extras de cont! ”A, da, am aici”. Pauză apăsătoare. ”Da, mda, mai trebuie o declarație de la persoana la care stați că vă poate întreține și pentru ce perioadă”. Păi, a dat-o deja! ”Mai trebuie. O să trimit prin poștă o hârtie cu ce mai am nevoie”. Și trimiți azi? ”A, nu, poate zilele următoare”. Doamnă, a trecut deja termenul indicat chiar de voi, avem nevoie de personnummer ca să ne înscriem la școală, să găsim job. ”Nu-i ușor de găsit job, dar nu ai nevoie de personnummer”. BA DA! ”Da, eu trimit prin poștă, așteptați”. Te mai sun să te mai întreb de status. ”Nu mă mai suna niciodată!”. Blocată, șocată, sufocată, o sun p Adriana care la început a crezut că am înțeles eu greșit. După jumătate de oră mă sună înapoi, în aceeași stare de isterie ca și mine. ”Aia e nebună! Nu știe ce are de făcut! Foarte senină mi-a spus că ea a avut altă treabă și nici măcar nu s-a uitat la dosarele voastre. După cum vorbea, chiar cred că avea o problemă la cap. Dar mâine sun la Skatteverket și mă plâng de ea și cer să vă mute dosarele la altcineva”. M-am simțit brusc înapoi în România. Nu-mi venea să cred și nici nu vedeam vreo rezolvare. Dar, spre deosebire de România, la jumătate de oră după ce Adriana a sunat și a spus situația, a sunat-o înapoi chiar șeful cel mare de la Skatteverket și și-a cerut scuze pentru neplăceri și i-a promis că totul se va rezolva cât mai rapid, i-a dat numărul lui personal, în caz că mai sunt probleme. Și în fix 8 zile aveam personnummer. Asta se întâmpla acum 10 zile.

A doua zi am purces la următorul pas, care deși nu obligatoriu, mi-ar fi ușurat din identificatul pe aici: obținerea unui ID card. Tot de la Skatteverket. Unde aflu cu stupoare că același pașaport din 2008 cu care primisem personnummer (cel mai important lucru de avut aici, mă repet), nu e bun pentru ID card, îmi trebuie pașaport biometric! Așa că pentru moment am renunțat, că oricum nu e ceva extrem de important acum.

Dar, din păcate, adunate una peste alta, am căzut în butoiul cu negativism. Am avut câteva zile în care mă sufocam, eram mereu cu lacrimile în gât. Durase mult și aiurea cu numerele alea, nu puteam să iau ID card, nu am găsit încă job, nu ne-am apucat de școală...aaaaa, panică! Gata, totul era deja ratat, un eșec.

Și-au mai trecut câteva zile, în care am vorbit cu cei de acasă. Și-au mai pierdut câțiva job-ul, foștii colegi de serviciu sunt disperați cu banii tăiați și condițiile mizerabile, din toți cunoscuții mei (oameni cu studii superioare, cu creier, tineri, cu potențial), doar unul și-a găsit un job nou. Și brusc mi-am adus aminte de planurile de dinainte de plecare, pe puncte și timpi estimați. Găsit chirie – cel mai urgent; luat numere personale pentru a funcționa legal și oficial – cât mai rapid; apucat de școală – cât mai repede după numerele personale; găsit job – e nevoie de timp, 2-4 luni; să ne ajungă banii 3-4 luni. Ce s-a întâmplat în 2 luni: am găsit unde să stăm până acum, din 27 decembrie ne mutăm pentru cel puțin 6 luni într-un apartament drăguț, central, cu chirie bună; mai cu ceva întârziere, am obținut personnummer; am fost zilele trecute la școală, ne-am înscris, așteptăm confirmarea când în ianuarie încep cursurile (plus am aflat informații că se pot face tot felul de cursuri de formare profesională, gratis); nu am găsit încă job, dar decembrie nici nu e vreo lună bună de așa ceva, oricum noi aplicăm la ce găsim; am făcut calcule de bani, am trăit foarte ok 2 luni și ne mai ajung cel puțin încă 3-4, iar de acasă ar trebui în curând să ne vină o chirie, o datorie, ceea ce ar însemna măcar bani de chirie și transport lunar. În caz de Doamne ferește, ai noștri ne pot ajuta de acasă, dar nu vrem să ajungem acolo. Peste toate astea, Adriana și ai ei ne-au primit ca pe niște membri ai familiei, ne încurajează, ne ajută cu o vorbă, cu un telefon, cu o informație, și asta înseamnă enorm.
Așa că una peste alta, nu sunt toate roz, dar sigur nu sunt negre. Deși m-am lovit de birocrația din administrație, la bancă unde mi-am deschis cont am fost servită impecabil, la magazine găsești întotdeauna produse bune și dacă nu e promoție la carne și fructe aici, e sigur la următorul magazin, distanțele sunt mari, dar orarul autobuzelor e sfânt și oricât de aglomerat ar fi, nu s-a întâmplat vreodată să stăm în picioare, deși ninge de vreo 3 săptămâni ai întotdeauna pe unde să mergi decent și civilizat. Eu am primit un mega compliment la magazinul de băuturi alcoolice, mi s-a cerut un act să dovedesc că am mai mult de 20 de ani. Ha! Apropo, să elucidăm un pic misterul poveștilor cu alcoolul de neatins de scump ce e. În cârciumi da, un pahar de vin e între 7 și 12 euro, de exemplu (nu mă întrebați de bere că nu consum, dar tot așa, e scumpă pentru noi, dar când ai salariu îți permiți din când în când o ieșire), dar la magazinul de alcool (unde găsești tot ce-ți dorește inimioara) am luat o sticlă de vin roze spaniol, din 2008, foarte bun, cu 6 euro și ceva, iar o sticlă de vin roșu de colecție, din Chile, din 2007 (cadou pentru cineva) a fost 12 euro. Nu e ieftin, dar nici să nu te poți apropia.

În rest, trebuie să spun că cea mai tare investiție a fost și este abonamentul de 200 de euro pe un an întreg la gym. Pentru că la cât gătesc aproape zilnic, nu avem activitate, eu am lăsat și mare parte din țigări, aș fi pus multe kile pe mine deja. Dar drumul până la sală, activitatea de acolo (spinning, box, abs&ass, tras de fiare, ba chiar și dansuri africane), drumul înapoi spre casă, prin zăpadă și aer curat, chiar ne mențin în formă. Ca să nu mai zic de sănătatea mintală. Aici am realizat că da, sunt o ciudată, mie chiar îmi place iarna! Asta frumoasă, cu zăpadă multă și albă și curată, cu frig care îmi face obrajii roșii, cu peisaje de vis și poveste.

Despre românii de aici nu pot spune încă prea multe, deși deja am avut câteva experiențe care mi-au format o părere, din astea extreme. Cei ca Adriana și familia ei, veniți de mulți ani aici, care sunt suedezi mai mult decât onorabili și cei care au pornit pe acest drum de mai mult timp, ca Svea și Salmi, sau de mai puțin, ca noi, care vrem să le facem pe toate frumos, pas cu pas. Și extrema cealaltă: cât așteptam la Skatteverket să vorbesc de actele noastre, în acea mulțime de oameni (emigranți din toate colțurile pământului, care vorbeau în șoaptă și stăteau în banca lor) au apărut doi indivizi care vorbeau taaare românește. Doi jmecherași de cea mai proastă calitate, cu dinți stricați, trening de firmă Abidas, care vorbeau numai în dezacorduri și spuneau taaare cum ar f..e-o pe aia, cum i-ar da o m..e lu ailaltă, uite-l pe ăla ce față de bou are, moamă ce i-aș f..e în gură pe indienii/arabii/chinejii ăștia de căcat, proștii ăștia de suedeji, etc. Nu de teamă, nu de nimic, doar de scârbă totală, venită din rărunchi, nu am putut să le adresez nici măcar o înjurătură. Dar m-a marcat faza. Ca peste două zile să văd la știri (a naibii întâmplare, nu mă uit niciodată, că nu înțeleg, nici de atentat nu am aflat decât a doua zi de la Adriana) ceva cu Polis, mâini întinse la metrou, o hârtie pe care am descifrat din suedeză 23 rumänska utvisas.

Dar noi vrem să fim parte din prima categorie. Vrem să învățăm, să tragem, să ne luptăm și da, chiar cred că merită agitația și stresul și nesiguranța și panica primelor luni, pentru ce va urma. Știu că vor mai fi zile urâte, ciudate, lacrimi (nu mi-aș fi închipuit vreodată că o să plâng mâncând sarmale, dar uite că am făcut-o, după ce m-am bucurat că ne-a ajuns coletul de acasă, cu sarmalele mamei), dor, dar există și o certitudine pe care nu mi-o pot explica, cum că într-o zi va fi foarte bine și de acolo mai departe tot așa. Vă mulțumesc din suflet pentru gânduri și încurajări, înseamnă enorm. Sper să vă placă iarna mea frumoasă. Vă pupez

Să fie și la ei Crăciun!

Dragilor, anul trecut ne mobilizam și ne întâlneam "la statui, la Universitate" (ca să ne aducem aminte, dați un ochi aici, aici și aici). S-au adunat multe jucării, hăinuțe, dulciuri pentru nu mai puțin de 280 de copii.

Anul acesta nu sunt așa aproape de Universitate, dar parte din gândurile mele și inima mea e acolo. Și chiar dacă momentan nu pot decât să trimit câțiva bănuți Ninei și Biancăi, vă invit încă o dată să fim Oameni darnici Moși Crăciun pentru câteva familii cu copii, familii care își duc cu greu existența, și asta deși muncesc, luptă și nu vor să cedeze. Asta e, unii sunt mai norocoși ca alții. Știu că nu sunt cele mai luminoase vremuri, că toată lumea e afectată de greutăți, tăieri de bani, dar mai știu și că sunteți oameni cu suflet mare și cald și că mai ales acum, de Sărbători, vă doriți să faceți un gest frumos pentru cineva care chiar are nevoie.

După cum vă spuneam și de Paște, toți cei din listă sunt oameni cu care eu am vorbit, la telefon, chiar față în față, sau pe mail/mess, le ştiu poveştile şi durerea. Unii sunt oameni simpli, de la ţară, alţii trăiesc dramele vremurilor actuale. Nu cerşesc, nu stau cu mâna întinsă să le pice din cer. Cu toţii, fără excepţie, vor să muncească, fac nişte eforturi uneori supranaturale pentru a putea aduce acasă la copii o bucată de pâine. Mulţi sunt din zone defavorizate, cu mult şomaj şi multă sărăcie. Şi se bucură enorm pentru un kilogram de zahăr, un litru de ulei, nişte conserve, biscuiţi, ceva dulce, un kilogram de mălai, făină, orez, săpun, şampon, pastă de dinţi, tampoane, pampers. Eventual, dacă există, 2-3 hăinuţe potrivite vârstei copiilor. Aici vine partea în care eu vă rog mult să mă ajutaţi şi pe mine: din lista de mai jos, poate unii dintre voi pot trimite un colet direct uneia dintre familii. Nu e dificil deloc! O cutie de carton, pus în ea maxim 10 kg, lipită bine cu scotch pe margini şi legată cu sfoară ca să fie uşor de cărat. În stânga sus adresa expeditorului, în dreapta jos adresa destinatarului. La poştă completaţi un formular. Şi prin servicii de coletărie se poate şi mai uşor. Din câte știu, la poștă un colet de max 10 kg costă cam 10 lei, prin coletărie maxim dublu. Şi de acum înainte puteţi “adopta” această familie, aşa încât o dată la 1 lună jumate – 2 puteţi să le mai daţi o mână de ajutor. Vă rog mult să-mi daţi un mail sau un comment cu familia căreia îi trimiteţi, ca să pot ţine şi eu o mică evidenţă.

Fam. Velichea - Bianca are 17 ani și jumătate, suferă de o boală cumplită, amitrofie spinală progresivă, sindromul Kugelberg-Welander și al II-lea diagnostic hernii intraspongiloase T11 si L14, are nevoie de creme de masaj, medicamente care să-i mai atenueze durerile de mușchi, cosmeticale, dar și hăinuțe sau încălțări. Vicky are 12 ani și e o fetiță superbă, veselă și foarte inteligentă, înaltă și slăbuță. De ele au grijă cu multă dragoste și sacrificii părinții lor. Adresa: Localitatea Valu lui Traian, Str. Credinței nr. 9, Jud. Constanța. Telefon: 0727.275.667/0241.230.317

Fam. Dumitrașcu - Nina Dumitrașcu e o femeie senzațională, o luptătoare și un om deosebit. Are 4 nepoți mici: pe cea mai drăgălașă ființă din lume, Ștefania, o fetiță de 1 an și jumătate, care s-a născut fără o bucată din esofag, operată în Germania cu succes, dar are nevoie de alimentație adecvată, medicamente, hăinuțe; Maria are 6 luni și e o dolofană și o haioasă; Dănuța are 6 ani jumate și e o fetiță tare cuminte, fratele ei Florin care are 9 ani. Dacă vorbiți la telefon cu Nina, poate unul din băieții ei mari ar putea veni în oraș, ca să nu mai trimiteți prin poștă. Oricum, adresa e: com Copăceni, str. Principală nr.963,jud Ilfov, tel. 0763.998.823.

Babalac Alexandra - mama tânără de 20 de ani, slăbuță, 36 la pantofi (si ea poate fi ajutata cu haine), are o fetita de 2 ani jumătate, Denisa. Str. Munci, bloc 5, scara 2, ap 24, Uricani, jud. Hunedoara.

Vasilache Rodica - 3 fete-cucuiete de 11 ani jumate, 13 ani jumate şi 15 ani jumate şi un băieţel de 3 ani. Sat Zorleni, comuna Zorleni, jud. Vaslui.

Geambaşu Elena Cristina – 2 fetiţe de 5 şi 10 ani. Și un băiețel de 2 luni (născut în octombrie).Str. Tineretului nr. 19, bl. B11, sc. 3, ap. 88, Lupeni, jud. Hunedoara, cod 335600. Tel. 0734.946.753.

Moldovan Cornelia – 4 fetiţe de 11, 9, 4 ani si 2 luni (fetita nascuta in octombrie 2010). Str. Tineretului nr. 19, bl. B11, sc. 3, ap. 85, Lupeni, jud. Hunedoara, Tel. 0732.866.319.

Aur Daniela – 2 băieţi de 5 ani jumate şi 15 ani jumate. Str. Porţile de Fier nr. 7, ap. 89, Orşova, Jud. Mehedinţi.

Radu Crenguţa – 2 fete de 4 şi 15 ani, 3 băieţi de: 5 ani (cu o malformaţie a intestinului, are anus contra naturii), 9 ani şi 17 ani. Nu am adresa exactă, dar am fost la ei acasă, la capătului Giuleştiului (Bucureşti) şi pot veni şi în oraş să vă întâlnească. Tel. 0765.850.802.

Tănase Laura - mama lui Andrei, un bebe de 9 luni care din păcate suferă de varus equin bilateral. Laura îl crește singură și nu îi mai poate asigura strictul necesar. Are nevoie de cărucior, hăinuțe, jucării, ce are nevoie un bebeluș. Tel. 0721300246.

Strîmbu Liliana - are în plasament familial 4 copii, două fete de 16 și 18 ani și 2 băieți de 10 și 12 ani. Băieții suferă de Deficit statural sever prin deficit de GH, Hipotrofie ponderala, Anemie Carentiala SDR Hiperkinetic, și din păcate nu sunt dezvoltați, arată ca niște copii de 5-6 ani. Adresa: str Laborator bl 26 apt 6, Copșa Mică, jud Sibiu. Tel: 0746.494.199.

Ștefan Florina - are 4 fete, școala generală și liceu. Sunt din Comuna Dobrosloveni , jud. Olt, Sat Resca, str. Principala nr. 53, tel. 0249530915.

Guicin Ionela - are 4 copii minori care învață foarte bine, dar pentru că vremurile sunt cum sunt și zona în care trăiesc (Valea Jiului) e de o sărăcie cumplită, fără locuri de muncă, are nevoie de ajutor cu haine, rechizite, ceva de mâncare, încălțări. Adresa: str Progresului nr 1 pe 5, localitate Petroșani, jud Hunedoara, telefon: 0732816920.

M-a impresionat în mod deosebit un mesaj disperat, de la o tânără care are nevoie de ajutor:
Mă numesc Gheorghe Andra Georgiana, am 18 ani și sunt în clasa a XI a la Liceul Teoretic Zimnicea. La vârsta de 3 luni am fost diagnosticată cu Beta thalasemie Majora și de atunci fac transfuzii din 2 în 2 săptămâni la Centrul de Hematologie din București. Dar virusul care îmi salvează viața m-a infectat cu hepatita C. Momentan fac tratament cu Interferon și Ribavirina, dar pentru creștere fac Genotropin care costă 250 lei lunar. Pentru eliminarea fierului fac Desferal pe care-l primesc gratuit dar la care folosesc apa distilata care costă lunar 300 de lei plus câte 3 seringi pe zi. Pe lângă toate acestea am nevoie de vitamine, hepatoprotectoare, metoprolol și multe alte medicamente pentru întreținerea funcțiilor vitale. Veniturile familiei mele nu mai pot acoperi aceste datorii,suntem in pragul disperarii. Nu avem ce mânca, ce îmbrăca, lemne pentru încălzit și bani pentru cărțile și pachetul de la școală. Vă rog, vă implor să ma ajutați cu ce puteți. Sunt necăjită, săracă și bolnavă, dar îmi doresc să merg în continuare la școală, să am o viață cât de cât normală pentru vârsta mea. Am nevoie si eu de un sprijin de orice fel: haine, mancare, cărți. La pantofi port 36/37, la imbracaminte port mărimea S, iar la pantaloni port 25/26. Eu m-am măsurat în talie și am cam 70 cm. Am 1,50 înălțime și 38 de kg, sunt slabă și micuță. Mulțumesc mult de tot pentru cei care vor să mă ajute și multă sănătate tuturor! Adresa mea este: Bulevardul Eroilor, bl. 4, sc. A, ap. 5, cod poștal 145400, Zimnicea, jud. Teleorman. Telefon: 0729953145.

Dragii mei, eu vă mulțumesc anticipat pentru orice gest și efort veți face, sunt convinsă că veți aduce multă bucurie celor mai puțin norocoși ca noi. Vă rog să scrieți aici, la comentarii, pentru ce familie decideți să trimiteți pachet, ca și ceilalți să vadă. Preluați și pe blogurile voastre și dați mai departe, să ajungă la cât mai multă lume. Vă mulțumesc!