Primele impresii, cu dedicații speciale

Deocamdată primele impresii sunt mai mult vizuale. Oamenii îți zâmbesc pe stradă dacă îți întâlnesc privirea. La serviciul de evidența populației, unde am mers să depunem primele acte, nici nu apuci să pășești și apare cineva foarte zâmbitor care te întreabă dacă te poate ajuta cu ceva. Și chiar te ajută. Sunt mulți, foarte mulți emigranți asiatici și arabi, nu îmi dau seama dacă suedezilor le convine (eu cred că nu prea, dar deocamdată nu detaliez), dar toată lumea își vede de treaba lui. Cel puțin aparent. Ofensiva suedeză cred că e din aia pașnică dar eficientă: e "la modă" să ai 3 copii. Și da, e pliiiin de bebei și cărucioare cu mutre blonde de reclamă. Dar pentru românii rasiști cu și fără motiv la adresa oricui, nu recomand Suedia.

În 5 zile am prins deja soare orbitor, prima ninsoare (care i-a luat prin surprindere chiar și pe ei), ploaie din aia de intră la oase. Dar nimic devastator până acum.
Pentru mine până acum cel mai șocant lucru e că oamenii ăștia nu au perdele și draperii la ferestre, e sticla goală. Pentru că nu se holbează nimeni în casa lor. Am avut o simpatică senzație că trec printr-o reclamă la Ikea, mergând spre casa Adrianei sau spre casa unde stăm noi. O familie la masă, un tip la laptop, o mămică la bufet toacă legume, fetița stă cocoțată și râde. Am tras cu ochiul ca să știu ce să vă povestesc, altfel mi se pare superbă relaxarea cu care își trăiesc intimitatea căminului, știind că nu le-o invadează nimeni cu un ochi prea curios. Până vom avea și noi niște acte, până vom găsi apartament de închiriat, stăm în guest houses. Adică în câte un apartamentuț micuț, dar utilat cu toate cele (wc, duș, aragaz, frigider, veselă, saltele, pături, perne, etc) pe care locuitorii câte unei "grădini" - pe românește, câteva scări de bloc - îl pot închiria câte maxim 2 săptămâni pentru oaspeții lor, ca să nu se înghesuie aiurea. Și pentru că draga mea Adriana s-a implicat enorm cu venirea noastră (du är en ängel, min kära!), primele săptămâni le avem deja aranjate (costă cam 100 euro pe săptămână, cu toate utilitățile incluse). După care mai vedem.
Încep să învăț despre un concept pe care credeam că îl cunosc, dar se pare că nu. Calitatea vieții. Mai am mult până o să pot detalia, dar încep să am o idee.

Din cele mai puțin pozitive acum. Mitul cu disciplina s-a dus naibii când am văzut cum trec pietonii puhoi pe roșu la semafor, deși chiar vin mașini care trebuie să încetinească. Se fumează doar afară, pe stradă, în rest, nu există nici măcar o idee de cafenea cu loc de fumat. Ca să nu mai spun că nici în casa personală nu prea ai voie dacă ai aerisire care ajunge și la vecini. Până să ajung să mă las de fumat că sunt scumpe țigările (cam 5 euro pachetul), am ajuns să pufăi câte o țigară pe zi că oricum nu am unde fuma. Și pe stradă, ca un infractor, pe frig, chiar nu-mi place. Mai am până să-mi placă să NU fumez, dar sunt pe un drum mai bun decât cel cu un pachet fumat pe zi acasă.

Tocmai a trecut prima săptămână la Stockholm ...

Primele dimineți - dedicație pentru Iuliana, frate-meu, Tiza, Dush, Iuliana Cristescu.


Prima zăpadă și fereastra fără perdele - pentru draga mea Anto.


Primele plimbări - cu dedicație pentru iYli, Misaki, Ada, Marmoțica, Virtualkid, Rhodi, Irina, Zâna eficienței, Camelia, Dananingib, Iulia Diana, Denisa.





Pentru iubita mea Cati


Pentru Clarisa, Mary VV, Tetris, Rodica, Angela.


Pentru Iulia, Cristina , Pisoiul si Oana, Mihaela Catwoman, Se-cret, Păpădie.


Primele înserări - pentru Evergreen, Petro, Ciupercutza, Georgiana, Bianca, Jane from the attic, Adamutza, Ajnanina, DianaZ.


Pentru mama mea cea mai iubită, Ginuța, Madelin, Viorica, Pur și simplu.


Pentru Sfântul Gheorghe din viața mea, tata.


Răduță, Sorin, vă pup!


Pentru iubitorul de hochei de la Cantina Socială.


Pentru deștepții mei Neamțu, Varanus, Paul.


Pentru Mara și toții copiii drăgălași (Oana, Smara și Miru sunt primele pe listă, da?)


Pentru băieți simpatici - Miju, Nick, Turnofftheglory, Saturnianul, Bogdanic, Cd, Sabotor, Marele Han, Zup, Neliniștitu, Claudiu.


Pentru spiritele libere - Zazuza, Sanuca, Cris grecoaica, Ela, Mircea, Flavius, Lup Alb, Ocserver, Jane cea cu părul scurt, Jenikă, Cristian și Geanina, Karma, Dan Șelaru, Meshuga, QED,


Pentru prietenii cu care oricând aș bea o cafea - Rontziki, Zully, Mimi, Veronica, Daniela, Raluca, Mire, Nina, Tomata, Nenea, Stewardezu, Tiberiu, Belle de Jour, Pusică și toți cei care veniți în vizită să-mi citiți prostioarele - vă mulțumesc din suflet.


Vă pupez

Puss och kram

Adică, vă pupez și vă îmbrățișez! Și vă mulțumesc din suflet pentru toate gândurile și vorbele bune. Încă nu ne-am dezmeticit cum trebuie, așa că voi dezvolta impresii și povești ceva mai încolo. Experiența cu trenul da, e una de neuitat, mai ales când ai după tine și vreo 80 de kg de bagaje (la două persoane). Trenul din București la Viena a ajuns la fixul fixului, am umblat câteva ore prin iubita noastră Vienă

după care ne-am suit în următorul tren, spre Nürnberg (am tăiat toată Jărmania, Neamțule, de-aia ai simțit cum trec ca vijelia pe lângă tine). Era cu mici emoții drumul, că trebuia să ajungem la 21:24 acolo și la 21:35 să schimbăm trenul spre Copenhaga. Dar ne-am zis noi, e tren german, ajunge la secundă. Ghinion de neșansă! A întârziat 7 minute, iar ca să ajungem la celălalt tren a trebuit să coborâm și să urcăm multe scări, cu cele x milioane de kg de bagaj după noi. Mai mult ne-am aruncat în tren, leșinați, eu cu toate unghiile rupte, dar cușeta a fost foarte primitoare și am dormit de am spart. În Copenhaga am stat câteva ore până la ultimul (al 4-lea) tren, am mâncat și am băut ceva (aproape dublu față de Viena), dar deja se simțea pe noi oboseala.



După încă 7 ore, trenul ne-a lăsat pe peron în gara centrală, unde ne aștepta un om frumos, Adriana, cu care mă știu din 95 când am fost eu prima dată aici, care când m-a auzit că vrem să plecăm a spus simplu HAI! Și uite că am ajuns. Da, Suedia este our land of choice.
Plecăm deja cu treburi administrative, vă pupez și ținem legătura, da?

Am stins lumina aia mare, dar am lăsat-o pe aia de veghe

Mi-am mai văzut o dată orașul, prietenii cei mai apropiați, am mâncat de poftă toate nebuniile (ciorbă de fasole cu afumătură și ceapă roșie, sarmale, zacuscă, vinete, fasole bătută, saramură de pește), mi-am strâns tare în brațe nepoata, mi-am pupat fratele și cumnata-soră și pe iubita mea Iulia, le-am pupat mâna mamei și tatălui și ne-am pus la drum. Nu rapid cu avionul, nu cu mașina personală, ci romantic și un pic demodat, cu trenul. Două zile și două nopți până la destinație. Unii știți care e, alții sunteți curioși. Nu spun încă ce și cum pentru că sunt superstițioasă :) Ca să răspund la cea mai obsesivă întrebare "da mergeți la sigur?", spun doar atât: din păcate, de multă vreme nu mai stăteam la sigur aici, așa că am decis să încerc ceva mai radical, să plec din țară să-mi încerc norocul, puterea, entuziasmul, energia, creierul. Nu sunt exaltată, dar sunt optimistă. Nu sunt fericită că îi las pe ai mei, dar nici disperată că plec în necunoscut. Acum granițele sunt mult mai domoale, au reușit oameni fugind înot pe Dunăre sau ascunși prin containere, de ce nu aș reuși eu care plec legal și oficial? În plus, voi avea oricând unde să mă întorc și de va fi cazul, o voi face cu fruntea sus.

Dragilor, îmi cer scuze că nu am apucat să mă văd și să vorbesc cu toți, mă bucur din suflet că am reușit să o fac cu niște oameni deosebiți. Vă salut pe toți și vă pupez și vă mulțumesc că îmi sunteți aproape, apreciez și primesc gândurile bune, de cele răutăcioase nu am nevoie, așa că le voi ignora :) Aveți grijă de oameni darnici, eu voi avea grijă să verific și să răspund tuturor mail-urilor și comentariilor, voi continua să mă ocup de unele cazuri. Să ne citim, auzim, revedem sănătoși și bucuroși! Vă pupez și vă las cu trei melodii tare dragi mie (mă caracterizează cumva), dar să nu credeți că la Amsterdam sau în Spania plec. Dar pe-aproape, că doar una e Europa :))) Promit să scriu cât pot de des, cu povești la fel de sincere (și cu bune și cu rele) cum le făceam și aici.

Pase lo que pase, sea lo que sea, proxima estacion Esperanza!

Turist în orașul meu

În viața mea există câteva personaje constante, pe care le știu și le am în jur de când m-am născut. Unul dintre ele este pentru mine un amestec de iubire și supărare, bucurie și tristețe, recunoștință și nervi, frumusețe și mizerie, culoare și sufocare. E un personaj pe care prea mulți îl caută, prea mulți îl înjură, prea puțini mai vor să accepte că nu sunt doar rele în el. Pentru mine este casa mea din toți cei 32 de ani de viață: Bucureștiul. Chiar dacă nu am vrut în mod deosebit, pentru pregătirile de plecare am umblat în lung și-n lat prin București. Cu mașinuța, pe jos, dimineața, la prânz și noaptea. Și am făcut un exercițiu simplu, nefăcut de multă vreme: am ridicat privirea.

Oameni buni, așa cum Viena nu e doar Ring-ul, ci și cartierele cu blocuri unde stau și muncitori, dar pe care turiștii nu au de ce să le viziteze, așa și Bucureștiul nu e doar Rahova sau Militari-ul gri, ci și Universitatea, Centrul vechi, Romana, Dacia-Eminescu, Armenească, Dorobanți, Calea Victoriei, Aviatorilor. Tare îmi pare rău că nu am avut de gât aparatul tot timpul și doar prin câteva din multele zone superbe am apucat să prind imagini. Și noaptea mi-a părut rău că nu am aparat mai performant să surprind feeria care chiar există! Și curățenie se face, dar oamenii încă nu sunt amendați că scuipă pe jos, că aruncă pungi și pet-uri. Traficul nu e mai mare ca în Paris, dar aici lipsește educația în trafic și amenzile pe măsură. Dar în astea Bucureștiul nu este de vină, ci este victimă.

M-am bucurat tare mult să găsesc printre bloguri câteva dedicate frumosului și demnului din București, dar și emoționantului, păcatului, durerii. Oameni care nu vor doar să critice, ci vor să se și implice, care pot găsi diamante în mizerie, oameni cărora le pasă de orașul ăsta numit București. Le puteți studia și vă puteți bucura și uimi și voi aici, aici, aici sau aici.

Eu nu "de-abia aștept să scap de jegul de București!", deși unde plec voi fi bulversată de cât verde, curățenie și ordine e. Nu voi scuipa Bucureștiul la plecare, așa cum nu voi vorbi de rău și doar de rău "vai, ce de rahat e în București și în țară!". Și le voi spune străinilor că dacă vor avea 3 zile (cum am avut eu în Praga, Budapesta, Viena), au ce vedea frumos în București. Pornim de la Piața Presei, avem Muzeul Satului, Palatul Elisabeta, Herăstrăul, Arcul de Triumf, înainte Bulevardul Kiseleff (preferatul meu, din nefericire nu am apucat să-l fotografiez), în stânga Aviatorilor și Dorobanți, cu străduțele adiacente.

În altă zi Calea Victoriei, cu multe clădiri superbe (Muzeul Enescu, CEC-ul și Muzeul de istorie fiind favoritele mele), cu zona Amzei, până la Cercul Militar.



Apoi Universitatea, cu Colțea și Ministerul Agriculturii, Muzeul Bucureștiului (Palatul Șuțu) și superba Biserică Rusă.



Pentru papa bun și o cafea, agitație și magazine, avem zona Unirii și Centrul Vechi, unde există deosebita biserică Stavropoleos și una din cele mai interesante fațade din București, cea de la Hanu cu bere. Ca să nu mai spun de impunătoarea Bancă Națională.



A treia zi o puteți dedica zonei Romană (din păcate, nepozată aici), bulevardul Dacia, Grădina Icoanei, Armenească.



O plimbare pe care cu siguranță cei care stăm în București și suntem rupți de la muncă nu o facem, dar ar fi o încântare, este cea de noapte. Am întâlnit, în schimb, foarte mulți turiști, care zâmbeau și făceau poze.



Bucureștiul nu e Paris, Londra, Viena sau Praga. Pentru că Bucureștiul e București. Și merită să-l și iubim, să-l și apreciem, să-i vedem și frumusețile. În câteva zile spun la revedere Bucureștiului, pentru cât timp, nu știu. Dar, la plecare, aș vrea să-i cer iertare, în numele nenorociților care l-au și îl ciopârțesc, al imbecililor care îl scuipă și îl murdăresc. Și aș vrea să știe că-l iubesc și că îmi va fi dor de el.

Ce miros, ce gust și cum sună copilăria noastră?

Nu știu cum se face, dar de câteva zile inspirația îmi vine tot de la alți oameni. De data asta cea mai drăguță timișoreancă, Tomata cu scufiță, întreabă ce miros, ce gust și cum sună copilăria noastră?

Copilăria mea are două mirosuri, unul plăcut și unul mai puțin plăcut, ambele de la mama. Cel mai puțin plăcut e "mirosul de dentist". Mama fiind tehnician dentar venea acasă cu halatul să-l spele, o dată la câteva zile. Și inevitabil se umplea casa de mirosul acela inconfundabil. Din fericire, nu mi-a fost niciodată frică de dentist, pe mama o vedeam și acasă muncind și am iubit-o întotdeauna pentru puterea și dedicația cu care a muncit (și încă o face!), așa că mirosul ăsta nu îmi aduce amintiri urâte. Mirosul frumos era cel de la ea din cameră, după ce pleca la servici sau când se pregătea să meargă la o petrecere. O combinație superbă de pudră Caron, alte farduri, parfum Opium. După ce pleca, mă duceam în cameră și mă trânteam pe pat, închideam ochii și miroseam adânc.

Gusturile copilăriei mele sunt de cireșe pietroase și de prăjitură cu zaț de cafea. Iunie era luna perfectă, se termina și școala, se făceau și cireșele. Mă suiam în copac și pe acoperișul magaziei ca să le culeg, dar dura vreo câteva ore să umplu o găleată, pentru că înainte îmi umpleam până la refuz burta. Nu conta că nu erau spălate, numai bine, făceam rost de anticorpi. Cireșul acela nu mai e acum, dar amintirea lui rămâne foarte puternică. Prăjitura cu zaț de cafea e cea mai bună prăjitură din lume, făcută de mama. Destul de complicată, cu 3 foi făcute pe dosul tăvii, apoi o cremă cu lapte și făină și zahăr și nu mai știu ce în care la final pune 3-4 linguri de zaț de la cafeaua băută de dimineață. La final se glazurează cu un strat de ciocolată amăruie. O nebunie!

Copilăria mea sună a muzica de pe cele 3 casete Philips pe care le aveam în mașină când plecam cu ai mei în concedii. Celentano (24000 baci, Chi no lavora non fa l'amore, Storia d'amore, Il Ragazzo della via Gluck ), Abba, Adamo, Joe Dolan și mulți, mulți alții. Preferatele mele erau și sunt BZN și Tony Christie.

Weekendul trecut am fost la ai mei, mama mirosea frumos, făcuse prăjitură cu zaț de cafea, iar muzica tatei o ascult des, deci, sunt foarte fericită să spun că îmi trăiesc cu bucurie copilăria și la 32 de ani. Dragilor, ce miros, ce gust și cum sună copilăria voastră?

Leapșă curioasă și culori de toamnă

Am furat de la Camelia, via Grapefruit, o leapșă care m-a amuzat foarte tare. Nu știu cât spune conținutul genții despre posesor (posesoare, mai bine spus), dar eu de când mă știu am fost mega curioasă despre ce au gagicele în geantă. Chiar și acum, prietenelor foarte apropiate, le spun că musai trebuie să cotrobăi pe la ele prin poșetă. Așa că mi-am vărsat și eu geanta și uite ce am găsit. Oare eu sunt o combinație halucinantă de copilaș cu jucării și muțunache, femeie responsabilă cu pilule, amazoancă cu briceag și chibrituri - Doamne ferește, să nu rămân prin pădure izolată și să nu mă descurc?


Dau cu mare plăcere și curiozitate leapșa mai departe tuturor doamnelor cu genți interesante, dar în mod special Tizei, Iuliei Mihai, Biancăi, lui Evergreen, Tomatei, lui iYli, Cristinei, Petronelei, lui Rontziki și Ninei.

Și pentru că weekendul ăsta am fost la ai mei, am adunat strugurii, mirosea atât de tare a toamnă, iar toamna nu înseamnă doar ploaie și gri, vă las cu niște tablouri.