Oameni darnici Moși Crăciuni

De când mă știu, la mine a venit Moș Crăciun. Niciodată Moș Gerilă, ci dragul și frumosul Moș Crăciun. Chiar și când copiii de la școală mi-au spus că nu există, că părinții ne iau cadourile, eu nu i-am crezut, deși am devenit circumspectă. Dar deși am urmărit-o pe mama toată seara aia, a făcut o magie și Moșul a venit. Și de-atunci nu m-am mai îndoit niciodată. Magia Crăciunului pentru mine s-a dublat când am realizat nu doar ce bucurie e să primesc, ci și ce fericire e să dăruiesc. Cadouri mai mari sau mai mici îmi place să ofer mereu, dar de Crăciun în mod special. Îmi bate inima mai tare și îmi râde toată fața când împachetez frumos fiecare chestiuță.

Unii dintre voi sunteți deja părinți, ba chiar și bunici. Dar cu toții, fără excepție, suntem încă și copii. Și ne bucurăm să primim. De mai bine 8 luni îmi sunteți aproape în campania oamenidarnici. S-au adunat atâtea hăinuțe, încălțări, jucării, mâncare, cărți. Copii și părinți s-au bucurat enorm de darurile voastre. Le-am dus întotdeauna saci, pentru toți. Despre unde și ce s-a mai întâmplat în ultima lună puteți citi pe site, aici. Dar am observat că bucuria e de nu știu câte ori mai mare când un copil primește ceva doar pentru el. Și uite așa mi-a venit ideea: hai să dăruim câte un cadou fiecărui copil! O cutie (eu am adunat vreo 30 de cutii de pantofi acasă, sunt convinsă că aveți și voi câteva) sau o punguță pentru fiecare dintre ei. Ce să fie în cutie sau punguță? Nimic scump, dar din suflet, care să bucure: o pereche de șosete colorate, o pereche de mănuși, o căciuliță, o ciocolată, o pungă de bomboane sau o pungă de turtă dulce și dacă tot e Crăciunul, o jucărioară de sezon (un ren, un om de zăpadă, un Moș, un glob colorat). Cu hăinuțele voi face o mică pauză, până prin ianuarie, dar aștept mesajele voastre și o să vin din ianuarie să le iau de la voi.

Cum puteți voi să fiți Moși Crăciuni și spiriduși? În primul rând, gândiți-vă ce bucurie veți aduce copiilor, apoi vorbiți cu prietenii, cu colegii, cu ai voștri, scrieți pe blog la voi, să afle cât mai multă lume! Dacă fiecare dintre voi cumpără o ciocolată, o pereche de șosete sau de mănuși și o jucărie, pentru noi înseamnă 10-20 de lei. Adunate de la fiecare înseamnă multe cadouri! Vreau tare mult să le dăm copiilor și fructe (mandarine, banane, portocale), dar pentru că trebuie date proaspete, vă rog să nu cumpărați voi, ci dacă doriți și puteți, să-mi dați câte 2-3 lei ca să cumpăr multe deodată, cu o zi înainte sau în ziua în care merg la copii.

Deoarece timpul este foarte scurt și voi avea în multe locuri de ajuns, planul e următorul: până pe 13 decembrie voi cumpărați și adunați și de la alții care doresc să ajute. Apoi, luni 14, marți 15, miercuri 16 decembrie, între orele 18-19, la Universitate la statui, vă întâlniți cu mine și adunăm la un loc toate lucrușoarele. Acasă în laboratorul oamenidarnici (frumoasa mea sufragerie :D) voi împacheta cu grijă fiecare cadou, iar pe 17, 18, 21, 22 poate și 23 decembrie, le voi trimite prin poștă și le voi duce la copii. Pentru cei care chiar nu au cum să ajungă pe 14-16 la Universitate, dați un mail și vedem cum ne întâlnim. Nu-i așa că nu e greu?

Deci, ciocolată, bomboane, napolitane, turtă dulce, caramele, dulce bun, șosețele, cărți de colorat, creioane colorate, mănușele, fulărele, chestiuțe nu prea scumpe, dar cu efect mare. Jucărele de Crăciun, Moși, reni, globuri haioase, zânuțe. Și câțiva bănuți pentru fructe. Copiii sunt mulți, dar cu atât mai mare va fi bucuria noastră când îi vom bucura pe ei, nu?

Centrul Sfânta Macrina - 50 de copii între 7 și 18 ani.
Asociația Fraților Marist - 40 de copii între 6 și 14 ani.
Căminul de copii Casa Soarelui - 20 de copii între 10 și 16 ani.
În Chitila, la măicuțele Maicii Tereza, unde sunt 20 de băieți cu handicap major, dar și 2 femei care muncesc acolo și au familii numeroase (14 copii în total).
Copiii educatoarei Diana Szasz, din Săcele, Brașov, 30 de copii frumoși, dar din familii sărace.
Copiii familiilor Dumitrașcu (copiii și nepoții Ninei), Velichea (Bianca și Viky), Vasilache (3 fete de 10, 12, 14 ani și un băiețel de 2), Radu (5 copii între 3 și 16 ani).
Copiii de la Budimex, de la oncologie, 20-25 fetițe și băieți între 2 și 16 ani.

La Valea Plopului, unde e nevoie de mâncare (conserve, biscuiți, făină, bulion, vegeta, etc) voi ajunge cel mai probabil în ianuarie, așa că pentru ei este timp să adunăm ce se poate. Deocamdată haine au, mâncarea le este extrem de necesară. Poate reușim într-o lună și ceva să adunăm ceva consistent.

La Cluj adună cadouri Adela și ei îi puteți scrie la adela.rusu@gmail.com și stabiliți detalii, iar la Târgu Mureș, pentru că DA, deschidem filială oamenidarnici și la Târgu Mureș!!!! îi scrieți Dianei Iclanzan (iclanzandiana@yahoo.com).

O să ziceți că sunt mulți copii. Așa e. Dar și noi suntem mulți. Și puternici și frumoși și darnici și cu suflete calde, în ciuda vremurilor. Vă aștept cu mesaje și mai ales, vă aștept cu cadouri luni 14, marți 15, miercuri 16 decembrie între 18-19 la Universitate, la statui. Mulți îmi știți deja numărul de telefon, adresa de mail, aștept un semn de la voi. Și multe cadouri :)

Feeling Chinese?

După ce v-am umplut de usturoi la cârciuma arăbească Naser, v-am îmbiat cu bunătățurile de la cârciuma preferată La Casa, a venit rândul chinezăriilor, că tot ar trebui să ne pregătim ca în câțiva zeci de ani să le cunoaștem obiceiurile și gusturile celor care vor umple și conduce lumea. Așa că Vulpea vă invită la coloratul și exoticul restaurant chinezesc Haerbin. Pentru oameni cu simțul umorului, fără fițe, dar cu plăcere pentru gusturi aromate, dulce-acrișoare.
Ca să vă stârnesc curiozitatea, în afară de mâncare foarte bună, aici se poate bea o licoare magică. De preferat de bărbați. E cu gin seng, mult alcool și un ingredient pentru cei cărora le place adrenalina: o sulă de cerb. Sau o șopârlă, după gust. Cică te face nemuritor și îți întărește și instalația. Eu zic că merită. Enjoy!

Relax, take it easy, have some Rushdie and some music

Pentru că eu sunt un om tare norocos căruia i se întâmplă mereu lucruri frumoase care fac să pălească pe cele urâte, aseara am uitat complet de alegeri, scârbă, jenă, job pentru că am primit de la un om tare mișto (nu spun acum cine e ca să nu mă acuze lumea după aia, când i-oi comenta cartea, că vorbesc frumos pentru că ne cunoaștem; să trăiești, Vasile, mare mare onoare și bucurie mi-ai făcut!) o invitație: "vrei mâine la Salman? Că am invitație și na, chem și eu tatuați". Da, da, pick me, pick me! Și uite așa, deși nu aveam geaca fără spate cu vedere la tatuaj, după cum promisesem, aseară la 6 eram în față la Odeon. Să îl văd și aud de-aproape pe Salman Rushdie. Acum vine șocanta mărturisire: din cauze de explozie de discuții culte în cap despre cărțile lui în ultima vreme, toată lumea dă ochii peste cap și bagă două vorbe despre Versetele satanice, eu am avut senzația aia că e "prea în trend" și am refuzat să fac pe dracu în patru să-l citesc. La fel cum am pățit și cu Pamuk. Știu, sunt tâmpită, dar na, sunt Berbeacă căpoasă, mai am și eu buba la cap. Dar aș fi fost mult mai tâmpită să refuz asemenea invitație, mai ales că am simțit că e exact ocazia perfectă de a îmi da seama singurică dacă vreau să-l citesc pe Rushdie.

La Odeon, ceva aglomerație calmă, intrare păzită, am ajuns în sală după un control ca la aeroport (doar pantofii nu ne-au pus să-i dăm jos), amănunțit, în geantă, chiar și în gentuța aparatului foto, geaca jos, ba lui Mihai Goțiu chiar i-au făcut un control corporal, deh, astea sunt măsurile de siguranță necesare unei întâlniri cu Rushdie. Fiecare cuminte pe locul lui apoi (apropo, arată superb Odeonul, atât de dichisit și cochet). Ne-a ținut vreo 20 de minute de vorbă Florin Iaru, gazda serii. Și a apărut omul! Nu foarte înalt, ușor rotofei, cu o față rotundă și aspect de ursuleț, mi-a fost simpatic din prima. Când a și zâmbit și i-am mai observat și ochii ăia, deși ușor închiși, senzațional de vii și de tineri, m-a cucerit definitiv. Și încă nu vorbise ...

Până să răspundă întrebărilor din public, despre care a scris amănunțit Mihai la el pe blog, ne-a citit din ultimul lui roman, "Seducătoarea din Florența". Nu, nu ne-a citit, a recitat, a interpretat, a trăit ce citea. Am fost așa de încântată de glasul, accentul și tonalitatea vocii sale, că am căscat ochii mari și m-am surprins cu gura ușor întredeschisă, ca un copil mic fascinat de povestea frumos spusă de mama. A citit mult, vreo 10 minute și m-am bucurat nespus că traducătoarea nu a citit și ea în română. Nu de alta, dar pe de-o parte chiar nu m-a dat pe spate traducerea ei, ba chiar a dat niște gherle supărătoare, pe de alta, nu i-am văzut rostul, chiar nu cred că se afla cineva în sală care să nu priceapă ce spune Rushdie.

Au urmat întrebările cu răspunsuri spumoase, amuzante, consistente. Singurul răspuns monosilabic, care de altfel a stârnit ropote de aplauze și râsete, a fost DA. Întrebarea? "De ce ați scris o carte despre plăceri ca 'Seducătoarea din Florența' la 60 de ani? E pentru că abia acum știți despre ce e vorba ca să scrieți despre așa ceva?"

A fost fascinant cum a vorbit cu aceeași lejeritate, cu naturalețe și umor despre el însuși, despre risc, Versetele satanice și Khomeini, succes, emigrare, rădăcini, acasă și departe, politică și Superman. M-a cucerit Personajul, m-a încântat Omul, m-a vrăjit Povestitorul. Voi lua la citit opera lui nu de la Versete, ci voi începe cu Copiii din miez de noapte, apoi Rușinea, Harun și marea de povești, scrisă pentru fiul lui cel mare, Pământul de sub tălpile ei (faptul că U2 au o melodie pe versurile lui mi se pare și mai încântător), Shalimar Clovnul, Versetele satanice. S-ar putea să fac o mică excepție cronologică și să citesc Seducătoarea din Florența mai repede.

Aș fi vrut să nu mai plece. Să stea la povești o noapte întreagă. Fără traducătoare, fără Iaru (căruia i-am scuzat încurcăturile cauzate de o criză de diabet, dar nu i-am iertat că la final i-a tăiat macaroana și pur și simplu a spus e 8 jumate, s-a terminat, așa că Rushdie nu a mai apucat nici măcar să spună Mulțumesc și noapte bună). Nu a fost o surpriză întâlnirea cu Rushdie, a fost o încântare și o bucurie enormă că acum îmi doresc atât de mult să îl cunosc mai bine, prin cărțile lui.

De final, am avut în schimb o surpriză. Și încă una foarte plăcută. Au cântat unplugged vreo 5 piese trupa Grimus, din Cluj (care și-au luat numele după primul roman al lui Rushdie, din păcate, chiar romanul care îi place lui cel mai puțin). Le știam o piesă de la radio Guerrilla și îmi sunau bine. Pe scena mică a Odeonului, au sunat chiar foarte bine. În ciuda aerului Muse (că tot e foarte la modă curentul ăsta, dar băieții ăștia chiar știu cum să cânte, nu lălăieli pisicite și sinucigașe și atitudini de loviți în aripă cum am mai auzit/văzut la alții), instrumentele au sunat bine, puternic, pianul în mod special mi-a plăcut, iar vocea chiar m-a impresionat. Bravo, băieții, ați încheiat mișto o seară atât de specială. Din păcate, publicul chiar intelectual și citit, e totuși public românesc, lipsit de bun simț și eleganță, așa că jumătate din ei s-au ridicat fără drept de apel și au plecat foșgăind geci și pungi, deși pe scenă băieții de la Grimus cântau chiar în fața lui Rushdie, care a plecat foarte discret, după a doua piesă.

P.S. Cum mi-a răspuns Rushdie la întrebarea nepusă? People who have not read my work are under the impression that it's very difficult and not funny. Well, the truth is that it's not difficult and it is funny. I believe you, man!

Votăm de inconştienţi sau de dobitoci?

Prezenţă de peste 50% din populaţie la vot. S-au trezit intelectualii scârbiţi şi au ieşit la vot sau maşinăriile de partid (PDL şi PSD) au funcţionat foarte bine? După rezultate, cred că varianta a doua e mai corectă. Am ajuns să votăm de inconştienţi cu Băsescu (dement, isteric, răzbunător, incoerent, cu lichele în jur) sau de dobitoci cu Geoană (Iliescu, Hrebe, Vanghelie, maşinărie de partid incredibilă, batiste pe ţambalul presei). Suntem geniali!

Later edit: liberalismul actul românesc e o ruşine. Tot ce înseamnă politică românească e o scârnăvie, o hazna. N-am avut de unde vota bine, cu toate astea, am votat cel mai rău. Brucan avea dreptate într-o direcţie: stupid people, yes indeed. A fost naiv cu ăia 20 de ani, ei nu există, dar deh, mai avea şi moşu scăpări.

Analiză blondă de campanie recentă

Dragă jurnalule, sunt amețită complet de campania electorală. Și leșinată de încântare că nu e ca la alții, proști din ăia care să se bată în platforme electorale, discuții economice, dezbateri despre probleme externe. Nu, fată, la noi campania e un moment de distracție supremă pentru iluștri candidați. Scos șosetele împuțite la vedere, înviat teroriștii din morți și ziariști jmenari, pupat de icoane, autografe pe clopote de biserică, reculegeri în biserică, Oprescu se întoarce pupat pe frunte de Benedict cu citate în el: Fiat Justitia Et Pereat Mundus! Fiat, coane? Eu credeam că la nivelul tău te-ar încânta măcar un BMW sau un Audi!

Mi-e foarte clar, jurnalule, Zmeus e cel mai rău din curtea școlii! Nu m-am lăsat convinsă de treaba asta până nu l-am auzit la Antena3 pe un foarte ilustru om politic, curat ca vaginul Albei-ca-zăpada spunând asta. Adrian Năstase!

Candidații noștri nu se bat în power-point-uri cu PIB, autostrăzi, diplomație, ci în videoclipuri pe youtube cu o țiți care se trezește ba cu Băselu, ba cu Geoană în pat! Ah, că mi-am adus aminte. Am primit două scrisori și-un telefon. În prima spunea că ce bine că ești alături de mine, o să facem curățenie împreună, să rămână maxim 300. Ah, ĂIA 300? Cu mușchi pe ei, bronzați, lucioși și doar în chiloți? Un big YES for them! A doua scrisoare m-a zăpăcit puțin, că mă acuza direct de niște chestii și eu nu înțelegeam cu ce am greșit? Că doar de câțiva ani, nici măcar un pai nu am ridicat de jos, de unde să greșesc? "Ești un om meschin și rău, căruia nu-i pasă decât de sine însuși și care ar face orice ca să rămână în fruntea bucatelor". Când mi-am dat seama că scrisoarea începea nu cu dragă Blondo, ci cu Dragă Traiane, mi-am dat seama că cei care au scris-o nici nu știu limba română, se spune să rămâi cu bucățicile în față sau și mai corect, să rămâi cu bagaboanele tale. La telefon, o voce cu accent moldoviniesc, face un sondaj cu mine. Cică ei nu sunt din partea niciunui partid. M-am liniștit și da, mi-am dat seama că nu sunt pentru niciun candidat și nici împotriva altui candidat, întrebările au fost foarte diverse și obiective și îmi ofereau posibilitatea unor răspunsuri multiple: de criza actuală e de vină Boc sau Băsescu? Și Geoană și Iliescu și Năstase și Tăriceanu și Varujan. Stați așa, că întrebarea era doar pentru Băsescu sau Boc, alegeți unul. Păi, nu-i corect, n-aveau cum să facă numai ei doi criza! Dar așa e întrebarea! Bine, trecem mai departe. Se spune că Băsescu bea mult, ați dori un președinte bețiv? Păi, decât prostănac și cu vată în nas, mai bine unu bețiv și futăcios, părerea mea de fată tânără. S-a scris de fratele președintelui Băsescu că a vândut arme teroriștilor, e bine asta pentru țară? S-a spus și de Năstase că făcea trafic cu precursori pentru droguri, o fi fost bine pentru țară?
Nu credeți că Oprescu e prea bătrân să candideze și mai bine s-ar întoarce la medicină? Domle, Nea Nelu avea 100 de ani când a candidat ultima oară, Oprescu e de-a dreptul tinerel acum. Sunteți afectată de criză? Da. Deci, trăiți mai rău ca în 2004. A, nu, trăiesc mai bine. Poftim??? Mda, nu mai am întrebări.

Domnilor candidați, băi coaielor, în loc să ne fi îngrețoșat vizual cu milioane de bannere și postere, să ne fi amețit cu zeci de sondaje, sacoșe și pixuri, care au costat atâtea catralioane, în moment de criză acută vă spun eu că ar fi funcționat mult mai bine altceva: hârtia igienică, folosită de absolut toată populația țării. Cu chipurile fiecărui candidat imprimate pe ea. Și în funcție de vânzări, și-ar fi dat seama toată lumea care sunt cei mai detestați și cei mai menajați candidați. Poate data viitoare.

Mi-au plăcut la nebunie dezbaterile candidaților. Mai ales alea care nu s-au întâmplat. Într-un moment de plictiseală, l-am lăsat vreo 2 minute pe Vadim să facă spume la TVR. Dragul de el! M-a apucat un moment de nostalgie și m-am gândit: de frica ĂSTUIA s-au dus buluc oamenii cu mâna tremurândă să-l voteze pe Nea Nelu??? Paranoia lui actuală m-a înduioșat și l-am văzut pe Vadimuț exact în poziția nebunului care stă cu un fluier în gură la semafor pe Virtuții, oamenii încearcă să nu-l lovească, el își închipuie că dirijează circulația.

Jurnalule, știi ce mă fascinează pe mine la români? Cât de pasional pot urî fără să știe de ce și cât de repede uită. Am auzit povestea cu flota făcută dispărută de Băselu de câteva ori. Și de averile Cocoșului, Umbrărescului, Cășuneanului. Dar nu-și aduce nici dracu aminte de vânzarea Electricilor pe 2 lei, a Petromului pe 3 lei și 1 miliard de euro comision la DIP și Năstase, de Delta ajunsă la onorabilul prieten al PSD-ului și al lui Năstase în special, domnul Bitner.

Și a fost până la urmă dezbatere. Model restrâns, în 3. Cei 3 care-au speriat restul. Cei 3 purceluși. 3 Doamne și toți 3!
Runda 1: Geoană a spus de câteva ori că are un plan pentru România. Deja la un moment dat părea amenințător spunând asta. Dar îl ține la secret, o fi planul ăsta un fel de hainele cele noi ale împăratului. Crin s-a delimitat: "România este condusă de aceeași oameni politici, România este condusă de moguli pe care îi folosiți". Păpușel, ai încurcat cumva foile cu Băselu? Folosirea persoanei I plural ar fi fost mult mai de folos pentru matale, care nu ești chiar ză vărgin Meri, parcă ai mai fost și ceva ministru și te mai susține și un mogul anume, nu doar onorabilul Neagu Djuvara. Băselu trage linii: "Am avut un mandat cu realizări și neîmpliniri. Greșelile n-au fost intenționate". Nu, doar bine țintite. Bine că n-ai spus nimic de răzbunări.
Runda 2: muie, bă! Ba pe-a mă-tii! Hai sictir! Ptiu! Ptiu!
Runda 3, dezbateri pe 9 teme principale: 1. reformarea statului. Geoană: "în acești 20 de ani a lipsit o dezbatere românească despre reforma statului. Noi am modificat forma, fără fond". Folosirea pronumelui NOI este corectă, dacă îmi aduc eu bine aminte, PSD-ul fiind cam unicul partid care a guvernat SINGUR de mai multe ori țara și da, n-a făcut nimic. Nimic pozitiv. Traian Basescu: "Trebuie continuate reformele în educație, sănătate, justiție". Care reforme??? "Trebuie schimbat radical sistemul de educație". IAR??? Drept comentarii pertinente, încep iar scuipăturile și muile. Despre criza morală: Băselu ne aduce aminte că nu se știe nici acu despre Revoluție sau mineriada din 13-15. Bilă albă. Geoană iar are un "proiect în care să încurajăm crearea unui sistem viabil. Trebuie să reclădim simțul civic în România". Corect. Deci, să moară mai repede Nea Nelu, tu să te iei de mânuță cu Năstase, Vanghelie, Mitrea, Negoiță, Hrebe, Oprescu, interlopii lui Oprescu, toată gașca, ce mai! îi luați și pe Videanu, Berceanu și restul pdliștilor, apoi și pe peneliști (pe Neagu Djuvara îl lăsați, da?), și pe unguri, lui Vadim îi dați o supradoză de diazepam și fugiți în lumeeeee, unde vedeți cu ochii, poate cel mai bine pe alt continent. E începutul unui proiect viabil pentru reclădirea simțului civic.
Repere de moralitate pentru candidați: soția mea (Traian Băsescu) - nici dacă spuneai Maica Tereza nu îți ieșea mai bine, doamna Maria chiar e o martiră; Parintele Patriarh Daniel (Mircea Geoana) - ai belit-o cu Nea Nelu, să vezi ce șut în curu ăla moale îți iei!; Tudor Chirilă (Crin Antonescu) - hait! păi, parcă erai mare critic al legalizării drogurilor ușoare, nu-i cumva conflict de interese?
Despre politica externă: nimic. Despre sănătate: toate răspunsurile extrem de interesante, competente, pline de idei concrete. Crin: "Ar trebui aici să spunem foarte concret ce trebuie făcut. Eu nu știu cum se conduce un spital". Ha! Nici ei! Băsescu: "Sunt multe lucruri de spus despre sănătate. Managementul spitalelor trebuie îmbunătățit". Mai întâi trebuie dezgropat din mormânt! Geoană: "Sunt convins că accesul la servicii medicale este pe primul loc. Trebuie să găsim pachete generoase pentru tinerii medici". Ce frumos și duios! Deci, toți trei, la fix! Operația a reușit. Pacientul mort.
Despre ciza economică: Antonescu: program liberal, relaxare fiscală, reducerea cotei unice, Moș Crăciun, Rudolf, Zâna Măseluță. Geoană: "Obiectivul meu este un program anticriză important". Aaaaaa, nu mai poooot!!! CARE PROGRAM??? Frate, ce campanie de teasing odioasă duci și tu! Băsescu: "România va trece pe creștere economică în semestrul 2". Măi, Pinocchio, vezi că la minciuni îți crește nasu, nu altceva!

Din tot blabla-ul ce a urmat, mi-a atras atenția doar ce-a spus Crinuțu și mi-am adus aminte de paranoia mea recentă, cu Johannis, Germania, Rusia: "Văd relațiile cu Rusia normalizate". Geoană merge pe șest la Moscova și tu vezi relațiile colorate frumos? Hmmm...

Final apoteotic de dezbateri. Cei trei se laudă cu niște fapte bune deosebite, care mi-au înmuiat sufletul de om care mai știe ceva despre ce înseamnă o faptă bună: Băselu a botezat un bebe musulman (pentru musulmani, asta nu e neapărat un lucru pozitiv, să știi), Crin nu a părăsit pe nimeni (deci, e un băbălău care și-a luat întotdeauna șuturi în cur și papuci de la gagice), Geoană n-a dat-o pe soacră-sa afară din casă (de departe, cea mai tare faptă bună, spune mult despre nivelul de anduranță la care poate ajunge omu).

Dintre mesajele pentru țară, cel mai tare a fost ăla a lu Geoană, cu trandafiri pentru doamne, a ajuns cu siguranță în sufletele și inimile fiecărui cetățean. Mai puțin al doamnelor care se uitau la semifinala de la Dansez pentru tine sau la telenovela Aniela, al domnilor care beau o bere cu un tovarăș și înjurau politicienii, al puștanilor care vb cu cf și nb pe net, al tinerilor care grădinăreau în Farmville pe Facebook și al amărâților de la țară care nu prea au curent electric.

Dragă jurnalule, după toată campania asta, dar mai ales după marea înfruntare, am fost convinsă, am decis cu cine votez. Că tot sunt femeie și votez subiectiv, eu atâta spun: m-am săturat să fiu și bătută, și cu banii luați, și futută cu sula-ndoită, așa că eu votez cu Manole. Eduard Manole. Care nu doar că îmi dă țara înapoi (pisi,eu aș prefera câteva hectare de Deltă, niște păduri prin Harghita și ceva plajă la Vama Veche, ok?), dar mi-o mai umple și de păsărici roz! Ca să nu mai vorbim de faptul că e tinerel, nu știe nici dracu cine e (deci, clar, e nepătat), subțirel, tuns regulamentar (nu ca insalubrul ăla de Remus Cernea) și, cel mai important lucru pentru o fată tânără ca mine, are două ciocane. Și cu asta am spus tot, nu-i așa, fată?

Vulpea la New York. Restaurantul New York

Pentru că pur și simplu refuz să scriu despre politică și campanie (poate totuși mai pe seară), ca să mă înjurați în continuare că vă fac să băliți pe tastatură, vă invit să dați un ochi pe AICI să vă înfruptați din bunătățurile de la Restaurantul New York. Nici prea banale, nici prea sofisticate, pur și simplu un pic mai altfel decât în alte cărciumi. Poftă bună!

Scofeturi şi bau-bau-uri din farfurie

De multă vreme am rămas datoare lui Belle de Jour cu nişte răspunsuri la o leapşă culinară. Bine că scriu săptămânal de cârciumi şi bunătăţuri şi era să ratez aşa o leapşă!

Zice Belle cum că trebuie să răspund la două întrebări, mari şi late:
1. Care e madlena (zic eu, scofetul/plăcerea culinară supremă/top-of-the-muffin-ul) din farfuria ta?
2. Care e bau-bau-ul din farfurie?

O să încep cu fundul în sus, respectiv cu bau-bau-ul. În primul rând, unul care e foarte periculos pentru că poate apărea din senin cam în orice mâncare: pe pizza, în ciorbă, în tocăniţă. El este ardeiul în stare gătită. Pentru că în crud, crocant, rupt direct din grădina lu Tata Urs, mănânc fără probleme, ba îmi şi place foarte tare, dar cum i-ai dat un abur, o prăjeală, o coceală, se transformă în cel mai detestat aliment. E amar, greţos, îmi rămâne în gât dacă printr-un accident îl vâr în gură. Ca să nu mai spun că la ardeiul iute mai sunt şi alergică, aşa că dacă vreţi vreodată să scăpaţi de mine, strecuraţi-mi câteva bucăţele mici mici încât să nu le observ şi în 5 minute mă umflu şi pocnesc. O mâncare anume care e bau-bau odios e ghiveciul de legume. Nu ştiu cum naiba, deşi fasole verde, vinete, dovlecel, roşii, ceapă mănânc separat, combinaţia lor în ghiveci mă ucide. Dau în icter numai la idee. Ultimul bau-bau e unul pentru care am luptat mult să-l transform în ceva nu neapărat plăcut, dar măcar în ceva acceptabil de înghiţit în caz de urgenţă: ciorba de burtă. De câte ori mergeam cu prietenii pe munte şi ajungeam rupţi pe la câte o cabană, muream de invidie că ei se pot înfrupta din ciorba de burtă, iar eu doar la mirosul ei dădeam la raţe şi leşinam. Am făcut eforturi, m-am ţinut de nas, am încercat doar zeama, fără bucăţelele de ciorapi flauşaţi, nimic. La simpla vedere a ciorbei de burtă, Vulpea se transformă în perete alb şi decartează.

La capitolul bunătăţuri care mă fac să mă ling pe degete şi să salivez numai la gândul lor, lista e lungă. Dintre chestiuţe mici, îi mulţumesc mamei-natura pentru fistic şi măsline. Mănânc din astea două până mi se fac buzele de negresă de la atâta sare. Şi cireşe grase şi pietroase. Bag în mine până nu mai e loc. La capitolul "greuceni" mă leşin după ciorba de fasole cu afumătură, musai însoţită de ceapă roşie spartă în pumn cu sare şi de o palincă bună, şi după sarmale. Fie iarnă, fie vară, îmi spui ceva de sarmale, bălesc precum câinele lui Pavlov. Şi pastele, cam în orice combinaţie de sosuri, îmi înseninează ziua. La dulciuri sunt destul de modestă, doar ciocolata neagră şi îngheţata de ciocolată sau fructe de pădure mă ucid, prăjiturile, torturile, cremele pot sta liniştite pe masă sau în frigider că nu mă tentează. Şi mai am două plăceri supreme, care mă duc cumva cu gândul în alte vremi, mai delicate şi mai boiereşti, dulceaţa de cireşe amare şi cea de nuci verzi.

Mă opresc aici că m-a apucat o foame!!! Dau culinara leapşă mai departe către toţi cei care au chef de poveşti, dar mai ales Sabbrei, lui Jenikă, lui Dush rece, Rodicăi Gyges, Păpădiei, Addamissiei şi lui Rontziki..

Crize și realități paralele

Eu sunt un om de middle class, nu-i așa? Clasa care ar trebui să țină în spate o țară normală. Job de om cu studii superioare, la birou. Până astă-vară, salariul îmi permitea să îmi plătesc rata la bancă, ale casei, să fac o dată la o lună jumate - două o comandă de haine, încălțări, diverse pe net (spuneți-mi că sunt snoabă, dar eu nu cumpăr din România pentru că nu accept să dau pe o pereche de blugi 2-3 milioane, când ei costă 10 euro), să merg cu gagicu la cârciumă de 2-3 ori pe săptămână, în rest să-mi cumpăr diferite scorfeturi să gătesc acasă, să ne facem planuri și să și mergem în vacanțe de vară și iarnă la Viena, Praga, în Croația. 5-7% din venituri le dădeam în campania oamenidarnici. Fără copii (Miqui mănâncă fițoșenii, dar e un biet motan), fără alte responsabilități, trăiam decent, chiar bine.

Am sperat la o criză economică asemănătoare altor țări, cu ceva greutăți, dar cu planuri și strategii viabile care să ne responsabilizeze și pe termen scurt și mediu să ne scoată din strâmtoare. Nu s-a întâmplat așa, din păcate. Nu m-am isterizat, nu m-am uitat prea mult la tv, dar am început să simt. Veniturile mi-au scăzut cu aproape 50%, nu mai mănânc decât maxim o dată pe săptămână la cârciumă, nu am mai făcut comandă pe net din august, rata la bancă mi-am plătit-o, la fel și casco, dar am restanțe la întreținere și diverse, la magazin ne rezumăm la niște carne, legume, fructe, bani pentru cazuri disperate dau mai puțini, nu mai există planuri de vacanță, că n-om muri de Revelion acasă. Realizez că e o perioadă dificilă, că va fi probabil și mai greu, dar sunt un om rațional, am trecut și prin altele, așa că îmi văd de viață în continuare.

Întâlnesc aproape zilnic familii, cazuri, copii disperați și nu pot să înțeleg cum se descurcă să nu moară de foame cu câteva milioane pensie, ajutor, salariu de mizerie. Văzându-i pe ei, am înțeles cât valorează 10 lei. Realitatea lor este dură, nu e loc de sentimentalisme, nu își plâng de milă, ci mulțumesc și pentru o haină groasă și pentru o bucată de pâine și se luptă să supraviețuiască.

În același timp, mă lovesc de o altă realitate. Pe care cu atât mai puțin nu o înțeleg. Banii la buget sunt pa de mult, împrumuturile externe ne copleșesc deja, bugetarii stau în concedii neplătite acasă, privații dau afară la greu. E criză. E dur... De aproape o lună, trei weekenduri la rând, am făcut drumuri la Carrefour, Ikea, Bricostore, Hornbach. Și dintr-o urgență și din faptul că la gagic în frumosul cartier Băneasa nu există magazinașe de unde să iei o bucată decentă de carne. Dacă la magazinele de bricolaj poate mai înțeleg nebunia, or fi având toți urgențe cum am avut eu cu gagicu, a venit frigul și au de finalizat una alta, spuneți-mi voi ce se întâmplă la Carrefour, Cora. Unde la orice oră din zi și din seară sunt sute, mii de oameni cu căruțuri imense pline vârf, care dau peste tine ca să ajungă la următorul raft, copii care se dau cu curu de pământ că mai vor nu știu ce bomboane și mami care le cumpără, cozi de jumătate de oră la case. La Ikea, unde apropo, că tot e criză, prețurile au crescut, deși la lucruri care se află de multă în colecții, am renunțat să ne mai luăm câteva becuri și un uscător de rufe de care aveam nevoie, pentru că la case era omor, iar coșuri imense, pline de cutii și prostii. Cine sunt oamenii ăștia și care e realitatea lor? Se gândesc că va fi mai rău, așa că să-și umple bine mațul acum, să-și pună mobilă colorată acum, că în câteva luni de zile o să le ia casa banca pentru că nu-și mai pot plăti ratele? Sau nici măcar nu se gândesc așa departe, lasă să crească glicemia lu ăla micu bucălatu, că îi era poftă de 10 feluri de ciocolată și să avem porc mult să băgăm sub nas și zeci de cifuri și detergenți că e frumoasă reclama?

Sâmbătă am plecat de la Feeria nu prin DN1, că era omor, ci prin Pipera. Mi s-a rupt sufletul la propriu când am văzut că biata pădure Băneasa, pe unde mă jucam în copilărie și pe unde chiar și acum câțiva ani treceam să merg spre grădina zoologică, se reduce acum la 3-4 copaci și la multe blocuri. Prin minunata Pipera am văzut case grotesc de mari, cu gard de fier forjat și portar la poartă. Nivel de trai serios, nu? Mi-am rupt mașina prin gropile și șanțurile străzilor care trec prin fața acestor palate. Era plin de bannere electorale cu Becali, dar niciun bec pe stâlpi. Cu ocazia asta mi-am dat seama că SUV-urile ar trebui interzise în oraș, cu excepția Piperei, unde sunt un rău necesar. Dar tot aș interzice prin lege ca femeile să conducă SUV-uri. Criza lor e măcar una de conștiință? Ce naivă sunt. Cum or trăi ei în realitatea lor? Majoritatea în realitatea spoită, parvenită, restul cupluri de multinaționaliști care sunt sclavi la bănci pe zeci de ani, dar au casă în Pipera! Cu 20 m pătrați de grădină de beton, fără canalizare, fără lumină pe stradă. Realitatea lor.

Criza noastră e, ca de obicei, cu specificul nostru românesc. Cu guvern handicapat, cu legi strâmbe, cu politicieni care promit scăderi de taxe și se scuipă în direct la tv. Cu oameni care înjură, dar care continuă să-și umple coșurile aberant. Cu săraci care sărăcesc și mai tare, că nu îi bagă mai nimeni în seamă.

De ceva vreme am o senzație stranie, de realități paralele, de twilight zone. Își mai aduce cineva aminte serialul? Fascinant, te îngrozea, te speria, dar te ținea cu ochii lipiți de ecran, nu știai niciodată cum se termină, dar știai că e întotdeauna un final tare. Și întotdeauna cu o întorsătură de situație brutală, chiar macabră.

Se ciordește tot și noi vrem să ne schimbăm?

De multe ori am citit pe bloguri de idei furate, de fotografii fără menționarea autorului, de paragrafe întregi luate cu copy/paste și băgate cu nerușinare în alte texte "de autor". Zilele trecute dragul meu prieten Varanus ne spunea cum i-au furat două site-uri de cinematografie o fotografie personală cu Maestrul Dinică. Întâmplător sau nu, cele două pagini nu mai pot fi accesate.

Alex Gâlmeanu a pățit-o și mai mișto, fotografia făcută de el cu Gheorghe Dinică pentru revista Viva acum câțiva ani, a fost pe prima pagină a numeroase ziare și cap de afiș pe numeroase site-uri și televiziuni. Abia când a semnalat acest fapt a început să primească scuze și menționări.

Pe blogul său, Radu Restivan povestește nu doar cum i-au furat cei de la Ring 2 fotografii, ci ne spune și cum a discutat cu un avocat.

Chiar discutam cu prietenul Mircea, și el pățit cu o fotografie furată de cei de la Adevărul, că una e să găsești pe net ceva care să-ți placă și să vrei să ilustrezi/îmbogățești ceva al tău, menționând sursa, cu totul altceva e să ciordești ordinărește pe principiul că ori nu se prinde nimeni, ori n-are mare lucru ce să-ți facă prostu frustrat de la care ai ciordit.

În acest context, nu mică mi-a fost mirarea și înspumarea când am găsit ieri pe un blog despre pușcăria Jilava, un text foarte familiar mie, intitulat Analiză blondă, DE JILAVA, de showuri recente. Hmmm, oare nu e chiar postarea mea Analiză blondă de show-uri recente??? Nu știu dacă dimineață linkul va mai fi valabil, nu se poate face link strict către postare, ci doar către tot blogul, dar măcar atât se poate vedea, la final: “Programul “Prima Casă”, pentru care s-au înscris 20 de bănci care oferă finanţare de 1,5 mld. euro, este una dintre puţinele măsuri anticriză în cele 6 luni de când Guvernul condus de Emil Boc este la putere”.
Păi, nu sunteţi, măi, voi cârcotaşi? Hai sictir, că mi-a venit manichiurista.

Aceste postări sunt un pamflet şi trebuie tratate ca atare.

trimis de către Flash la 18:34 pe 12.11.2009

Curioasă, m-am uitat și pe restul blogului, pornit de autor în ideea (vezi primul post): Dorim ca acest blog să reprezinte vocile lucrătorilor din penitenciarele româneşti, care au fost hărţuiţi, ameninţaţi, intimidaţi, ,,mutaţi pe gard", etc..., să fie auzite.
Aceste postări sunt un pamflet şi trebuie tratate ca atare.

Păi, mânca-ți-aș talentu de pârnăiaș, ilustra-mi persoană, care, fără falsă modestie că nu e locul, și-a făcut în timp un mini-trade-mark din pamfletul Analiză blondă, n-a fost în veci lucrătoare în penitenciare! Mai mult de o tură cu duba poliției în adolescența de roackeriță agitată nu am testat în sistem, așa că nu am nevoie de voce! Că am eu gura destul de mare!

Ceva mai jos între texte am găsit și o postare a lui Rhodos, despre centura Sibiului și a politicii, transformată de pușcăriașul nostru în centura Jilavei, firește.

Puteți să-mi spuneți orice, că netul e liber, că nu se fură, ci doar se împrumută, că oricum nu am ce să fac, că ce contează că a luat cu nesimțire cu copy/paste și s-a semnat drept autor, înseamnă că îmi crește celebritatea, frate, asta-i ciordeală ordinară și infectă! Și oricine ai fi, te scuip între ochi și îți tai simbolic mâinile! Hai sictir, că mi-a venit manichiurista. Semnat LiaLia, Vulpea, amanta blondă.

P.S. Vă rog, intrați pe site-ul ciorditorului, să aibă și el un orgasm intens că are pentru câteva zile trafic.

Later edit: după cum mă așteptam, textul meu a dispărut, dar a rămas cel al lui Rhodos despre centura politicii și încă unele furate de pe fuckyoutovarasi. Bravo, coaie!

Cafeluri, bârfe şi sălăţuri

Pentru că m-am trezit prea de dimineaţă, supărată pe viaţa asta grea care mă obligă să deschid ochii pe întuneric şi să ies din scutece în frigul hain, mi-am spus că nu mă pot umaniza decât bând o cafea bună. Şi uite aşa, m-am dat de trei ori peste cap şi m-am transformat într-o drăgălaşă zâmbitoare, pentru că ăsta e efectul cafelei bune asupra mea. Şi pentru că mi-e drag de voi, vă invit la o cafea virtuală, o salată sau o prăjitură, după gust, şi o bârfă mică. Vă aştept.

Gagicu Vulpii

Pentru că cele mai miștoace gagice din lume, fetele de la Hotcity, au făcut o rubrică specială, Ce dorește căprioara, dedicată Bărbaților din spatele blogerițelor, i s-a făcut și Vulpii invitația de a scrie despre cine altul decât despre gagic. N-am scris cu vorbe mari și pompoase, nu i-am făcut nici declarații siropoase că nu sunt genul meu, am scris pur și simplu cum mi-a venit, despre prietenul meu, cel mai bun interlocutor, omul cu cele mai frumoase tatuaje imaginate chiar de el, mare iubitor de animăluțe (oare de-aia îi place lui Vulpea?), în câteva cuvinte, doamnelor și domnilor, vă prezint gagicu meu.

Când l-am întâlnit pe gagic, nici el, nici eu nu ne căutam, dar ne-am găsit...
Pentru că, dacă eu sunt omul cuvintelor scrise, el e omul imaginilor...
E un boem care poate trăi foarte relaxat fără chestii care pentru alții sunt indispensabile ...
Gagicu s-a integrat atât de bine la mine in familie, încât...

Photos by Poqe.

Cum se ajunge la vizuina Vulpii

A trecut ceva vreme de când vă întrebam cum ați ajuns prima dată la strugurii Vulpii. Strugurii s-au copt, sunt deja în formă lichidă în butoaie, dar cu toate astea, încă mai sunt unii care ajung întâmplător la mine acasă căutând niște bazaconii absolut fabuloase. Dacă data trecută printre cele mai multe căutări pe gugăl care duceau la mine în vizuină se detașa cuvântul "porno", având și un câștigător cu coroniță pentru căutarea "filme cu striptiz şi lezbiance şi porno şi groază", de data asta cel mai des întâlnit cuvânt este "curve". În diverse combinații, după cum urmează:
- curve beton, curve cora lujerului, curve cur frumos, curve în cămine, curve lujerului, curve pe față, curve piața muncii, curve satul 2 mai, curve și peștele lor. Toate aceste căutări frenetice m-au făcut să mă gândesc să-i propun doamnei Udrea, că poate are ea ceva pile la Turism, elaborarea unui album fotografic combinat cu un ghid turistic. Părerea mea, cred că ar depăși cu mult notorietatea cataloagelor TUI.
Tot din categoria de mai sus, m-a emoționat inocența a două întrebări: ce fac prostituatele și ce sunt curvele? Păi, aș spune că sunt niște doamne respectabile, absolvente de înalte școli de dansuri și bune maniere, care se ocupă cu brodatul, croșetatul, ba chiar și cu goblenul.
Că tot vorbeam de bune maniere, am mai găsit o întrebare foarte cu dichis: cum corupi o doamnă? Acum, depinde de nuanțe, dorești să o corupi la buzunar sau să o corupi în fund? Și tot din categoria cavalerisme, căutarea "câteva vorbe frumoase pentru o femeie frumoasă". Cred eu că pentru o femeie frumoasă deja trebuie să treci la etapa bani frumoși, că de vorbe s-a săturat cu siguranță.

Din categoria căutări artistice, s-au detașat vreo trei foarte detaliate: "poze femei în pielea goală peste 18 ani și puța să i se vadă", "album cu babe păroase nud", "blondă cu ochelari futută lângă șemineu". Așa îmi plac mie bărbații, nu simpliști gen "femei goale" sau "curve bune", ci sofisticați, cu detalii estetice bine conturate.

Ajungem în zona căutărilor tulburate, a minților rătăcite: "ce-mi șoptește toamna" – eu zic să cauți un psihiatru bun, "tantum rosa tras pe nas" - e de preferat de amestecat cu apă și spălat în zone mai intime, "a urla într-o casă înseamnă" - înseamnă că stai prost cu nervii, în plus, e de preferat să urli la bloc, că ai o audiență mai largă. "Ciuperca pula calului" - sinceră să fiu, n-am știut dacă pe asta să o încadrez la halucinogene sau la porcoșenii. Hmmm...

La dileme și zbucium erotico-sentimental mi-au atras atenția mai multe probleme: "caut fete care vria prieten" - caută pe Hi5 că e plin de agramate, dar vezi că alea vria și mașină bengoasă și lovele, "î-mi place bărbații care termină repede" - caută-l pe băiatu care vria, că sigur iese ceva de calitate, "cum este o femeie care place un bărbat" - ahhh, la naiba! e nebună, dă ochii peste cap, râde strident, îi dau mucii tocmai când încearcă să fie mai sexy și cel mai important, e ușor de prostit. "Ce înseamnă când o femeie îți spune că te respectă?" - hăhă,fraiere, înseamnă că nu s-ar culca cu tine nici dacă ai fi ultimul rămas în lume! "Cele mai urâte cuvinte spuse unui băiat" - știi, eu te respect foarte mult. "Pe băieți îi doare prima dată?" - prima dată când își dau cu un ciocan peste degete? prima dată când își prind puța în fermoarul de la pantaloni? prima dată când se trezesc dintr-o beție cruntă? "prima dată când ai facut laba" - dragă, eu sunt femeie modernă și m-am născut direct în era digitală, așa că nu te pot încurca.

Din categoria strict estetică, mi-au plăcut două căutări: "cu ce asortez un pulovăr roz?" - cu o fustă roz, ciorapi roz, pantofi și poșetă roz și musai blond extrem la păr și "urâta Briana Caragea" - e, aici nu am cu ce să completez, așa e.

Revine obsesiv întrebarea "cum reziliez contractul cu rds" - doamnelor și domnilor, aveți la contact adresa de mail, dați un mesaj și voi veni oriunde aveți nevoie, în costum de ninja, cu nunceagele la mine. Pentru o sumă modică.

Căutări cu vulpi sunt nenumărate, "unde doarme vulpea iarna" - pe divan, "vulpe drăgălașă și mică" - hihihi, ați ajuns unde trebuie, "ursul păcălit de vulpe" - e, nu doar el. Dar una din căutări m-a umplut de furie și isterie: "caut firmă de tăbăcit piei de vulpe" - the horror! Crezi tu că e așa ușor de tăbăcit pielea vulpii? Să nu te arzi!

Am păstrat pentru final căutările aniversare: "pe prietena mea o cheamă Mihaela, ce cadou să-i iau" - ținând cont că și pe mine mă cheamă și Mihaela, eu aș prefera banii în plic, că mă descurc eu singură după aia. "Trăiască mă-ta care te-a făcut datorită mă-tii noi te-am cunoscut" – o să-i transmit, se va bucura de atenție. Pam pam!

P.S. De ce, contrar oricăror obiceiuri, scrie Vulpea în weekend? Pentru că domnu gagic cu domnu meșter au dat casa peste cap și pun parchet, iar eu sunt izolată într-un colț de bucătărie și n-am găsit altceva mai bun de făcut până mă apuc de făcut paste cu sos de roșii pentru băieți. Dar nu se va mai întâmpla! Weekend fain!

Colorata azi e gata!

În ciuda gri-ului bacovian de afară, eu sunt azi plină de culoare. Am pulover rozaliu, fustă verde şi ciorapi roşii, am scris pe Romaniarestaurante despre singura mea guilty pleasure în materie de fast-food, mare parte din plăcere fiind mâncarea colorată, iar draga mea Cati mi-a finalizat cea mai frumoasă ladă de zestre din lume (nu, nu mă mărit, dar abia aştept să-mi pun aşternuturile şi pernele în ea)! Plus câteva oglinjoare în ton. Dacă doriţi şi voi, intraţi la ea pe blog şi clătiţi-vă ochii şi apoi daţi un semn şi vă face ea ce doriţi. Ştiţi, nu-mi pot da seama cât de tristă aş fi în lumea asta dacă nu aş avea muzică şi culoare :)

Vulpea cu năravuri neortodoxe, muncitor necalificat

Pe principiul, vara îţi faci sanie şi iarna îţi pui parchet, gagicu meu a decis să scape de mocheta din casă (l-am susţinut în mod deosebit în acest demers) şi pentru weekendul viitor a aranjat cu un domn şi o doamnă drăguţi să-şi umple casa de parchet frumos, uşor de întreţinut.

Plini de entuziasm, am decis ca sâmbătă să face prospecţiuni de piaţă. Prima oprire: Bricostore. Unde ne-am fâţâit, ne-am învârtit, dacă am avut întrebări nu am avut cui le pune, pentru că băieţii de la Brico sunt foarte pregătiţi, dar lipsesc cu desăvârşire. Următoarea oprire la Hornbach. La departamentul parchet, Vulpea, femeie serioasă de altfel, rămâne blocată într-o jucărie de pe monitorul de calculator al băieţilor de acolo. Nu un pluş, vreun ursuleţ drăgălaş, ci o raţă de cauciuc îmbrăcată în costum de muncitor în construcţii. Cu caşchetă, vestă, scule la brâu, pix în buzunar, ba chiar şi desenat nişte păr pe piept. Vă puteţi închipui că nu am rezistat, îmi trebuia raţa-constructor. Mi-a arătat gagicu nişte parchet, nu am reţinut prea mult, pentru că gândul meu era doar la raţă. Am notat preţuri şi culori şi am plecat mai departe, spre Dedeman. Unde am găsit ceva să ne placă, dar doamna drăguţă de acolo ne-a informam că nu au decât 5 cutii din respectivul parchet, aşa că a trebuit să ne întoarcem la Hornbach, unde gagicului îi rămăsese la suflet un model.

Am luat această întoarcere ca pe un semn, că e scris undeva că destinul meu trebuie să se înlănţuie cu cel al raţei de cauciuc. M-am înfipt direct în ea şi m-am dus la un băiat de acolo: nu vă supăraţi, îmi trebuie această raţă, cum să fac să fie a mea? Bietul de el mi-a zâmbit uşor şocat şi mi-a zis: "puteţi să o luaţi". Am fost atât de fericită, încât nu am mai băgat în seamă continuarea: "cred că e vreo 10-15 lei". M-am fâţâit cu raţa în mână pe acolo, mă băgam şi eu în seamă, până gagicu a avut nevoie de mânuţele mele şi am fost nevoită să fac ceva cu raţa. Pe care am băgat-o în încăpătoarea geantă. Pune-te pe măsurat suprafeţe, plinte, materia din ăla izolant (apropo, cine naiba s-o fi gândit să facă folia aia roz???), sincer, am uitat complet de raţă. Am încărcat căruţul, ne-am dus la casă, unde mă loveşte memoria peste ochi. "Fato, tu ai în geantă ceva ce nu-i al tău!". Stau, mă foiesc, realizez că la casă sunt şi ceva camere, cum naiba să scot din geantă raţa? Mă fac de rahat! Pe de altă parte, celălalt drăcuşor de pe umăr râdea de mine: cum ar fi să te placheze bodyguarzii la ieşire şi să-ţi cânte "Vulpe tu ne-ai furat raţa, dă-ne-o înapoi! Dă-ne-o înapoi!"

Cu picături mici de transpiraţie (se vede că n-am mai subtilizat de mult ceva dintr-un magazin), am ieşit pâş pâş din magazin şi ţuşti la maşină. Când am realizat că nu m-a prins nimeni, că am mult-dorita raţă în geantă, i-am arătat-o gagicului de parcă tocmai câştigasem un lingou de aur! Bietul de el, ce să mai zică? Sâmbăta s-a terminat frumos, cu noi admirând extaziaţi frumosul parchet ce urmwază a fi pus pe jos weekendul următor.

Duminică a început cam abrupt. Ne-am pus pe ridicat mobile şi scos mochetă plină de praf de pe jos. Hehe, cine zicea că de distrus e uşor, de construit e mai greu? Am tras de vechea plintă, de colţurile mochetei, am asudat, am înjurat, dar după lupte seculare care au durat vreo 4 ore, am învins! Uluitor mi s-a părut că la nici 10 minute după ce cărasem toate alea jos, la tomberoane, nici nu mai exista vreo urmă cum că ne-am fi chinuit. Încărcaseră ţiganii tot!

Vă rog să ne ţineţi pumnii pentru weekendul următor, să supravieţuim cu bine, şi dacă treceţi pe la Hornbach şi vedeţi o poză cu o figură cunoscută, pusă la panoul cu ciorditori, vă rog să-mi daţi un semn, să-mi schimb culoarea părului. Mulţumesc.