Sarbatori fericite!

Oameni buni, va doresc din tot sufletul sa aveti un Craciun fericit, cu oameni dragi alaturi, cu bucurii si fericire. Si anul care vine sa va fie mai bun, mai linistit sau mai agitat, dupa cum vi-l doriti, dar sa vina cu sanatate, zambete si iubire. La multi ani! Va pupez!

Jurnal fost blond de telenovela ultimilor 3 ani in Romania

Dragul meu Jurnal, sunt eu, am inviat! Nu ma mai recunosti? Sunt eu Blonda ta, amanta lui Tzitzi, stii tu, mare politician la ... A, nu mai e la? Da, nici eu nu mai sunt blonda. Stiu ca au trecut vreo 3 ani de cand am vorbit ultima oara. Tot campanie era. Sa stii ca nu de sila nu ti-am mai scris, ci de amnezie. Da, draga. Abia de curand am pus cap la cap ce mi s-a intamplat in ultimii trei ani. Sa o luam cu inceputul. Imediat dupa alegeri eram atat de obosita de campanie (nu sta nimeni sa se gandeasca ce stres e pe capul unei amante de politician, de cate ori trebuie sa mearga la spa si shopping, cat te dor picioarele si mainile de la atatea Milano-uri, Paris-uri si Monaco-uri si sacosele aferente) si atat de bulversata, nu mai credeam in nimic, incat am decis ca am nevoie de o vacanta care sa imi readuca speranta ca mai exista oameni reali si personaje credibile. M-am imbarcat pentru cursa de Stockholm, ca sa ma duc sa il cunosc pe Mos Craciun. Pe avion am stat la povesti cu niste baieti simpatici si m-am trezit intr-o patura groasa, cu un bandaj la cap, la politie. Cica baietii simpatici erau traficanti, ma drogasera, lovisera la cap si era cat pe ce sa fiu vanduta unor sarbi, impreuna cu alte 10 fete, cand ne-au gasit politistii suedezi. Ce baieti frumosi! Zambeam ca tuta la ei, in timp ce le spuneam ca nu stiu cum ma cheama, nu stiu ce-i cu mine, nu stiu cine sau ce e Romania. Aveam amnezie si soc post-traumatic. Acum ca mi-au revenit amintirile, am realizat ca nu ma drogase nimeni, luasem eu Valium cu sampanie, nu ma lovise nimeni la cap, ma impiedicasem singura in tocurile de 15 si dadusem cu capul de un zid, aia nu ma rapisera, ci mersesem eu dupa ei. Dracu sa ma ia, eram in cautari de adrenalina in perioada aia.

Politistul care s-a ocupat de cazul meu, Sven, s-a indragostit de ochii mei caprui si de parul meu negru. Acu mor de rusine cand realizez ca nu m-a vazut de blonda pentru ca imi crescusera radacinile si aratam groaznic, dar barbatii suedeji sunt atrasi automat de domnite neajutorate cu par negru, satui de ultra-competentele si feministele suedeze si blonde natural, asa ca am profitat de situatie. M-am mutat la Sven, am invatat sa tai lemne si sa pescuiesc, in timp ce el facea de mancare si curatenie, spala, avea grija de cei 3 copii pe care ii are din trei relatii diferite. Viata era atat de linistita si idilica! Din cand in cand ma gasea ranjind ciudat, cu bormasina pornita si nu stia ce e cu mine. Acum realizez ca, instinctiv, imi era dor de vremuri de mult apuse, de cand stateam la bloc in Militari. Eram fascinata de cat de rapid isi platea taxele si impozitele, cat de calm era in trafic, cat de atent sorta gunoiul si cat de mult muncea, simteam ca nu mai intalnisem niciodata asa ceva! Ma inspira si pe mine sa ma implic, sa fac, sa sortez sticlele, plasticele, hartiile, sa plantez floricele, sa zambesc oamenilor, sa ma dau cu autobuzele. Parul mi-a crescut natural brunet, nu mi-am cumparat farduri si haine, desi ma trezeam cateodata lipita de cate o vitrina si nu intelegeam de ce. Plecam cateva zile cu barca, pescuiam si adunam ciuperci. Eram asa de fericita! Pana m-am impiedicat zilele trecute si am dat iar cu capul de o piatra si mi-am adus aminte tot. Al dracu Sven, cum m-a spalat el pe creier si m-a resetat! Cum si-a permis el sa ma faca sa cred ca asa e viata, simpla si armonioasa! O sa plateasca pentru asta.

Mi-am adus aminte numarul de telefon al lui X, amanta lui Y, din partid cu Tzitzi. Am sunat-o repede si dupa ce am plans si ne-am zis "fata!" timp de 10 minute, i-am zis rapid ce e cu mine, apoi s-a pus ea pe povestit. O, MAI GARD!

Din 2010 nu-mi aduc aminte mai nimic din ce mi-a povestit. Blablabla, Zmeus e plin de muschi, are 5 ani de mandat, tot ce taie Boc, UE, FMI, Grinch din salarii, bugetari, pensii, cresteri tva, ia el pe nota lui. De la nasu mare, fara numar fara numar! Normal, poporul ii va multumi intr-o zi ca le-a taiat din de toate ca sa ramana Romania pe linia de plutire, asta in timp ce Lenuta aia mica se da cu ruj la Bruxelles, iar Lenuta aia mare ajunge sef de PDL. Bun. PNL plus PSD egal love, baga motiuni de cenzura de le iese pe nas, dar nimic. Ponta l-a dat jos de la sefia PSD pe Mihaela-inima-mea Geoana. Care Ponta, fata? Ala micu, Che Mi-e vara, Miky Mouse Titulescu? Pe bune? I-auzi, tu! Oricum, neimportant. In schimb, am ramas cu gura cascata cand mi-a zis ca Bote si Bianca s-au tot despartit si impacat si iar despartit. La fel si Adelina cu Liviu Varciu. Cum, mai, erau niste cupluri de dat exemplu la copii!

2011 a inceput tare si agitat, dupa cate am inteles. Zmeus cam pierde controlul in PDL unde baetii se bate intre ei ca chiorii. M-au impresionat pana la lacrimi cele doua motiuni depuse de cei doi candidati la sefia PDL, Boculet si Buldogut: "Romania dreapta. Romania puternica" vs. "O Romanie dreapta, o Romanie europeana". Romania lui Boc castiga. Zmeus vrea sa il schimbe pe Boc cu un tehnocrat, dar baetii se opun. Se vorbeste de remaniere, de schimbarea unor megacompetenti ca Ariton si Igas, da' cica Boc intampina dificultati in a identifica in PDL oameni care sa-i inlocuiasca pe ministrii vizati. Nu pot sa cred! Si eu care credeam ca orice membru PDL e capabil sa fie ministru! Blaga face o revenire spectaculoasa si ajunge sef la Senat.

In acelasi timp, trioul amoros PSD-PNL-PC a ajuns la maturitate sexuala si doctrinara si s-a luat cu acte si pirostrii, sub numele de USL. Scopul lor e clar, sa vina cu idei si proiecte de crestere economica, de absorbtie mai eficienta a fondurilor UE, de crestere a nivelului de trai al pulimii. Pardon, am retinut gresit. Scopul lor: recastigarea majoritatii parlamentare, suspendarea presedintelui Traian Basescu si preluarea puterii in Romania. Muhahahaha! Crinut Chucky Blue-Eyes incepe sa aiba idei putine, dar fixe: " procedam la suspendare, cum e normal". Master of puppets Voiculescu vine cu o idee nastrusnic de democrata. El propune USL-ului o campanie de stangere de semnaturi pentru modificarea Constitutiei, astfel incat, seful statului sa poata fi suspendat "la initiativa a un milion de cetateni cu drept de vot". Da' de ce nu 100? Sau 10? Ce ti-e mia, ce ti-e suta!

Dupa luna de miere USL-ista, incep frecusurile inevitabile intr-un mariaj cu 3 soti. Cine sa faca de mancare, cine sa spele vasele, cine sa duca gunoiul. La Bacau, liberalul Stavarache nu vrea sa cedeze mafia liberala mafiei lui Hrebe. Ponta il face pe Felix "o vulnerabilitate reala in USL". Ups! Nici baronul de cursa lunga Oprisan nu vrea sa imparta fasolea cu ciolan cu mafiotul de cursa si mai lunga Nini Sapunaru. In plina agitatie de gasit motive de suspendat Zmeusul, are loc ziua cutitelor de plastic in urma careia Pontus arata ca i-au crescut caninii, iar eternul loser melancolic, acest Fuego al PSD-ului, Mircea Geoana este exclus din partid, el nefiind nici macar prezent. Am lacrimat iar. 

In ciuda frecusurilor si injungherilor pe la spate din toate partidele, se pregatesc alegerile locale din 2012. Multe programe si proiecte de relansare economica, de absorbtie mai eficienta a fondurilor UE, de crestere a nivelului de trai al pulimii. Stai, fata, ca iar m-am incurcat! Dar cand dracu apar astea?

Sunt convinsa, insa, ca Romania este mult mai zguduita de divortul Oanei Zavoranu de Pepe, ca sa nu mai vorbim de Irinel si Monica Columbeanu. Drama! Dar exista si o veste minunata: Nicoleta Luciu e insarcinata cu tripleti! Iar lacrimez. A naibii ceapa!

Cand a inceput sa imi povesteasca prietena mea de 2012, am bagat telefonul la incarcat, ca nu se mai putea. Oamenii ies in strada sa protesteze impotriva lui Zmeus si a lui Boc. Pana da zapada de 6 metri. USL nu are nicio treaba cu protestele, dar reuseste abil sa si le insuseasca. Cade Boc si de data asta nu in studio la Andrei Gheorghe. Premier ajunge MR Ungureanu. Ah, ce baiat fin, scolit pe afara, cu figura de intelectual! Dar uite ca poporul de pe ultimul loc in Europa la consum de sapun si pasta de dinti nu uita si nu iarta ca finetea MRU-ului s-ar tine cu parfumuri si pomezi achizitionate pe bani pubici. Pardon, pulici. Ah! PUBLICI. Bine, nici faptul ca e asa delicat, diplomat, adaptat si de fapt lipsit de vlaga nu il face prea popular. Romanul vrea actiune, scuipati, pumni in masa, pu si pi si fu. Dupa doua luni jumate de guvernare, MRU e trimis la plimbare, inclusiv de oamenii din propriul partid. 

Odata cu topirea zapezilor, incep sa curga si raurile de PDL-isti spre USL. Prietena mea e disperata, si boul ei de amant a facut asta si acu o obliga sa invete limba rusa de la menajera adusa special de la Chisinau, iar amor fac doar muncitoreste, in pozitia misionarului, intotdeauna pe partea stanga a patului. Biata de ea! Boculet iese demn si spune ca e bine asa, se curata PDL-ul de oportunisti. Si uite asa ramane partidul cu o femeie de serviciu surda si un portar beat. Ha! Ce gluma buna am facut, fata!

Dupa ascensiunea si descensiunea fulgeratoare a lui MRU, Zmeus il desemneaza premier pe ... peeeee... Mighty Mouse aka Che-mi-scot Gheara Ponta! Cred ca Zmeus si-a dat foc la mana cu care a semnat numirea. A bagat mana in paharul de palinca si a aprins bricheta. Ponta s-a jurat pe rosu ca va conduce cel mai cinstit guvern. M-a luat iar plansul. O fi de la hormoni, ca sunt in perioada aia a lunii. Vin localele, USL ia smantana de pe lapte si pare ca totul se va linisti, oamenii pot sa se apuce de planificat concedii in Bulgaria, vine canicula, din astea de zi cu zi.

Si pica bomba! Fata, esti nebuna??? Cel mai cinstit premier si politician al Romaniei, Adrian numarati-mi oole Nastase este condamnat la 2 ani de parnaie cu executare! Cand sa il ridice politaii, face un gest de dreptate istorica si se sinucide. In fularul Burberry. Lacrimi, jelanie, basescu criminal, televiziunile fac mai multa audienta ca episodul din Dallas cand e impuscat JR. Dupa operatii si interventii complicate despre care nu stie nimeni nimic, Nastase este salvat. Fularul, insa, are o soarta mai trista. Eu sper sa ajunga in muzeul dedicat victimelor dictaturii Basescu. Ca merita. Nastase ajunge in cele din urma la bulau. Ca merita. In aceleasi zile mai apare una noua: domnul doctor Ponta a dat cu copy/paste lucrarea de doctorat. Desi dovedit plagiatul, nu se intampla nimic, in afara de aparitia catorva porecle noi. Deh, romanii sunt intelegatori, toti am copiat pe sub banca in tinerete si nu s-a mai facut gaura in cer.

Fara nicio legatura cu cele de mai sus, cuplul de (camasa de) forta Ponta-Antonescu, acesti Thelma and Luise, Lolek si Bolek, Beavis si Butthead ai Romaniei, se pun pe treaba si arata, in doar cateva zile, ca atunci cand esti la putere, democratia si regulile jocului au multe nuante. Revoca avocatul poporului, Buldogul Blaga e inlocuit de la sefia Senatului de pechinezul isteric Crin Antonescu, Roberta e revocata din functia de presedinte al Camerei Deputatilor, se depune documentul de suspendare a lui Zmeus din functia de dictator, se adopta o ordonanta de urgenta prin care se elimina hotararile Parlamentului dintre actele asupra carora se poate pronunța Curtea Constitutionala, se adopta inca o ordonanta de urgenta care modifica Legea referendumului stabilind ca presedintele poate fi demis cu jumatate plus 1 din voturile valabil exprimate ale cetatenilor participanti la referendum si nu cu jumatate plus 1 din numarul persoanelor inscrise pe listele electorale, se voteaza in Parlament suspendarea tiranului. Ah, stai sa beau o gura de apa ca nu am apucat nici sa respir. Asa, fata! Spre dezamagirea multora, Curtea Constitutionala  decide ca referendumul de demitere este valid "in masura in care se asigura participarea la vot a cel putin jumatate plus unul din numarul persoanelor inscrise pe listele electorale permanente". 

Urmeaza un episod lung, cu multe detalii si intoarceri in timp, prietena mea vorbeste repede si eu nu mai inteleg romana asa bine, deci ce dracu am inteles eu din asta, Al Batran cu mila. Floricel isi vede visul cu ochii si se instaleaza interimar la Cotroceni.Se joaca cu globul pamantesc pe biroul prezidential, doarme ca Alba ca Zapada in toate paturile din palat, renunta la medicatie si incepe sa vorbeasca sincer si cu spume la gura. Ponta se descheie la tricoul cu Che Guevara si isi arata muschii. Tiranul suspendat vine cu fratii lui mai mari, Barroso, care se declara "foarte ingrijorat de reformele politice din Romania si are indoieli serioase cu privire la legitimitatea lor", Merkel care declara ca statul de drept a fost incalcat "in mod inacceptabil" in Romania in timpul luptei pentru putere dintre liderii tarii, Philip Gordon secretara lui Hillary si, mai spre toamna, cu Viviane Reding si Comisia de la Venetia care denunta continuarea presiunilor politice asupra CC din Romania si ambasadorul SUA Gittenstein. Toti astia oameni pe care Dictazmeus ii are la degetul mic, nu-i asa? Reactia lui Lolek si Bolek & comp. este calma si diplomata, ca doar nu te pui la mintea unor terchea-berchea de cine sunt, draga, astia cu UE, comisii si SUA? Nu Merkel voteaza in Romania, cum isi permite ea sa jigneasca poporul roman si sa spuna ca in Romania e dictatura? Ce, Romania e colonie? Angela Merkel il poate lua pe Traian Băsescu in Germania, sa ii dea o bucata de pămant "sa se joace, cu PDL, de-a Băsescu". Haha, ce amuzant e Crin, fata! Barroso e un politruc! Reding vorbeste dupa ureche. "Ambasadorul este un partizan al lui Băsescu, o fi având motivele domniei-sale. Şi nu este un atac la SUA sau la domnul Gittenstein, ţin să o spun". Ce bine ca a tinut sa o spuna Crin, ca altfel poate se intelegea, dracu altceva.  

Intre timp, ca un film in film prost, se face referendum, romanii voteaza masiv sa plece Tiranu, dar dupa lupte seculare care au durat doua luni si au inclus halucinante liste si combinatii, morti si straini de tara, referendumul se anuleaza, Tiranul se intoarce la Cotroceni, iar pe porcusorul isteric Crin il scot pe brate niste spp-isti, dupa ce adormise plangand de nervi pe un pres. Si da, a promis ca se va retrage din politica daca Tiranu nu e demis, deci va ramane in politica pentru ca a fost demis, desi nu a fost demis. Cu buza un pic tremuranda, Pontus spune sincer: Prin decizia de azi s-a dovedit ca nu suntem la putere, ci doar la guvernare. Diferenta este fundamentala. Pai, da, daca erau cum trebuie la putere, nu mai era nevoie de decizii CC, nu mai era nevoie nici macar sa se prezinte romanii la vot. Tiranul tace cateva zile, sa se mentina suspansul telenovelei. Da, lovitura de stat, institutiile au rezistat loviturii de stat, nimic despre ticalosii de romani care l-au vrut jos dupa ce el se astepta sa fie dus pe brate de flori pentru cat de mult bine a facut tarii el si pdl-ul. E atat de calm si demn ca eu il banuiesc de o mahmureala puternica. 

Incepe campania electorala. De fapt, continua eterna campanie electorala. Toti, dar absolut toti, vin cu idei si proiecte de crestere economica, de absorbtie mai eficienta a fondurilor UE, de crestere a nivelului de trai al pulimii. Stai, iar vorbesc prostii. Raspunzand dorintei poporului dornic de manifestari grandioase, USL isi lanseaza candidatii pe stadion, in acelasi timp cu desfasurarea congresului popularilor europeni, la cativa km distanta. Pai, ce, noi suntem gluga de coceni? Ia sa priceapa odata pentru totdeauna pulifricii de Merkel, Barroso şi van Rompuy cat de independenti sunt ei. Printre candidati, ca un plus valoare adus echipei deja foarte valoroasa si competenta, este luat de amanta a trioului de baza Gigiiiii Beeeecaliiii! (stai un pic sa beau niste apa, ca m-am inecat cu o chiftea suedeza). Tariceanu e lesinat de incantare. Alti candidati onesti si capabili: Voiculescu, Dragnea, Cati Andronescu, Hrebenciuc, Roman, Hasotti, Rovana Plumb, Rosca-Stanescu (care, fata, ziaristu securistu? e bine ca si-a gasit si el doctrina), Relu Fenechiu, Gabriela Firea, Liviu Harbuz, Bejinariu, Remus Cernea (care, fata, pletosu ala care a vrut la presedintie? bine ca si-a gasit si el in sfarsit doctrina), Nini Sapunaru. Sloganul USL este neclar, dominant pare a fi "Romania puternica", desi la un moment dat un simplu cetatean castigase cu multe like-uri pe facebook cu "Povestea viitorului nostru". Oricum, foarte penetrant.

De partea cealalta a baricadei, ARD (prietena mea mi-a explicat ca ARD e concubinajul facut pe ultima suta de metri de PDL, ca sa nu ramana curva curvelor, ci sa i se faca un peeling chimic pentru reintarirea himenului, cu Forta Civica ... cine? e, fata, nimic nu stii! MRU si-a facut si el partid. Aaaaa! Asa, deci PDL cu Forta Civica si PNTCD. Cine? Haha, mai traiesc? Teoretic) si-a lansat candidatii mult mai cult, la opera. Din cei 75% candidati noi si curati din ceea ce MRU a descris ca pe "o alianta a patriotilor", l-am retinut pe Mihai Neamtu, un tanar teolog si eseist ochelarist, care a emotionat audienta recitand "Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!". Mare greseala diplomatica, intr-o Europa 2012 unde femeile incep sa aiba din ce in ce mai mult loc si glas, sa nu spui si "Ridica-te, Geto, scoala-te, fa, Vasilico!". Mi-a mai atras atentia un nume, greu nume, Adrian Papanasi, nu, Adrian Papalapte, NU! Adrian Papahagi, un alt tanar, de data asta rotofei, foarte scolit dupa cum nu pierde nicio ocazie de a o spune. De ce i-am retinut pe astia doi? Ca nu au venit cu nimic barbatesc si concret pentru Romania economica si sociala, dar au reusit sa starneasca in populatia culta a Romaniei mai multe valuri de comentarii dreapta-stanga, extremism, xenofobie, teocratie, legionarism, decat a reusit Gigi Becali in ani de zile de vomitat in dreapta si stanga. In aia 25% vechi se regasesc Nuti Udrea, Blaga, Sulfina, Roberta, Flutur, Stanisoara, Seculici, William Branza, Boureanu. Culoarea aleasa de ARD este mov tipator, iar sloganul "Reporneste inima Romaniei". Fata, asta nu e sloganu lu Oprescu? Nu, fata, nu esti deloc atenta!

Si DDtv si-a facut partid, cu numele lui si poporul la un loc. Dupa ce a ratat sa cumpere Oltchim, desi avea cativa saci de bani sub pat, DD vine la inaintare cu nume tari: Puscas "hai acus acus acus il votezi pe Marcelus" care o sa salveze copii romanilor, Florin Condurateanu si Sorin Ovidiu tine-ti aproape Balan, generalul Chelaru, Antonie Solomon. Si gingasa Monica Ridzi s-a lasat cucerita de farmecul lui DD. Sloganul lor: “E vremea poporului”. Am inceput sa plang isteric.

De UDMR nu mi-a zis prietena mea decat ca stai linistita, gasesc ei ca de obicei solutii sa cada in picioare.

Campania pentru prezidentiale a decurs frumos, calm, decent si cu multe viziuni concrete asupra viitorului tarii. Cum, fata, nu sunt prezidentiale? Eu asa credeam din mesajele lui Ponta si Crin. Primul joaca dublu rol in telenovela Cum ne impartim noi Romania si voturile prostilor de romani, pe afara e diplomat si povesteste cum va coabita el cu Tiranul, acasa arata degetul din mijloc si spune ca Tiranu a incercat sa-l santajeze, ca guvernele lu Tiranu au lasat Romania intr-un faliment financiar periculos, ca este tributar metodelor securiste si ca el, Victor Ponta, uraste tot ce inseamna Basescu. Al doilea, trezit din cand in cand din somn, urla isteric ca el nu coabiteaza cu nimeni si ca il va suspenda iar pe Tiran. Cand nu spune astea, spune ca il va suspenda iar pe Dictator. Sau ca il va suspenda iar pe javra ordinara. Basescu tace cuminte, ca o fata mare. Ca fata aia din Asfalt tango, care considera ca e peste demnitatea ei sa mai vorbeasca romaneste. Pana cand e provocata. Pai, 'tu-ti Dumnezeii ma-tii sa-ti fut azi si maine de copil obraznic! Bai, pisicutule, bai, mitomanule! Pai, io pun prim ministru pe cine vrea muschii mei, auzi? Ping-pongul cu apelative animalice continua. Daca tot nu mai au romanii Discopery, macar Animal Planet sa aiba.

In rest, numai vesti bune. Sile Camataru a fost eliberat din parnaie pentru buna purtare, Luciu a fost inselata de barbac-su, fiind filmat cand o pocneste pasional pe alta femeie, n-au gasit-o pe Elodia nici dupa 5 ani, dar l-au arestat pe Cioaca, Dan Puric s-a dat la fund, locul lui fiind luat de carismaticul Lucian Mandruta care scrie asa frumos si din suflet, ca ii dau share la statusuri toti oamenii de pe facebook, CTP are acelasi limbaj elevat spunand ca "Basescu s-a masturbat din nou cu puterea", Hillary Clinton s-a dat si ea cu Tiranu, hipsterii din Romania se dau mai nou libertarieni. Fata, si pe vremea mea era plin de libertiniene, dar noua ne ziceau baietii cu cosuri si babele din fata blocului ca suntem curve. 

Prietena mea m-a intrebat direct: fata, e greu acum sa mai reintri in joc, amantele din noul val sunt mult mai ambitioase, nu mai vor doar vila, gip, Milano si manichiurista, au aspiratii de scaune in parlament, dar pe bune, nu tie dor, nu te intorci?

Fata, nu te mai aud. Hsssshhhhh. Intru intr-un tunel, se intrerupe! Nu te mai aud!!! Fata, sa votati bine si sarbatori ...

Asta daca nu va prinde sfarsitul lumii inainte.

Va cer scuze ca v-am deranjat

In urma unui status ironic de pe facebook, am realizat ca gresesc incercand sa gasesc in oameni ce si cum sunt eu. Si ca ce vad eu ca ironie sau critica constructiva poate fi interpretat ca judecata si rautate. Am avut un dialog cu un om pe care il apreciez pentru umorul nebun si care mi-a zis ca nu s-a suparat pe mine, dar ca am inceput sa ma schimb. I-am raspuns pasional, in stilul caracteristic: "E inevitabil. Realizez ca sunt uneori dura, ironica, dar e asa pt ca nu sunt indiferenta. Tu nu obosesti de atata turuiala fara substanta, glume proaste, isterie dementa? Nu-ti vine sa le futi atator oameni 2 palme sa nu se mai ia asa in serios, sa nu mai fie rebeli fara cauza si mistocari de doi bani? Sa stii ca eram si mai dura si mai rea cand eram acolo, dar de cand vorbesc din alta parte se supara mult mai tare si mai usor oamenii pe mine. Inainte sa ma schimb eu in vreun fel mi-au schimbat altii "incadrarea" si nu inteleg de ce. O sa ma gandesc la asta". Ce mi-a raspuns m-a pus si mai tare pe ganduri: "depinde cum privesti. sigur ca ma supar. dar nu judec. daca vreau liniste, ma dezabonez de la facebook".

Facebook-ul si blogul mi-au ramas cea mai puternica legatura cu Romania, cu limba romana, cu oameni de acolo. Nu tin la legatura asta ca sa ma agat, ca nu mi-e bine aici, ca plang noaptea de dor sau mai stiu eu ce. Tin la aceasta legatura pentru ca Romania, limba romana, oamenii de acolo sunt parte din mine si mi se pare normala relatia, ar fi aberant sa o tai. Prietenii mei buni si adevarati stiu ca parte din prietenia noastra inseamna si critica si tras de maneca. Ca sa lasi pe prietena ta buna sa iasa cu o rochie in 10 culori care o face mai grasa decat e si mai tipatoare ca un papagal, fara sa-i spui decat "vai, esti foarte originala si deosebita!" nu inseamna sa fii un bun prieten, ci ipocrit si rau. Nici sa lasi un prieten sa isi bata joc de el/ea un "partener" care ii face mai mult rau, isi bate joc, umileste, nu e corect din punct de vedere al prieteniei. Pentru mine e doar o scuza comoda si ipocrita sa spui "nu ma pot baga, e viata lui/ei, stie mai bine", cand poate prietenul nu vede tabloul complet sau nu are putere sa se desprinda. Si atunci are nevoie de un ajutor poate mai dur, nu de un pupat pe frunte. Prietenii reali din viata mea stiu toate astea si ne comportam ca atare, cu bucurie reala cand e de bucurat, cu lacrimi si umeri reali cand e de plans, cu palme peste ceafa si urechi deschise cand e cazul.

Dar am creat relatiile astea in timp. Ceea ce nu e cazul in ceea ce-i priveste pe amicii sau cunoscutii de pe facebook, blog, "romani". Si realizez ca nu am dreptul sau caderea de a imi pune mutra aia aspra, dar severa si a incepe sa ii ironizez, critic, dau palme peste ceafa doar pentru ca eu consider ca astea i-ar ajuta. Mi-aduc aminte ca i-am spus la un moment dat unei colege de facultate, care imi era simpatica, desi nu eram mari prietene, ca daca vrea sa scape de acnee e mai indicat sa curete si igienizeze si sa lase pielea sa respire in loc sa acopere cu fond de ten si pudra, care mai mult inrautatesc si imbacsesc tenul. Daca privirile ar putea ucide, as fi moarta acum. Mi-a spus ca ei ii place sa se fardeze, ca prietenul ei o place asa, ca ea nu are o problema si sa-mi vad de treaba mea, sa nu ma mai uit daca nu-mi place in loc sa fac pe desteapta.

Daca mie mi se pare absurd si ridicol cum se cearta diversi intre ei cu stindarde de dreapta sau de stanga, cand Romania nu mai are doctrine si politici reale de ani de zile, poate altora li se par importante si pline de substanta, oamenii aia poate chiar cred ca fac diferenta. Daca mie mi se par naive ridicarile in slavi ale regelui Mihai si familiei sale, poate altii nu mai au altceva in care sa creada. Daca eu consider ca umorul savuros si ironia fina s-au transformat in mistocareala vulgara si hahaiala superficiala, poate altii gusta exact asta. Daca pe mine ma obosesc si deranjeaza isteria si mainile in shold si scandalul si tzatzismele, poate pentru altii sunt un mod de a "ventila" si de a-si lua o pauza de la realitate. Sau poate atat pot, astea sunt asteptarile lor si asta le place. Daca eu consider ca avem de rezolvat problemele trecutului ca sa putem, ca neam, curata si invata si merge mai departe mai usor, poate altora li se pare irelevant trecutul. Eu am aplaudat faptul ca acea invatatoare odioasa a fost prinsa, in sfarsit, ca prin atitudinea ei criminala a nenorocit si frustrat si complexat copii, altora li se pare ca ar fi nevoie de mai multa disciplina si atitudine mai dura, copiii de azi sunt prea rasfatati.

Cel mai usor ar fi, intr-adevar, sa ignor si sa nu mai citesc si sa nu ma mai intereseze ca altii sunt si gandesc altfel decat mine. Probabil ca e timpul sa o fac. Sau macar sa ma abtin din a mai spune ceva, atata timp cat oamenii nu vor sa auda. Voi invata in continuare de la cei care au ceva de spus interesant si nou pentru mine. Si astept critici constructive si de acum inainte. Nu ma ajuti cu nimic daca ma lasi sa ies pe strada ca o petarda, cu haine anapoda si fard prost aplicat, dar ca sa nu imi spui adevarul enervant sau care doare (dar poate ajuta) imi spui zambind: "vai, esti adorabila! Esti deosebita!". Cu mine sa nu va cenzurati, mie imi ajunge cenzura personala. Dar voua, celor pe care v-am lovit, iritat, crititicat, ironizat sau chiar credeti ca v-am judecat, va cer scuze, nu din sentimente de superioritate am facut-o, ci pentru ca asa am crezut eu ca ajut si pentru ca nu sunt indiferenta si nu vreau liniste prin inchiderea mea intr-un glob de sticla. O sa incerc sa nu mai fac, ca doar nu te aprobarea, critica sau interesul meu aveti voi nevoie. Si daca o fac, dati-mi o palma peste ceafa, ca inteleg exact ce e de inteles.

Cum m-a lovit trecutul romanesc la Muzeul Nobel

La textul ce urmeaza m-am gandit mai mult ca oricand inainte sa il scriu. Poate nu va fi foarte concret, sigur o sa amestec lucruri si voi lasa pe dinafara discutiei altele. Dar asa mi-au venit si sentimentele si gandurile si intrebarile si lacrimile in gat. Amestecate. Nu stiu cat de bine pot descrie cuvintele si citatele de mai jos niste senzatii si sentimente foarte personale. M-am gandit foarte mult daca nu cumva exagerez in reactii, m-am intrebat de ce oare asemenea sentimente? Nu mi-am dat niciun raspuns, stiu doar ca am simtit ceva ciudat, apasator, greu, ca niciodata.

M-am dus la Muzeul Nobel pentru ca au o expozitie dedicata Hertei Müller, scriitoare germana de limba germana si romana, originara din Romania, laureata a Premiului Nobel pentru literatura in 2009. Nu i-am citit decat o carte, Inca de pe atunci vulpea era vanatorul, mi s-a parut greoaie, apasatoare, mai ales ca am citit-o intr-o perioada grea pentru mine, cand ma luptam cu propriile intrebari si frustrari de imigranta aflata la inceput de drum. Nu m-am dus nici din sentimente nationale. M-am dus de curiozitate pur si simplu.

Nu stiu la ce ma asteptam, dar am ramas uitandu-ma fascinata ca un bebelus care are atarnate deasupra patului multe jucarii care se invart, la sutele de hartii atarnate pe snururi, in toata sala. Erau sute de copii dupa rapoartele de urmarire a securitatii, declaratii ale celor care o urmareau, analize pe textele scriitoarei. Auzisem de toate astea, dar nu imi cazusera niciodata in mana, nu stiam ce insemnau in adevaratul sens al cuvantului. Am petrecut ore intregi citind aceste hartii. Din pacate nu am avut voie sa fac poze cu blitz si de-aia pozele au iesit foarte slab calitativ, dar din unele se intelege.

"Sursa va informeaza urmatoarele: in legatura cu proza scurta semnata de Herta Müller as putea spune ca autoarea reda sub o forma deosebit de abstracta, as putea spune grotesca, scene din copilaria sa". 

"In scrierile sale abordeaza teme cu un continut social-economic, strecurand idei interpretative si tendentioase la adresa statului nostru", 

"Scrierile ei arata un pesimism social exagerat, iar unele, asa cum sunt: <de altfel, oamenii tac cand ar trebui sa vorbeasca si vorbesc cand ar trebui sa taca> constata autoarea; <de obicei trecutul este mai important decat prezentul - viitorul este doar o amenintare. Dorintele in acest oras sunt interzise, se rade mult, se plange si se aplauda mai ales> - au un continut direct ostil", 

"Müller Herta este cunoscuta cu preocupari nationaliste si ostile regimului social-politic din tara noastra, astfel: in scrierile sale denatureaza realitatile politice, economice si sociale ale vietii satelor cu populatie germana din Banat, iar pe timpul sederii in RFG a acordat un interviu in care a facut aprecieri tendentioase privind regimul scriitorilor de limba germana din Romania, invocand o pretinsa cenzurare a lucrarilor acestora". 

Mi-am adus aminte (si acasa am cautat respectivele articole) de cateva chestiuni spuse dupa ce Herta Müller a castigat premiul Nobel in 2009. Nu citez din tot felul de ziaristi sau cetateni furiosi de pe forumuri care au facut-o praf, nu are rost. Dar mi-am amintit de ce a spus chiar ea: "In Romania nu este normal sa iti critici tara. Cineva care tine la tara in care traieste si vede ca lucrurile nu merg cum trebuie, e obligat, e de datoria lui sa spuna ce nu e in ordine. Restul mentalitatilor sunt ramase din dictatura. Orice om care gandeste altfel, in Romania e perceput ca dusman. Nu adversar, ci dusman!". Tot ea adauga: "CNSAS-ului, de exemplu, nu i s-a acordat importanta cuvenita, cum a fost, de exemplu, in cazul institutiei similare din Germania. In Germania, sunt sute de mii de oameni care vor sa isi vada dosarul, iar problema STASI, a politiei secrete din fosta RDG, s-a discutat peste tot, la toate nivelurile. Interesul a fost enorm si este enorm pana in ziua de azi. In Romania, multi nici nu stiu ca exista CNSAS, iar cei care stiu spun ca nu ii intereseaza. Persoanele care ar trebui sa dea exemplu, inclusiv scriitorii, spun ca nu vor sa afle ce e in dosarul lor".

Mi-am adus aminte de discutia extrem de aprinsa dintre Herta Müller si Gabriel Liiceanu de la Ateneul Roman. O discutie fabuloasa, pe care am citit-o si ascultat-o de multe ori (gasiti pe net inregistrari, aici este articolul din Romania Libera). Ar trebui sa citim si ascultam cu totii discutia asta, nu pentru ca Herta Müller a luat premiul Nobel, nu pentru ca ne place sau nu ne place cum scrie ea sau Liiceanu, ci pentru a intelege ceva mai mult din ce a insemnat trecutul nostru ca tara si neam. Nu pentru a scuza in continuare aberatiile de acum, ci pentru a le intelege mai bine. La fel cum cred ca fiecare roman ar trebui sa isi petreaca ceva timp citind declaratii de la securitate, rapoarte de urmarire, chit ca nu ii priveste personal. Ci pentru ca asa se inteleg bucati din trecut, mentalitati, reactii, manifestari atat de prezente azi. 

Cautand aseara articole si inregistrari cu si despre Herta Müller, ca sa nu citez aiurea din memorie, am gasit si ce imi aminteam ca a fost jalnic si patetic pentru mine la acea ora, parerea lui Nicolae Manolescu. Citind ieri pasaje din declaratiile la securitate, m-a lovit mult mai tare opinia lui Manolescu din anul de gratie 2009: "Ceea ce este ciudat este ca publicul nu parea sa fi remarcat ca nu doar scriitorii erau aruncati in groapa cu lei a judecatii de apoi a colegei lor de breasla, ci si poporul roman in intregul lui. Un mesaj nu doar rautacios, ci si incorect. Herta Müller il transmisese si cu alte ocazii, desi nu cu audienta din 27 noiembrie. Mesajul consta in criticarea fara menajamente a comportamentului romanilor in anii dictaturii comuniste si a lipsei de atitudine civica a scriitorilor". Daca ar fi folosit cuvantul "tendentios" in loc de "rautacios", senzatia de deja-vu vizavi de comentariile din declaratiile de la securitate m-ar fi lovit si mai tare. Poate am trait eu senzatii exagerate. 

CTP comenta, in stilu-i caracteristic: "Doamna Herta Müller, o persoana absolut onorabila, este o scriitoare de expresie germana, si nu de expresie romana. Daca nu pleca in 1987 din Romania, nu primea acest premiu. Cotributia Romaniei la opera Hertei Müller este viata traita de dansa sub Ceausescu in anii 70-80. Se poate spune ca principalul contributor la premiul ei este Nicolae Ceausescu. Am vazut conferinta de presa a proaspetei laureate Nobel: a vorbit tot timpul de dictatura, nu de literatura. Parca era Nelson Mandela. Poate ii era mai nimerit Premiul Nobel pentru Pace". Aveti mai jos si speech-ul de la primirea premiului si conferinta, va puteti da singuri cu parerea. Eu am regasit in ambele texte durerea si groaza din Inca de pe atunci vulpea era vanatorul.

Nu am nimic cu Manolescu, Liiceanu, Patapievici, alti multi scriitori si oameni de cultura din Romania. Dar atunci, in 2009, am fost uimita, scarbita, socata de tiruri de acuze mai directe sau mai imbracate in dantele diplomatice care au vizat-o pe Herta Müller. Nu i se analiza opera, nu i se critica stilul literar, ci se ataca faptul ca si-a permis sa spuna cu duritate si cuvinte directe: Romania si romanii trebuie sa isi curete bubele din trecute ca sa aiba sansa unui viitor, sa punem plasturi parfumati peste puroi nu vindeca, ci doar ascunde cangrena. Mai putin ca niciodata, romanii nu au nevoie de menajamente si pupaturi pe frunte fara valoare, ci au nevoie de o baie in gheata, de palme peste fata, doar doar se trezesc. La 23 de ani de cand securistii urmareau oameni, ii faceau pe alti oameni sa toarne, sa parasca si cand nu aveau ce sa toarne, transformasera un popor in turnatori inspaimantati si de umbra lor, in spatiul public romanesc faptul ca un politician activ este un securist dovedit are aceeasi importanta, sau chiar mai putina, ca faptul ca o tanara de 27 de ani a ajuns intr-o functie fara experienta in spate, deci clar e o pitipoanca. 

M-a intrebat prietenul meu Mircea de ce ma mai intereseaza, ar trebui sa fiu departe de toate astea. I-am raspuns ca teoretic asa e, practic, nu stiu, ma doare in continuare, parca si mai tare.  

Pentru cei interesati, aici este discursul de multumire cand a primit premiul Nobel, aici textul de la conferinta. Dati clik-uri si exista si inregistrari video. 

Aici sunt pozele facute de mine.



Later edit: dupa ce am scris textul, am gasit si ce a spus Andrei Plesu despre Herta Müller: "In ceea ce priveste impacarea scriitoarei cu propriul trecut si cu tara in care s-a nascut, Herta Müller nu se poate linisti. O sa ramana toata viata un om in ofensiva, pe care nimic nu il va schimba. Romanii nu vor percepe gestul istoric al comitetului Nobel si nici nu vor invata sa isi asume istoria si sa isi recunoasca vinovatia colectiva, pentru ca in afara celor care l-au trait nemijlocit, trecutul nu poate fi o zona de interes general". 

De la agonie la extaz in padurea birocratica suedeza

Pentru ca e duminica si nu am chef de invatat (desi am o gramada), vremea e plumburie, iar barbatul mestereste la barca (el e pe principiul vara plug de dat zapada, iarna reparat barca), mi-am adus aminte ca am ramas datoare cu niste povesti foarte personale despre intalniri cu diversi functionari publici suedezi. Daca va spun de la inceput ca o tara asa minunata si bine pusa la punct are mari probleme cu birocratia si functionarii incompetenti, s-ar putea sa ma injurati ca ma plang, ca am uitat de unde am plecat, etc. Va astept la final sa va dati cu parerea, mai bine. 

La inceput de drum, cand am depus acte (copii dupa pasaport, cont in banca, asigurare medicala din Romania, declaratia prietenei mele Adriana ca stau la ea, ma sustine pana imi gasesc job) pentru numerele personale suedeze (fara de care, am spus de multe ori, nu faci absolut nimic aici, nici macar un abonament la sala), mi s-a spus ca dureaza 4 saptamani. Dupa 5 saptamani am sunat sa aflu ce si cum. O doamna foarte ametita si usor iritata mi-a spus ca ea se ocupa de cazul meu si ca trebuie sa ii mai completez cu aaaaaaaa, copie dupa cont in banca. Pai, am depus de la inceput. Aaaaa, a, da. Atunci aaaaaa, copie dupa asigurarea medicala. E la dosar! Doamna, tu te-ai apucat de dosarul meu? L-ai deschis pana azi? Liniste, apoi balmajeala, apoi "noi avem foarte multa treaba aici!" (Skatteverket = taxe si impozite si evidenta populatiei). "Tu asteapta ca vei primi un raspuns, nu mai suna". Prietena mea Adriana, care e blanda si diplomata si calma ca o suedeza, are totusi sange de moldoveanca apriga in ea si cand a sunat si a vorbit cu ceva persoane de mai sus din ierarhie, a primit scuze ca prietena ei din Romania este neeficient tratata, ca e sigur o greseala, am primit numerele dupa 3 zile. Speram sa fie un incident izolat. 

M-am inscris la scoala de suedeza, am facut cele 2 nivele pentru imigranti, apoi am inceput SAS (suedeza ca a doua limba), cursuri de perfectionare a limbii. La al doilea din cele 3 niveluri am obtinut la final nota maxima, in ianuarie 2012. Mi s-a spus sa imi vad linistita de ultimul nivel ca diploma vine acasa, in maxim o luna. Aveam nevoie de diplomele cu notele la aceste cursuri pentru a dovedi ca am un anumit nivel de suedeza cand ma inscriam la facultate, in mai. Din 12 ianuarie, ziua cand am terminat cursul si obtinut nota, am primit diploma la sfarsitul lui martie. Doar ca in loc de nota maxima si data finalizarii ianuarie 2012, pe diploma scria nota minima si data finalizarii noiembrie 2011. Am sunat pe loc sa vad ce si cum. "E o greseala, haha, nici o problema, hihi, se rezolva rapid, da, acum cand ma uit atent in baza de date e cum zici tu. Stai linistita, reparam greseala RAPID!". Dupa inca 2 mailuri si telefoane de reamintire, cu cutitul la gat ca era deja mai si trebuia sa imi trimit dosarul la facultate, am primit diploma corecta cu 2 zile inainte de dead-line. Pe 15 mai. 

Dupa obtinerea acelor numere personale de care am zis, am putut face multe: scoala de suedeza, deschis cont in banca, apucat de munca si platit impozite (contract de tip zilier, muncit doar cand era de munca, luat liber cand doream). Dar ma gandeam ca eu chiar vreau sa raman aici, era cazul sa cer si drept de rezidenta. La Migrationsverket. Initial am vrut sa cer drept de rezidenta ca lucrator (poti ca lucrator - aduci contract de munca, ca intreprinzator - aduci plan de afaceri si fonduri, ca student - facultatea unde ai intrat si dovada ca ai din ce te intretine, fonduri proprii - aici e o chestie f subiectiva, nu scrie nicaieri cati bani inseamna suficient, unii au primit rezidenta cu 10.000 euro in banca, altii nu au primit cu 15.000 de euro; partener/sot cu un cetatean suedez). Ca lucrator aveam dovada ca luna de luna (vreo 6 luni) incasasem bani decenti, dar mi s-a spus ca trebuie contract permanent, ca altfel risc sa primesc negatie (care m-ar fi dus dupa aia intr-o situatie mult mai complicata). Un contract permanent de juma de norma (cam 6000 kr pe luna) ar fi fost suficient, mi s-a spus. Dovada incasarii a 8-12 mii pe luna si scrisoare de la angajator ca desi sunt "la ora" exista de munca si ma vor la treaba nu ar fi fost suficient. Am renuntat o perioada, ca la inceputul lui septembrie 2011 sa ma decid ca cer rezidenta ca partener al unui cetatean suedez. 

Pe site-ul Migrationsverket apareau 2 acte de completat, plus copie dupa pasaport. Dar o prietena mi-a spus ca ea a trebuit sa completeze cu o dovada de la Skatteverket cum ca sunt inregistrata, ca partenerul e cetatean suedez, munceste, adresa, etc. La telefon (am asteptat 55 de min sa raspunda cineva) mi s-a spus ca informatia o gasesc pe net, nimic mai mult. M-am dus personal la birouri sa vorbesc fata in fata cu cineva. S-a dovedit ca aveam de completat 3 hartii si despre dovada de la Skatteverket nu era sigur. Asa ca am pus-o just in case. Raspunsul pozitiv cu dreptul de rezidenta a venit pe 5 decembrie, dupa aproape 3 luni de la depunere. 

Intre timp, aflu ca am dreptul la un bonus in bani pentru ca am terminat cursurile de suedeza pentru emigranti in mai putin de un an de cand m-am apucat. Eu terminasem cursurile pe 7 septembrie. Aveam la dispozitie 3 luni sa depun cererea. Dar, aveam nevoie de dovada dreptului de rezidenta. Pe 5 decembrie a venit rezidenta, pe 6 am si sunat la kommuna mea (scoala o terminasem in prima kommuna in care ma inregistrasem, dar intre timp ma mutasem in alta kommuna, iar regulamentul spune ca desi ai facut scoala undeva, kommuna unde lucuiesti cand faci cererea plateste bonusul). Am sunat sa mi se reconfirme ce zice regula si sa aflu daca trebuie sa adresez cuiva anume cererea de bonus. Mi-a raspuns un domn cu puternic accent iugoslav (n-as putea spune daca era sarb sau bosniac), foarte neprietenos si agresiv care mi-a spus ca nu kommuna plateste, ci aia unde am facut scoala. Am incercat sa ii explic regulamentul, mi-a raspuns ca am inteles gresit si mi-a inchis telefonul. M-am dus (3 ore dus-intors) cu transportul in comun la prima mea kommuna, ca sa aflu ca regulamentul e clar: unde locuiesti acum, aia platesc. M-am intors la mine in kommuna, dar exact atunci inchideau (programul e pana pe la 3, cu multe pauze si aproape imposibil de prins cineva la telefon). A doua zi, 7 decembrie, eram cu spumele la purtator, la usa kommunei, sa il omor pe acel Dragan (isi spusese numele). Nu era la munca, dar am reusit pana la urma sa completez ce acte aveam de completat si sa le depun la seful de birou care trebuia sa ia decizia daca primesc sau nu. Respectivul sef era in concediu. Cineva timid (aici nu ridica decat fostii iugoslavi tonul, suedezii sunt ca niste soricei) mi-a spus ca s-ar putea sa fi venit prea tarziu, ca am 3 luni la dispozitie, din data de 7 septembrie, deci ultima zi a fost ieri, 6 decembrie. Eu am depus oricum si am asteptat 2 saptamani sa se intoarca seful din concediu. 

Cand am sunat sa aflu ce se intampla, mi s-a raspuns evaziv ca stai, ca trebuie vazut, ca asa si pe dincolo, ca poate am depus prea tarziu. Am scris un email lung, detaliat si politicos-amenintator: am primit rezidenta pe 5 decembrie, pe 6 eu am sunat sa aflu informatii, ca e jobul lor sa ma ajute, ca un lucrator de la ei m-a pus aiurea pe drumuri si a mai fost si neprietenos, ca am sunat la ora X, cu 3 ore pe drum si treaba in cealalta kommuna, am ajuns inapoi si se inchisese, e dreptul meu si nu renunt si poate e cazul sa afle presa ca in kommuna Tyresö oamenii sunt pusi pe drumuri si tratati aiurea, ca daca suni nu raspunde nimeni, ca daca vii personal mai mereu e cate o pauza de cafea sau pranz. Pe 10 ianuarie aveam decizia ca primesc bonus maxim, banii mi-au intrat in cont dupa inca o luna. 

Asta vara in iunie am decis sa imi fac card de identitate suedez, sa ma pot legitima mai usor. Am depus la Skatteverket cerere, copie dupa pasaport, copie dupa dreptul de rezidenta de la Migratie si copie dupa decizia de numere personale, emisa tot de Skatteverket. Mi s-a facut poza si mi s-a spus ca dureaza intre 6 si 8 saptamani. What? De ce atat de mult? Toate informatiile trebuie dublu-verificate. Aaaa, pai, una din hartie e de la voi, cea de-a doua e de la Migratie care mi-a oferit dreptul de rezidenta dupa ce au dublu-verificat informatiile de la voi! Moment in care mi s-a confirmat parerea cum ca functionarii suedezi (de orice natie ar fi, mai putin fost iugoslavi) sunt niste marmote delicate si sperioase care se fac mici, mici in scaun, fac ochii mari mari la tine si aproape lesina daca le pui intrebari suplimentare sau, Doamne fereste! ridici un pic tonul. Tipa s-a ridicat in picioare, a facut ochii mari, de caprioara in farurile masinii, mi-a spus ca asta a fost tot, cu voce gatuita, si ca dureaza 6-8 saptamani. Dupa care a disparut in spatele unei usi. Cand am fost sa imi ridic cardul de identitate m-au apucat sentimente materne, trecusera 9 saptamani de cand depusesem actele. 

Cum am aflat ca am fost admisa la facultate, am si completat cerere pentru imprumut de studii si bursa. Am primit rapid, dupa doar 3 zile, o scrisoare cum ca nu imi pot procesa cererea, penrtu ca au verificat la Migratie si eu nu am drept de rezidenta, de fapt nici nu exist, nu sunt inregistrata ca as fi in Suedia. M-a apucat panica! Oare am trait un vis? Oare toate drumurile, nervii, frustrarea, isteria de pana acum, plus decizia de drept de rezidenta, numerele personale, cardul de identitate pentru care m-am luptat au fost si sunt doar in capul meu? Am sunat la Migratie, asteptat 45 de minute in telefon si explicat situatia unei domnisoare. Care a inceput sa chicoteasca, sa tzacane la tastatura, sa ma roage sa astept. Dupa 10 minute am aflat ca nu e adevarat, eu sunt in baza de date, am numar personal, am drept de rezidenta, deci totul e ok! Donsoara, un coleg de-al tau a declarat unui alt organism ca nu exist, aia puteau sa decida NU fara sa ma mai intrebe de sanatate. "Dar acum ai confirmarea ca e totul in ordine, nu ai nicio problema!" Ba am o problema, ca printre voi sunt angajati incompetenti care se joaca cu vietile oamenilor, eu trebuie acum sa imi dovedesc existenta, sa trimit copii dupa acte, pe timpul meu si banii mei. "Mult succes la facultate! La revedere, sunati cu incredere la noi oricand aveti vreun dubiu!". 

Acum cateva saptamani m-am intamplat pe langa Skatteverket si mi-a venit o idee nastrusnica in cap: astia se ocupa de acte personale, pasapoarte, ID-uri, ce ar fi sa ii intreb pe ei, poate stiu, cum e cu carnetul de sofer daca e emis intr-o alta tara UE. Am spus la usa cu ce treaba, am luat un numar, am asteptat, am ajuns la un ghiseu, pus cu zambet pe buze intrebarea. Doamna s-a albit si mai tare la fata, a holbat niste ochi mari si albastri la mine si tremurand toata mi-a spus: "eu sunt aici doar ca sa ma uit daca lumea are actele toate, inainte de a fi trimisi la alt ghiseu, la specialist. Nu stiu nimic!". Am primit alt numar si am asteptat si am ajuns la specialist. Care de data asta s-a inrosit si mi-a spus ca ea nu isi poate asuma responsabilitatea pentru asa un raspuns. Dar cine? "Cauta pe internet informatia, acolo gasesti orice. O zi buna!". Dupa multe clickuri si cautari am gasit informatia cum ca iti poti pastra carnetul de sofer daca esti din UE, nu e nevoie sa il schimbi cu unul suedez. Asta pana la prima verificare a politiei probabil. 

Desi presupun ca sunt multi cei care nu au avut nici macar una din problemele mele, eu cunosc si alti oameni care au avut alte tipuri de experiente birocratice. Prietena mea Eva a depus in august 2010 acte pentru rezidenta, ca partener al unui cetatean suedez, la indicatiile unui angajat de la Migratie. O luna mai tarziu primea raspuns negativ. La o mai privire mai detaliata, au realizat ca actele pe care le trimisesera erau pentru cazul unei persoane din zona NE-UE si acolo trebuie sa trimiti cu totul altceva decat copie dupa pasaport, si ceva declaratii. Au semnalat problema, au umblat ei singuri sa ia actele/hartiile de completat si au depus la sfarsitul lui septembrie 2010. A primit dreptul de rezidenta in aprilie 2011. Tot ea a facut cerere pentru alocatia copilului in aprilie 2011. Copila mergea deja la scoala suedeza, avea numere personale. Cu telefoane si mailuri si "in ce stadiu mai e dosarul meu?", a primit raspuns si decizie de suma de bani din urma in iunie 2012, la un an si 2 luni de cand depusese cererea. 

Un caz intr-adevar dramatic se petrece chiar acum in familia barbatului meu. Sora lui, suedeza suedeza, are una din fetite bolnava. Dusa la multi specialisti, nu au reusit sa ii puna un diagnostic clar, ci i se spune doar ca este o inflamare a creierului de natura virala. I se fac analize in continuu, alti specialisti, merge la psiholog si face terapie locomotorie. Toata povestea a inceput in iulie, copila a inceput scoala in august, dar nu face fata la mai mult de 2 ore pe zi, dupa care mama sta cu ea acasa si o duce la medici. Mama si-a luat un fel de concediu de ingrijire a copilului bolnav, caz in care are drept la bani din asigurare. DAR neexistand un diagnostic clar, negru pe alb, asiguratorul nu plateste nici un ban. 

In teorie, sistemul suedez este foarte frumos si eficient. Daca citesti ce drepturi ai, ai senzatia ca ai ajuns in cea mai dreapta si atenta cu cetatenii tara din lume. In realitate exista enorm de multe legi si reguli care de multe ori se bat cap in cap, in plus sunt la interpretarea unor functionari publici care de multe ori sunt nepregatiti, nu isi asuma raspunsuri sau responsabilitati. Timpurile de asteptare a unui raspuns sau a unei decizie sunt de cele mai multe ori lungi si foarte lungi. Ai timp sa iti dresezi si exersezi rabdarea. Nu functioneaza nimic cu pumn in masa si agresiuni, dar functioneaza cu insistente si convingerea ca nu trebuie sa renunti, pentru ca e dreptul tau. Informatia verificata de 2-3-10 ori. Pastrat absolut orice hartiuta (sunt tone, eu am un dosar gros de 10 cm de hartii), notat undeva cu cine ai vorbit, la ce ora, ce zi. 

Nu mi-e dor de tanti aia cu sarmale in cap (genul ala de permanent "mare") de la circa financiara din Popa Tatu care latra la mine cand aveam treaba pe acolo. Si nici de altii intalniti in alte parti. Dar vazandu-i si pe astia din frumosul si minunatul sistem suedez, realizez ca nu are legatura tara sau nivelul de trai. Functionarii publici sunt niste oameni speciali, in orice tara i-ai gasi. In Romania mai poti unge rotitele sistemului cu o spaga sau te poti bate parte in parte prin gaurica aia de la ghiseu. In Suedia inveti ca timpul se dilata si ca daca ridici glasul la o marmota din asta, ai sanse sa te ia gardienii de umeri. Eu am de discutat si aflat lucruri despre asigurarea pe care o am sau nu o am, multe intrebari esentiale pentru viitorul meu. Ma ia cu transpiratii numai cand ma gandesc si de-aia am amanat de atata vreme. Dar e momentul. Probabil de-aia si textul de azi, sa imi reimprospatez memoria, sa nu uit cu cine am de a face, dar sa realizez si cat de puternica sunt. Ca ce nu ma omoara, ma face mai puternica. Si senzatia aia de parca ai castigat la loto, cand dupa luni de zile si drumuri si nervi ai in mana hartia, cardul sau decizia X! Oare daca ma duc beata (eu sunt foarte prietenoasa la betie) ma primesc?

 

Istoric, teorii, abordari pedagogice si cadrul de lucru in sistemul suedez prescolar

Consider ca e necesar, inainte de a incepe descrierea diferitelor teorii, concepte si metode pedagogice depre care invat la scoala si se aplica in sistemul educational suedez, sa fac un mic istoric al sistemului si sa descriu si modul in care studiez eu la facultate. Fac urmatoarele mentiuni: eu studiez sa devin profesoara la copii prescolari (1-6 ani), deci ma voi referi la acest domeniu, nu la sistemul educational ca intreg, despre sistemul scolar vor exista doar referiri tangentiale. Pentru ca nu sunt familiara cu anumiti termeni in limba romana (pedagogici, psihologici), va rog sa ma iertati pentru traducerile ciudate sau slabe si daca aveti cunostinte, sa ma ajutati. Voi folosi traducerea in engleza uneori, dar in principal in romana. Pentru ca aici nu se mai foloseste termenul de gradinita, ci prescoala, il voi folosi si eu in cele mai multe cazuri. De asemenea, daca doriti sa aprofundati unele concepte, consider ca e foarte interesant si gasiti multa informatie pe net, dar nu e destul loc de aprofundat aici.

Pe la 1900 Suedia era o tara saraca, dominata de fermieri, care incepea sa isi dezvolte industria. Prin mutarea populatiei spre orase, a aparut nevoia unui sistem de ingrijire a copiilor mici in perioada cat parintii munceau. Primele activitati de acest gen aveau un aspect filantropic. S-au deschis camine de copii unde cei mici erau supravegheati si primeau mancare de dimineata pana spre seara, cele care ii ingrijeau erau voluntare (tinere din familii mai instarite sau din familii foarte sarace, care primeau mancare si isi formau experienta de lucru). In paralel, existau gradinite (termenul kindergarden/barnträdgård/gradinita de copii vine de la pedagogul german Friedrich Fröbel, care a pus bazele pedagogiei moderne, bazata pe recunoasterea faptului ca copiii au nevoi si abilitati unice; in viziunea lui, adoptata la scala larga, copiii sunt ca niste seminte care, primind ingrijire, un mediu adecvat, cunostinte, se transforma si dezvolta in flori/adulti responsabili) unde copiii din familii mai instarite petreceau cateva ore cu unele activitati educationale. Chiar si in anii 40-50, cand Suedia a deschis portile imigrarii fortei de munca si numarul de copii a crescut spectaculos, serviciul de ingrijire a copiilor mici se rezuma la supraveghere a copiilor in lipsa parintilor.  

La sfarsitul anilor 60 are loc prima reforma majora a invatamantului prescolar, in urma unei ample activitati de cercetare, investigatie si analiza a realitatilor existente. Se decide la nivel inalt ca termenul pentru acest serviciu va fi prescoala (förskola), atat pentru unitatile de tip gradinita (cu program redus) cat si pentru day-care (program prelungit), pentru a accentua noua directie: acest serviciu/activitate are o baza educationala, nu doar supraveghere/ingrijire. Cel mai discutat aspect la acea ora era abilitatea copiilor mici de a invata si importanta pastrarii impreuna a conceptelor de ingrijire si invatare. S-a pus pentru prima data in discutie faptul ca prescoala (gradinita) trebuie vazuta ca un serviciu adus copiilor, nu parintilor care lucreaza, iar mediul in care copiii isi petrec timpul anumite ore pentru a se juca, primi ingrijire si invata nu trebuie sa arate ca "acasa", pentru ca nu este destul de stimulant pentru invatat. 

Teoria pe care se bazeaza pedagogia acelei perioade (foarte prezenta si la acest moment, numita pedagogie traditionala) este cea constructivista (Jean Piaget, Maria Montessori, etc), combinata cu psihologia dezvoltarii. Copiii sunt vazuti ca activi si competenti, acumuleaza gradual cunostinte, invata in etape, pedagogii trebuie sa le puna la indemana material de explorat si analizat si sa intervina sa-i ajute cand pare ca sunt "blocati" in explorare, sunt evaluati in functie de anumiti factori (background, varsta) si norme. Se considera ca la 2-3 ani ar trebui sa poata face anumite lucruri, sa inteleaga anumite concepte, la 4-5 ani altele, etc. 

Activitatea este bazata pe teme de abordat. Continutul temelor de invatat (ceea ce numim "materii" - matematica, limba, arte, miscare, stiinte naturale) este stabilit in avans, aceste cunostinte sunt considerate ca "adevaruri" la care copiii ajung prin propriul sistem de invatare/acumulare a cunostintelor, dar ghidat de pedagog. Copilul este considerat receptor de cunostinte. Documentarea si evaluarea activitatii se face in functie de aceste norme si etape de dezvoltare si se face retroactiv. Ce a facut si invatat copilul pana acum. 

In 1996 are loc a doua mare reforma a invatamantului prescolar cand prescoala a fost integrata in sistemul educational, alaturi de scoala, pana atunci responsabila de sistemul prescolar fiind Directia generala de protectie sociala, din 96 fiind Directia Invatamantului Public. 

In aceeasi perioada a fost elaborat Planul/programa de invatamant pentru prescoala, revizuit in 2010, care are ca baza ideea ca ingrijirea, dezvoltarea si invatarea formeaza un intreg, activitatea pedagogica trebuind sa fie planificata in asa fel incat sa fie indeplinita aceasta baza. Este impartit pe 2 capitole, Valorile si misiunea prescolii si Obiective si directii. Nu voi intra in prea multe detalii, dar ca idee, capitolul doi ia pe bucatele toate ideile prezentate la modul general in primul capitol. Obiectivele dau directia pe care trebuie sa o aiba activitatea, precum si dezvoltarea asteptata a calitatii activitatii prescolare. Directiile (liniile directoare) sunt pentru personalul care lucreaza in prescoala. Toti cei care lucreaza vor urma normele si valorile mentionate in Planul de invatamant, isi vor asuma responsabilitatea si vor contribui la indeplinirea misiunii prescolii. 

Valorile si misiunea prescolii - Prescoala are ca scop/obiectiv ca toti copiii sa primeasca si dezvolte cunostinte si valori (printre care drepturile omului, respect pentru diversitate, alte culturi, libertatea si integritatea individului, egalitate intre sexe, solidaritate cu cei mai slabi). Activitatile sunt duse intr-un mod democratic pentru a-i invata si a le dezvolta copiilor sentimentele de responsabilitate si  interes pentru a participa activ in societate. Prescoala trebuie sa fie deschisa opiniilor diferite si sa incurajeze exprimarea lor. 

Activitatile vor fi distractive, desfasurate in siguranta, stimulante si instructive pentru toti copiii. Misiunea prescolii include ca, impreuna cu parintii, sa lucreze pentru ca fiecare copil sa primeasca mijloacele de a se dezvolta dupa propriile conditii. Copiii trebuie sa aiba oportunitatea de a-si dezvolta abilitatile de observare si reflectare. Jocul este foarte important pentru dezvoltarea si acumularea de cunostinte a copilului. Prin intermediul jocului creativ si imaginar copilul are oportunitatea de a-si exprima si modela experientele, trairile si sentimentele. 

Activitatile vor porni de la experientele, interesele, motivatiile si pofta de a cauta cunostinte a copiilor. Copiii cauta si afla cunostinte prin joc, interactiune sociala, explorare si fantezie, precum si prin observatii, discutii si reflectii. Printr-o abordare tematica, acumularea de cunostinte a copiilor va fi versatila si consistenta. Copii trebuie sa poata schimba activitatile de-a lungul zilei. Activitatile vor oferi copiilor spatiul potrivit pentru manifestarea propriilor planuri, imaginatie si creativitate in joc si proces de invatare, atat in spatii inchise cat si afara (medii planificate - curte, de ex. - sau mediu natural). 

Calitatea actului educational in prescoli este permanent si sistematic documentata, monitorizata, evaluata si dezvoltata. Pentru a evalua calitatea prescolii si a crea conditii favorabile indeplinirii nevoilor copiilor, este permanent urmarita, documentata si analizata activitatea copiilor. Scopul acestor documentari si analize este de a urmari daca activitatea in prescoala este in acord cu obiectivele si valorile stipulate in Planul de invatamant si de a examina ce pasi trebuie luati pentru a imbunatati conditiile ca (virgula) copiii sa invete, sa se dezvolte, sa se simta in siguranta si sa se distreze la prescoala. Toate formele de evaluare vor porni din prespectiva copilului si vor avea copilul in atentie. Copiii si parintii vor fi implicati in aceste evaluari si vocile lor vor fi facute auzite. 

La sfarsitul anilor 80, pedagogia prescolara suedeza primeste o noua influenta, venita din nordul Italiei, din scolile din Reggio Emilia. Este un mod de lucru ce a prins din ce in ce mai mult nu doar in Suedia, ci in foarte multe alte tari (USA, Germania, danemarca, Australia, Spania etc). Teoria din spatele acestui tip de pedagogie este constructionista (vezi teoria discursurilor lui Michel Foucault), nu contesta sau anuleaza teoria clasica a constructivismului, din contra, porneste de la ideea ca individul invata prin construirea unor modele mentale pentru a intelege lumea din jur, dar pune sub semnul intrebarii anumite aspecte esentiale ale constructivismului. Foucault vorbeste despre discursuri, viziuni si interpretari generale diferite asupra anumitor subiecte (copii, femei, cresterea copilului, pedagogie, etc) in diferite epoci istorice, diferite societati, culturi, sisteme politice sau religioase. 

Sub acest aspect, totul este in continua schimbare, atat oamenii, cat si lumea (mediul inconjurator) si modul de a vedea si aborda lucrurile. Nu se poate vorbi de "adevaruri" prestabilite la care individul ajunge prin cunoastere, ci realitatea se construieste social si cultural prin discursuri, participam in constructia realitatii si a adevarurilor prin modul in care discutam sub toate aspectele (moment istoric, cultura, societate, sistem politic, religios, etc). Construim cunostinte impreuna cu ceilalti si cu mediul inconjurator, cunoasterea este de tip rizomatic (de la botanica, rizomul este radacina care, rupta in bucati, fiecare bucata este capabila sa dea nastere unei noi plante), nu liniar, ca in cazul teoriei constructiviste. Viziunea constructionista asupra copilului este ca un copil este participant in constructia realitatii, este creator de cunostinte, spre deosebire de cea constructivista unde copilul este privit ca receptor de cunostinte. 

Daca modelul pedagogic traditional foloseste documentarea retroactiva (ce s-a intamplat), teme prestabilite, atentia fiind indreptata mai mult spre ideea unei clasificari si categorisiri a copiilor in relatie cu o schema generala de trepte si niveluri de dezvoltare (standarde), documentarea pedagogica (modul de lucru in noua abordare pedagogica, inspirata din modelul Reggio Emilia) isi indreapta atentia asupra procesului de invatare a copilului, incearca sa vada si sa inteleaga ce se intampla in activitatea pedagogica si de ce este capabil copilul fara un cadru predeterminat de asteptari si norme. Activitatea se bazeaza pe proiecte, planificarea lor fiind pe parcursul inaintarii in proiect. Se pleaca de la subiecte de interes alese de copii (ce vor ei sa explore si aprofundeze), de la intrebarile ridicate de copii asupra subiectului de interes si se continua proiectul in functie de directiile pe care copiii le aleg sa le aprofundeze. 

Documentare pedagogica inseamna sa documentezi (scrii, filmezi, fotografiezi) ce si cum fac si ce spun copiii in timp ce fac anumite activitati de explorare si invatare (NU joc, care se considera ca trebuie sa fie lasat in pace, doar al copiilor, fiind considerat un act foarte intim si personal), apoi reflectat asupra imaginilor si ce s-a intamplat/spus si tradus/interpretat/inteles informatiile in functie de relatiile copiilor cu mediul, cu materialul, cu ceilalti copii, cu "materia" (matematica, stiinte, limba, etc). Un exemplu simplu: copiii deseneaza o floare de mac, din ce cred si stiu ei ca ar fi o floare de mac. Apoi merg la plimbare pe un camp de maci si la intoarcere deseneaza iar floarea. Cele doua desene indica evolutia cunostintelor copiilor prin explorare. Diferentele sunt semnificative, in cel de-al doilea desen existand mult mai multe detalii legate de forma, petale, culoare, frunze. 

Documentarea pedagogica (despre care voi vorbi pe larg cu alta ocazie, pentru ca abia am inceput sa o studiez) este numita Pedagogy of listening: a asculta cu toate simturile cele "100 de limbi ale copiilor" si prin documentare a face vizibila aceasta "ascultare". Documentarea pedagigica este un proces de invatare colectiv si individual, prin care pedagogii si copiii invata unii de la altii, de la material si de la locul (mediul) in care se afla. Invatarea colectiva se bazeaza si pe modul in care copiii lucreaza impreuna in grup. Se creaza conexiuni intre experiente si intelegeri diferite, care apoi creaza la randul lor cunostinte comune, o abordare care profita de diferente si diversitate. La aceasta documentare iau parte atat predagogii, cat si copiii si parintii, pe parcursul proiectelor documentate, nu doar la final (retroactiv si proactiv). 

In invatamantul prescolar exista mai multe abordari pedagogice, dupa cum se poate vedea. Majoritatea prescolilor kommunale abordeaza pedagogia traditionala, bazata pe teoria constuctivista, exista prescoli cu anumite modele pedagogice (Montessori, Waldorf), precum si prescoli care au abordeaza procesul pedagogic prin metoda Reggio Emilia (documentare pedagogica). Planul/programa de invatamant pentru prescoala traseaza obiective si directii pentru indeplinirea misiunii si valorilor prescolii, dar nu impune un anumit model pedagogic. Democratic se considera ca la obiectivele trasate (ingrijirea, dezvoltarea si invatarea formeaza un intreg; importanta jocului; principii democratice, sociale, drepturile omului, etc) se poate ajunge prin metode pedagogice diferite. 

La ora actuala si in urmatorii 10 ani, profesorii pentru prescolari sunt cei mai cautati pe piata de munca suedeza. Este considerata o meserie extrem de importanta, dar pentru ca momentan este inca printre cele mai prost platite slujbe pentru absolventi de studii superioare, pregatirea profesionala este destul de evitata de tinerii care vor sa faca o facultate. Pentru ca la nivel politic s-a realizat pericolul unui gol de profesori in urmatorii ani, s-au pornit campanii sociale si de presa pentru a sublinia importanta si rolul acestei profesii, pentru a atrage tinerii spre aceasta profesie. De asemenea, sindicatele din educatie duc o lupta permanenta pentru imbunatatirea conditiilor si cresterea salariilor. Anul acesta au obtinut o crestere de 4,5%. Si lupta continua. 

In anul meu universitar suntem 180 de studenti, se preconizeaza ca 10% vor renunta pe parcurs. Suntem impartiti in 6 grupe de cate 30, in fiecare grup fiind impartiti in 6 echipe de lucru de cate 5. Ne adunam tot anul doar la conferinte si prelegeri, in rest cursurile (seminariile) se desfasoara pe grupuri, cu profesori diferiti pentru fiecare grup. In echipa de 5 lucram intre seminarii si alegem noi cand si cum ne intalnim, dar avem si lucrari/examinari comune, pe care le facem in echipa. Literatura cursurilor este generoasa, pentru primul curs de 4 saptamani am avut 2 carti si o culegere de 8 texte, pentru al doilea curs (ma pregatesc pentru doua examene saptamana viitoare) avem 4 carti si 6 texte. Acasa citesc literatura, imi scot idei principale si concepte centrale, pe care le discut cu colegele de echipa, apoi le aprofundam la seminarii, in grup si prin prelegeri. 

Fiecare curs dureaza intre 4 si 6 saptamani, se face cate un singur curs intr-o anumita perioada si avem partea de practica inclusa in cadrul anumitor cursuri (cate 2-3 saptamani de practica in 4 etape), de-a lungul celor 3 ani si jumatate de studiu. Cateva nume de cursuri: Misiunea scolii: explorare, joc si ingrijire; Teoria planului/programei de invatamant; Mediul didactic si pedagogic si perspective teoretice; Retorica; Etica si estetica; Pedagogie speciala; Teorii despre invatare si dezvoltare individuala. 

Ce imi place cel mai mult este modul in care se dau examenele si notarea. Examenele practice sunt in general de grup, lucrarea principala este individuala, o faci acasa, cu toate cartile in brate, interpretezi lucrurile dupa bunul plac si intelegere. Orice forma de copiere si plagiat se pedepseste drastic, ducand pana la exmatriculare. Notarea se face de la A (exceptional, abordarea subiectelor si literaturii intr-un mod foarte creativ si complex) pana la F (picat - lacune mari in intelegerea si abordarea subiectelor). B (foarte bine - complex si creativ), C (bine - abordare nuantata a subiectelor si literaturii), D si E (sufiecient - prezentare generala, nenuantata, a subiectelor si literaturii). Daca iei F ai 3-5 ocazii sa refaci lucrarea.

Cam atat pentru azi, sper ca nu plictisesc cu atatia termeni si detalii, dar consider ca e necesar pentru a se intelege mai departe cand o sa aprofundez anumite tipuri de pedagogie si cazuri speciale. Astept intrebari, discutii si completari :)

2 ani

Ieri am sarbatorit doi ani de cand mi-am inceput viata de la aproape zero in Suedia. La un an povesteam si explicam multe. Aveam nevoie de o recapitulare. Prin primavara faceam operatie pe cord deschis si adunam "pe hartie" lucrurile, momentele, intamplarile mai dure, mai grele. E un tip de terapie care ajuta, cel putin in cazul meu. Asta vara dezvaluiam noile directii din viata mea.

 

Acum la doi ani nu mai simt nevoia unei recapitulari, pentru ca lucrurile sunt in desfasurare. Nici de terapii nu am momentan nevoie, sunt intr-o zona de confort psihic, fizic si sentimental optim. Fericirea se traieste, nu se urla pe garduri. Cu facultatea sunt abia la inceput, e mult de citit, de invatat, dar imi place, simt pe zi ce trece ca am facut cea mai buna alegere. Acasa suntem bine, e cald si frumos. Rezolvam probleme impreuna, trecem hopuri impreuna, suntem bucurosi si fericiti impreuna. Ceva e neschimbat de doi ani: dorul de ai mei, faptul ca mi-as dori sa ii am mai aproape, sa ne vedem si fizic mai des, nu doar pe skype. Sa o scot pe mama la o prajitura, sa ma ajute tata cu solarul, sa stau la povesti cu Cati si Cristi, sa ma dragalesc cu Mara. Si de iesit la o barfa si un frappe cu cei cativa oameni speciali de acolo mi-e dor.

 

Citesc in continuare stiri din Romania. Doare in continuare si refuz sa renunt sa ma mai intereseze, desi ar fi cel mai usor.

 

Nu mai am senzatia de "imigranta", asta e ceva nou. Ma trezesc discutand despre "noi, in Suedia", mi-e fireasca prezenta mea aici, in metrou, la scoala, cand pregatesc cate o petrecere, cand stau la povesti despre rasism si imigranti. Discut si despre politica, clar am inceput sa ma suedizez.

 

Mi-a scris varu-meu care e plecat in Canada de vreo 20 de ani: "dupa 5 nu ii mai numeri". Eu imi doresc sa o fac si dupa 20.

 

Va las acum, ma duc sa invat un pic. Am examen in doua saptamani. Si din 20 noiembrie incep practica la o prescoala(gradinita). Vremea e uratica la noi, dar asa e vremea in Suedia, mai mult rece si urata. Dar si cand e frumos!

 

M-a intrebat cineva de curand daca acum, asezata, as recomanda cuiva sa emigreze. Am raspuns ca as spune tuturor sa se lupte sa isi gaseasca locul. V-am pupat.

In loc de introducere in ce va urma sa povestesc despre sistemul prescolar suedez

Cand eram mica, la gradinita, ma jucam cu trei baieti de-a pilotii de avion. Si de fiecare data eram indepartata de joc pentru ca "fetitele se joaca cu papusi, fac de mancare". Chestia cu "nu e bine ce faci, fetele nu fac/zic/se joaca asa" m-a bantuit multa vreme dupa, revenind obsesiv ba de la profesori, ba de la tot felul de tantici, ba chiar si de la mama. Tot din perioada gradinitei imi aduc aminte cat de rapid eram indepartati de topait prin baltoace, jucat in noroi, ca "nu sunteti animale si va murdariti". Treaba cu "nu te murdari!" este inca foarte actuala, am auzit-o la multi parinti si am incercat sa spun discret ca hainele se spala, nu e mai important cat de interesat e copilul sa descopere nu stiu ce frunza sau pietricica sau rama in noroiul respectiv, nu e mai important cat de bucuros e copilul care exploreaza o noua lume, desi noua ni se pare ca e doar noroi? Daca nu mi s-a taiat macaroana cu "tu sa vorbesti cand oi avea copii", mi s-au aruncat priviri de genul "esti nebuna, femeie!".

Asta vara s-au reintalnit in vacanta Mara, iubita mea nepoata, cu Malin, fetita mea suedeza. S-au balacit, s-au jucat in nisip, a fost superb. Dar mi-a ramas in memorie un anumit joc: pe rand, una era educatoarea de la gradi, cealalta copilul. Scena se juca la o terasa unde ne oprisem sa bem o cafea. Intai a fost Malin educatoare. A luat niste chestii de pe masa si le-a pus in geanta, a zis ca e mancare pentru plimbare, dupa care a organizat-o pe Mara si s-au dus "in padure", unde s-au jucat si au alergat si au invatat despre nu mai stiu ce. Cand a venit randul Marei sa fie profesoara, s-a asezat pe un scaun si a luat o cana de pe masa, dupa care i-a zis lui Malin sa se duca la joaca. Malin nu intelegea. Nici noi, asa ca am intrebat-o pe Mara ce face. "Pai, eu sunt acum educatoarea, beau cafea si stau pe scaun, copiii se joaca, nu?"

Mi-am dorit intotdeauna sa lucrez cu copiii, dar din cauza salariilor prea mici din Romania, am renuntat sa fac o cariera din asta, in schimb am lucrat 14 ani ca meditatoare, engleza si romana. Si am incercat sa ma comport cu ei cum simteam, instinctiv, ca vor sa fie tratati. Ii ascultam, nu doar auzeam, ii lasam sa isi aleaga ce fel de caiete, culori, creioane, mod de a scrie vroiau ei. Desenam, povesteam, radeam. Cand ii vedeam neatenti, obositi, fara chef, nu faceam lectii, ci stateam de vorba. Le luam foarte in serios povestile, nu le spuneam niciodata "prostii de copil", nu ignoram niciodata. Cand imi spuneau chestiuni foarte serioase si secrete, le discutam cu ei, dar nu ii param niciodata parintilor. Cand consideram ca e ceva intr-adevar grav, ii sfatuiam sa spuna ei singuri parintilor si explicam de ce e mai bine asa. Copiii aveau incredere in mine, se simteau in siguranta, se simteau respectati si ascultati, nu tratati de sus cu "superioritatea" adultului. Invatam impreuna. Am considerat ca am invatat intotdeauna mai multe si mai frumoase de la copii decat de la adulti.

Acum cativa ani m-a sunat Raluca, una din fetele cu care imi incepusem "cariera" de meditator. Raluca aia mica si vorbareata, vesela si care desena superb. Avea acum 22 de ani si ma sunase sa ma intrebe daca mai fac engleza, ca vroia sa ma recomande cuiva. Pentru ca nu uitase ce frumos povesteam si desenam si ce engleza stie acum stie de cand facusem noi, ca in rest avusese doar profesori care nu-i placusera. Ba mai avea si caietul si foile pe care scrisesem si desenasem. Mi-ar placea sa cred ca mai sunt cativa tineri care stiu cum se spune la mana, burta si buric in engleza pentru ca isi aduc aminte de desenele cu un omulet zambitor pe care le faceam cand invatam partile corpului.

Ajungand intamplator sa o inlocuiesc o perioada pe profesoara de romana a copiilor cu limba materna romana, am descoperit ca in Suedia copiii sunt respectati ca indivizi, sunt ascultati, parerile si jocul si descoperirile pe care le fac in nisip si noroi le sunt luate in serios, pentru ca de la 1 an jumate-2 ani ei invata despre lume, oameni, toleranta, rezolvarea conflictelor, responsabilitate, dar mai ales despre ei insisi. Baietii se joaca si cu papusi sau craticioare si aragaz, fetele cu lego si masinute si nu sunt "corijati". Parintii ii iau acasa murdari de noroi din cap pana in picioare, dar fericiti si incantati ca au fost in padure unde si-au construit casuta si au vazut pasari si au scormonit dupa viermisori si lumea lor a devenit mai mare si mai fascinanta. Iar parintii primesc si ei "tema" sa se uite, pe drum spre casa, la ce pasari vad prin copaci, pentru ca a doua zi copiii continua proiectul cu pasarile si le deseneaza, le discuta, le povestesc. Copilasii de 2-3 ani care toarna nisip din canute in sticle de plastic si iar in canute sau galetuse nu se joaca pur si simplu. Pentru ca daca te uiti mai atent, si profesorii de aici sunt invatati sa o faca, vezi ca de fapt ei fac matematica. Invata despre volum, masuri, spatiu.

Nu cred ca s-au facut in Romania cercetari si documentari despre impactul asupra copiilor al trecerii de la gradinita la 5 ore in banca, la scoala, cu nu stiu cate materii si teme si calificative. Pentru ca daca s-ar face, sunt convinsa ca ar fi un soc pentru toata lumea ce impact dezastruos are aceasta trecere brutala. Eram deja aici cand s-a introdus clasa 0 in Romania, dar am salutat-o ca pe o idee buna. Cu un inceput greoi, haos, lipsa de personal, lipsa de clase. Dar toate inceputurile sunt grele! Clasa 0 trebuie sa existe si trebuie facuta in scoli, nu in gradinite, pentru ca micutii fac trecerea spre scoala. Si stiu ca exista pedagogi (am o prietena foarte buna care si-a asumat rolul de a fi printre primii profesori de clasa 0 si e incantata de oportunitati, s-a implicat in decorarea clasei, se documenteaza si se inspira din ce si cum fac altii, si i-am povestit despre niste activitati pe care le fac copiii de 6 ani aici) care nu s-au blazat si care cred ca pot influenta in bine viitorul unor copii. Prietena mea, careia i-am zis de o activitate pe care am vazut-o aici (copiii duc acasa o mascota - un ursulet, o vacuta, o girafa de plush care are nume si o mica poveste - pe timpul weekendului, copiii au responsabilitatea jucariei cat e la ei, iar luni vin la scoala cu povestirea a ce au facut in weekend - aici intervin si parintii care, desi muncesc mult si sunt stresati si obositi, sunt foarte implicati si in partea scolara a copiiilor) mi-a scris ieri: "Ideea cu mascota plimbata acasa a fost suuuuuper. O sa.ti trimit poza cu prima scrisorica sa vezi ce frumoasa e. Multumesc mult mult si raman datoare pe viata :)"

M-am apucat sa studiez sa ma fac profesoara de prescolari, sa lucrez cu copiii full-time, cum mi-am dorit de cand eram copila. Sunt abia la inceput, e mult de citit si limbajul e greoi uneori, stau cu dictionarul romanesc in brate si cel de sinonime suedeze pe calculator. Sunt chiauna de cap si oboseala, dar sunt atat de incantata! Pentru ca inca din primele cursuri invatam despre procesul pedagogic care porneste de la ce stiu si pot copiii, ce ii intereseaza sa aprofundeze si ce invata atat copiii cat si profesorii unii de la altii. Teoria cu copiii care nu stiu si nu pot prea multe ca sunt mici si e datoria profesorilor sa ii invete ce cred ei ca i-ar interesa pe copii a ramas in istorie.

O sa adun ideile principale si o sa le pun "pe hartie", aici pe blog. Si nu din lipsa de modestie, ci pentru ca stiu ca la randul lor suedezii au prins in zbor de la altii, si-au pus intrebari si au facut schimbarile in timp, pornind de la oameni simpli, parinti interesati si pedagogi dedicati, nu direct de la nivel politic, mi-as dori sa inspir. Eu voi fi scribul, cel care pune pe hartie ideile si conceptele altfel de aici, nu am veleitati de scriitoare si nu scriu adevarurile mele, ci ce au spus, gandesc si fac altii si mie mi se pare bun. In ultima vreme am vazut ca e o moda in Romania cu scrisul si prezentatul noilor idei si descoperiri despre parenting, alaptarea pe termen lung, dormitul cu copilul in pat pana pleaca de acasa, etc. Sunt idei bune, unele ciudate, unele exagerate (din punctul meu de vedere). Dar ce ma face sa le rejectez din prima este agresivitatea si virulenta cu care cele care le promoveaza dau peste bot celor care isi permit sa nu fie de acord sau sa conteste. Sper din suflet sa nu se ajunga la asa ceva aici, din contra. Imi doresc dialoguri reale si constructive, chit ca in contradictoriu. Pentru ca ma pasioneaza ce invat acum si ce voi face in viitor si am de gand sa fac un serial pe termen lung din povestile despre pedagogie, invatatul prin joc, ingrijire, respect pentru copii.

Inchei (prea)lungul text cu o poezie pe care am citit-o la unul din primele seminarii:

"Un copil criticat invata sa aiba prejudecati

Un copil care mananca bataie invata sa loveasca

Un copil care e luaat in deradere invata sa se simta neinsemnat

Un copil ironizat invata sa aiba constiinta incarcata

Dar un copil care este incurajat invata sa aiba incredere

Un copil care intalneste toleranta invata sa fie rabdator

Un copil care experimenteaza fair play-ul invata sa fie echitabil

Un copil care simte prietenia invata sa fie bun si amabil

Un copil care se simte in siguranta invata sa aiba incredere

Un copil care este indragit si imbratisat invata sa simta iubirea din lume".

Bucurii simple si nivelul de trai

Inainte de a incepe sa va innebunesc de cap cu povesti de la cursurile mele absolut fascinante, mi-am adus aminte de ceva la care ma gandesc de ceva vreme. O anume diferenta de mentalitate a oamenilor care cred ca are legatura majora cu diferentele de standard de viata. Cred ca am mai spus mai de mult ca un nivel de trai superior nu inseamna niste salarii uriase, multi bani sau lux, ci un anumit nivel de siguranta sociala (stabilitatea joburilor, sistemul educational pus la indemana parintilor, criminalitate scazuta, etc) combinat cu un mediu curat, acces la natura, un transport in comun  functional, acces la tehologii de ultima generatie, etc. etc.  

Am mai spus si ca la acest nivel de trai ridicat s-a ajuns prin foarte multa munca si sacrificii (conceptul de ”munca voluntara” pentru interesul tarii cred ca s-a nascut prin tarile nordice, pe la inceputul secolului trecut, dar mai ales dupa al doilea razboi mondial in care suedezii nu au participat, dar au prins momentul imediat dupa sa se afirme), prin munca multa si constructiva (multe maini muncitoare, putine capete ganditoare, dar exact alea necesare), taxe si amenzi extrem de mari pana oamenii au fost dresati sa isi plateasca darile sis a respecte regulile, ca apoi sa invete sa se implice in societate, in ce ii priveste la nivel micro si macro. Asa ca pentru cei care spun cumva cu naduf “da’, bai, dar la ce nivel de trai au ei/ce salarii au ei” de parca le-ar fi aruncat cineva de sus un purcoi de bani si brusc si-au facut asa o societate dezvoltata si bogata, trebuie sa se inteleaga ca suedezii au ajuns la nivelul actual in timp si nu usor. 

Dar eu despre altceva vroiam sa vorbesc si ma pierd in detalii. Cat eram inca in Romania ma uitam la ai mei si inca ceva cunoscuti care isi luau o pauza de la ”statutul inalt” dat de munca la birou si costum, gradinarind, murdarindu-se de noroi, sapand, facand ”munci de jos”. Eu le vedeam ca pe niste legaturi vitale cu traditia, cu niste vremuri in care datoria unui om era sa aduca mancare pe masa familiei, chestiuni care acum s-au transformat in momente frumoase de impartasit cu familia. Mi-a lipsit enorm, anul asta mai mult ca anul trecut, sa fiu la culesul strugurilor cu ai mei. 

Tot in Romania am cunoscut cateva personaje care, ajunse la un anumit nivel de trai, regaseau cu voluptate, dar si cu mult snobism, placerea de a-ti face singur sapun, de a-ti face singur tuica sau de a varui casa cu var, desi exista lavabil prin toate magazinele. Povestile despre aceste evenimente de intoarcere la traditie si vremi trecute erau atat de iritant si snob spuse, cu atat de multe insinuari de genul “doar noi, oamenii fini si cu bani putem sa apreciem asa ceva, oamenii de rand sunt niste nehaliti care nu vad mai departe de plasma luata in rata” de imi venea sa le iau sapunul de casa si sa li-l in infig in ... gura. 

Ajunsa aici am ramas surprinsa si apoi incantata de cat de mult se bucura suedezii de intoarcerea la natura si lucrurile simple. Si cu cat sunt mai potenti financiar, cu atat sunt mai incantati sa isi repare singuri prin casa, sa isi cultive plantute in sere, sa pescuiasca sau sa culeaga ciuperci. Si toata lumea se plimba, iese afara, alearga, lasand masina acasa si indiferent de vreme. Si desi e mult mai multa natura si mai putina poluare ca in Bucuresti, de exemplu, nu ai nici aici chiar peste tot hectare de padure sau marea la poarta. Dar oamenii isi scot copiii la plimbare, ii lasa sa se urce in copaci, sa scormone in nisip sau noroi, sa topaie prin baltoace, sa se murdareasca din cap pana in picioare ca niste porcusori. O creanga mai ciudata sau o piatra frumoasa ajung sa fie mai interesante decat un joc pe iphone sau ipad. Pentru hainele murdare (mi-am adus aminte de obsesia cu "sa nu te murdaresti!" din Romania, chestie care m-a isterizat intotdeauna) exista masina de spalat si detergent, bucuria copiilor si a adultilor este nepretuita. 

La un nivel de trai ridicat clasele sociale (care exista, plecand de la nivel de educatie si ajungand la salarii, numar de camere sau model de barca) sunt mult mai greu de delimitat. Oamenii sunt prieteni in functie de pasiuni comune. Noi avem prieteni care au trecut prin somaj si se chinuie sa prinda un job, altii milionari, altii care castiga 7-8.000 de euro pe luna. Doar cativa avem studii superioare. Unii au barca de 50.000 de euro, noi una de 1500, altii de 200. Si stam cu orele si ne bate vantul la pescuit impreuna. Iar gagici care si-ar permite ore de masaj si cosmetic in fiecare zi, impreuna cu mine care mi-as permite poate o data pe luna si cu cea care nu si-ar permite niciodata, stam pe vine si ne rupem genunchii, unghiile si spatele sa culegem cat mai multe ciuperci. De fiecare data avem o gramada de lucruri de povestit. Sau pur si simplu suntem bucurosi impreuna, band o cafea la adapost de vant, cu gandul la cum o sa pregatim pestii prinsi, fara sa ne spunem nimic. Ideea de baza e sa faci ceva cu mainile tale, sa pui pe masa un peste pescuit de tine, o rosie ingrijita de tine, o mancare de ciuperci culese de tine, desi pe toate le gasesti la magazin nu imposibil de scump.

Mi-aduc aminte cat de admirativ si incantat se uitau amicii care dadusera mii se coroane pe masinute de dat zapada cand au vazut ce inginerie a construit David, din resturi si bucati de metal aruncate la gunoi. Nu am vazut sau auzit vreodata un misto sau ironie vizavi de diverse proiecte de-ale lui, unele usor puerile sau fara utilitate in real. Am spus cuiva ca daca as veni cu masina noastra in fata blocului din Bucuresti, cred ca nu m-ar lasa sa parchez, ca e prea veche si uratica. Glumeam serios. 

In weekend iesim ultima data cu barca inainte sa o remorcam acasa. Sper sa prindem ceva peste si eu sa culeg ciuperci, desi ne va ingheta sangele in noi de frig. Si sa fie in iarna asta zapada, sa ne dam mai des cu sania. Ca frig sigur va fi, asa ca trebuie sa ne apucam sa taiem lemne, sa avem cu ce incinge soba.