Bilanț de Vulpe la final de an

Ca de sfârșit de an așa, în loc de bilanț, primesc o leapșă cu tente narcisiste și auto-pupătoare-pe frunte de la conu Jean Claude. Cum că dacă mi s-a întâmplat să recitesc vreo postare de anul ăsta și să zic: "Hai să-mi bag picioarele! Ce bună sunt!" Ei, bine, v-am spus de la început că eu mă iubesc și sunt foarte încântată de mine și de produsele mele în carne, blană, fulgi, ouă și vorbe spuse și scrise, așa că da, normal. Am recitit diverse scriituri ale anului 2009 și m-am râs de una singură sau m-am emoționat sau mi-am spus "fată, ce tâmpită ești tu cu supărările tale!". Deci, nu am doar texte mirobolante, ci și multă sinceritate și texte care mă emoționează în continuare, în ciuda faptului că eu cred despre mine că dacă mă tai nu curge sânge. Și dacă doriți și voi să (re)vedeți cam ce mi s-a părut mie că mă caracterizează drept o Vulpe talentată și bună la vorbe ticluite, să facem o listă (criticile, roșiile moi și ouăle stricate aruncate la final vă rog). Apropo, poate îmi puneți și diagnosticul: schizoid-paranoică ce trece repede de la o stare la alta sau Vulpe complexă care prezintă multe aspecte?

De când am dus în martie câteva hăinuțe și niște dulciuri la primii copii, nu mi-aș fi închipuit vreodată că ce va urma va lua asemenea proporții. De câte ori mă întâlnesc cu cineva care are lucrușoare pentru copii, de câte ori merg la copii și ori de câte ori scriu despre asta, sunt atât de emoționată, că mi se pune nod în gât. Toate textele despre copii, despre oamenidarnici mă fac să îmi joace lacrimi de fericire și emoție în ochi, dar acesta rămâne cel mai important parcă.

Trecând în cu totul alt registru, printre preferatele mele sunt poveștile cu Frieda (din astea de zi cu zi, dar și aventuri extreme și probleme de sănătate) și relația mea cu cu Bucureștiul (agitată, nebună, pasională).

La categoria pamflet îmi ador Analizele blonde, fiecare în parte pentru câte o năzbâtie. Vi le reamintesc doar pe cele mai recente, aici și aici.

Dintre cele mai sincere și personale texte le-am ales pe cele despre Vulpe la 31 de ani, despre superba mea nepoată Mara, despre my best friend Titi, despre fratele meu, bunicii mei și dorul meu veșnic de ei, dar și despre gagicul minunat și felul nostru de a face lumea să întoarcă privirea. Ca să nu mai spun de declarația mea de iubire pentru bărbați.

E o listă lungă zic eu (deși aș mai fi adăugat la ea). Păi, modestă nu voi fi nicicând, se înțelege. Eu mă bucur cel mai tare de altceva. De minunata invenție numită blog. Datorită căreia mi-oi fi dezvoltat eu talentele literar-artistice, dar care m-a ajutat mai ales să-mi fac o listă senzațională de prieteni noi. Oameni faini, mai tineri, mai înțelepți, mai sensibili, mai zurlii, alături de care să mă bucur, să mă plâng, să râd și să fiu fericită. Tuturor la un loc și fiecăruia în parte vă doresc să aveți bilanțuri de care să fiți mândri, să priviți cu simpatie în spate și cu încredere în față. Să avem parte de un an mai bun, în ciuda perspectivelor. Doamnelor și domnilor, minunații mei, mă înclin cu drag și mult respect. Să ne revedem și recitim sănătoși. La mulți ani cu voioșie!

Cadouri, bucurii, un strop de magie

Oamenilor frumoși, cu mare bucurie vă spun că am reușit să ajung la toată lumea și fiecare copilaș a primit câte un cadou, cu jucării, dulciuri, mănuși, șosete, fructe, toate dăruite de voi. Cu cadourile la Chitila m-au ajutat Cristi și Andreea, la Săcele a dus 3 cutii mari cu jucării, dulciuri și hăinuțe Alexandra, cărora le mulțumesc din tot sufletul. În câteva zile am reușit cu toții să aducem multă bucurie, știți asta? Voi ați fost cam 70 de oameni darnici, iar copiii 280. Fiecare dintre voi a adus un strop de magie în viața a 4 copii. Poate nu vi se pare mult, dar vă spun eu, înseamnă enorm! Mă bucur extraordinar de tare că v-am cunoscut și că am reuși împreună să aducem bucurie și sper să fim alături și data viitoare. Vă mulțumesc!

Budimex - 30 de copii


34 copii la cămin și 40 în tranzit la Frații Maristi.


Fundația Macrina 22 de copii la cămin și 60 în tranzit (sunt din familii foarte sărace și ca să nu abandoneze școala, primesc ajutor de la Cămin, o masă caldă, hăinuțe, ajutor cu temele, apoi merg seara acasă). Am avut ajutor de la Cristi și Andreea, iar Raluca de la Bookblog a fost și ea Moș darnic și le-a adus copiilor o sacoșă maaare de cărți.






Chitila - 20 de băieți, 17 copii la familiile cu dificulăți pe care le-am cunoscut acolo.

Alina, Tanța, Andreea, Andrei la Zorleni, lângă Bârlad


Bianca și Vicky, la Valu lui Traian


30 de copii la grădinița din Săcele, grupa Dianei Szasz



Cei 4 copii ai familiei Crenguței.

În familia Ninei, au primit cadouri cu toții, dar în mod special păpușica de Ștefania, Dănuța, Florin și Iuliana. Vreau să vă reamintesc că Ștefania încă mai are nevoie de bănuți pentru a putea pleca pe 22 ianuarie la clinica Karlsruhe, pentru operația de esofag vitală pentru ea. Pentru mai multe detalii și contul în care puteți dona o sumă cât de mică, vă rog să intrați pe blogul ei.





10 copii la Casa Soarelui.


Micuțul Ovidiu, băiețelul familiei Florea.


Ursulețul Mihai Radu și cei 4 copii ai Anei, fata care stă cu mama lui Mihai.



Vă mulțumesc încă o dată, sunteți minunați!

Crăciun fericit, oameni buni!

Dragilor, m-am jucat de-a Moșul cu darurile de la voi, la copii, până acum vreo oră. O să revin cu poze, cu povești, cu emoții și bucurii. Acum abia aștept să ajung la ai mei, mi-e poftă de sarmalele mamei (pentru prima dată când nu am ajuns să o ajut la împachetat, dar cu motiv întemeiat, așa că m-a iertat), abia aștept să facem bradu, să vină Moșul, să fim cu toții împreună. Anul trecut a fost superb la Viena de Crăciun, dar mi-au lipsit enorm frate-meu, Cati și Mara. Anul ăsta îmi iau revanșa și voi petrece mai multe zile cu ei.

Vă mulțumesc din suflet că existați, că v-am cunoscut, pe unii (încă) doar din vorbe, pe alții și la față, sunteți niște oameni tare faini. Vă doresc tuturor sărbători minunate, luminate, cu bucurii, voioșie, relaxare, cadouri frumoase, cu cei dragi aproape. Să ne recitim și reîntâlnim cu bine, sănătoși și fericiți. Crăciun fericit!

Cum se bucură Vulpea de iarnă

Vulpea nu e mare iubitoare de iarnă. Chiar o detestă. Dar pe principiul dacă-i musai, cu plăcere, ca să nu mai vorbim de boala mea numită optimism şi văzut ceva drăguţ chiar şi într-un rahat de câine, să vă povestesc ce minunată e de fapt iarna. Totul a început săptămâna trecută, marţi. Când s-au pornit ninsoarea şi vâjul. Şi m-am trezit inconştientă, iresponsabilă, bucureşteancă bună de împuşcat, fără bocancii de iarnă la maşină. Frieda e o bomboană de maşină, aşa că nu mi-a făcut mari probleme în drumul spre o posibilă vulcanizare. În schimb blocajul de la Gara de nord în special, din trafic în general, da. Telefoane disperate de la Tata Urs, din juma în juma de oră "Şi la vulcanizarea de la Băneasă sunt zeci de maşini! Şi la aia de pe 1 mai! Tu pe unde eşti?" Tot la Gară, tată. Până la urmă am lăsat-o pe Frieda la Iulia şi pentru că sunt om de cuvânt şi spusesem că voi fi la Universitate, am experimentat mersul pe jos. Care face piciorul frumos, curul ferm şi faţa arsă de la viscol. Atâţia oameni faini au venit prin nebunia aia de vreme ca să aducă daruri, că am uitat de orice supărare.

De a doua zi, i-am tot testat limitele Friedei. S-o pupe fata pe bord de nebună ce e! Am sesizat că în situaţii din astea extreme, cu gheaţă, zăpezuri şi blocaje, parcă oamenii sunt ceva mai înţelegători şi mai amabili. În 5 zile, doar un isteţ cu gip s-a inserat în faţa mea cam brutal, fără semnal, fără nicio atenţionare. Noroc că la 2 km/h, în a I-a, nu e greu să frânezi. Ah, şi era să o uit pe vaca grasă şi blondă, cu bucle de tip sarmale, în Fiatul roşu, care a reuşit ieri să blocheze o stradă întreagă, pe ambele sensuri, pentru că ea vroia să meargă PE MIJLOC. Nu ştia nici să plece delicat de pe loc, prin zăpadă, ambala bietul motor de ieşea fum, iar ea, demnă, nu se mişca nici măcar un cm mai la dreapta, să poată trece şi alţii pe lângă ea. Dar se oprea din metru în metru şi aştepta să fie împinsă. Până şi eu i-am spus câteva de dulce, ca să nu mai vorbesc de cei doi taximetrişti şi de muncitorii dintr-o dubiţă, care au împins-o de vreo 3 ori.

M-am bucurat foarte tare că până acum nu am avut nevoie să fiu împinsă (pe cei doi băieţi entuziaşti care m-au împins la loc în şleaurile din care abia ieşeam încetişor, ei crezând că vreau să parchez, nu să ies, nu îi pun la socoteală). Dar ce bucurie să deszăpezeşti maşina cu făraşul de plastic, fără mănuşi! Vineri aveam câte o buba pe fiecare degeţel. Până sâmbătă făcusem o buba şi la gură şi la ochiul stâng. Perfect! Încă un motiv să mă alint şi să mă las drăgălită. V-am spus eu că e mişto iarna?

Duminică ar fi fost zi de zăcut şi uitat la filme cu Will Ferrell (apropo, dementul ăsta face cele mai tari comedii din lume!), fără scos nas la -10 grade. Dar am avut un feeling că Friedei nu-i e chiar aşa bine, deşi o lăsasem în loc de parcare amenajat, cu zăpada curăţată în jur. Aşa că l-am târât pe gagic afară. Nu, nu a reuşit să mă facă să explodez nici măcar faptul că băieţii deştepţi cu deszăpezirea nu gândesc nici măcar o secundă că ar fi cazul să îndrepte lama spre partea de stradă unde NU există maşini şi nu spre cea unde sunt câteva zeci de maşini frumos parcate ÎN LOCURI DE PARCARE. Faptul că am găsit-o pe Frieda îngropată într-un munte de zăpadă murdară şi îngheţată m-a făcut să experimentez alte chestiuni pozitive. Am socializat cu idiotul sinistru care şi-a făcut vilă în grădina blocului (tot aş vrea să aflu cum dracu a primit autorizaţii???) şi care vara scoate haznaua în stradă. M-am dus glonţ la el: aveţi o lopată cumva? "Hmmm, păi, mmm, să văd, nu ştiu" s-a uitat el urât la mine. Eu vă aştept aici, dumneavoastră căutaţi-o. Rânjit fasolea la el. Cu succes. Al doilea lucru pozitiv a fost bifarea încă unei activităţi cu gagicu: datul la lopată. Ah, şi ce bărbăteşte se încorda! Şi ce parcare de lux mi-a făcut! De îmi părea şi rău dimineaţă că trebuie să plec de acolo.

Trezitul şi ieşitul din casă la ora 7 dimineaţa, la -12 grade, ar trebui interzis prin lege. Părerea mea. Dar bucuria că porneşte maşinuţa la prima cheie: de nepreţuit! La plecarea de la birou am experimentat şi eu datul la lopată. Împrumutată de data asta de la băieţii de la benzinărie. Bucuria lor că o gagică sparge gheaţa şi ei se uită, de asemenea nepreţuită. Ce uşor poţi bucura pe cineva în ziua de azi!

După un drum anevoios până la capătul pământului (e, nu chiar, doar capătul Giuleştiului), cu maşinuţa plină de saci şi jucării, am căpătat şi eu un cado: o lopăţică din aia de spart gheaţa. De la renul Şerban, care m-a însoţit la familia din Giuleşti, de asemenea cu maşina plină. Mulţumesc, Şerban!!! Să mergi spre casă cu lacrimi în ochi pentru că nişte oameni pe care nu i-ai mai văzut niciodată te-au luat în braţe şi ţi-au zis din tot sufletul: "nimeni nu ne-a mai făcut aşa o bucurie vreodată, să fiţi sănătoasă şi fericită!" e de asemenea un sentiment fabulos.

Dar cireaşa de pe tortul fericirii mele mi-a umplut gura de dulceaţă aseară târziu, pe la 9, când am ajuns pe străduţa mea troienită şi ... Haleluia!!! un loc de parcare liber, aproximativ curăţat, chiar în faţa blocului! Loc liber aşa aproape de casă nu găseşti după ora 5 după-amiaza nici în zi de vară, d-apăi acum. Ah, Doamne Doamne must really love me! Chiar acolo, în zăpada îngheţată, m-am pus pe dansat. "Ce-i, donşoară, ai câştigat la loto?" m-a întrebat unul din cei 3 neni zgribuliţi care râdeau la mine, de pe trotuar. DA! La loteria mea de fericire, cu lucruri simple, un loc de parcare, o melodie la radio, o lopată, un zâmbet, fiecare împachetată frumos în hârtie colorată, cu fundă roşie.

Două detalii îmi umbresc din frumuseţea iernii. În primul rând, dacă mai aud un "White Christmas" sau "Let it snow" la radio, omor pe cineva. Cu dinţii şi cu mâinile goale. În al doilea rând, eu sunt de vină. Pentru că uit mereu principiul cu "niciodată să nu iei un laxativ şi un somnifer în aceeaşi seară", pornesc la drumuri eterne prin îngheţatul şi blocatul oraş, după ce în prealabil am băut 2 litri de apă, 2 căni de cafea, plus mâncat kile de mandarine. Eu nu am scrupule, pot pune oricând maşina pe avarii ca să fac un pipi între portiere, dar pe frigul ăsta mi-e teamă că-mi îngheaţă prăjiturica. Şi eu ce-i mai dau cadou gagicului de Crăciun???

Primele daruri, mai cu tristețe, mai cu veselie

Ieri, joi, am început să duc darurile la copii. Primul drum a fost tare trist, din păcate. La Oncologie, la Budimex. Atât de mulți ... Atât de mici ... Nu ai voie să plângi, să le arăți că te afectează suferința lor. Așa că am râs, ne-am jucat și m-am bucurat că măcar pentru o oră, cât am stat la ei, s-au bucurat, au alergat pe holuri, s-au jucat cu mașinuțele, cu păpușelele. 30 de cadouri, câte unul pentru fiecare, cu jucăria pe care și-o doreau: o mașinuță, Albă ca Zăpada, o păpușă blondă, un bebeluș în costum de fluturaș, un super-erou. Pachețelul lui Fabian, cu Spider-man, o să fie dăruit luni, cînd se întoarce la analize. Tare mi-aș dori să nu am cui duce jucării acolo ...









Azi a fost o adevărată aventură. Eu am dat la zăpadă de mi-am rupt spinarea, dar adevărata eroină e Frieda, care a mers, draga de ea, prin nămeți, prin șleauri, n-am accelerat-o, a băgat a I-a de i-a ieșit pe nas, dar am reușit tot ce ne-am propus: dus colete la poștă pentru Ana Maria, ursuleț și fata cu care stau și cei 4 copii ai ei, pentru Bianca și familia ei, pentru fam. Vasilache, lângă Bârlad, cu cele 3 superbe fete și băiețelul Andrei, apoi întâlnirea cu Mariana, care a adus din partea firmei Legend Com srl o donație impresionantă de carioci, creioane, caiete, prostioare pentru școală, următorul drum, și cel mai lung, la Asociația Fraților Maristi. 2 ore am făcut de la mine până la ei, dar am zâmbit tot drumul pentru că mi-am impus de la plecare că sutele de șoferi ieșiți pe nebunia de afară nu sunt nebuni care nu vor să meargă cu metroul, ci oameni buni care duc la rândul lor cadouri la copii. La Maristi m-au prins la înghesuială cei 34 de copii zurlii și am uitat și de nămeți și de trafic și de oboseală și am râs și m-am hlizit și m-am pupat cu ei. S-au bucurat tare mult de tot ce au primit (apropo, după cum vă spuneam, înseamnă enorm pentru ei să primească în mânuțele lor un cadou doar pentru ei, pentru că asta m-au întrebat de când am ajuns: și primim fiecare câte un cadou? Și eu?).




Copiii vă mulțumesc, chiar dacă nu știu exact cine sunteți. Ei știu că oamenii se gândesc la ei și le fac cadouri. Și tare se mai bucură!

Miercuri, ultima seară la Universitate :)

Și ultima seară la Universitate a fost la fel de simpatică, de amuzantă, de emoționantă și am plecat iar acasă cu Frieda plină până la refuz. Mulțumesc din suflet tuturor! Ionuț, baschetbalist la Dinamo, Mihai și Mihaela care au auzit de întâlnire de la radio Guerrilla, Mircea, Dragoș, Ana, Olimpia, Andreea, Marius, Cornelia Marmotzica, Paul (Slayer) și Diana, Ioana, Anca, Mihai, Adina, Tibi, Ana, Alexandra, Corina, Monica, Carmen, Mihai, Roxana, Tudor, Daniel si Denisa, Maria, Andrei, Oana și Bogdan, Kogy și Alina, Teodora, Silviana, Alina, gagicu și fotograful serii, Sorin. S-au mai adunat bănuți de la toți cei de sus, plus în cont de la Sonia Valentina și Răzvan Luca. În totalul totalului, 1240 lei.













Mihai m-a ajutat foarte mult cumpărând 50 de kg de mandarine, clementine și banane. Am fost deja azi la Budimex (unde am dat și 150 lei și bonurile de masă), pun la poștă 4 colete mâine (pentru pupeze la Moldova - fam. vasilache și cei 4 copii ai lor, le-am trimis și 150 lei, pentru Bianca și ai ei cadouri și tot 150 lei, Anei Maria și finuțului 250 lei și cadouțe și Anei, fata cu 4 copii care stă cu Ana a mea și finuțul, dulciuri, jucării și 150 lei) și sper să reușesc să mă țin de fiecare minut de drumuri programat. Țineți-mi pumnii! Ce bani au mai rămas deocamdată îi țin bine pentru ianuarie, câmnd merg la Valea Plopului, poate se mai adună și reușim să le ducem și ceva de mâncare. Vă pupez pe toți și vă mulțumesc încă o dată! Cum am timp, pun și poze cu copiii :)

Later edit: m-am întâlnit în seara asta și cu Irina Crocoditza care mi-a adus 20 de pachețele gata pregătite :)

A doua zi (NEBUNĂ!!!) cu oameni darnici :)

Stimaţi telespectatori, când am făcut eu planuri pentru întâlniri şi dus de cadouri, nu am luat în calcul un detaliu esenţial: vremea. Şi am mai fost şi un şofer neatent şi inconştient care trebuie împuşcat, am tot amânat schimbarea cauciucurilor cu alea de iarnă. Şi uite aşa m-am trezit ieri ca o floare, blocată în trafic, patinând uşor. Am lăsat-o pe Frieda pe 1 Mai, la prietena Iulia, cu cauciucele de iarnă în portbagaj şi am plecat pe jos spre Universitate. Ca Ana lu Manole. Nimic nu mă putea opri. Dar recunosc, mă gândeam că oamenii sunt darnici, dar şi raţionali, aşa că nu vor veni pe nebunia aia de aseară. Primul care mi-a dovedit că e zurliu, dar are un suflet minunat, a fost Dan Şelaru. Care a venit să-mi ţină de urât. Şi cu gura până la urechi, au venit pe rând, cei mai mişto nebuni din lume: Florena, Alina, Andreea, Ioana, Simona, Adriana, Rebeca, Rodica şi buburuza ei îmbrăcată în galben, Bogdan Saturnianul, Adina, Cristina (e neobosită fata asta!) şi Costin, Oana şi Adrian, Alina şi Bogdan. Şi pentru că se adunase un trotuar de lucruşoare, am chemat cavaleria în ajutor: Manole şi Laura, plus cele două fetiţe, cu o maşină mare, caldă şi încăpătoare. Şi uite aşa am reuşit să aduc cu bine lucruşoarele acasă, ne-am şi distrat, trebuie să recunoaştem, iar Florena a făcut şi poze, ca să nu creadă cineva că minţim :)







Ce s-a adunat se vede mai jos. Pentru diseară, ultima seară de adunat lucruşoare, m-am responsabilizat şi i-am pus bocancii de iarnă Friedei, aşa că ne vedem la 6, la coada calului, la Univeristate, da? Pupez!