Nu violentei impotriva copiilor!

De cand m-am mutat in Suedia am gasit multe lucruri frumoase, obiceiuri faine, un alt tip de atitudine, oameni mult mai linistiti, mai putin galagiosi, mai in banca lor. Am gasit si mai putin placute, dar despre astea alta data. Una din chestiile pe care le-am urmarit indelungat cu uimire este relatia copii-parinti in locuri publice (magazine, pe strada, autobuz). In doi ani si jumatate nu cred ca am vazut mai mult de 2 cazuri in care mama sa ridice un pic glasul si un caz de copil care se tavalea pe jos ca vrea ceva si ta-su nu il baga in seama. In cazurile in care parintele ridicase un pic glasul m-am uitat la copil care a reactionat potolindu-se din ce nazbatie facea, dar nu cu teama, nu cu ochi speriati, ci ca probabil intelesese ca o luase un pic pe aratura. Copilul care se tavalea pe jos s-a oprit si el dupa cateva minute, dupa ce taica-su, cu o voce extrem de calma si relaxata i-a spus ca in afara ca deranjeaza ceilalti oameni din magazin, nu reuseste altceva cu atitudinea lui. Nu i-am auzit si nu i-am vazut sa isi scuture copiii, sa le spuna ca sunt prosti cand vorbesc "aiurea", ca sunt rai. Astia sunt suedezii, asta e educatia lor, intr-o societate in care, dupa cum va spuneam in alt text, agresiunea fizica asupra copiilor la scoala a fost interzisa prin lege in 1958, a doua tara dupa Norvegia, agresiunea fizica asupra copiilor de catre parinti/adulti a fost interzisa prin lege in 1979 (pentru cei care doresc mai multe detalii despre cum a fost introdusa legea, ce a urmat, cum s-a ajuns ca 30 de ani mai tarziu sa existe doar cazuri izolate de copii batuti, aveti aici un link in engleza).

Mi-a atras atat de tare atentia acest aspect nu doar pentru ca ador copiii si ma pregatesc sa lucrez cu ei (am inceput deja). Ci pentru ca imi aduc aminte cata furie, sufocare si nebunie ma apuca cand vedeam in Bucuresti, pe strada in magazine, cum sunt pocniti copiii, cum sunt scuturati brutal, cum se tipa la ei "fii cuminte ca te omor cand ajungem acasa!"si cum se shuiera "fii cuminte ca ma faci de ras". Violenta asupra copiilor nu inseamna doar ciomag pe spate, ci si teroarea psihologica si umilirea prin tipat, jigniri, injurat, etichetat.

Am citit despre campania initiata de Salvati copiii (mai multe detalii si informatii aici si aici). Pentru cei care nu stiti in ce societate traiti sau poate chiar faceti parte din acele procente: În România anului 2013, 38% dintre părinţi recunosc abuzul fizic asupra copiilor în familie; 63% dintre copii afirmă că sunt bătuţi acasă de către părinţii lor, iar corecţiile precum „lovitul cu palma” sau „urecheala” nu sunt percepute de majoritatea părinţilor, şi într-o anumită măsură, nici de copii, ca fiind comportamente din sfera abuzului fizic; 20% dintre părinţi apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie a copilului; 18% dintre copii afirmă că au fost bătuţi acasă cu băţul sau nuiaua, 13% cu cureaua, 8% cu lingura de lemn. Si toate astea in ciuda faptului ca violenta impotriva copiilor este interzisa prin lege din 2004.

În ceea ce priveşte violenţa asupra copiilor în şcoli, în România frecvenţa în context educaţional a comportamentelor de abuz emoţional şi verbal pe care cadrele didactice le angajează în numele „metodei educaţionale” este extrem de mare. 86% dintre copii sunt certaţi de către cadrele didactice atunci când greşesc; 33% dintre copiii sunt jigniţi şi etichetaţi la şcoală de către cadrele didactice; 7% dintre copii afirmă că sunt bătuţi de către profesorii lor.

Ce se intampla cu acesti copii? Devin apatici, speriati, stresati, traiesc stari de anxietate, retragere, nesiguranta si incordare. Iar acesti copii cresc adulti carora, daca tot nu au ei valoare, de ce ar respecta pe cel de alaturi?

Daca va regasiti cumva printre parintii care va mai pierdeti controlul si tipati, mai dati si cate o palma, nu va judec si nu e cazul nici sa va puneti streangul de gat. Dar e cazul sa realizati ca aveti o problema, sa cautati ajutor, sa va schimbati modul de a va creste puiul. Care va garantez, din experienta a ceea ce am vazut si vad in Suedia, poate fi crescut si educat si disciplinat si fara violenta fizica si/sau verbala. Vedeti acest tip de comportament la cunostinte, prieteni? Incercati sa ii luati deoparte pe parinti, cand sunt mai calm si explicatile de ce gresesc. Poate nu o sa reusiti din prima, dar macar ati incercat. E momentul de reactie si schimbare si in Romania. Traditia e sa avem pui frumosi si sanatosi, nu "unde da mama creste" sau "bataia e rupta din Rai". 

Despre valori, toleranta, egalitate sexuala si copii

Atat Planul de invataman prescolar, cat si cel scolar suedez se bazeaza pe Legea Invatamantului care, printre altele, prevede ca educarea in prescoli/scoli are ca scop dobandirea si dezvoltarea de catre copii a cunostintelor si a valorilor. O misiune de baza a prescolii/scolii este de a comunica si ancora in copii respectul si intelegerea pentru drepturile omului si valorile democratice de baza pe care este cladita societatea suedeza. Inviolabilitatea oamenilor, libertatea si integritatea individului, toti oamenii au aceeasi valoare, egalitatea dintre sexe, precum si solidaritatea cu cei slabi si vulnerabili sunt valori pe care scoala le va promova activ si permanent in lucrul cu copiii.

Suedia este o tara unde agresiunea fizica asupra copiilor la scoala a fost interzisa prin lege in 1958, a doua tara dupa Norvegia, agresiunea fizica asupra copiilor de catre parinti/adulti a fost interzisa prin lege in 1979 (pentru cei care doresc mai multe detalii despre cum a fost introdusa legea, ce a urmat, cum s-a ajuns ca 30 de ani mai tarziu sa existe doar cazuri izolate de copii batuti, aveti aici un link in engleza). Tot Suedia este tara care si-a deschis portile imigrantilor de vreo 70 de ani, este prima tara care a eliminat homosexualitatea din lista bolilor, dupa ce din 1944 relatiile homosexuale nu mai erau considerate ilegale, din 1994 cuplurile de acelasi sex se pot inregistra ca oficiale, cu aceleasi drepturi ca si cuplurile heterosexuale, din 2009 cuplurile de acelasi sex se pot casatori (chiar si religios), iar din 2003 atat cuplurile LGBT (lesbian, gay, bisexual, transsexual) cat si LGBT single pot infia copii, in aceleasi conditii ca si cuplurile sau persoanele singure heterosexuale. De asemenea, lesbienele au acelasi drept la inseminare ca si femeile heterosexuale. In Suedia exista 1,5 milioane de persoane cu diferite dizabilitati, politicile in domeniu bazandu-se pe concepte de democratie si demnitate. Suedia este una din cele mai avansate tari in materie de egalitate intre sexe.

Cum invata copiii la prescoala/scoala despre valorile democratice ale societatii in care traiesc? Inca de la 1 an, cand pot intra in sistemul educational, copiii sunt invatati sa ridice manuta si sa spuna stop/nu cand alt copil "impinge granitele". Copiii foarte mici, care trebuie schimbati de scutece, de ex., nu sunt luati pe sus, hai sa te schimb, ca ai facut pe tine, ci se discuta cu ei. Daca un copil refuza (de cele mai multe ori pentru ca nu e foarte familiarizat cu persoana respectiva sau pentru ca e in mijlocul unui joc), trebuie sa i se respecte dreptul la refuz. Pana la urma, este o treaba foarte delicata care reprezinta parte din relatia (de intimitate si incredere) care se creaza cu pedagogii. Cand se intampla cate un conflict intre copii, pedagogii discuta cu cei in cauza: ce s-a intamplat, ce ai simtit, de ce ai facut asa, pe un ton cat mai neutru, pentru a nu victimiza/acuza, ci pentru a-i face pe copii, chiar si foarte mici, sa inteleaga de ce sa reactioneze cand se simt agresati, cum se simte celalalt cand este agresat, cum se poate rezolva conflictul. E adevarat ca pedagogii nu au cum sa fie "acolo" de fiecare data cand se intampla, dar este dovedit faptul ca acei copii care au luat parte la discutii in mai multe cazuri, ajung sa poata discuta cu ceilalti copii si in lipsa pedagogilor.

Copiii invata de foarte mici despre diversitate, despre a fi "diferit/altfel" si "la fel" in acelasi timp. Imaginea alaturata (dintr-o carte de copii) este doar un exemplu despre cum pot invata copiii ca Samira are batic, vorbeste arabeste si ii place inghetata, Ken are nasul mare, gura mica si ii plac bomboanele, Anna are frizura cu tepi, par albastru, ochelari, fata alba si ii plac masinutele de curse, Amir are parul cret, pielea bruna, e in scaun cu rotile si ii plac pisicile, etc. dar ca in interior aratam cu totii cam la fel, cu 2 rinichi, inima, plamani si asa mai departe.

Copiii invata din carti de povesti ca si fetele pot fi curajoase si bataioase si le place sa joace fotbal, ca si baietii plang si le place sa faca prajituri, ca mama lui Malin se casatoreste cu Lisa, ca mama are un nou prieten sau ca o pereche de doi girafi (doi masculi) infiaza un pui de crocodil, cum poate fi situatia in familie cand apare un nou fratior. In acelasi timp citesc si despre aventurile lui Pippi Longstocking (probabil cel mai iubit personaj de poveste, atat de catre baieti cat si de fete, personaj care desi a ajuns celebru in toata lumea, a fost primit cu ceva rezerve cand s-a "nascut" tocmai pentru ca iesea din tiparele si normele vremii care spuneau cum ar trebui sa fie o fata), si carti cu printese si printi, cu pisici si alte animalute. Cand sunt ceva mai mari (cum e fetita noastra de 7 ani), pot afla despre cum se fac copiii tot din carti adaptate varstei lor, fara berze si seminte fermecate inghitite de mamici. 

Despre egalitatea intre sexe voi vorbi ceva mai mult, pentru ca implica si o anumita abordare teoretica in practica pedagogica. Perceptiile si practicile atat pedagogice, cat si de parenting, au o puternica traditie in psihologia dezvoltarii, care la randul ei este bine infipta in teoriile moderniste (esentialiste, in special), despre care am mai vorbit si in textul anterior, ale carei teorii si supozitii (unele extraordinare, altele discutabile, altele prea generale) au fost adoptate la nivel de societate, in viziuni si atitudini, ca un discurs dominant, pana au ajuns la nivel de adevaruri universale si general valabile. Rezultatele a numeroase studii au constatat ca personalul didactic descrie adesea baietii si fetele ca fiind opusul fiecaruia, au asteptari diferite de la ei si reactioneaza diferit ca raspuns la compotamentul fetelor si al baietilor, conform unor stereotipuri despre cum baietii si fetele "ar trebui sa fie".

Care sunt unele din aceste credinte, aceste teorii pe care "le stim", "adevarurile" in functie de care actionam? Se "stie" ca fetele se joaca in pereche, baietii in grup, fetele sunt atente la nevoile altora, baietii la ale lor, fetele sunt apreciate pentru ceea ce fac, baietii pentru ce sunt, fetele vorbesc devreme si folosesc multe cuvinte (astfel ca si adulti vorbesc mult cu ele), baietii vorbesc mai tarziu si folosesc putine cuvinte ( astfel ca adultii le raspund la fel), fetele trebuie sa fie bune, cuminti si amabile, baietilor li se permite sa "intinda coarda", "ca asa sunt baietii", fetele sunt mai atente la detalii si mai artistice, baietii mai tehnici, fetele primesc mai multe aprecieri, baietii sunt corijati mai des, fetele isi manifesta sentimentele si au nevoie de mai multa consolare, baietii isi exprima mai rar sentimentele si nu au nevoie de asa multa alinare.

Care sunt raspunsurile adultilor, ca atare? Exemple culese in urma studierii si documentarii in diferite prescoli. Fetele sunt intrebate mai des "este X prietena ta cea mai buna?", baietii "puteti sa il primiti si pe X intre voi, sa fiti o gasca mai mare de prieteni". Fetele "ce frumos ai desenat/modelat", baietii "ce viteaz esti! ce curajos esti". Fetele (la iesirea din prescoala, copiii se imbraca, baietii sunt "manati de la spate" cu "hai, mai repede" si nu li se spune nimic cand isi lasa aruncate lucruri, fetele se grabesc si ele si lasa cate ceva in urma lor): "voi sunteti mai ordonate, o sa incepeti si voi sa lasati dezordine in urma voastra?". Unei fete (1 an si 8 luni) care impinge un baietel "nu se face asa ceva, tu esti draguta si nu impingi, hai mangaie-l ca sa nu mai fie suparat". Cateva minute mai tarziu un baietel (aceeasi varsta) impinge un alt baietel. Reactia pedagogului, catre cel impins "hai, nu fi suparat acum, ca nu s-a intamplat nimic, nu asta a fost intentia". Doua fetite alearga in sala de joaca, dupa cateva secunde un pedagog le spune "nu se alearga inauntru! Sunteti fetite, sunteti cuminti, va puteti juca cu altceva, mai frumos". In aceeasi sala se iau la intrecere 2 baieti, raspunsul pedagogului vine dupa mai bine de un minut: "mai incet cu galagia". La o masa mananca pedagogul cu 4 baieti si o fata, copiii au intre 1 an si 6 luni si 1 an si 8 luni. Pedagogul: "fetele mananca de obicei mai frumos, se murdaresc mai putin, de-aia fetita sta central, ca un exemplu". Doi baieti, 3 ani, iau din dulapul cu haine si costume doua rochite, se imbraca si incep sa se invarta si sa rada. Pedagog/copii: "dansati? /da, suntem printese la bal / dar voi sunteti baieti, nu puteti sa fiti printese, sunteti printi/ nu era de-adevaratelea, doar ne prefaceam", isi intrerup jocul si scot rochitele. O fetita cu o cutie pe cap, calare pe un calut de lemn "eu sunt astronaut si zbor in racheta!". Pedagogul zambeste si spune "eu cred ca esti in parcul de distractii si dupa aia mergi acasa si faci clatite, sa mananci cu prietenele tale".
Teoriile traditionale/moderniste sunt puse sub semnul intrebarii de perspectiva postmodernista. Dezvoltarea si identitatea copilului nu sunt vazute ca urmari/consecinte psihologice si biologice pornite din diferite faze de dezvoltare sau abilitati interioare esentiale, ci ca rezultat al interactiunilor sociale, existand astfel posibilitatea/oportunitatea unei multitudini de cunostinte, abilitati si identitati care coexista. Copiii sunt vazuti ca "subiecte multiple" care devin si sunt facuti de altii sa devina diferiti in medii si contexte diferite, prin procese independente, contradictorii si complexe. Ceea ce este perceput ca "feminin" sau "masculin" ar trebui vazut ca acces la diferite discursuri (= systems of thoughts composed of ideas, attitudes, courses of action, beliefs and practices that systematically construct the subjects and the worlds of which they speak - teoria discursurilor lui Michel Foucault).

Din perspectiva postmodernista, copilul se pozitioneaza in relatie cu conditiile si normele/incadrarile pe care le ofera diferite contexte si medii. In acelasi timp se pozitioneaza in cadrul unui numar de discursuri despre ce este si ar trebui sa fie o fata/un baiat. Nu voi intra acum mai adanc in aceste teorii, doar pe scurt voi mentiona faptul ca aceste teorii nu vad sexul ca esential, nu considera esentiale diferentele fiziologice dintre femei si barbati, ci utilizeaza conceptul de "gen" pentru a descrie evolutiile sociale, culturale si istorice in ceea ce inseamna a fi femeie sau barbat/fata sau baiat. Este un concept ce subliniaza conditiile sociale ce formeaza femeile si barbatii/fetele si baietii si care influenteaza tiparele comportamentale.

Egalitate intre sexe/egalitate de genuri inseamna ca toti oamenii sa aiba parte de aceleasi mijloace, obligatii si drepturi indiferent de sex, NU inseamna ca baietii sa fie fete, fetele baieti sau toti identici, inseamna o largire a rolurilor, a ceea ce este vazut ca feminin si masculin, crescandu-le astfel fetelor si baietilor, barbatilor si femeilor spatiul de actiune.  Poezia din poza alaturata este tradusa in suedeza si poate fi vazuta la intrarea in multe scoli si prescoli (din cartea de colorat Girls will be boys will be girls de Jacinta Bunnell si Irit Reinheimer).

In lumina ideilor si cerintelor din legea invatamantului si programelor (pre)scolare, fiecare prescoala si scoala are un plan de actiune in ceea ce priveste egalitatea dintre sexe, pedagogia de gen. Atat in teorie, cat mai ales in practica, prin oferta de material si comportamentul vizavi de copii, pedagogii au obligatia de a permite atat fetelor cat si baietilor sa isi lucreze si exerseze abilitatile pentru ca pe termen lung sa aiba posibilitati multiple de a alege. Asta nu inseamna sa fie schimbati copiii, ci sa le fie oferit un continut de informatii si comportamente din care atat baietii cat si fetele au de castigat, in egala masura. La nivel de prescoala si scoala (nu isi aleg materiile care sunt pentru toata lumea, ci pot alege materiale, povesti, texte, etc) copiii au posibilitatea sa aleaga ce vor sa faca, cu ce vor sa lucreze/sa exploreze (nu vor exista activitati "pentru fete" si "pentru baieti"), cu ce si cu cine vor sa se joace (materialele mai mult sau mai putin codate "pentru fete"/"pentru baieti" vor fi puse la dispozitie in aceeasi masura), atat fetele cat si baietii vor avea posibilitatea sa se intreaga in diferite competitii, sa incerce diferite activitati sportive (dans, gimnastica, fotbal, catarat, etc), isi pot alege ce imbracaminte doresc (in cele mai multe prescoli si scoli exista costume diferite cu care copiii se pot juca), li se va oferi posibilitatea sa se exprime in egala masura, atat verbal cat si sentimental. 

Cel mai dificil si sensibil este de schimbat modul de a vedea si a gandi si actiona al adultilor, dupa cum am scris mai sus. Pedagogii merg la cursuri, seminarii si prelegeri unde sunt invatati sa isi foloseasca tonul vocii (NU mai moale si mai cald si cu exprimari "ce fetita draguta si cuminte esti!" cu fetele si mai glumet-dur cu baietii si exprimari de genul "salut, barbate! ce faci campioane?" etc), sa nu foloseasca copiii mai linistiti/tacuti si "cuminti" ca exemplu pentru ceilalti. Copiii vor primi acelasi spatiu si timp de exprimare, indiferent de sex. In diferite ocazii, vor exista discutii cu copiii in care acestia vor povesti ce cred si gandesc despre ei insisi si cum ii vad pe ceilalti. Cu cat avanseaza in varsta, se trece de la povestioare si carticele despre diversitate, parinti de acelasi sex, divort, etc. la discutii si dezbateri, seminarii si activitati cu teme diverse (imigrare, culturi diferite, LGBT, feminism, contraceptie, drept de vot, egalitate intre sexe, democratie, drepturi si obligatii, valori, etc), cu specialisti in domeniu, sportivi de marca (de ex fotbalistele care sunt in topul international), scriitori si artisti (cu background de imigranti, homosexuali, alte religii, culturi sau culori ale pielii), persoane cu diferite handicapuri, etc.

In toate aceste activitati si abordari pedagogice, parintii sunt implicati si informati de la inceput si vor fi permanent conectati si implicati, atat prin informari formale saptamanale/lunare, cat si prin participare directa (parintii au dreptul de a participa o zi intreaga la scoala, alaturi de copii, exista zile profesionale, cand parintii vin si povestesc despre slujba pe care o fac, etc). 

In Suedia exista si scoli (nu de stat sau comunale, ci independente, cu finantare privata) cu anumite directii (religioasa, gen-neutrala, in special pentru copiii din familii cu parinti de acelasi sex), la fel cum exista scoli Waldorf sau Montessori, dar toate scolile sunt obligate sa respecte cerintele din Legea invatamantului si Planul de invatamant (pre)scolar. 

Suedia nu este o tara perfecta, fara conflicte, in care lumea se pupa pe strada cu toata lumea si nimeni nu se cearta vreodata cu altii. Exista si manifestari extremiste, si discriminari legate de sex, religie, culoarea pielii, statut de imigrant, dar exista absolut tot timpul si dezbateri (si chiar foarte aprinse uneori) pe tot felul de subiecte, imigranti, multiculturalism, toleranta, sexualitate, feminism, educatie, piata muncii, politici sociale si se iau masuri. De 30 de ani copiii, acum ajunsi adulti si parinti, nu mai sunt batuti aproape deloc (procentul a scazut de la 90 la 10%, iar acesti 10% primesc pedepse corporale rar si foarte rar), homosexualii, bisexualii si transexualii isi pot exprima liber identitatea, pot lupta pentru drepturile lor de 30 de ani, femeile sunt in numar tot mai mare in politica si absolut toate ramurile sociale si profesionale, toate slujbele sunt deschise atat barbatilor cat si femeilor, 70% din populatie sunt atei sau nu au convingeri religioase. In acelasi timp, Suedia este una din tarile cu cea mai mica rata de criminalitate, cat si una in care numarul de persoane implicate in actiuni caritabile este foarte mare. A, si ca o constatare personala, vizavi de un comentariu (nu suedez) "fete care se joaca cu masini, baieti care se joaca cu papusi, fetele de azi barbatii de maine, baietii de azi gay-ii de maine" si de tot ce am scris mai sus, pe strazile suedeze nu umbla gasti din ce in ce mai mari de homosexuali, iar oameni continua sa faca copii, ba chiar din ce in ce mai multi in ultimi 10 ani. Ca de-aia e nevoie de mai multe prescoli, scoli si profesori.

Teorii si practici pedagogice

Ce imi place mie foarte mult la facultatea pe care o fac, este ca alterneaza teoria cu practica. Tocmai am incheiat primul semestru de facultate si un curs ceva mai lung, care a inclus si primele doua saptamani de practica, despre cum se formeaza identitatea copiilor prin intermediul mai multor factori: mediu pedagogic (mobila, materiale, jucarii, program, activitati), gen (despre care voi scrie un text separat), posibilitatea copiilor de a participa si influenta, din perspectiva modernista (esentialista, constructivista, psihologia dezvoltarii) si din cea post-modernista (constructionista), despre care am mai vorbit un pic aici. Nu voi dezvolta perspectivele in ansamblu (mi-ar lua o viata), ci ma voi limita la bucatile care au legatura cu viziunea asupra copiilor si pedagogie. Punctul de plecare a fost intrebarea: cum percepem si descriem copiii si ce teorii si credinte ne dicteaza viziunile si actiunile?

O prescoala "traditionala" suedeza (si nu numai, gradinita romaneasca traditionala se incadreaza tot aici, la fel in cam toata Europa si SUA) are radacinile bine infipte in conceptul de kindergarten al lui Friedrich Fröbel, in teoriile si viziunile realismului si esentialismului si mai ales in psihologia dezvoltarii. Mediul pedagogic (gradinita) este vazuta ca o prelungire a casei, iar copiii sunt vazuti ca niste "seminte" pe care le plantam si ingrijim in "gradina" pentru a creste frumos si armonios - copiii ca "natura" - viziune esentialista, in care copilul se naste cu o identitate "autentica", un nucleu interior, o esenta ce caracterizeaza si este "tipica" acelui copil si care nu poate fi afectata sau schimbata de situatii si contextele de moment. Actiunile si reactiile copiilor sunt "tipic" masculine sau feminine, astfel incat si raspunsul adultilor (pedagogilor) la aceste reactii este diferit, in functie de sex. Scopul invatarii este de a ajunge la cunostintele "adevarate" si "bune", care exista deja (concept realist, exista o realitate "adevarata", lumea functioneaza cu regularitati si principii generale universale in care totul poate fi sistematizat, clasificat si categorizat). Dezvoltarea cunostintelor se petrece gradual si liniar, inainte, in sus, spre ceva mai bun si mai bine.

Aparitia psihologiei dezvoltarii - studii stiintifice despre schimbarile care se petrec asupra oamenilor de-a lungul vietii - a marcat o adevarata revolutie in ceea ce priveste viziunea asupra copilului. Pentru prima data in istorie copilul/copilaria aveau un loc stabil si clar in societate. Au existat si exista diferite abordari si controverse asupra diferitelor teorii propuse de Sigmund Freud, Erik Erikson, Jerome Kagan si multi altii, dar cele mai sonore nume din domeniu raman Jean Piaget si Lev Vygotsky. Copilul ca individ este punctul central al atentiei si exista norme predefinite in care sa se incadreze, iar dezvoltarea trebuie sa se petreaca intotdeauna spre mai bine. Stadiile lui Piaget si teoria influentei mediului social asupra dezvoltarii copiilor a lui Vygotsky, care au ajutat si ajuta cu succes la descoperirea cazurilor clinice, si-au pus amprenta nu doar asupra viziunilor stiintifice si abordarilor psihologice, ci si asupra practicilor pedagogice, cat si asupra modului in care gandesc asupra copiilor si vad copiii pedagogii si chiar parintii.

In toate perspectivele asupra dezvoltarii si socializarii copiilor, care formeaza azi baza teoretica a pedagogiei prescolare, exista un consens clar in ceea ce priveste interactiunea copiilor cu mediul. Dar esenta psihologiei dezvoltarii este de a gasi acel "ceva" caracteristic fiecarui copil in parte si de a concentra atentia pe ceea ce copilul este, poate fi si ar trebui sa fie. Copilul vine deja "incadrat", cu propriul "rucsac" specific: background (din ce fel de familie, divortati? mama singura? probleme financiare? multi frati sau deloc? copil de imigranti?), varsta (la varsta X trebuie sa poata asta, la varsta Y trebuie sa poata ailalta) si sex (dupa cum am mentionat mai sus, voi reveni cu un text pe aceasta tema).

Studiile au aratat ca, din cauza influentei atat de puternice a  psihologiei dezvoltarii, practica pedagogica nu se concentreaza pe interactiunea dintre copil si mediu, ci tot asupra copilului ca individ, in ciuda existentei in teorie a importantei de netagaduit a relatiei dintre copil, mediu si context. In acest fel, in practica, atentia se concentreaza pe caracteristicile si experientele copilului, si nu pe medoda si abordarea pedagogica.  Cand trebuie explicat comportamentul, abilitatile si eventualele dificultati ale unui copil,  atentia este distrasa de la mediul, procedurile, rutina, sarcina, si contextul respectivului moment/aranjament pedagogic, copilul ca individ este cel care trebuie sa se schimbe si sa se adapteze. Popularitatea teoriilor si perspectivelor care tin de psihologia dezvoltarii a dus la imprastierea lor in masa, in medii care sunt familiare cu disciplina psihologiei doar pana la un anumit nivel sau deloc, respectiv in mediul pedagogic si la parinti. In ultimele doua decenii, acest lucru a dus la o crestere alarmanta a evaluarii radicale a fiecarui copil in parte si la aparitia unei adevarate "societati de diagnostice" (ADHD, tulburari de comportament, deficit de atentie, probleme de concentrare, etc) care include toti copiii. Conceptul de "dezvoltare" este constituit din noutiuni asupra "normalitatii", iar diferentele si deosebirile sunt intelese ca deviatii/abateri. Problemele si discrepantele de comportament ale unui copil ii apartin copilului, sunt in el. Prin concentrarea asupra prezumtiilor stiintifice pe care se bazeaza aceste teorii, nu mai sunt interesante si acceptabile diferentele, ci asemanarile dintre copii.

Ce inseamna toate cele de mai sus in practica? In primul rand, mediul pedagogic ca o prelungire a casei. Mai multe camere mai mici,

destinate anumitor activitati. Camera unde se mananca este folosita si pentru activitati de tip pictat, modelat, puzzle, se folosesc aceleasi masute. Camera de odihna, cu saltele si fiecare copil are locul lui, in camera respectiva nu se mai petrec alte activitati.

Camera de joaca, unde majoritatea jucariilor sunt asemanatoare cu cele de acasa: papusi, mini-bucatarie, casa de papusi, masinute, trenulet. In toate camerele exista cate o canapea si carti langa, pentru cat mai multe momente de "liniste", in care copiii se aduna in jurul pedagogilor si stau cuminti. Materialele "curate" (lego, puzzle, figurine de plastic, cuburi) sunt la nivelul copiilor, materialele "murdare" si mult mai interesante pentru copii sunt oferite copiilor rar (apa, nisip) sau sunt plasate pe rafturi inalte, la care nu ajung copiii si pe care copiii trebuie sa le ceara sau li se pun la dispozitie cand decid pedagogii  (plastilina, lut, culori si vopseluri, lipici, hartie colorata, foarfeci pentru copii). Copiii au acces redus la activitati de explorare si creatie, doar in momente si

spatii decise de pedagogi (de exemplu, cand am inceput practica in decembrie, am gasit intr-una din camere un lighean mare de plastic gol la care copiii se duceau, nu gaseau nimic si plecau mai departe. In toamna copiii avusesera acolo nisip, timp de doua saptamani. Un alt exemplu, copiii invatau culoarea verde. Erau pusi la masute, li se dadea hartie si un borcan cu vopsea verde. Am intrebat de ce doar un borcan si de ce nu si galben si albastru, care amestecate dau verde, mi s-a raspuns ca se evita murdaria).

Dupa cum povesteam in textul anterior, pedagogia traditionala se bazeaza pe teme prestabilite (de ex., toamna facem planse cu frunze, adunam conuri de brad, iarna desenam pe pietricele mici mosi craciuni, primavara plantam cateva

seminte) si documentarea retroactiva (ce s-a intamplat), care presupune expunerea lucrarilor facute de copii, de cele mai multe ori la un nivel la care copiii nu ajung. 

Activitatile sunt foarte strict reglate in timp si spatiu si stabilite de pedagogi (dimineata se mananca micul dejun, apoi afara 2 ore, inapoi inautru unde are loc o "adunare", intotdeauna in acelasi loc, se canta cateva cantecele, apoi copiii iau pranzul, se schimba (cei foarte mici) si se spala pe maini, cei foarte mici se culca 1 ora-1 ora jumate, cei mai mari se aduna pe canapea in jurul unei profesoare care le citeste, dupa odihna sunt impartiti in grupuri mai mici si li se dau anumite activitati (desen, pictat, modelat, facut margele, construit cu lego), apoi cam o ora in camera de joaca, dupa care iar afara, pana ii iau parintii.

Bazata pe teoriile psihologiei dezvoltarii, acest tip de pedagogie vede toate aceste elemente, proceduri, rutina, activitati planificate, mediu si program zilnic ca pe materializari ale cunostintelor despre copii. Fiecare detaliu din planificare poate fi motivat ca este in interesul copiilor, o pedagogie adaptata dezvoltarii copiilor. Organizarea timpului si a spatiului devine un sistem normativ, pe de-o parte pentru ce au nevoie copiii ca sa se dezvolte si sa invete, de pe alta parte pentru ce ar trebui sa poata faca la anumite varste. Acest tip de pedagogie indeplineste in mare parte prevederile Planului de invatamant prescolar. Copiii au acces la activitati diverse, atat afara cat si inauntru, joc, invatare, primesc ingrijire, invata si se joaca. In cea mai mare parte, in termenii trasati de pedagogi.

Noua abordare si practica pedagogica se bazeaza pe perspectiva si teoriile postmoderniste (constructioniste). Conform acestora, nu exista o realitate si o lume pre-clasificate si general si universal valabile, ci noi oamenii percepem si "punem in cuvinte" ceea ce vedem, auzim si simtim. Construim realitatea prin intermediul diferitelor discursuri (Michel Foucault), adica practici si viziuni care sistematic formeaza/creaza acele subiecte/obiecte despre care discutam in diferite momente, locuri si culturi. A cunoaste ceva inseamna mai mult a oferi si crea intelesuri. Postmodernismul pune sub semnul intrebarii teoria modernista a copilului universal cu o identitate "autentica", o esenta ce caracterizeaza si este "tipica" acelui copil si care nu poate fi afectata sau schimbata de situatii si contexte. Din punct de vedere constructionist, identitatea este creata social si cultural, pornind de la norme existente in acel moment si diferite contexte. Este o identitate mereu in desfasurare. Ce este "normal" si "dezvoltare normala" variaza in timp, loc si cultura. Nu exista o "normalitate autentica", esentiala si independenta. Nomalitatea si problemele unui copil sunt asociate diferitelor contexte.

Copilul nu "este" intr-un anumit fel, ci "devine" intr-un anumit fel in relatie cu oportunitatile si normele pe care diferitele activitati si medii le ofera. Copiii sunt "creati" si de ceilalti, in functie de perceptiile si viziunile (discursurile) dominante asupra copiilor din perioade, culturi si contexte anume. Sunt pozitionati, dar se pozitioneaza si ei singuri. Identitatea unui copil si modul de a fi pot fi vazute ca o multitudine de identitati diferite, iar construirea identitatii este un proces care se petrece tot timpul. Cand spui ceva despre un copil, spui intotdeauna ceva si despre mediul si contextul in care se afla in acel moment. Astfel devine posibil sa vedem insemnatatea mediului pedagogic in crearea identitatii care se petrece aici si acum.

Din perspectiva postmodernista, materialele, jucariile sau uneltele nu au un inteles in sine. Ceea ce le face

vizibile si le da inteles depinde de ce norme si discursuri folosim ca unelte de analiza si intelegere. Astfel putem vedea cum mediul si materialele creaza identitati. La intalnirea cu anumite materiale si oportunitati de activitati copiii apar ca plini de resurse, competenti, activi, interesati si cu o identitate pozitiva. In alte medii si activitati copiii sunt pozitionati si se pozitioneaza ca dezinteresati, pasivi, neajutorati sau incompetenti. Copiii sunt perceputi si se percep in functie de contextul si mediul in care activeaza si sunt observati. Cand unul sau mai multi copii devin dezinteresati si nu se pot concentra la "adunarea" cu cantecele dinaintea pranzului, de exemplu,

dar devin activi si creativi cand construiesc cu cuburi sau exploreaza apa, nu se analizeaza copilul care are "o problema de concentrare", ci mediul si contextul care nu stimuleaza de ajuns copilul.

Planificarile de timp, spatiu si activitati sunt discutate in termeni de putere si control in practica pedagogica. O rutina puternica si o planificare stricta decid cat de mari sunt exigentele ca fiecare copil sa se adapteze cerintelor si disciplinei impuse si duc la situatii in care copiii insisi au foarte si putin sau deloc control asupra timpului, spatiului si activitatilor, in care isi pot influenta putin sau deloc activitatea de zi cu zi.

In cadrul mai multor studii au fost intrebati copiii ce inseamna pentru ei regulile de la prescoala. Raspunsurile au aratat ca pentru copii regulile inseamna intotdeauna ceva ce nu au voie sa faca si o limitare a cazurilor cand copiii vor sa preia initiativa. Intrebati la randul lor de ce fac asta, pedagogii au raspuns ca nu au motive anume ci doar sentimentul ca a-i lasa pe copii sa preia initiativa asupra anumitor activitati ar putea duce la murdarie, dezordine si haos. Viziunea postmodernista subliniaza faptul ca o mai mare libertate de control si influenta asupra diferitelor activitati le ofera copiilor posibilitatea de a fi constructori ai propriei realitati de zi cu zi. Pentru ca aceasta sa se intample este nevoie ca pedagogii sa vada situatiile din perspectiva copiilor si sa se vada pe ei insisi si copiii ca parteneri egali. Noua abordare pedagogica (listening pedagogy) se bazeaza pe ascultarea copiilor "cu toate simturile". Activitatea pedagogica se bazeaza pe experientele, nevoile, opiniile si interesele copiilor, dar nu ce considera pedagogii ca ar avea nevoie si i-ar interesa pe copii, ci pe ce exprima copiii verbal si non verbal ca fiind de interes, atractiv, de dezvoltat, pe intrebarile, reflectiile si discutiile copiilor si cu copiii. 

Cum arata in practica o prescoala in care activitatea pedagogica se bazeaza pe principiile postmoderniste? In primul rand, spatiul este mult mai generos, fara pereti si usi, fara camere pentru diferite activitati in care copiii sa se afle in anumite momente stabilite de pedagogi, ci cu diferite "statii" (zone de activitati) despartite de rafturi pe care se afla diverse materiale, la inaltimea copiilor. In acelasi spatiu/camera copiii pot alege intre diferite activitati: sa picteze, sa modeleze, sa construiasca (cu mai multe tipuri de materiale, cuburi, lego, magneti, scanduri de mici dimensiuni, rotite, cutii, tevi, etc), sa experimenteze cu nisip sau apa, sa experimenteze cu lumina, umbre si culori (cu ajutorul overhead/mesei luminoase). Jocul nu se limiteaza la anumite jucarii, ci copiii pot veni cu propriile idei si isi pot construi un magazin, o cazemata, cort "in padure", un salon de frizerie, etc. Pentru odihna nu se amenajeaza o camera speciala, ci colturi mai retrase cu perne mari unde copiii se pot relaxa, pot citi sau pot dormi cand simt nevoia. Sala de mese este destinata doar mesei, iar copiii isi pot lua singuri mancare. 

Se foloseste documentarea pedagogica (se pleaca de la subiecte de interes alese de copii, ce vor ei sa explore si aprofundeze, de la intrebarile ridicate de copii asupra subiectului de interes si se continua proiectul in functie de directiile pe care copiii le aleg sa le aprofundeze. Totul se noteaza si inregistreaza - filmeaza, fotografiaza - pentru a oferi posibilitatea de "revisit" - cum am facut de am ajuns la asta? de la ce am plecat? ce am experimentat?) si sunt expuse, la nivelul copiilor, atat rezultatele activitatilor (desene, modele de clei sau plastilina, avioane de carton, etc) cat si imaginile cu copiii "in actiune". 

La ora actuala tot mai multe prescoli traditionale incep sa preia din noile metode si abordari pedagogice. Deocamdata mai mult la nivel de acces la material decat in comportament pedagogic, dar e un pas inainte si un proces in plina desfasurare. Pentru pedagogii care au studiat acum 20-30 de ani si care lucreaza intr-un anumit fel si gandesc si vad copiii intr-un anumit fel, nu e usoara schimbarea. Pentru unii rutina si-a pus atat de puternic amprenta, incat nici nu realizeaza ca fac aceleasi lucruri de ani de zile, ca s-au obisnuit sa spuna "nu e voie" inainte sa analizeze situatia, pentru altii ideea de documentare pedagogica (discutii cu copiii si cu colegii, filmat/fotografiat, notat ce si cum se intampla) inseamna timp care trebuie luat din alte parti (situatiile de rutina, strict planificate - X minute afara, x minute somn, x minute relaxat obligatoriu in canapea) si le e greu sa se adapteze unei alte "rutine". Altii pur si simplu nu stiu de unde sa inceapa. Cel mai greu si de durata nu este lucrul cu alte materiale si activitati, cat schimbarea modului de a gandi si a privi copiii. 

Eu sunt extrem de bucuroasa ca fac practica intr-o prescoala in mare parte traditionala, cu personal care a studiat acum 15-20 de ani, dar care este foarte deschis la idei noi si mai ales la cum se pot pune in practica ideile despre care doar au citit in carti. In decembrie am gasit un colt de camera ocupat cu un lighean de plastic gol, dar care nu oferea nimic. Intr-o zi cu viscol, in care copiii nu au putut iesi afara, am sugerat sa aducem in acel lighean zapada. Unii dintre copii atingeau si explorau zapada pentru prima data in viata. Cum se simte zapada? E rece, e calda? Ce se intampla cand o tinem in mana calda? Se face apa! (copil de 1 an si 7 luni) Ce gust are zapada? E o inghetata fara zahar, a spus unul dintre copii (2 ani). Dupa cateva ore copiii au putut merge mai departe cu explorarea: zapada se transformase in "fleasca", apa si gheata. La revenirea la practica, acum in ianuarie, am sugerat sa mergem mai departe si am pus apa intr-un balon, apoi la congelator si am dat nastere oului de gheata. Cum se simte gheata? E tare. E rece. Doare! (a spus o fetita de 2 ani care a tinut mai mult timp manuta pe gheata). Ce se intampla daca turnam sare si vopsea? Face zgomot, se fac santuri si gauri, intra culoarea in ou, se topeste! 

Din tot felul cu discutii cu indrumatoarea mea si celelalte "colege", au scos din magazie overhead-ul (pe care nu il pusesera pana atunci la dispozitia copiilor pentru ca au considerat ca sunt prea mici), plastilina este pe un raft la indemana copiilor care se pot pune pe modelat cand doresc, cariocile (pe baza de apa, culoarea iese la spalat si de pe piele si de pe haine sau mobila) colorate sunt pe masa tot timpul (in afara orelor de masa), ligheanul de plastic este plin cu nisip si copiii pot construi si scormoni cand doresc (si se matura in jur cand isi termina treaba, dureaza 2 minute), iar pe pereti am inceput sa lipesc, la nivelul copiilor, pozele cu ei "in actiune". Am fost socata si incantata sa vad 3 copii de mai putin de 2 ani care s-au dus direct la poze, au inceput sa tipe si sa se bucure, au aratat parintilor. Am discutat cu cativa copii mai mari (3 ani) despre construirea intr-un colt "mort" a unui "ceva" de joaca. Sa fie un magazin? O frizerie? un spital? Au ales magazinul. Impreuna cu ei am pus inca un raft, o masa mare, "marfa" pe rafturi, oferta zilei pe pereti, imagini cu fructe, legume si carnuri pe pereti, ca sa si invatam ceva, nu? De o saptamana de cand am "deschis" magazinul, este mare agitatie si activitate. Copiii au invatat singuri sa puna la loc "marfa" pentru a avea unde si cu ce sa se joaca si data viitoare. 

Iar eu sunt incantata de ce fac, ce invat, de copii si colegi, de oportunitati si idei, de lectii invatate in fiecare zi.  

 Before and after

To be continued ...

Istoric, teorii, abordari pedagogice si cadrul de lucru in sistemul suedez prescolar

Consider ca e necesar, inainte de a incepe descrierea diferitelor teorii, concepte si metode pedagogice depre care invat la scoala si se aplica in sistemul educational suedez, sa fac un mic istoric al sistemului si sa descriu si modul in care studiez eu la facultate. Fac urmatoarele mentiuni: eu studiez sa devin profesoara la copii prescolari (1-6 ani), deci ma voi referi la acest domeniu, nu la sistemul educational ca intreg, despre sistemul scolar vor exista doar referiri tangentiale. Pentru ca nu sunt familiara cu anumiti termeni in limba romana (pedagogici, psihologici), va rog sa ma iertati pentru traducerile ciudate sau slabe si daca aveti cunostinte, sa ma ajutati. Voi folosi traducerea in engleza uneori, dar in principal in romana. Pentru ca aici nu se mai foloseste termenul de gradinita, ci prescoala, il voi folosi si eu in cele mai multe cazuri. De asemenea, daca doriti sa aprofundati unele concepte, consider ca e foarte interesant si gasiti multa informatie pe net, dar nu e destul loc de aprofundat aici.

Pe la 1900 Suedia era o tara saraca, dominata de fermieri, care incepea sa isi dezvolte industria. Prin mutarea populatiei spre orase, a aparut nevoia unui sistem de ingrijire a copiilor mici in perioada cat parintii munceau. Primele activitati de acest gen aveau un aspect filantropic. S-au deschis camine de copii unde cei mici erau supravegheati si primeau mancare de dimineata pana spre seara, cele care ii ingrijeau erau voluntare (tinere din familii mai instarite sau din familii foarte sarace, care primeau mancare si isi formau experienta de lucru). In paralel, existau gradinite (termenul kindergarden/barnträdgård/gradinita de copii vine de la pedagogul german Friedrich Fröbel, care a pus bazele pedagogiei moderne, bazata pe recunoasterea faptului ca copiii au nevoi si abilitati unice; in viziunea lui, adoptata la scala larga, copiii sunt ca niste seminte care, primind ingrijire, un mediu adecvat, cunostinte, se transforma si dezvolta in flori/adulti responsabili) unde copiii din familii mai instarite petreceau cateva ore cu unele activitati educationale. Chiar si in anii 40-50, cand Suedia a deschis portile imigrarii fortei de munca si numarul de copii a crescut spectaculos, serviciul de ingrijire a copiilor mici se rezuma la supraveghere a copiilor in lipsa parintilor.  

La sfarsitul anilor 60 are loc prima reforma majora a invatamantului prescolar, in urma unei ample activitati de cercetare, investigatie si analiza a realitatilor existente. Se decide la nivel inalt ca termenul pentru acest serviciu va fi prescoala (förskola), atat pentru unitatile de tip gradinita (cu program redus) cat si pentru day-care (program prelungit), pentru a accentua noua directie: acest serviciu/activitate are o baza educationala, nu doar supraveghere/ingrijire. Cel mai discutat aspect la acea ora era abilitatea copiilor mici de a invata si importanta pastrarii impreuna a conceptelor de ingrijire si invatare. S-a pus pentru prima data in discutie faptul ca prescoala (gradinita) trebuie vazuta ca un serviciu adus copiilor, nu parintilor care lucreaza, iar mediul in care copiii isi petrec timpul anumite ore pentru a se juca, primi ingrijire si invata nu trebuie sa arate ca "acasa", pentru ca nu este destul de stimulant pentru invatat. 

Teoria pe care se bazeaza pedagogia acelei perioade (foarte prezenta si la acest moment, numita pedagogie traditionala) este cea constructivista (Jean Piaget, Maria Montessori, etc), combinata cu psihologia dezvoltarii. Copiii sunt vazuti ca activi si competenti, acumuleaza gradual cunostinte, invata in etape, pedagogii trebuie sa le puna la indemana material de explorat si analizat si sa intervina sa-i ajute cand pare ca sunt "blocati" in explorare, sunt evaluati in functie de anumiti factori (background, varsta) si norme. Se considera ca la 2-3 ani ar trebui sa poata face anumite lucruri, sa inteleaga anumite concepte, la 4-5 ani altele, etc. 

Activitatea este bazata pe teme de abordat. Continutul temelor de invatat (ceea ce numim "materii" - matematica, limba, arte, miscare, stiinte naturale) este stabilit in avans, aceste cunostinte sunt considerate ca "adevaruri" la care copiii ajung prin propriul sistem de invatare/acumulare a cunostintelor, dar ghidat de pedagog. Copilul este considerat receptor de cunostinte. Documentarea si evaluarea activitatii se face in functie de aceste norme si etape de dezvoltare si se face retroactiv. Ce a facut si invatat copilul pana acum. 

In 1996 are loc a doua mare reforma a invatamantului prescolar cand prescoala a fost integrata in sistemul educational, alaturi de scoala, pana atunci responsabila de sistemul prescolar fiind Directia generala de protectie sociala, din 96 fiind Directia Invatamantului Public. 

In aceeasi perioada a fost elaborat Planul/programa de invatamant pentru prescoala, revizuit in 2010, care are ca baza ideea ca ingrijirea, dezvoltarea si invatarea formeaza un intreg, activitatea pedagogica trebuind sa fie planificata in asa fel incat sa fie indeplinita aceasta baza. Este impartit pe 2 capitole, Valorile si misiunea prescolii si Obiective si directii. Nu voi intra in prea multe detalii, dar ca idee, capitolul doi ia pe bucatele toate ideile prezentate la modul general in primul capitol. Obiectivele dau directia pe care trebuie sa o aiba activitatea, precum si dezvoltarea asteptata a calitatii activitatii prescolare. Directiile (liniile directoare) sunt pentru personalul care lucreaza in prescoala. Toti cei care lucreaza vor urma normele si valorile mentionate in Planul de invatamant, isi vor asuma responsabilitatea si vor contribui la indeplinirea misiunii prescolii. 

Valorile si misiunea prescolii - Prescoala are ca scop/obiectiv ca toti copiii sa primeasca si dezvolte cunostinte si valori (printre care drepturile omului, respect pentru diversitate, alte culturi, libertatea si integritatea individului, egalitate intre sexe, solidaritate cu cei mai slabi). Activitatile sunt duse intr-un mod democratic pentru a-i invata si a le dezvolta copiilor sentimentele de responsabilitate si  interes pentru a participa activ in societate. Prescoala trebuie sa fie deschisa opiniilor diferite si sa incurajeze exprimarea lor. 

Activitatile vor fi distractive, desfasurate in siguranta, stimulante si instructive pentru toti copiii. Misiunea prescolii include ca, impreuna cu parintii, sa lucreze pentru ca fiecare copil sa primeasca mijloacele de a se dezvolta dupa propriile conditii. Copiii trebuie sa aiba oportunitatea de a-si dezvolta abilitatile de observare si reflectare. Jocul este foarte important pentru dezvoltarea si acumularea de cunostinte a copilului. Prin intermediul jocului creativ si imaginar copilul are oportunitatea de a-si exprima si modela experientele, trairile si sentimentele. 

Activitatile vor porni de la experientele, interesele, motivatiile si pofta de a cauta cunostinte a copiilor. Copiii cauta si afla cunostinte prin joc, interactiune sociala, explorare si fantezie, precum si prin observatii, discutii si reflectii. Printr-o abordare tematica, acumularea de cunostinte a copiilor va fi versatila si consistenta. Copii trebuie sa poata schimba activitatile de-a lungul zilei. Activitatile vor oferi copiilor spatiul potrivit pentru manifestarea propriilor planuri, imaginatie si creativitate in joc si proces de invatare, atat in spatii inchise cat si afara (medii planificate - curte, de ex. - sau mediu natural). 

Calitatea actului educational in prescoli este permanent si sistematic documentata, monitorizata, evaluata si dezvoltata. Pentru a evalua calitatea prescolii si a crea conditii favorabile indeplinirii nevoilor copiilor, este permanent urmarita, documentata si analizata activitatea copiilor. Scopul acestor documentari si analize este de a urmari daca activitatea in prescoala este in acord cu obiectivele si valorile stipulate in Planul de invatamant si de a examina ce pasi trebuie luati pentru a imbunatati conditiile ca (virgula) copiii sa invete, sa se dezvolte, sa se simta in siguranta si sa se distreze la prescoala. Toate formele de evaluare vor porni din prespectiva copilului si vor avea copilul in atentie. Copiii si parintii vor fi implicati in aceste evaluari si vocile lor vor fi facute auzite. 

La sfarsitul anilor 80, pedagogia prescolara suedeza primeste o noua influenta, venita din nordul Italiei, din scolile din Reggio Emilia. Este un mod de lucru ce a prins din ce in ce mai mult nu doar in Suedia, ci in foarte multe alte tari (USA, Germania, danemarca, Australia, Spania etc). Teoria din spatele acestui tip de pedagogie este constructionista (vezi teoria discursurilor lui Michel Foucault), nu contesta sau anuleaza teoria clasica a constructivismului, din contra, porneste de la ideea ca individul invata prin construirea unor modele mentale pentru a intelege lumea din jur, dar pune sub semnul intrebarii anumite aspecte esentiale ale constructivismului. Foucault vorbeste despre discursuri, viziuni si interpretari generale diferite asupra anumitor subiecte (copii, femei, cresterea copilului, pedagogie, etc) in diferite epoci istorice, diferite societati, culturi, sisteme politice sau religioase. 

Sub acest aspect, totul este in continua schimbare, atat oamenii, cat si lumea (mediul inconjurator) si modul de a vedea si aborda lucrurile. Nu se poate vorbi de "adevaruri" prestabilite la care individul ajunge prin cunoastere, ci realitatea se construieste social si cultural prin discursuri, participam in constructia realitatii si a adevarurilor prin modul in care discutam sub toate aspectele (moment istoric, cultura, societate, sistem politic, religios, etc). Construim cunostinte impreuna cu ceilalti si cu mediul inconjurator, cunoasterea este de tip rizomatic (de la botanica, rizomul este radacina care, rupta in bucati, fiecare bucata este capabila sa dea nastere unei noi plante), nu liniar, ca in cazul teoriei constructiviste. Viziunea constructionista asupra copilului este ca un copil este participant in constructia realitatii, este creator de cunostinte, spre deosebire de cea constructivista unde copilul este privit ca receptor de cunostinte. 

Daca modelul pedagogic traditional foloseste documentarea retroactiva (ce s-a intamplat), teme prestabilite, atentia fiind indreptata mai mult spre ideea unei clasificari si categorisiri a copiilor in relatie cu o schema generala de trepte si niveluri de dezvoltare (standarde), documentarea pedagogica (modul de lucru in noua abordare pedagogica, inspirata din modelul Reggio Emilia) isi indreapta atentia asupra procesului de invatare a copilului, incearca sa vada si sa inteleaga ce se intampla in activitatea pedagogica si de ce este capabil copilul fara un cadru predeterminat de asteptari si norme. Activitatea se bazeaza pe proiecte, planificarea lor fiind pe parcursul inaintarii in proiect. Se pleaca de la subiecte de interes alese de copii (ce vor ei sa explore si aprofundeze), de la intrebarile ridicate de copii asupra subiectului de interes si se continua proiectul in functie de directiile pe care copiii le aleg sa le aprofundeze. 

Documentare pedagogica inseamna sa documentezi (scrii, filmezi, fotografiezi) ce si cum fac si ce spun copiii in timp ce fac anumite activitati de explorare si invatare (NU joc, care se considera ca trebuie sa fie lasat in pace, doar al copiilor, fiind considerat un act foarte intim si personal), apoi reflectat asupra imaginilor si ce s-a intamplat/spus si tradus/interpretat/inteles informatiile in functie de relatiile copiilor cu mediul, cu materialul, cu ceilalti copii, cu "materia" (matematica, stiinte, limba, etc). Un exemplu simplu: copiii deseneaza o floare de mac, din ce cred si stiu ei ca ar fi o floare de mac. Apoi merg la plimbare pe un camp de maci si la intoarcere deseneaza iar floarea. Cele doua desene indica evolutia cunostintelor copiilor prin explorare. Diferentele sunt semnificative, in cel de-al doilea desen existand mult mai multe detalii legate de forma, petale, culoare, frunze. 

Documentarea pedagogica (despre care voi vorbi pe larg cu alta ocazie, pentru ca abia am inceput sa o studiez) este numita Pedagogy of listening: a asculta cu toate simturile cele "100 de limbi ale copiilor" si prin documentare a face vizibila aceasta "ascultare". Documentarea pedagigica este un proces de invatare colectiv si individual, prin care pedagogii si copiii invata unii de la altii, de la material si de la locul (mediul) in care se afla. Invatarea colectiva se bazeaza si pe modul in care copiii lucreaza impreuna in grup. Se creaza conexiuni intre experiente si intelegeri diferite, care apoi creaza la randul lor cunostinte comune, o abordare care profita de diferente si diversitate. La aceasta documentare iau parte atat predagogii, cat si copiii si parintii, pe parcursul proiectelor documentate, nu doar la final (retroactiv si proactiv). 

In invatamantul prescolar exista mai multe abordari pedagogice, dupa cum se poate vedea. Majoritatea prescolilor kommunale abordeaza pedagogia traditionala, bazata pe teoria constuctivista, exista prescoli cu anumite modele pedagogice (Montessori, Waldorf), precum si prescoli care au abordeaza procesul pedagogic prin metoda Reggio Emilia (documentare pedagogica). Planul/programa de invatamant pentru prescoala traseaza obiective si directii pentru indeplinirea misiunii si valorilor prescolii, dar nu impune un anumit model pedagogic. Democratic se considera ca la obiectivele trasate (ingrijirea, dezvoltarea si invatarea formeaza un intreg; importanta jocului; principii democratice, sociale, drepturile omului, etc) se poate ajunge prin metode pedagogice diferite. 

La ora actuala si in urmatorii 10 ani, profesorii pentru prescolari sunt cei mai cautati pe piata de munca suedeza. Este considerata o meserie extrem de importanta, dar pentru ca momentan este inca printre cele mai prost platite slujbe pentru absolventi de studii superioare, pregatirea profesionala este destul de evitata de tinerii care vor sa faca o facultate. Pentru ca la nivel politic s-a realizat pericolul unui gol de profesori in urmatorii ani, s-au pornit campanii sociale si de presa pentru a sublinia importanta si rolul acestei profesii, pentru a atrage tinerii spre aceasta profesie. De asemenea, sindicatele din educatie duc o lupta permanenta pentru imbunatatirea conditiilor si cresterea salariilor. Anul acesta au obtinut o crestere de 4,5%. Si lupta continua. 

In anul meu universitar suntem 180 de studenti, se preconizeaza ca 10% vor renunta pe parcurs. Suntem impartiti in 6 grupe de cate 30, in fiecare grup fiind impartiti in 6 echipe de lucru de cate 5. Ne adunam tot anul doar la conferinte si prelegeri, in rest cursurile (seminariile) se desfasoara pe grupuri, cu profesori diferiti pentru fiecare grup. In echipa de 5 lucram intre seminarii si alegem noi cand si cum ne intalnim, dar avem si lucrari/examinari comune, pe care le facem in echipa. Literatura cursurilor este generoasa, pentru primul curs de 4 saptamani am avut 2 carti si o culegere de 8 texte, pentru al doilea curs (ma pregatesc pentru doua examene saptamana viitoare) avem 4 carti si 6 texte. Acasa citesc literatura, imi scot idei principale si concepte centrale, pe care le discut cu colegele de echipa, apoi le aprofundam la seminarii, in grup si prin prelegeri. 

Fiecare curs dureaza intre 4 si 6 saptamani, se face cate un singur curs intr-o anumita perioada si avem partea de practica inclusa in cadrul anumitor cursuri (cate 2-3 saptamani de practica in 4 etape), de-a lungul celor 3 ani si jumatate de studiu. Cateva nume de cursuri: Misiunea scolii: explorare, joc si ingrijire; Teoria planului/programei de invatamant; Mediul didactic si pedagogic si perspective teoretice; Retorica; Etica si estetica; Pedagogie speciala; Teorii despre invatare si dezvoltare individuala. 

Ce imi place cel mai mult este modul in care se dau examenele si notarea. Examenele practice sunt in general de grup, lucrarea principala este individuala, o faci acasa, cu toate cartile in brate, interpretezi lucrurile dupa bunul plac si intelegere. Orice forma de copiere si plagiat se pedepseste drastic, ducand pana la exmatriculare. Notarea se face de la A (exceptional, abordarea subiectelor si literaturii intr-un mod foarte creativ si complex) pana la F (picat - lacune mari in intelegerea si abordarea subiectelor). B (foarte bine - complex si creativ), C (bine - abordare nuantata a subiectelor si literaturii), D si E (sufiecient - prezentare generala, nenuantata, a subiectelor si literaturii). Daca iei F ai 3-5 ocazii sa refaci lucrarea.

Cam atat pentru azi, sper ca nu plictisesc cu atatia termeni si detalii, dar consider ca e necesar pentru a se intelege mai departe cand o sa aprofundez anumite tipuri de pedagogie si cazuri speciale. Astept intrebari, discutii si completari :)

In loc de introducere in ce va urma sa povestesc despre sistemul prescolar suedez

Cand eram mica, la gradinita, ma jucam cu trei baieti de-a pilotii de avion. Si de fiecare data eram indepartata de joc pentru ca "fetitele se joaca cu papusi, fac de mancare". Chestia cu "nu e bine ce faci, fetele nu fac/zic/se joaca asa" m-a bantuit multa vreme dupa, revenind obsesiv ba de la profesori, ba de la tot felul de tantici, ba chiar si de la mama. Tot din perioada gradinitei imi aduc aminte cat de rapid eram indepartati de topait prin baltoace, jucat in noroi, ca "nu sunteti animale si va murdariti". Treaba cu "nu te murdari!" este inca foarte actuala, am auzit-o la multi parinti si am incercat sa spun discret ca hainele se spala, nu e mai important cat de interesat e copilul sa descopere nu stiu ce frunza sau pietricica sau rama in noroiul respectiv, nu e mai important cat de bucuros e copilul care exploreaza o noua lume, desi noua ni se pare ca e doar noroi? Daca nu mi s-a taiat macaroana cu "tu sa vorbesti cand oi avea copii", mi s-au aruncat priviri de genul "esti nebuna, femeie!".

Asta vara s-au reintalnit in vacanta Mara, iubita mea nepoata, cu Malin, fetita mea suedeza. S-au balacit, s-au jucat in nisip, a fost superb. Dar mi-a ramas in memorie un anumit joc: pe rand, una era educatoarea de la gradi, cealalta copilul. Scena se juca la o terasa unde ne oprisem sa bem o cafea. Intai a fost Malin educatoare. A luat niste chestii de pe masa si le-a pus in geanta, a zis ca e mancare pentru plimbare, dupa care a organizat-o pe Mara si s-au dus "in padure", unde s-au jucat si au alergat si au invatat despre nu mai stiu ce. Cand a venit randul Marei sa fie profesoara, s-a asezat pe un scaun si a luat o cana de pe masa, dupa care i-a zis lui Malin sa se duca la joaca. Malin nu intelegea. Nici noi, asa ca am intrebat-o pe Mara ce face. "Pai, eu sunt acum educatoarea, beau cafea si stau pe scaun, copiii se joaca, nu?"

Mi-am dorit intotdeauna sa lucrez cu copiii, dar din cauza salariilor prea mici din Romania, am renuntat sa fac o cariera din asta, in schimb am lucrat 14 ani ca meditatoare, engleza si romana. Si am incercat sa ma comport cu ei cum simteam, instinctiv, ca vor sa fie tratati. Ii ascultam, nu doar auzeam, ii lasam sa isi aleaga ce fel de caiete, culori, creioane, mod de a scrie vroiau ei. Desenam, povesteam, radeam. Cand ii vedeam neatenti, obositi, fara chef, nu faceam lectii, ci stateam de vorba. Le luam foarte in serios povestile, nu le spuneam niciodata "prostii de copil", nu ignoram niciodata. Cand imi spuneau chestiuni foarte serioase si secrete, le discutam cu ei, dar nu ii param niciodata parintilor. Cand consideram ca e ceva intr-adevar grav, ii sfatuiam sa spuna ei singuri parintilor si explicam de ce e mai bine asa. Copiii aveau incredere in mine, se simteau in siguranta, se simteau respectati si ascultati, nu tratati de sus cu "superioritatea" adultului. Invatam impreuna. Am considerat ca am invatat intotdeauna mai multe si mai frumoase de la copii decat de la adulti.

Acum cativa ani m-a sunat Raluca, una din fetele cu care imi incepusem "cariera" de meditator. Raluca aia mica si vorbareata, vesela si care desena superb. Avea acum 22 de ani si ma sunase sa ma intrebe daca mai fac engleza, ca vroia sa ma recomande cuiva. Pentru ca nu uitase ce frumos povesteam si desenam si ce engleza stie acum stie de cand facusem noi, ca in rest avusese doar profesori care nu-i placusera. Ba mai avea si caietul si foile pe care scrisesem si desenasem. Mi-ar placea sa cred ca mai sunt cativa tineri care stiu cum se spune la mana, burta si buric in engleza pentru ca isi aduc aminte de desenele cu un omulet zambitor pe care le faceam cand invatam partile corpului.

Ajungand intamplator sa o inlocuiesc o perioada pe profesoara de romana a copiilor cu limba materna romana, am descoperit ca in Suedia copiii sunt respectati ca indivizi, sunt ascultati, parerile si jocul si descoperirile pe care le fac in nisip si noroi le sunt luate in serios, pentru ca de la 1 an jumate-2 ani ei invata despre lume, oameni, toleranta, rezolvarea conflictelor, responsabilitate, dar mai ales despre ei insisi. Baietii se joaca si cu papusi sau craticioare si aragaz, fetele cu lego si masinute si nu sunt "corijati". Parintii ii iau acasa murdari de noroi din cap pana in picioare, dar fericiti si incantati ca au fost in padure unde si-au construit casuta si au vazut pasari si au scormonit dupa viermisori si lumea lor a devenit mai mare si mai fascinanta. Iar parintii primesc si ei "tema" sa se uite, pe drum spre casa, la ce pasari vad prin copaci, pentru ca a doua zi copiii continua proiectul cu pasarile si le deseneaza, le discuta, le povestesc. Copilasii de 2-3 ani care toarna nisip din canute in sticle de plastic si iar in canute sau galetuse nu se joaca pur si simplu. Pentru ca daca te uiti mai atent, si profesorii de aici sunt invatati sa o faca, vezi ca de fapt ei fac matematica. Invata despre volum, masuri, spatiu.

Nu cred ca s-au facut in Romania cercetari si documentari despre impactul asupra copiilor al trecerii de la gradinita la 5 ore in banca, la scoala, cu nu stiu cate materii si teme si calificative. Pentru ca daca s-ar face, sunt convinsa ca ar fi un soc pentru toata lumea ce impact dezastruos are aceasta trecere brutala. Eram deja aici cand s-a introdus clasa 0 in Romania, dar am salutat-o ca pe o idee buna. Cu un inceput greoi, haos, lipsa de personal, lipsa de clase. Dar toate inceputurile sunt grele! Clasa 0 trebuie sa existe si trebuie facuta in scoli, nu in gradinite, pentru ca micutii fac trecerea spre scoala. Si stiu ca exista pedagogi (am o prietena foarte buna care si-a asumat rolul de a fi printre primii profesori de clasa 0 si e incantata de oportunitati, s-a implicat in decorarea clasei, se documenteaza si se inspira din ce si cum fac altii, si i-am povestit despre niste activitati pe care le fac copiii de 6 ani aici) care nu s-au blazat si care cred ca pot influenta in bine viitorul unor copii. Prietena mea, careia i-am zis de o activitate pe care am vazut-o aici (copiii duc acasa o mascota - un ursulet, o vacuta, o girafa de plush care are nume si o mica poveste - pe timpul weekendului, copiii au responsabilitatea jucariei cat e la ei, iar luni vin la scoala cu povestirea a ce au facut in weekend - aici intervin si parintii care, desi muncesc mult si sunt stresati si obositi, sunt foarte implicati si in partea scolara a copiiilor) mi-a scris ieri: "Ideea cu mascota plimbata acasa a fost suuuuuper. O sa.ti trimit poza cu prima scrisorica sa vezi ce frumoasa e. Multumesc mult mult si raman datoare pe viata :)"

M-am apucat sa studiez sa ma fac profesoara de prescolari, sa lucrez cu copiii full-time, cum mi-am dorit de cand eram copila. Sunt abia la inceput, e mult de citit si limbajul e greoi uneori, stau cu dictionarul romanesc in brate si cel de sinonime suedeze pe calculator. Sunt chiauna de cap si oboseala, dar sunt atat de incantata! Pentru ca inca din primele cursuri invatam despre procesul pedagogic care porneste de la ce stiu si pot copiii, ce ii intereseaza sa aprofundeze si ce invata atat copiii cat si profesorii unii de la altii. Teoria cu copiii care nu stiu si nu pot prea multe ca sunt mici si e datoria profesorilor sa ii invete ce cred ei ca i-ar interesa pe copii a ramas in istorie.

O sa adun ideile principale si o sa le pun "pe hartie", aici pe blog. Si nu din lipsa de modestie, ci pentru ca stiu ca la randul lor suedezii au prins in zbor de la altii, si-au pus intrebari si au facut schimbarile in timp, pornind de la oameni simpli, parinti interesati si pedagogi dedicati, nu direct de la nivel politic, mi-as dori sa inspir. Eu voi fi scribul, cel care pune pe hartie ideile si conceptele altfel de aici, nu am veleitati de scriitoare si nu scriu adevarurile mele, ci ce au spus, gandesc si fac altii si mie mi se pare bun. In ultima vreme am vazut ca e o moda in Romania cu scrisul si prezentatul noilor idei si descoperiri despre parenting, alaptarea pe termen lung, dormitul cu copilul in pat pana pleaca de acasa, etc. Sunt idei bune, unele ciudate, unele exagerate (din punctul meu de vedere). Dar ce ma face sa le rejectez din prima este agresivitatea si virulenta cu care cele care le promoveaza dau peste bot celor care isi permit sa nu fie de acord sau sa conteste. Sper din suflet sa nu se ajunga la asa ceva aici, din contra. Imi doresc dialoguri reale si constructive, chit ca in contradictoriu. Pentru ca ma pasioneaza ce invat acum si ce voi face in viitor si am de gand sa fac un serial pe termen lung din povestile despre pedagogie, invatatul prin joc, ingrijire, respect pentru copii.

Inchei (prea)lungul text cu o poezie pe care am citit-o la unul din primele seminarii:

"Un copil criticat invata sa aiba prejudecati

Un copil care mananca bataie invata sa loveasca

Un copil care e luaat in deradere invata sa se simta neinsemnat

Un copil ironizat invata sa aiba constiinta incarcata

Dar un copil care este incurajat invata sa aiba incredere

Un copil care intalneste toleranta invata sa fie rabdator

Un copil care experimenteaza fair play-ul invata sa fie echitabil

Un copil care simte prietenia invata sa fie bun si amabil

Un copil care se simte in siguranta invata sa aiba incredere

Un copil care este indragit si imbratisat invata sa simta iubirea din lume".