Despre diverse suedisme 2

Mă dojenea cineva pe forumul ăla unde textul meu a pornit atâtea pasiuni, că bine că scriu de transport și de scuipat pe jos, dar că nu scriu că la suedezi trebuie să fii foarte grav bolnav ca să vină salvarea și că la urgență nu mai știu ce. Slavă Domnului, în 3 luni de când sunt aici nu am avut nevoie de servicii medicale și sper să fie așa și pentru următoarea cât mai lungă perioadă. Pe de altă parte, trebuie să vă spun că după nici două luni și jumătate mi-a venit acasă programarea pentru controlul și analizele de depistare precoce a cancerului de col uterin, analize gratuite și periodice. Deci, m-am simțit foarte bine că deja sunt în sistem. La 8:45 era programarea, la 8:48 intram în cabinet, totul foarte blând și delicat, o discuție civilizată cu doctorița, plecat acasă. Cu mare încântare am aflat azi că totul e în regulă.

Despre rapiditatea cu care se intervine în caz de pericol am aflat săptămâna trecută, când am văzut ieșind un pic de fum de la o fereastră din blocul de vizavi. În mai puțin de 2 minute strada era blocată (autobuzul a schimbat un pic traseul pe alta stradă, mașinile au întors frumos), mașină de pompieri, de poliție și două ambulanțe. În încă două minute era scoasă afară o bătrânică, focul stins și totul în ordine. Chiar m-am uitat dacă se aruncă pe geam suedezii să vadă ce se întâmplă, dacă se adună cască-gură. Doar câteva priviri, văzut că cine are de rezolvat e pe poziții, intrat în casă. Și câțiva trecători care s-au oprit un pic și și-au văzut de drum.

Din 12 ianuarie am început școala. Cursurile de SFI (Svenska for invandrare - suedeza pentru imigranți) sunt puse la dispoziție gratuit celor care vor să trăiască în Suedia, să știe limba, să se integreze în societate. Ai personnummer, aparții de kommuna X, cauți școala din kummună și te înscrii la cursuri. În funcție de nivelul educațional, de cunoașterea altor limbi de circulație internațională, ești înscris la nivelul A, B, C sau D. A-ul e pentru cei care nu știu încă să scrie și să citească și primesc și astfel de ajutor, B pentru cei care au ceva ani de studiu, dar nu sunt familiarizați cu alfabetul latin, C și D pentru cei cu studii care pe mai departe vor putea studia în Suedia, dacă doresc. În cadrul fiecărui nivel există grupe diferite de elevi, în funcție de cât de repede avansează în cunoștințe. La înscriere am zic să am 16 ani de școală, că vorbesc engleză și spaniolă, am intrat la nivelul C și trecută la ceva mai avansați după o săptămână jumate. Cursurile sunt foarte flexibile, depinde doar de cursanți să treacă mai departe sau să rămână cu anii la același nivel. Cum te simți în stare, dai un test și dacă faci ok, avansezi la alt nivel, nu faci ok, mai ai nevoie de ceva efort. De asemenea, poți merge dimineața, la prânz sau seara, dar doar cursurile de dimineață și prânz sunt zilnice (2 ore jumătate, mai puțin în weekend).

Primele 3 zile au fost liniștite, mai mult ne-am cunoscut între noi. Următoarea săptămână a fost haos. Pentru că s-au trezit cu mulți elevi și puțini profesori, ne-au pus la un loc pe toți cei din C, până vin profesori noi. 25-30 de oameni într-o clasă micuță, se vorbea engleză, spaniolă, chineză, frânturi de suedeză. Pentru mine vârful nebuniei a fost miercuri, când am fost împărțiți în grupuri de câte 5, să vorbim între noi. În stânga aveam o somaleză foarte timidă, care nu știa decât ceva cuvinte în suedeză, în dreapta o thailandeză hlizită care știa 3-4 cuvinte in inglisi hihihihi, dar care nu înțelegea ce trebuie să vorbim, în față românca din capitolul anterior care o ținea în română cum că ea nu înțelege, e greu și hai să vorbim de altele, lângă ea Nelson, un foarte de treabă columbian care mă ruga să-i traduc în spaniolă ce ne scrisese profesorul pe tablă, că el nu înțelegea despre ce trebuie să vorbim. Faptul că am turuit cu fiecare în câte o limbă nu m-a făcut să mă simt foarte deșteaptă, în schimb mi-a dat o durere de cap cumplită.

Dar de săptămâna trecută lucrurile s-au așezat, am fost împărțiți, ca la fotbal, pe grupe valorice. Suntem 12-14 oameni, cam la același nivel educațional, același nivel de suedeză, deși unii facem de 3 săptămâni și alții de 7 luni. Oricum, am înțeles că dacă unii evolează mai rapid, vor fi trecuți într-un alt grup.
Suntem din România, Maroc, Pakistan, Iran, Irak, Ethiopia, Thailanda, Bolivia, Rusia și Canada. Ca o mică paranteză, o completare la textul anterior: cea de-a doua româncă, nu agitata bârfitoare, e colegă cu mine acum, a citit (întâmplător) ce am scris pe blog și a realizat că e cazul să se rupă de femeia nebună care s-a lipit de ea ca o căpușă, pentru că a înțeles că e foarte ușor să fie pusă în aceeași categorie, deși e cu totul alt ceva. E o fată foarte ok, învaă, își vede de treaba ei și socializăm ca și colege, normal, firesc, nu pentru că suntem românce și trebuie. Închid paranteza.

Din prima m-am împrietenit cu doi marocani, un pakistanez și o canadiancă. S-au adăugat găștii o irakiancă și un alt pakistanez. Oameni super simpatici, inteligenți, cu care învăț foarte bine la ore, dar cu care pot discuta despre orice, de la filme și forbal, la politică externă și economie globală. Culturi diferite, dar extrem de interesante, în fiecare zi simt că sunt mai bogată cu ceva, după o simplă discuție cu ei. Sunt convinsă că cel puțin cu vreo doi dintre ei voi rămâne prietenă pentru multă vreme.

Profesorul nostru, Magnus, este un tip foarte haios, plăcut și un profesor foarte bun. Vorbește cu noi 99,9% în suedeză, doar întâmplător mai spune ceva în engleză, are foarte multă răbdare și simțul umorului dezvoltat. Mâine ne duce, după ore, la muzeul Stockholm-ului, așa, ca să ne cunoaștem mai bine și între noi, dar și cu orașul în care trăim.

Nu credeam că după atâta vreme o să-mi mai facă vreodată atâta plăcere să merg la școală. Doar fustița albastră și ciorapii albi în lipsesc! Ha! Puss och kram!

De ce am spus că încerc pe cât posibil să evit românii

Înainte de a-mi continua "serialul" despre diverse suedisme, fac un mic derapaj și îmi voi explica un pic comentariul de la textul anterior în care ziceam "încerc pe cât posibil să evit românii", ca să nu rămână neclarități.

Întotdeauna mi-a plăcut să am în jurul meu oameni interesanți, inteligenți, simpatici, cu care să am ce discuta, oameni cu care să am în comun opinii și pasiuni, oameni de la care să am ce învăța, pe care să-i admir. De ceva ani, cu riscul de a fi clasificată drept snoabă, fițoasă sau chiar "bitchy", am învățat să-mi limitez pe cât posibil contactele cu persoane care nu sunt așa cum am descris mai sus. La serviciu, la bloc, pe stradă, la magazine, pe internet, oriunde există oameni cu care nu am destule în comun și care nu îmi dau niciun motiv să îmi doresc să socializez cu ei, m-am limitat la a răspunde la un salut și un minim de alte răspunsuri, din politețe. Atât. Nu am timp, nervi și chef să fac mai mult.

Înainte de a pleca spre Suedia mi-am făcut temele încercând să aflu cât mai multe informații. Am găsit vreo două site-uri/forum-uri ale românilor din Suedia, dar din păcate, am găsit prea puțină informație și mult prea multe injurii, miștouri, comentarii agresive și jignitoare. Așa că mi-am găsit informațiile pe site-uri suedeza sau în engleză. În cele trei luni de când sunt aici am dat peste cei doi români care înjurau și spurcau, despre care am scris aici, la școală (la cursurile de suedeză) de două femei din România, care au vorbit și s-au hăhăit tare prima parte a cursului, după care au plecat la pauză că "s-au plictisit". Una din ele, în timpul unui schimb de întrebări și răspunsuri în suedeză "cum te cheamă? unde locuiești?" i-a spus în engleză, tare, unuia din colegi: "you live there? Uh! It's dirty, emigrants and blacks, right?". Tot ea, o femeie de 50 de ani, a venit la mine, s-a băgat între mine și colegul marocan cu care stăteam la povești, și m-a luat la întrebări și povești: "De când ești aici? Eu sunt de un an și ceva, am venit ca proasta, după unul, român care stă aici de 30 de ani, dar mi-am luat țeapă, că prostu nu are bani, că i-a băut. Dar io ca o cățea în călduri, am rămas aici. Dar sunt foarte dezamăgită, ăștia au case sărăcăcioase, nu ca în Italia. Și nici mașini cine știe ce nu au. Tu muncești?" Încă nu. "Păi, și din ce trăiești, fată?" Am fost tentată să-i răspund "din pornografie și droguri", dar m-am abținut. Din bani munciți de mine, din mașina vândută, din ce m-am împrumutat. "Știi, mie nu-mi intră deloc în cap suedeza asta, dar mă obligă prostu ăsta al meu. Că eu nu muncesc, că mă ține el, dar cică să știu și eu ceva. Dar e greu, sunt la cursuri din septembrie și nimic. Tu am văzut că înțelegi, te descurci, de câte luni faci?" Aaaam, de o săptămână?! "Mamă, fată, păi și cum te descurci? Cred că trebe să mă dau pe lângă tine, să am de unde copia și cu cine pălăvrăgi când ne plictisim". Aici nu m-am mai putut abține: Mă descurc pentru că vreau să învăț și pentru că sunt deșteaptă. Eu vin la școală ca să învăț, să trag cât mai tare să înțeleg și să vorbesc suedeză, nu să pălăvrăgesc. Hai să încheiem aici discuția, că deja intrăm prea mult în intimitățuri. "Dar cu mine poți vorbi, că sunt româncă, doar nu sunt străină". Pentru mine ești.
Aceeași persoană, crezând probabil că e amuzantă, i-a spus unui coleg chinez "China comunist, skit land". După care a făcut niște plecăciuni și a scos niște sunete gen "halahalahala". La pauză, colegul marocan cu care m-am împrietenit m-a întrebat foarte supărat dacă "that Romanian woman" e nebună sau doar proastă și inconștientă și nu realizează că un musulman ceva mai extremist ar fi putut să se simtă foarte jignit de gestul ei și să o aștepte la colț de stradă să-i dea în cap?

După ce am scris textul anterior, pentru prieteni și cei de acasă, fără intenții informaționale sau de alt fel, cineva de la la forumul de români Suedia.se mi-a recomandat acolo postarea. Din prima am fost luată la șuturi delicate de o persoană cu nume feminin:"as sugera romancei cu blogul care locuieste la Stockholm sa nu foloseasca termeni ca:''ca sa ma dau rotunda'' sau ''au un transport in comun dat in ma-sa'' deoarece cu scuzele de rigoare o trimetem cu Blog cu tot tot la Ma-sa si sa ne lase in pace, citim ca sa invatam ceva si nu sa ascultam prostiile altora". Pentru toate comentariile care au urmat, comentarii care nu erau de acord cu ea, a avut injurii, mitocănii, agresivități, mizerie din plin. Un alt comentator m-a certat că nu am scris că nu vine salvarea dacă ai probleme, că suedezii beau în weekend și vomită căzuți prin șanțuri, că se înghesuie în autobuze, că arabii sar bara de la metrou și nu plătesc, că e chiar nasol în Suedia!

Ca o primă concluzie, până în acest moment pot spune că nu e o întâmplare că nu vreau să întâlnesc români. Chiar nu simt nevoia. Îmi doresc să (re)întâlnesc oameni interesanți, inteligenți, simpatici, așa cum le simt că ar fi, din cele citite pe blogurile lor, pe Svea, Salmi sau Florina aici în Suedia. Pe oricare din cei din blog-roll-ul meu sau dintre comentatori, prin ce colțuri de lume ați fi. Dar nu pentru că sunteți români, ci pentru că simt că avem multe în comun și mi s-ar îmbogăți viața cumva.

La fel, pentru că am fost întrebată "dar prietena ta care te ajută acolo nu e româncă?", trebuie să spun că pe Adriana am cunoscut-o total întâmplător în vara lui 95, când am fost prima dată în Suedia, în vacanță. Era vecina și amica suedezului la care am stat eu și fratele meu. Ne-am plăcut din prima, aveam foarte multe în comun, a venit la mine și familia mea în vizită de vreo două ori de-a lungul anilor, ne-am scris, ne-am povestit, ne-am împărtășit de toate. Absolut întâmplător, Adriana e româncă. Dar m-am sfătuit cu ea legat de venirea aici pentru că e cetățean suedez care locuiește aici de 23 de ani și pentru că mi-e prietenă. Mă ajută și îmi e alături pentru că ține la mine și e un om deosebit, nu pentru că suntem românce. I-am cunoscut mulți prieteni cu care m-am împrietenit și eu, printre care și un cuplu de români, el de 20 de ani aici, ea de 10. Nici unul dintre ei nu și-a pus mâinile în șold să ne ia la întrebări de ce am venit aici, ce credem că o să facem aici, nici nu ne-au spus că e urât și greu în Suedia. Ne-am împrietenit și ne vedem din când în când pentru că avem lucruri în comun, ne simpatizăm, nu pentru că suntem români. La fel cum mă împrietenesc cu alți oameni, suedezi, marocani, canadieni, pakistanezi sau sud-americani. Pentru simplul și extrem de importantul fapt că avem în comun interese, păreri, pasiuni.

Am venit în Suedia pentru a-mi face eu, Lia Stoica, o viață și un viitor aici. Nu pentru a dovedi ce buni sunt românii, nici ca să caut alți români sau ca să mă feresc de alți români. Vreau în jurul meu oameni de calitate, de orice nație ar fi ei, iar "patriotismele" gratuite și fără valoare nu mă interesează. Sper sincer să fie ultima dată când mai vorbesc de români. Prefer să vorbesc despre oameni, personalități, prieteni.

Despre diverse suedisme

În cele 3 luni în Stockholm, am început deja să îmi fac o idee despre cum funcționează câteva chestiuni, aparent banale, dar de fapt foarte importante în viața mea de zi cu zi. Pe parcursul intergrării mele în societatea suedeză o să am o grămadă de povești de spus.

După cum v-am mai povestit, Stockholm-ul e foarte mare și întins, pentru că nu e doar un oraș cu centru și câteva cartiere, ci e un fel de "județul" Stockholm (Stockholms län), care adună toate cele 26 de municipalități (kommun). Noi stăm acum în Stockholms stad (adică kommuna Stockholm sau in the City ca să mă dau rotundă), iar la Adriana (și unde am stat în guest-houses, asupra cărora voi reveni) sau la sală mergem în Nacka Kommun. Ideea e că între diferite zone și kommune, poți face și câte o oră și ceva cu mai multe mijloace de transport. Așa că au un transport în comun dat în mă-sa. Foarte multe autobuze, metrouri, trenuri interurbane, ba chiar și bărci, ca să nu mai vorbesc de infrastructura rutieră (se merge pe autostrăzi mai mult decât pe șosele obișnuite). Toate informațiile despre cum și cu ce să ajungi din punctul X în Y se găsesc pe net, plus (cel mai important) orele la care fiecare autobuz ajunge în fiecare stație. Și pentru că nu ai întotdeauna netul la îndemână, în fiecare autobuz găsești o broșurică cu toate informațiile de pe net. În stații te pui pur și simplu la o mică (sau mai mare) coadă în așteptarea mașinii, iar la urcare se respectă întotdeauna ordinea în care ai venit în stație, chit că după tine au venit și bătrâni sau copii. Toată lumea urcă urcă pe la șofer (mai puțin mamele cu copii în cărucior, care urcă pe la ușile unde e și spațiul pentru cărucior), unde ți se verifică biletul, abonamentul sau arăți mobilul cu sms-ul care confirmă că ai plătit biletul. Nimeni nu urcă fără una din variante. La câte autobuze sunt, cred că ar fi nevoie de o armată de controlori dacă nu ar fi ăsta sistemul. Nu că, din educație, s-ar sui prea mulți fără să plătească. Pe drum ți se anunță următoarea stație și cine vrea să coboare apasă pe un buton. Nimeni nu coboară prin față. În cazul în care în stație sunt mai mulți oameni decât locuri pe scaun plus câteva în picioare, șoferul îți închide pur și simplu ușa în nas și tu rămâi jos. Ni s-a întâmplat și nouă o dată, dar un autobuz cu un traseu similar a venit în următoarele minute. Lecția învățată a fost că doar noi doi am vociferate și ne-am agitat, restul au acceptat mica neplăcere fără discuții. Pentru că ei știu că nu de nebun face șoferul asta, ci pentru siguranța pasagerilor. În concluzie, costă abonamentul vreo 70 de euro pe lună, dar te poți da cu zeci de autobuze, metrouri, trenuri interurbane și bărcuțe 24 din 24 (da, ei au și sistem de transport de noapte), în mod civilizat, logic și foarte rapid.

Vă ziceam că am stat în mai multe guest-houses până să închiriem. Care e treaba cu casele astea? Nu știu dacă există peste tot, în toate kommunele și la toate asociațiile de locatari, dar la Adriana în Nacka sunt din plin. Mai multe case și câteva blocuri cu 2-3 etaje alcătuiesc un gård (adică o grădină), o asociație de locatari. Și fiecare asociație are: o sală cu mașini de spălat și de uscat rufe, o sală de petreceri, unele și o saună, și o casă de oaspeți. Fiecare locatar are dreptul de acces și folosire a acestor locații. Ca să nu te înghesui cu musafirii tăi veniți din afara orașului, îi poți caza pentru maxim o săptămână în guest house, pentru 100-200 de coroane pe zi (11-22 de euro). Prețul e mai mult decât bun, ținând cont că vorbim de fapt de o garsonieră perfect utilată. Ai o cameră cu pat, canapea, masă, scaune, cuier, dulap, televizor, o chicinetă (plită electrică, mini-frigider, o chiuvetă, vase, tacâmuri) și o toaletă cu budă și duș. Ați văzut cum arată camerele aranjate de la IKEA? Ei, bine, exact așa sunt și aceste guest-houses. Uimitor de bine și logic utilate pentru un spațiu atât de mic. De fapt asta îmi place foarte mult aici, din câte case și apartamente am văzut pe interior, cât de bine este optimizat spațiul. La plecare, oaspeții au tot ce le trebuie pentru a face curat în urma lor. Ținând cont că noi am stat, în total, în 6 guest houses, cred că aș putea să-mi pun și experiența în curățenie la CV, nu?

Despre părțile pozitive ale suedezilor și societății suedeze în general sunt convinsă că o să mai am o grămadă de ocazii să vorbesc. Dar acum o să vă spun de câteva chestiuni nu neapărat negative, dar care pe mine mă dezamăgesc sau mă intrigă. Ei, bine, și suedezii scuipă pe stradă. Nu știu de ce mă așteptam să nu fie așa, probabil pentru că de atâtea ori m-am scârboșit de gestul ăsta la români. Mda. Și uite că și suedezii (ăia suedezi, blonzi și drăguți)scuipă pe stradă. Și mulți dintre ei își aruncă mucurile de țigară pe jos, ceea ce iar mă irită foarte tare. La început am fost șocată, acum după 3 luni mi se pleoștesc doar urechile, ca la cățeii supărați. Normal și ok nu o să mi se pară niciodată.
La capitolul bizarerii, nu reușesc să mă obișnuiesc cu stilul lor de a coborî din autobuz. Stau relaxați pe scaun, mașina ajunge în stație, oprește, se deschid ușile și abia când aproape se închid la loc îi vezi cum țâșnesc din scaune, eventual se lovesc de vreo bară sau li se închid în nas ușile (care se deschid imediat la loc) și se aruncă afară. La fel de “periculos” (pentru ei înșiși/ele însele) și ciudat mi se pare modul în care abordează ei frigul. Și la -10 grade afară, îi vezi fără căciuli, cu gâtul belit, fără un fular sau măcar cu o bluză nedecupată, gagicele cu fustițe și ciorapi din ăia subțiiiiri, dar cu niște mănuși uriașe de lână sau blană în mâini. Recunosc, sunt invidioasă că, deși au frunțile vineții, spre deosebire de mine bine încălzită de căciulițe, lor le stă perfect freza.

Pe finalul acestui lung prim episod despre realitățile vieții suedeze, trebuie să vă povestesc despre seriozitatea cu care tratează ei problema … filtrelor de la mașinile de uscat haine. Aici toată lumea care trăiește într-o mai mare sau mai mică aglomerare de case și apartamente are acces la mașinile de spălat și de uscat haine ale asociației de locatari. Când vrei să speli mai multe haine sau chestii mai mari în volum și nu te folosești de mașina de acasă, te pui frumos pe listă, din timp, șiai 3 ore doar ale tale când să speli și să usuci haine. În funcție de asociație, ai mai multe sau mai puține mașini, mai mari sau mai mici. Dar ce nu diferă în niciuna din locații este numărul de foi de hârtie pe care scrie maaare și un pic amenințător: să nu uiți să cureți filtrul de la mașina de uscat rufe! Poți să nu știi o boabă de suedeză, atenționarea aia cu filtrul mașinii de uscat haine o înțelegi imediat. Înghiți în sec, îți ștergi transpirația de pe frunte și nu te mai gândești la nimic altceva. Am spălat o dată în compania unei doamne în vârstă. Cu care m-am salutat politicos, dar nu am socializat. Când am scos din mașină rufele uscate, i-am simțit privirea în ceafă, severă. După ce m-a văzut că am curățat filtrul mi-a zâmbit cu toată fața. Deci, în Suedia ai probabil șanse să scapi de acuzația de crimă, dar cu siguranță ești aspru criticat și chiar exclus din societate dacă uiți să cureți filtrul uscătorului de rufe.

Pentru că deocamdată am atât de mult timp la dispoziție încât gătesc aproape zilnic și pentru că oriunde ai locui aici, foarte aproape de tine e un loc de plimbare superb, vă las cu câteva imagini grăitoare ale împrejurimilor și câteva farfurii cu papa bun.

To be continued

Primul revelion suedez. Party&after-party

Anul ăsta, parcă mai mult ca niciodată, mă așteptam ca trecerea dintre ani să fie ceva mai mult simbolic, nimic special. Asta până ne-a spus Adriana că de Revelion prietenul ei Olle (pe care îl știam și eu din tinerețe, fusese chiar și la noi acasă, în România, acum 100 de ani) vine din Brazilia, unde lucrează acum, cu logodnica braziliancă, și organizează party la sala de petreceri de la asociația de locatari a Adrianei (o să revin cu detalii legate de guest-house, party house, din astea). Și că suntem și noi invitați. Acum câteva săptămâni vorbeam de petrecere și aflu ca Olle caută pe cineva care să facă după petrecere curățenie, muncă plătită, normal. Și ținând cont că noi ne tot agităm să avem o ocupație, am zis de ce nu noi? Dacă mai luăm și bani, cu atât mai bine. Că îmi aduc aminte cât șmotru am făcut la ai mei acasă, după cele vreo 10 petreceri organizate acolo, și nu m-a plătit nimeni pentru asta.

Toată ziua de 31 decembrie a fost anostă, ușor irita(n)tă, nu prevestea nimic bun. Dar la ora 8 seara am fost invitați la părinții Adrianei la o masă bună, cu somon și curcan, vin roșu sec și buuuun, ceva povești și pupături și urări cu ai mei pe skype. La 10 jumate eram la party. Vreo 40 și ceva de oameni, suedezi, brazilieni, englezi, români, un sârb, o asiatică, o amestecătură pestriță, veselă, relaxată. Oameni simpatici, petrecăreți, vorbăreți, am socializat la greu, am dansat, am băut și am mâncat. La 12 noaptea toată lumea s-a bulucit afară, să vedem artificiile. Ghinion de neșansă! S-a pornit un viscol și o vijelie, de nu vedeai nici în fața ta. Dar a curs șampania, ne-am pupat, am cântat și am continuat distracția înăuntru. Și ca să vezi cum e cu natura asta, după nici jumătate de oră totul era calm, nici un fulg de zăpadă nu mai cădea, ceața și norii se împrăștiaseră, cerul era senin, iar valea unde ar fi trebuit să dăm artificiile se vedea în toată splendoarea. Din păcate, nu mai aveam artificii.

Am băut toate națiile de băuturi, vin italienesc, franțuzesc, spaniol, sud-african, șampanie, un dubios alcool finlandez (un fel de țuică), caipirinha, dar acum mă așteaptă toți cu o palincă de care le-am tot povestit și i-am făcut curioși și pofticioși. Trebuie să aștept să vină ai mei din țară cu ea, că puritanii de la Atlasib nu permit să fie trimis prin poșta lor nici măcar un litru de alcool.

Pe la 4 și jumate dimineața petrecerea s-a cam spart, iar noi ne-am apucat de partea mai dură: curățenia. Cel mai mult mi-a luat să adun și să spăl toate vasele. Mașina de spălat funcționa foarte bine, dar o încărcătură ia 20 de farfurii, 2 vase mai mari și 20 de pahare și durează cam 40 de minute. Iar eu aveam vreo 100 de farfurii și vreo 200 de pahare diverse (de tărie, vin, apă, bere, șampanie). Așa că am combinat, mașină cu spălat de mână. Au fost multe de strâns, de măturat, de spălat, dar am avut nevoie de "logistică" cu gunoiul. Pentru că nu puteam face saci mari, că la tomberoanele foarte mari ne-ar fi fost imposibil de ajuns, iar la ghenă trebuiau băgate doar chestii mici. Ca să nu mai spun că toate sticlele de sticlă (și nu puține) au trebuit duse la reciclat, la tomberonul care se afla la vreo 300 de metri distanță. Așa că bietul gagic a făcut ceva drumuri prin zăpada proaspăt căzută. Pe la 9 și ceva ne-am trezit și cu sora-noastră-cea-zurlie Adriana, care nu a putut să doarmă de grija noastră, draga de ea. Am finalizat treaba împreună și la 10 dimineața plecam spre casă. Au fost 5 ore de muncă solicitantă (cu siguranță nu avem de gând să facem o cariera din asta hihihi), dar după atâtea luni în care teoretic nu am făcut nimic, a fost incitant efortul, ca să nu mai spun că și banii (cam cât aș fi câștigat acasă într-o săptămână la vechiul job) sunt primii câștigați aici, deci trebe să fie cu noroc, nu? Am rămas și cu câteva sticle de vin, și ținând cont că alcoolul nu e chiar ieftin aici (e chiar un fel de valută forte hihihi), aș putea spune că suntem și mai câștigați.

Pe drum spre casă am văzut că deja utilajele de deszăpezit își făceau treaba, autobuzele veneau în program normal, deși pe stradă era destul de pustiu, drumul și orașul mi-au părut așa de familiare, că am avut un sentiment de ... acasă foarte plăcut. Și deși obosită și nedormită, am ieșit pe balcon, m-am uitat în zare, m-am gândit că ce mi se întâmplă e un început de drum și o aventură incitantă, frumoasă, vor fi și hopuri, vor fi și lacrimi, dar mă simt atât de vie, de deschisă la noi experiențe, încât abia aștept să se întâmple. Am început anul alături de oameni simpatici, dar mai ales de oameni speciali (Adriana, Clairton, Geta, Bratoi sunteți cei mai cei!), alături de gagic (din păcate, răcit copt momentan), mâncând bine, bând din belșug, muncind din greu, dar și câștigând primii bani, așa că de acum înainte, the sky is the limit! A început 2011!