Despre oameni, firesc, ceva cărți, beijinhos și o mică laudă

Miercuri seara m-a stârnit drăguţa de Jane să merg la prima seară a Festivalului Internaţional de Literatură, la Muzeul Ţăranului Român. Când am aflat că unul din invitaţi e Jose Luis Peixoto, ultima revelaţie a literaturii portugheze, am anulat orice alt program şi m-am dus. Peixoto nu doar că îmi părea drăgălaş din poze, dar romanul lui "Nici o privire" a mai fost şi tradus în română de prietena mea Clarisa Lima. Curiozitatea era maximă. Am ajuns puţin după ora 6. Prima bucurie: lume foarte multă, tineri simpatici, dar şi oameni mai în vârstă, cu priviri frumoase, de oameni cu pasiunea cărţilor. Primul strâmbat din nas: locul prea mic, cu prea puţine băncuţe şi scaune pentru câţi oameni se adunaseră. Dar Jane mi-a păstrat un locşor lângă ea şi gagicu ei. Pe mini "scena-prezidiu" nişte personaje. Drăgălaşul plin de cercei, brăţări colorate şi tatuaje (eu l-am văzut doar pe cel de la încheietura mânii, dar sunt convinsă că sunt mai multe) Peixoto. În spatele lui, translatorul care şi-a făcut treaba foarte discret şi bine. Următorul un tip care m-a făcut puţin să clipocesc, literar vorbind, normal (glumesc, m-a tulburat şi neliterar ha!), rusul Zahar Prilepin. Nici nu aflasem că omul e bolşevic, anti-Putin, participant la luptele din Cecenia şi deja îmi închipuiam că e în stare de aşa ceva. Din nefericire, translatorul lui stătea în cu totul altă parte, ceea ce a făcut ca bietul om să se plictisească îngrozitor neînţelegând mai nimic. Tot din nefericire, romanul lui Sankya nu a fost încă tradus în România, iar eu eram prea înfofolită ca să-i cer un autograf pe piept. Al treilea personaj care m-a încântat a fost scriitorul "născut în URSS" Vasile Ernu. Un simpatic şi un pontos, m-a făcut să-i cumpăr cartea pentru că l-am citit cu alte ocazii și mi-a plăcut tare mult, din stilul în care vorbeşte se simte şi cum scrie, în plus, faptul că a dedicat câteva capitole din cartea "Ultimii eretici ai Imperiului" lui Ostap Bender, unul din personajele mele preferate, m-a cucerit definitiv. I-am pus pe cei trei "străini" (da, eu îl consider pe Ernu, din fericire, străin) la început pentru a putea să concentrez în câteva cuvinte impresia mea personală. Fireşti, naturali, unul foarte drăgălaş, altul încruntat cât să dea bine, al treilea haios şi spontan.

Ajungem la românii de pe scenă. Prezentatorul, înfiorător de imberb şi aproape asexuat, cu o voce ușor stridentă, îşi învăţase probabil replicile pe de rost, pentru că timp de două ore nu a fost capabil măcar o dată să prindă din zbor vreo replică a invitaţilor şi să o ducă mai departe. Scriitorul Radu Aldulescu m-a "deranjat" toată seara. I-am citit mai de mult romanul "Sonată pentru acordeon" şi m-a impresionat, dar nu despre scriitor şi scriitură vreau să vorbesc. Ci despre personaj. Acru, sumbru, avea aerul că îi face orice numai plăcere nu să stea în faţa noastră. A citit din viitorul roman fără pic de dicţie, sictirit, de parcă citea ceva ce nu îi place. Cu tot respectul pentru scriitura lui, pe mine m-a luat durerea de cap. La întrebările care au urmat prezentărilor a fost mai mult decât sec și neinspirat, așa că i-am dat un diagnostic: nesuferit. Al doilea personaj Florin Iaru. Îi știu din poezii, îmi plac articolele din Cațavencu și 24Fun. Exact opusul lui Aldulescu, Iaru a vorbit mult, tare, s-a hăhăit, a răspuns pe larg și foarte larg. Dar pe principiul când e prea mult, e prea mult, prea multul lui umor mi s-a părut forțat, nenatural. Spre deosebire de ceilalți, el a citit nu una, ci 4 povestioare din ceea ce ar trebui să fie un roman de publicat la anul. Simpatice, au stârnit zâmbete și râsete prin sală, dar, fără răutate, am stat și m-am gândit, la cât de multe texte și povestioare mișto se pot găsi acum zilnic pe bloguri, cine ar mai da bani să ia o carte cu texte care exact asta par, pastile cotidiene simpatice, dar în niciun caz ieșite din comun. E, și ajung la al treilea personaj. Ce puii mei căuta la acea masă bășinosul ăla de Costi Rogozanu??? Cine mama zmeilor i-a conferit acestui veșnic acrit, sictirit și suficient titlurile de mare critic și scriitor în viață??? De ani de zile, de când am dat prima dată de figura-i îngrozitor de nesuferită, i-am citit masochistic mai toate materialele, doar doar oi ajunge să îmi pun cenușă în cap că sunt cârcotașă. Ei, bine, nu cred că am mai văzut la cineva atât de băgat în seamă așa o perseverență în a scrie FĂRĂ TALENT!!! Nici în seara de miercuri nu s-a dezis și a fonfăit de vreo două ori în scârbă, fără să se uite măcar de formă către proștii din public. Una din întrebările pentru toți invitații m-a făcut să-mi trag o palmă peste frunte: cât de neinspirat poți fi, nene??? Deși chiar el s-a dat de interesant spunând că întrebarea e "gen oracol", eu aș fi vrut să-l întreb de ce dracu ai mai pus-o atunci??? Care era întrebarea de grădiniță? Care e personajul literar care v-a marcat, la care vă înclinați? Unicul moment în care mi-a fost simpatic supăratul Aldulescu a fost când i-a răspuns sec: nu am. Pentru că i-am simțit continuarea: și mai dă-te dracu cu întrebarea ta de căcat.

Cu mare bucurie pentru întâlnirea personajelor străine, dar cu ceva dezamăgire pentru cele autohtone, mi s-a confirmat a mia oară că românii, din orice categorie ar fi, nu sunt capabili să fie total relaxați, naturali, firești.

Și mi s-a mai confirmat ceva. Românii trebuie neapărat să se simtă importanți, în mijlocul acțiunii, băgați în seamă. Nici măcar aici, acum, după 20 de ani, când granițele lumii au devenit atât de subțiri, nu am scăpat de eternele întrebări odioase: când ai auzit prima dată și ce știai de România până să vii aici? (pusă lui Peixoto) și dacă ai face un top al limbilor în care ai vrea să fii tradus, unde ar fi plasată limba română? (lui Prilepin). Răspunsurile, în schimb, m-au uns pe suflet prin lipsa de politețuri stupide inutile. Peixoto a zis că a avut acu mulți ani o aventură cu o româncă ce știa doar o idee de spaniolă, învățată din telenovela Esmeralda, după care, fiind totuși vorba de Europa, plus multitudinea de canale informatice, a mai auzit una alta de țara noastră. Iar rusul, pupa-l-aș pe chelie, a spus-o pe aia dreaptă: ținând cont că în 30 de ani de acu încolo de la Urali înspre est vor fi numai chinezi, el ar pune chineza pe primul loc. Apoi, după ce 1 miliard de chinezi l-ar cumpăra și ar deveni foarte bogat, ar putea pune și româna pe un loc mai sus.

La final am primit un inteligibil autograf de la Ernu și m-am hlizit puțin cu el, apoi am stat la coadă (99% muieri, normal) și m-am conversat într-o (a zis el inteligibilă) dubioasă combinație de spaniolă plus ceva cuvinte portugheze, el doar în portugheza ce-mi place la nebunie, cu Peixoto. Și ne-am dat și beijinhos la final. Că așa e frumos. Dedicația de la el mi-a plăcut că a fost diferită pentru fiecare, ceea ce spune foarte mult despre bunul lui simț. A mea sună cam așa: pentru Lia, acest roman care sper să îți vorbească despre viață. Cu plăcerea acestei întâlniri și cu stimă, Jose Luis Peixoto. Sper sincer să-mi placă romanul și să îl mai tot citesc de acum înainte multă vreme.

Nici măcar dezamăgită de atitudinile românești, am plecat foarte bucuroasă acasă, cu două cărți despre care promit să scriu curând, cu toată sinceritatea și subiectivitatea de care sunt capabilă.

Ca de început de weekend, la sfârșit mă laud și eu puțin și vă arăt în poză (dacă o deschideți, se poate citi) articolul despre oamenidarnici din Revista Avantaje. Chiar dacă titlul mă depășește și chiar nu cred că se potrivește, iar explicația de la fotografii e despre altă persoană, eu mă bucur că cei de la Avantaje au considerat campania mea un subiect bun de menționat.

Toate acestea fiind spuse, vă doresc un weekend minunat, călduros, odihnitor sau agitat, după gust, fără griji și cu întâmplări frumoase.

Vulpea vă invită să băliţi

Nu, stimaţi domni, nu pun poze cu femei goale, nu, stimate doamne, nu pun poze cu pantofi. Dar atât pe mâncaţi, cât şi pe nemâncaţi îi invit la un tur virtual al
cârciumei mele preferate, la Casa. După cum v-am obişnuit în fiecare săptămână, desfăşurarea de forţe e pe blogul Româniarestaurante, mai precis aici. Ăsta e doar preludiul.

Luaţi un şerveţel aproape. E cu finalizare, vă garantez.

Analiză blondă și interminabilă de personaje mai noi și mai vechi

Dragă jurnalul, fată! De când n-am mai vorbit cu tine s-au întâmplat atâtea că m-a luat cu ameţeli şi nici nu ştiu de unde să încep.
Cred că totuşi ştiu, o să încep cu propria-mi criză care m-a ţinut câteva zile tensionată la maxim. Chitrosul de Ţiţi s-a trezit că hop ţop nu mai sunt bani la buget şi restrânge cheltuielile în sector. Tăiat salarii la angajaţi, îngheţat cărţile mele de credit, jălanie, ce mai! Eu, care sunt om dintre oameni şi am suflet umanist, m-am nominalizat drept lider de sindicat şi i-am adunat pe toţi, de la grădinari, la menajere, şoferi, bucătărese, băiatul de la pisicină, băiatul care plimbă căţeii şi am pus de o grevă. Am făcut agitaţie, i-am pus în vedere lui Ţiţi că o să ieşim masiv la protest şi că nu ne lăsăm până nu ne sunt îndeplinite doleanţele. În ziua protestului, unul din grădinari nu s-a prezentat din cauze de mahmureală, o bucătăreasă a rămas acasă să vadă ultimul episod dintr-o telenovelă, curva aia de menajeră tânără s-a dus la film cu băiatul de la pisicină, aşa că cei rămaşi au pus de un grătar şi o horă în curtea vilei. Dar eu nu m-am lăsat. A apărut Ţiţi care m-a luat la negocieri. Am vorbit câteva ore doar eu. Despre oameni, drepturile lor, copiii şi creditele lor, nedreptatea lui. Ţiţi mi-a pus în braţe actele de la noua mea Toyota Land Cruiser, plus plus un card de credit nou nouţ şi auriu şi negocierile s-au încheiat cu bine pentru toată lumea. Pe grădinarul beţiv l-am dat afară, pe curva aia şi pe băiatul de la pisicină la fel, iar cei rămaşi vor face şi treaba plecaţilor, pe jumătate din salariu. Eu am făcut 2 minute pe extaziata și m-am dus la shopping.

Şi Ţiţi al meu a trecut printr-o criză de identitate, când l-au apucat isteriile cum că el cu curul în ce bărci să mai stea, acum că s-au pus pe certat şi scuipat partidele. Eu i-am zis să stea liniştit, că bursa transferurilor nu îşi închide niciodată porţile şi va fi întotdeauna loc pentru un băiat ambiţios şi profesionist ca el la un P. Şi dacă se apucă de ceva maghiară şi germană, poate şi pe la un U, că uite, se mai schimbă priorităţile alfabetului.

Fată, da’ dacă mi-a fost de cineva milă în toată nebunia asta, păi mi-a fost de Boculeţ, dragul de el. Mic, pricăjit, cu ochi de şoricar cu dureri de spate, cât de senin se credea el invincibil, de parcă linsul unui scuipat de şmecher te face şi pe tine vreun pui de Zmeus. „Eu nu cred că vă cădea Guvernul. Punct. Am încredere în conştiinţa şi responsabilitatea parlamentarilor pentru că trebuie să dea socoteală în faţa alegătorilor”, spunea demn R2D2. Câteva ore mai târziu, bietul de el era decapitat cu bilele la vedere. Din acel moment, bulversare totală. Nici n-am apucat să-mi fac câteva zile somnul de frumuseţe şi tratamentele de relaxare la spa, că m-am trezit cu o mare trilemă: dacă mă scoate Ţiţi la o chermeză politicianistică, eu cui spun „te pup, premierule”? Bocului? Croitorului? Sau Johannisului?

Păi, să o luăm pe rând. Boculeţ, aşa huiduit, cu chiloţii rupţi în cur, vai steaua lui, se ţine totuşi tare, ca râia de câinele jigărit. Se supără şi el pe presă, ca stăpânul lui, se declară mulţumit de stadiul lucrărilor la Pasajul Băneasa deşi cu juma de oră înainte spărseseră băieţii o ţeavă şi inundaseră tot cartierul (se vede treabă că aghiotanţii lui sunt mai convinşi decât el că nu mai e premier şi l-au lăsat să se facă de rahat şi nu i-au dat măcar un sms „shefu, bă coaie, a spart băieţii ţeava şi suntem în căcat, la propriu”).

Croitoru. Hmmm. La cât s-au grăbit toţi să-l prezinte de fostul gagic a lu fata lu Isărescu, tare de rahat au făcut-o pe biata fată. Un personaj aparent palid, cu figură de căprioară în bătaia puştii, uşor bâlbâit şi timorat, care a promis cu convingere că va propune un guvern restrâns, de tehnocraţi, în care miniştri PDL nu se vor mai regăsi, asta ca să ne arate el ce coaie are de fapt. Şi s-a ţinut de cuvânt! În lista propunerilor lui de miniştri, numai specialişti apolitici, curaţi şi devreme acasă: Vasile Blaga, Radu Berceanu, Adriean Videanu, Gheorghe Pogea, Cătălin Predoiu, Cristian Vlădescu, Teodor Paleologul. Pam pam! Văzându-l cât de tare se strofoacă Croitoraşul cel Viteaz să ne uluiască cu performanţele lui şi ale super-guvernului condus de el, mi-am adus aminte de un alt conducător coerent şi super profesionist, Cristi Borcea, care le spunea ziariştilor răi: ”Lăsaţi-ne să ne antrenăm pentru Champions League! În România nu mai avem cu cine să jucăm”.

Ah, că mi-am adus aminte! Fată, ţaţo, moare presa de grija lui Băselu, a lui Geoană, a lui Crin, de parcă ei ar şti pe ce lume sunt, când cel mai jmecher master of puppets al României nu e altul decât ... Cozmin Guşă! Care, după ce zice că a aranjat apele în 2004, după o vizită pe firul scurt la Washington, în 2009 schimbă macazul şi face un drum la Moscova, unde aranjează destinele ţării la o chermeză cu trioul de aur al Rusiei, Putin, Medvedev şi Patriarhul, aceşti tatăl, fiul şi duhul sfântul-aşteaptă. Cu ce mesaj se întoarce de acolo Cozminul? „Singura informaţie pe care v-o dau e că dacă Traian Băsescu nu va mai conduce România în 2010, în mod clar South Stream va trece şi prin România şi România va intra pe circuitele de gaze naturale”. Până atunci, ne descurcăm cu băşinile din dotare, să sperăm că de 1 decembrie, festiv-electoral vom primi multă iahnie de fasole, să ne încălzească peste iarna grea.

Să mă întorc la al treilea premier, să nu-mi uit vorba. Klaus Johannis. Cine-i, domle, şi roşcovanul ăsta cu faţă cam de toporean, pe care îl ridică toţi în slăvi aşa de tare? Bine, mai puţin Zmeus, dar asta pentru că neamţul e prea constipat, lui îi plac ăştia mai de şpriţ. Cică nu lui Moş Crăciun i-ar fi cerut să îl facă premier. Atunci cui? Se dă următoarea problemă logică, cu mai multe enunțuri. PSD-ul lui nea Nelu a fost întotdeauna pro-Rusia, se ştie. PNL-ul, deşi nu se prea bănuieşte, ar cam înclina tot spre Rusia, mai ales prin prisma liberalului de bază Dinu Patriciu cu ale sale miliarde de heuroi născute din petrol şi gaze cu iz rusesc. Domnul Johannis are o foarte discretă amiciţie şi simpatie cu un anume domn Gerhard Schroder, încă de pe vremea când acesta din urmă era cancelar al unei ţări amărâte Germania. Ce face domnul Schroder de când nu mai e cancelar? Păi, a consiliat Gazpromul, s-a jucat de-a preşedintele Comitetului de Acţionari al conductei de gaze North Stream şi acum e în board-ul TNK-BP, un amărât de joint venture BP cu ceva băieţi ruşi. În timp ce celelalte ţări UE căutau şi caută soluţii pentru slăbirea dependenţei de gazul rusesc, Schroder, urmat discret şi de doamna Merkel, a negociat direct cu Rusia aprovizionarea cu gaze naturale si a facilitat intrarea unor mari companii germane în parteneriate cu producătorii de hidrocarburi ruşi. Acum, întrebare de 1000 de puncte: cum se spune Moş Crăciun în limba germană?

Măi, jurnalule, pe zi ce trece îmi dau seama tot mai mult că Nuţi e o pizdă de muiere. Dată naibii de deşteaptă! Un model demn de urmat, ce mai. Cum o reuşi ea să plângă la trilurile lui Zamfir, să se dea în bărci prin Deltă cu Prinţul Albert, să numere chiloţii salvamarilor, să fie şi Sexy Mama Omida, să ţină piept tăvălelilor din Comisii, să se dea şi pe twitter, şi să ne mai şi liniştească cum că nu va creşte TVA-ul deşi se agită spiritele, eu nu înțeleg! Păi, la naiba, de ce nu o fac pe ea prim ministru, la câte se pricepe??? De misogini, îți spun eu.

Ce s-a mai întâmplat, jurnalule, important, ha? A, da, unul din cei mai abili și profesionaliști politicieni ai României și-a sacrificat culcușul călduț de vicepreședinte la camera deputaților pentru a-și dovedi potența și ca viceguvernator BNR. Îmi scapă numele lui acum, dar știu că arată ca un cap de sulă, iar prietenii vorbesc în termeni elogioși despre el: "labil psihic, excesiv de ambiţios, lipsit de loialitate, de o inteligenţă mediocră, dar şiret şi lipsit de moralitate" spune virginalul Patriciu, dublat în epitete de vicepreşedintele PD-L Cezar Preda: "E incredibil, nimeni nu poate să conceapă că un flendurici la 30 şi ceva de ani, fără nicio tangenţă cu Banca Naţională, să ajungă viceguvenator al BNR. Cine a pomenit aşa ceva? E vorba de ambiţiile fără limită ale unor oameni limitaţi, de jocuri de culise, la ei nu contează dacă ai sau nu pregătire, dacă poţi sau nu să faci ceva bine". Venit din partea unui membru de vază al unui partid impecabil, aseptic și care promovează doar super profesioniști, m-am emoționat peste măsură.

România e în cursa pentru un loc de comisar european. Pe ce domeniu? Unul în care țara noastră excelează: agricultura. Pe aceleași criterii de competențe și rezultate spectaculoase eu propun să se bage și la alte două domenii la care stăm de la excelent în sus: educație și sănătate.

Și în viața internațională s-a petrecut un eveniment important. În familia Obama. Care Oscar, ce Nobel, mey jurnalule? Nu, dragă, The First Dog Bo a împlinit 1 an, la naiba!

Ce-mi face mie prietena mea Rhodos? Păi, cică să răspund la două lepșe. Prima e cu motivele pentru care NU aș vota cu unu sau cu altul, dar pe care eu mă încăpățânez să o fac și pozitivă, pentru că așa mă simt eu acum, yin și yang. Și pentru că nu vreau să fac discriminări, o să o și extind. Deci, aș vota/n-aș vota cu:

Zmeus - pentru că e adorabil de paranoic și obsesiv cu mogulii, dar se spală des și cu mare plăcere în băi de mulțime, pupă și icoane, dă autografe pe clopote de biserică și le combină și cu o secure de luptă, că așa-i stă bine voinicului. Se laudă cu reformarea statului, dar noi știm mai bine că singura lui temă de campanie de care se mai poate agăța e aia cu unicameralul de 300 de băieți. Oare dacă îi iese, el va fi pe post de Leonidas și o să-i vedem pe toți în chiloți din ăia cu rușinea la vedere? AUGH AUGH AUGH! Motivul pentru care nu aș vota cu Zmeus e simplu: familia. Aia mare a fost cu Bodo și ăsta e un motiv deja întemeiat, aia mică e ... aia mică, deși a evoluat de la boala șobolanului rozaliu la sida, doamna e prea modestă, fată, ce naiba! fra-su îl bagă în căcat fără să clipească și mai are și o mamă din cauza căreia a făcut o poezie în care ea murea, deși e vie, și am plâns se mi s-a întins rimelu. Așa ceva nu se face! Și mai am un motiv: ca urmașă a lui, mi-e teamă să nu îi moștenesc chelia și privirea haotică.

Gionel - fată, oricât m-aș strofoca, singurul motiv pentru care l-aș putea vota vreodată e că povestește despre cum a cunoscut-o pe nevastă-sa tocmai în Playboy. Pun pariu că dacă ar fi avut vreodată sânge în instalație să-și ia amantă, ar fi povestit despre ea în Dilema veche. De ce nu-l voi vota? Că are figură de mort, doar vata din nas îi lipsește, că prea ușor mi-l închipui cu căluș în gură, legat cu cătușe și cu Vanghelie, Iliescu, Năstase, etc etc îmbrăcați în piele trăgându-i-o sado-maso și lui plăcându-i. În plus, sunt convinsă că-i pute gura.

Crinuț - îmi place că deși a tras orgii cu alde Geoană până de curând, mai nou face pe fata mare și încearcă să se delimiteze de el. Ghinionul lui, stăpânul Patriciu face mișto de el și îi spune să-l propună pe Geoană premier dacă iese. Norocul lui e că nu iese, că cine știe la ce presiuni ar fi supus, dragul de el, cinstit și curat, cu ochișorii ăia de haski. Îmi mai place de el că, deși de fapt a pierdut alegerile, ieșind parlamentar doar datorită algoritmelor, deși e printre cei mai chiulangii parlamentari, are discurs de maică stareță care n-a ratat în viața ei o rugăciune. Nu l-aș alege pentru că deși îl cheamă și George și Laurențiu, nume de bărbați, el tot o floare e.

Oprescu - l-aș vota măcar pentru că i-a furat steaua lu Becali și și-a pus-o în frunte. Scorpion fiind, e genul cu idei puține, fixe, dar hotărâte până îi ies. A ratat de 2 ori primăria, dar a treia oară i-a ieșit. A renovat la un biet spital vreo 10 ani, dar în final i-au ieșit câteva etaje. Dacă a băgat Bucureștiul în cartea recordurilor cu cel mai lung cârnat, îți dai seama cu ce monstruozitate o să bage România? Îmi place că poate vorbi foarte relaxat de problemele de cocoșel ale lui Boc sau Băsescu, spre deosebire de Năstase care era chiar jenant cu număratul de ouă. Nu l-aș vota pentru că una e să pierzi în fața lui Lis sau a lui Băsescu, parcă altceva să pierzi șefia PSD-ului București în fața lui Vanghelie, că oricât de independent s-ar da, va fi veșnic oaia neagră și iubită a lui nea Nelu, în plus, bagabond e, jmenar e, vulgar e, prieteni interlopi are, pana mea, să votez clona lui Zmeus???

Vadim - l-aș vota pentru că ador oamenii cu personalități multiple și mai ales complet opuse. Acu înjură jidanii, acu ridică statui și se închină la Auschwitz. Acu scuipă bozgorii, acu se pupă pe gură cu ei și votează ținându-se de brațoletă suspendarea lui Băselu. Îmi place că el chiar crede că “dacă PRM nu va mai exista, se va alege praful de țara asta și ar fi mare pacat. Atâta timp cât voi fi eu în putere, PRM va trăi și va împiedica jocurile multora". Da, Vadim, așa e! Soră, două distonocalme la băiatu, că iar are fantezii erotice. Cu veșnicele lui paranoi și amenințări cu pușcăria și execuțiile pe stadion, eu nu găsesc niciun motiv pentru care nu l-aș vota. Părerea mea.

Gigi - și el are multe fețe, care de care mai impunătoare: urs Grizzly, elefant, Războinicul luminii, Mihai Viteazul. Micki Mouse, Tom și Jerry, Donkey, you name it! L-aș vota și pentru că a reușit să inspire mulți tineri actori să se lanseze imitându-l pe el, deci nu e doar patronul Stelei, ci și un patron al artelor. N-aș putea, în schimb, să votez cu el pentru că eu sunt dinamovistă.

Kelemen Hunor - l-aș vota pentru că nu e însurat, dar nu l-aș vota pentru că n-are avere (la vedere) și mai stă și cu părinții. Dar pentru aerul ăla atent neglijent, cu barbă de 2 zile, parcă aș putea trece cu vederea că are și mamă și mai e și unguroaică.

Remus Cernea - acest Măcăleandru Pădure (sau Robin Hood pentru cunoscători) ițit din neant direct în căsuța mea de Facebook ar putea fi votat de ilustra-mi persoană dacă m-ar adăuga la vecini în Farm Ville și mi-ar da cado zilnic câte o rață sau un cireș. Altfel, n-aș putea vota în veci cu unul care a amenințat că-și dă foc în fața TVR. În vremurile noastre TVR??? Prostule, Dan Diaconescu ți-ar fi dat și un bidon de benzină.

Ultimul, dar cu siguranță nu cel din urmă, Ninel Potârcă, acest Obama de Târgu Jiu mânca-ți-aș talentu! Aș vota cu el pentru că-mi aduce aminte de bancul ăla cu Bulă. La școală, învățătoarea întreabă copiii ce le lipsește acasă. Gigel - un televizor cu ecran plat, Maria - o haină de blană pentru mami și niște Barbie pentru mine, Ionel - o mașină sport pentru tata. Bulă, ție ce-ți lipsește? Nimic, doamnă. Cum așa nimic??? Păi, am auzit-o aseară pe mama spunându-i lu tata: SIFILIS??? Era tot ce ne mai lipsea, în rest le aveam pe toate!

Jurnalule, la a doua leapșă de la Rhodi: PREZIDENȚIALE 2014, cine vor fi actorii, răspunsul e simplu: tot ei, nu știu dacă o să mai supraviețuim noi să nu mergem să-i votăm.

Vulpea bolunda, mucioasa si partial lesinata

Dragilor, ma scuzati de disparitie, o ticaloasa si perversa raceala m-a doborat. E genul care trece in 7 zile cu tratament si intr-o saptamana fara tratament, asa ca pana nu-si face damblaua probabil ca nu voi fi umana. Idei in cap am, dar avant sa scriu nu. Sper sa ma iertati si sa nu ma uitati prea curand. Voi reveni curand (sper!), voi arunca vata din nas si ma voi da cu parfum in loc de camfor. Pana atunci, weekend fain, pace si iubire. Va pupez!

P.S. Poza nu pun, ca nu se cade.

Vulpea gurmandizdă lovită în simțitor

Dragelor și dragilor, după cum v-am amenințat de săptămâna trecută, am început colaborarea la Restauranteromânia. Voi recidiva în fiecare săptămână cu câte o poveste apetisantă, din păcate de data asta o poveste cu sfatul DE EVITAT. Enjoy!

My best friend's wedding

Pentru cei care cred că între un bărbat şi o femeie nu poate exista o prietenie adevărată, fără implicaţii erotice, am o poveste care infirmă teoria.

L-am cunoscut pe Liviu ca prieten al iubitului meu din facultate. Stăteau în aceeaşi chirie. Şi acum ne aducem aminte prima mea replică la adresa lui: “mişto cămaşa, dar culoarea e de căcat”. Pentru că toată lumea îi spunea Titi, nu cred că am apucat să-i spun vreodată Liviu. După ce iubitul şi două prietene s-au mutat "în gazdă" în apartamentul meu, Titi a început să ne viziteze foarte des, stătea cu noi când venea în Bucureşti. A avut examene, licenţă. Nu ştiu când am devenit noi doi prieteni, dar ştiu că a fost primul om alături de mine atunci când m-am despărţit de respectivul. A fost foarte drăguţ când, de primul Constantin şi Elena la mine în casă, n-a mai răbdat şi m-a tras de mânecă “bre, tu nu-mi spui la mulţi ani?”. Iar eu, foarte uimită, i-am spus că nu aveam idee că-l cheamă Constantin, credeam că Titi e o poreclă.

Cu timpul, Titi a devenit “cel mai stabil bărbat din viaţa mea”, după cum se autointitula. Şi avea dreptate. În afară de motanul Miqui, nici un alt bărbat nu a reuşit performanţa de a sta alături de mine mai mult de 3 ani. Titi a stat “în gazdă” 4. Ca să nu se işte vreodată discuţii de la bani, mi-a plătit şi o chirie modică şi am făcut ale casei jumi-juma.

Stăteam la discuţii despre tot şi despre nimic, ore întregi, el conştiinţa mea, eu a lui, ne-am văzut dezbrăcaţi de nenumărate ori, eu i-am cunoscut şi analizat iubitele, el a făcut acelaşi lucru cu iubiţii mei. Toate astea fără să fi existat vreodată o urmă de atracţie fizică între noi. Ajunsesem la aşa un grad de intimitate, încât n-aveam nicio problemă să intru peste el la duş când aveam vreo urgenţă (mică).

De ziua lui, când era în armată, am fost singura care l-a vizitat şi i-am făcut cadou două cuburi de Tobleronne, de care sunt sigură că îşi mai aduce aminte şi acum. Eu îi povesteam trăirile erotice sau frustrările, îi dărâmam miturile (Titi, bărbaţii chiar nu-şi pot da seama de un pseudo-orgasm când e bine mimat!). Şi el mi-a distrus o imagine şi nu o să-l iert niciodată pentru asta. Am venit o dată furioasă acasă, supărată că Nicu, prietenul şi colegul meu de muncă, spusese depre ursuleţul Coccolino că e gay. Şi ce-a făcut Titi ca să mă liniştească? “Normal că-i gay, şi-o trage cu ursul ăla de la Otker, vrei acasă, pudding?” A doua zi l-am făcut cadou pe Coccolino al meu nepoatei mele.

Titi e omul care vine cu cele mai halucinante definiţii şi explicaţii, ca sa nu mai spun amuzante. Ascultam odată o melodie a celor de la Zdob şi Zdub şi mă gândeam ce frumos şi poetic sună “dragă Otee, dulce mireasmă, la gură femeie la mijloc mireasă”. Ca sa rupă orice vrajă, Titi mi-a spus că ştie el ce înseamnă asta: o virgină care totuşi o suge. Oribil! Dar cum să nu mă amuz şi acum de seriozitatea de avocat cu care a spus-o?

Titi e unul din cei mai neîndemânatici oameni pe care îi cunosc, dar e atât de plin de bune intenţii, încât nu puteam decât să zâmbesc de fiecare dată când îl vedeam cum se descurcă în treburile casnice. Dacă spăla o farfurie sau un munte de vase, în jurul lui era inundaţie. Ca să schimbe un bec, a oprit curentul în toată casa. Într-o vară, ne-am apucat de vopsit tocurile de la geamuri şi caloriferele din casă. În prima zi, cât am fost alături de el la treabă, toate au decurs bine. A doua zi, a trebuit să plec vreo două ore. La întoarcere, am observat că se consumase foarte multă vopsea. La început n-am spus nimic, să nu-şi închipuie omul că sunt zgârcită sau că îl controlez. După ce am văzut şi că era plin din cap până-n picioare de alb, nu m-am mai putut abţine şi am întrebat ce s-a întâmplat. Spăşit, mi-a spus că vărsase cutia cu vopsea. De trei ori. Tot el a vrut să-mi demonstreze că vasele de Arcopal nu se sparg şi, după ce a dat cu o farfurie de marginea mesei de câteva ori şi nu s-a întâmplat nimic, a aruncat-o pe marmură, în bucătărie, de la înălţimea lui de 1,88. Şi acum am setul ăla frumos, fumuriu, cu o farfurie adâncă lipsă.

Ne-am ciondănit de zeci de ori, am şi ridicat glasul unul la altul de câteva ori, cu toate astea, e singurul om cu care am reuşit să convieţuiesc atâta timp, în afara familiei mele. M-am întrebat de multe ori cum am reuşit asta, în condiţiile în care nici eu, nici el nu suntem cele mai comode persoane cu care să locuieşti. Singura explicaţie pe care am găsit-o e că eu nu am aşteptat niciodată nimic de la el şi am primit multe, iar el e singurul om care m-a luat întotdeauna aşa cum sunt, fără să încerce să mă schimbe vreodată.

Lui mă destăinuiam întotdeauna prima dată cu privire la un tip nou, la un nou plan. Acelaşi lucru îl făcea şi el. În acelaşi timp, era şi primul om care îmi cunoaşte o nouă cucerire. Probabil că e singurul om din lume pe care nu-l şoca să iasă dimineaţa din camera lui şi să întâlnească un necunoscut care se plimba prin casă în chiloţi. Saluta, se prezenta şi nu mă întreba nimic. Ştia că o să-i povestesc, oricum.

Găteam pentru el, făcea cumpărătuile pentru mine. Foarte puţină lume înţelegea că între noi nu s-a petrecut niciodată nimic erotic, amoros. Râdeam de el şi îi spuneam că e cea mai bună prietenă a mea, că, vorba aia, femeile normale au prietene de acelaşi sex cu ele, nu? Au fost foarte mulţi oameni care nu au crezut că între un bărbat şi o femeie poate exista aşa o prietenie. Am avut chiar un nebun de iubit care suna la interfon, deşi avea cheia de la mine, doar ca să fie sigur că nu ne "surpinde", pe mine şi pe Titi.

Cea mai amuzantă latură a relaţiei mele cu Titi e că dacă am fi vrut vreodată să avem o legătură amoroasă amândoi, ne-am fi spart capul unul altuia în maxim două luni. N-am văzut vreodată doi oameni mai puţin compatibili care să convieţuiască atât de bine! Mai avea o latură amuzantă relaţia noastră, Titi se împrietenea cu toţi iubiţii mei, cu unii a rămas prieten chiar şi după despărţirea noastră. Mi-amintesc de un telefon primit de la el, râdea ca un cretin. Eu abia începusem să ies cu D. şi Titi m-a întrebat dacă nu venim şi noi la Festivalul Berii. Nu de alta, dar plecase de-acasă cu B., se întâlnise pe drum cu E., iar acolo stăteau la masă cu C.! Numai el era în stare să-mi adune trei foşti la o masă şi să mă invite şi pe mine cu actualul.

Titi e omul cu trupă, de care v-am mai povestit. Chiar şi acum, când e om ocupat şi avocat foarte bune, îşi face timp de repetiţii şi concerte şi ador faptul că nu renunţă la pasiunea lui. Omul ăsta are un simţ al umorului deosebit, iar logica lui este, în general, imbatabilă. E mare, seamănă cu un urs din desenele animate, e de o comoditate ieşită din comun (care uneori mă scotea din minţi, dar cine eram eu să judec?), completa toate taloanele de concurs existente pe faţa pământului, stătea ore întregi în baie. Nu a existat încă om care să-mi aprecieze mâncarea aşa cum o făcea Titi, aşa cum nu am văzut om mai stângaci şi mai împiedicat ca el. Nu-mi imaginez viaţa fără el, fără replicile lui uşor acide, fără poveştile lui cu biciclete galbene, fără jovialitatea lui. Parcă îl şi văd făcând pe Moş Crăciun pentru copiii mei şi o va face cu atâta credibilitate, încât mă voi simţi şi eu copil şi voi căsca ochii mari de încântare. De asemenea, şi eu sunt mătuşa nebună cu care o să-şi lase el copiii când o să vrea să evadeze. Mai aveam noi un scenariu, dacă până la 40 de ani nu se căsătoreşte nici unul din noi, o facem împreună şi emigrăm în Noua Zeelandă, unde ne deschidem o cârciumă cu specific românesc, „At Poola’s”. În cârciuma aia eu o să mă ocup de bucătărie, iar el va sta în mijlocul salonului, pe un fel de piedestal, şi va mânca în continuu, ca să facă reclamă bună locului.

De câţiva ani nu mai locuieşte la mine, vorbim mult mai rar, dar cu acelaşi drag. Acum s-a transformat în avocatul meu şi nu doar al meu, ci şi al familiei şi chiar al şefei mele. Mi-e doar dor uneori să-l ascult, cum făcea el pe conştiinţa mea, să mă dojenească de să plec râzând din cameră şi să nu mai ştiu de la ce a pornit discuţia noastră.

Sâmbătă am dansat la nunta lui Titi, s-a aşezat şi el la casa lui. L-am văzut emoţionat, prins, agitat, dar şi îndrăgostit, luminos, fericit. Cu replici la fel de amuzante, cu acelaşi dans de urs uşor beat. A reuşi să-i aducă la nunta lui şi pe 3 dintre foştii mei, ca să nu-şi piardă obişnuinţa. Să trăieşti sănătos şi bucuros, Tetelu, să fii iubit şi fericit şi să faceţi ursuleţi drăguţi pe care să-i zăpăcească mătuşa Lia de cap. Şi să câştigi procesul cu Supercom, că te fac celebru!

Later edit: la cererea publicului, am pus şi o poză cu Vulpea în rochie (da, Neamţule, e roşie cu ceva alb printre). Aş fi vrut să fie o fotografie cu mutră sobră şi demnă, dar nu există modelul din cauză că o dată în muuuultă vreme mi-am permis să merg fără maşină, deci am consumat băuturi alcoolice, în plus, dansul, dansul, e normal la vârsta meaaa!!!

Oamenilor frumoşi din viaţa mea, într-o lume hienică

Deşi scriu şi de prostioare gen probleme cu rds sau bănci sau whatever, viaţa mea înseamnă prea puţin aceste nimicuri. Ce înseamnă viaţa mea? Păi, o veşnică descoperire a propriei persoane, familia mea iubită, gagicul, prietena mea cea mai bună Iulia, casa, motanul Miqui, maşinuţa Frieda. Şi jobul e parte din viaţa mea, că nu am cum altfel, chit că nu e cel mai minunat lucru. Campania oamenidarnici a devenit de curând parte foarte importantă din viaţa mea. Şi aici v-aţi făcut loc şi voi. OAMENII. Oameni care aveţi problemele voastre, greutăţi, viaţă agitată, copii de crescut, credite de plătit. Dar în lumea asta haotică şi din ce în ce mai rea, voi mi-aţi arătat mie, un om pentru cei mai mulţi dintre voi necunoscut, că aveţi suflet cald, compasiune, înţelegere şi dorinţă de a ajuta. Şi, cel mai important, mi-aţi acordat ÎNCREDERE. Tocmai acum, într-un moment dificil şi ciudat, când auzi numai de şomaj, greutăţi, supărare, lipsă de bani, voi mi-aţi arătat că am de ce să mai ofer şanse României, să mă bucur că trăiesc aici, să fiu fericită că am în jur oameni.

Până acum 1 săptămână, de luni de zile de când am pornit campania, m-aţi făcut bucuroasă cu donaţiile voastre în hăinuţe, lucruşoare pe care le-am dus copiilor şi părinţilor lor. Plus bănuţi în contul oamenidarnici şi bonuri de masă de la câţiva colegi de servici minunaţi. Am putut astfel să cumpăr nişte detergent, săpun, nişte mâncare, dulciuri şi am bucurat nişte oameni. Sâmbăta trecută am ajuns iar la Valea Plopului, unde, din nefericire, a trecut vara şi au cam dispărut zâmbetele. E frig şi prin case bate vântul. Le-am dus haine groase, ceva pături, încălţări, ceva de mâncare, scutece şi alte produse pentru cei mai mici, rechizite, cărți. 20 de scaune şi 20 de măsuţe donaţie de la o grădiniţă. Aş fi vrut să pot să-i iau acasă la mine pe cel puţin jumate dintre ei. Ţineţi-mi pumnii să reuşesc ceea ce mi-am propus, să-i pun în legătură cu Habitat for Humanity şi la primăvară să putem să mergem la ei să-i ajutăm să ridice case. Finuţul meu creşte mare în burtă, mai are puţin şi iese afară. Pentru că iubita mea mamă a fost cu mine sâmbătă, i-am promis Anei-Maria că dacă nu voi putea ajunge eu la Văleni când va naşte, sigur va merge mama să-i ducă cele necesare. Am luat adresa să le pot trimite pachete la poştă, că de ajuns la ei probabil că nu voi mai putea până prin ianuarie, la botez.

Înainte de sâmbăta la Valea Plopului, joi şi vineri am fost la Budimex şi Fundeni. La copiii de la oncologie. V-am cerut atunci ajutor. Concret. Scutece, săpun, spirt,lapte praf. Ce aţi făcut voi în mai puţin de o săptămână? M-aţi copleşit! Bani în cont veniţi de la unii oameni pe care nu îi cunosc nici măcar după nume, alte bonuri de masă, pungi de pampers şi happy, cutii de lapte praf, şerveţele, beţişoare de urechi, creme, săpunuri. Un colet venit pentru copii chiar de la Timișoara. Din bani am cumpărat nişte produse anume pentru unii din copii, restul i-am împărţit şi i-am dat Ştefaniei, Biancăi, Anei-Maria, unui alt caz grav şi urgent. Aseară am fost iar la copii. Am fost tare bucuroasă că am reuşit să oferim câte ceva ajutor fiecărui copil şi fiecărei mame în parte. O gură de oxigen pentru ei.

Mai am drumuri de făcut, la copiii de la fraţii Marist, la Chitila, pachete de trimis la vreo 10 familii. Cu voi alături, nimic nu pare greu. Sunt tare bucuroasă să vă spun că şi Adela, fata entuziastă de la Cluj care a vrut să-mi "fure" ideea, a înregistrat primul drum cu lucruşoare adunate de ea! Adela, eşti foarte mişto!

Mulţumesc celor mai minunaţi părinţi din lume, Doina şi Gigi, surorii mele de suflet Cati, iubitei de Mara, Mihai, Mircea, Cristian Pruteanu, Rhodi, Mihaela, Oti, Luana, Radu, Marian, Ana, Adi, Florin, Liviu şi Raluca, Marius, Cathelijne, Rodica, Raluca Iliescu, Oana şi Tibi, Roxana Rotziki, Răzvan Luca, Manole, Bogdan, Monica, Cristi Alboosh, Dana, Mihaela, Mădălina, Melania, Mirela, Ana-Maria, Roxana, Izabela, Ileana, Cristi, Andreea şi şefa ei, Patricia, Dumitriţa, Ana, Clarisa, Irina, Maria și Andreea mama lui Maia, Adriana, Mircea, Lavinia, Daniela, Irina, Delia, Alina, Andreea, Marius, Daniela, Florenţa, Valentina, Ştefan, Răzvan. Mulțumesc Dan, Mary și Ioana că sunteți o familie superbă!

Sper din tot sufletul să nu fi uitat pe cineva, dar dacă am făcut-o să mă iertaţi. Sunteţi atât de minunat de mulţi! În orice alt context sunt iscusită cu vorbele. Acum am doar lacrimi de recunoştinţă. Vă mulţumesc din tot sufletul meu că sunteţi parte din viaţa mea!

Din războiul cu RDS am învins epuizată

Ante scriptum: toate întâmplările şi dialogurile de mai jos sunt reale şi adevărate, doar uşor cenzurate prin anumite zone.

Dacă nu v-aţi dat seama până acum, eu sunt o Vulpe foarte căpoasă şi când mi se pune pata, merg până în pânzele albe. După cum vă spuneam acum câteva zile, am rămas fără net din cauze de "nişte aparatură furată", dar "se rezolvă în cel mai scurt timp". Când am văzut aseară, după 4 zile, că tot nu s-a rezolvat, am sunat iar. Exact şi identic aceeaşi placă: "da, aşa e, nu aveţi net, echipamente furate, e o echipă pe teren, se va rezolva în cel mai scurt timp posibil". Băiatule, voi aveţi un cip în cap şi un singur mesaj în funcţie de problemă? Cum dracu reuşiţi să răspundeţi EXACT la fel toţi??? "Stimată doamnă...". Lasă-mă, dracu, cu domnismele, pot să reziliez contractul la telefon? "Nu". Până la ce oră au program la casierie? "Până la ora 20. Cu altceva vă putem ajuta, doamna Stoica?" Să mă pupaţi în cur! Zdrang!Pun mâna iar pe telefon, sun la Romtelecom şi spun că vreau să-mi pun Clicknet. "Vă rog să ne daţi un număr de telefon să vă contactăm noi cu toate detaliile". Hmmmm. În capul meu eram convinsă că mă vor suna după 2 zile sau deloc. Ei, bine, în 3 minute deja vorbisem cu o tipă care a ştiut să-mi răspundă CLAR la toate întrebările, am primit ofertă specială, luni vine curierul cu modemul şi gata.

Plec vijelioasă la RDS să reziliez contractul. Intru, mă duc la vacile alea de la ghişeu şi spun ce problemă am. "La colegu se fac contractele, dar veniţi mâine, că a terminat programul". Nuuuu, n-aţi înţeles! E ora 6 fără 5, aveţi până la 8, că aşa mi-au zis ăia din centrală. "Colegu de la contracte are până la 6, reveniţi". Doamnă, eu vreau să reziliez contractul, e 14 ale lunii, dacă depăşesc 15 va trebui să mai plătesc o lună, iar eu nu vă mai dau bani nici moartă. "Problema dumneavoastră, nu mă interesează". M-am uitat la mutra ei şi am recunoscut-o pe imbecila căreia îi aruncasem cu steluţe ninja anul trecut. AŞA SE VORBEŞTE CU CLIENŢII????? A bâguit ceva şi mi-a spus că la Crângaşi şi Drumul Taberei au program până la 8. Colega de lângă: "în Crângaşi săptămâna asta au doar până la 6". Încep să urlu la amândouă: că voi sunteţi proaste e una, dar eu fără contract reziliat nu plec!

Mă duc la colegu. În faţa mea, un domn vizibil isterizat. Avea de reziliat 10 contracte, plus aştepta o explicaţie pentru facturarea lui de către RDS la un curs al euro de vreo 48 de mii. "S-o fi făcut o greşeală la colegii de la contabilitate". Băiatul care spunea senin tâmpeniile astea avea maxim 25 de ani, imberb, uşor efeminat, cu ochi frumoşi de căprioară, la fel de blonzi şi umezi. Se uită la mine: "Ăăăă, doamnă, programul meu s-a terminat la 6, domnul e ultimul client". Nu, nu, nu, nu ai înţeles. Eu de aici nu plec fără rezilierea contractului. Aşa că faci ore suplimentare şi rezolvi problema mea. "Programul e program, aşa că veniţi mine". Tinere, poate nu ai înţeles, atât de tare m-am săturat de incompetenţa şi serviciile voastre proaste, că dacă nu îmi reziliezi contractul acum, te bat ca în piaţă! Răspunsul lui m-ar fi amuzat peste măsură dacă nu aş fi fost pe punctul unui atac cerebral. "Nu cred, că io am făcut sport 5 ani!" M-am întins peste biroul lui, am pus coatele pe birou şi i-am spus printre dinţi: hai să-ţi arăt câţi ani am făcut eu sport. S-a dat cu scaunul cu roţi în spate şi a holbat ochii, aceeaşi ochi de căprioară, dar de data asta în lumina farurilor. "Vă rog frumos să vă calmaţi, vă rog eu!"

Între timp, domnul dinaintea mea era tot mai furios la rândul lui. Îi curgeau bobiţe de transpiraţie pe frunte, se făcuse mov, îi tremurau mâinile. Pentru că mi-am dat seama că nervii ăştia pot fi foarte periculoşi, am decis să mă mai relaxez şi am început să fac glume. Bietul băiat a crezut că scapă mai ieftin. Numai bine, m-am aliat cu domnul din faţă şi ne-am vărsat toţi nervii pe ei. Ba chiar la un moment dat, domnul a spus "vreţi să vin cu domnişoara să vă bată pe toţi şi să vă dăm foc la şandrama?"

După 45 de minute, a venit rândul meu. Şi ce-mi spune dobitocul sinistru? "Înainte să reziliem, trebuie să reînnoim contractele". POFTIM??? "Păi, cu netul primeaţi minute la telefonie şi ..." Renunţ şi la telefon, că oricum l-am făcut ţăndări acu un an când nici ăla nu mergea! Hop, scăparea lui! "Aveţi aparatul la dumneavoastră?" Nu, că l-am primit cado la instalare. "Aaaa, îmi pare rău, trebuie să veniţi mâine şi să predaţi şi telefonul". N-am mai rezistat şi am ieşit blestemând, pentru că deja tâmplele îmi zvâcneau prea tare.

Azi la 12 şi 10 eram la loc la coadă. Mi-am sacrificat pauza de masă. Când m-a văzut, tânărul a rânjit la mine. Nu-mi arăta fasolea, că ţi-o întind pe pereţi! am strigat la el. Şi-a înghiţit şi respiraţia. În faţa mea, de data asta, 3 persoane. Primul era deja "în lucru" cu o problemă, nu am fost foarte atentă, dar l-am auzit urlând la un moment dat "dar chiar vă bateţi joc de noi pe banii noştri?" Ei, bine, da! A doua persoană fusese chemată, prin telefon de la centrul RDS, să-şi ridice aparatul de telefon fix, că i se aprobase cererea de branşare la serviciu. Dar era o problemă, normal. Avea domiciliu în Periş, iar în zonă nu exista acoperire RDS!!!! Urlete, semne de întrebare fără răspuns. Tânărul la fel de inocent.

În spatele meu se aşează un domn în vârstă. Băietul se uită la el şi-i spune: "doamna în verde (adică eu) e ultimul client, că la 1 intru în pauză de masă". Unde scrie că aveţi pauză??? "Aici" şi ne arată un scris miiiic şi puchinos, în josul programului scris maaaare 9-18, pe o hârtie lipită pe spatele monitorului. Domnul în vârstă nu renunţă. "M-am aşezat la coadă la 12: 45, când nu eraţi în pauză". Răspuns fără clipit: "Nu termin cu doamna în verde (la naiba, trebuia să-mi pun un ecuson cu numele) până la 1, imediat după intru în pauză". Bietul nene începe şi el să urle. Mă uit la tânărul masochist şi îi spun: v-aţi gândit să puneţi, în loc de automat de cafea, un automat de Distonocalm? Hihihi zâmbeşte el larg. Ne, ne, ne, să nu îţi închipui că ne împrietenim acum, păpuşel! Iar şi-a înghiţit respiraţia.

Fata din faţa mea vroia să-şi pună net. I-am şoptit cât am putut de tare: e ţeapă! Nu face cu ei contract că o să-ţi blestemi zilele! Din spate, un alt domn a confirmat: nişte ţepari ordinari şi imbecili! Fata a plecat. Cucoana de la ghişeul "Relaţii clienţi" s-a uitat urât la mine. Sictir şi ţie, fă!

Am ajuns pe scaunul de client după fix 40 de minute. Băietul a operat cu hârtiile cât a putut el de repede, fără să se uite măcar o secundă la mine. Mi-a dat hârtii să semnez de reziliere, contract de reînnoire pentru cablu. I-am dat punguţa cu telefonul făcut ţăndări. Nu a spus nimic. În 3 minute eram gata. S-a uitat triumfător la mine: "vedeţi că se poate şi fără ameninţări?" Păpuşel, mai am şi contractul pentru cablu de reziliat, dar te caut eu luna viitoare. Poate îţi vine mintea la cap şi îţi cauţi alt job.

Am ieşit pe uşă de parcă câştigasem la loterie. Soarele strălucea mai puternic, vrăbiuţele reîncepuseră să ciripească. Mie mi se zbătea un ochi. De data asta de bucurie. Aveţi nevoie de cineva să vă ameninţe toţi furnizorii de servicii? Count me in! Pentru o sumă modică, îi aştept şi seara la plecare, cu un sac de pus pe cap...

Vulpea gurmandizdă

Dragilor și stimabililor, cu onoare și mândrie vă anunț că, începând de astăzi, Vulpea colaborează și pe blogul de păreri și comentarii despre cârciumi, localuri, haleli și scorfeturi Restauranteromânia. Mi s-a făcut onoarea invitării la colaborare deoarece eu sunt și pasionată de gătit, dar și mare amatoare de cârciumi. Blogul nu e unul de mari critici profesioniști și mirobolanți în viață, ci de oameni normali care își dau cu părerea obiectiv, dar mai ales subiectiv, asupra nivelului de așteptări din localurile și locantele patriei. Vă aștept alături de mine cu drag, în fiecare săptămână și sper să vă fie și de folos întâmplările mele și ale celorlalți colaboratori. Prima încercare aici.

Vulpea buboasă iremediabil, cu net furat, dar cu gadget

Pe principiul toate "câte bube rele, toate-n curu babei mele", m-am trezit acum vreo lună cu o zgaibă în colţul stâng al gurii mele mici, dar mari (când e cazul). Iniţial doar enervantă. N-a trecut de la sine după două zile cu strugurel pe bot. Aşa că m-am dus la farmacie. Help Net, brand, fiţe, halate scrobite. "Doamnă, am bubiţa asta la gură şi aş dori ceva să îmi treacă". Privire superioară, cu o strânceană ridicată. "E herpes. Zovirax". Nu, doamnă, NU e herpes, e numita "zăbăluţă". Strâmbat din nas şi pufăit. "Mda, vă dau o cremă cu propolis, foarte bună, vă trece garantat. 35 lei". Strâng din buci şi dau banii. Două zile mai târziu, deja nici să zâmbesc în gând nu mai puteam. Minunata cremă îmi arsese şi extinsese bubiţa la o ditamai rana. Pulsatilă şi dureroasă. Deja devenisem iritată şi nervoasă.
A doua farmacie. De data asta una naturistă, eco bla bla. Plafar. Iar o doamnă cu figură înţeleaptă. "Am buba. M-am dat cu propolis. Mi-a făcut mai mult rău". Privire cu sprânceană ridicată. "E herpes". Nu, doamnă, nu e herpes. În termeni populari se cheamă zăbăluţă. "Mda, vă dau o cremă foarte bună, eco, naturală, de gălbenele. Trece imediat şi hidratează zona. 37 lei". Băi, frate, cremele astea minune vin doar la sume din astea deloc modeste? Dau banul, iau crema, o desfac în faţa ei şi mă dau. E apoasă, miroase a levănţică şi are gust de ţeavă metalică. Cum dracu să fie de gălbenele? Dau să îi transmit aceste informaţii contradictorii cu părerile mele despre crema de gălbenele, dar dispăruse. Fabuloasa cremă naturală eco mi-a adâncit problema. Până la sânge şi dureri înfiorătoare. Nu tu zâmbet, nu tu papa, de alte chestii nici nu mai spun. Arătam deja ca Joker, cel puţin pe jumătate de faţă. Isterie maximă.
Caut pe net. Informaţii o grămadă. Care de care mai înspăimântătoare. Coadă de lemn încinsă. Da, dar asta trebuia făcut la început, nu când aveam deja rană deschisă cu sângele aferent. "Bunica mea spunea să spurc buba,când eram mică şi făceam dintr-astea" scria o doamnă pe un forum. Şi dăi, şi-njură şi spurcă. Cu pu, cu pi, cu fu, cu mama lu buba. Rana la locul ei. Dar măcar mi-au mai trecut nervii. Găsesc un alt sfat: "eu dau cu coada lu motanu pe la gură de 3 ori pe zi şi trece". Mă uit la Miqui. El se uită strâmb la mine şi începe să se lingă la coiţe. Mda, trecem peste.

Sun la dermatologul meu. E în concediu. Fuck! Mă apucă revoluţia. Mama zmeilor, românu se pricepe la orice, de la politică, maşini, la fotbal şi medicaţie fără reţetă. Mă duc la a treia farmacie. De data asta Sensiblue. Am o bubă, cum procedăm? "E herpes. Zovirax". NU E HERPES în pizda mă-sii de treabă! Că ăla se face pe buză, nu în colţ de gură, arată altfel, se comportă altfel. Doamnă, am încercat propolis, o cremă naturală eco dubioasă, care era orice numai de gălbenele nu, am încercat şi zovirax deşi ştiam că nu e cazul. "De plasturi aveţi nevoie". Făi, tâmpito, plasturii sunt tot pentru herpes, în plus, sunt de pus pe buză, nu în colţ de gură!!! Şi mai costă şi 500 de mii, ale dracu de medicamente scumpe pentru care luaţi voi comisioane! De nervi, am ridicat tonul, am deschis larg gura şi era să leşin de durere. Cu ultimele puteri i-am spus că îmi fac eu singură tratamentul, ea să fie doar atentă la mine. Baneocin - are antibiotic, costă 4 lei. Cremă de gălbenele de-adevăratelea, aia de arată ca o untură şi e foarte galbenă - 2 lei. O zi mai târziu, Vulpea râde cu toată gura, mănâncă îmbucături mari, nu mai e iritată. Concluzia? Şi de-o fi caz de vreo operaţie, de acu înainte merg pe cuţitul meu de bucătărie.

Ieri, ajung acasă, disperată să trimit nişte mailuri importante, să scriu texte frumoase. Conexiunea la RDS: eroare. Jălanie! Iar să mă apuc de lătrat la telefon? Şi eram aşa de calmă. După 5 minute de melodie teoretic relaxantă, dar repetată obsesiv, mâncam jar. Identificare mai rău ca la poliţie. Cod client, cnp, adresă. "Stimată doamnă, este o problemă în zonă, s-au furat nişte echipamente şi într-adevăr, nu aveţi conexiune". Păi, ce credeai, bre, că te mint??? Bun, când se rezolvă. "Colegii mei sunt deja pe teren şi în cel mai scurt timp posibil se va rezolva". Cât de cel mai scurt timp, în seara asta? "Se fac toate eforturile ca în cel mai scurt timp...". Alo! Eşti un roboţel tâmpit? Se rezolvă în seara asta da sau nu? "Nu vă putem garanta, dar în cel mai scurt timp posibil...". Am închis telefonul şi am început să urlu. Miqui s-a ascuns între sacii din sufragerie. Scăpase el nejumulit de coadă, dar la isterii cu RDS-ul mai bine să te fereşti din calea mea.
Au trecut aproape 24 de ore. Am sunat la ei. Alt băiat, sunt convinsă. Aceeaşi voce moartă, politicos-robotic. "Stimată doamnă, da, nu aveţi conexiune, în zonă s-a furat nişte echipament, colegii sunt pe teren şi în cel mai scurt timp posibil se va remedia". Băăă, în primul rând, nu mă face doamnă pe tonul ăsta că parcă mă înjuri! În al doilea rând, cât dracu durează la voi cel mai scurt timp posibil? În ce falie temporară existaţi voi??? Dacă eu plătesc cu întârziere de o zi, voi îmi tăiaţi ţeava şi mă reconectaţi după 48 de ore. Voi ce-mi plătiţi că eu acum nu am net? "Stima..., ştiţi, ne pare rău, dar vă garantăm că în cel mai scurt timp posibil...". Frate, v-aţi molipsit toţi cu "garantatul" ăsta de la Băselu? E înregistrată convorbirea, da? Mă piş pe firma voastră de căcat şi voi, roboţi imbecili să sugeţi biiiip! Am trântit telefonul şi m-am uitat urât la cele două tanti colege de birou care se uitau şocate la mine. Dar nu au spus nimic. De frică, sunt convinsă.

Peste turbările de mai sus şi incapacitatea şi imbecilitatea unor care ar trebui să ne ofere servicii bune pe banii noştri, a venit azi un balsam. Tocmai de la bancă! Unde eu până acum am reuşit să dau numai de uni-neuroniste. Ca să nu mă mai certe Neamţu Ţiganu că nu poate să-mi trimită pentru copii bani tocmai din Jermania că am cont prost, m-am dus cu teamă la ING să întreb care e faza cu contul în euro. Ştiţi, trebuie să vă mărturisesc că din cauza atâtor cretine întâlnite pe la bănci, eu am frică de orice ţine de servicii bancare. Pentru mine scos bani de la bancomat şi verificat în calculatorul de la sediile ING soldul sunt cele două chestii pe care le cunosc. Nu plătesc facturi la bancă, nu fac transferuri bancare. ING-ul de la Cotroceni, noul loc de muncă (zona Cotroceni, nu chiar palatul, da?) are un sediu care îmi place tare mult, într-o casă veche renovată, cu o uşă bestială de lemn masiv. Miroase frumos înăuntru. Cele două fete mi-au zâmbit şi m-au invitat să mă aşez. Le-am privit suspicioasă. Aş vrea să aflu cum pot deschide un cont în euro? Am deja un cont în lei la voi. "Foarte simplu, îl facem pe loc". Hmmmm. Şi de când va fi utilizabil? "Imediat". Dar am contul făcut în altă sucursală. Unde nu ajung niciodată că e după 6. "Păi, dacă doriţi, mutăm contul la noi aici". Cât durează? "Pe loc". Toate astea cu zâmbetul pe figură. Oare visez? Oare m-am teleportat în altă realitate? Ţac-pac, câteva taste, buletinul, zâmbet, gata! "Nu doriţi şi internet banking, să vă fie mai uşor să verificaţi conturile, să le gestionaţi?" Cât de complicat e? "Păi, intraţi pe site-ul ăsta, un click aici, un pin, un cod pe care vi-l generează aparatul ăsta şi gata". Îmi pune în braţe un mic gadget gri, ca un calculator din ăla de buzunar. Pe roz nu aveţi? Hihihi, se hlizeşte ea foarte plăcut la mine. "Încă nu, dar vom sugera conducerii". Totul a durat maxim 5 minute, atmosfera m-a relaxat total, domniţele m-au impresionat de-a dreptul. Oamenidarnici are cont şi în euro acum, eu pot să verific şi să printez oricând extrasele de cont. Doar grija unui nou lucruşor la mine în geantă mă apasă.

Pentru câteva minute am fost relaxată, am zâmbit, m-am simţit ca un om normal. Dar mi-a trecut repede când mi-am dat seama că trebuie să mă rog iar de nu ştiu ce mecanic să se uite de ce îi curge Friedei antigel, că netul de la RDS tot nu a venit deşi se fac "toate eforturile", că afară plouă plouă ...

Steluțe de mare

Am cunoscut-o pe Isabelle Loreley luni, după un scurt schimb de mailuri. Pentru că s-au adunat foarte multe jucării și hăinuțe de la oamenidarnici, am zis că poate mă alături ei și ducem și la copiii pentru care se luptă ea. Copii cu diagnostice odioase: leucemie, Limfom Malign Non Hodgkin, tumoră neurocerebrală. Într-un cuvânt cancer.

Am pus din pungă în pungă hăinuțe, jucării, le-am mutat dintr-o parte în alta. Casa ei ca și ea mea. Plină de saci, de hăinuțe la uscat. Mai mult ca oricând, acestor copii nu poți să le duci lucruri prăfuite sau murdare. Trebuie atenție, să nu fie prea pufoase, că fac alergii. În plus, nu e de ajuns să le dai așa, orice jucărie, ci dacă tot facem ceva, să le dăm exact ce își doresc. Urși, mașinuțe, maimuțe. Am aflat de la Isabelle o chestie foarte tare. Celor foarte mici nu le plac jucăriile maro. Cât de mici? am întrebat. O să vezi.

Am decis să ducem doar jucării și dulciuri prima dată, ca să nu-i agităm prea tare. N-am avut probleme să intrăm la Budimex (M.S. Curie). Etajul 5 secția Oncologie pediatrică. Pe rând, i-am cunoscut pe Fabian, pe Ștefănuț, pe Găbița, pe Andreea, pe Cosmina. Și pe prea mulți alții. Cazuri în spital, drame pentru părinți, lecții de viață pentru oricare dintre noi, copii pentru ei înșiși. Niște copii fabuloși, veseli, vorbăreți, cuminți, bucuroși că primesc exact jucăriile pe care și le doresc. Copii care vor să trăiască, luptători, curajoși.

Isabelle îi știa pe fiecare, a scris și scrie despre fiecare. În afară de bani pentru operații, au nevoie de lucruri care să le mai aline din durere, măcar puțin. Pampers și lapte praf (Nan) pentru cei mici, șervețele, încălțări, papuci, pijămăluțe pentru cei mai mărișori, un Monopoly sau alte jocuri de genul acesta și jocuri pe calculator pentru cei mai mari. Pentru mamele care luptă alături de ei un pampers pentru copii, un săpun, un șampon, un prosop valorează aur. Dintr-un bon de masă de 8,72 lei (am primit donații bonuri de la mai mulți oameni și au prins extraordinar de bine) se pot lua 2 bucăți de piept de pui la grătar. În condițiile în care cina copiilor a fost ieri un orez fiert cu niște urme de legume și o zeamă maronie ce nu am idee ce era. Ca să lupte cu boala au nevoie de sistem imunitar puternic. Din ce???

Culoarul secției oncologie are pe dreapta și stânga niște acvarii. Nu poți să le numești saloane. Nu există nici măcar o urmă de intimitate. 20 de copii cu tot atâtea mămici în aceste acvarii. Nu ai loc nici să arunci un ac. Au un wc și câte o chiuvetă în cameră. Nu în fiecare. Copiii din România nu mor neapărat de cancer, ci de complicațiile apărute pentru că nu primesc medicamentația necesară nici măcar pentru febră. Nurofen. Banal pentru noi, nu? Vital pentru ei.

Hăinuțe și încălțări se adună și pentru ei și pentru cei de la Valea Plopului (mâine merg la ei cu o dubă și 2 mașini pline) și e minunat. Dar copiii și mamele de la Budimex și de la Fundeni, unde voi merge săptămâna viitoare, au nevoie concret de pampers, șervețele, Nurofen, creme pentru iritații la funduleț, lapte praf Nan.

Ce rugăminte am eu la voi? Să nu plângeți, să nu vă întristați, nu de lacrimile noastre au nevoie. Ci să preluați mesajul meu și al Isabellei (la ea fiecare copil în parte are povestea și conturile unde se pot face donații), să ajungă la cât mai multă lume. Când puteți, să cumpărați un săpun, niște scutece (numărul 4, 5, 6), un lapte praf (Nan 1, 2) și să-mi dați un semn și voi fi la voi să le preiau și să vă mulțumesc. Din banii adunați la oamenidarnici și din bonurile primite voi da și Biancăi și Ștefaniei, am cumpărat dulciuri și rechizite și pentru cei de la Valea Plopului și pentru copiii din spitale. Și cel mai mic ajutor de la noi înseamnă enorm pentru ei. Vă mulțumesc că sunteți oameni.

Știți de ce sunt copiii prezentați de Isabelle steluțe de mare? De la povestea asta:

Un om de afaceri aflat în vacanţă se plimba într-o zi pe o plajă.

Pe plajă erau multe steluţe de mare, aduse de val.

Observă un băieţel care aduna fiecare steluţă şi o arunca înapoi în apă.

Vrând să-i dea o lecţie de viaţă, omul de afaceri se apropie de băieţel şi îi spuse:

- M-am uitat la tine văzând ce faci şi mi-am dat seama că ai o inimă bună şi că le vrei binele. Însă îţi dai seama câte plaje sunt pe aici? Şi câte steluţe de mare mor în fiecare zi pe ele? Nu crezi că ar fi mai bine să faci altceva în timpul pe care îl pierzi salvându-le? Crezi că, salvând câteva steluţe de mare, contează?

Băiatul se uită la el, se aplecă şi luă o steluţă de mare pe care o aruncă în ocean, şi-i spuse:

- Pentru asta contează.

Întrebări de 1000 de puncte

Pentru că sunt prea disperată de ce se întâmplă în ţară, chestiune care îmi deranjează inspiraţia, dar şi pentru că sunt foarte concentrată pe alte realităţi despre care voi scrie cât de curând, m-am bucurat că am mai primit o leapşă, de la Bianca. Uitându-mă la întrebări şi realizând că nu am răspuns foarte uşor la unele, cred că nu e doar o leapşă. Ci sunt întrebări pe care ar trebui să ni le punem fiecare din când în când. Tocmai de-aia nu voi nominaliza pe cineva anume, ci vă voi ruga pe fiecare să răspundeţi măcar la câteva.

1. Ce vârstă ţi-ai da dacă nu ai şti câţi ani ai?
Am spus-o şi cu altă ocazie, la 30 de ani (plus 1 momentan) mă simt cea mai femeie, cu minte cât să nu mă mai arunc cu capul în perete, dar şi cu încă energie să dărâm munţii. Dar la vederea "ambalajului" meu în oglindă (mai ales la vederea vestimentaţiei) mi-aş da cam 22.

2. Ce e mai rău: să eşuezi sau să nu încerci?
Să eşuezi e parte din creştere, e normal şi firesc, aşa că de departe rău e să nu încerci.

3. Dacă viaţa e atât de scurtă, de ce facem multe lucruri care nu ne plac?
Dacă mă apuc să înşir pe hârtie, cred că fac muuuult mai multe lucruri care îmi plac, iar cele neplăcute să spunem că au un rol practic, mă ajută să nu mă plictisesc şi să găsesc mereu bucuria în chestiile care îmi plac.

4. Când ţi se pare că s-a vorbit şi s-a făcut totul, ţi se pare că ai vorbit mai mult decât ai făcut?
Eu vorbesc şi în somn, dar nu cred că despre sporovăiala asta e vorba. Îmi place să cred că ce am spus, am şi făcut şi uneori şi pe de-asupra.

5. Dacă moneda naţională ar fi fericirea, cât de bogat ai fi?
Eu îmi găsesc fericirea în atât de multe lucruri, încât aş fi Sultana din Militari.

6. Care este lucrul pe care ai vrea să îl vezi cel mai mult schimbat la oameni?
Capacitatea fiecăruia de a se bucura de lucruri mici, fără să mai aştepte doar pe alea mari.

7. Faci ceea ce ai visat că faci, sau faci ceea ce faci pentru că împrejurările te-au adus aici?
Nu prea obişnuiesc să-mi aduc aminte visele şi n-am abilităţi romantice de a visa cu ochii deschişi. Până acum, cam tot ce mi-am dorit să fac, am făcut şi fac, chiar dacă uneori a trebuit să mă adaptez şi împrejurărilor.

8. Dacă media de viaţă ar fi de doar 40 de ani, ţi-ai trăi viaţa diferit?
Faptul că nu regret absolut nimic făcut în viaţă până acum mă face să cred că aş trăi exact la fel.

9. Eşti mai preocupat să faci lucrurile cum trebuie sau lucrurile care trebuie?Îmi place să fac lucrurile aşa încât să fiu eu mulţumită şi să ştiu că I did my best. Mă feresc de lucrurile care "trebuie făcute".

10. Dacă ar fi să oferi un singur sfat unui copil despre viaţă, care ar fi acela?
Să aibă încredere în el, în instinct, în alegeri şi să şi le asume, ca să îşi permită şi să fie mândru de ce realizează, dar şi să nu fie tentat să caute vinovaţi când mai greşeşte.

11. Ce ai prefera să fii: un geniu stresat sau un prost fericit?
Ca om care şi-a pus de multe ori prea multe întrebări şi n-a dormit noaptea în căutarea unor răspunsuri cum trebuie, mi-am dorit uneori la nervi să fiu o mediocră cu aşteptări mediocre. Mi-a trecut repede. Orgoliul îmi spune să aleg geniul stresat, instinctul de autoconservare prostul fericit.

12. Ce-ai alege între amintirile pe care le ai până acum sau a fi incapabil să mai ai amintiri de acum înainte?
Am atât de multe amintiri superbe, atâţi oameni frumoşi în ele, încât nu aş renunţa niciodată de bună-voie la ele.

13. Îţi mai aduci aminte de momentul acela de acum 5 ani când erai extrem de nervos şi nefericit? Mai are vreo importanţă acum?
Îmi aduc aminte perfect de momente de fericire, pot să le şi simt iar în mine, pe piele. De momente demente îmi aduc cumva aminte, dar fără să mai simt ceva anume.

14. Care este cea mai frumoasă amintire de-a ta din copilărie? Ce o face atât de specială?
Eram în clasa a 4-a şi colegii îmi spuseseră că nu există Moş Crăciun, ci că sunt părinţii. Nu am spus nimic acasă, dar eram plouată rău. Mama s-a dus la baie şi apoi ne-am aşezat cu toţii în bucătărie, la masă. Când am terminat de mâncat, venise Moşul!!! Nici prin cap nu mi-a trecut să mă gândesc că mama se dusese de fapt la brad. Eu cu frate-meu, cu mama şi cu tata la masă, de Crăciun, de fiecare Crăciun. Asta face atât de specială amintirea.

15. Dacă ai câştiga un milion de dolari, ai renunţa la ceea ce faci acum?
Doar la jobul actual, restul lucrurilor pe care le fac ar lua o turnură mult mai frumoasă. Şi mi-aş deschide florăria aia pe care mi-o doresc de multă vreme.

16. Când a fost ultima oară când te-ai aruncat cu capul înainte în ceva în care credeai din tot sufletul, deşi toţi te sfătuiau să nu încerci?
E ceva la ordinea zilei :))))))

17. Când a fost ultima oară când ţi-ai auzit sunetul propriei respiraţii?
O aud tot timpul. E garanţia mea că mai sunt în viaţă! :)))

18. Care e lucrul pe care ţi l-ai dorit întotdeauna să îl faci şi încă nu l-ai făcut? Ce te opreşte?
Nu am ajuns încă să văd toată lumea, dar nu-i timpul pierdut :) În rest, am cam făcut tot ce mi-am dorit.

19. Care e lucrul pe care îl faci mai bine decât toţi ceilalţi pe care îi cunoşti?
Să găsesc chiar şi în situaţia cea mai de rahat, cea mai urât mirositoare, ceva amuzant.

Leapşa 3 în 1

Din cauze ba de plecat în concediu (hmm, oare chiar am fost vreodată plecată în concediu???), ba din lipsă de timp pentru lucruri frumoase, am rămas datoare nu cu 1, nu cu 2, ci cu 3 lepşe. Una mai simpatică decât cealaltă.

Prima e o leapşă reală, în "carne şi oase" (de fapt, în coperţi şi pagini), iniţiată de două blogeriţe foarte simpatice şi mari iubitoare de pisice, Ora25 şi Holicica şi de domnul Alex Moldovan. Leapşa-mâţă (că aşa se numeşte ea), m-a lovit din două părţi. De la Vaca Verde şi Tetris, sub forma a două cărţi, "Maestrul de ceai" de Yasushi Inoue şi "Blândeţea nopţii" de F. Scott Fitzgerald. Plus o misivă în care fiecare lepşist s-a semnat. Eu o dau mai departe acum, tot sub forma unei cărţi dragi mie, "Povestea târfelor mele triste" a lui Marquez, către o mare iubitoare de cărţi, Tomata cu scufiţă. Sunt convinsă că va da şi ea mai departe o carte minunată.

A doua leapşă vine de la Ada şi e despre ce "niciodată nu aş putea să ...". Am învăţat de-a lungul anilor cum că nu prea sănătos să spui asta, că la un moment dat te testează soarta de ajungi să renunţi foarte uşor la convingeri din astea măreţe. Pe la 15 ani spuneam că "eu nu o să fumez niciodată!", iar acum bag în mine ca un furnal. Pe la 22-23 de ani eram convinsă că eu "niciodată nu aş putea avea ceva cu un bărbat însurat". Până m-am îndrăgostit iremediabil de unul. E adevărat, nu ştiam la momentul X că e însurat, dar după ce am aflat tot mi-au trebuit câteva săptămâni bune până să-i tai macaroana, plus câteva luni de suferit ca un câine bătut. Eu nu pot să spun, ca atâţia alţii "eu nu aş putea face niciodată rău intenţionat". Pentru că l-am făcut deja! Obişnuiam să fiu foarte răzbunătoare. Dar mă bucur că începutul schimbării mele ca om a venit în momentul în care am realizat cât de mult rău pot face şi am decis să fac bine.

Păi, şi până la urmă eu ce să spun la leapşa asta? Şi să nici nu mănânc borş.

Să zicem că niciodată nu aş putea să fac sex cu cineva pentru un job. Am avut ocazia de mai multe ori, chiar în momente dramatice (şomeră de 4 luni, moartă de foame şi disperată) şi nu am făcut-o. Chiar e ceva ce mă depăşeşte, deşi nu stau să îi judec pe cei (cele) care o fac.

Niciodată, şi de asta sunt convinsă, nu aş putea face rău unui copil. Prin asta înţelegând să-i trădez încrederea, odată câştigată.

N-aş putea niciodată să renunţ de bună voie la muzică şi dans. Chiar şi forţată să nu o mai ascult, mi-ar cânta în cap până la moarte.

Deşi îmi plac momentele cu mine însămi, clipe de răsfăţ doar pentru mine, nu aş putea niciodată să trăiesc singură, fără măcar un prieten pe care să ştiu că mă pot baza la orice oră din zi şi din noapte. Ca să nu mai spun că la vârsta asta (şi sper să mă mai ţină mulţi ani de acum înainte) n-aş putea trăi fără sex.

Mi-ar face mare plăcere să îi citesc povestind despre ce "niciodată nu aş putea să..." pe Rhodos, pe Mimi-care-se-miră, pe Jenikă, pe Sabbra.

A treia leapşă e cu imagini sau chestiuţe. Venită de la Belle de Jour. Trebuie să arăţi celorlalţi ceva de corazon, apoi ceva amuzant. Pentru mine, ambele au acelaşi chip: nepoata şi fina mea Mara. Care a mai crescut, s-a înălţat, vorbeşte ca o demnă moştenitoare a mamei mele şi a mea, şi mă iubeşte şi drăgăleşte de mă face să uit orice problemă din lume. Profit de ocazie ca să-i spun "în direct" la mulţi ani şi minunatei mele surori de suflet, Cati, mama zurlei de Mara. Să fii sănătoasă şi voioasă, iubită şi fericită!

Cu mare drag dau mai departe leapşa asta către Antoaneta, Tiza Lia de aiurea, Aimee.