Povesti de vara suedeza

Spuneam acum doi ani, la prima mea vara suedeza, ca e ca un orgasm, scurta si intensa. Anul trecut a fost ca un fel de orgasm asteptat si degeaba, ca mai mult a plouat si noi am fost plecati prin alte locuri mai calde. Si a venit vara cu numarul 3 ...

Am stabilit sa nu plecam pe nicaieri, nu aveam nici bani, dar am zis sa profit de cele 11 saptamani de vacanta (avantajul de a fi student) si sa simt din plin ce inseamna vara suedeza. Nici daca as fi putut

planifica vremea zi de zi nu mi-ar fi reusit asa o perfectiune! Chiar daca am lucrat cateva zile in iunie si la sfarsitul lui august, in ciuda bolii lungi a vikingului (al treilea an la rand a facut borelioza din cauza unei javre de capuse, stari nasoale, antibiotic puternic 40 de zile, ferit pe cat posibil de soare), m-am bucurat din plin, cu fiecare celula, zambet si simtire de fiecare minut de soare, lumina, frumos, vara. Un orgasm multiplu, ca sa raman in zona erotica. 

Noi locuim pe o peninsula, cu padure, stanci si multa apa (nu ca ar lipsi apa in alte zone), avem o barca si ... ne ajunge. Investitia verii a fost in benzina, in rest nu am cheltuit pe mai nimic. De dimineata pana noaptea tarziu, uneori un weekend intreg cu dormit ancorati de vreo stanca, pe vreo insula, am iesit cu barca. In putinele zile cand nu am iesit cu barca, m-am dus pe jos, la 200 m de casa, prin padure, la apa. Nu sunt plaje mari, nu e nimic prea amenajat, o stanca, un ponton, e de ajuns. M-am imbaiat oriunde si oricand, de la apa de 16 grade, la apa de 22 de grade, la 1 metru sau 12 metri adancime, la prima ora dimineata, in mijlocul zilei, noaptea, in costum de baie, chiloti sau nudul gol, de pe mal, de

pe stanci sau de pe barca, cu o pofta si bucurie pe care nu o pot exprima in cuvinte. Pot spune doar ca m-am simtit libera, curatata si usurata de griji, de ganduri, de stres, imbratisata de apa, renascuta. Senzatia asta de libertate cred ca e legata si de faptul ca au lipsit celelalte elemente care pot da senzatia de "activitate planificata": mers la plaja, pus cearceaful, oameni in jur cu umbrelutele si cearceafurile lor, grija lucrurilor. Mi-a fost cald, mi-a facut apa cu ochiul, pleoshc! in apa, fara grija ca se uita cineva la mine, la costumul de baie, la lipsa costumului de baie, la celulita, la cum imi sta parul cand ies din apa.

Le-am avut aici, pentru doua saptamani in iulie, pe mama si Mara, superba mea nepoata. Fetele s-au jucat non stop, am fost o saptamana si mai in nord, unde are familia lui David casa de vara, zile pline

de soare, alte balaceli, alte paduri frumoase, nopti roz si un somon de 11 kilograme prins de pescarul meu iubit, dupa o noapte de tras. Mara a castigat la tombola doua carticele superbe cu povesti cu trolli pe care i le-am tradus frumos, sa le poata citi cand vrea ea. Ce e fantastic la carticelele astea este ilustratia (de Rolf Lidberg, aveti aici si alte imagini) si, citind si bucurandu-ma de desene, am realizat ca povestile cu trolli spun povestile suedezilor, care desi au cele mai noi modele de iphone, ipad, sunt printre cei mai tehnologizati din lume, se bucura de viata simplu, permanent in contact cu natura. Apa, balaceala, fragute, ciuperci, zmeura, flori, padure, cer cu o mie de culori. Exact ca trollii.

Vara asta am iesit mult in largul arhipelagului stockholmez (aproximativ 30.000 de insule si insulite, milioane de imagini fantastice, natura, salbaticie, piatra, casute ici si colo, mii de barci mai mari sau mai mici, mai rapide sau mai cu panze, niste apusuri de soare care iti taie respiratia), am innoptat pe cate o insula, David a iesit la pescuit de somon (n-a prins nimic, dar s-a distrat de minune uitandu-se la focile curioase din

jurul barcii). Cateva conserve in lada frigorifica, apa, o plita micuta sa incalzim mancare sau sa facem cafea, pescuit bibani, apoi facuti la gratar, in rest apa, piatra, natura, apusuri de soare, Mama Natura in toata splendoarea ei. Pe una din insule, cu apusul in stanga, cu luna grasa si galbena rasarind in fata, de mana cu omul meu, singurele zgomote fiind un clipocit usor de apa si propria respiratie, am simtit acea fericire deplina, atotcuprinzatoare, de o profunzime fara margini care m-a facut sa cred ca as putea muri atunci fara sa regret nimic, tocmai de-aia vreau sa traiesc intens, fara sa-mi bat joc de clipa.

Am scris povestile astea infasurata intr-o paturica, in canapea, afara e noapte, frigut, toamna. M-am uitat la toate cele 1700 de fotografii din vara asta si mi-a fost extrem de greu sa aleg ce sa va arat. M-am oprit la fiecare in parte, am retrait clipa, senzatia, bucuria, rasuflarea taiata, fericirea. Si asa pot merge usor mai departe, spre alte clipe frumoase, de toamna, de iarna lunga, pana la viitoarea vara.

Swedish summer in my heart photo-album

Diverse amestecate

N-am luat niciodata asa o pauza lunga de blog si ma incearca un sentiment de vina, desi in capul meu am comunicat si povestit o gramada. Mai e si vina facebook-ului, stiti si voi cat e de interactiv si rapid, un fel de varianta pentru puturosi. De data asta nu spun ca nu am avut timp, ca as fi avut. Si povesti si intamplari. Am fost puturoasa. Ma iertati?

Am terminat primul an de facultate. Ha! Un lucru banal pentru sute de mii de studenti, nu? Pentru mine inca pare ireal uneori. Suedezii nu sunt genul care sa te ridice in slavi si sa te umple de

complimente, dar una din colegele mele de facultate a reusit sa ma impresioneze pana la lacrimi cu ce mi-a spus la finalul anului: "de cate ori simt ca mi-e greu, ca e prea mult sau prea dificil, ma gandesc la Lia, care vine intotdeauna pregatita si cu idei, ia cele mai bune note, e pasionata de ce facem si discutam si toate astea dupa nici 3 ani de cand s-a apucat sa invete suedeza. Stii ca esti un model pentru noi, nu?" Nici nu imi inchipuiam acum un an, cand am aflat ca am fost acceptata la facultate, ca voi fi model pentru cineva, cu atat mai putin pentru suedezi nativi. A fost un ritm nebun, recunosc, nu a fost deloc usor, am sacrificat zile si seri cu barbatul si copila pentru ca aveam de invatat. Nu e cazul nici sa-mi ridic o statuie, dar sunt un pic mandra de mine. Un an a trecut, doi ani jumatate urmeaza.

In primul semestru am avut 2 saptamani de practica, in al doilea o luna intreaga. De dimineata de la 7.30-8 pana la 4-5 dupa-amiaza, o zi de munca intreaga. Nu eram pregatita pentru lucru cu copii atat de mici, 1 an si cateva luni - 2 ani, dar am realizat ca mi se potriveste de minune. Sunt fascinata de ei, de cat de multe pot si stiu, cat de mult invata din absolut orice, ca e noroiul de afara sau cuburile de lemn cu care construiesc. Si mai fascinant e cat de mult invat eu de la ei, sa ii iau ca indivizi, dar si ca grup, sa le respect spatiul personal, dar sa si invatam despre reguli si limite. Din februarie, cand am avut ultima zi de practica, pana in mai, cand am lucrat o zi ca inlocuitor cu ei, nu m-am vazut cu copiii, iar la varste asa mici ma asteptam sa nu isi aduca aminte de mine. Mi s-a umplut inima de fericire cand i-am vazut cum li se lumineaza fetele de zambet cand m-au revazut, mi-au sarit in brate, au vrut sa se joace cu mine, sa imi povesteasca. O, da, sa imi povesteasca! Ce logoree au dupa doar cateva luni! Ce ma bucura foarte tare e ca voi lucra cu acesti copii pana termin facultatea, am practica in fiecare semestru la aceeasi prescoala, cu acelasi grup.

Am avut ocazia, acu o saptamana, sa ma joc si de-a ghidul si de-a turistul in centrul vechi al Stockholmului (Gamla Stan), cand m-am intalnit cu mare drag si bucurie cu o doamna fosta colega de serviciu si un vechi prieten, veniti cu treaba pe aici. Si m-am trezit ca dau informatii, ca povestesc firesc despre suedezi, despre viata aici, ca una de-aici. In acelasi timp, am realizat ca nu imi permisesem luxul de a umbla pur si simplu pe strazi frumoase, de a ma bucura si a face poze, ca un turist, de cand am venit aici. Asa ca le-am facut din plin. Si mi-am adus aminte si mi s-a facut dor de Bucuresti. Nu ala haotic, murdar, galagios, cu trafic needucat, ci de ala pentru care mi-am facut timp sa "ridic privirea", dupa cum va povesteam cu exact cateva zile inainte sa plec. Si daca nu v-am spus pana acum (desi eu asa imi aduc aminte), o fac acum: gasiti-va timp sa ridicati privirea si sa gasiti frumosul si specialul si deosebitul din orasul in care traiti. Oricunde ati fi, sunt convinsa ca sunt multe lucruri frumoase, ca exista un suflet al locului. Gasiti-l.

Intalnirea cu cei doi oameni dragi din Romania mi-a mai adus ceva sentimente in suflet. Dupa cum spuneam si pe facebook, daca ati sti cat de mult inseamna pentru un prieten din strainatate un telefon

dat din cand in cand, o scrisoare sau o carte postala trimisa din cand in cand, ca sa nu mai vorbesc de "vin cu treaba prin orasul tau, ai timp de o cafea?", ati face astea mult mai des. Fara sa fiu inteleasa gresita, chiar nu e un repros, e doar sinceritate, cand zecile de oameni care au primit un semn de viata de la mine (felicitarile hand-made sunt preferatele mele) mi-au spus cat de mult s-au bucurat sa primeasca ceva dragut printre zeci de facuturi, am spus ca si pentru mine e la fel de frumos, dar de ceva ori mai mult, fiind departe. Cu toate astea, putini au fost cei care chiar au inteles despre ce vorbesc, majoritatea nu au avut timp, din pacate, sa imi faca o bucurie.

N-am scris anul asta nimic despre iarna, chiar si in statusurile de facebook m-am concentrat in general pe partile frumoase. Pozele sunt de vedere, e adevarat, dar de data asta cele 7 luni de zapada,

frig, dar mai ales intuneric si-au pus amprenta si pe psihicul meu. Vorba vikingului, la a treia iarna aici am devenit suedeza. Din octombrie pana in aprilie te apasa cele 15-18 ore de intuneric. Da, in decembrie si ianuarie se lumineaza partial pe la 9 dimineata si la 14.30 e deja intuneric. Asa ca iarna ce urmeaza ne-am promis sa facem pe dracu in patru sa reusim sa plecam macar o saptamana pe undeva cu soare, sa ne incarcam bateriile.
Dar din mai s-a facut incredibil de frumos, lumina din ce in ce mai multa, chiar zilele astea traim un maxim de 18 ore si jumatate de zi plina. Daca iarna facem ceva eforturi sa ne gasim cate ceva de facut, sa nu o luam razna, vara vine de la sine.Nu conteaza cat de devreme ne trezim, cat avem de invatat sau de munca, dupa ora 5-6 ne

concentram pe ce ne bucura. Plimbat cu barca, pescuit, flori, cateva capsuni si rosioare in solar. Bine, cand e lumina afara ai chef si de altele, mai muncite. In primavara asta am renovat singura baia, prin bucatarie, am curatat si dat cu ulei terasa. Mai avem multe de facut si prin curte, sper sa reusim sa le facem pe toate pana in august cand omul reincepe munca, eu scoala. Dar distractia de baza este iesitul cu barca. Sunt indragostita de zona asta unde locuim, apa fiind ceva special. De fapt, e tot tabloul, apa, cer, casute, verdeata. Pentru mine e fericire in forma de frumusete. Fac poze cu ochii si le pun in memorie pentru momentele mai grele de iarna.

A fost si Midsommar, ziua cea mai lunga, sarbatoarea cea mai iubita de suedezi. Mi-as dori sa fiu macar o data in viata in aceasta perioada in cel mai nordic punct al Suediei, unde soarele nu apune niciodata si e lumina 24 de ore din 24. Al treilea
midsommar pentru mine, dar daca pana acum am fost mai mult spectator curios, de data asta a fost si sarbatoarea mea, asteptata cu mult drag si nerabdare. Am facut ceva gustari cu somon si creveti, am chemat prieteni, mi-am facut coronita de flori, ne-am plimbat cu barca, apoi ne-am adunat acasa, cu mancare, veselie si multa bautura. Toate traditii bine impamantenite suedeze. Da, pana si eu m-am pilit-imbatat (nu mai bausem mai mult de un pahar de vin de anul trecut din concediu), am dansat ca niste nebuni, am ras si ne-am distrat pana a dat iar lumina. Bine, daca stau sa ma gandesc ca la 1 era asa, un fel de intuneric albastru-violet si la 3 era deja lumina, nu am stat chiar asa de mult, nu? :-)

La sfarsitul lui octombrie se fac trei ani de cand m-am mutat in Suedia, dar trebuie sa recunosc ca am incetat sa mai numar. Usor usor incep sa nu mai compar, am inceput deja sa nu ma mai implic sau interesez real de politica de acolo, scandalurile nu ma mai atrag nici macar din curiozitate, sunt tot mai departe de genul ala de reactie maini-in-shold, tafna, ba pe-a ma-tii. Asta nu inseamna ca nu mai intru in discutii in contradictoriu si polemici cu oameni inteligenti si decenti cu care, uneori, nu sunt pe aceeasi lungime de unda. Doar ca am indepartat chiar si vechi "amici" care au recurs, din lipsa de

contraargumente, la jigniri si etichetari stupide. Nu mai accept astfel de reactii.
In rest, viata decurge firesc, cu tras, munca, uneori suparari, foarte rar lacrimi si tristete, dar mai ales cu fericirea de a avea un om fain alaturi, cu bucurii mici, dar mari, cu vise si  planuri.  Nu ma mai socheaza sa dau nas in nas cu caprioarele, vulpile, veveritele si mai nou bursucii din curte, sunt chestii firesti, dar continui sa fiu incantata de sansa de a avea natura atat de aproape. E vara, e lumina, e vacanta, e frumos. Ma intreba David zilele trecute, cand stateam intinsa in barca ce se legana usor si priveam cerul de un albastru fabulos, de ce zambesc, s-a intamplat ceva amuzant? Nu, dragul meu, sunt pur si simplu fericita ca exist. O vara minunata va doresc, oameni dragi!

Si-a fost vara, si-a fost vacanta

Daca anul trecut am asteptat superstitios sa scriu despre vara ca sa nu o speriu, anul asta as fi putut scrie despre cum a fost vara de cel putin cateva saptamani, ca nu prea aveam ce speria. Din pacate, vara 2012 suedeza a fost cam uratica, rece si ploioasa, din fericire, aproape o luna am fost plecati si am abuzat de soare si caldura, ne-am incarcat bateriile si ne-am facut urme de la slipi.
 

Vara trecuta era prima in Suedia, prima cu barbatul iubit si regasit dupa 15 ani, totul era nou si eu eram cumva timida, incantata, emotionata, toate la un loc. Eram la inceput de drum cu job, cu aranjamente pe aici, nu indrazneam sa visez mai mult de "o sa dorm mai mult de 4 ore pe noapte".

Anul asta in mai m-am inscris la facultate, visam sa fiu acceptata, sa pot primi imprumut de studii (aici statul ofera, in anumite conditii, un credit de studii, o anumita suma lunar, ca sa te poti intretine, credit pe care il returnezi dupa ce incepi munca), sa renunt la jobul care m-a ajutat enorm timp de un an si jumatate, dar pe care simteam fizic si psihic ca nu il mai pot face. Am anuntat la serviciu ca imi

iau 5 saptamani libere (o nebunie in viziunea multora, in conditiile in care nu eram platita pentru asta, in plus exista riscul sa nu mai aiba nevoie de mine dupa asa o pauza), am facut rezervari pentru 2 saptamani la mare in Bulgaria, la Sozopol, impreuna cu frate-meu, Cati si Mara, plus Malin si maica-sa (ei, bine, da, vacanta cu fosta :D) si o saptamana in Romania. Aveam emotii legate de Bulgaria, stiam de experientele nu chiar pozitive ale unor oameni la Sunny Beach, dar Sozopolul a fost o surpriza placuta. Doua saptamani de soare, mare, pisicina,

mancare gustoasa, vin bun, relaxare la maxim, servicii in mare parte foarte ok, iar noi 5 adulti si 2 copii am fost o adevarata big happy family. Eu si David am avut camera chiar la nivelul piscinei si al unei mini-terase unde seara ascultam muzica si stateam la povesti, la un spritz si fetele la un dans si un spectacol. Baietii si-au satisfacut si ei nebuniile de a umbla pe coclauri dupa animale. Soparle

nu au gasit, serpi putini, dar au gasit niste broaste testoase tare faine, pe care le-au curatat de paraziti (niste capuse scarboase) si le-au eliberat dupa zeci de poze. Ca sa ii inteleg mai bine pasiunea lui David, m-am dus si eu cu ei intr-o dupa-amiaza torida si m-am zgariat in ciulini si m-am tarat pe sub boscheti dupa testoase. Faptul ca am impartit ceva special cu David si frate-meu a meritat toate zgarieturile. O singura umbra a planat asupra vacantei noastre in Bulgaria, in chiar ultima seara am aflat ca a fost un atentat terorist, cu multi morti si raniti, exact pe aeroportul din Burgas de unde urmau sa zboare a doua zi spre Suedia asta mica si maica-sa. In cele din urma totul a fost ok, dar drumul nostru spre Romania, asteptarea telefonului "am ajuns cu bine", senzatia ca am fost atat de aproape de chestiuni sinistre pe care le vazusem doar la tv pana atunci, toate astea ne-au facut stomacul mai strans si inima mai sensibila.

Zilele in Romania au fost pentru cativa prieteni reali, rezolvat cateva chestii birocratice, dar mai ales pentru mancat rosii, ardei si vinete din gradina tatei.

Cand am aterizat pe Otopeni am realizat cat de mult mi s-a schimbat atitudinea in mai putin de un an. Anul trecut in septembrie, la 11 luni de cand plecasem, i-am sarit tatei in brate pe Otopeni si am inceput sa plang, pentru ca la el in brate simteam o siguranta pe care nu o mai simtisem in ultimele 11 luni. De-abia il regasisem pe

David, eram fericita si ma simteam iubita, dar nu eram inca sigura pe ce am si mi se intampla. Anul asta m-am bucurat enorm sa il imbratisez pe tata, simtind ca acum poate si el vedea cat sunt de bine, in siguranta, iubita si ACASA cu omul meu. Acum veneam in vacanta la ai mei, nu intr-o pauza de agitatie si nesiguranta. Sa fiu impreuna cu TOATA familia. Si cand l-am auzit si pe David spunand, la ai mei pe terasa: "ce bine e! Ma simt acasa!", cand i-am vazut pe el si pe frate-meu cum s-au hlizit si agitat cu broastele testoase si cu altele, ca doi pustani de 14 ani, cei mai buni prieteni, am realizat ca nu am fost in viata mea mai fericita si mai implinita.

Dupa 3 saptamani in Romania si Bulgaria cu Cristi, Cati si Mara, au urmat doua saptamani aici, cu mama si tata. Si, spre deosebire de anul trecut cand mai mult am

muncit si eram obosita, acum am avut cate ceva fain de facut in fiecare zi. Ne-am plimbat cu barca, am pescuit, i-am dus cateva zile mai in nord sa ii cunoasca pe parintii lui David, am stat de povesti si m-am bucurat din tot sufletul sa-i am alaturi de mine, sa-mi vada cu ochii lor viata, casa, barbatul, familia suedeza. Chiar si vremea a fost frumoasa cat au fost ei aici, in conditiile in care vara asta nu a rasfatat Suedia cu prea mult soare.

Am avut o vacanta superba si plina, una din cele mai faine din viata mea. Dar cel mai important lucru care s-a intamplat a fost ca in cele 3 saptamani impreuna cu frate-meu si Cati, am reusit sa ne regasim. Din cauze legate mai mult sau mai putin de noi, in

ultimii ani se creasera gauri in relatia noastra. Inainte sa plec din tara, desi ne vedeam saptamanal, ajunsesem sa nu mai comunicam real si din suflet aproape deloc. Iar in cele doua dati cand am mai fost in vizita, in 4-5 zile, m-am agitat mai mult sa ma vad cu alti oameni decat sa stau la povesti cu ei. Si uite ca am facut-o acum, din fericire. Am avut timp sa deschidem rani, sa curatam mizeria, sa le lasam sa se inchida frumos. Am petrecut timp adevarat impreuna, am povestit, am barfit, am baut, ne-am hlizit, dar mai mult ca niciodata ne-a fost firesc sa ne aratam unul altuia cat de mult ne iubim si insemnam in viata fiecaruia. E ciudat, dar minunat, cum desi suntem la mii de km unii de altii, suntem mai aproape ca niciodata.

La inceputul lui august, cand ai mei au plecat acasa, m-am intors la munca mea dura, pentru o scurta perioada. Vroiam sa inchei acest capitol cum trebuie, sa am timp sa ma mai vad cu niste oameni minunati care mi-au fost mai mult decat colegi de munca, mi-au fost si imi sunt prieteni. Au fost trei saptamani intense care m-au convins ca e momentul sa merg mai departe. In iulie am aflat ca am fost admisa la Stockholm Universitet, voi studia 3 ani si jumatate ca sa fiu profesoara la copii prescolari (4-7 ani), la mijlocul lui august, dupa ceva incurcaturi birocratice, mi s-a aprobat si mica bursa si imprumutul de studii, deci imi voi putea permite sa studiez full-time si sa muncesc cate ceva pentru bani in plus, nu din disperare ca nu am alt venit. Pe 31 august e ziua de inregistrare, apoi incep cursurile in 12 septembrie. Incepe un nou capitol! O sa fiu studenta la 35 de ani si o sa am grija sa jonglez ca si pana acum,

cu scoala, job, familie, timp liber. Dar am vise si planuri care depasesc ziua de maine si desi am emotii, sunt plina de energie si entuziasm. Si ma distrez cum bietul meu om are doua fete care incep scoala. Una in clasa I-a, cealalta a doua facultate. Suntem scolaritele lui de care e tare mandru. Calendaristic, mai sunt cateva zile pana vine toamna. Tinand cont de grade si vreme, a cam venit deja. Dar noi mai tragem un pic de vara, fugind cu barca printre picaturi de ploaie. Si in curand ne apucam de taiat si asezat lemne, curatat caminul, adus barca acasa, aranjat prin magazii, deprimat din cauze de intunerc si vreme. Dar le facem impreuna, cu amintirea unei veri superbe in cap, ochi si suflet.