Blog de blog

Lume, lume, umblă prin blogosferă o frumoasă iniţiativă. Să ne nominalizăm favoriţii. Că au pana delicată, picurândă cu acid sau cu umor dulce/acru, că scriu de nebuni tone de texte care ne încântă, că dau pe afară de talente artistice de tip broderii, torturi sau cufere pictate, e tare fain că îi putem pune în ordine şi le arătăm aprecierea. Şi din sute, sper eu mii de nominalizări, numai bine reuşim şi noi blogerii care nu suntem mari vedete cu pene în fund sau puliticieni bântuiţi de flăcări şi miasme, să ne mai cunoaştem între noi. Toate detaliile despre concursul Blog de blog se află la Lucia Verona. Vă invit pe toţi să puneţi mâna să vă lăudaţi blogerii favoriţi! E foarte simplu, luaţi categoriile şi le completaţi, e voie cu mai multe nominalizări de categorie, dar puteţi şi să nu completaţi anumite categorii, puneţi bannerul pe blogul vostru, apoi pur şi simplu puneţi link-ul cu textul vostru la Lucia Verona la comentarii. Până la 1 februarie se fac nominalizările, apoi va fi votul. Aşa că puneţi mâna şi brodaţi!!!

1. Marele premiu - Pentru că-mi place ... că e neobosită de când am descoperit-o acu aproape 2 ani, pentru că are un umor fabulos, pentru că poate scrie despre absolut orice, dar evită politica pentru că pur şi simplu nu o interesează, pentru că deşi trăieşte din scris, reuşeşte să-şi găsească timp aproape zilnic să mai scrie o trăsnaie pentru cititorii ei care se bucură gratis de talentul ei. Cireaşa e marea câştigătoare a mea. Care tocmai ce s-a mutat în casă nouă de Cireaşă, de-aia am pus ambele link-uri.

2. Cel mai bun blogger dintre scriitori - Varanus.
3. Cel mai bun scriitor dintre bloggeri - Antoaneta, Paul Gabor.
4. Blogul cu cel mai mult umor - Dush Rece, Marele Han, Groparu.
5. Cel mai bun critic literar - Dragoş şi ale sale chestiilivreşti.
6. Cel mai bun cititor - Karma Police.
7. Cel mai bun blogger dintre politicieni - Alina Gorgiu.
8. Cel mai bun politician dintre bloggeri - pentru că nu cred în politicieni pozitivi, nu aş vrea să jignesc nici un blogger.
9. Cel mai informat blogger - Şuţu, Moş Călifar, Dan Andronic.
10. Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă - Zazuza, Rodica, Ada, Rhodos, Semafor, Neamţu Ţiganu (Neamţule, în sufletul meu eşti primul, dar na, doamnele ie doamne).
11. Cel mai gustos blog - Cantina socială, Florena's Cakes.
12. Cel mai bun blog al unui ziarist - Mihai Goţiu.
13. Cel mai bun blog anti-băsist (+ restul găştii, aş adăuga)- Jenikă.
14. Cel mai fericit blogger - Cristian Lisandru.
15. Blog de criză sau blogger crizat - cdmitroi.
16. Cel mai artistic blog - Vaca foarte Verde, Belle de Jour, Clarisa.
17. Cel mai bizar blog - ...
18. Cel mai bun traducător din română în română (pe baza unui test la care poate participa oricine, blogger sau nu) - Veronica A. Cara.
19. Cel mai bun comentator politic - Dan Şelaru.
20. Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri - nu neapărat despre politică - Dan Şelaru.
21. Premiul Voltaire (Să ne cultivăm grădina) - Japonia-departe-aproape.
22. Cel mai cunoscut dintre bloggeri - Cabral.
23. Cel mai bun blogroll - Tomata cu scufiţă.
24. Cel mai bun blog de sport - Ovidiu Ioaniţoaia.
25. Cel mai schimbător blog - ...
26. Cel mai luptător dintre bloguri - the one and only Isabelle Loreley.
27. Cel mai bun blog de modă şi/sau vintage - Cati şi superbele ei picturi pe lemn Atash2Cat.
28. Cel mai activ blogger - Turnofftheglory, Viorica.
29. Cel mai prost blog - Mircea Badea (ştiu, sunt subiectivă).
30. Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri - de departe Alin Pamflezistul!
31. Premiul "Pixelul albastru şi flacăra violetă" - eu i-aş mai spune şi categoria "Paranoia e în floare, nici în sulă nu ne doare" sau "Despre vomă, numai de bine" - Ciutacu.
32. Premiul de popularitate - Cireaşa şi noua ei casă.

Acum şi voi. Luaţi categoriile de la Lucia Verona, completaţi după bunul plac, stârniţi-i şi pe cunoscuţii voştri să îşi facă nominalizările, la final băgaţi linkul postării la Lucia. Hai că mai e timp, până luni 1 februarie.

P.S. Trebe să mă laud şi io şi să-i mulţumesc Pamflezistului că e primul care m-a nominalizat. Mă înclin.

A mai plecat un înger dintre noi ...

Nu am cuvinte de data asta, mă îneacă lacrimile și mă doare sufletul. Cosmina a plecat la cer. Cât de mult a luptat fata asta minunată, numai Dumnezeu știe. Cu o boală odioasă, cu sistemul sanitar nenorocit, cu complicații, cu atâtea și atâtea. Când am cunoscut-o astă-vară la spital la Budimex, zâmbea. În ciuda a tot și toate. Și s-a bucurat atât de tare că a primit o păpușică din aceea îmbrăcată în floare sau îngeraș sau albinuță. Și zâmbea și a doua oară când am văzut-o. Și am stat de povești, ca fetele. De Crăciun era atât de slăbită, prinsă în perfuzii, nu se putea ridica din pat. Dar cu toate astea mi-a zâmbit! Și s-a bucurat de încă o păpușică fluturaș. Și mama ei mi-a spus că a fost așa bucuroasă că a citit despe mine și oamenidarnici în revista Avantaje. Mă simt atât de neputincioasă ... Nu o voi uita nicicând, atât de veselă, de zâmbitoare, de luptătoare. Odihnește-te în pace printre îngeri, Cosmina ...

Buburuze și iubire - viața la 3 ani

V-am tot povestit eu de oaza mea de bucurie, de fericirea mea concentrată. Iubita mea, cea mai drăgălașă fetiță din lume, nepoata și fina mea Smaranda (Mara pentru toată lumea care o iubește), a împlinit 3 ani. De data asta a știut că e ziua ei, că vor veni musafiri să o sărbătorească, așa că a refuzat să doarmă după-amiază, a fost emoționată, s-a agitat ca un titirez. La 3 ani, Mara e înaltă, frumoasă, pletoasă, are câte un răspuns pentru toate, vorbește non-stop (asta e probabil dorința împlinită a tatălui meu, să apară în familie cineva care vorbește mai mult decât mine și mama, n-aș fi zis că se poate), îi place ursulețul Panda, recunoaște fără probleme valanu (Valule, numai la tine mă gândesc când o aud), cocodrilul, popotanul, saprele, calelemonul (varanul, crocodilul, șarpele, cameleonul, pentru cei neinițiați). A evoluat de la sunt ciumoasă la sunt șiumoasă. Își alege singură hăinuțele cu care vrea să se îmbrace, se uită admirativ în oglindă, face ceva fițe la mâncare, dar în rest e o dulceață de fetiță.

Au venit să o sărbătorească 10 prieteni, între 5 și 1 an, a primit numai jucării haioase și hăinuțe frumoase, au țipat, au chiuit, au râs, s-au alergat, unul nu a scâncit măcar, așa că a fost o petrecere reușită. Când a văzut tortul minunat făcut de drăguța de Florena (pe care vi-o recomand cu mare căldură pentru idei năstrușnice de torturi) a făcut ochii mari și a strigat: WOW! Buburusaaaaa!!! Normal, fiecăruia i-a trebuit câte o albinuță, noroc că erau destule. La plecarea lui Ștefan, care are aproape 5 ani și e o nebunie de copil, am aflat cu stupoare că el și Mara sunt îndreptățiți să se pupe pe gură pentru că "suntem soț și soție acum". Și Mara a confirmat. Ba chiar au și un copil (nu știu dacă Ștefan știe și de asta), pentru că Mara își legăna păpușa și ne-a spus că "fata mea face nani".

Mi se pare superb cum ne putem deja înțelege, facem puzzle-uri împreună, mă anunță țipat: "Liaaaa, fac pipi!!!" și fugim repede la baie unde face la toaletă, ca un om mare. Vine și mă ia în brațe, mă pupă și îmi spune Te iubesc, Lia! E obrăznicoasă uneori, dar reacționează imediat când îi explici de ce nu e frumos ce face. E îndrăgostită de Mutulică (ceilalți pitici nu sunt așa interesanți), iar la întrebarea pe cine iubești mai mult, pe Ștefan sau pe Pedro (prietenul nostru de 33 de ani, iubirea ei de când se știe) ne-a blocat cu răspunsul: "iubesc amândoi. Altfel".



Mara are 3 ani. O viață cu urși panda, Mutulică, zânuțe, iubește în felul ei și e cea mai iubită fetiță din lume. Sper să nu se grăbească să crească, să rămână plină de magie, să fie cuminte așa, un pic, să fie zurlie, să facă oamenii să zâmbească, să-i facă fericiți. Și să fie toată viața iubită și fericită. La mulți ani, Mara!

Despre turci numai de bine

Ca de început de săptămână canicular de geroasă, vă invit la o cârciumă unde nu vă puteţi încălzi instalaţia cu o tărie, dar puteţi degusta nişte cărniţă de oaie sau tot felul de sălăţuri de să vă lingeţi deştele. La Idomemoş Turkish Specialities Restaurant. Mai pe larg şi cu mai multe detalii fotografice de bălit pe RestauranteRomânia. Boftă bună, măi!

Proud to be gay friendly

Când terminam facultatea de jurnalism, am avut de făcut o lucrare de licenţă. Şi mi-am ales o temă nefăcută până atunci, care a însemnat studiu, documentare, alergătură. Dar şi multe critici, sprâncene ridicate şi profeţii de genul "cu aşa o mizerie o să-ţi pici diploma". Dar n-am picat-o, deşi am trezit din somn membrii comisiei de examinare. Despre ce era vorba? Despre dreptul la viaţă privată, despre deontologie jurnalistică, despre legi discriminatorii într-o societate care se doreşte democrată, despre înţelegere, toleranţă şi cunoaştere versus stereotipuri, abuzuri şi îngustimea minţii. Titlul lucrării: Argumente pro şi contra homosexualităţii. Anul de graţie 2001, luna iunie, data 15 (ziua susţinerii lucrării). Ce se întâmpla încă la acea dată? În România, la 11 ani şi jumătate de la căderea comunismului (măcar în teorie), era încă în vigoare "faimosul" art. 200, care spunea că "Relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex, săvârşite în public sau dacă au produs scandal public, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani". Problema era de nuanţă şi se abuzase de ea din plin înainte de 89. Art. 152 din Codul Penal spunea că "în public" înseamnă şi "în loc neaccesibil publicului, cu intenţia însă ca fapta să fie auzită sau văzută şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane". Şi uite aşa, dacă făceai amor la tine în dormitor, cu perdeaua trasă şi cu pereţii de bloc pe care îi ştim cu toţii cât sunt de groşi, erai pasibil de puşcărie.
Ca un fapt divers, la 22 iunie 2001, art. 200 a fost abrogat. M-am amuzat eu cum că ce tare sunt, prin lucrarea mea a picat, dar în acelaşi timp mi-am pus şi întrebarea: ce naiba aş mai fi susţinut dacă era abrogat înainte de examenul meu?
La 9 ani de când am scris acea lucrare, îmi dau seama că mare parte din ea ar fi de actualitate şi acum. Din păcate.

În 2001 mă şoca afirmaţia unui prieten: "violul homosexual ar trebui pedepsit cu cel puţin dublu de ani faţă de cel asupra unei femei" (atunci erau trecute separat în codul penal relaţiile sexuale prin constrângere cu o persoană de sex feminin şi cu o persoană de acelaşi sex, dar aveau aceeaşi pedeapsă, de la 3 la 10 ani). Şi îmi explica părerea lui cum că "îţi dai seama ce traumatizat rămâne bărbatul violat?". Păi, şi femeia??? "Nu-i acelaşi lucru, până la urmă deşi cu ceva violenţă, e ceva firesc, lăsat de natură". Din poziţia unei femei care a fost la un moment dat la un vârf de sulă de un viol în toată regula, am încercat să-i explic că nu e nimic natural sau firesc într-un viol, asupra unei femei sau a unui bărbat, ar trebui pedepsit oricum mult mai aspru. În 2010, acum câteva zile, o amică declară convinsă: "nu îmi pot imagina ceva mai oribil decât să se dea la mine o lesbiancă". Dar să se dea la tine un bărbat pe care îl găseşti neatrăgător? "E, până la urmă e ceva firesc, chit că nu îmi place, scap eu cumva de el". În continuarea discuţiei un el a spus că dacă s-ar da unu la el i-ar sparge faţă. "Nu că aş avea ceva cu ei, dar să stea naibii în lumea lor, cu păcatele lor cu tot". Asta cu păcatele m-a dat pe spate, trebuie să recunosc. Le-am stricat tuturor distracţia şi am încheiat discuţia pe acest subiect când i-am întrebat: "şi dacă ar trebui să rămână în lumea lor şi cei care şi-au înşelat partenerul de viaţă, şi cele care au făcut un avort, şi cei care au făcut rău din cauza invidiei, şi cei care au spălat în zi de sărbătoare, fiecare dintre noi în ce lume ne-am duce?".

Spre deosebire de mulţi cunoscuţi ai mei care au păreri foarte clare despre gay deşi nu au cunoscut vreunul declarat, eu am lucrat cu un gay, am locuit cu un gay, am câţiva prieteni foarte buni gay. Cel cu care am lucrat era foarte ambiţios şi muncitor, auto-didact şi foarte citit, puteam aborda orice temă de discuţie cu el. De când se ştia simţise atracţie pentru bărbaţi, avea o relaţie solidă de 4 ani de zile, iar părinţii lui erau convinşi că atunci când o să dea de o fată de treabă o să-i treacă şi o să se însoare şi se va vindeca. Singura mea problemă vizavi de el era legată de convingerile lui politice. La bărbatul gay cu care am locuit nu m-a deranjat faptul că flutura din mâini când vorbea, nici că avea un iubit mai frumos decât permite legea, ci faptul că lăsa colacul la wc ridicat şi că nu strângea firimiturile după ce mânca (ca orice bărbat care se respectă, nu?). Şi el simţise de copil o atracţie (chiar dacă nu conştientizată de la început) deosebită pentru băieţi, trecuse prin multe frământări şi nelinişti, avusese relaţii sexuale şi cu femei, dar nu însemnaseră chiar nimic pentru el. Mama lui ştie că e gay şi îl iubeşte pentru că e copilul ei pur şi simplu.

Pe unul din prietenii mei gay un preot nu a vrut să-l împărtăşească după spovedanie şi i-a spus să nu se mai întoarcă la el în biserică. Un altul i-a spus să vină zilnic să se roage, ca să se însănătoşească. Acum se roagă acasă.
Prietenii mei gay îmi sunt prieteni nu pentru că sunt gay, ci pentru că îmi sunt aproape la bine şi la greu, pentru că împărtăşim idei comune, pentru că putem vorbi câte în lună şi în stele, pentru că ţinem unul la altul şi nu ne facem rău. Eu îi respect pentru că sunt deştepţi, buni şi de succes profesionişti, pentru că ajută copii săraci, pentru că sunt mândri de ei şi de viaţa lor, pe care şi-o trăiesc aşa cum le place, muncind, plătind taxe, iubind, suferind, dansând, fiind buni şi loiali prieteni.

Eu şi gagicul meu, heterosexuali amândoi, mergem de multe ori în cluburi mai pe faţă sau nu declarate a fi cluburi de gay. Pentru că ne place muzica, atmosfera relaxată (nimeni nu încearcă aici să-şi dovedească bărbăţia provocându-l pe gagic la bătaie doar pentru că are multe tatuaje şi e bine făcut pentru că merge la sală, nimeni nu se uită urât, nimeni nu are nicio treabă cum dansezi sau cum te mişti, ceea ce în alte cluburi am păţit şi nu o dată). Mă deranjează vizual travestiţii prea ţipător aranjaţi în egală măsură cu paţachinele cu sâni mult prea la vedere şi buze mult prea umflate. Altfel, nu mă deranjează chiar nimic.

Nu voi cita din halucinantele comentarii pe marginea homosexualităţii văzute pe site-uri, bloguri şi forumuri. Nici despre amestecarea în aceeaşi oală, din prostie, ignoranţă şi neştiinţă, a homosexualităţii, pedofiliei, zoofiliei. M-am obişnuit deja cu ideea că e mai uşor să dai aiurea din gură decât să te documentezi sau să-ţi vezi de treaba ta şi de parul din ochiul propriu. Dar nu pot să nu mă amuz amar de comentariile pline de ură şi îndemnuri de "ar trebui castraţi, închişi în spitale de nebuni, ar trebui omorâţi din faşă" sau afirmaţiile cum că "cu toata deschiderea mea spre civilizatie si minoritati de orice fel le urez din tot sufletul salutari fierbinti (adica arza-i-ar focul in traducere libera) si tot odata un calduros :Hi siktir tz-ai dracu pe pidosnici" venite din partea unor persoane care se bat cu cărămida creştinismului în piept. Parcă ştiam că esenţa creştinismului este iubirea, toleranţa, înţelegerea, iertarea şi nu judeca pentru a nu fi judecat. Dar se pare că am citit şi învăţat de la ai mei prea puţin.

La fel de pueril aberante mi se par şi teoriile conform cărora dacă li se permite homosexualilor căsătoria civilă este în pericol perpetuarea speciei. Da, de-aia a fost un gol de oameni în istorie, că la greci şi la romani erau ceva banal relaţiile homosexuale.

Despre atitudinea BOR nu spun nimic, dezaprobarea comes with the teritory. Oricum, de când reprezentanţii BOR s-au luat de mâini cu reprezentanţii aberanţilor de la Noua Dreaptă mărşăluind pentru "normalitate", instituţia mi-a devenit şi mai puţin credibilă. Dar în acelaşi context, am un mesaj şi pentru comunitatea gay din România. Atâta timp cât o să acceptaţi din umbră, dând dezaprobator din cap doar în intimitatea casei voastre, ca un grup de câteva zeci de paţachine travestite grotesc, care îşi pun poalele în cap la tv pentru show şi audienţă, să vă reprezinte ca şi comunitate în Gayfest, să nu vă supăraţi şi întrebaţi de ce se vorbeşte urât, cu scârbă, intoleranţă şi stereotipuri stupide despre gay.

Ce-am vrut să spun cu textul ăsta? Nimic special. E doar o declaraţie, o poveste despre mine. Care iubesc bărbaţii şi femeile pentru ceea ce sunt şi fac, nu pentru culoarea pielii, numărul de ani de studiu, credinţele religioase sau preferinţele sexuale, ci pentru că sunt oameni. Şi, cu bune şi rele, eu iubesc oamenii.

P.S. Fotografiile ataşate acestui text (mulţumesc încă o dată minunatului meu prieten fotograf Mircea, care mă surprinde întotdeauna cu instantaneele lui) nu sunt doar o dedicaţie pentru dragul meu Neamţu Ţiganu căruia îi place ochii mei negrii care ie căprui. De mai bine de 17 ani mă tund foarte scurt şi primesc tot felul de comentarii (cum ar fi cel cu "de ce te tunzi aşa scurt, că nu e normal, femeile trebuie să aibă părul lung"). Dar cel mai frecvent comentariu, că tot am vorbit de stereotipuri aberante, e: "te tunzi aşa că eşti pe invers?" Mă tund aşa pentru că îmi place, mă prinde şi mă reprezintă. Pentru că nu cred în idei de genul "aşa se cade" şi în conformism. Şi sunt al naibii de mândră de asta.

Mâncatul de căcat şi ura de clasă - sporturi naţionale la români

Ca mulţi dintre voi, probabil, petrec destul de mult timp citind diverse pe net: revista presei, bloguri, forumuri. Că vreau că nu vreau, ajung de multe ori să citesc şi comentariile. Trebuie să recunosc că cea mai mare "distracţie" de la astea porneşte, nu neapărat de la subiectul articolului. De curând, când am povestit de războiul meu cu RDS, am primit primul comentariu din viaţa mea de bloger de tipul "proast-o, tâmpit-o, spalămă". Normal, era anonim. În acelaşi timp, o grămadă de vizitatori (unici le zice?) ajunşi de pe un forum softpedia. Ce-o fi asta? Acolo, pe un topic intitulat "nesimţire rds", mulţi oameni povesteau ce probleme au ei cu această firmă şi serviciile oferite. O anumită persoană dă link către postarea mea. Şi de aici încep întrebările mele. Eu dacă ajung întâmplător pe un blog, site, forum unde nu sunt "de-a casei", nu prea simt nevoia de-a mă băga în seamă, decât în cazul în care chiar e un subiect fierbinte pentru mine şi simt că un comentariu al meu ar aduce o contribuţie la şirul discuţiilor. Dar ca să mă apuc să spun autorului sau altor comentatori "bă, eşti prost, nu-i aşa!" nici nu mi-a trecut vreodată prin cap, chiar dacă sunt total de altă părere. Dar pe mine nu apelativele "proastă, isterică, nefutută, sigur nu e sănătoasă cunosc genul ăsta de muieri" m-au amuzat, ci sfaturile preţioase primite. Gratis, presupun. "e pulbere articolul ala. fata aia nu intelege ce e ala program? rezilierile se fac intre 1-5 pentru a nu mai fi facturat. daca reziliezi intre 5-15 se factureaza si luna in curs". Mda, doar că isteţul respectiv nu ştia că aceste "reglementări" cu privire la date erau pentru cei cu contracte noi, pentru contractul meu vechi puteam să reziliez până pe 15 ale luni, aşa cum menţionasem în text. Dar cel mai mişto a fost creierul luminat care mi-a transmis "Ai pe situl rds.tel toate orarele de la casierie şi contracte de la toate punctele de prezenţă. Mai citeşte dacă nu e un efort prea mare". Când eu mă plângeam că NU AM NET! După cum mă aşteptam, la câteva click-uri distanţă am aflat că anonimul care mă scuipa şi la mine acasă şi pe forum era un biet angajat al minunatei companii RDS. Of, oare cum o fi să ai creierul aşa de spălat încât să ajungi să muieşti aiurea oameni pe care nu îi cunoşti doar pentru că au probleme cu firma la care lucrezi şi despre care ştii cu siguranţă că nu e chiar un exemplu de perfecţiune?

Dar să trecem peste subiectivul meu exemplu neimportant. Zilele trecute citeam un interviu cu o scriitoare de origine română, plecată în State prin 80 şi ceva. Care doamnă Domnica Rădulescu a scris o carte, "Trenul de Trieste", care a luat ceva premii mai mult sau mai puţin relevante în SUA. Bravo ei! Nu am citit încă această carte, dar recunosc că m-am bucurat de succesul ei. Nu m-am simţit mai mândră că sunt româncă, bla bla, ci m-a bucurat o informaţie pozitivă. În interviul oferit în Adevărul, doamna Rădulescu povesteşte despre experienţa ei în comunism, câte ceva despre statutul de emigrantă. La un moment dat afirmă două lucruri: că a fost îngrozită şi ruşinată de români cănd a aflat de execuţia Ceauşeştilor. "Cred că a fost un act de răzbunare, nu de justiţie, un act care a afişat un nivel îngrijorător de sălbăticie umană". A doua afirmaţie: "sunt îngrozită de creşterea fanatismului religios şi dogma, şi de faptul că o carte ca cea a lui Dan Puric Cine suntem, pe care eu o văd puţin peste un manifest pro fascism, are foarte mulţi cititori de toate categoriile de vârstă, de faptul că îndoctrinarea religioasă este tot mai des învăţată în şcoli şi evoluţionismul tot mai puţin. De unde asemenea dispreţ faţă de ştiinţă? Sunt mâhnită de faptul că oamenii dintr-o ţară care a suferit atât de mult din cauza îndoctrinărilor şi a spălării în masă a creierilor acum caută noi modalităţi de control asupra populaţiei în loc să construiască o nouă societate bazată pe principii democratice autentice". Cât de de acord am fost cu afirmaţiile acestei doamne, nu voi spune acum, că am în cap alte idei care să-mi aducă comentarii agresive şi scuipaţi (un text viitor, trebuie să aveţi răbdare). Pe mine tot comentariile m-au făcut să ridic uimită din sprâncene: "Cel mai grav aspect este altul. Distinsa dna ne marturiseste cu fair-play ca Dan Puric este in viziunea ideologica a dumneai ...pro-fascist. E drept, spune ceva mai subtil ceea ce un filosof care peroreaza despre ingeri da infruptandu-se printre rechini si identificand mereu "legionari" , bineinteles, ca ...Dan Puric. Voi fi foarte cinic. Privind chipul distinsei scriitoare democrate nu stiu de ce o vad standu-i foarte bine cu un chipiu si cu oaresce grade pe umar dar , noblesse oblige, sub acoperire. Ca dna colonel , si complet conspirata , iar sta foarte bine" ("iar sta" este ad literam). "Produs tipic NEW AGE ,semidoct si furios ca oamenii aleg sa creada in Dumnezeu". "Rusine tanti ca te dai mare cu o carte dar ai fugit cum fug tiganii de organele de politie asa ai fugit tu din romania!". Oare câte generaţii trebuie să mai dispară pentru a le trece atâtor frustraţi complexele de inferioritate de genul "voi n-aţi suferit mâncând salam cu soia, aşa că nu aveţi dreptul să spuneţi nimic"? Şi cât timp se va mai scuza un act de barbarism atroce (e adevărat, comis de unii care aveau de ce să-i închidă gura lui Ceauşescu, dar atât de aclamat de oamenii de rând) cu replica "tu nu ştii, că ai fugit ca laşul"? Mai bine am realiza că avem în ADN trădatul conducătorilor şi omorârea lor. Cât despre criticatul lui Puric, de când naiba a devenit neadularea lui şi criticarea lui egale cu blasfemia??? Că deja concepţia asta devine şi mai aberantă şi mai periculoasă decât efectul de narcotic eliberat în masă.

Tot la capitolul ură socială, găsit ţapi ispăşitori pentru nefericirea şi frustrarea neamului, am rămas uşor înspăimântată să văd comentarii de la articole despre bugetari. Ăia, mulţi, prea mulţi, supradimensionaţi. O problemă reală, total de acord. Dar, bugetarii luaţi cu totul, clasă social-profesională, au ajuns, pentru mulţi freacă duda pe net, să fie identificaţi strict cu tantile de la administraţiile financiare care îşi freacă ness-ul. Cum vă sună: "mai crapati, ai dracu imbuibati, pe care ii tinem in carca. bugetarii sunt vinovati de distrugerea locurilor de munca si in general a economiei. Poate ca nici nu constientizeaza gravitatea faptelor sale... la fel cum multi ofiteri nazisti nu au inteles cit de mult rau fac". Sau "N-am spus ca nu depuneti un efort...si cel care taie frunza la ciini depune un efort si hotul depune un efort si violatorul depune un efort, s.a.m.d!". Ca să nu mai vorbesc de "Bugetarii sunt cancerul României! Ar trebui sa fie dati cu totii afara sa vada si eu cum e. Noi care ne rupem carca la privati ii tinem pe ei in puf. Sa dispara dracu toti!". Ca o mică paranteză: în cei 12 ani de când prestez activităţi profesionale diverse, am avut ocazia să experimentez cam tot. Am dat meditaţii pe bani serioşi fără să plătesc un leu de impozite şi taxe. Am lucrat la multinaţională pe salariu minim pe cartea de muncă şi 2 contracte de drepturi de autor, deci, iar nu pot să spun că s-au omorât să dea cu impozitele la buget. Apoi la firmă de apartament unde luam o parte din bani oficial, dar a doua jumătate era în mână, fără hârtii, contract, taxe, impozite. Am avut şi srl-ul meu de buzunar şi lucram prin contract de prestări servicii într-un lanţ al slăbiciunilor foarte bine pus la punct: clientul mare dădea o parte din bani pe hârtie, oficial, o parte la negru, cei care mă subcontractaseră pe mine la fel, o parte oficial, pe factură şi chitanţă, restul la negru. Iar eu îmi băgam toate cheltuielile posibile pe firmă ca să nu mai plătesc decât un minim de taxe. Normal, pentru un stat care îţi pune numai beţe în roate şi pumnul în gură, e firesc să cauţi portiţe de scăpare. De doi ani jumate lucrez la stat. E pentru prima dată când mi-am văzut fluturaşul şi mulţii bani pe care eu ca angajat şi angajatorul îi dăm la bugetul de stat. Deci, ca o concluzie a parantezei, doar ca angajat la stat şi mai nou bugetar am simţit că într-adevăr am contribuit la buget. Dar în creierul gol şi înfierbântat de la atâta uitat la tv al comentatorilor pe net, această schemă nu există şi nici nu poate fi concepută. Că românul nu stă să gândească, să analizeze, ci trăieşte în evul mediu unde mereu se găseau vinovaţi care trebuiau arşi pe rug. Şi se mai crede şi Sisif cu Românica în cârcă, dacă nu ar fi EL să plătească pe bugetari, EL singurul care munceşte...fi-mi-ar scârbă!

Nu pot să nu revin la oftica şi ura şi voma asupra celor care au reuşit ceva frumos, în ciuda faptului că s-au născut în România. Scriitoarea de origine germană, născută şi trăită o perioadă în România, Herta Muller, ia premiul Nobel. În orice ţară normală din lumea asta i s-ar fi făcut o statuie. Dar la noi ... Hehe, când sunt atâţi docţi şi intelectuali de marcă ce ne reprezintă cu atâta succes pe plaiuri străineze, cum să i se permită doamnei Muller să strălucească? "daca nu traia in Romania, nu facea scoala in Romania, inclusiv facultatea, pe gratis, in Germania nu ajungea scriitoare, era o muncitoare intr-o fabrica BMV, eventual o vanzatoare intr-un butik. Romania, chiar comunista, a scos-o din mocirla unui sat obscur si a promovat-o in lume! Veci, nu ajungea ea, in Germania sa faca facultate, sa scrie, sa traiasca din scris. Daca ea nu ar fi fost contactata pentru a fi recrutata de contraspionajul roman, zacea in anonimat, la fel ca altii". Deci, băi, nene, să fie clar! În toată lumea asta occidentală de căcat, nu există şcoli şi universităţi ca în Românica! Şi de-aia nu au ei decât muncitori şi negrii pe plantaţie de sunt obligaţi să-şi cumpere scriitori din Românica, să-i ademenească printr-o ciocolată şi un o coca-cola. De altfel, se şi vede că nivelul cultural şi profesional românesc e muuult peste orice şi-ar închipui vreodată străinii proşti. În aceeaşi nota de rupţi în cur cu aere de prinţi, spune un alt erudit: "Premiul Nobel nu este de loc nobil. Acordarea sa seamana cu a premiului Eurovision pentru muzica usoara,se face prin negocieri intre tarile bogate si puternice. Daca Herta Muller ramanea in Romania nu ar fi luat nici un premiu international, pentru ca Romania nu este nici bogata, nici puternica. Noi avem sau am avut scriitori mult mai valorosi,Marin Sorescu,Nichita Stanescu,Adrian Paunescu,Eugen Ionesco,Emil Cioran,Mircea Eliade,Mircea Dinescu.Acestia au opere valoroase. Herta Muller este o frustata,care le-a spus nemtilor ceeace doreau ei sa auda,o critica nemiloasa a comunismului romanesc,care nu a fost mai rau ca cel din germania de est". După cum era normal, comentariul a fost completat de un altul: "bravo Florin,asa e! Nu stiu cum se face ca, pe plan international, obtin rezultate remarcabile doar cei care ne denigreaza ca natie,popor si tara". Ah, "popor", "naţie", "ţară"! Ce cuvinte mari! Eu i-aş propune doamnei Muller să facă o critică blândă a comunismului românesc, în acelaşi timp să povestească despre holdele de aur ale câmpiilor româneşti, de românul frate cu natura, de ospitalitatea şi prietenia poporului român, că va lua cu siguranţă 3 Nobeluri, 2 Oscaruri şi 3 trofee Floarea-din-Grădină!

Cu toată dorinţa mea de a nu generaliza, de a încerca să găsesc explicaţii pentru anumite ieşiri, de a nu eticheta, am ajuns la saturaţie. La o scârbă cronică. Nu mai înţeleg nimic! Nu mă mai amuz, nu mai pot privi cu indulgenţă. Pentru că nu mai e vorba de cazuri izolate, ci de adevărate fenomene în masă. Oare nu se sufocă de atâta căcat îngurgitat? Oare nu le crapă în cap o venă de atâta ură? Dacă s-ar face Olimpiada mâncătorilor de rahat, a frustraţilor, a complexaţilor, a neîmpăcaţilor cu trecutul, istoria şi destinul lor, am fi campioni absoluţi, la toate probele. Cei mai tari din curtea şcolii ...

P.S. Există un aspect pozitiv în toată scârba asta: orice contraargument adus plecării mele din ţară este anulat imediat de eterna scârbă. Pe această cale ţin să mulţumesc populaţiei României că mă ajută să-mi văd de viaţă.

Ciorbă, sos&rock'n'roll!

Stimaţi telespectatori, dacă tot au trecut sărbătorile cu porcării, dar n-a venit încă nici primăvara cu sălăţuri şi cure de slăbire, vă invit virtual (şi vă recomand să mergeţi punctual) la o cârciumă mai altfel. Pentru amatorii de rock şi beţii aferente, numele The Jack nu mai e un mister, sunt convinsă. Doar că mai nou, pe lângă şpriţuri, votci şi concerte, se poate şi mânca. Şi chiar bine şi ieftin. Despre cum e cu puiul Iron Maiden vă invit să citiţi şi să băliţi pe RestauranteRomânia. Aşa că, în loc de sex, drugs& rock'n'roll, noul slogan e ciorbă, sos and rock'n'roll! Enjoy!

Prima leapșă din 2010 și un cado pentru Vulpe

Ca de început de an aşa, am fost lovită de o leapşă de care m-am tot ferit la un moment dat, dar uite că nu se mai poate. În plus, până la finalizarea analizei blonde (ei, bine, da, am resuscitat ironia şi umorul detaşat, cel puţin pentru o vreme), nici nu am altă inspiraţie. Aşa că până la urmă, a picat la fix. Via Rodica. Zice leapşa asta luuuungă:

1.Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la 18 şi scrieţi aici al 4-lea rând:

“pe malul opus al Tamisei, putând găzdui" - Ghiduri turistice - Londra

2. Fără să verificaţi, cât e ora?
16:20

3. Verificaţi!
16.10 (mda, mă cam grăbesc să plec acasă)

4. Cum sunteţi îmbrăcat(ă)?
Jeans,pulover roz pal (sau roz prăfuit sau roz cenuşă-de-trandafiri, după cum spun cunoscătoarele de culori), chiloţi cu buline albastre şi roşii, şosete cu Snoopy şi cizme

5. Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitaţi?
La grădina mea din Farmville, pe Facebook (încâ puţin şi îmi înfloresc trandafirii şi levănţica!)

6. Ce zgomot auziţi în afară de cel al calculatorului?
Nino-nino! o salvare şi alt zgomot stradal. Plus şefuţa mea haioasă care îl ceartă pe un nene la telefon.

7. Când aţi ieşit ultima dată şi ce aţi făcut cu ocazia respectivă?
Aş spune eu ceva măscări apropo de ieşit, dar mă abţin. De Revelion, party, dans, antren.

8. Ce aţi visat ieri noapte?
Că nu trebuie să mă duc la servici. Pardon, asta visam cu ochii deschişi, la 7 fără 15 când a sunat ceasul. Visele de-adevăratelea nu mi le mai amintesc.

9. Când aţi râs ultima dată?
Acu câteva minute, mi-am reamintit cu şefuţa mea scene din Seinfeld.

10. Ce aveţi pe pereţii încăperii în care sunteţi?
Geam care separă biroul meu de alt birou, cărămizi din alea de sticlă mată pe un alt perete, un tablo cu iarnă, un tablo cu coş cu flori, un ceas odios.

11. Dacă aţi deveni multimilionar peste noapte care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra?
Un Apple gagicului

12. Care este ultimul film pe care l-aţi văzut?
Love Guru, cu Mike Myres. Very funny :)

13. Aţi văzut ceva neobişnuit astăzi?
Nope, acelaşi căţel drăgălaş cu picioare scurte care dă din coada lungă ca o elice când mă vede, aceleaşi mutre posace şi îngrijorate, aceeaşi fleaşcă mizerabilă pe străzi. Dar am auzit de ceva neobişnuit: ciocolată cu fructe de mare!

14. Ce părere aveţi despre acest chestionar?
Uşor tâmpit, aparent irelevant, dar amuzant în felul lui (cred că ţine de răspunsuri).

15. Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă!
Prima dată când întâlnesc un om, mă uit din prima la dinți. Dacă sunt foarte avariați, am mari șanse să nu îi mai dau mari șanse să-mi placă. Știu, sunt stricată la cap. Deh, mama și frate-meu sunt tehnicieni dentari, am crescut printre dentiști, e un fel de defect profesional prin simpatie.

16. Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba despre o fetiţă?
Maia

17. Şi dacă ar fi vorba de un băiat?
Andrei

18. V-aţi gândit deja să locuiţi în străinătate?
O, da.

19. Ce aţi dori ca Dumnezeu să vă spună când intraţi pe porţile Raiului?
Un banc bun.

20. Dacă aţi putea schimba ceva în lume (în afară de politică), ce aţi schimba?
I-aş întoarce în timp pe chinezi cu vreo 20 de ani şi i-aş bloca acolo.

21. Vă place să dansaţi?
Dancing is my middle name.

22. George Bush?
Junior? O mare greşeală. Genetică, umană, politică.

23. Ce aţi văzut la televizor ultima dată?
Sex and the city filmul. Extrem de dezamăgitor!

24. Care sunt cele 4 persoane care ar trebui să primească acest chestionar?
Nu îmi permit să impun nimic nimănui, aşa că să-l facă cine doreşte şi pofteşte.

Și drept cadou întârziat de la Moșu, am primit un foarte drăguț premiu de la Zazuza! Pe care îl dau mai departe tuturor, pentru că de-aia sunteți în blog roll-ul meu și vă vizitez de câte ori am ocazia, pentru că îmi place tare de voi și de ce spuneți și scrieți. Sunt câteva bloguri proaspăt descoperite pe care îmi doresc să le menționez în mod special, pentru că sunt o surpriză foarte plăcută și veșnic o bucurie: Misaki, Semafor, Rodica, Music for the masses, Cantina socială, dragul meu prieten Stewardezul, Evantaiul Mauriciei, Zuza Zazuza.

Ce și cum fu, de final și de început

Goana după cadouri, ajuns la toate destinațiile propuse, mama, tata, brad, cadouri, mâncare bună, multă, somn, leneveală, zile libere fără plată, muncă în zile libere fără plată, sarmale, party, revelion, sarmale, somn, back to fucking work again. Obositor. Sărbătorile, cu toate frumusețea lor, sunt foarte obositoare și năucitoare. Vin în fugă, trec prea repede și ne lasă amețiți.

Pe 23, căutând un cadou, am mai bifat o umilință care mi-a întărit convingerea că da, e momentul să dau o pauză orașului și țării. În plin centru, km zero, la 4 zile de la ninsoare, în 100 metri de trotuar am intrat la propriu până la genunchi în bălți noroioase și înghețate. Nu se puteau ocoli, nu se putea ghici adâncimea. Mi-au dat lacrimile de frustrare și neputință. Ceea ce pentru mine e inacceptabil. Numai bine, după aia ne-am văzut cu niște oameni tare dragi, care locuiesc nu la Berlin sau Viena, ci la mai apropiata Budapesta. Cu criză, cu greutăți, aveau cu totul alte fețe. Zâmbeau natural și râdeau firesc și sănătos.

Insula de normalitate și frumos a vieții mele ne-a primit cu brațele deschise pe 24. La fix să îl așteptăm pe Moșul. Cu brad frumos, miros de sarmale și prăjituri și brațe calde și iubite. Mama Doina, tata Gigi, fratelo Cristi, sora mea de suflet Cati, adorata mea Mara, cel mai drag din lume Răzvan. Invitat special, best friend Stewardezu. Mi-a adus Moșul lucrușoare frumoase și decisiva geantă superbă de voiaj pe care mi-o doream de mult, dar nu știam ce aș fi putut pune așa multe în ea. Acum știu.
Mutrița și glasul Marei când l-a descoperit pe iubitul ei Mutulică și celelalte jucării sunt o amintire ce mă va destinde și mă va relaxa multă vreme de acum înainte.

Masa de Crăciun e mereu o încântare, dar și o provocare. Țuica fiartă întotdeauna doar o încântare. Dorința Marei de a dormi de după-amiază cu Liaaaaaa, de neprețuit. Fiecare detaliu și una peste alta, Crăciunul pentru mine înseamnă familie. Iubire. Fericire.

Din păcate, din cauze de vreme și program schimbat pe ultima sută de metri, n-am mai putut să mergem de revelion la Rhodos și frumoasa cabana de la Păltiniș. Și uite așa am ajuns cu gagicu, Iulia și Claudiu la party într-un club.Așteptările mele erau modeste. Au fost depășite cu succes și ne-am distrat de minune. Mulți din cei prezenți în club Folies erau gay. Mi s-a reconfirmat a mia oară că oamenii ăștia chiar știu să se distreze, fără inhibiții stupide și cu o poftă de viață extraordinară. Eu am fost șoferul de servici, dar nu am simțit lipsa alcoolului, am dansat toată noaptea, ba chiar am făcut și un număr special cu Iulia pe boxe (ce amintiri cu dansuri pe bar mi-au revenit!). La 6



dimineața am plecat cu greu spre casă, numai bine ca să-l culegem și pe Stewardezul din drum, total întâmplător apărut în cale (bietul de el aștepta de 20 de min un taxi care să nu-i ceară 500 de mii pe un drum de câțiva km). Cu toții ne-am destrăbălat la Iulia cu sarmalele construite cu mare talent de mama ei. Apropo, nu mi-am făcut norma de sarmale încă. Vorba Iuliei, sper că anul ăsta să fie așa cum a început: o petrecere kinky.

Prea repede m-am întors la serviciu. Care din păcate nu mai e amuzant de multă vreme. Trezită brutal la 6 jumate, înghețată bocnă după 20 de minute de cioplit la Frieda, m-am trezit de tot la realitate când am crezut că biata mașinuță se va rupe în bucăți în craterele imense de la Piața Charles de Gaules. Fratele meu, cu ce au dat ăștia prima gheață și zăpadă, cu grenadele??? Și cu ce o să dea a doua gheață, cu bombe?

2009 a fost un an frumos. Dificil pe alocuri, fabulos prin altele. Mi-am îngropat frustrări, mi-am depășit limite, mi-am descoperit fațete noi. Am cunoscut oameni superbi și sunt mândră că sunt pe lista lor de prieteni. Am fost bucuroasă și fericită, punctual, mult mai mult ca în alți ani. Pentru 2010 îmi doresc să fiu și mai tolerantă, să zâmbesc și să râd și mai mult, să iubesc mai frumos și cu mai multă pasiune, să nu mă supăr din prostii fără valoare. Îmi doresc să mă las de fumat și să beau zilnic măcar o cană de suc proaspăt stors (trăiască prietenul și colegul de apartament Stewardezu care a achiziționat robot de stors fructe). Musai trebuie să mă ocup mai mult de mine și de sănătatea mea, degeaba am vrut să ignor mici probleme, ele insistă. Vreau să citesc mai mult, să învăț limba țării unde vrem să plecăm, să pornim în marea noastră aventură cu bucurie, fără frustrări și fără regrete, să fie un pas înainte, nu o fugă. Îmi doresc tare mult să nu mai încerce cineva să mă ia de bună, deci proastă, ca să nu mai fiu nevoită să îmi arăt fața dură și nemiloasă. Îmi doresc să cunosc în continuare oameni frumoși, să întăresc legăturile cu cei deja în viața mea. Îmi doresc să știe Iulia că și la 80 de ani, băbuțe nebune, va fi prietena mea cea mai bună și unul din cei mai importanți oameni din viața mea. Hai să avem 2010-le pe care ni-l dorim, să trăim așa cum vrem și cu cine ne place!