Povesti de vara suedeza

Spuneam acum doi ani, la prima mea vara suedeza, ca e ca un orgasm, scurta si intensa. Anul trecut a fost ca un fel de orgasm asteptat si degeaba, ca mai mult a plouat si noi am fost plecati prin alte locuri mai calde. Si a venit vara cu numarul 3 ...

Am stabilit sa nu plecam pe nicaieri, nu aveam nici bani, dar am zis sa profit de cele 11 saptamani de vacanta (avantajul de a fi student) si sa simt din plin ce inseamna vara suedeza. Nici daca as fi putut

planifica vremea zi de zi nu mi-ar fi reusit asa o perfectiune! Chiar daca am lucrat cateva zile in iunie si la sfarsitul lui august, in ciuda bolii lungi a vikingului (al treilea an la rand a facut borelioza din cauza unei javre de capuse, stari nasoale, antibiotic puternic 40 de zile, ferit pe cat posibil de soare), m-am bucurat din plin, cu fiecare celula, zambet si simtire de fiecare minut de soare, lumina, frumos, vara. Un orgasm multiplu, ca sa raman in zona erotica. 

Noi locuim pe o peninsula, cu padure, stanci si multa apa (nu ca ar lipsi apa in alte zone), avem o barca si ... ne ajunge. Investitia verii a fost in benzina, in rest nu am cheltuit pe mai nimic. De dimineata pana noaptea tarziu, uneori un weekend intreg cu dormit ancorati de vreo stanca, pe vreo insula, am iesit cu barca. In putinele zile cand nu am iesit cu barca, m-am dus pe jos, la 200 m de casa, prin padure, la apa. Nu sunt plaje mari, nu e nimic prea amenajat, o stanca, un ponton, e de ajuns. M-am imbaiat oriunde si oricand, de la apa de 16 grade, la apa de 22 de grade, la 1 metru sau 12 metri adancime, la prima ora dimineata, in mijlocul zilei, noaptea, in costum de baie, chiloti sau nudul gol, de pe mal, de

pe stanci sau de pe barca, cu o pofta si bucurie pe care nu o pot exprima in cuvinte. Pot spune doar ca m-am simtit libera, curatata si usurata de griji, de ganduri, de stres, imbratisata de apa, renascuta. Senzatia asta de libertate cred ca e legata si de faptul ca au lipsit celelalte elemente care pot da senzatia de "activitate planificata": mers la plaja, pus cearceaful, oameni in jur cu umbrelutele si cearceafurile lor, grija lucrurilor. Mi-a fost cald, mi-a facut apa cu ochiul, pleoshc! in apa, fara grija ca se uita cineva la mine, la costumul de baie, la lipsa costumului de baie, la celulita, la cum imi sta parul cand ies din apa.

Le-am avut aici, pentru doua saptamani in iulie, pe mama si Mara, superba mea nepoata. Fetele s-au jucat non stop, am fost o saptamana si mai in nord, unde are familia lui David casa de vara, zile pline

de soare, alte balaceli, alte paduri frumoase, nopti roz si un somon de 11 kilograme prins de pescarul meu iubit, dupa o noapte de tras. Mara a castigat la tombola doua carticele superbe cu povesti cu trolli pe care i le-am tradus frumos, sa le poata citi cand vrea ea. Ce e fantastic la carticelele astea este ilustratia (de Rolf Lidberg, aveti aici si alte imagini) si, citind si bucurandu-ma de desene, am realizat ca povestile cu trolli spun povestile suedezilor, care desi au cele mai noi modele de iphone, ipad, sunt printre cei mai tehnologizati din lume, se bucura de viata simplu, permanent in contact cu natura. Apa, balaceala, fragute, ciuperci, zmeura, flori, padure, cer cu o mie de culori. Exact ca trollii.

Vara asta am iesit mult in largul arhipelagului stockholmez (aproximativ 30.000 de insule si insulite, milioane de imagini fantastice, natura, salbaticie, piatra, casute ici si colo, mii de barci mai mari sau mai mici, mai rapide sau mai cu panze, niste apusuri de soare care iti taie respiratia), am innoptat pe cate o insula, David a iesit la pescuit de somon (n-a prins nimic, dar s-a distrat de minune uitandu-se la focile curioase din

jurul barcii). Cateva conserve in lada frigorifica, apa, o plita micuta sa incalzim mancare sau sa facem cafea, pescuit bibani, apoi facuti la gratar, in rest apa, piatra, natura, apusuri de soare, Mama Natura in toata splendoarea ei. Pe una din insule, cu apusul in stanga, cu luna grasa si galbena rasarind in fata, de mana cu omul meu, singurele zgomote fiind un clipocit usor de apa si propria respiratie, am simtit acea fericire deplina, atotcuprinzatoare, de o profunzime fara margini care m-a facut sa cred ca as putea muri atunci fara sa regret nimic, tocmai de-aia vreau sa traiesc intens, fara sa-mi bat joc de clipa.

Am scris povestile astea infasurata intr-o paturica, in canapea, afara e noapte, frigut, toamna. M-am uitat la toate cele 1700 de fotografii din vara asta si mi-a fost extrem de greu sa aleg ce sa va arat. M-am oprit la fiecare in parte, am retrait clipa, senzatia, bucuria, rasuflarea taiata, fericirea. Si asa pot merge usor mai departe, spre alte clipe frumoase, de toamna, de iarna lunga, pana la viitoarea vara.

Swedish summer in my heart photo-album

Diverse amestecate

N-am luat niciodata asa o pauza lunga de blog si ma incearca un sentiment de vina, desi in capul meu am comunicat si povestit o gramada. Mai e si vina facebook-ului, stiti si voi cat e de interactiv si rapid, un fel de varianta pentru puturosi. De data asta nu spun ca nu am avut timp, ca as fi avut. Si povesti si intamplari. Am fost puturoasa. Ma iertati?

Am terminat primul an de facultate. Ha! Un lucru banal pentru sute de mii de studenti, nu? Pentru mine inca pare ireal uneori. Suedezii nu sunt genul care sa te ridice in slavi si sa te umple de

complimente, dar una din colegele mele de facultate a reusit sa ma impresioneze pana la lacrimi cu ce mi-a spus la finalul anului: "de cate ori simt ca mi-e greu, ca e prea mult sau prea dificil, ma gandesc la Lia, care vine intotdeauna pregatita si cu idei, ia cele mai bune note, e pasionata de ce facem si discutam si toate astea dupa nici 3 ani de cand s-a apucat sa invete suedeza. Stii ca esti un model pentru noi, nu?" Nici nu imi inchipuiam acum un an, cand am aflat ca am fost acceptata la facultate, ca voi fi model pentru cineva, cu atat mai putin pentru suedezi nativi. A fost un ritm nebun, recunosc, nu a fost deloc usor, am sacrificat zile si seri cu barbatul si copila pentru ca aveam de invatat. Nu e cazul nici sa-mi ridic o statuie, dar sunt un pic mandra de mine. Un an a trecut, doi ani jumatate urmeaza.

In primul semestru am avut 2 saptamani de practica, in al doilea o luna intreaga. De dimineata de la 7.30-8 pana la 4-5 dupa-amiaza, o zi de munca intreaga. Nu eram pregatita pentru lucru cu copii atat de mici, 1 an si cateva luni - 2 ani, dar am realizat ca mi se potriveste de minune. Sunt fascinata de ei, de cat de multe pot si stiu, cat de mult invata din absolut orice, ca e noroiul de afara sau cuburile de lemn cu care construiesc. Si mai fascinant e cat de mult invat eu de la ei, sa ii iau ca indivizi, dar si ca grup, sa le respect spatiul personal, dar sa si invatam despre reguli si limite. Din februarie, cand am avut ultima zi de practica, pana in mai, cand am lucrat o zi ca inlocuitor cu ei, nu m-am vazut cu copiii, iar la varste asa mici ma asteptam sa nu isi aduca aminte de mine. Mi s-a umplut inima de fericire cand i-am vazut cum li se lumineaza fetele de zambet cand m-au revazut, mi-au sarit in brate, au vrut sa se joace cu mine, sa imi povesteasca. O, da, sa imi povesteasca! Ce logoree au dupa doar cateva luni! Ce ma bucura foarte tare e ca voi lucra cu acesti copii pana termin facultatea, am practica in fiecare semestru la aceeasi prescoala, cu acelasi grup.

Am avut ocazia, acu o saptamana, sa ma joc si de-a ghidul si de-a turistul in centrul vechi al Stockholmului (Gamla Stan), cand m-am intalnit cu mare drag si bucurie cu o doamna fosta colega de serviciu si un vechi prieten, veniti cu treaba pe aici. Si m-am trezit ca dau informatii, ca povestesc firesc despre suedezi, despre viata aici, ca una de-aici. In acelasi timp, am realizat ca nu imi permisesem luxul de a umbla pur si simplu pe strazi frumoase, de a ma bucura si a face poze, ca un turist, de cand am venit aici. Asa ca le-am facut din plin. Si mi-am adus aminte si mi s-a facut dor de Bucuresti. Nu ala haotic, murdar, galagios, cu trafic needucat, ci de ala pentru care mi-am facut timp sa "ridic privirea", dupa cum va povesteam cu exact cateva zile inainte sa plec. Si daca nu v-am spus pana acum (desi eu asa imi aduc aminte), o fac acum: gasiti-va timp sa ridicati privirea si sa gasiti frumosul si specialul si deosebitul din orasul in care traiti. Oricunde ati fi, sunt convinsa ca sunt multe lucruri frumoase, ca exista un suflet al locului. Gasiti-l.

Intalnirea cu cei doi oameni dragi din Romania mi-a mai adus ceva sentimente in suflet. Dupa cum spuneam si pe facebook, daca ati sti cat de mult inseamna pentru un prieten din strainatate un telefon

dat din cand in cand, o scrisoare sau o carte postala trimisa din cand in cand, ca sa nu mai vorbesc de "vin cu treaba prin orasul tau, ai timp de o cafea?", ati face astea mult mai des. Fara sa fiu inteleasa gresita, chiar nu e un repros, e doar sinceritate, cand zecile de oameni care au primit un semn de viata de la mine (felicitarile hand-made sunt preferatele mele) mi-au spus cat de mult s-au bucurat sa primeasca ceva dragut printre zeci de facuturi, am spus ca si pentru mine e la fel de frumos, dar de ceva ori mai mult, fiind departe. Cu toate astea, putini au fost cei care chiar au inteles despre ce vorbesc, majoritatea nu au avut timp, din pacate, sa imi faca o bucurie.

N-am scris anul asta nimic despre iarna, chiar si in statusurile de facebook m-am concentrat in general pe partile frumoase. Pozele sunt de vedere, e adevarat, dar de data asta cele 7 luni de zapada,

frig, dar mai ales intuneric si-au pus amprenta si pe psihicul meu. Vorba vikingului, la a treia iarna aici am devenit suedeza. Din octombrie pana in aprilie te apasa cele 15-18 ore de intuneric. Da, in decembrie si ianuarie se lumineaza partial pe la 9 dimineata si la 14.30 e deja intuneric. Asa ca iarna ce urmeaza ne-am promis sa facem pe dracu in patru sa reusim sa plecam macar o saptamana pe undeva cu soare, sa ne incarcam bateriile.
Dar din mai s-a facut incredibil de frumos, lumina din ce in ce mai multa, chiar zilele astea traim un maxim de 18 ore si jumatate de zi plina. Daca iarna facem ceva eforturi sa ne gasim cate ceva de facut, sa nu o luam razna, vara vine de la sine.Nu conteaza cat de devreme ne trezim, cat avem de invatat sau de munca, dupa ora 5-6 ne

concentram pe ce ne bucura. Plimbat cu barca, pescuit, flori, cateva capsuni si rosioare in solar. Bine, cand e lumina afara ai chef si de altele, mai muncite. In primavara asta am renovat singura baia, prin bucatarie, am curatat si dat cu ulei terasa. Mai avem multe de facut si prin curte, sper sa reusim sa le facem pe toate pana in august cand omul reincepe munca, eu scoala. Dar distractia de baza este iesitul cu barca. Sunt indragostita de zona asta unde locuim, apa fiind ceva special. De fapt, e tot tabloul, apa, cer, casute, verdeata. Pentru mine e fericire in forma de frumusete. Fac poze cu ochii si le pun in memorie pentru momentele mai grele de iarna.

A fost si Midsommar, ziua cea mai lunga, sarbatoarea cea mai iubita de suedezi. Mi-as dori sa fiu macar o data in viata in aceasta perioada in cel mai nordic punct al Suediei, unde soarele nu apune niciodata si e lumina 24 de ore din 24. Al treilea
midsommar pentru mine, dar daca pana acum am fost mai mult spectator curios, de data asta a fost si sarbatoarea mea, asteptata cu mult drag si nerabdare. Am facut ceva gustari cu somon si creveti, am chemat prieteni, mi-am facut coronita de flori, ne-am plimbat cu barca, apoi ne-am adunat acasa, cu mancare, veselie si multa bautura. Toate traditii bine impamantenite suedeze. Da, pana si eu m-am pilit-imbatat (nu mai bausem mai mult de un pahar de vin de anul trecut din concediu), am dansat ca niste nebuni, am ras si ne-am distrat pana a dat iar lumina. Bine, daca stau sa ma gandesc ca la 1 era asa, un fel de intuneric albastru-violet si la 3 era deja lumina, nu am stat chiar asa de mult, nu? :-)

La sfarsitul lui octombrie se fac trei ani de cand m-am mutat in Suedia, dar trebuie sa recunosc ca am incetat sa mai numar. Usor usor incep sa nu mai compar, am inceput deja sa nu ma mai implic sau interesez real de politica de acolo, scandalurile nu ma mai atrag nici macar din curiozitate, sunt tot mai departe de genul ala de reactie maini-in-shold, tafna, ba pe-a ma-tii. Asta nu inseamna ca nu mai intru in discutii in contradictoriu si polemici cu oameni inteligenti si decenti cu care, uneori, nu sunt pe aceeasi lungime de unda. Doar ca am indepartat chiar si vechi "amici" care au recurs, din lipsa de

contraargumente, la jigniri si etichetari stupide. Nu mai accept astfel de reactii.
In rest, viata decurge firesc, cu tras, munca, uneori suparari, foarte rar lacrimi si tristete, dar mai ales cu fericirea de a avea un om fain alaturi, cu bucurii mici, dar mari, cu vise si  planuri.  Nu ma mai socheaza sa dau nas in nas cu caprioarele, vulpile, veveritele si mai nou bursucii din curte, sunt chestii firesti, dar continui sa fiu incantata de sansa de a avea natura atat de aproape. E vara, e lumina, e vacanta, e frumos. Ma intreba David zilele trecute, cand stateam intinsa in barca ce se legana usor si priveam cerul de un albastru fabulos, de ce zambesc, s-a intamplat ceva amuzant? Nu, dragul meu, sunt pur si simplu fericita ca exist. O vara minunata va doresc, oameni dragi!

Si-a fost vara, si-a fost vacanta

Daca anul trecut am asteptat superstitios sa scriu despre vara ca sa nu o speriu, anul asta as fi putut scrie despre cum a fost vara de cel putin cateva saptamani, ca nu prea aveam ce speria. Din pacate, vara 2012 suedeza a fost cam uratica, rece si ploioasa, din fericire, aproape o luna am fost plecati si am abuzat de soare si caldura, ne-am incarcat bateriile si ne-am facut urme de la slipi.
 

Vara trecuta era prima in Suedia, prima cu barbatul iubit si regasit dupa 15 ani, totul era nou si eu eram cumva timida, incantata, emotionata, toate la un loc. Eram la inceput de drum cu job, cu aranjamente pe aici, nu indrazneam sa visez mai mult de "o sa dorm mai mult de 4 ore pe noapte".

Anul asta in mai m-am inscris la facultate, visam sa fiu acceptata, sa pot primi imprumut de studii (aici statul ofera, in anumite conditii, un credit de studii, o anumita suma lunar, ca sa te poti intretine, credit pe care il returnezi dupa ce incepi munca), sa renunt la jobul care m-a ajutat enorm timp de un an si jumatate, dar pe care simteam fizic si psihic ca nu il mai pot face. Am anuntat la serviciu ca imi

iau 5 saptamani libere (o nebunie in viziunea multora, in conditiile in care nu eram platita pentru asta, in plus exista riscul sa nu mai aiba nevoie de mine dupa asa o pauza), am facut rezervari pentru 2 saptamani la mare in Bulgaria, la Sozopol, impreuna cu frate-meu, Cati si Mara, plus Malin si maica-sa (ei, bine, da, vacanta cu fosta :D) si o saptamana in Romania. Aveam emotii legate de Bulgaria, stiam de experientele nu chiar pozitive ale unor oameni la Sunny Beach, dar Sozopolul a fost o surpriza placuta. Doua saptamani de soare, mare, pisicina,

mancare gustoasa, vin bun, relaxare la maxim, servicii in mare parte foarte ok, iar noi 5 adulti si 2 copii am fost o adevarata big happy family. Eu si David am avut camera chiar la nivelul piscinei si al unei mini-terase unde seara ascultam muzica si stateam la povesti, la un spritz si fetele la un dans si un spectacol. Baietii si-au satisfacut si ei nebuniile de a umbla pe coclauri dupa animale. Soparle

nu au gasit, serpi putini, dar au gasit niste broaste testoase tare faine, pe care le-au curatat de paraziti (niste capuse scarboase) si le-au eliberat dupa zeci de poze. Ca sa ii inteleg mai bine pasiunea lui David, m-am dus si eu cu ei intr-o dupa-amiaza torida si m-am zgariat in ciulini si m-am tarat pe sub boscheti dupa testoase. Faptul ca am impartit ceva special cu David si frate-meu a meritat toate zgarieturile. O singura umbra a planat asupra vacantei noastre in Bulgaria, in chiar ultima seara am aflat ca a fost un atentat terorist, cu multi morti si raniti, exact pe aeroportul din Burgas de unde urmau sa zboare a doua zi spre Suedia asta mica si maica-sa. In cele din urma totul a fost ok, dar drumul nostru spre Romania, asteptarea telefonului "am ajuns cu bine", senzatia ca am fost atat de aproape de chestiuni sinistre pe care le vazusem doar la tv pana atunci, toate astea ne-au facut stomacul mai strans si inima mai sensibila.

Zilele in Romania au fost pentru cativa prieteni reali, rezolvat cateva chestii birocratice, dar mai ales pentru mancat rosii, ardei si vinete din gradina tatei.

Cand am aterizat pe Otopeni am realizat cat de mult mi s-a schimbat atitudinea in mai putin de un an. Anul trecut in septembrie, la 11 luni de cand plecasem, i-am sarit tatei in brate pe Otopeni si am inceput sa plang, pentru ca la el in brate simteam o siguranta pe care nu o mai simtisem in ultimele 11 luni. De-abia il regasisem pe

David, eram fericita si ma simteam iubita, dar nu eram inca sigura pe ce am si mi se intampla. Anul asta m-am bucurat enorm sa il imbratisez pe tata, simtind ca acum poate si el vedea cat sunt de bine, in siguranta, iubita si ACASA cu omul meu. Acum veneam in vacanta la ai mei, nu intr-o pauza de agitatie si nesiguranta. Sa fiu impreuna cu TOATA familia. Si cand l-am auzit si pe David spunand, la ai mei pe terasa: "ce bine e! Ma simt acasa!", cand i-am vazut pe el si pe frate-meu cum s-au hlizit si agitat cu broastele testoase si cu altele, ca doi pustani de 14 ani, cei mai buni prieteni, am realizat ca nu am fost in viata mea mai fericita si mai implinita.

Dupa 3 saptamani in Romania si Bulgaria cu Cristi, Cati si Mara, au urmat doua saptamani aici, cu mama si tata. Si, spre deosebire de anul trecut cand mai mult am

muncit si eram obosita, acum am avut cate ceva fain de facut in fiecare zi. Ne-am plimbat cu barca, am pescuit, i-am dus cateva zile mai in nord sa ii cunoasca pe parintii lui David, am stat de povesti si m-am bucurat din tot sufletul sa-i am alaturi de mine, sa-mi vada cu ochii lor viata, casa, barbatul, familia suedeza. Chiar si vremea a fost frumoasa cat au fost ei aici, in conditiile in care vara asta nu a rasfatat Suedia cu prea mult soare.

Am avut o vacanta superba si plina, una din cele mai faine din viata mea. Dar cel mai important lucru care s-a intamplat a fost ca in cele 3 saptamani impreuna cu frate-meu si Cati, am reusit sa ne regasim. Din cauze legate mai mult sau mai putin de noi, in

ultimii ani se creasera gauri in relatia noastra. Inainte sa plec din tara, desi ne vedeam saptamanal, ajunsesem sa nu mai comunicam real si din suflet aproape deloc. Iar in cele doua dati cand am mai fost in vizita, in 4-5 zile, m-am agitat mai mult sa ma vad cu alti oameni decat sa stau la povesti cu ei. Si uite ca am facut-o acum, din fericire. Am avut timp sa deschidem rani, sa curatam mizeria, sa le lasam sa se inchida frumos. Am petrecut timp adevarat impreuna, am povestit, am barfit, am baut, ne-am hlizit, dar mai mult ca niciodata ne-a fost firesc sa ne aratam unul altuia cat de mult ne iubim si insemnam in viata fiecaruia. E ciudat, dar minunat, cum desi suntem la mii de km unii de altii, suntem mai aproape ca niciodata.

La inceputul lui august, cand ai mei au plecat acasa, m-am intors la munca mea dura, pentru o scurta perioada. Vroiam sa inchei acest capitol cum trebuie, sa am timp sa ma mai vad cu niste oameni minunati care mi-au fost mai mult decat colegi de munca, mi-au fost si imi sunt prieteni. Au fost trei saptamani intense care m-au convins ca e momentul sa merg mai departe. In iulie am aflat ca am fost admisa la Stockholm Universitet, voi studia 3 ani si jumatate ca sa fiu profesoara la copii prescolari (4-7 ani), la mijlocul lui august, dupa ceva incurcaturi birocratice, mi s-a aprobat si mica bursa si imprumutul de studii, deci imi voi putea permite sa studiez full-time si sa muncesc cate ceva pentru bani in plus, nu din disperare ca nu am alt venit. Pe 31 august e ziua de inregistrare, apoi incep cursurile in 12 septembrie. Incepe un nou capitol! O sa fiu studenta la 35 de ani si o sa am grija sa jonglez ca si pana acum,

cu scoala, job, familie, timp liber. Dar am vise si planuri care depasesc ziua de maine si desi am emotii, sunt plina de energie si entuziasm. Si ma distrez cum bietul meu om are doua fete care incep scoala. Una in clasa I-a, cealalta a doua facultate. Suntem scolaritele lui de care e tare mandru. Calendaristic, mai sunt cateva zile pana vine toamna. Tinand cont de grade si vreme, a cam venit deja. Dar noi mai tragem un pic de vara, fugind cu barca printre picaturi de ploaie. Si in curand ne apucam de taiat si asezat lemne, curatat caminul, adus barca acasa, aranjat prin magazii, deprimat din cauze de intunerc si vreme. Dar le facem impreuna, cu amintirea unei veri superbe in cap, ochi si suflet.

Diverse disparate 3

¤ Chiar daca sambata trecuta au fost 5 grade, cea mai rece zi de 2 iunie din ultimii 80 de ani, cu un weekend inainte au fost primele zile cu peste 20 de grade, asa ca am pus barcuta pe apa si ne-am dat in sus si in jos pe apele din zona (care apa cica e marea), am pescuit, ne-am balacit si am simtit din tot sufletul ca e vara. Daca asta vara eram atat de bulversat de fericita ca m-am regasit cu David, era prima data cand vedeam imprejurimile si eram in general entuziasmata de tot ce era nou, acum am realizat ca intr-adevar suedezii traiesc, macar cateva luni pe an, in peisaje de carti postale. E o frumusete care pe mine ma linisteste, ma umple de pace si fericire. Toate barcile scoase pe apa, lumea la pescuit, oameni care iti zambesc, o feerie. Si cand te mai si trezesti la 4.45 dimineata si e deja lumina si te culci la 11 seara pe semiintuneric, fericirea e completa. Peste doua saptamani jumate sarbatorim (cu mult alcool si veselie) Midsommar, singura sarbatoare suedeza pre-crestina inca actuala. Atunci vor fi doar vreo 3 ore de ceva intuneric. Sper ca intr-o zi sa o petrec cel mai in nord, sa vad cu ochii mei 24 de ore de lumina.

¤ Suedia e una din tarile cu rata cea mai mare de reciclare din lume, pe langa multe alte actiuni de imbunatatire a calitatii aerului si a apei, de grija pentru mediu. Eu si David nu suntem chiar cei mai harnici la acest capitol, nu reciclam selectiv resturile alimentare si toate ambalajele, ca multi altii. Cu toate astea, eu ma ocup de adunat toate sticlele de plastic si cutiile de bere/suc pentru care primim inapoi niste banuti (1-2 koroane/ambalaj) cand le reciclam la orice magazin de diverse (super-market, butic alimentar+altele), ca apoi sa mai scadem din bonul de casa. Cand facem curat prin curte, terasa, magazii sortam si punem in saci separati sticla, plastic dur, hartie si carton, plastic moale, metal, becuri, electronice/electrocasnice, chimicale ca apoi sa le ducem la statia de reciclare, cu masina noastra. Daca nu sunt sortate cum trebuie, nu ti le primeste. Ideea e ca treaba asta cu reciclatul inseamna un efort din partea fiecaruia, dar inseamna mai ales implicare reala in societatea in care traim. Asta pentru ca mi-am adus aminte de niste comentarii ale unor cunoscuti din Romania care ar fi vrut sa recicleze selectiv, dar pentru ca acele tomberoane galbene si albastre nu erau la coltul blocului, nu au simtit nevoia sa faca mai mult, ba au mai si injurat autoritatile ca nu fac mai mult. E de facut mai mult de ambele parti, parerea mea.

¤ A fost Eurovision si m-am uitat pentru ca am avut-o pe asta mica la noi si a fost un "must". In paralel ma uitam pe facebook la statusuri si comentarii. Inca o data m-a uimit virulenta cu care unii romani STIU ca a fost aranjat sa castige Suedia, ca avem vecini de cacat care nu ne-au votat (oare de cate ori a votat publicul roman cu reprezentantii Bulgariei sau Ungariei?!?), ca la asa manea, asa puncte. Am discutat mult pe seama Eurovisionului la munca (aici oamenii se intereseaza de eveniment) si NIMENI nu stie ce e aia o manea, mi-au spus ca melodia Romaniei a fost tare simpatica, vesela, dansanta, pacat ca fata aia frumoasa nu a dansat mai bine, ca sigur ar fi luat mai multe puncte. Foarte paranoic-amuzante au fost si comentariile romanesti legate de frica europeana fata de Rusia, ca de-aia au fost votate babutele (super haioase, de altfel). Dar cel mai mult m-a amuzat faptul ca toti cei care comentau foarte aprins subiectul, declarau ca e o prostie de festival, ca melodia Romaniei nu ii reprezinta si ca per total e de rahat, dar toti se uitau la TV la Eurovision. A doua zi la job, o colega a spus ca nu se uita la spectacol, nu e genul ei, dar se bucura ca a castigat Suedia ca asta inseamna turisti, camere de hotel, investitii din care pot iesi bani. Diferenta de mentalitate.

¤ Daca in Romania se conduce furios-inconstient, in Suedia foarte multi soferi sunt extrem de precauti spre iritant de fricosi. In zone de 70 de km/h se circula cu 50, pe autostrazi stau la 80 la ora pe banda de depasire/viteza fara probleme. La cat sunt de cacaciosi, e socant cum mai niciunul nu semnalizeaza in giratorii (care sunt cu tonele!), chestie care nu doar ca ma irita, dar m-a facut sa imi bag si piciorul pana la gat in frana de cateva ori. In aceste ocazii imi aduc aminte cum e cu pu si pi si fu pe limba mama. Tot intr-un moment din asta cu frana in rondel, am urlat si prima injuratura suedeza. Cu toate astea, ma simt mult mai in siguranta in traficul stockholmez decat ma simteam in cel bucurestean. Cea mai faina faza e ca daca ai dat semnal sa te bagi pe alta banda, in 99% din cazuri poti sa te si bagi, ca sigur te lasa cel din spatele tau de pe banda respectiva. Dar daca soferii sunt prietenii mei, biciclistii sunt de speriat. La propriu. Si ca sofer si ca pieton trebuie sa te uiti de zece ori ca sa nu te pocnesti cu vreunul. Brrr!

¤ Aventurile mele birocratice nu s-au terminat, din contra. Din pacate, e un capitol care m-a dezamagit din primele saptamani si de atunci s-a tot agravat. Nu stiu daca toate mi se intampla numai mie, dar de cateva ori mi s-a facut aproape dor de cate o neprietenoasa de la Circa Financiara cu care ma scuipam parte in parte si se rezolva problema. Candva o sa pun pe hartie absolut toate intamplarile triste, frustrante, isterizante, agonizante. Nu stiu daca am destul loc pe blog pentru asta.

¤ Pentru ca in Suedia ai aproximativ 8 luni de natura aproape moarta, mult intuneric si se tanjeste dupa soare, din mai pana in august mai toti suedezii isi petrec timpul liber, pe langa datul cu barca, plantand flori (in curte, pe terasa, pe balcon), ingrijind o mica sau mai mare sera si gradina, in ciuda faptului ca aceasta preocupare nu e absolut deloc ieftina. De exemplu, mini-sera mea (cateva tevi flexibile de plastic, legaturi, folie de plastic), pamantul (noi avem doar piatra pe aici, asa ca am cumparat pamant), semintele si rasadurile m-au costat cam 7-800 de euro. Un ghivecel cu un trandafir pitic costa cam 4-5 euro, un ghiveci (cel din poza) cu margarete costa 14 euro. Cu toate astea, mai toata lumea isi aranjeaza un coltisor de frumos, balcoanele sunt vesele, curtile inflorite. Viata la curte nu e deloc usoara, dar acum ii inteleg pe ai mei, care s-au mutat la curte prin anii 90, cand imi spuneau ca nu s-ar mai muta intr-un apartament nici picati cu ceara. Vulpea urbana s-a metamorfozat perfect intr-o Vulpe de padure. And it feels so good!

¤ Dar viata la curte/in padure vine si cu chestiuni mai putin amuzante. Am crescut plangand cand citeam Moartea caprioarei si cand murea mama lui Bambi. De aproape un an stau la curte/in padure si am ajuns sa detest caprioarele. Care sunt peste tot, iti sar de nebune in fata masinii, a bicicletei sau a trupului tau grabit spre statia de autobuz, iti distrug tot in curte, mananca orice plantuta sau floricica, dar cel mai nasol, sunt adevarate bombe cu capuse. Am cules zeci de capuse din blana cainilor mei, dar cand mi-a gasit David 2 scarboase jivine in spatele genunchiului, am facut o adevarata criza de isterie. Dupa cateva zile am prins o javra exact cand se pregatea sa se infiga in pielea mea. Pentru ca nu sunt doar scarboase, ci pot duce si la boli foarte nasoale, ma cam vad obligata sa ma vaccinez, ceea ce ma enerveaza peste masura. Asa ca mama lui Bambi face foarte bine ca moare. Ar putea sa-i urmeze exemplu si altele.

¤ Maine 6 iunie e ziua Suediei, ziua steagului suedez. cam toata lumea are liber, va face gratar, probabil in seara asta spritzuieste. Cel mai mult imi place decenta cu care se sarbatoreste, nu am intalnit nicio urma de patriotism desantat, batut cu pumnul in piept, baaa, noi suntem urmasii vikingilor, baaaaa! Reconfortant.

Sarbatorile in familie. Suedeza si romana

In 2010, de Craciun, era pentru prima data cand nu eram alaturi de ai mei, nu impachetam sarmale cu mama, nu pregateam bradul cu tata, nu il impodobeam cu cati si Mara. Eram intr-o tara noua, la inceput de drum care nu se arata in niciun fel, cu un om care nu se bucura de nimic si cu care nu mai aveam nimic in comun, eram speriata, trista, nesigura. Adriana si familia ei au facut tot posibilul sa imi indulceasca tristetea si le voi fi toata viata recunoscatoare pentru caldura, dragostea si dragul ce le-am primit.

2011 a fost un an atat de plin pentru mine, incat parca am trait zece in unul. Nu am de ce sa vreau sa uit primele luni ale lui, chiar daca au fost lacrimi, durere, singuratate, dezamagiri, teama. Pentru ca au fost si noi prietenii legate, altele intarite, in plus, mi-am dovedit inca o data ca ce nu ma omoara, ma intareste. Din mai s-au schimbat toate radical. Au venit ai mei la mine, m-am regasit dupa 15 ani cu David, scoala mergea bine. Au mai fost si zile mai ploioase, oameni dragi care s-au dus, frustrari birocratice, dar in mare parte a fost iubire, frumos, fericire.
De Craciun am sarbatorit pentru prima data 100% suedez, dar cel mai fain a fost ca pentru prima data m-am simtit nu doar un musafir care nu intelege si vorbeste suedeza, ci parte reala din familia lui David. Am pregatit mancare (salata mea de beuf si prajiturelele Mosi Craciuni au avut mare succes) ca si restul gagicilor din familie, am dat si primit cadouri cu mesaj personal, nu doar asa, de politete, am facut glume si am stat la povesti, am planificat urmatoarele petreceri in familie.

Revelionul si un fel de al doilea Craciun l-am petrecut cu ai mei, in Romania, in formatie completa. De data asta am luat-o cu noi si pe cea mica. Eram convinsa ca intalnirea cu iubita mea nepoata Mara va fi ok, dar nu ne asteptam sa fie asa o dragoste la prima joaca. 5 zile s-au jucat, pupat, au dansat si ne-au dovedit ca dragalasenia si copilaria au o limba comuna. Seara inainte de plecare s-a lasat cu lacrimi si promisiuni ca vacanta de vara le va aduce cumva iar impreuna. Mama si tata au fost plini de iubire si generozitate, Cristi si Cati calzi si faini. M-am bucurat tare mult sa ma vad cu draga mea Cristina, cu Mircea si mai ales, cu verisoara mea Roxi, care e un fel de sora mai mare combinata cu inger pazitor. A fost tare bine sa fiu cu ei, pentru ca ei sunt Romania mea, nu tiganii de pe avionul de la Budapesta la Bucuresti, nu cele doua vanzatoare care au latrat la mine ca am vrut sa probez ceva. Si nici cei pe care, desi i-am scos din viata mea, continua sa ii frece grija vietii mele. Cu ocazia asta am realizat, pe de-o parte, cat de mult bine mi-am facut scotand din viata mea falsitate, barfa si superficialitate, pe de alta parte, cat de departe sunt de toate astea.

Mi-am petrecut sfarsitul lui 2011 si inceputul lui 2012 inconjurata de oameni dragi, de iubire si bucurie. Reteta perfecta de a trece firesc peste micile inconveniente birocratice, de a zambi chiar si la final de zi de munca extrem de dura, de a gasi raspunsuri cand intrebarile se agita frenetic in cap. Am mai spus-o si o voi repeta pana mor: sunt un om extrem de norocos, bogat si fericit. Ceea ce va doresc si voua, din tot sufletul.