Va cer scuze ca v-am deranjat

In urma unui status ironic de pe facebook, am realizat ca gresesc incercand sa gasesc in oameni ce si cum sunt eu. Si ca ce vad eu ca ironie sau critica constructiva poate fi interpretat ca judecata si rautate. Am avut un dialog cu un om pe care il apreciez pentru umorul nebun si care mi-a zis ca nu s-a suparat pe mine, dar ca am inceput sa ma schimb. I-am raspuns pasional, in stilul caracteristic: "E inevitabil. Realizez ca sunt uneori dura, ironica, dar e asa pt ca nu sunt indiferenta. Tu nu obosesti de atata turuiala fara substanta, glume proaste, isterie dementa? Nu-ti vine sa le futi atator oameni 2 palme sa nu se mai ia asa in serios, sa nu mai fie rebeli fara cauza si mistocari de doi bani? Sa stii ca eram si mai dura si mai rea cand eram acolo, dar de cand vorbesc din alta parte se supara mult mai tare si mai usor oamenii pe mine. Inainte sa ma schimb eu in vreun fel mi-au schimbat altii "incadrarea" si nu inteleg de ce. O sa ma gandesc la asta". Ce mi-a raspuns m-a pus si mai tare pe ganduri: "depinde cum privesti. sigur ca ma supar. dar nu judec. daca vreau liniste, ma dezabonez de la facebook".

Facebook-ul si blogul mi-au ramas cea mai puternica legatura cu Romania, cu limba romana, cu oameni de acolo. Nu tin la legatura asta ca sa ma agat, ca nu mi-e bine aici, ca plang noaptea de dor sau mai stiu eu ce. Tin la aceasta legatura pentru ca Romania, limba romana, oamenii de acolo sunt parte din mine si mi se pare normala relatia, ar fi aberant sa o tai. Prietenii mei buni si adevarati stiu ca parte din prietenia noastra inseamna si critica si tras de maneca. Ca sa lasi pe prietena ta buna sa iasa cu o rochie in 10 culori care o face mai grasa decat e si mai tipatoare ca un papagal, fara sa-i spui decat "vai, esti foarte originala si deosebita!" nu inseamna sa fii un bun prieten, ci ipocrit si rau. Nici sa lasi un prieten sa isi bata joc de el/ea un "partener" care ii face mai mult rau, isi bate joc, umileste, nu e corect din punct de vedere al prieteniei. Pentru mine e doar o scuza comoda si ipocrita sa spui "nu ma pot baga, e viata lui/ei, stie mai bine", cand poate prietenul nu vede tabloul complet sau nu are putere sa se desprinda. Si atunci are nevoie de un ajutor poate mai dur, nu de un pupat pe frunte. Prietenii reali din viata mea stiu toate astea si ne comportam ca atare, cu bucurie reala cand e de bucurat, cu lacrimi si umeri reali cand e de plans, cu palme peste ceafa si urechi deschise cand e cazul.

Dar am creat relatiile astea in timp. Ceea ce nu e cazul in ceea ce-i priveste pe amicii sau cunoscutii de pe facebook, blog, "romani". Si realizez ca nu am dreptul sau caderea de a imi pune mutra aia aspra, dar severa si a incepe sa ii ironizez, critic, dau palme peste ceafa doar pentru ca eu consider ca astea i-ar ajuta. Mi-aduc aminte ca i-am spus la un moment dat unei colege de facultate, care imi era simpatica, desi nu eram mari prietene, ca daca vrea sa scape de acnee e mai indicat sa curete si igienizeze si sa lase pielea sa respire in loc sa acopere cu fond de ten si pudra, care mai mult inrautatesc si imbacsesc tenul. Daca privirile ar putea ucide, as fi moarta acum. Mi-a spus ca ei ii place sa se fardeze, ca prietenul ei o place asa, ca ea nu are o problema si sa-mi vad de treaba mea, sa nu ma mai uit daca nu-mi place in loc sa fac pe desteapta.

Daca mie mi se pare absurd si ridicol cum se cearta diversi intre ei cu stindarde de dreapta sau de stanga, cand Romania nu mai are doctrine si politici reale de ani de zile, poate altora li se par importante si pline de substanta, oamenii aia poate chiar cred ca fac diferenta. Daca mie mi se par naive ridicarile in slavi ale regelui Mihai si familiei sale, poate altii nu mai au altceva in care sa creada. Daca eu consider ca umorul savuros si ironia fina s-au transformat in mistocareala vulgara si hahaiala superficiala, poate altii gusta exact asta. Daca pe mine ma obosesc si deranjeaza isteria si mainile in shold si scandalul si tzatzismele, poate pentru altii sunt un mod de a "ventila" si de a-si lua o pauza de la realitate. Sau poate atat pot, astea sunt asteptarile lor si asta le place. Daca eu consider ca avem de rezolvat problemele trecutului ca sa putem, ca neam, curata si invata si merge mai departe mai usor, poate altora li se pare irelevant trecutul. Eu am aplaudat faptul ca acea invatatoare odioasa a fost prinsa, in sfarsit, ca prin atitudinea ei criminala a nenorocit si frustrat si complexat copii, altora li se pare ca ar fi nevoie de mai multa disciplina si atitudine mai dura, copiii de azi sunt prea rasfatati.

Cel mai usor ar fi, intr-adevar, sa ignor si sa nu mai citesc si sa nu ma mai intereseze ca altii sunt si gandesc altfel decat mine. Probabil ca e timpul sa o fac. Sau macar sa ma abtin din a mai spune ceva, atata timp cat oamenii nu vor sa auda. Voi invata in continuare de la cei care au ceva de spus interesant si nou pentru mine. Si astept critici constructive si de acum inainte. Nu ma ajuti cu nimic daca ma lasi sa ies pe strada ca o petarda, cu haine anapoda si fard prost aplicat, dar ca sa nu imi spui adevarul enervant sau care doare (dar poate ajuta) imi spui zambind: "vai, esti adorabila! Esti deosebita!". Cu mine sa nu va cenzurati, mie imi ajunge cenzura personala. Dar voua, celor pe care v-am lovit, iritat, crititicat, ironizat sau chiar credeti ca v-am judecat, va cer scuze, nu din sentimente de superioritate am facut-o, ci pentru ca asa am crezut eu ca ajut si pentru ca nu sunt indiferenta si nu vreau liniste prin inchiderea mea intr-un glob de sticla. O sa incerc sa nu mai fac, ca doar nu te aprobarea, critica sau interesul meu aveti voi nevoie. Si daca o fac, dati-mi o palma peste ceafa, ca inteleg exact ce e de inteles.

Cum m-a lovit trecutul romanesc la Muzeul Nobel

La textul ce urmeaza m-am gandit mai mult ca oricand inainte sa il scriu. Poate nu va fi foarte concret, sigur o sa amestec lucruri si voi lasa pe dinafara discutiei altele. Dar asa mi-au venit si sentimentele si gandurile si intrebarile si lacrimile in gat. Amestecate. Nu stiu cat de bine pot descrie cuvintele si citatele de mai jos niste senzatii si sentimente foarte personale. M-am gandit foarte mult daca nu cumva exagerez in reactii, m-am intrebat de ce oare asemenea sentimente? Nu mi-am dat niciun raspuns, stiu doar ca am simtit ceva ciudat, apasator, greu, ca niciodata.

M-am dus la Muzeul Nobel pentru ca au o expozitie dedicata Hertei Müller, scriitoare germana de limba germana si romana, originara din Romania, laureata a Premiului Nobel pentru literatura in 2009. Nu i-am citit decat o carte, Inca de pe atunci vulpea era vanatorul, mi s-a parut greoaie, apasatoare, mai ales ca am citit-o intr-o perioada grea pentru mine, cand ma luptam cu propriile intrebari si frustrari de imigranta aflata la inceput de drum. Nu m-am dus nici din sentimente nationale. M-am dus de curiozitate pur si simplu.

Nu stiu la ce ma asteptam, dar am ramas uitandu-ma fascinata ca un bebelus care are atarnate deasupra patului multe jucarii care se invart, la sutele de hartii atarnate pe snururi, in toata sala. Erau sute de copii dupa rapoartele de urmarire a securitatii, declaratii ale celor care o urmareau, analize pe textele scriitoarei. Auzisem de toate astea, dar nu imi cazusera niciodata in mana, nu stiam ce insemnau in adevaratul sens al cuvantului. Am petrecut ore intregi citind aceste hartii. Din pacate nu am avut voie sa fac poze cu blitz si de-aia pozele au iesit foarte slab calitativ, dar din unele se intelege.

"Sursa va informeaza urmatoarele: in legatura cu proza scurta semnata de Herta Müller as putea spune ca autoarea reda sub o forma deosebit de abstracta, as putea spune grotesca, scene din copilaria sa". 

"In scrierile sale abordeaza teme cu un continut social-economic, strecurand idei interpretative si tendentioase la adresa statului nostru", 

"Scrierile ei arata un pesimism social exagerat, iar unele, asa cum sunt: <de altfel, oamenii tac cand ar trebui sa vorbeasca si vorbesc cand ar trebui sa taca> constata autoarea; <de obicei trecutul este mai important decat prezentul - viitorul este doar o amenintare. Dorintele in acest oras sunt interzise, se rade mult, se plange si se aplauda mai ales> - au un continut direct ostil", 

"Müller Herta este cunoscuta cu preocupari nationaliste si ostile regimului social-politic din tara noastra, astfel: in scrierile sale denatureaza realitatile politice, economice si sociale ale vietii satelor cu populatie germana din Banat, iar pe timpul sederii in RFG a acordat un interviu in care a facut aprecieri tendentioase privind regimul scriitorilor de limba germana din Romania, invocand o pretinsa cenzurare a lucrarilor acestora". 

Mi-am adus aminte (si acasa am cautat respectivele articole) de cateva chestiuni spuse dupa ce Herta Müller a castigat premiul Nobel in 2009. Nu citez din tot felul de ziaristi sau cetateni furiosi de pe forumuri care au facut-o praf, nu are rost. Dar mi-am amintit de ce a spus chiar ea: "In Romania nu este normal sa iti critici tara. Cineva care tine la tara in care traieste si vede ca lucrurile nu merg cum trebuie, e obligat, e de datoria lui sa spuna ce nu e in ordine. Restul mentalitatilor sunt ramase din dictatura. Orice om care gandeste altfel, in Romania e perceput ca dusman. Nu adversar, ci dusman!". Tot ea adauga: "CNSAS-ului, de exemplu, nu i s-a acordat importanta cuvenita, cum a fost, de exemplu, in cazul institutiei similare din Germania. In Germania, sunt sute de mii de oameni care vor sa isi vada dosarul, iar problema STASI, a politiei secrete din fosta RDG, s-a discutat peste tot, la toate nivelurile. Interesul a fost enorm si este enorm pana in ziua de azi. In Romania, multi nici nu stiu ca exista CNSAS, iar cei care stiu spun ca nu ii intereseaza. Persoanele care ar trebui sa dea exemplu, inclusiv scriitorii, spun ca nu vor sa afle ce e in dosarul lor".

Mi-am adus aminte de discutia extrem de aprinsa dintre Herta Müller si Gabriel Liiceanu de la Ateneul Roman. O discutie fabuloasa, pe care am citit-o si ascultat-o de multe ori (gasiti pe net inregistrari, aici este articolul din Romania Libera). Ar trebui sa citim si ascultam cu totii discutia asta, nu pentru ca Herta Müller a luat premiul Nobel, nu pentru ca ne place sau nu ne place cum scrie ea sau Liiceanu, ci pentru a intelege ceva mai mult din ce a insemnat trecutul nostru ca tara si neam. Nu pentru a scuza in continuare aberatiile de acum, ci pentru a le intelege mai bine. La fel cum cred ca fiecare roman ar trebui sa isi petreaca ceva timp citind declaratii de la securitate, rapoarte de urmarire, chit ca nu ii priveste personal. Ci pentru ca asa se inteleg bucati din trecut, mentalitati, reactii, manifestari atat de prezente azi. 

Cautand aseara articole si inregistrari cu si despre Herta Müller, ca sa nu citez aiurea din memorie, am gasit si ce imi aminteam ca a fost jalnic si patetic pentru mine la acea ora, parerea lui Nicolae Manolescu. Citind ieri pasaje din declaratiile la securitate, m-a lovit mult mai tare opinia lui Manolescu din anul de gratie 2009: "Ceea ce este ciudat este ca publicul nu parea sa fi remarcat ca nu doar scriitorii erau aruncati in groapa cu lei a judecatii de apoi a colegei lor de breasla, ci si poporul roman in intregul lui. Un mesaj nu doar rautacios, ci si incorect. Herta Müller il transmisese si cu alte ocazii, desi nu cu audienta din 27 noiembrie. Mesajul consta in criticarea fara menajamente a comportamentului romanilor in anii dictaturii comuniste si a lipsei de atitudine civica a scriitorilor". Daca ar fi folosit cuvantul "tendentios" in loc de "rautacios", senzatia de deja-vu vizavi de comentariile din declaratiile de la securitate m-ar fi lovit si mai tare. Poate am trait eu senzatii exagerate. 

CTP comenta, in stilu-i caracteristic: "Doamna Herta Müller, o persoana absolut onorabila, este o scriitoare de expresie germana, si nu de expresie romana. Daca nu pleca in 1987 din Romania, nu primea acest premiu. Cotributia Romaniei la opera Hertei Müller este viata traita de dansa sub Ceausescu in anii 70-80. Se poate spune ca principalul contributor la premiul ei este Nicolae Ceausescu. Am vazut conferinta de presa a proaspetei laureate Nobel: a vorbit tot timpul de dictatura, nu de literatura. Parca era Nelson Mandela. Poate ii era mai nimerit Premiul Nobel pentru Pace". Aveti mai jos si speech-ul de la primirea premiului si conferinta, va puteti da singuri cu parerea. Eu am regasit in ambele texte durerea si groaza din Inca de pe atunci vulpea era vanatorul.

Nu am nimic cu Manolescu, Liiceanu, Patapievici, alti multi scriitori si oameni de cultura din Romania. Dar atunci, in 2009, am fost uimita, scarbita, socata de tiruri de acuze mai directe sau mai imbracate in dantele diplomatice care au vizat-o pe Herta Müller. Nu i se analiza opera, nu i se critica stilul literar, ci se ataca faptul ca si-a permis sa spuna cu duritate si cuvinte directe: Romania si romanii trebuie sa isi curete bubele din trecute ca sa aiba sansa unui viitor, sa punem plasturi parfumati peste puroi nu vindeca, ci doar ascunde cangrena. Mai putin ca niciodata, romanii nu au nevoie de menajamente si pupaturi pe frunte fara valoare, ci au nevoie de o baie in gheata, de palme peste fata, doar doar se trezesc. La 23 de ani de cand securistii urmareau oameni, ii faceau pe alti oameni sa toarne, sa parasca si cand nu aveau ce sa toarne, transformasera un popor in turnatori inspaimantati si de umbra lor, in spatiul public romanesc faptul ca un politician activ este un securist dovedit are aceeasi importanta, sau chiar mai putina, ca faptul ca o tanara de 27 de ani a ajuns intr-o functie fara experienta in spate, deci clar e o pitipoanca. 

M-a intrebat prietenul meu Mircea de ce ma mai intereseaza, ar trebui sa fiu departe de toate astea. I-am raspuns ca teoretic asa e, practic, nu stiu, ma doare in continuare, parca si mai tare.  

Pentru cei interesati, aici este discursul de multumire cand a primit premiul Nobel, aici textul de la conferinta. Dati clik-uri si exista si inregistrari video. 

Aici sunt pozele facute de mine.



Later edit: dupa ce am scris textul, am gasit si ce a spus Andrei Plesu despre Herta Müller: "In ceea ce priveste impacarea scriitoarei cu propriul trecut si cu tara in care s-a nascut, Herta Müller nu se poate linisti. O sa ramana toata viata un om in ofensiva, pe care nimic nu il va schimba. Romanii nu vor percepe gestul istoric al comitetului Nobel si nici nu vor invata sa isi asume istoria si sa isi recunoasca vinovatia colectiva, pentru ca in afara celor care l-au trait nemijlocit, trecutul nu poate fi o zona de interes general". 

De la agonie la extaz in padurea birocratica suedeza

Pentru ca e duminica si nu am chef de invatat (desi am o gramada), vremea e plumburie, iar barbatul mestereste la barca (el e pe principiul vara plug de dat zapada, iarna reparat barca), mi-am adus aminte ca am ramas datoare cu niste povesti foarte personale despre intalniri cu diversi functionari publici suedezi. Daca va spun de la inceput ca o tara asa minunata si bine pusa la punct are mari probleme cu birocratia si functionarii incompetenti, s-ar putea sa ma injurati ca ma plang, ca am uitat de unde am plecat, etc. Va astept la final sa va dati cu parerea, mai bine. 

La inceput de drum, cand am depus acte (copii dupa pasaport, cont in banca, asigurare medicala din Romania, declaratia prietenei mele Adriana ca stau la ea, ma sustine pana imi gasesc job) pentru numerele personale suedeze (fara de care, am spus de multe ori, nu faci absolut nimic aici, nici macar un abonament la sala), mi s-a spus ca dureaza 4 saptamani. Dupa 5 saptamani am sunat sa aflu ce si cum. O doamna foarte ametita si usor iritata mi-a spus ca ea se ocupa de cazul meu si ca trebuie sa ii mai completez cu aaaaaaaa, copie dupa cont in banca. Pai, am depus de la inceput. Aaaaa, a, da. Atunci aaaaaa, copie dupa asigurarea medicala. E la dosar! Doamna, tu te-ai apucat de dosarul meu? L-ai deschis pana azi? Liniste, apoi balmajeala, apoi "noi avem foarte multa treaba aici!" (Skatteverket = taxe si impozite si evidenta populatiei). "Tu asteapta ca vei primi un raspuns, nu mai suna". Prietena mea Adriana, care e blanda si diplomata si calma ca o suedeza, are totusi sange de moldoveanca apriga in ea si cand a sunat si a vorbit cu ceva persoane de mai sus din ierarhie, a primit scuze ca prietena ei din Romania este neeficient tratata, ca e sigur o greseala, am primit numerele dupa 3 zile. Speram sa fie un incident izolat. 

M-am inscris la scoala de suedeza, am facut cele 2 nivele pentru imigranti, apoi am inceput SAS (suedeza ca a doua limba), cursuri de perfectionare a limbii. La al doilea din cele 3 niveluri am obtinut la final nota maxima, in ianuarie 2012. Mi s-a spus sa imi vad linistita de ultimul nivel ca diploma vine acasa, in maxim o luna. Aveam nevoie de diplomele cu notele la aceste cursuri pentru a dovedi ca am un anumit nivel de suedeza cand ma inscriam la facultate, in mai. Din 12 ianuarie, ziua cand am terminat cursul si obtinut nota, am primit diploma la sfarsitul lui martie. Doar ca in loc de nota maxima si data finalizarii ianuarie 2012, pe diploma scria nota minima si data finalizarii noiembrie 2011. Am sunat pe loc sa vad ce si cum. "E o greseala, haha, nici o problema, hihi, se rezolva rapid, da, acum cand ma uit atent in baza de date e cum zici tu. Stai linistita, reparam greseala RAPID!". Dupa inca 2 mailuri si telefoane de reamintire, cu cutitul la gat ca era deja mai si trebuia sa imi trimit dosarul la facultate, am primit diploma corecta cu 2 zile inainte de dead-line. Pe 15 mai. 

Dupa obtinerea acelor numere personale de care am zis, am putut face multe: scoala de suedeza, deschis cont in banca, apucat de munca si platit impozite (contract de tip zilier, muncit doar cand era de munca, luat liber cand doream). Dar ma gandeam ca eu chiar vreau sa raman aici, era cazul sa cer si drept de rezidenta. La Migrationsverket. Initial am vrut sa cer drept de rezidenta ca lucrator (poti ca lucrator - aduci contract de munca, ca intreprinzator - aduci plan de afaceri si fonduri, ca student - facultatea unde ai intrat si dovada ca ai din ce te intretine, fonduri proprii - aici e o chestie f subiectiva, nu scrie nicaieri cati bani inseamna suficient, unii au primit rezidenta cu 10.000 euro in banca, altii nu au primit cu 15.000 de euro; partener/sot cu un cetatean suedez). Ca lucrator aveam dovada ca luna de luna (vreo 6 luni) incasasem bani decenti, dar mi s-a spus ca trebuie contract permanent, ca altfel risc sa primesc negatie (care m-ar fi dus dupa aia intr-o situatie mult mai complicata). Un contract permanent de juma de norma (cam 6000 kr pe luna) ar fi fost suficient, mi s-a spus. Dovada incasarii a 8-12 mii pe luna si scrisoare de la angajator ca desi sunt "la ora" exista de munca si ma vor la treaba nu ar fi fost suficient. Am renuntat o perioada, ca la inceputul lui septembrie 2011 sa ma decid ca cer rezidenta ca partener al unui cetatean suedez. 

Pe site-ul Migrationsverket apareau 2 acte de completat, plus copie dupa pasaport. Dar o prietena mi-a spus ca ea a trebuit sa completeze cu o dovada de la Skatteverket cum ca sunt inregistrata, ca partenerul e cetatean suedez, munceste, adresa, etc. La telefon (am asteptat 55 de min sa raspunda cineva) mi s-a spus ca informatia o gasesc pe net, nimic mai mult. M-am dus personal la birouri sa vorbesc fata in fata cu cineva. S-a dovedit ca aveam de completat 3 hartii si despre dovada de la Skatteverket nu era sigur. Asa ca am pus-o just in case. Raspunsul pozitiv cu dreptul de rezidenta a venit pe 5 decembrie, dupa aproape 3 luni de la depunere. 

Intre timp, aflu ca am dreptul la un bonus in bani pentru ca am terminat cursurile de suedeza pentru emigranti in mai putin de un an de cand m-am apucat. Eu terminasem cursurile pe 7 septembrie. Aveam la dispozitie 3 luni sa depun cererea. Dar, aveam nevoie de dovada dreptului de rezidenta. Pe 5 decembrie a venit rezidenta, pe 6 am si sunat la kommuna mea (scoala o terminasem in prima kommuna in care ma inregistrasem, dar intre timp ma mutasem in alta kommuna, iar regulamentul spune ca desi ai facut scoala undeva, kommuna unde lucuiesti cand faci cererea plateste bonusul). Am sunat sa mi se reconfirme ce zice regula si sa aflu daca trebuie sa adresez cuiva anume cererea de bonus. Mi-a raspuns un domn cu puternic accent iugoslav (n-as putea spune daca era sarb sau bosniac), foarte neprietenos si agresiv care mi-a spus ca nu kommuna plateste, ci aia unde am facut scoala. Am incercat sa ii explic regulamentul, mi-a raspuns ca am inteles gresit si mi-a inchis telefonul. M-am dus (3 ore dus-intors) cu transportul in comun la prima mea kommuna, ca sa aflu ca regulamentul e clar: unde locuiesti acum, aia platesc. M-am intors la mine in kommuna, dar exact atunci inchideau (programul e pana pe la 3, cu multe pauze si aproape imposibil de prins cineva la telefon). A doua zi, 7 decembrie, eram cu spumele la purtator, la usa kommunei, sa il omor pe acel Dragan (isi spusese numele). Nu era la munca, dar am reusit pana la urma sa completez ce acte aveam de completat si sa le depun la seful de birou care trebuia sa ia decizia daca primesc sau nu. Respectivul sef era in concediu. Cineva timid (aici nu ridica decat fostii iugoslavi tonul, suedezii sunt ca niste soricei) mi-a spus ca s-ar putea sa fi venit prea tarziu, ca am 3 luni la dispozitie, din data de 7 septembrie, deci ultima zi a fost ieri, 6 decembrie. Eu am depus oricum si am asteptat 2 saptamani sa se intoarca seful din concediu. 

Cand am sunat sa aflu ce se intampla, mi s-a raspuns evaziv ca stai, ca trebuie vazut, ca asa si pe dincolo, ca poate am depus prea tarziu. Am scris un email lung, detaliat si politicos-amenintator: am primit rezidenta pe 5 decembrie, pe 6 eu am sunat sa aflu informatii, ca e jobul lor sa ma ajute, ca un lucrator de la ei m-a pus aiurea pe drumuri si a mai fost si neprietenos, ca am sunat la ora X, cu 3 ore pe drum si treaba in cealalta kommuna, am ajuns inapoi si se inchisese, e dreptul meu si nu renunt si poate e cazul sa afle presa ca in kommuna Tyresö oamenii sunt pusi pe drumuri si tratati aiurea, ca daca suni nu raspunde nimeni, ca daca vii personal mai mereu e cate o pauza de cafea sau pranz. Pe 10 ianuarie aveam decizia ca primesc bonus maxim, banii mi-au intrat in cont dupa inca o luna. 

Asta vara in iunie am decis sa imi fac card de identitate suedez, sa ma pot legitima mai usor. Am depus la Skatteverket cerere, copie dupa pasaport, copie dupa dreptul de rezidenta de la Migratie si copie dupa decizia de numere personale, emisa tot de Skatteverket. Mi s-a facut poza si mi s-a spus ca dureaza intre 6 si 8 saptamani. What? De ce atat de mult? Toate informatiile trebuie dublu-verificate. Aaaa, pai, una din hartie e de la voi, cea de-a doua e de la Migratie care mi-a oferit dreptul de rezidenta dupa ce au dublu-verificat informatiile de la voi! Moment in care mi s-a confirmat parerea cum ca functionarii suedezi (de orice natie ar fi, mai putin fost iugoslavi) sunt niste marmote delicate si sperioase care se fac mici, mici in scaun, fac ochii mari mari la tine si aproape lesina daca le pui intrebari suplimentare sau, Doamne fereste! ridici un pic tonul. Tipa s-a ridicat in picioare, a facut ochii mari, de caprioara in farurile masinii, mi-a spus ca asta a fost tot, cu voce gatuita, si ca dureaza 6-8 saptamani. Dupa care a disparut in spatele unei usi. Cand am fost sa imi ridic cardul de identitate m-au apucat sentimente materne, trecusera 9 saptamani de cand depusesem actele. 

Cum am aflat ca am fost admisa la facultate, am si completat cerere pentru imprumut de studii si bursa. Am primit rapid, dupa doar 3 zile, o scrisoare cum ca nu imi pot procesa cererea, penrtu ca au verificat la Migratie si eu nu am drept de rezidenta, de fapt nici nu exist, nu sunt inregistrata ca as fi in Suedia. M-a apucat panica! Oare am trait un vis? Oare toate drumurile, nervii, frustrarea, isteria de pana acum, plus decizia de drept de rezidenta, numerele personale, cardul de identitate pentru care m-am luptat au fost si sunt doar in capul meu? Am sunat la Migratie, asteptat 45 de minute in telefon si explicat situatia unei domnisoare. Care a inceput sa chicoteasca, sa tzacane la tastatura, sa ma roage sa astept. Dupa 10 minute am aflat ca nu e adevarat, eu sunt in baza de date, am numar personal, am drept de rezidenta, deci totul e ok! Donsoara, un coleg de-al tau a declarat unui alt organism ca nu exist, aia puteau sa decida NU fara sa ma mai intrebe de sanatate. "Dar acum ai confirmarea ca e totul in ordine, nu ai nicio problema!" Ba am o problema, ca printre voi sunt angajati incompetenti care se joaca cu vietile oamenilor, eu trebuie acum sa imi dovedesc existenta, sa trimit copii dupa acte, pe timpul meu si banii mei. "Mult succes la facultate! La revedere, sunati cu incredere la noi oricand aveti vreun dubiu!". 

Acum cateva saptamani m-am intamplat pe langa Skatteverket si mi-a venit o idee nastrusnica in cap: astia se ocupa de acte personale, pasapoarte, ID-uri, ce ar fi sa ii intreb pe ei, poate stiu, cum e cu carnetul de sofer daca e emis intr-o alta tara UE. Am spus la usa cu ce treaba, am luat un numar, am asteptat, am ajuns la un ghiseu, pus cu zambet pe buze intrebarea. Doamna s-a albit si mai tare la fata, a holbat niste ochi mari si albastri la mine si tremurand toata mi-a spus: "eu sunt aici doar ca sa ma uit daca lumea are actele toate, inainte de a fi trimisi la alt ghiseu, la specialist. Nu stiu nimic!". Am primit alt numar si am asteptat si am ajuns la specialist. Care de data asta s-a inrosit si mi-a spus ca ea nu isi poate asuma responsabilitatea pentru asa un raspuns. Dar cine? "Cauta pe internet informatia, acolo gasesti orice. O zi buna!". Dupa multe clickuri si cautari am gasit informatia cum ca iti poti pastra carnetul de sofer daca esti din UE, nu e nevoie sa il schimbi cu unul suedez. Asta pana la prima verificare a politiei probabil. 

Desi presupun ca sunt multi cei care nu au avut nici macar una din problemele mele, eu cunosc si alti oameni care au avut alte tipuri de experiente birocratice. Prietena mea Eva a depus in august 2010 acte pentru rezidenta, ca partener al unui cetatean suedez, la indicatiile unui angajat de la Migratie. O luna mai tarziu primea raspuns negativ. La o mai privire mai detaliata, au realizat ca actele pe care le trimisesera erau pentru cazul unei persoane din zona NE-UE si acolo trebuie sa trimiti cu totul altceva decat copie dupa pasaport, si ceva declaratii. Au semnalat problema, au umblat ei singuri sa ia actele/hartiile de completat si au depus la sfarsitul lui septembrie 2010. A primit dreptul de rezidenta in aprilie 2011. Tot ea a facut cerere pentru alocatia copilului in aprilie 2011. Copila mergea deja la scoala suedeza, avea numere personale. Cu telefoane si mailuri si "in ce stadiu mai e dosarul meu?", a primit raspuns si decizie de suma de bani din urma in iunie 2012, la un an si 2 luni de cand depusese cererea. 

Un caz intr-adevar dramatic se petrece chiar acum in familia barbatului meu. Sora lui, suedeza suedeza, are una din fetite bolnava. Dusa la multi specialisti, nu au reusit sa ii puna un diagnostic clar, ci i se spune doar ca este o inflamare a creierului de natura virala. I se fac analize in continuu, alti specialisti, merge la psiholog si face terapie locomotorie. Toata povestea a inceput in iulie, copila a inceput scoala in august, dar nu face fata la mai mult de 2 ore pe zi, dupa care mama sta cu ea acasa si o duce la medici. Mama si-a luat un fel de concediu de ingrijire a copilului bolnav, caz in care are drept la bani din asigurare. DAR neexistand un diagnostic clar, negru pe alb, asiguratorul nu plateste nici un ban. 

In teorie, sistemul suedez este foarte frumos si eficient. Daca citesti ce drepturi ai, ai senzatia ca ai ajuns in cea mai dreapta si atenta cu cetatenii tara din lume. In realitate exista enorm de multe legi si reguli care de multe ori se bat cap in cap, in plus sunt la interpretarea unor functionari publici care de multe ori sunt nepregatiti, nu isi asuma raspunsuri sau responsabilitati. Timpurile de asteptare a unui raspuns sau a unei decizie sunt de cele mai multe ori lungi si foarte lungi. Ai timp sa iti dresezi si exersezi rabdarea. Nu functioneaza nimic cu pumn in masa si agresiuni, dar functioneaza cu insistente si convingerea ca nu trebuie sa renunti, pentru ca e dreptul tau. Informatia verificata de 2-3-10 ori. Pastrat absolut orice hartiuta (sunt tone, eu am un dosar gros de 10 cm de hartii), notat undeva cu cine ai vorbit, la ce ora, ce zi. 

Nu mi-e dor de tanti aia cu sarmale in cap (genul ala de permanent "mare") de la circa financiara din Popa Tatu care latra la mine cand aveam treaba pe acolo. Si nici de altii intalniti in alte parti. Dar vazandu-i si pe astia din frumosul si minunatul sistem suedez, realizez ca nu are legatura tara sau nivelul de trai. Functionarii publici sunt niste oameni speciali, in orice tara i-ai gasi. In Romania mai poti unge rotitele sistemului cu o spaga sau te poti bate parte in parte prin gaurica aia de la ghiseu. In Suedia inveti ca timpul se dilata si ca daca ridici glasul la o marmota din asta, ai sanse sa te ia gardienii de umeri. Eu am de discutat si aflat lucruri despre asigurarea pe care o am sau nu o am, multe intrebari esentiale pentru viitorul meu. Ma ia cu transpiratii numai cand ma gandesc si de-aia am amanat de atata vreme. Dar e momentul. Probabil de-aia si textul de azi, sa imi reimprospatez memoria, sa nu uit cu cine am de a face, dar sa realizez si cat de puternica sunt. Ca ce nu ma omoara, ma face mai puternica. Si senzatia aia de parca ai castigat la loto, cand dupa luni de zile si drumuri si nervi ai in mana hartia, cardul sau decizia X! Oare daca ma duc beata (eu sunt foarte prietenoasa la betie) ma primesc?