"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

marți, 27 mai 2008

Copilaria mea vs ... ce-o fi al lor

Am furat ieri putin din timpul meu alergat si am ajuns sa ma tund si sa-mi fac putin unghiile. Cat ma tundeam, pe scaunul de la manichiura era o fata, frumushica, pufainda, care isi punea unghii false si vorbea intzepat la telefon cu, dupa cate mi-am dat seama, un tip: "sunt la salon, ce dracu ti-am spus?!" La un moment dat a venit si o prietena, "da, fata, mergem la cafea, stai sa mi se usuce unghiile! Va pup, fetele, ne vedem saptamana viitoare". Milioanele bagate indesat in poshetutza minuscula, gloss, ochi peste cap, plecat. Fetele imi vad fatza mirata si ma intreaba zambind: "stii cati ani avea?" Nu stiu, 22-23? "Hehe, cu mutra si tunsoarea asta, arati tu de 23, ea are 14!" Nu stiu ce m-a shocat mai tare: aerul deja plictisit de viata? faptul ca isi lipea deja niste plastice in loc de unghii (mi-a spus manichiurista ca initial a refuzat, ca e prea mica, isi strica unghiile, dar a sunat-o mama fetei suparata, daca fata ei vrea, VREA!)? Ma intrebam, oare fata asta a fost vreodata copil sau s-a grabit asa de tare sa fie femeie ca a sarit niste etape? Si mi-am adus aminte de copilaria mea. Pe care si acum, la 30 de ani, o mai traiesc uneori cu o bucurie si un entuziasm nebun. Am facut asa, o comparatie ushor generalizata, recunosc. Eu si cei de varsta mea am crescut in etape: am mers de-a bushilea, ne-am oparit de la scutece, am invatat sa facem la olitza, sa vorbim, sa citim, sa ne inghiontim la scoala, sa ne alerge baietii si sa ne frece cu zapada, sa ne scriem in oracole de cine ne place, sa intram la liceu, sa ne tinem de mana, sa ne plimbam prin parc, sa ne pupam, sa ne sarutam, sa facem sex pe ascunselea, stangaci. Si am ajuns la 18-19 ani fara sa ne lipseasca nimic! Acum fac pipi in pampers pana la 3-4 ani, ca e mai comod, se joaca la calculator inainte sa stie sa citeasca (si ajung chiar sa isi faca un titlu de glorie ca niciodata nu vor citi!), la 10 ani daca nu au "prieten(a)" sunt niste ratati, telefonul lor mobil e de 10 ori mai scump decat al parintilor, la 12 ani stiu exact cum se linge savarina si cum se mananca eclerul, la 15 ani numarul partenerilor de sex e un titlu de mandrie si un indicator de "pozitie sociala", la 18 ani problema lor e ca nu gasesc loc de parcare langa scoala. Lumea evolueaza, nu? E normal, firesc, etc. Cu toate astea, nu pot sa nu ii compatimesc. Oare cand o sa "evolueze" atat de tare societatea asta a noastra incat sa se nasca bebelushii direct cu mobilul lipit de ureche (cu cristale Swarovski pt fetitze, platina pt baietei), cu unghiile false perfect pilite, cu cardul de credit legat de piciorush, direct obositi si plictisiti, sictiriti si convinsi ca le stiu pe toate? Sunt batrana si acrita, nu? Desi inca vesela, curioasa, copilaroasa, chiar naiva uneori. Nu imi pot exprima fericirea si bucuria ce m-a cuprins weekendul trecut cand am gasit in podul casei alor mei cartea copilariei mele: Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai! Si daca nu stiti despre ce e vorba sau stiti si vreti sa va reamintiti, va invit sa va hliziti si sa va amuzati alaturi de mine (da, da, sunt si ilustratiile!!!)

6 comentarii:

  1. Suuuuuuuuuuuuuuuper tare!!!!!!!!!!!!! Complet adevarat, habar nu au de vacante la bunici, sa nu mai vorbim de "La Medeleni" sau "Viata la tara". In plus e super tare foto cu minunata carte!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. mda... cred ca prefer amintirile mele cu inscrisul la bilbioteca oraseneasca, cu mama de mana pentru ca inca nu eram la scoala, sau fascinatia la primul meci vazut la tv color si mai ales ca ai mei ma carau cu ei la cinema si imi luau bomboane si sticluta cu apa ca sa stau cuminte sa ma uit la aia, iar acum sunt absolut nebuna sa ma duc la cinema nu sa descarc filme piratate de pe net... sa mai spun ca mi-e dor de jocurile din fata blocului si mi-e mila de acesti copii care cred ca nu exista jocuri decat pe calculator?...

    RăspundețiȘtergere
  3. super amintirii si intr-un fel ai dreptate viata asta a devenit asa o ..... (nu spun) in fine ......interesant ce ai scris

    RăspundețiȘtergere
  4. am citit habarnam de 10 ori cel putin.e o cartea absolut minunata.dupa aia am trecut la jules verne.printre altele am citit tot as de vreo 10 ori povestirile lui nea marin(fara sa fiu oltean, dar traznaile lui suca et co. ma faceau sa rad de fiecare data, desi stiam deznodamantul).
    nu imi place sa cad in butoiul cu melancolie,nu stiu daca copilaria noastra a fost mai buna ori mai rea decat a celor de dupa revolutie.cred insa ca puberii de azi sunt impinsi, fara voia lor, spre o maturizare fortata, de care ei se bucura pe moment (cand aveam 11 ani mi se parea sa e grozav sa ai 17 ani, cat poti face la 17 ani, esti mare, domnule), dar care va lasa urme in psihicul lor.poate ca vor putea sa se adapteze mai usor lumii asteia in continua schimbare.poate.zic asta macar de dragul fiului meu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Esti cea mai tare, mi-am adus aminte ca-mi citea strabunica din el.

    RăspundețiȘtergere
  6. am iubit cartea asta! ce mai, inca o iubesc! si am si eu, de la inceput, linkul pe blogul meu :D! pupez!

    RăspundețiȘtergere