"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

joi, 9 aprilie 2009

Lucruri mici cu efecte mari

De ani de zile, tehnologia a avansat uluitor şi ne oferă posibilităţi nelimitate de a ne informa, de a intra în contact cu oamenii. Prin blog v-am cunoscut pe voi şi sinceră să fiu, sunt mult mai bogată. Dar nu vreau să mă opresc aici. De-aia am ieşit la cafele reale cu unii dintre voi, abia aştept să stau la poveşti faţă în faţă şi cu ceilalţi. Pentru că pentru mine, viaţa reală e de milioane de ori mai valoroasă.

Am mai spus-o şi cu alte ocazii: pentru mine există lucruri mici, cu efecte mari. Ceea ce mă face fericită, bucuroasă, veselă, tristă. Zâmbetul Marei, râsul ei senzaţional, pupăturile căţeilor, florile. Ca să nu mai vorbesc de oamenii din jurul meu.

Eu cu gagicul nu vorbim pe mess. Ne trimitem un link, o poză şi cam atât. Pentru că în ciuda emoticoanelor foarte simpatice, nu pot să-l "simt" de-adevăratelea decât dacă îi aud vocea, dacă îi văd ochii. Cu Iulia, prietena mea cea mai dragă, de atâţia ani de zile, schimbăm două vorbe pe mess, dar tot vreau să-i aud vocea. Tocmai pentru senzaţiile astea atât de vii îmi face mare plăcere să mă văd cu oamenii la ochi.

Să ştiţi că multe din gândurile mele puse aici pe blog sunt spontane, dar mai întâi de toate pe hârtie. Scrise cu pixul sau cu creionul. Uneori chiar cu stiloul. Pentru că ador voluptatea cu care hârtia absoarbe cerneala sau mina pixului, îmi plac porcuşorii din mâzgăleală şi ador să fac floricele şi ciupercuţe pe colţurile foilor.

În lumea asta uluitor de grăbită şi de rapidă, când cel mai la îndemână e să scriem un mail care ajunge la destinatar în câteva secunde, am avut azi parte de o bucurie clasică, vintage de-a dreptul. De ani de zile mă întristează răceala şi chiar duritatea cutiei poştale, care îmi oferă brutal doar facturi sau broşuri de supermarket. Până azi. Când am sărit în sus de bucurie şi emoţie găsind în cutia prăfuită o vedere! Reală. De carton din acela special pentru vederi. Cu cea mai simpatică veveriţă din lume pe o parte. Şi cu un text viu, cu mici porcuşori şi scris cu personalitate. De la Antoaneta cea delicată, minunată, fină şi deosebită. Tocmai din Canada. Pe care încă nu am avut onoarea de a o cunoaşte faţă în faţă, dar am avut şansa de a o cunoaşte prin scris. De unde a ştiut ea că îmi doresc atât de mult o vedere vie? De unde a simţit că dacă n-aş fi Vulpe, mi-ar plăcea să fiu Veveriţă? Nu pot să spun. Dar pot să zic atât: draga mea, m-ai făcut fericită! Din suflet, îţi mulţumesc!

Pentru că da, pentru mine există lucruri mici, cu efecte mari.

13 comentarii:

  1. si mie imi place sa scriu de mana...si regret ca traim in acest secol atat de grabit, incat scrisul de mana devine un hobby...
    Cat despre stilou...oricat de mult as stima scrierea de mana...prefer pixul sau stiloul...Iar cel care imi spune ca "daca scri cu stiloul e mai frumos" pot sa iti spun ca se inseala amarnic...Eu daca scriu cu stiloul...in primul rand scriu ilizibil, si in al doilea rand...in scurt timp rup penita :)) In schimb imi place sa desenez pe foi la nebunie :))

    Felicitarile sunt mai mult decat rare...noi inca le mai daruim la aniversari :)...Insa vederile...sunt aproape absente din viata omului contemporan. Daca Antoaneta este din Canada...presupun ca nu este chiar atat de mare diferenta intre Canada si State...Au standuri imense de felicitari/vederi...cum noi, cei de aici, putem numai visa la asa ceva...din pacate!

    RăspundețiȘtergere
  2. hehe - si eu trimit inca scrisori si vederi si felicitari scrise de mana. apropos, ce adresa ai? :P

    RăspundețiȘtergere
  3. nu-i asa ca va este dor de vreme cand scriati(si primeati) biletele cu tot felul de inimioare? (hi,hi)
    eu inca mai fac d'astea uneori (hi, hi)

    RăspundețiȘtergere
  4. Asta chiar ca e ceva frumos. Mi-am propus anul trecut sa trimit felicitari reale de Craciun si nu e-Carduri. Da'... normal ca graba si atat de multe lucruri de facut m-au impiedicat. :) Am trimis un singur lucru prin posta in ultimul timp. Un pix pentru o bloggerita care are o pasiune pentru ele. Daca as avea adresa ta, ti-as scrie si tie o scrisoare. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt total in asentimentul tau! Eu mai primesc cate o vedere de la ai mei si de la vecinii nostri si mereu ma bucur enorm! Simt lipsa acelor vederi de demult, scrise de manutza! Si, intr-adevar, ce poate fi mai frumos decat rasul si pupicurile Marei?!!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Lie1Lie!
    iti impartasesc bucuria scrisului de mana!
    ani intregi am avut jurnal- mereu imi propun sa ma intorc la el; cred ca, intr-o buna zi , chiar ma voi intoarce!
    Cat despre bucuria aia cu mici furnicaturi, cand gasesti in cutia postala bucatica de hartie , mai ales cu imagini din cine stie ce colt de lume sau cu floricele, pisicute- ce sa zic? eu ma topesc de fericire.
    Ca o
    paranteza, ba nu- doua:
    ii obisnuisem pe elevii mei sa-si faca portofoliu- sa puna acolo, timp de un semestru , tot ce-i reprezinta.Mare bataie de cap am avut, pentru ca voiam lucruri diferite- eu le ceream sa fie ei insisi, ei voiau sa ia de pe calculator -te-miri-ce! Voiam scris de mana, ganduri, momente, scheme de gramatica, in care sa le" citesc" mintea... si sufletelele.
    a doua paranteza: de sarbatori, acum 2 ani , am primit , de la cineva, care ar trebui sa-mi fie foarte aproape( avem acelasi nume de ceva timp- 14 ani)..ai ghicit- am limba de soacra..., am primit ,pe internet, cum spuneam, urarea , alaturi de un pomelnic de nume, de prin toate colturile terrei.
    Am simtit cum se rupe ceva; si rupt a fost..
    cam asa cu lucrurile mici , care au rasunet mare!!!
    vrei a treia paranteza, nu te-ai plictisit? chiar pastrez biletele, o inimioara, niste poezii si alte Nimicuri mari..

    O zi cu scris Mare, de mana!

    RăspundețiȘtergere
  7. Ai dreptate, LiaLia, sunt atâtea lucruri "mici" care - în viaţa noastră - au darul de ne face fericiţi. Uneori, trecem peste ele sau pe lângă ele fără a le acorda o foarte mare atenţie, numai că prezenţa acestor lucruri mici completează extrem de frumos viaţa noastră de fiecare zi.

    RăspundețiȘtergere
  8. Zup, mie tocmai scrisul cu stiloul mă încântă. Pentru că o fac foarte rar şi îmi place mirosul de cerneală :)

    Juliana, bileţelele cu inimioare nu prea sunt genul meu :))) Dar în loc de reminder pe telefon, îmi place să notez diverse chestii pe bileţele. Cel mai mişto e când nu-mi aduc aminte al cui o fi numărul xxxxx de telefon sau ce-oi fi vrut să spun prin "9, cool, tv" şi o floricică :)))

    Maria, Tomata, vă dau mail cu adresa mea :)))

    RăspundețiȘtergere
  9. Oana, eu recunosc că trimit cam rar, dar nu există aniversare la care să merg şi să nu pun alături de cadou şi o felicitare scrisă de mânuţa mea :) Apropo, drăguţa de Mara m-a pupat aşa de mult în weekend, de mi-a dat toţi viruşii şi mucii :)))) Dar tot mi-a plăcut :)

    Gina, eu am puse bine o grămadă de foi îngălbenite de vreme unde îmi scriam nebunia la 14-15 ani, versuri primite de la un băiat anume, desene de la alt băiat anume, şi tot aşa :) Şi eu îi pun pe copiii de la meditaţii să îmi scrie de mână, să deseneze şi păstrez ce îmi dau :) Cu a doua paranteză ... urât :( E tot ce pot spune. Chiar şi când trimit pe mail, dau câte un text fiecăruia în parte, nu la grămadă. La fel cum de sărbători nu prea trimit sms-uri, pt că detest ideea de mesaj din ăla standard care se simte clar că e trimis la toată agenda telefonică.

    Cristian, eu am aşa un nas la lucruri mici, că rar trec pe lângă ele fără să le văd :)

    RăspundețiȘtergere
  10. De cand sunt iar invatacel, scriu din nou de mana; si chiar mi-a fost greu la inceput... imi pierdusem antrenamentul. Si de cand m-am mutat aici, am inceput sa scriu din nou felicitari de mana. Am trimis aproape 20 de felicitari de Craciun :). Si mi-a facut placere. E cazul sa mai spun cat de surprinsi au fost prietenii mai cand s-au trezit cu felicitari scrise de mana? :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Lialia - pentru ca meriti, pentru ca stii sa-i bucuri pe altii atat de frumos. Daca tot n-am gasit vulpe la vederi, poate-ti pozez vreun urs pe aici:)

    RăspundețiȘtergere
  12. Fericiti cei ce scriu frumos de mana. Eu am un scris de trebuie sa-i intreb pe altii ce-am vrut sa zic cu acele mazgaleli. Cica eram stangace cand eram mica si mamitza m-a batut pana am folosit numai mana dreapta. Si de cand m-am operat taman in partea dreapta nici atat nu mai scriu lizibil. Deci tastatura mi-a devenit un prieten drag. Dar exista atatea alte lucruri mici! Cei mai fericiti sunt cei care apreciaza cum trebuie micile bucurii. Pupici Marei.

    RăspundețiȘtergere