"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

miercuri, 20 mai 2009

Jocul de-a întrebările şi răspunsurile

Doamnelor şi domnilor, pentru că detest să rămân datoare, pentru următoarele zile vă voi zăpăci cu multe lepşe primite şi neonorate. Vreo 4 la număr. Pe care le voi grupa câte două, deşi nu au o legătură aparentă.

Pentru început, intima şi romanţioasa leapşă de la Sufleţica (nici nu mă aşteptam la altceva de la ea):
1. De câte ori te-ai ars în relaţii sentimentale?
Pentru că experienţele au fost dure, profunde şi foarte serioase, n-aş crede că "te-ai ars" e cea mai potrivită expresie. O dată pentru că pur şi simplu aşa a fost să fie, a doua oară pentru că am inistat să ajung la asta. Prima dată am învăţat o lecţie foarte importantă, dacă te fixezi în obsesii despre "foste", pierzi din ochi un alt aspect: oricând poate apărea una nouă :) Plus lecţii adiacente: da, o femeie căreia la un moment dat i-ai dat haina de pe tine pentru că îi era frig, poate să-ţi sufle bărbatul de sub nas (nu ştiu de ce, dar sunt convinsă că bărbaţii fac treaba asta mult mai rar), nu e nevoie să te răzbuni, pentru că dacă ai răbdare, roata se întoarce întotdeauna. Din a doua arsură am învăţat că îmi pot face rău cu mâna mea mult mai eficient decât alţii şi că mă pot convinge de orice, inclusiv de a sta cu cineva pentru care nu mai simt mare lucru, din simplul motiv că la început am simţit f mult. Ambele arsuri s-au vindecat foarte frumos, fără cicatrici.

2. Crezi că poţi să reuşeşti în viaţă de unul singur?
De unul singur, cap coadă, nu cred. Există întotdeauna un minim suport, măcar emoţional, care pune cel puţin o cărămidă la clădirea fiecăruia. Un părinte, un profesor, un prieten sau poate chiar un necunoscut oarecare. Reuşesc cei care au încredere în ei, în puterile lor, în convingerile lor. Care luptă şi nu renunţă nici la primul, nici la al doilea eşec. Dar niciodată complet singur.

3. Ai sedus vreodată?
"A seduce" are pentru mine o uşoară conotaţie ... hai să nu zic negativă, dar cumva controversată. În actul seduerii, al ademenirii, există întotdeauna un scop mai mult sau mai puţin practic şi de cele mai multe ori (dacă nu chiar tot timpul) cumva "necurat". Nu, nu am sedus niciodată. Am flirtat, am dat şi ochii peste cap superficial, dar n-am mers mai departe spre seducere fără scrupule.

4. Ai fost îndrăgostit(ă) de ideea de dragoste?
De idee, nu. Am fost îndrăgostită punct.

5. Ai găsit reţeta pentru o relaţie stabilă?
În primul rând, pe mine mă crispează numai auzul sintagmei "relaţie stabilă". Eu trăiesc după propriile instincte, îmi asum riscuri şi nu mi-e frică nici de suferină sentimentală, nici de fericire. Dar nu (mai) accept minciuna şi falsul (mai ales faţă de mine însămi), mi se pare firească ideea de "adaptări şi ajustări" între personalităţile a două persoane, dar nu sunt adepta compromisurilor de dragul ideii de a nu-l/o pierde. Chiar şi la reţetele de mâncare mai adaug eu ceva de la mine, aşa că în sentimente chiar nu pot trăi după reţete şi formule. Şi nu, nu mi-aş dori să existe.

A doua leapşă vine de la Aimee şi deşi e drăguţă cu răspunsuri la obiect, e prea lungă, iar eu mă plictisesc repede :D Aşa că o să răspund mai din doi în doi, dar pe voi vă invit să furaţi toate întrebările.

1. Obsesia curentă.
Nu obişnuiesc să am obsesii şi nici idei puţine dar fixe.

3. Ce porţi astăzi?
În afară de o veselie fără motiv anume? E, bine, fustă!

5. De ce e ziua de azi specială?
Pentru că nu e ieri şi nu e mâine :)

6. Ce ai vrea să înveţi să faci?
Ikebana.

8. Ce asculţi acum?
Pavarotti.

10. Ce fel de îngheţată îţi place?
De ciocolată. Dar nu mă dau în lături nici de la alte arome :D

12. Ţelul cel mai dificil?
Lupta cu mine însămi.

14. Daca ai putea avea o casă plătită, aranjată şi mobilată doar pentru tine, unde ar trebui să fie?
Pe malul Mediteranei sau în Noua Zeelandă. Sau în Insula Paradisului, prin Maldive :)

17. Ce cauţi la un prieten?
Prietenia noastră înseamnă că deja am găsit. Dar aştept loialitate.

19. Genul preferat de muzică?
Îmi place muzica în diversitatea ei.

21. Jobul de vis?
Să fiu administratorul Paradise Island :D

23. Dacă ai avea $200 acum, pe ce i-ai cheltui?
Am aproximativ 200$ în portofel momentan, dar am nişte facturi de plătit :D Dar aşa, veniţi de aiurea? Mi-aş scoate oamenii cei mai apropiaţi la o cafea bună şi o îngheţată :)

25. Fashion pet peeve?
Detest croiala la modă a rochiilor şi bluzelor care fac şi din cea mai sexoasă şi ţâţoasă femeie din lume o asexuată plată.

28. Daca viaţa ta ar fi un film, ce titlu ar trebui să aibă acesta?
La vitta e bella.

29. Ce nu lipseşte niciodată din geanta ta?
Hârtiuţele pe care le ţin până găsesc un coş de gunoi. După care uit de ele şi se adună altele.

Nu o le dau mai departe cuiva anume. Dar vă aştept să le furaţi, total sau parţial, să vă placă să răspundeţi, să zâmbiţi şi să vă amuzaţi.

12 comentarii:

  1. cand ai o inghetata cu ciocolata in plus sa te gandesti la mine, imi place la nebunie...
    cat despre ziua de azi... e foarte speciala... e o noua zi in care sunt fericita! :)
    pupici

    RăspundețiȘtergere
  2. Juliana, mă bucur pentru ziua ta specială :) Dar când e vorba de îngheţată, mai ales de ciocolată, uit şi de mama :)))

    RăspundețiȘtergere
  3. Hmmm! Multumesc pentru leapsa 1 - raspunsul 1!

    RăspundețiȘtergere
  4. eu nu am sa preiau nici o leapsa, am deja una mare si restanta de care nu am nici un chef (chiar asa! trebuie sa o preiau? nu trebuie!). insa e bine sa mai aflam lucruri noi despre tine (din cele spuse mai sus). de exemplu, cred ca vom iesi la o inghetata imensa de ciocolata cand voi veni prin bcuuresti, ce zici? gandeste-te pana atunci care e cea mai buna :) (si eu mi-as vinde calul pentru o inghetata de ciocolata, calul pe care nu il am , evident :) )

    RăspundețiȘtergere
  5. onorabila vulpita, jos palaria.Asa ca am de dat o inghetata, de ciocolata...da? eu ma multumesc cu o cafea cu inghetata :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Bogdanic, vine din multe lecţii învăţate :)

    Clarisa, mi amor, tu vino că găsesc şi îngheţata imensă şi cea mai bună cafea din Bucureşti :)

    Sufleţica, mă sacrific şi pentru îngheţata ta :))

    RăspundețiȘtergere
  7. O fi ziua ta astazi? Daca da, La multzi ani! fata frumoasa; cand ne vedem, itzi aduc un buchet mare de flori de camp, sper sa-tzi placa!.
    In legatura cu leasha9 de fapt ai mai multe zici)- tzin la tot ce-mi apartzine, dar de dragul tau, raspund aici la intrebarile puse:
    1- m-am ars; nu conteaza numarul, n-am invatzat sa suflu in iaurt;
    2-nu
    3-da
    4-nu
    5-nu,
    II. 1- nu am
    3-un medalion
    5- am vorbit cu fiii mei
    6- sa invatz engleza 8-Vivaldi
    10- nu-mi place
    14- intr-un orashel de munte;
    17- sinceritate
    19- muzica veche
    23- m-ash inscrie intr-o excursie- vreau sa revad Parisul!!!
    25- imi aleg singura modelele
    28-nu
    29- rujul si ochelarii( de la un timp incoace)
    O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  8. I.1.Idem (aproape), si totusi nu ibidem.
    Experiente adanci,serioase, ba chiar cu un grad ridicat de nebunie. Rezulta: ceva intelepciune, nu si suflat in iaurt. Alfel unde ar mai fi adrenalina?
    2.Nu, definit nu.Pe nici un plan, in special pe cel spiritual.
    3.Depinde de intelesul pe care il dai notiunii. Punctul 1. nu se putea realiza fara seductie. Si nici ce a urmat.
    4. Acesta e paradoxul gainii si oului.
    5. Sigur ca da! Iti trebuie doar un om fara personalitate, fara stima de sine, fara vise, fara asteptari, fara sperante. Refuz relatia cu un asemenea specimen.

    RăspundețiȘtergere
  9. II.1.Fotografiile.
    3.Ideea ca sunt bogat.
    5.Este ultima traita pana acum.
    6.Sa vorbesc limba bebelusilor si a animalelor. Pe bune.
    8. Strada.
    10. Toate.
    12. Sa fiu egal cu mine insumi, sa recunosc ce e de nerecunoscut si sa tin in frau testosteronul.
    14. Piatra Craiului sau Luxembourg.
    17. Nimic. Da' el ce cauta la mine?
    19. Tot, minus manele,rap si derivate.Exceptie: Weapon of choice.Special: Wagner,Manowar,Gershwin,Nightwish.
    21.Fotograf pentru reteaua Discovery.
    23.Prea putin!
    25.Blugi si tricouri foarte largi.
    28.Harley Davidson & Malboro Man.
    29.Tutun,brisca,acumulatori, aparat foto si cardul de debit.

    Pfuiai,greu cu lepsele astea....

    RăspundețiȘtergere
  10. Ginuţa, ziua mea e în fiecare zi :))) Dar de naştere e pe 25 martie şi de nume (secundar) e de Mihail şi Gavril. Azi nu sunt nici Nuţi, nici Titiluţa, dar la mulţi ani tuturor!!! :) Dar sunt înnebunită după florile de câmp!!!

    Lupule, mulţumesc pentru răspunsuri. M-ai spart cu limba bebeluşilor şi a animalelor :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Numai ei si ele spun adevarul apropiat de absolut. Asta vreau sa invat sa vad si sa aud. Ca de rest, m-am cam lamurit.

    RăspundețiȘtergere
  12. dupa ce ca ma durea capul de la ploaia scurta m-ai mai pus si tu la treaba. ce sa fac. am preluat.cel mai rusine imi e de raspunsul legat de..ce imbrac azi.Roz?nu-mi vine nici mie sa cred.

    RăspundețiȘtergere