"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

miercuri, 14 iulie 2010

Despre agresiune şi respect

Din hlizeala noastră pe tema coloratului, m-a pus pe gânduri comentariul lui Dani, care spune aşa: "toată lumea ar trebui să înţeleagă că, indiferent de gradul/felul în care cu toţii suntem mai mult sau mai puţin satisfăcuţi (material, financiar, sexual virtual, etc), chiar trebuie să avem măcar un pic de grijă să nu ieşim în lume cu mutre întoarse pe dos, să nu le stricăm zilele celor din jurul nostru, să nu fim acri, ciufuţi, îmbufnaţi, isterici, invidioşi, bârfitori, să fim normali şi pe cât posibil umani". Adică, să îi respectăm pe ceilalţi, nu? Că eu asta am înţeles. Eu chiar cred că nu e nimeni dator să ne suporte mutrele sau nervii cauzaţi de probleme personale. În schimb noi datorăm celorlalţi respectul de a nu-i transforma în victimele reacţiilor noastre neplăcute, mai ales când nu sunt implicaţi direct. Dar deja astea sunt fineţuri.

Nu ştiu dacă e o chestie românească sau a vremurilor pe care le trăim sau poate chiar faptul că locuiesc într-un oraş mare, înghesuit, aglomerat, fără reguli şi pedepse, dar simt pe pielea mea şi din ce văd în jur cum lipsa de respect pentru cel de alături e din ce în ce mai acută. Nu contează că e trecut de 10 noaptea sau e pauza de odihnă, afişată la avizier cu litere mari, întotdeauna există cel puţin un nesimţit care dă cu bormaşina sau ciocanul pe creierii şi liniştea vecinilor. Uşa de la lift e trântită în duşmănie parcă şi la 6 dimineaţa şi la 1 noaptea. Iar pereţii sunt subţiri şi sari din somn cu inima bătând tare. Obsesiv, de fiecare dată când păţesc asta, îmi aduc aminte de treaba aia din Suedia, unde deşi nu scria nicăieri, oamenii nu făceau duş după 11 seara, să nu-şi deranjeze vecinii. Am păţit de nu mai ştiu câte ori să vin cu bagaje în mâini şi să mi se închidă uşa de la bloc sau de la lift în nas deşi fusesem văzută. E proastă creştere, lipsă de respect.

Am crescut cu o expresie care mi-a zgâriat întotdeauna urechile: ai grijă ce spune lumea! "Lume" care ştie tot ce mişcă fiecare pentru că stă cu ochii holbaţi pe geam, cu urechea pe uşă sau pe perete, se hrăneşte şi trăieşte cu bârfe şi nu are nici măcar un dram de respect pentru viaţa şi intimitatea celorlalţi. Vecina care ştie că ai venit târziu, cu un bărbat acasă. Colega care vorbeşte şoptit, uitându-se în dreapta-stânga, că X s-ar fi combinat cu Y, iar Z are un copil deşi nu e măritată. Am detestat întotdeauna lumea asta şi nu m-a interesat niciodată ce are de comentat. Dar nu am cum să nu fiu uneori afectată de mizeriile astea şi de lipsa de respect arătată tuturor, fără discernământ. Şi ajung şi la cele mai iritante întrebări de zgândărit intimitatea mai ales a unei femei: "tu nu te mai măriţi?" de parcă măritişul ar fi cireaşa de pe tort, şi "dar tu când faci copii?". Am mai spus-o şi o repet de o mie de ori. Mai ales treaba cu copiii este o lipsă de respect şi consideraţie pentru acea femeie. Dacă a ales să nu facă copii (încă sau niciodată), e alegerea ei. Dacă a pierdut sarcini sau chiar nu poate concepe, e extrem de dureros şi urât să se pună această întrebare, mai ales de către oameni care nu sunt din cercul apropiat de cunoştinţe al persoanei în cauză. Cu toate astea, nimeni nu pare să se gândească la detalii. Ei dau cu bâta în baltă, ignoră ideea de intimitate a persoanei şi întreabă "da tu când ai de gând să faci copii?". Odios!

În ceea ce priveşte relaţionarea de conjunctură (la magazin, ghişeu, poştă, bancă, etc), s-a creat un lanţ al slăbiciunilor. Clientul se gândeşte din start că va fi tratat cu sictir şi uită de ideea de respect faţă de persoana din faţa lui, după care aşteaptă să se reacţioneze urât ca să aibă motiv să ceară respect că deh, e client, persoana de pe partea cealaltă la fel, e de la început convinsă că toată lumea ar trebui să fie vinovată de faptul că ea/el e prost plătit(ă) şi munceşte foarte mult şi sare direct la beregată. Prin acelaşi tip de logică, am auzit deja de prea multe ori povestea cu "eşti plătit din banii mei să-mi faci/să-mi oferi asta, mă comport cum vreau eu". Cel mai "amuzant" a fost un domn la bancă, s-a înfipt direct la o tanti de la ghişeu nervos foc că toţi din bănci sunt nişte tâmpiţi. Când tanti l-a rugat să fie amabil, domnul a replicat urlând "eu nu am timp de amabilităţuri!". V-am povestit de multe ori de experimentul meu transformat între timp în obişnuinţă. Zâmbesc şi sunt amabilă de la început, la orice ghişeu, în faţa oricărei vânzătoare sau funcţionar. Consider că aşa mă respect în primul rând pe mine, apoi pe cel din faţa mea. În ultimii doi ani, cu extrem de puţine excepţii, mi s-a răspuns respectuos sau în cel mai rău caz neutru, dar nu agresiv. Şi trebuie să recunosc că sunt impresionată şi mă simt tare bine.

Mă irită groaznic stilul ăsta de băgat în sufletul omului, de suflat în ceafă la o coadă. Uitatul pe vizor sau de după perdea, când vin acasă. Bormaşinile şi uşile de lift trântite în miez de noapte. Mă deranjează oamenii care insistă să te întrebe "da' ce ai? de ce eşti supărat? dar hai spune-mi" nu pentru că îşi doresc să te ajute (cei care ţin la tine şi vor să îţi fie alături te întreabă ce faci, te întreabă dacă te pot ajuta şi îţi spun că sunt aproape dacă ai nevoie, după care te lasă în ale tale), ci pentru că îi roade curiozitatea şi nu îţi respectă intimitatea. Mă simt abuzată şi simt cum îmi este călcată în picioare din ce în ce mai des zona mea personală şi intimitatea. Şi nu reuşesc să înţeleg de ce, de ce nu se poate să-mi fie respectate. Singura mea soluţie e să fiu cât mai antisocială posibil. Pentru că nu-mi doresc să reacţionez agresiv şi, din păcate, e singura metodă prin care îi faci pe nesimţiţi să înţeleagă. De fapt, nu vor înţelege oricum, dar măcar se dau doi paşi în spate. Şi apoi te vorbesc de rău.

Nu ştiu, repet, dacă lipsa de respect a oamenilor pentru ceilalţi e ceva românesc, bucureştean sau din cauza vremurilor pe care le trăim. Dar acum simt cel mai acut aceste agresiuni. Şi am obosit. Învăţ despre o limbă şi o cultură diferite de ce am trăit şi trăiesc. Şi m-am blocat ca proasta în două chestiuni: cel mai mare preţ se pune pe intimitatea şi spaţiul personal al fiecăruia şi ţi se mulţumeşte pentru că ai mulţumit. Şi stau şi mă gândesc: dresată într-o societate care se pişă pe intimitatea şi spaţiul personal al celorlalţi, cu căcaturi de genul "românii sunt prietenoşi şi săritori, străinii te lasă să mori pe stradă", întotdeauna în gardă, dar şi întotdeauna prinsă pe picior greşit la agresivităţi şi invazii, cum aş reacţiona într-o lume în care ţi se mulţumeşte pentru mulţumesc şi pe nimeni nu freacă grija cu cine ai venit acasă, când te măriţi sau faci copii? Mi-e teamă de sechele.

22 de comentarii:

  1. din pacate respectul se invata din fasa, in aia 7 ani de acasa, in cazul in care a avut cine sa ti-l insufle. stau si ma gandesc la generatiile astea crescute cu bone, carora li se rupe pixu' daca plodul da foc la covor sau scuipa vecinii in cap. mi-e mila de mine c-o sa ajung la mana lor...

    RăspundețiȘtergere
  2. Am tot citit articolele de pe site-ul vostru si inca nu am comentat nimic. Sunt de parere ca faceti o treaba buna cu acest site, aducand in prim plan numai articole de buna calitate si interesante.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa va povesteasca bunicu... Caracteristica de baza a unui om inteligent e adaptarea, sau cum se zice la femei, in pat curva, in bucatarie gospodina si-n societate doamna.

    RăspundețiȘtergere
  4. in elvetia de la 10 nu mai ai voie sa faci dus. mie mi s-a parut un pic cam exagerat. bine ca suedezii sunt un pic mai rezonabili... :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Dush, nici nu știu dacă ține doar de cei 7 ani de acasă. O fi și adn-ul nostru ca neam, nu știu, dar mi se pare odios că am ajuns să nu mai văd nicio îmbunătățire. Brrr, m-am prostit de tot ...

    Karma, nici nu mai știu la ce mai sper.

    Neamțule, și ce faci când ajungi să fi obligat să faci numai pe curva, și în dormitor, și în bucătărie, și în societate?

    Gabi, s-ar putea să fi fost tot 10 și la suedezi, dar pe mine nu m-a încurcat deloc, că oricum nu te împușca nimeni dacă se întâmpla să fie musai să faci un duș ceva mai târziu.

    RăspundețiȘtergere
  6. Lie dragă, nu mă pronunţez la subiect că eu cică mă strădui să văd jumătatea plină a paharului :)) Nu prea-mi iese în ultima vreme, aşa că fac tot posibilul să mă consum de cât mai puţine ca să nu amărăsc şi sfertul ăla de pahar încă dulce...aşa că te invit la o leapşă simpatică pentru satisfacearea curiozităţii mele, că tot zici de curioşii care se vâră în sufletul omului...eu doar pe desktop vreau ;)

    RăspundețiȘtergere
  7. De cand ma tin sa scriu si eu ceva despre respect! Numai ca de fiecare data cand ma apuc parca imi spune ceva ca oamenii vor citi cu gandul "eeee, compari Japonia cu Romania?! esti nebuna!". De comparat, nu vreau neaparat sa fac asta, sunt convinsa ca ar reiesi diferenta majora si fara trimiteri explicite, insa eu nu ma pot impaca cu (iertati cacofonia) ideea ca, din start, noi iesim invinsi la aproape orice, inclusiv respect, care nu e o chestie de "ne-a trisat arbitrul", e o valoare certa. Toata lumea e de acord ca respectul e important, toti vor sa-l primeasca, insa de dat nu se inghesuie prea multi.

    Ma intristeaza cei care nu inteleg la ce e buna o vorba frumoasa, care cred ca esti cam "fraier" daca vorbesti cu domnul/doamna (nici macar la nivelul acesta de suprafata, respectul-poleiala :D, nu merg lucrurile...), dar si mai tare ma intristeaza cei care inteleg, dar nu mai pot/vor sa fie consecventi bunului lor simt si renunta in scarba la lupta. Acesta este adevarul, pentru a fi si a ramane decent in aceste locuri, in aceste timpuri ai nevoie de ceva efort si niscai curaj/nebunie. Este o alegere dificila, cu mult mai solicitanta decat atitudinea de resemnare si indiferenta in fata nesimtirii. Eu imi doresc din suflet ca mai multi oameni sa iasa din coconul lor unde s-au exilat ca sa nu-i atinga lucrurile ce-i scarbesc, sa "indrazneasca" sa manifeste in continuare bunul-simt pe care il au, sa le zambeasca chiar si celor evident nesimtiti.

    Sa inchei cu rasu'-plansu': http://bucurestiuldevis.blogspot.com/2010/06/persoane-si-persoane.html

    De la Lady Io citire:

    "La coada la peste.
    Vanzatoarea: Buna ziua!
    Cumparatoarea: Dati-mi niste pangasius. Dupa o scurta pauza, adauga cu un zamber triumfator: Si mie va rog sa-mi vorbiti la persoana a treia, nu la a doua.
    Vanzatoarea: Sa va vorbesc la ce?!?
    Cumparatoarea: La persoana intai, adica nu cu el, cu dumneavoastra.
    Vanzatoarea: Sigur, deci (accentueaza) va pun niste pangasius?
    Cumparatoarea: Da.

    In sfarsit, cumparatoarea pleaca. Vanzatoarea, privind-o lung, ii spune colegei:
    - Ia uite, fa, la asta, nici nu stie sa mearga!"

    RăspundețiȘtergere
  8. 1. "...se dau doi paşi în spate. Şi apoi te vorbesc de rău."
    Vorba unui fost coleg de serviciu de-al meu caruia ii fusese adus la cunostinta ca o persoana care se purta si vorbea foarte frumos cu el pana cand era de fata, ulterior il barfea si-l ponegrea: "Pai pe mine ma intereseaza CU MINE sa se poarte si sa vorbeasca frumos! Dupa ce plec? Da' CE-mi pasa mie ce face DUPA? In lipsa n-are decat sa ma si bata!"
    2. Cu ce ocazie inveti japoneza?
    (LA EI - daca nu ma insel - este atat de accentuat acest cult al spatiului privat chiar si cand te gasesti in public, intrucat au o foarte mare densitate a populatiei in localitati. Japonia are IN GENERAL o densitate mare, dar dupa ce scazi zonele impropice traiului si folosirii si pe cele necesare producerii hranei ramane prea putin spatiu pt locuit, asa ca densitatea e foarte mare, si intimitatea trebuie mentinuta in ciuda peretilor facuti in mod traditional din hartie, prin care se aude pana la a "ena" casa cand iti... omagiezi nevasata mai infocat, sau cand - in urma unui ospat deosebit de imbelsugat - ai... flatulente. Parca la ei fusese inventat conceptul peretelui - fictiv, mental, psihic - de trei ori invartejit...)

    RăspundețiȘtergere
  9. 1. de asta ma bucur in fiecare dimineatza ca nu mai stau la bloc:)
    2. am invatzat ceva bun tare de tot de la tata: ce-ti pasa ce zic ceilalti; iti dau ei de mancare?
    3. cat despre respect...putini il merita, dar pentru aia...chapeau:)

    RăspundețiȘtergere
  10. Rontziki, mie de la o vreme nu-mi mai merge cu paharul plin, s-au adunat multe și începe să dea pe-afară :) Drăguța leapșă o fac vineri, să mai las oamenii și cu imagini frumoase :) Pupez!!!

    Misaki, ai sintetizat perfect: nu oferim mare lucru, dar așteptăm enorm. Cât stau aici, nu am de gând să renunț la luptă și nici să mă resemnez. Amuzantă în stupiditatea ei, dar atât de reală povestea lui Lady Io ...

    Victor, nici pe mine nu mă interesează cum și ce se spune după ce eu plec, deranjant e când se întâmplă treaba asta la plecarea cuiva, cu mine de față! Nu învăț japoneză :) Și la alții, mult mai aproape (mai în nord) se pune accent pe spațiul personal. Sper să ajung cât mai curând acolo și mă pregătesc. Mai multe detalii, la momentul potrivit :) Dar, apropo de Japonia, te invit cu mare plăcere la Misaki (comentatoarea de mai sus) în vizită, ea a stat în Japonia și are niște povești superbe!

    RăspundețiȘtergere
  11. Dacă vei găsi „consolare” în faptul că și în alte locuri este tot așa,atunci află că așa-i peste tot :(
    http://se-cret-blognotes.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  12. Respectul. Un cuvant din dictionar explicat de foarte mult timp si uitat de curand de multe carcase ambulante.

    Nu exista, am concis eu asa ceva. Considerand numarul foarte mic de oameni care macar stiu definitia aceea nenorocita din DEX. Sa nu spun de cei care cred ca stiu...sau cred ca inteleg.

    Acum ceva timp, mi-am propus sa urmaresc reactiile celor care imi vand ceva. Nu am gasit destule exemple sa pot spune ca au inteles idea de Buna ziua, Va rog, Multumesc, O zi placuta etc. "cum spunea, mai sus, cineva, amabilitati". Dar, ignoranta m-a facut sa inteleg ca nu trebuie sa astepti decat "robotisme" de la ei.

    In fine, e discutie impreuna cu mult vin rosu :)

    O zi placuta

    RăspundețiȘtergere
  13. Camelia, ai mei stau la casă, curte superbă, dar proprietatea de lângă e a unui şmecher care are motel cu piscină, terenuri de tenis, etc. şi face weekend de weekend nunţi, botezuri, cumetrii. Nu contează că vecinul lui e cimitirul, boxele imense de petercere sunt întotdeauna îndreptate spre ai mei. Poarta are un semn imens cu Nu parcaţi, dar de fiecare dată ne ţigănim cu ei să elibereze poarta. Vecinii din partea cealaltă ai alor mei cresc porci şi nu prea ţin la curăţenie, aşa că vin nişte mirosuri deosebite. Cred că lipsa de respect pentru cel de lângă tine e aceeaşi şi la bloc şi la casă. Nu-mi dau alţii de mâncare, de altfel am şi spus că m-am amuzat întotdeauna provocându-i pe cretinii care mă mănâncă de "farmecul personal" numit generic cur :p Dar e deranjant să-i vezi şi auzi, în plus, chiar nu reuşesc să înţeleg care sunt mecanismele care îi fac aşa şi ce satisfacţii au din asta.

    Se-cret, chiar nu cred că e la fel peste tot. Că e la fel în multe alte locuri, da. Dar cu siguranţă nu peste tot.

    RăspundețiȘtergere
  14. Mihai, pe căldurile astea merge vinul alb, sec, cu gheaţă (tocmai a primit tata un recipient foarte simpatic, are un locşor unde să pui gheaţa încât să răcească vinul, dar să nu se adauge apa în vin. Genial!).

    RăspundețiȘtergere
  15. "într-o societate care se pişă pe intimitatea şi spaţiul personal al celorlalţi" mi s-a parut interesant ceea ce ai spus. am de-a face in fiecare zi cu tot felul de comentarii de kkt despre viata mea, cum ar trebui sa fie si cum cred unii ca E in realitate. sunt intrebata in mod frecvent tot felul de lucruri care tin de spatiul meu privat, de catre colegi de serviciu. le raspund politicos din buna crestere, nu pentru ca mi-ar face placere conversatia. asculta ce vorbesc la telefon, se baga in discutie, si-mi spun ce rau e in strainatate, unde oamenii nu sunt asa de prietenosi; atunci, ma gandesc eu, oare sunt eu un element anti-social? sa nu zic anti- sociabila..:)povesteam mai demult despre cat de bine m-am simtit in Olanda, unde oamenii sunt foarte respectuosi si zambitori; mi s-a replicat "da' nu sunt prietenosi" ..asa..si? prietenia o gasesc la cei care vor sa-mi fie prieteni. nu o caut pe strada, la birou sau prin magazine. acolo caut doar un pic de respect.

    RăspundețiȘtergere
  16. "Să nu le stricăm zilele celor din jurul nostru, să nu fim acri, ciufuţi, îmbufnaţi, isterici, invidioşi, bârfitori, să fim normali şi pe cât posibil umani" - recunosc, am avut zile in care m-am comportat asa cum zici tu. Scuza, nu cred ca am pentru ca de multe ori am stat si m-am gandit ca omul din fata mea nu are nicio vina pentru problemele mele, chiar daca se rasteste la mine sau chiar daca se comporta f urat, poate o avea si el o zi proasta. Cert este ca incerc pe cat posibil sa imi opresc pornirile astea de scorpion nebun si sa fiu cat mai amabila posibil si asta nu pentru a primi servicii mai bune ci pentru ca asta inseamna sa fii om.
    Si daca am trai intr-o lume in care ni s-ar multumi pentru multumesc samd cred ca ne-am mira de comportamentul asta. Am fi cel putin suspiciosi si ne-am intreba oare ce urmareste prin amabilitatea asta. Si apropo de asta imi aduc aminte cum ma duceam la tata si ii spuneam pe un ton dragalas : Tati, ce faci ? Cum a fost la munca ? si replica lui era : ce vrei sa iti dau ? :lol: Asta e un exemplu amuzant, insa in viata de zi cu zi cred eu ca in mintea multora exista intrebarea asta : Oare ce vrea de la mine ca prea se comporta frumos?

    RăspundețiȘtergere
  17. din pacate, mi-ai trezit o amintire urata. despre ceea ce ar trebui sa fie intr-un spital, spitalul floreasca, aum vreo 6 ani. despre doza de respect pe care nu am gasit-o acolo. eram operata de apendicita si noaptea nu puteam dormi. si le auzeam pe infirmiere cum vorbeau despre pacientele care erau prea batrane, prea putin generoase sau de-a dreptul in coma. mi s-a facut mie rusine de rusinea lor. din partea unei infirmiere sa aud ca se distreaza spunandu-i alteia "ia uite-o si pe aia, s-a pisat pe ea" mi se pare crima. fata de astfel de persoane nu vreau sa am respect.

    RăspundețiȘtergere
  18. Nu poti gresi cu vinul rosu...
    Dar genial recipientul tatalui tau. Poate atasezi o pozna?

    Multam si o seara placuta,

    RăspundețiȘtergere
  19. Da,cred că,modul tău de exprimare este mai corect decât al meu.Nu peste tot este același lucru,exact

    RăspundețiȘtergere
  20. Draga mea te inteleg perfect pentru ca am aceleasi ganduri doar ca nu mai am rabdare sa le astern in scris.
    Nu cred ca vei ramane cu sechele pentru ca orice loc misto ai alege sa-ti faci un nou cuib :) te va fascina si te vei integra perfect.
    Cel mai pacat e ca aici s-a impamantenit atitudinea asta si nu cred ca mai avem leac...
    Eu sunt antisociala de prea multa vreme pentru a mai spera o gura de aer proaspat :)

    RăspundețiȘtergere
  21. Cu genul ăsta de oameni ironia şi calmul face minuni.
    E bine să ne alegem bine oamenii care ne pot influenţa. În rest, deloc nu mă doare de ce spune lumea, mai ales că se ştie că majoritatea nu are dreptate de obicei.

    RăspundețiȘtergere