"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

duminică, 6 februarie 2011

Care e treaba cu emigratul?

Pentru că am primit multe mesaje legate de experiența emigrării, pentru că o trăiesc direct și cunosc multe alte cazuri de oameni care au trăit sau trăiesc această experiență a emigrării, m-am gândit să pun pe hârtie câteva impresii și păreri personale. Tocmai pentru că sunt foarte personale și subiective, nu am pretenția că vorbesc despre adevăruri absolute și sunt convinsă că reacțiile vor fi diferite. Poate unii se vor recunoaște, alții vor considera că spun prostii, unii își vor pune întrebări, alții vor fi indiferenți. Am împărțit experiența emigrării în mai multe capitole: economic, social, psihologic-sentimental.

Cu partea economică voi porni de la un comentariu primit acum vreo lună: "zi-mi eu de exemplu cum m-as putea descurca intr-o tara straina, fara ajutor? vorbesc 3 limbi straine la un nivel destul de bun, as fi in stare sa invatz si altele, dar pe mine cine ma poate ajuta? parintii mei n-au posibilitati, si in romania ma sufoc din toate punctele de vedere de la economic la cultural.. de ex. vin in suedia, cu maxim 300 de euro in buzunar, ce pot sa fac? in suedia sau in orice alta tara din ue...pt k toata lumea spune, ah eu am emigrat, dar am plecat cu mii de euro din tara:d eu n-am casa mea, n-am bani etc etc.asta nu e un comentariu rautacios, vreau doar sa mi dai un sfat, unul care chiar sa ma ajute cu adevarat, pentru ca simt, ca tu esti o persoana de treaba". Trebuie să recunosc că în primă fază am vrut să răspund un pic răutăcios, pentru că am perceput mesajul ca fiind superficial, imatur și naiv în același timp. Dar cine sunt eu să judec? Așa că răspund acum, foarte serios: drumul spre o viață mai bună, mai liniștită, mai civilizată, un salariu mai bun, etc. (motivele clasice ale celor care se gândesc la emigrare) începe cu o investiție sau cheltuială de bani. Drum, cazare, mâncare pentru o primă perioadă de timp până începi să câștigi bani. Chiar și cei care vin pe un anumit job (prin firme de recrutare) trebuie să aibă un minim de bani la ei. Cred că sunt extrem de puține cazurile (probabil super genii, mega cercetători sau creiere, oricum personaje ieșite din comun) în care ești atât de dorit în acea țară încât ți se pun la dispoziție din start job, casă, masă, bani de buzunar pentru tine și eventuala familie. Dacă nu ai rude sau prieteni foarte apropiați care să te găzduiască o perioadă (deși eu nu sunt pro acest ajutor, n-aș putea să stau pe capul cuiva mai mult de câteva zile), ai nevoie de un loc unde să stai. Pentru că sistemele sunt diferite de la țară la țară, e neapărat nevoie să încerci să îți aranjezi încă din țară. De exemplu, în Suedia poți închiria la prima mână, de la companiile (care sunt cam de stat) care dețin apartamente/case, dar pentru asta ai nevoie cel puțin de personal number suedez (și de mai multe altele, pe care le poți obține doar dacă ești deja în Suedia), sau la mâna a doua, de la proprietari/chiriași la stat care subînchiriază. Dar și pentru asta, în cele mai multe cazuri, ai nevoie să dovedești că ai un venit sau mulți bani în bancă. Deci, pentru un prim început, ai nevoie de bani! Dacă nu ești refugiat dintr-o zonă cu războaie sau sărăcie extremă, nu îți dă nimeni casă și bani așa, doar pentru că vrei tu să emigrezi la ei în țară. Limbi străine vorbesc foarte mulți și e musai să înveți limba țării unde mergi, dar nu îi impresionezi cu asta încât să îți pună la dispoziție slujbe. E tot treaba ta să dovedești ce știi să faci, să cauți, să trimiți zeci, sute de cv-uri, să nu te lași bătut de primele refuzuri.
Ca o primă concluzie, dacă te înhami la așa un drum, în afară de multă informație, ai nevoie de bani. Și nu puțini. E treaba fiecăruia cum se descurcă să facă rost de ei. Părerea mea personală, poate dură sau suficientă, e că dacă în România, dacă ai să zicem peste 25 de ani, după școală și ceva ani de muncă, nu reușești să pui la un loc niște bani din economii, vândut mașină sau alte bunuri, împrumutat - nu vorbesc de milioane, dar de un minim de câteva mii de euro - atunci nu știu dacă emigrarea e pentru tine. Și, ca idee, ai o problemă de supraviețuire și adaptare și în România, în altă țară, cel puțin la început, cu siguranță nu e mai ușor ca acasă. Din acest punct de vedere, al găsitului de job, câștigatului de bani.

Partea socială poate părea mult mai ușoară, dar mie nu mi se pare. Pleci dintr-o țară unde oamenii, cu motiv sau fără, categorisesc alți oameni foarte ușor. Și de prea puține ori în mod pozitiv. Chiar și cei mai decenți și liniștiți dintre noi am mai scăpat chestii de genul: "ai naibii jidani, ciori, indieni/pakistanezi puturoși, arabi nebuni, e plin de chinezi, poponari", etc. Noi suntem obișnuiți să facem glume cu tentă rasistă, fără să ni se pară ceva greșit, ca să nu mai vorbesc de forumuri pline de comentarii de genul "nu și-a terminat Hitler treaba". Eu pun asta pe de-o parte pe faptul că nu avem experiența trăitului cu mulți imigranți, cu alte culturi (nu vorbim de conviețuirea de sute de ani cu minorități, deși nici aici nu o ducem prea bine, nu?), cum există în majoritatea țărilor vestice, pe de altă parte pe faptul că românii cam suferă de un sindrom de superioritate (sunt alb, european, deștept, știu de toate). Și te trezești dintr-odată înconjurat, la metrou sau în autobuz, de negri, arabi, indieni, asiatici. Stai la aceeași coadă pentru acte cu ei. Ai exact același statut ca și ei: emigrant. Dar să vezi cum e când ei sunt deja integrați, vorbesc limba, au slujbe, iar tu ești de fapt inferior lor cumva. Așa că o primă lecție care trebuie învățată e cea a respectului pentru fiecare om, cu religia, cultura, culoarea pielii sau apartenența sexuală. Bancurile cu "un arab, un evreu, un indian, un poponar și o blondă proastă cu țâțe mari" sunt de evitat și să nu se aștepte cineva să primească prea multă înțelegere de la suedez, neamț sau danez pentru simplu fapt că cel care le face e alb și european, eventual bărbat cu sânge latin și fierbinte.

Al treilea capitol e extrem de important pentru mine. Și cred că de prea puține ori luat în considerare când se fac planurile de emigrare. Știm de la început că ne va fi dor de părinți, de prieteni, dar ne gândim oare că odată ajungi într-un oraș nou, o țară nouă, altă cultură și educație, nu o să ne simțim bine acolo? Pur și simplu, nu "simțim" orașul, cultura, educația, stilul. Uiți că ai plecat dintr-o țară unde călcai pe trotuar pe rahați de câine, că îți rupeai mașina în gropi și mureai în trafic, că te scuipau mârlanii pe stradă, și îți lipsesc cafelele cu fetele, berile cu băieții, grătarele cu prietenii în weekend. Și adaugi toate acestea faptului că nu găsești din prima job, că încep să se termine banii, așa că nemulțumirea crește. Cunosc un caz al unui om care a plecat dintr-un aproape iad de situație în țară, s-a dus într-o țară unde în timp putea ajunge departe. Dar s-a întors pentru simplul fapt că "răul" în care trăia îi era familiar, era răul lui.
Și ce faci când pleci cu cineva (iubit(ă), soț(ie), partener), dar unuia pur și simplu nu-i place și nu simte că ar vrea să facă eforturile inevitabile primelor luni de emigrare? Te trezești că stai mult mai mult timp împreună cu acea persoană și că micile coșuri de acasă se văd acum prin lupă ca niște adevărate furuncule. Vorbești pe net cu prietenii, dar nu îți mai permiți, la prima ceartă, să ieși pe ușă să fugi la o cafea cu o prietenă sau o bere cu băieții și să-ți verși supărările. Plecați în cuplu în aventura emigrării? Atunci fiți pregătiți ca această experiență să vă lege mai tare sau să vă rupă de tot.

Mi-au spus mulți cunoscuți că mă invidiază. Nu am luat-o ca pe un compliment, ca pe ceva flatant (ca atunci când ți se spune "te invidiez pentru cât de bine arăți"). Aș fi cel puțin nebună să mă plâng, că doar singură am decis acest pas. Dar nu sunt de invidiat. Cel puțin nu încă :) E mai ușor decât îmi închipuiam și mai greu decât îmi închipuiam. Lunile trecute se simt ca zile și ca ani în același timp. Întâmplări care acasă treceau aproape neobservate aici se simt ca adevărate drame și eșecuri sau ca reușite și victorii. Emigratul e o experiență unică, fabuloasă, năucitoare, bulversantă și fascinantă în același timp. Unii știu de la început că nu sunt capabili de o astfel de experiență. Alții realizează pe parcurs. Poveștile celor care au încercat, dar au abandonat sunt mult mai puțin spuse decât cele ale oamenilor care au mers până la capăt. Nu cred că se poate pune problema de eșec, ci pur și simplu unii pot, alții nu. Din păcate (sau din fericire), nu există rețete general valabile.


Photo here.

44 de comentarii:

  1. Fain sumar ai facut. As spune ca dorul de casa, de prieteni, de oras sau pur si simplu dorul dupa "statutul social" din tara se poate dovedi hotarator in a esua in experienta asta. Sau in cazul in care esti o persoana care iubeste sa fie inconjurat de oameni si in centrul atentiei.
    Pentru ca odata ajuns in alta tara se reseteaza totul la zero, trebuie sa demonstrezi iar ce esti, sa-ti construiesti "imaginea" in raport cu societatea in care traiesti. Si da, un muncitor care stie limba tarii e mai valoros de multe ori decat tu, om educat, care vorbesti engleza fluent.

    RăspundețiȘtergere
  2. *tine

    Dar daca tii minte ce te-a facut sa pleci si ce ti-ai propus atunci cand ai luat decizia asta, atunci eu cred ca ai mari sanse sa reusesti.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu îți spun tot ce simt- mult noroc, LIELIE!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Fiecare emigrant e u caz unic. Si la mine inceputu a fost ingrozitor, mai ales ca la doua luni dupa ce am venit, am avut un accident de munca, lucrind la negru. Spitalizare o luna, operatii, declaratie la politie... Singuru lucru care m-a intarit a fost familia si mai ales copilu, vroiam sa-i ofer un viitor mai bun, lucru care din fericire s-a indeplinit.
    Singur n-as fi reusit, desi singur e pe undeva mai usor, nu ai raspunderea si obligatia de a-i intretine pe altii.

    RăspundețiȘtergere
  5. Excelent punctat! Să fii emigrant nu e un statut de invidiat, decât numai după ce treci de un anumit nivel, să zicem! Dar cum obişnuiesc să spun mereu, nu merge să preparăm reţete de succes. Fiecare cu bagajul lui de cunoştinţe, puterea de adaptare şi şansa lui. Chiar dacă cunoşti bine pattern-ul ţării respective, nu-ţi garantează reuşita din prima. Cum nu te face să fii sortit eşecului.
    Ai mare dreptate în ceea ce priveşte investiţia pe care trebuie s-o faci la început, dacă vii pe cont propriu, ca cetăţean UE şi fără să fii în postura de sambo al unui cetăţean suedez.
    Cât priveşte toleranţa faţă de toate rasele lumii, alături de care convieţuieşti în Suedia, aceasta este o necesitate a locului, pentru că la început, suedezii tind să te direcţioneze în locurile cu mulţi emigranţi. Iar numărul de europeni din comunităţile de emigranţi este net inferior. De aici derivă şi cunoştinţele vaste ale suedezilor despre ţările lumii a treia sau ţările arabe în detrimentrul unei ţări europene cum ar fi România.
    Pe scurt, foarte bun post! Punct ochit, punct lovit! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  6. Indiferent cum ai face imparteala, daca nu esti construit astfel incat sa poti sa duci crucea aceasta, nici sa povestesti corect nu poti fi capabil. Eu am incercat sa emigrez, dar am realizat ca nu pot sa ma rup de cele dintre care m-am ridicat. Asa ca m-am intors. Dar macar am incercat. Nu regret nimic, nici ca am incercat, dar nici pentru ca am renuntat.
    Hai ca am sa beau o palinca, pentru curajul tau.

    RăspundețiȘtergere
  7. cred ca cel mai important lucru este sa nu scapi niciodata din vedere motivul pentru care ai plecat din romania

    RăspundețiȘtergere
  8. da... m'ai cam pus pe gânduri... :)
    Te pup. Aveţi grijă de voi, copii.

    RăspundețiȘtergere
  9. Maria, mulțumesc :)

    KingSnake, spune-mi drept, v-a spus cineva și detaliile astea, când ați zis că vreți să plecați? Mie nu. Ai zis perfect chestia cu "statutul social" de acasă. Dar unii nu știu exact de ce pleacă, li se pare foarte tare să emigrezi din "căcatul de țară România", cu fantezii în cap cu câini cu covrigi în coadă în alte țări sau amintiri din concediul minunat când au spart sute de euro prin cafenele și cârciumi.

    Ginuța, îți mulțumesc din suflet, chiar simt că ajung la mine gândurile bune și frumoase. Și am tare multă nevoie de ele :) Te pupez tare!

    Neamțule, exact, fiecare caz e unic. Nu mai știu exact pe ce mail să-ți trimit ceva. Hmmm. Pupez

    Svea, puss och kram! :)

    Virtualkid, nu e nicio minune să pleci, așa cum nu e rușine să te întorci sau să nu poți să pleci. Mi-ai făcut poftă de palincă :) Te pupez!

    Karma, uneori e nevoie de mai mult de atât. Pupez

    RăspundețiȘtergere
  10. Lia, te citesc demult dar abia acum ies din umbra sa-ti scriu:
    Foarte frumos punctat si explicat. Cred ca ai atins cele mai importante aspecte legate de emigrare.
    Iar tu... stii ca vei fi bine. Fa-ti curaj (nu ca n-ai) si vizualizeaza pozitiv :)

    RăspundețiȘtergere
  11. mare dreptate ai, iar eu am zis mereu asta: unii suntem nascuti cu rucsacul in spate, altii nu. e o alegere personala, sau asa ar trebui sa fie. cu motive clare si mature, nu din vendeta magarului pe sat...

    RăspundețiȘtergere
  12. Ai foarte mare dreptate Liuta, in tot ceea ce spui. A fi imigrant nu inseamna doar partea minunata a lucrurilor, plimbari fericite prin alte tari, de pe meleaguri mult mai luminoase. Inseamna o gramada de responsabilitate, reasearch, si planning. Inseamna asumarea unor riscuri destul de mari, (chiar foarte mari, uneori), atat pe plan economic, cat si pe plan social, si sentimental, exact cum zici. Trebuie sa ai trasaturile necesare si multa tarie de caracter, ca sa poti trece peste micile sau mai marile discomforturi care te vor intampina in mod negresit, vrei nu vrei. Ai nevoie de-o atitudine pozitiva, o doza serioasa de determinare, si multa, multa speranta ca vei reusi. Pe langa toate astea, rabdare si cafea! Si din nou, si mai multa rabdare, intelegere, si deschidere fata de ceilalti, si fata de lumea cea noua pe care incerci sa o adopti si pe care incerci sa o faci sa te adopte cumva si ea pe tine, cu bune si rele, si tot ce aduci tu dupa tine, din lumea ta.

    Statutul tau social se reseteaza la zero absolut, sau undeva pe-aproape. Trebuie din nou sa-ti gasesti oamenii, locruile, lucrurile dragi, sa-ti faci prieteni noi, sa-ncepi sa te-ntelegi c-o lume complet noua si total (well, aproape total) diferita. (Si asta in timp ce incerci in mod disperat sa tii si de cei vechi si dragi, sa nu ii sacrifici de dragul schimbarii prin care treci.) Nu ai aproape nimic din comfortul tau obisnuit, nu prea ai cui sa te confesezi cand treci prin clipe zbuciumate (si vor fi multe), trebuie sa-ti intinzi foarte mult limitele tolerantei, sa crezi in tine, sa crezi in faptul ca intr-o buna zi, totul va fi mult mai bine. Si intr-adevar exista sanse ca-n cativa ani (sa nici nu indrazniti sa visati ca merge mult mai repede!) s-ajungi din nou la statutul social pe care l-ai avut, ba chiar sa il depasesti, s-ajungi la un nivel financiar stabil (asta s-ar putea sa meraga ceva mai rapid), si la o integrare solida in noul tau mediu. Daca nu esti pregatit sa lupti pentru asta, sa renunti la foarte multe, si sa incepi din nou (si ori de cate ori este nevoie) de la zero, statutul de imigrant nu este pentru tine, gaseste-ti un lucru mai linistit de facut.

    RăspundețiȘtergere
  13. Relatiile de cuplu pot avea foarte mult de suferit, deasemenea. Lipsa unui loc de muca stabil in cazul unuia sau ambilor membri, dupa caz, disparitia rapida a fondurilor de rezerva, cu toata indarjirea de a le face sa dureze cat mai mult timp, lipsa sigurantei zilei de maine, duc inevitabil la tensiuni, frictiune, si discomforturi, fundal pe care orice disensiune, oricat de mica in mod normal, se poate amplifica pana la niveluri nebanuite. A-ncepe de la zero intr-un mediu complet nou si radical diferit de cel cu care erai obisnuit, si unde aveai o oarecare zona de confort, poate fi insasi proba de foc a unei relatii. Spun toate acestea dupa ce m-am pregatit foarte mult sufleteste, si m-am informat, omeneste posibil, despre toate aceste detalii in prealabil, inca dinaintea plecarii. Din nou, (si fara sa-ncerc sa-i scot iar in fata), forumul de pe TheLocal mi-a fost de mare ajutor in lunile de dinainte plecarii. Acolo am putut citi experiente de prima mana a celor care deja erau plecati, si se confruntau zilnic cu diferentele economice, sociale, si culturale din noua lor viata (da, este ca si o viata complet noua!). Am citit despre relatii de cuplu stabile (cu conationali sau suedezi, care cum) care s-au destramat dupa o bucata de vreme, despre dificultatile integrarii, comunicarii, si relationarii cu cei din jur, despre oameni disperati, care isi cauta joburi si de-un an de zile, si subzista, trimitand sute de CV-uri (literalmente), vizibil deprimati de realitatea care-i incojoara. Nu este simplu, nu este pentru oricine, este o experienta superba, dar si una care te poate darama in acelasi timp, daca nu esti facut din "alutatul potrivit".

    Este nevoie de multa inteligenta, perspicacitate, noroc chior, tenacitate, intelegere si bun simt, si o foarte mare putere de adaptare, ca sa poti trece prin toate astea. Sint niste riscuri pe care ni le-am asumat, hotarati fiind sa mergem pana la capat. Exista oameni si oameni, unii nu sint facuti pentru o asemenea incercare. Altii duc totul cu un zambet larg pe buze, te miri prin ce-au trecut, si pana la urma o scot si la capat. Iara tu, Lie, pari sa faci parte din categoria potrivita. Nu te lasa. Lycka till!


    P.S.: Da, stiu ca-n mare parte nu am facut decat sa repet (aproape pas cu pas) ceea ce sta scris deja mai sus. Era si foarte greu sa fac altfel, atat de bine le-ai avut deja insirate.

    RăspundețiȘtergere
  14. "Plecați în cuplu în aventura emigrării? Atunci fiți pregătiți ca această experiență să vă lege mai tare sau să vă rupă de tot.".....
    Lia ...am citit ce ai scris aici si m-am regasit pe mine draga mea.....m-am intors inapoi cu 12 ani...am un gust amar si o singura intrebare...daca nu ma intorceam!?
    Trebuie sa iti faci planuri de scurta durata ...(pana atunci fac aia, ma lupt pentru aia)...insa daca vrei sa ramai acolo de tot ..of.. nu stiu ce sa-ti zic....lasa sa treaca anii si iti dai seama....eu iti zic experienta mea...
    Ma vad pe mine atunci ..integrata, vorbeam limba, semi-intretinuta, job ok, bani ok, mi-am spalat ochii cu toate mall urile si toate muzeele si tot ce se putea vizita unde am fost, am trait experienta schimbarii oraselor, locatiilor, am un album plin de amintiri....insa venea seara si seara imi era foarte greu.
    Eu dupa cum stii sunt unguroaica, cred in Dumnezeu si cred ca Dumnezeu nu joaca la loto ..cred ca nu te lasa in voia sortii niciodata...iti da exact ce iti doresti si mai cred ca trebuie sa avem mare grija ce ne dorim....pentru ca ne da si ne lasa sa ne descurcam singuri.
    Eu ma rugam seara...uneori...pe limba mea si imi era asa de dor de ceva si nu stiam sa exprim de ce anume mi-e dor...nu m am mai rugat.
    Imi aduceam aminte de mama si ii vedeam doar ochii uneori numai puteam vedea cu ochii mintii conturul fetei...refuzam sa ma gandesc la familie..o sunam si imi era mai bine...insa in sinea mea imi era rusine...cum sa numai stii cum arata maica ta!?
    Ma visam acasa, imi venea greu sa ma trezesc dimineata...odata...m-am uitat in telefon...aveam exact 4 numere de telefon de la persoane cat de cat dragi mie...in rest pe nimeni....un suflet al meu ...o prietena. Ma simteam dependenta de partenerul meu de viata de atunci si ma enerva teribil lucrul acesta, traiam viata lui si lumea lui....la o cearta am colindat strazile si m-am gandit ....la o a doua cearta m-am pornit dupa 20 de oua si pana in Romania nu m-am mai oprit.
    A crapat cerul cand m-au vazut acasa! Asta este...in situatii din-astea cam imparti tot...inclusiv prietenii.
    I-am impartit si pe aia! Totul a trecut. De 10 ani lucrez la aceasi firma, am mai facut o faculta si am zis ca m-am gasit pe mine, asta e lumea mea...crucea mea si mi-o duc asa cum este ...cu capul sus si in tara mea.
    Bine, am dus-o si pe aia...apoi am trecut la alta faza..faza ala' Mircea Badea * traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul*.....apoi la alta " unul care n-are nimik de pierdut sta in orice tara" ca daca acolo cu 5% e mai bine ....de ce nu ar sta?!*..insa cine are familie, relatii sociale sanatoase, cat de cat e stabil financiar(cazul tau)....nu cred ca moare in Romania...insa daca sta afara,Lia ....cred ca trebuie sa aiba un motiv foarte solid ... altfel e greu.
    Eu n-am reusit...trec de la o stare la alta "unde mi-ar fi fost mai bine" si sper cu tarie ca ...se va intampla o minune...Dumnezeu face minuni si atat..si cred ca tot el va face ceva ...pentru ca in tara noastra nu trebuie schimbat decat un singur lucru..MENTALITATEA....si restul se rezolva de la sine.
    o schimbare in forta de mentalitate ar face minuni in tara asta ...si mai stiu ca daca asa o fi sa fie si ajung la disperare ...fata de altii romani sunt cu 5 minute inainte ....daca voi alege sa plec din Romania ...macar stiu ce ma asteapta!
    Asta este experienta mea..scrisa in linii mari.
    Te pup cu drag si astept o noua tema.
    rosa.

    RăspundețiȘtergere
  15. @Rosa: Pai uite, ideea e tocmai sa stii ce-ti doresti, sa stii ce se-ntampla cu tine, si la ce anume visezi, nu sa te trezesti in mijocul propriei tale vieti ca intr-un vis tampit, 18 ani mai tarziu. Stiu, e mult mai usor de zis din afara, dar e esential sa ai un anumit nivel de control, legat de tot ce se-ntampla cu tine. Nu e o joaca de-a "oare ce vreau de la viata asta". :) Si cel mai des, vrand-nevrand, depind si alti oameni de viata asta a noastra, asa cum e ea, deci implicatiile pot fi mult mai profunde.

    RăspundețiȘtergere
  16. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  17. Lia, nu ne-a zis nimeni, dar am citit o multime de povesti legate de emigrare, pe forumuri, bloguri si alte site-uri. Si m-a frapat un lucru. Cred ca n-a existat o singura opinie de genul "m-am intors in Romania pentru ca am esuat". Toata lumea zice "m-am intors in Romania pentru ca asa mi-am dorit si imi dau seama ca mi-e mai bine in tara". Si lucrul asta m-a surprins. Pentru ca e firesc sa existe si esecuri, e in firea lucrurilor. Sigur, intotdeauna esecul poate fi ambalat intr-o poveste frumoasa de spus la altii, dar mai ales de spus propriului eu. Si totusi, am citit povestile alea cu atentie si mi-am dat oarecum seama ce ii impingea inapoi. Asa ca inainte de a pleca, am stiut ca vreau sa fac asta, in ciuda riscurilor, dorului si luand viata sociala de la 0. Si concluziile pe care le trasesem mi-au fost confirmate de unele discutii cu romani, care se invarteau exact in jurul dorului dupa statutul de "cineva" din Romania si/sau dupa familie si prieteni.

    Si nu e doar atat, e si o intreaga retea de cunostinte si cunoscuti prin intermediul carora iti rezolvi problemele sociale si organizatorice si s-ar putea sa constati ca doctorul de aici care are ca regula sa-ti dea medicamente usoare prima oara cand vii la consultatie cu o raceala sa te nemultumeasca. Mai ales daca e vorba de copii. Pentru ca tu o stiai pe doamna doctor xsulescu, care iti dadea imediat antibiotic.
    Regulile astea simple si lipsa de "urgenta" (cu exceptia cazului in care e chiar musai) care sunt aici in societate sunt o alta bariera "culturala"

    RăspundețiȘtergere
  18. Că mi-a plăcut postul tău am mai spus-o deja! Ce simt nevoia să mai spun în continuare e că la fel de bine a punctat şi S. Punctul pe i merită pus chiar de ma multe ori! Nu strică! :)

    RăspundețiȘtergere
  19. @Svea: Incepe sa-mi placa acest stil de collective blogging (si sper sa nu-mi placa doar mie. :D) Mi-e jena de insa jena mea, cand recitind, ma uit la cate balbe, scame, greseli si dezacorduri am reusit sa-ngan pe metru patrat in doar cateva paragrafe. Fereastra mica, timpul limitat, dezobisnuitul de scris, si lipsa unui buton de "edit", mereu gasim pe ce da vina... bata-le vina. ;)

    RăspundețiȘtergere
  20. S, atât de bine ai punctat, iar conţinutul mi-a captat într-atât atenţia, încât nici n-am sesizat "bubele" de care povesteşti tu acolo :) Nici măcar pe ale mele! :) Şi da, collective blogging rules! Mai ales când e de calitate! ;)

    RăspundețiȘtergere
  21. Am inteles citind bloguri despre fenomenele emigrației și imigrației (inclusiv eu am scris o lucrare la scoala despre statutul de emigrant in Franta)ca fiecare caz este unic...nu se poate face comparatie intre experiente...ceea ce unii denumesc esec altii considera alegerea ideala, considera ca au dat prioritate altor lucruri ori constata pe parcurs ca nu este nicio mare realizare sa emigrezi si se intorc ....motivele pentru care noi romanii alegem sa plecam din tara sunt multe insa pentru a scurta timpul si a ne usura situatia, probabil ne limitam la o singura fraza "plec din tara asta de cacat".
    Am inteles ca unii au motive simple, ca de exemplu " ma duc sa fac bani sa traiesc mai bine si sa mananc ce-mi place"...se multumesc cu putin si gandesc exact cat le este mintea.
    "mama am nevoie de bani ca sa te ajut, esti bolnava, deageaba stau langa tine si n-avem niciuna bani, asa nu te faci bine"(prietena mea)
    ma duc si numai vin, vad eu ..ma integrez, oameni sunt peste tot si oriunde, n-am de ce sa mi fie frica (coleg de servici)
    "eh, eu nu plec nicaieri, nu ma imbogatesc..seara cand imi pun capul pe perna tot asa ma culc ca si ala bogat" (seful meu)
    " r..sunt medic la Londra, am ajuns unde am vrut, cand am luat prima data salarul am realizat ca atatia bani n am tinut niciodata in mana"(best friend)
    "draga mea prietena, eu plec, de maine X..e tara mea si o sa mi dau tot interesul sa mi fie bine acolo..apoi peste cativa ani la o discutie imi spune ..nu, nu vin in Romania, am concediu dar plec la Roma ....vine mama acolo si ne petrecem vacanta impreuna...de ce dracu sa mai vin acasa...n am motive! daca mama e cu mine..."
    ..si tot asa ..
    Eu cred ca depinde de firea omului....si atat!
    Cum S a spus..unele lucruri numai depind de noi, depinde de noi cum stim sa le depasim ori sa ne bucuram de ele!

    Ma'ntorc din nou la ce ma doare...
    daca mentalitatea asta s-ar schimba ........si inca ceva cred cu tarie ca ai dreptul sa judeci o situatie, un statut al unui emigrant de exemplu, o religie ....o secta, cand traiesti acolo cu ei, faci parte din lumea aia ori te aflii in situatia aceea ...asa sa apari dinafara lor si sa dai cu presupusul despre o situatie ori alta, te bazezi pe un blog, articol ori o carte, mai rau..pe prejudecata.....e usor sa spui toate aceste lucruri si sa iti dai cu parerea...insa sunt VORBE IN VANT ...
    D'aia imi place sa citesc ce scrii Lia, pentru ca spui ce traiesti ...povestesti pe baza experientei tale......ai regretele tale...defapt bucura-te ca le ai draga mea..vai de aia care nu le au! e nasol cand nu ai ce sa regreti!
    Pentru ca ai spus mai sus "uitam ca la noi in tara calcam pe rahatii de caine pe trotuar" mi-am adus aminte de ceva .
    Toti vrem sa ne imbunatatim calitatea vietii sa stii...doar ca unii nu stiu sa ia lucrurile bune de la altii si sa le uite pe alea proaste, "unii" astia sunt mai preocupati sa saboteze si sa evidentieze defectele altor culturi decat sa invete ceva.
    Eu plec in strainatate mereu ...am observat un lucru la mine...dupa trei zile de stat pe afara in curatenie, disciplina si bun simt ....uit de romania si de debandada in care traiesc de mai bine de 30 de ani *cazul meu*....si culmea e ca mi se pare si normal sa fie asa. Ma intreb?! Daca de 30 de ani vad un stil de viata ..cum e posibil dupa 3-4 zile sa ma obisnuiesc cu altul?..
    As vrea sa te intreb ceva Lia, tu 'simti orasul,cultura si tara aia"?
    cine stie ce magarii am mai zis again p-aci ..dar nu m am putut abtine iar...ma 'ntorc la serviciul meu si astept un raspuns de la tine.
    Rosa

    RăspundețiȘtergere
  22. Si-n primul rand, oriunde ai fi si orice ai face, ar trebui sa fii ferice si impacat cu propriile tale optiuni, intr-o viata in care sincer, nu te-a impins nimeni cu forta sa iei anumite decizii. Ele iti apartin intrutotul, si stii sa le suporti consecintele cu demnitate, ca doar ti le-ai asumat dinainte.

    Daca vine cineva sa imi spuna "mai, eu n-am stiut c-o sa fie asa", trag din umeri. Avem accesul liber la informatie, si este de datoria oricarui om responsabil sa se informeze din timp despre ce urmeaza sa i se-ntample, macar in linii mari. Desigur, accidente pot exista, nu neg, si expunerea la hazard este mult mai mare intr-un sistem mai putin cunoscut.

    Cu toate acestea, o buna parte din riscurile inerente se pot evita, cu macar o doza minima de documentare si planificare inainte (loviti-ma, nu gasesc un termen mai bun pentru "planning ahead"). Nelasand totul la voia intamplarii, se pot evita multe din "gafele comune" si tepele cele mai des intalnite (rau intentionate sau doar din necunoastere), mai ales ca nici nu-s atat de multe, cum eram noi "obisnuiti", din pacate.

    @Rosa: mare adevar graiesti, absolut toate cazurile sint diferite, iar abordarile, tot cam pe-atat de subiective. Eu unul cred ca seaman mai mult cu colegul tau, ala de nu-i e frica. ;)

    RăspundețiȘtergere
  23. *"planificare initiala", ar fi mers. ;))

    RăspundețiȘtergere
  24. Lia, fetita, tu esti puternica si inteligenta. Ai vostri v-au crescut bine, si stiu ca bunul simt si tenacitatea, puterea de adaptare si respectul pt tot ce te inconjoara sunt la ele acasa in tine. E normal sa fie greu la inceput, sunt doar cateva luni de cand esti acolo. Ai rabdare, continua ce ati inceput (amandoi - tu si iubitul tau..scuze am uitat cum il cheama) si o sa vina ziua in care o sa spui e foarte bine aici, asta e ce mi-am dorit! Nu stiu cand, dar asa cum te stiu eu pe tine, o sa vina sigur!
    Curaj fetita, asta spunem toti aici! Urmeaza-ti visul si crede in el! Nu depide totul numai de tine, stiu asta si stii si tu; dar mai stiu ca poti sa faci multe si cred visul tau se va indeplini.
    Astept cu nerabdare postul in care sa spui ca rasare soarele!
    te pup cu drag,Fra

    RăspundețiȘtergere
  25. cel mai elegant scop al emigrarii e spiritul de aventura, sa vedem lumea, sa vedem cum am supravietui in alta lume, cu alte cuvinte, sa ne punem noi pe noi la incercare, sa iesim din cotidianu plictisitor.
    Ce viata e, atunci cind te nasti intr-un loc, muncesti acolo, te insori cu colega de banca, urmezi meseria parintilor?
    Ce ar fi fost lumea daca nimeni nu ar fi colonizat America, Australia?
    Si cind sa faci lucrurile astea? Cind ai reumatism si dureri de sale?

    RăspundețiȘtergere
  26. Tare m-a impresionat postarea, pe lânga a aprecia că foarte fain şi clar ai punctat. Mă ştiu dintre aceia care nu ar putea face un astfel de pas, aşa că nu prea am multe de spus pe tema emigrării.

    Pe de altă parte, eu mai cred şi într-un destin...sunt de părere că ni-l facem şi singuri, dar nimic nu e întâmplător, nici măcar momentul în care ţi-a încolţit ideea plecării. Nimic nu se întâmplă degeaba, iar când ai simţit că trebuie să faci într-un anume fel, ai pornit deja pe drumul spre ceva, o destinaţie de care ai nevoie, la care trebuia să ajungi. Şi nu mă refer la un reper geografic :)

    Ai în continuare încredere în deciziile tale, în tine şi în faptul că, mai devreme sau mai târziu, lucrurile se aşează aşa cum trebuie, poate nu cum ai plănuit, nu cum ai crezut tu că e cel mai bine, dar sigur vei şti că aşa cum se vor fi ajutat e de cele mai multe ori mai bine decât sperai.

    Te pup.

    RăspundețiȘtergere
  27. Tare impresionată sunt de tot ce spui tu, Lie, de tot ce spun prietenii tăi.Se simte calitatea oamenilor.
    Poate ți-am spus, poate nu- băiatul meu cel mic, alaltăieri a făcut 30 de ani- eu tot cel mic îi spun- este printre străini de 12 ani- jumătate din facultate și restul.
    N-a emigrat, are un job bun, vede lumea.Încă nu este căsătorit.
    De multe ori îmi este tare greu, dar mă împac cu gândul că dacă lui îi este bine, mie trebuie să-mi fie foarte bine.
    Vezi, exact cum spun câțiva dintre prietenii tăi- depinde de mulți factori adaptarea.
    La fel, reușita.
    Și fiul cel mare a muncit câțiva ani buni afară, dar are familie, probleme.
    El s-a întors, s-a stabilit în București, și-a construit casă.
    Fiecare, la urma urmei, cu norocul lui.Eu cam așa cred.
    Dacă aș avea vârsta ta, poate că aș fi tentată să plec. Nu știu..
    Ce știu este că am încredere că-ți va fi bine. Ești puternică!
    Știi și poți face lucruri pe care foarte puține femei se încumetă să le facă.
    Mult noroc, LIELIE!!

    RăspundețiȘtergere
  28. Dragilor, mă bucur tare mult că povestea asta v-a incitat să vă povestiți propriile (sau ale altor cunoscuți) experiențe, asta e de fapt ideea! Vă mulțumesc din suflet pentru încurajări și gânduri bune, uite că mi-ați dat o idee pentru următorul text: de ce am decis eu să plec din România :) Printre altele, cred că voi răspunde și întrebărilor pe care mi le-ați pus aici. Vă mulțumesc pentru tot și vă pupez!

    RăspundețiȘtergere
  29. http://cybershamans.blogspot.com/2011/02/premiile-mele.html

    RăspundețiȘtergere
  30. Citeam ce scria mai sus un cititor, ca nimeni nu se intoarce sa spuna ca a esuat. Ma intreb: pleaca cineva sa castige ceva si sa fie victorios? Eu tind sa cred ca cei care pleaca, pleaca pt ca vor sa experimenteze si altceva. Experienta poate sa le placa si sa le fie prielnica, sau poate nu. Daca azi mananc ciorba de burta pt ca sunt curioasa ce gust are, dar nu-mi place, tb sa mananc de fiecare data cand mi se pune in farfurie? Cam nu, ma pot intoarce la ciorba de legume. N-am castigat si n-am pierdut nimic, decat am tras concluzii din experienta proprie. Cam asa si cu emigratul. Unora le place ce gasesc, se adapteaza, se descurca, se integreaza, altora le lipseste ciorba de legume de acasa pt ca strainatatea are gust de ciorba de burta. Asta nu inseamna nimic, e doar o chestie de alegere. Si de noroc si circumstante, combinate cu firea si personalitatea emigrantului, nimic mai mult.
    Mie imi suna tare mult a mentalitate romaneasca si prilej de bucurie pentru moartea caprei vecinului atunci cand se eticheteaza careva cu: a esuat prostul, a plecat in afara si s-a intors inapoi ca nu a fost in stare (or whatever). Parerea mea (de persoana care traieste in afara Romaniei) e ca daca fiecare si-ar vedea de treaba lui poate oamenii in Romania ar fi mai relaxati si le-ar aparea mai des un zambet pe fata.
    @Lia - cheers, love.
    xx

    RăspundețiȘtergere
  31. Ia te uita ca mi-am primit raspunsul la intrebarea din mail :D Pup mare, Lia!

    RăspundețiȘtergere
  32. Foarte adevarat ce spui, LiaLia...
    Eu una sunt o emigranta fericita: mi-am creat in Franta un nou "acasa". E conditia sine qua non a unei emigratii reusite: sa ai senzatia ca esti ACASA, nu printre straini.

    Cred (fara sa generalizez) ca pentru a reusi e nevoie sa-ti lasi acasa o parte din mentalitatile românesti.
    Mi-amintesc ca pe mine ma dureau cumplit remarci de genul "ah, da, aveti si cabine de bronzat in Romania?". Le luam ca pe o intentie de a ma umili, in timp ce nu erau decat expresia unei ignorantze, a unei totale necunostinte fatza de un spatiu din Europa...
    E greu de facut diferenta intre rautatea voita si cea inconstienta...

    Apoi, sunt cumplite formalitatile administrative. Nu trebuie uitat ca, oriunde te-ai duce, in orice tara, obtinerea unui titlu de sejur, a unui permis de munca e curata galera. Sistemele sunt construite cu buna stiinta astfel incat sa te descurajeze, sa renunti singur. Ai impresia ca drepturi fundamentale iti sunt incalcate, nu intelegi nimic, doar nu trebuie sa fie mai rau ca-n Romania, esti intr-o tara democratica in care drepturile omului sunt respectate, nu? Deci, de ce te pune pe drumuri functionarul de la prefectura, de ce-ti vorbeste de sus? In Romania intelegi, dar in strainatate?

    Se uita foarte des ca tara in care vii are obligatii DOAR fatza de cetatenii sai si niciuna fatza de tine. E ca si cum tu, strain, ai veni intr-o casa curata, aranjata cu gust, in care totul e de-a gata, construit si functional, si ti-ai aseza si tu un pat, sau macar un scaun intr-un colt. Normal ca locuitorii te radiografiaza, unii (foarte putini) iti zic "bine ai venit" iar majoritatea te priveste piezis sau circumspect...

    Dupa mine, nu te poti integra, nu poti fi fericit daca nu iubesti profund tara gazda si oamenii ei. Daca nu reusesti, mai bine faci demitur si te intorci in Romania...

    RăspundețiȘtergere
  33. Karla, bine ai venit! E atât de adevărat comentariul tău! E foarte greu pentru un om care vrea să facă lucrurile cum trebuie, legal, pas cu pas, să vadă că de fapt totul e un test, să se vadă dacă ai nervi să te integrezi. Un etern lanț al slăbiciunilor administratorice și la ei. Asta dacă nu ești un jmecheraș pe care nu îl interesează oricum :D

    RăspundețiȘtergere
  34. Bine te-am gasit, LiaLia! Sunt bucuroasa sa descopar blogul tau:) ma regasesc in toate afirmatiile si descrierile tale (am citit mai multe posturi), ma simt mai putin "extraterestra"... uf!
    rasuflu usurata sa vad ca mai sunt români care iau integrarea cu seriozitate, cu munca enorma care se impune, cu determinare si la modul cinstit, demn...
    Drept sa-ti spun, am vazut in ultima vreme mai mult scuipatori si dispretuitori de occident si o multime de smecherasi suparati ca nu le ies maguielile si ca nu se prosterneaza strainatatea la picioarele lor...

    RăspundețiȘtergere
  35. LiaLia, mi-era dor si de latratul cateilor maidanezi din tara! Doream sa aud caini latrand! N-am auzit in Stockholm asta. am avut o colega din Brazilia la SFI, Marilene pe nume. Acelasi lucru simtea si ea. Mi-a marturisit intr-o zi (in engleza, bineinteles...hehehe..): "Domne, aici cainii parca au boturile cusute! Vreau action, vreau noise, mult noise!"...hmm, sangele latin?
    Glumesc. Glumesc, dar nu mai stiu rade. esecul meu in Suedia avenit oarecum impotriva vointei mele. Tanjesc dupa Suedia si citesc aici, ca proasta, caut tv pe internet, fac aici mai mult in ce priveste intelegerea limbii de cat am facut acolo. Si o fac cu consecventa, uimita ca, daca m-as intoarce acolo, m-as descurca al naibii de bine...lingvistic vorbind...Dar nu ma mai intorc, chiar daca dorul de Sverige nu ma paraseste in nici o zi. N-as mai putea sa ma intorc.
    Dar asta-i alta poveste

    RăspundețiȘtergere
  36. Dragă Anonimă, cine ești? Mi-ar plăcea tare mult să vorbim mai mult, poți să-mi dai un mail dacăr dorești mai multă intimitate. M-ai făcut tare curioasă. Îți mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
  37. pai...varsågod!
    vpt957@yahoo.com

    daä sa stii ca fac parte din categoria...naivelor fara lecuire (asta ca sa nu spun fraierelor...hehehehe!)

    RăspundețiȘtergere
  38. Am mai gasit un articol pe această tema care cred ca te-ar interesa, mie mi-a placut mult și ți-l recomand: http://www.decatorevista.ro/retrovizoarele-unui-emigrant-recent/

    RăspundețiȘtergere
  39. Stimata doamna,

    am citit intimplator acest blog legat de emigrare, si pentru ca la rindul meu am fost emigrant (traiesc de peste 20 de ani in Germania), as dori sa las si eu un sfat care poate ar ajuta.
    Dupa opinia mea, cel mai important lucru (ca sa zi A si O) la o emigrare reusita este integrarea in societatea gazda (in ciuda dorului de casa, care bineinteles nu are voie sa fie neglijat), cu alte cuvinte contactul direct cu oamenii bastinasi este de foarte mare importanta, chiar daca nu e usor. Este drumul cel mai sigur pentru a invata nu numai limba, dar si felul de a gindi al localnicilor (ceea ce nu se invata in nici un curs de limba). Si veti fi surprinsa sa constatati ca peste tot traiesc oameni.

    Am facut si eu la rindul meu greseala de a ma tine la distanta de localnici on anume perioada de timp, dar dupa ce am indraznit pasul spre ei, s-a dechis poarta spre oa alta lume (la propriu si la figurat).

    Toate cele bune.

    Elmar (ca su nu fiu chiar "Anonim")

    RăspundețiȘtergere
  40. f. frumos enuntat.
    E greu sa emigrezi, sa te rupi de tot ce ai construit in 20-30 ani de viata, e greu sa te schimbi si sa te integrezi. Pt cei ce nu reusesc, e si mai greu sa recunmoasca si sa se intoarca.

    RăspundețiȘtergere
  41. In mare este ok, dar din experientele prietenilor mei din Suedia stiu ca nu poti sa gasesti locuinta asa de usor la stat nici macar cand ai actele (cele 4 cifre).Nu stiu cum ai obtinut tu locuinta, dar cred ca ai avut mare noroc :) Prietenii mei au locuit ani la rand in apartamente inchiriate la 2,3,4,5,6 -mana. Pot sa spun ca ei intr-adevar sunt super destepti, iar intr-un tarziu au fost recrutati de catre suedezi ca aveau nevoie de ei. Parerea mea este ca, daca iti doresti cu adevarat sa pleci, d-soara cu 300 EUR poate sa o faca! Important este sa iti doresti! Biserica suedeza ajuta enorm de mult pe cei nevoiasi, AVETI NEVOIE DOAR DE CURAJ SI UN CARACTER FRUMOS! BAFTA ROMANI! Sunt mult prea in varsta ptr. asa un CURAJ DE EMIGRARE :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar eu nu am zis ca am locuinta de la stat! Prima luna am stat in guest-houses, gasite de o prietena, apoi in chirie la mana a doua, la o prietena a unei cunostinte care s-a mutat in Spania timp de 7 luni. Plateam 6.000 de coroane pt un apartament foarte mic. Dar tot consider ca am avut noroc. Casa de la stat, in sistemul de care am zis, obtii cu greu dupa ce te-ai inscris "la coada" si platesti anual o suma de bani (150-200 de coroane parca), aduni cu timpul puncte si ai prioritate la apartamente mai convenabile, mai in oras, etc. Acum locuiesc in casa barbatului meu, daca Doamne fereste ne despartim eu nu am dreptul la nimic (ca nu am construit nimic impreuna) si tot pe la prieteni, din cunostinta in cunostinta as apela. Nici suedezi din generatie in generatie, inscrisi pe lista asta pt apartamente nu gasesc usor chirii la stat, e criza de locuinte. Din proprie experienta si a multor altora nu, nu reusesti sa faci nimic cu 300 de euro in buzunar si fara sa cunosti cat de cat pe cineva, sa ai temele foarte bine facute de acasa. Iti trebuie si caracter foarte puternic, nu doar frumos :) Toate bune!

      Ștergere