"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

miercuri, 17 aprilie 2013

Nu violentei impotriva copiilor!

De cand m-am mutat in Suedia am gasit multe lucruri frumoase, obiceiuri faine, un alt tip de atitudine, oameni mult mai linistiti, mai putin galagiosi, mai in banca lor. Am gasit si mai putin placute, dar despre astea alta data. Una din chestiile pe care le-am urmarit indelungat cu uimire este relatia copii-parinti in locuri publice (magazine, pe strada, autobuz). In doi ani si jumatate nu cred ca am vazut mai mult de 2 cazuri in care mama sa ridice un pic glasul si un caz de copil care se tavalea pe jos ca vrea ceva si ta-su nu il baga in seama. In cazurile in care parintele ridicase un pic glasul m-am uitat la copil care a reactionat potolindu-se din ce nazbatie facea, dar nu cu teama, nu cu ochi speriati, ci ca probabil intelesese ca o luase un pic pe aratura. Copilul care se tavalea pe jos s-a oprit si el dupa cateva minute, dupa ce taica-su, cu o voce extrem de calma si relaxata i-a spus ca in afara ca deranjeaza ceilalti oameni din magazin, nu reuseste altceva cu atitudinea lui. Nu i-am auzit si nu i-am vazut sa isi scuture copiii, sa le spuna ca sunt prosti cand vorbesc "aiurea", ca sunt rai. Astia sunt suedezii, asta e educatia lor, intr-o societate in care, dupa cum va spuneam in alt text, agresiunea fizica asupra copiilor la scoala a fost interzisa prin lege in 1958, a doua tara dupa Norvegia, agresiunea fizica asupra copiilor de catre parinti/adulti a fost interzisa prin lege in 1979 (pentru cei care doresc mai multe detalii despre cum a fost introdusa legea, ce a urmat, cum s-a ajuns ca 30 de ani mai tarziu sa existe doar cazuri izolate de copii batuti, aveti aici un link in engleza).

Mi-a atras atat de tare atentia acest aspect nu doar pentru ca ador copiii si ma pregatesc sa lucrez cu ei (am inceput deja). Ci pentru ca imi aduc aminte cata furie, sufocare si nebunie ma apuca cand vedeam in Bucuresti, pe strada in magazine, cum sunt pocniti copiii, cum sunt scuturati brutal, cum se tipa la ei "fii cuminte ca te omor cand ajungem acasa!"si cum se shuiera "fii cuminte ca ma faci de ras". Violenta asupra copiilor nu inseamna doar ciomag pe spate, ci si teroarea psihologica si umilirea prin tipat, jigniri, injurat, etichetat.

Am citit despre campania initiata de Salvati copiii (mai multe detalii si informatii aici si aici). Pentru cei care nu stiti in ce societate traiti sau poate chiar faceti parte din acele procente: În România anului 2013, 38% dintre părinţi recunosc abuzul fizic asupra copiilor în familie; 63% dintre copii afirmă că sunt bătuţi acasă de către părinţii lor, iar corecţiile precum „lovitul cu palma” sau „urecheala” nu sunt percepute de majoritatea părinţilor, şi într-o anumită măsură, nici de copii, ca fiind comportamente din sfera abuzului fizic; 20% dintre părinţi apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie a copilului; 18% dintre copii afirmă că au fost bătuţi acasă cu băţul sau nuiaua, 13% cu cureaua, 8% cu lingura de lemn. Si toate astea in ciuda faptului ca violenta impotriva copiilor este interzisa prin lege din 2004.

În ceea ce priveşte violenţa asupra copiilor în şcoli, în România frecvenţa în context educaţional a comportamentelor de abuz emoţional şi verbal pe care cadrele didactice le angajează în numele „metodei educaţionale” este extrem de mare. 86% dintre copii sunt certaţi de către cadrele didactice atunci când greşesc; 33% dintre copiii sunt jigniţi şi etichetaţi la şcoală de către cadrele didactice; 7% dintre copii afirmă că sunt bătuţi de către profesorii lor.

Ce se intampla cu acesti copii? Devin apatici, speriati, stresati, traiesc stari de anxietate, retragere, nesiguranta si incordare. Iar acesti copii cresc adulti carora, daca tot nu au ei valoare, de ce ar respecta pe cel de alaturi?

Daca va regasiti cumva printre parintii care va mai pierdeti controlul si tipati, mai dati si cate o palma, nu va judec si nu e cazul nici sa va puneti streangul de gat. Dar e cazul sa realizati ca aveti o problema, sa cautati ajutor, sa va schimbati modul de a va creste puiul. Care va garantez, din experienta a ceea ce am vazut si vad in Suedia, poate fi crescut si educat si disciplinat si fara violenta fizica si/sau verbala. Vedeti acest tip de comportament la cunostinte, prieteni? Incercati sa ii luati deoparte pe parinti, cand sunt mai calm si explicatile de ce gresesc. Poate nu o sa reusiti din prima, dar macar ati incercat. E momentul de reactie si schimbare si in Romania. Traditia e sa avem pui frumosi si sanatosi, nu "unde da mama creste" sau "bataia e rupta din Rai". 

23 de comentarii:

  1. am mai spus-o pe aici, cred, ca tata nu l-am batut pa fi-miu niciodata si in principiu sunt impotriva bataii, poate cu exceptia nefestelor.
    Dar, imi pare rau ca trebuie sa recunosc, saptamina trecuta nu m-am putut abtine. Culmea e ca se spune ca bunicu e mai rabdator si mai blind cu nepotii. Sa va povestesc, a fost aia mica la noi, are deja patru ani, am venit zilnic f. devreme de la munca sa ma joc cu ea. A fost fericita. Au venit cindva parintii s-o ia acasa. M-am jucat cu ea, stiimd ce e ultima zi in parc toata dimineata. Am adunat lemne de foc, ne-am dat de-a dura ca Cenusereasca, ne-am ratacit in padure, ia era Grettel eu Hänsel, am ajuns chiar si la fintina in care a fost aruncat Harap Alb, si cidnva m-am asezat pe o banca cu ta-su si ma-sa si am discutat un pic. Ia s-a jucat in apropiere si deodata a venit cu-n pietroi imens si l-a aruncat pe picioru meu, din reflex, i-am tras una la curisor. A fost extrem de mirata. Cica, ar zice psihologii, ca era geloasa ca n-o bagam in zeama.
    P.S Am mers fro trei zile schiop.

    RăspundețiȘtergere
  2. Te sustin, nici eu nu sunt de acord cu violenta (cu toate ca am cam furat-o in copilarie)

    RăspundețiȘtergere
  3. Chestia e... ce faci câbd copiii devin violenți?

    "...At least 100 masked Muslim youths set fire to cars and buildings, smashed windows, vandalized property and hurled rocks and bottles at police and rescue services in Husby. The riots quickly spread to at least 15 other parts of Stockholm, including the districts of Fittja, Hagsätra, Kista, Jakobsberg, Norsborg, Skaerholmen, Skogås and Vaarberg.

    After two nights of spiraling violence, Swedish Prime Minister Fredrik Reinfeldt appealed for calm, condemning the riots as hooliganism. But his plea ("Everyone must pitch in to restore calm -- parents, adults") failed to prevent more nights of unrest, during which Muslim youth set fire to two schools, a police station, a restaurant, and a cultural center, and burned more than 50 cars and buses..."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deja astia nu mai sunt copii, in plus, tocmai ca ei acasa si-au cam luat batai, ca sa nu mai zic ca mama si tatal lor nu au prea avut timp sa le faca educatie, sa ii sfatuiasca sa se tina de scoala, ca erau ocupati sa faca alti copii si sa ia ajutoare sociale. Si au ajuns acu mari, fara scoala, fara joburi (nu ca ar vrea prea tare sa munceasca) sa reactioneze cum au fost invatati, cu pietre.

      Ștergere
    2. Lio... fin'că io te "iubex" - cum ar zice Madelin... _ n-o să argumentez cu tine acilea.
      Nu vreau să mă cert cu tine, mai bine te las să mai scrii ceva... că plânge masa.
      Masa de cititori, zic.
      Poze, alea?
      deci, hai să haidem.
      Copii, pescuit, curat, gătit, alea... ce-or mai fi.

      Ștergere
    3. Dragule, cand venim cu argumente si discutam civilizat si constructiv chit ca in contradictoriu, nu se pune problema de certat :) promit så ma reapuc de scris dupa ce termin cu ultimul examen si intru in vacanta, mai e un pic.

      Ștergere
    4. As cam fi curios sa aflu cam CAT de mare e "pic"ul ala, si - mai ales - de cand incepe el sa "curga". (Habar n-am CAND ai ultimul examen si CAND iti incepe vacanta - ca altfel vad ca promiti cam cu lejeritate*... :P )
      * DE FAPT, daca stau sa ma gandesc putin, nici macar n-ai mintit: te vei re-apuca de scris - dupa cum promiteai - DUPA ce intri in vacanta (pana la al carei inceput mai era "un pic"), ca n-ai promis pe nicaieri LA CAT TIMP dupa intrarea in vacanta o vei face, nici ca se va intampla inainte de a re-incepe scoala (sau de a intra dumneata in pensie), nici cantitatea de text pe care o vei scrie si/sau cu ce frecventa vei publica noi texte...

      NOTA BENE: Eu NU consider ca ai avea vreo obligatie sa scrii pe blog pt noi (deloc - si cu atat mai putin cu termen scadent precis determinat), caci nu esti nici roaba, nici condamnata, si NICI nu te-am angajat pt asta cu salariu - da' ma mir de promisiuni... Hm-hm!

      Ștergere
    5. In optica mea, unul dintre cele mai usoare lucruri din lume este sa participi la distrugerea unor bunuri la a caror faurire nu numai ca n-ai participat, da' nici macar n-ai de gand sa participi nici in viitor la eforturile depuse pt inlocuirea lor (si daca aceasta distrugere mai ocazioneaza si vreun foarte vesel "foc de tabara" - cu atat mai bine si mai interesant).
      ACESTA este genul de comportament eminamente contra-meritoriu (sa vii si sa pretinzi de la altii care "au" sa-ti dea si tie (desi n-au nici un fel de obligatii fata de tine), pur-si-simplu pt ca tu ceri si n-ai (fara sa iei in discutie si MOTIVELE pt care "n-ai"), iar atunci cand pretentiile nu-ti sunt indeplinite in totalitate "intocmai si la timp" sa te razbuni distrugand (inutil) rezultatul muncii si eforturilor celor care nu-ti dau, pur-si-simplu pt ca tu HABAR N-AI de cantitatea si importanta si valoarea efortului depus pt realizarea acelor bunuri. Acestia (si altii ca ei) sunt cei care creeaza un atat de "bun" renume imigrantilor...
      Eu pe asemenea exemplare (care traiesc din cersetoria de la cetateni (pe cale oficiala, prin ajutoare de stat) iar cand sunt nemultumiti cu rentabilitatea cerselii - distrug) le-as expulza din tara rapid, definitiv si fara drept de apel (DUPA dovedirea fara drept de apel a vinovatiei lor) catre tarile lor de origine - iar familiile lor n-au decat sa-i urmeze SAU sa-i lase sa plece singuri si sa se descurce cum or putea (eventual sa incerce sa aplice si in tarile lor de origine aceleasi "metode de convingere" a autoritatilor, cu incendiatul si atacatul).

      Ștergere
    6. Cand scriam cu pic-ul, mai aveam 2 examene de dat, vacanta a inceput in 12 iunie, eu am scris iar in 26 iunie, deci m-am tinut de cuvant :-) Cand promit ceva, incerc sa ma tin de cuvant, promitand ca voi scrie ceva mai des, ma "oblig" (suna urat, dar nu am alt cuvant) sa o si fac, pentru ca imi place si mi-e drag sa scriu, dar ma cam las pe tanjeala.

      Despre al doilea comentariu, o sa incerc sa discut mai pe larg alta data. E o situatie aparte, greu de inteles pentru unii, de inteles pentru altii, chiar daca se condamna modul de "exprimare" (cu pietre, dand foc).

      Ștergere
  4. Total pe linga subiect : duminica am fost cu cel "mare" (aproape 5 ani) la un spectacol de opereta - Cocoselul neascultator. In rolul Vulpitei a fost Cristina Georgescu. De vreo 5 ori m-am gindit "Parca seamana cu Lia! " :-). Nu imi dau seama deloc daca este cea mai mica asemanare intre voi, dar m-a amuzat cum ma ducea gindul Vulpea urbana.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, ce tare! Doar ca de ceva vreme am devenit vulpe de padure, nu prea mai sunt urbana :)

      Ștergere
    2. CUM adica "nu mai esti urbana" (ca am inteles ca locuiesti in Stockholm)? Sau suedezii NICI STOCKHOLMUL nu-l considera urban?
      CE daca (in Stockholm fiind) traiesti intr-o padure din oras? In acest caz poti eventual sa te intitulezi cu mandrie "vulpe urbana de padure"...

      Ștergere
    3. Am raspuns la cealalta postare, unde m-ai intrebat de Tyresö. Casa noastra e in padure, iesim cu barca, pescuim, culeg zmeura si ciuperci din padure, nu prea mai sunt asa urbana. Pana incepe scoala, cel putin :))

      Ștergere
  5. Lia,unde esti? Hai,mai scrie-ne ceva,ne e dor de tine!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Asta-i un subiect care..."-mi sta pe pipota", pe care-l consider suficient de important si de general si in privinta caruia am o opinie personala suficient de bine conturata si de ferma incat sa merite sa imi sustin si argumentez punctul de vedere, verificandu-mi-l prin confruntarea cu obiectiile celor care au alta parere.

    Din partea mea, subiectul este "suficient" de amplu incat (tinand cont de faptul ca eu tastez lent, cu un deget) sa n-am nici timp, nici energie, nici rabdare pt a-l trata pe tot (toate aspectele) deodata - si-apoi, nici blogul "nu primeste" comentarii prea lungi. In consecinta, o s-o iau pe bucatele.

    Intai - un scurt istoric personal (in privinta aspectelor in chestiune):
    In copilaria si preadolescenta mea (nu mai vorbesc si de perioadele urmatoare), maica-mea nu m-a batut deloc, iar taica-meu "m-a batut" rareori (nu cred ca am nevoie si de a doua mana pt a numara "bataile" dintr-un an). "Batai" intre ghilimele, pt ca asa-zisa "bataie" nu era altceva decat o simpla... (Hm! CUM sa-i zic?) "scatoalca" data "in serios", dar ca in joaca: aplicat ("dupa ceafa") cu degetele palmei deschise o atingere brusca ceva mai "apasata" decat o mangaiere dar mai blanda decat o lovitura. Intotdeauna am simtit "lovitura", dar niciodata n-am suferit (primind-o) un soc fizic, nici n-am avut urmari anatomo-fiziologice (nici macar inrosirea pielii, necum vanatai). Important era faptul ca (in urma acestei actiuni) eu STIAM ca am luat bataie, deci ca pacatuisem INTR-ATAT de grav incat o "simpla" "probozeala" verbala nu mai corespundea, nu mai era suficienta.
    In mod oarecum similar m-am purtat la randul meu si eu cu fiica-mea, "scatoalcele" in cauza aplicandu-le insa nu "dupa ceafa" ci pe "locul cel mai carnos, parca anume destinat pt asta" (la "fund").

    Si a propos de istoric si de agresiune psihica: mie personal imi era MULT mai greu de suportat permanenta (exagerat prelungita) "tolocaneala" moralizatoare a maica-mii (desi ea se desfasura intr-un vocabular mai mult decat "corespunzator" si pe ton potolit si relativ bland) decat... "abruptetea" corectiei fizice aplicate (rar) de taica-meu. In concluzie, "scatoalca" isi atingea de fiecare data tinta (si nu ma refer la ceafa, ci la mintea mea), pe cand "dadaceala" maica-mii se pierdea in anonimat: imi dezvoltasem un "mecanism interior de aparare psiho-mentala" care imi permitea sa dau aparenta de atentie si chiar si sa-i raspund maica-mii (scurt, asa cum se si cuvine atunci cand esti certat) si relativ la obiect, dar legatura era facuta de la ureche direct la gura, eu de fapt nefiind DELOC atent la TOT ce-mi spunea maica-mea in acele imprejurari (sau eventual - in cel mai bun caz - lasand atentia doar in seama subconstientului), ci (in planul constiintei) gandindu-ma la "ale mele".

    Atat deocamdata. Continuarea (opinia mea si justificarea acesteia) - intr-un (eventual) comentariu viitor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poveste personala: mama ne-a altoit (mai tare sau mai usor) de cand ma stiu, nu m-a impresionat niciodata pozitiv, imi pierdeam respectul pentru ea cand aplica pedepse fizice. In schimb, cand tata se uita in ochii mei si imi spunea "m-ai dezamagit cu ce ai facut", ma lovea direct in inima si intelegeam mult mai bine, chiar nu mai repetam "prostia". Si adultii fac prostii, de la impiedicat de cutia de vopsea si imprastiat vopseaua pe tot parchetul, pana la investitii proaste, cheltuit banii familiei, etc. Nu ne ia nimeni la bataie, nici macar o palma la fund, de ce nu am trata si copiii cu exact acelasi respect si intelegere?

      Ștergere
  7. A propos de "corectie fizica", o amintire de-a mea (care acuma, dupa ce am inceput sa particip la acest subiect, nu-mi mai da pace) care sa ofere contrastul necesar fata de situatia mea pe care am descris-o:

    La vremea liceului aveam printre... (Hm! Sa zic "prieteni"? Poate ca ar fi cam pretentios si inexact - cand ne intalneam eram in relatii foarte bune si ne simteam bine impreuna (si impreuna si cu un al treilea coleg - odihneasca-se in pace!), dar nu ne cautam si nu ne vizitam decat ocazional, foare rar, desi nu locuiam prea departe unul de altul. Sa spunem mai degraba - printre amici.) un coleg de clasa, solid construit* si care avea deja multicei ani de cand era legitimat la club la lupte (Or fi fost greco-romane? Or fi fost libere? Nu-mi mai amintesc (nu asistam la meciuri)...) si ajunsese destul de "cineva" (la categoria lui de greutate ajunsese - la nivel national - nu mai tin minte daca CHIAR pe podium, dar oricum in preajma acestuia).
    Din-cand-in-cand ni se mai "plangea" colegul de bataile primite de la taica-sau, militian "facut pe puncte", dar nici el nu accentua "reclamatiile" (nici nu relata mai cu lux de amanunte), nici nu ne arata dovezi fizice, incat noi nu prea luam in seama.
    La un moment dat, spre sfarsitul liceului (nu mai erau foarte departe "gaudeamus"-urile), eram intamplator la el acasa (noi doi singuri in casa), intr-una dintre acele rare vizite, cand a venit taica-su de la serviciu, nitel "abtiguit". Nu-mi mai amintesc CE nu i-a convenit individului (nu era chiar nemotivat), dar (fara multa vorba si fara sa tina cont de prezenta mea, si dupa o doar foarte sumara observatie verbala) la un moment dat si-a scos de la brau centironul de la uniforma ca sa-l bata pe fiu-sau (care - desi nici taica-su nu era vreun pipernicit, ba dimpotriva - era cu vreo juma' de cap mai inalt decat el si cam cu o palma sau doua mai lat in umeri).
    Colegul la inceput s-a schimbat la fata si a cam inceput sa se fereasca, dar cand taica-su a prins centironul (indoit in doua) de mijloc, i-a spus foarte hotarat "Nu cu catarama!" Taica-su n-a tinut cont si a ridicat centironul sa-l loveasca - si urmarea a fost ca PANA sa apuce el sa se dumireasca - s-a apropiat colegul meu de el, l-a luat pe sus, in forta, si l-a aruncat afara PRIN geamul inchis, rupand (cu el) cu aceasta ocazie cercevelele (locuiau la parter inalt). Eu (care - in mod involuntar, neavand incotro - asistasem, dar dintr-un hol interior al locuintei, prin usa deschisa) m-am repezit imediat sa vad (pe geam) CE anume patise in urma acestei actiuni, dar (din fericire) individul deja se adunase de pe jos si venea (incovoiat, tinandu-se de coaste si schiopatand) catre intrare.
    Dupa spusele colegului meu, dupa acea intamplare nu numai ca nu mai incercase sa dea in el, dar SI vorbea pe ton potolit, nu rastit ca pana atunci - ba chiar prefera sa taca si sa stea in alta incapere decat fiu-sau.

    * Cu titlu anecdotic, un fapt real: in urma antrenamentelor muschii de la brate si de la spate i se dezvoltasera atat de mult, incat nu putea sa tina bratele drept pe langa corp, ci mergea cu ele usor departate. Daca depunea efortul sa le apropie cu forta, i se umflau muschii si bratele i se indepartau SI MAI mult.
    Si inca un fapt anecdotic, desi real: in ciuda masivitatii, incheieturile ii ramasesera ATAT de elastice incat isi putea pune ambele talpi la ceafa, dupa cap.

    RăspundețiȘtergere
  8. Pacat ca s-a ajuns asa departe pentru a intelege ca si copilul lui merita respect. Dar aplauze pentru reactia amicului tau.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Impresia mea fusese ca el NICI ATUNCI nu ajunsese la concluzia necesarului respect meritat de o (oricare) fiinta umana, ci ca respectul lui era nascut din - si era destinat celui care dovedise ca este mai puternic decat el si reuseste sa-l bata (fizic). Cred ca de la natura era o fire mai primitiva si mai brutala, si NICI nu avusese parte de o educatie care sa fi corectat (sau macar sa fi atenuat) aceasta caracteristica - ba dimpotriva: pe deasupra mai SI fusese incurajat pe aceeasi linie de sistemul socio-politic al acelor vremi, care avea nevoie de slujitori care sa reprime orice opozitie fata de noua oranduire, nu sa compatimeasca alaturi de acei opozanti.

      Ștergere
    2. P.S. Iar pt amicul meu eu am simtit intai teama, apoi compatimire pt faptul ca ajunsese sa fie pus intr-o asemenea situatie incat sa nu gaseasca alta solutie decat folosirea fortei fizice brute. (N-am mai discutat ulterior acele aspecte cu el, dar imi imaginez ca nu-i fusese deloc usor (psihic) sa se rupa de relatia anterioara cu tatal sau (asa pervertita cum fusese ea de catre brutalitatea disproportionat-exagerata a adultului) si sa se poarte in acel fel - fel care lui pana atunci nu constatasem ca i-ar fi fost caracteristic: nu era agresiv, nici exagerat de violent, chiar si provocat. De obicei prefera sa aplice adversarului (dinafara ringului) o "priza" imobilizatoare decat sa loveasca sau sa foloseasca alte "duritati".)

      Ștergere
  9. f. frumos articolul.
    Suedia e deja la a2a generatie de parinti cu legea in cap.
    Greul a fost pe prima generatie. Eu ma uit la mine, in situatii de criza, nu stiu cum sa reactionez. Prima reactie la mine e sa ma infurii, sa ridic tonul. Astta vine din subconstient. A 2a e ssa fug. Nu merge niciuna, tre sa imi infrang obisnuinta, tre sa imi infrang amintirile, si tre sa construiesc noi valori si nu stiu cum. Temelia la mine e lipsa. Citesc carti, sper sa ma ajute.

    Pana acolo, noi, romanii, mai avem vreo 2 generatii de trecut. Asa cum ai spus, multi trasul de urechi si zgaltitul nu il vad ca agresiune.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu cum sa imi explic un "fenomen" personal. Eu acum nu mai tip si nu ma mai agit agresiv aproape deloc, dar in Romania o faceam foarte des. Dadeam cu pumnul in masa, ma ratoiam la cunostinte sau functionari care imi "greseau", injuram in trafic, dar niciodata nu am tipat la copii, nu m-am isterizat, nu i-am facut sa se teama, nici acolo, nici aici.

      Ștergere