Mâncătorii de căcat

Am ales să scriu acest text cu diacritice, în ideea că azi nu sunt amuzantă, nu fac glumiţe, vreau să fiu bine înţeleasă, iar cuvântul CĂCAT scris kkt sau cacat îşi pierde din valenţele la care mă voi referi azi.
Am mai multe grupuri de, să le spunem oameni, pe care îi detest, în mai mare sau mai mică măsură. Sunt mitocanii din trafic, vecinii care îşi bagă nasul în toate, imbecilii care îmi spărgeau Ticutzul în faţa blocului şi care acum îmi fura grilajele de protecţie din bara Friedei. Dar în vârful topului, un fel de moţul de la căcat, sunt mâncătorii de căcat. De ce ei? În primul rând, pentru că pe ceilalţi nu îi cunoşti, te enervezi 2 minute, înjuri, mergi mai departe şi îi uiţi. Mâncătorii de căcat, în schimb, sunt persoane pe care le cunoşti, ba chiar pe unii (cei mai mulţi) i-ai considerat prieteni, ţi-au intrat în casă, au mâncat la masa ta, i-ai împrumutat cu bani, le-ai împărtăşit bune şi rele.
Fac un mic ocol aici, să ne înţelegem mai bine. Când cineva te vorbeşte cu alţii, fără tine de faţă, că ai curu cam mare, că te îmbraci cam aiurea, că iubitul/iubita ta e cam naşpa, asta se cheamă bârfă. Nici asta nu-mi prea place, dar măcar se bazează pe nişte opinii personale, bârfa are o motivaţie: invidie, timp de pierdut, descărcare nervoasă, etc. Când te lauzi fără bază reală că eşti frumos, deştept, cult în cap şi mare profesionist, când tu abia vorbeşti limba română, ai dinţii stricaţi şi îţi pute gura, te faci singur de căcat. Când ţi se spune "eşti cam rea de gură", "nu-mi place cum te îmbraci", "eşti egocentrist", se cheamă că ţi se spune verde în faţa. Chit că nu îţi pică bine, încerci să afli ce a determinat-o pe cealaltă persoană să îţi spună aşa ceva, încerci să schimbi ce poate fi schimbat. Şi aici există o motivaţie: ai deranjat persoana aceea cu atitudinea ta, persoanei chiar îi pasă de tine şi nu vrea să greşesti. Eu, sinceră să fiu, apreciez această atitudine. DAR, dar, când afli că cineva spune bazaconii sinistre despre tine, lucruri aberante, fără nicio bază în realitate, doar aşa ca să se afle vorbind, atunci vorbim despre mâncat căcat. Gratuit, cu un polonic mare. Oamenii proşti, mediocrii, fără valoare, nu sunt capabili să înveţe ceva de la cei cu 2-3 paşi înaintea lor, ci mănâncă şi împroaşcă cu căcat, pentru a se pune pe ei într-o lumină mai bună. De cele mai multe ori, în afară de faptul că nu reuşesc să facă altceva decât să se mânjească ei de căcat, se mai întâmplă şi ca damful respiraţiei mirosinde a căcat să ajungă la persoana vizată iniţial. Asta pentru că circuitul în natură al mirosului de căcat din gura unui mâncător de căcat e mult mai scurt decât cel al mirosului de bomboană de ciocolată cu vişină din gura cuiva care spune o vorbă bună din suflet.
Când, după plecarea ta dintr-un loc de muncă, după 2 ani fără reproşuri, afli că se mănâncă mult căcat pe tema: nenorocitul/a, cât am făcut eu pentru el/ea, l-am luat din stradă, i-am dat o pâine, dacă nu era ta-su/mă-sa/pisica ... doare? Nu, doar te înfurie că cineva îşi permite să-ţi bage familia într-o ţigăneală de joasă speţă. Şi te mai miră că cineva pe care ai considerat o persoană inteligentă, matură, cu care în afară de o prietenie la un moment dat, ai avut un contract rece, negru pe alb, poate să-şi pună poalele în cap şi să-şi arate chiloţii peticiţi. Dacă n-ar fi trist, ar fi amuzant.
Şi mai amuzant mi se pare când afli că se mănâncă căcat şi pe seama parcursului tău profesional. "Nu e nimic de capul ei, pe unde a fost doar s-a culcat cu şefii ei". Mai nasol e că tu ştii că ai avut întotdeauna şefe, care dacă nu au fost bătrâne şi urâte, sigur au fost nebune şi doar că nu te-ai scuipat cu ele. Dar, oricum, căcatul ăsta e cel mai uşor de mâncat, se poartă la toate nivelurile. Nici când se mănâncă căcat cum că ai ajuns într-un post datorită mamei/tatălui/unchiului sau pisicii nu deranjează atât de tare. Că, oricum, tu ştii cel mai bine cum s-a întâmplat, pe de altă parte, şi asta se poartă, cu tine în plus sau în minus la capitolul nepotisme, nu mai contează.
Că eşti disperată că îmbătrâneşti şi vrei să te măriţi, că îl ţii pe prost legat de piciorul patului, de asemenea, e un căcat moale şi slăbuţ, doar o femeie frustrată şi ofticoasă se poate mozoli pe la gură cu el.
Dar ce te faci când se mănâncă căcat pe seama tu cum că ai fi avut o relaţie erotică cu o altă femeie??? Aici singura reacţie trebuie să fie: dacă aş face-o vreodată cu o altă femeie, aceasta ar trebui să fie frumoasă, cărnoasă, senzuală, inteligentă şi citită, pentru că mie după sex îmi place şi să fac conversaţie! Mâncătorul de căcat tocmai aici ia o lingură prea mare pentru gura sa, pentru că nu acceptă că nu va fi niciodată acea femeie.
Când mâncătorul de căcat nu mai are nicio treabă, teoretic, cu tine, când nu mai socializaţi, nu mai comunicaţi, e una. Gura lumii slobodă, e plin de căcat şi e gratis. Dar ce faci în cazul în care mâncătorul de căcat e "de-al casei", se dă de prieten, în faţă îţi râde, ba te şi pupă la despărţire. Îl zdrobeşti cu tocul pantofului, ca pe o insectă scârboasă, urât mirositoare? Prea mult efort, nu merită consumul de energie. Mai bine te relaxezi, te detaşezi şi priveşti amuzat cum se scufundă şi se îneacă în propriile dejecţii. Ceea ce se va întâmpla sigur, mai devreme sau puţin mai târziu. Că ăsta e mersul lucrurilor, iar Dumnezeu nu dă cu parul.
Menţiune: Articolul de faţă se bazează pe fapte reale, neinventate, nebrodate, iar personajele în cauză sunt, din fericire, FOSTE persoane existente în viaţa mea. Nu regret că le-am permis prezenţa în viaţa mea, nici că am investit sentimente şi suflet. Acestea din urmă se regenerează. Micimea, răutatea, prostia, urâţenia sufletească, ipocrizia şi lipsa spiritualităţii reale vă vor sufoca, poate chiar mai devreme decât căcatul îngurgitat.

Ce vor femeile?

Primul text citit pe ziua de azi m-a amuzat copios. Vorbeste de cea mai mare si veche dilema a omenirii in general, si a barbatilor in special: Ce dracu vor femeile??? Si cine le intelege? Spun ca vor barbati gentlemani, dar fug cu primul distrus care le baleshte niste votca pe pantofi, vor gesturi tandre si delicate, dar au aventuri cu cate un Neanderthal care le tranteshte de perete sau stau imbecile cu cate un bou care le arde zmetii de cateva ori pe zi. Cine le mai intelege?
Un prim mic secret, domnilor, nu ca v-ar mai lamuri intrebarile, dar macar asa, sa fie lucrurile clare de la inceput: nici femeile nu stiu ce vor! Si nici ele nu isi inteleg de multe ori alegerile! Vorba bancului: femeile au nevoie de un barbat care sa le iubeasca, un barbat care sa faca dragoste pasional cu ele, un barbat care sa repare lucrurile prin casa si sa faca cumparaturi, un barbat cu care sa stea de vorba. Si de un barbat care sa le ia de nevasta si sa nu stie de ceilalti 4.
Cred ca ideal ar fi un purtator de sula cu personalitati multiple, un fel de Doctor Jekyll and Mister Hide la puterea X (unde X este infinit): un tanar domn sharmant (care arata muult mai bine decat fostul care mai apare prin aceleasi locuri ca si noi), care miroase exact a parfumul care ne innebuneste pe noi (eu zic sa angajati un dealer de parfumuri care sa apara intamplator cu niste mostre, vedeti la care tresarim si luati in cunostinta de cauza), care ne spune exact ce vrem sa auzim (ce ochi, ce personalitate, ce haine mishto ai!), dar nu prea exact, ca ne apuca paranoia (de unde dracu stie asta atatea despre mine?), care ne ia la dans exact pe melodiile care ne plac noua cel mai tare, care zambeste ushor superior cand ne salutam cu fostul, dar nu gandeste "vai, cu ce loser a umblat asta inainte!", care ne scoate intr-un loc minunat si face conversatie spumoasa, nu spune din prima ca ne-ar tavali la el in dormitor, dar da semne ca ar vrea asta. Dupa asta, trebuie sa apara Masculul feroce care ne da cu capul de noptiera (asta e metafora mea pentru un futai pe cinste), dupa care se ridica si se scarpina la coaie si spune "pregateste-te pt turul 2". Intre tururi, sa apara Delicatul care ne pupa mainile de fericit ce e ca i-am facut cinstea de a ne culca cu el. Dupa care iar Masculul, care trebuie sa vina cu lucruri noi si cel putin la fel de incitante. Sa stie exact unde sa ne sarute si cat de adanc, fara ca noi sa spunem nimic, pe principiul ca el e Neghinitza si ne ghiceste gandurile. Dupa ceva vreme, incepem sa socializam in cuplu. Acum trebuie sa apara Minunatul, care e mai presus de toti ceilalti iubiti ai prietenelor, care sa le faca pe toate sa ofteze, dar Doamne fereste sa se uite la vreuna mai insistent, in schimb sa se uite bovineshte in ochii nostri, dar sa fie capabil si sa intretina conversatii interesante si bine documentate cu ceilalti de la masa care se vor uita cu invidie la noi si cu admiratie la el. Trebuie sa mai fie si Insistentul care vrea sa fie cu noi mai tot timpul, dublat, insa, de Detashatul care ne lasa spatiu sa iesim cu fetele, cu prietenul gay, in timp ce el nu iese cu prietenii lui, ci sta acasa, vede un film si ne asteapta cu zambetul pe buze, baia pregatita si o partida de dat cu capul de noptiera. Apoi sa iasa la suprafata si Atentul, care ne aduce bomboane si flori, dar nu prea des, ca intram la banuieli (asta sigur m-a inshelat si acum vrea sa-si spele pacatele, curvarul dracu, eram sigura!). Doamne fereste ca printre personalitati sa se strecoare Obositul sau Inganduratul-cu-probleme-la-job. Niciodata femeia nu va intelege ca el pur si simplu n-are chef de povesti, vrea sa vegeteze pe canapea la un film stupid, macar juma de ora, nuuuuu, sigur nu ne mai iubeste, are pe alta, s-a plictisit, de fapt, toata relatia asta a fost o minciuna si niciodata nu comunici cu mine! (moment publicitar cu servetele de sters lacrimile tzashninde si muci). El super job, salariu bun, mashina, vacante, dar nu sta niciodata mai mult decat noi la servici si are timp sa ne trimita mailuri amuzante, sms-uri cu dragalashenii si 2-3 (pana la 5-6) telefoane "doar ca sa te aud". Mai este si personalitatea El sufletul mai mic al petrecerii (alaturi de noi, sufletul cel mare al petrecerii), care rade, danseaza, bea exact cate pahare sunt necesare pentru a-l face mai amuzant si a ne da si mai puternic cu capul de noptiera cand ajungem acasa.
Ar mai fi multe personalitati, dar nu imi mai ajunge hartia sa le inshir. Ca sa ma contrazic putin, pana la urma, femeile stiu ce vor de la un barbat, dar nu stiu cum se face ca au maaaari probleme in a face alegeri. Alegerile astea sunt ca si parcatul mashinii cu spatele intr-un loc bun. Stim exact unde vrem sa bagam mashina, teoretic stim exact ce manevre trebuie sa facem, practic ajungem sa shtergem mashina din fatza, sa il blocam pe ala din spate, sa ne lasam mashina noastra cu botul in afara si ne mai si blocam usha de la shofer si suntem nevoite sa iesim prin dreapta. Nu mai intru in detalii despre ce alegem, a facut-o Sabotorul destul de bine (inca o dovada ca alcoolul ne face mai comunicativi, mai ganditori, ne face sa scriem posturi mai lungi :P ). Am mai scris si eu mai demult de tampitele care stau cu cate un marlan, de inconshtientele care stau cu cate un bataush. Preferatele mele raman cele care spun ca si-au gasit barbatul perfect si acum vor sa-l schimbe.
Cine sa le mai inteleaga? Vorba lui Al Bundy "Women, can't live with them, can't shoot them".

Semne, gesturi si semnale

Mi se intampla sa ma mai si amuz in trafic. Imi studiez "colegii" de drum, iar cand ai atata timp la dispozitie, cand toata lumea merge cu 2 km/h sau sta pe loc, ai multe de vazut. Cel mai intalnit gest in trafic este scobitul in nas. Mai delicat, mai pe ascunselea, mai tacticos, mai cu mana pana la cot, toata lumea se scobeste in nas. Si mie mi s-a intamplat sa ma trezesc cautandu-ma de muci, ba o data chiar m-am zgariat de mi-a tzashnit borshul si i-am schocat pe ceilalti, cu fata plina de sange. I-am suprins cate o data pe unii fatzaindu-se pe scaun, cu o mana la spate si m-am intrebat oare astia se scarpina si in cur in trafic??? Adevarul e ca de ce nu, e omeneste.
Cel putin la fel de intalnit este si degetul mijlociu aratat prin geam si figura schimonosita. Ma distreaza cum, desi nu se aude nimic, poti citi cu ushurinta pe buze ce mascari produce cel deranjat. E ca la televizor, la meciurile de fotbal, cand desi se aude glasul delicat al comentatorului, imaginea ti-l arata pe fotbalistul X sau Y cum isi tzuguie buzele: P.U.L.A., baaaaaaaaaaa!
Imi plac cei care multumesc exagerat cand ii lasi sa se bage. Sunt atat de entuziasmati de gestul tau, incat doar baga putin botul mashinii, se opresc, ies cu capul pe geam si iti zambesc, gesticuleaza, iar pana reusesc sa faca manevra, au reusit sa blocheze traficul pentru cateva minute.
Amuzante si nu prea sunt si printzesele in mashini mari care dau semnal stanga si fac dreapta. Am fost o data chiar martora unui mini accident in care un nene cu o dacie papuc a intrat senin in, ma scuzati, curul jeep-ului condus de o blonda focoasa care facuse manevra de mai sus. N-am stat sa aud explicatia, eu prefer gesturile si semnele.
Foarte simpatici sunt si cei care au in ureche acel mic device ca sa poata vorbi legal la telefon la volan. Multa vreme aveam impresia ca Bucurestiul e plin de nebuni care vorbesc singuri si gesticuleaza agitati. La fel de draguti sunt si cei (desi mai mult cele) care asculta muzica si danseaza. Muzica nu se aude, dar capul se misca obsesiv fatza-spate sau dreapta-stanga, cum faceau catzeii aia kitchoshi care mishcau din cap in spatele unei Dacii, remember? Apropo, daca mai stie cineva unde se gasesc catzei din aia, va rog sa ma anuntati.
Acum cateva zile am luat cumva personal semnalul unui domn. Trecuse prin dreptul meu, l-am interesat ca deh, sunt si io blonda si mi-a mai crescut parul, a ajuns in fatza mea, s-a uitat prelung in cele doua oglinzi, dupa care s-a apucat sa spele parbrizul si doua jeturi puternice, lungi si viguroase au ajuns pana pe botul Friedei. Omul a ranjit fasolea clar spre mine. Imi daduse un semnal. Las la latitudinea si fantezia voastra care o fi fost mesajul.
Am vazut azi dimineata, in stanga mea in trafic, niste oameni care m-au intristat prin gesturile si mimica lor. Erau intr-o mashina frumoasa si noua, un barbat si o femeie, tineri, draguti, imbracati business, genul middle management la multinationala. Aveau verigheta. Amandoi vorbeau la telefon. Au terminat conversatiile cam in acelasi timp. Si-au inchis telefoanele, au privit o secunda in jos. Au ridicat capetele, nu s-au uitat unul la celalalt. Nici nu au miscat buzele. Se uitau abulic in fatza. Coltzurile gurii erau in jos, ochii stershi. Carierishti, ajunshi, mashina vorbea despre stilul de viata pentru care munceau 18 ore pe zi, perfecti, morti.
M-am intors la mashinutza mea nu asa de noua, nespalata, mi-am dat tare muzica si am inceput sa cant si sa dansez. Baietii din dubita din dreapta mi-au facut cu mana si au ras. Le-am trimis o bezea.

Iar de weekend

Dupa o saptamana oribila la munca, inceput de meditatii cu copii care nu au nici un chef de exercitii si tenses (who can blame them?), plus ploi si trafic infiorator si rezultate la analize nu tocmai roz, credeam vineri seara ca o sa crap si nu o sa ma mai poata nimic ridica de la pamant. Dar, in bunul obicei al familiei noastre de a sarbatori cate ceva aproape in fiecare weekend, si sambata si duminica asta am avut motiv sa ma ridic din pat, sa fac diverse si sa ma incarc de energie pentru inca o saptamana. Weekendul asta nu am sarbatorit un eveniment, ci doua.
In primul rand, s-au copt strugurii lu tata. Da, da, la nici 20 de km de centrul Bucurestiului prafuit si poluat, ai mei au o casa frumoasa si o curte mare, cu 15 randuri lungi de vie. Cu multi struguri mici, albi si roshii, din care iese un vin roze sec si putin aspru, de cursa lunga. Ca in fiecare an, ne-am adunat care cum am putut, eu si Razvan, Alina si Pedro (pe care ai mei i-au luat de suflet cu titlul de inca doi copii ai lor), ai mei erau deja pe baricade. Mai ales Mara, care a facut ture printre randuri, de la unu la altul. Haine de "scandal", foarfeci, galeti si ligheane. Tot arsenalul de care aveam nevoie. Am avut noroc de vreme buna, ne-a mangaiat soarele pe obraji. In afara de hlizelile noastre, de huruitul storcatorului si de latratul cainilor, nici macar gandurile noastre nu ne-au deranjat. Nu de alta, dar din secunda in care m-am apucat de treaba, mi-au disparut grijile de la job, ratele la banca, cresterea euro. A ramas doar un bazait cald, un zambet relaxat si degetele murdare de rosheata strugurilor. Si mirosul de pamant umed si cald, de struguri zdrobiti si de iarba uscata.
Dupa ce am terminat cu strugurii, ne-am apucat de mancare. O salata cu ultimele vinete din gradina, roshioare. Nu putea lipsi cel mai bun gratar din lume, facut cu multa iubire de tata. Si prajituri, si tort. Pentru ca ne apucasem de sarbatorit al doilea eveniment al weekendului. Cristi si Katy au implinit 5 ani de casatorie. Si ne-am adus aminte cum acum 5 ani, de emotie si agitatie, am uitat sa ducem la biserica pishcoturile si vinul. Si cum am mers eu in tziganie (Bucurestii Noi, deh), cu bulanul scos prin rochie, cu spatele gol, sa cumparam vin (va rog frumos, deschideti-l) si cum am cautat de nebuni pishcoturi si a trebuit sa ne multumim cu paleuri cu ciocolata (remember, Nick?). Si cum au furat-o pe Katy betzivii de Cioroiu si Gavrila, au dus-o la mama naibii, si a recuperat-o Cristi dupa aproape 2 ore, vanata de frig. Si cum am dansat ca niste nebuni, de aveam dimineata la 6 talpile picioarelor ca labutzele de pisica, cu pernutze. Si nu m-am mai putut incalta decat cu papuci vreo 3 zile dupa aia.
Au trecut deja prin multe, si mai bune, si mai grele. Au facut o casa frumoasa, un copil superb si mai au multa viata inainte. Vorba lu tata: primii 5 sunt mai grei, dupa care pierzi shirul. La multi ani, copii! Sa ne vedem asa si peste 55 de ani.

Romani celebrii

De multe ori m-am intrebat ce stiu strainii despre noi, romanii. Cine suntem, ce-i cu noi. As fi tare curioasa care sunt stereotipurile legate de neamul nostru. Alea gen "suedezii sunt cam impotenti si femeile lor disperate dupa ...", "francezii sunt mari maestrii in amor, dar cam chitroshi", etc. Cat despre oameni celebri din Romania, m-am obisnuit sa stie multi despre Nadia, Hagi. Ba chiar era sa leshin de emotie cand un englez, scolit, e adevarat, stia despre Enescu. De Dracula nu mai spun, ca ma apuca nervii. Nu neaparat cat de stupida e interpretarea lor, ci cat de idioti suntem noi ca nu stim sa profitam la maxim de asta. Recent mi-a picat o carte adusa din State. Si nu mica mi-a fost mirarea sa gasesc intr-un "select" top 15 "best of", o mare personalitate de pe la noi. Pe mine m-a atras titlul cartii "The most evil women in history" scrisa de o americanca Shelley Klein. Si printre Agripina, mama lu dragutzul de Nero, Audrey Marie Hilley, numita si Vaduva neagra, mare killeritza si escroaca, Caterina cea Mare a Rusiei, Karla Homolka o "sex killer" foarte pisi (am vazut in poze) si Messalina, curveta aia perversa de nevasta a lu Imparatul Claudiu, pe cine gasesc eu? Pe Maica noastra a tuturor, Mama (h)eroina, Lenutza Ceaushescu! Si povesteste doamna asta in carte cum a ajuns ea Femeia din spatele Marelui Barbat, cum se imbraca in blanuri si haine scumpe si avea sute de case, cum ii susura otrava in urechi domnului, cum s-a facut ea mare savant si om de stiinta, etc. Si am ajuns la pasajul pentru care cred eu ca avea madama noastra un loc de cinste in carte: din cauza Decretului nenorocit care le transforma pe femei in mashini de facut copii si in urma caruia s-au umplut caminele infecte de orfani, au murit cam 60.000 de oameni. Nu am intrebat-o niciodata pe mama daca si ea, vreodata ... Nu pentru ca as fi vreo moralista, departe de mine gandul acesta, dar de teama ca as putea sa-i rascolesc amintiri mult prea dureroase. Aveam aproape 11 ani in '89. Nu suferisem personal decat de o urecheala ca spuneam bancuri cu Ceaushescu la scoala. Dar imi aduc aminte ca am stat o data multe ore la o coada, cred ca la ulei. Sau oua? Ceva atat de banal de gasit acum pe toate drumurile, oricum. Ce se dadea s-a terminat imediat dupa ce noi am cumparat. Si am vazut oameni plangand. Nu intelegeam de ce.
Am vazut-o acum cativa ani pe madam Nastase dand sfaturi despre cum se curata covoarele cu apa si otet. O vad pe Nuti Udrea spaland pe jos de exemplu. L-am auzit pe social-democratul Geoana povestind despre cele doua modele de femei-politician: pazitori ai familiei sau cu decolteu si creiere mici.
Si Leana era ingerul pazitor al poporului, creier mic avea, slava Domnului ca nu ne arata decolteul, ca tare mai era hâdă!
De ce oare simt ca in sufletul (metaforic vorbind) fiecarui imbuibat de politician, oricare ar fi partidul, zace un sambure de Ceaushescu? Si de ce vad in fiecare cucoana puliticiana cate un damf de coana Leana?
Nu-mi raspundeti, aberez. Apropo, vin alegerile! Nominale si pe colegii. La mine la sectorul 6 o sa am de votat intre Vadim si Nuti Udrea. Hmmm. Tough one!

Cotidiene

Inca o saptamana. Inca un weekend. A venit si toamna. Si ploile. S-au tampit si mai tare cretinii in trafic. Dar daca saptamanile trecute am avut parte doar de incidente periculoase care m-au facut sa realizez ca pot sta linisita la stop si ma poate face un imbecil cu un Audi praf, zilele trecute am avut parte si de ceva momente amuzante. Joi am vazut o scena geniala :D De la Podul Marashesti spre Budapesta, strada cu o singura banda paralela cu linia de tramvai. In general, jmecherii merg pe linie. De data asta, in fatza mea, o printzesa cu o mashinuta superba (imi scapa marca, dar arata spectaculos), mergea ca toata lumea cu 2km/h, dar in stilul ei, cu cativa centimetri pe linia de tramvai, desi avea loc o gramada in dreapta. Apare si tramvaiul. Claxon. Inca unul. Inca unul. Printzesa impasibila isi continua mersul de melc fara sa schitzeze macar ca ar vrea sa elibereze linia sau ca, macar, ar interesa-o ca sta tramvaiul dupa ea, ca asteapta oamenii. Ea vorbea la telefon si se dadea cu gloss. Momentul de senzatia s-a petrecut cand vatmanul si-a luat avant si i-a zburat gratzios oglinda laterala! Ea, shocata, mai da si sa-si deschida portiera si o infige in tramvai. Incepe sa tzipe, sa-si intinda capul pe geam ca o lebada. "Nenorocitule! Te dau in judecata! Tu stii, ma, cat costa mashina asta?" Vatmanul deschide si el usha lui si ii spune cu o voce ireal de calma: "Papushe, cauta-ma tu la depou, intreaba acolo de Nea Vasile. Si daca nu iti dau io banii pe oglinda, poate iti da baietzii o muie, sa mai mergi si altadata pe linie, la mishto". Blocaj total.
Vineri dupa-amiaza, spre Baneasa. Bagam a I-a, ne mishcam juma de metru. Oprim. Si tot asa. Cat pe ce sa leshin de ras cand, in dreptul meu pe banda 3, ce vad? Un Ferrari roshu! Care, desi incerca sa-si umfle mushchii, tot niste bashini obosite dadea, ca noi toti, cu 2 km la ora :) Toata lumea se amuza copios, in timp ce din Ferrari iesea un fum gros. Din nasul zmeului de la volan.
Duminica ne-a mancat la hemoroizi sa mergem in carfur baneasa. In ideea ca de la Razvan de acasa pana acolo sunt cateva sute de metri de mers si ca aveam una alta de cumparat. La ducere am facut 10 minute si am estimat, vazand cate mashini sunt pe partea cealalta, ca la intoarcere am face cam juma de ora. In Feeria se adunase tot poporul. Si-a pus marlanca hainele bune, s-a impopotzonat cu tot aurul, si-a luat burtosul si plozii si au iesit "in orash". Plin. Carutzuri care mi-au venit direct in picioare, ca purtatorul se uita aiurea. Plozii isterici tzipau si alergau si trageau. Parintii lor ii ignorau. Toate astea pe nervii mei slabiti de ploaie si de ideea ca mai sunt cateva ore si incepe IAR o saptamana sinistra de munca si de isterizat in trafic. Am reusit sa dau un branci unui plod, sa ma uit urat la ta-su si sa-i spun sa-l tzina in lesa. Daca zicea ceva matracuca materna, aplecata cu cur-i imens intr-un raft, jur ca o mushcam de beregata. Noroc ca nu a spus nimic, ca eram cu o bluza frumoasa si nu vroiam sa o patez de sange. Am incercat si la mall-ul ala mare sa mancam ceva. Ghinion. Ori era plin de alti disperati "iesiti in orash", ori unde ne-am asezat sa mancam niste paste ni s-a spus dupa 10 minute de asteptat: "nu avem nici bolognese, nici lasagna". Nu am intrat in nici un magazin. Dupa ce mi-am luat cu 10 euro niste blugi superbi de la Viena, super reducerea de la Kenvelo "doua perechi de blugi la 3 milioane" m-a lasat mai mult decat rece. Ca si restul "super-ofertelor".
Din parcarea de la Bricostore am facut exact 6 minute pana la iesirea spre strada care te duce inspre iesirea in DN. Adica, aproximativ 4 metri pe minut. Imaginea apocaliptica a sute de mashini blocate spre Bucuresti (deci, si spre blocul lui Razvan de la cateva sute de metri distanta) m-a facut sa virez brusc spre stanga. Si am luat-o spre Otopeni. Si pe sub pod, pe centura. Am trecut pe langa poarta alor mei, le-am trimis un pupic din buze si am mers mai departe. Si pe langa Doi Cocoshi. In total vreo 4 kilometri. Pe care i-am facut zburand in 12 minute. Super tare lungitura! Acasa am construit niste paste absolut fabuloase si ne-am felicitat ca n-am avut rabdarea si prostia sa stam dupa aia pe la carciumi.
Azi dimineata, in drum spre birou, Frieda mi-a aratat cum stie ea cu ABS-ul. Asta pentru ca istetzul din fatza mea, cu o duba fara stopuri, la 60 la ora, a pus brusc frana si a virat dreapta. Prin fatza altui Opel. Care si-a testat si el ABS-ul. Si pe buzele shoferului am sesizat aceleasi vorbe dulci pe care le spuneam si eu. Bip biiip biiiiiip! 'tu-tzi gura ma-tii! A mai trecut o saptamana. A inceput una noua. A venit toamna. Doamne ajuta!

Weekend de Vama

Am ajuns, in sfarshit!, si eu anul asta in Vama. Era cat pe ce sa intru in toamna cu pielea alba hepaticoasa, cand le-a venit ideea de un weekend la inceput de septembrie lui Cristi si Katy. Ca de obicei, am fugit direct de la servici, am lasat-o pe Frieda parcata la bulevard (cum naiba se face de nu apuc si eu sa conduc macar o data spre mare?!?), m-au cules frate-meu si Katy, i-am luat si pe Alina si Pedro si am taiat-o. Sufletul meu era mai greu, nu era nici Razvan cu mine, nici Iulia si Maggie. Dar m-am bucurat sa aud ca si in mashinile lor, la intrarea pe autostrada, canta Manu Chao. Drumul relativ ok, autostrada libera, traversatul Constantei un calvar (da, domnule Mazare, si tu esti pe lista mea de personaje care ar trebui chinuite si lasate sa sangereze pana la ultima suflare).
Ne-am oprit sa bagam ceva sub nas in 2 Mai. Ne-a urmarit mirosul de usturoi multe ragaituri mai tarziu. Am ajuns la Flori, gazda noastra de ani de zile, aceleasi camere dragutze si curate, flori multe, catzelul Miki istericos si bucuros de tavaleala. Vama uimitor si relaxant de goala. Ne-am oprit la un pahar de vorbe la terasa cu cearceaf (niciodata nu am stiut cum se cheama, doar ca are un fel de cearceaf deasupra barului). Paharul s-a transformat in nenumarate, tequila, Cuba Libre, doar printzesa de Alina ne-a stricat armonia cu o ... Mirinda. Bleah! Am bagat Bob Marley pe vena, ne-au jucat pe fatza luminile galbene si misterioase ale lumanarilor puse de baietii de acolo in pungi de hartie cu nisip. Sare in aer, briza racoroasa, miros de alge (pe care Alina, desi nu bause nimic, l-a confundat cu miros de porumb copt). Stare de lene totala, zambet de relaxare, pace si dor.
A doua zi ne-am trezit dubios de fresh, dar cu o foame puternica. La Bibi doar cateva mese (ocupate), "sus e inchis, ghinion", la Frontiera la fel. La Mitocanu am gasit o masa, am cerut ce si cum, dar 5 minute mai tarziu cand am vrut sa mai adaugam ceva atat de simplu ca "o bucatica de unt, va rog", ni se raspuns acru: "nu se mai poate comanda nimic". Mancarea a venit la fel de greu ca intotdeauna, nota in schimb, foarte repede.
La plaja ne-am intins monumentele tot la terasa cu cearceaf, unde am zacut in sos propriu lenos, ore intregi, in acorduri de Tracy Chapman si mult reggae. "Save my soul, save myself ..." Apa era superba, exact cat trebuie de rece, fara prea multe alge si salata, cam multe pietre in zona aia, dar altfel fara cusur. Plaja, in schimb, nu neaparat murdara, cat foarte neingrijita. Tractorul ala care zburataceshte nisipul si il face afanat nu mai trecuse de muuulta vreme pe-acolo. De asemenea, in zona aia de plaja, coshurile de gunoi lipseau cu desavarshire. Ca in fiecare an, a aparut si domnul cu piei atarnande, cu aspect de pruna uscata, cu putza la vedere, numai bun de furat amintiri. Nu putea lipsi nici Paris Hilton wanna be, o distrusa fara cur si tzatze, dar care isi mishca oasele de ziceai ca e pe pasarela, cu o palarie mare, alba si penibila pe capul mic, cu ochelari de soare care ii acopereau trei sferturi de fatza si cu o posheta neagra, cu paiete. Probabil ca nu avea fitze si bashini destule si fusese data afara din Mamaia si ajunsese din greseala la Vama. A fost foarte amuzant sa o privim rupta de beata (dupa vreo 2 pahare de vin roshu), cazuta in genunchi,cu toata stralucirea ingropata in nisip, cu un zambet retard pe fatza si niste ochi gogonati ca niste gogosi.
Am mancat la Micul Golf din 2 Mai, midiile pane au fost la fel de minunate ca in anii precedenti, mujdeiul ala cu roshii si verdeata mmmmm, frappe-ul cu exact cata spuma scrie la carte, catzeii cershetori la fel de dragutzi. Ca un fapt divers, niste tineri ce isi uneau destinele, au tinut musai sa coboare in caleshti, cu niste cai terorizati si speriati, panta de la Golf, sa isi faca photo-shooting cu marea si digul in fundal. Romantic ca idee, putin deranjant ca fapt. De asemenea am observat, cu ceva tristete, ca pe bucatica aia unde pana de curand vedeai numai piele bronzata, nu tu o urma de slip, acum numarul de persoane purtatoare de chiloti si ţâţarniţe depasea de departe nudurile.
Spritzul a curs firesc pe plaja din Vama, sorbit lenos pana au dat ashtia drumul la frigul de seara. Eu am capatat o ushoara insolatie, asa ca, sambata seara, contrar bunelor obiceiuri, bagam somn de la 11 noaptea.
Duminica am stat mai mult sub umbrela, soarele ardea incredibil de tare, aerul era greu de respirat. Eu m-am batut putin cu singurul val existent, am facut un inot sincron, ne-am hlizit cu totii. Am facut cateva sedinte de photo, sirenele la malul marii, sirenele cu ochelari, mi-am cumparat cercei cu papushele voodoo, am impachetat, am pupat-o pe Flori si ne-am mai oprit putin in 2 mai sa mai mancam ceva. Total neinspirat, din punctul meu de vedere. Nu stiu cum se face, dar parca mancarea devine din ce in ce mai proasta, cu extrem de putine exceptii. Ca si serviciile. Ca si calitatea persoanelor-turiste. Daca de tzarambeti am inceput sa imi dau seama ca vin pentru ca e cazarea mai ieftina, inca imi mai pun intrebari "ce dracu cauta aici???" vizavi de printzese boite si cu poshete, cu mutre acre si nefericite, care conduc jeep-uri si SUV-uri cu semn de incepator.
Drumul inapoi a fost ceva mai agitat. In primul rand, soarele faimoasei autostrazi ne-a orbit insistent, la fel ca la ducere. In al doilea rand, am observat cum tot romanul se vrea in depashire. Ca poate, ca il duce mashina, ca ii fortzeaza pe ceilalti sa franeze, astea sunt detalii neimportante. Toata lumea sta pe banda a II-a, toti depashesc, toti injura si claxoneaza. Motzul la cacat (la propriu) l-a constituit oprirea de urgenta (fiziologica) la budele din locul de "servicii". Atat de mult rahat intins pe atat de mult spatiu, chiar nu am vazut in viata mea. Astea sunt momentele care ma fac, fara exceptie, sa imi bag biiiiip in ea de tzara mea de doi bani, dar cu peisaje frumoase si sa promit ca nu incet, dar sigur sigur imi voi petrece zilele libere tot mai mult pe-afara.
In Bucuresti am gasit-o pe Frieda stinghera pe un colt de strada (deci, asa de liber e cand nu se parcheaza haotic in timpul saptamanii?), prafuita si incinsa de soare si betoane. Si ma mai astepta cineva, bucuros, cu mancare aburinda, cu bratze deschise si pupici umezi.
P.S. Am plans si am tanjit dupa Vama, de mai multe ori anul asta. Am un milion de amintiri cu frate-meu si Katy, cu Iulia si Maggie, amintirile mele cu mine insami. Mi-am dat seama acum ca, desi gashca cu care am mers a fost superba, am ras si ne-am distrat, poate altfel decat cu fetele, dar sigur nu mai putin, asteptarile mele au fost dezamagite. Daca pana acum Vama era o anumita stare de bine si de fapt, acum am vazut Vama doar ca pe ceva cam ponosit, cu mult prea multe cladiri de beton construite sau in curs de, cu prea multe fitze si oameni care nu au nicio treaba acolo. Sau poate ca de fapt eu sunt in plus in peisaj. Nu m-am mai regasit, nu mi-a mai shoptit marea povesti la urechi. O fi obosit si ea. Eu am plecat, pentru prima data, fara gandul "abia astept sa ma intorc la anul".

Interzis "pudilondacilor si vampirizolelor"

Mi-a placut intotdeauna sa injur. Cea mai buna modalitate de a varsa nervii si agresivitatea acumulate din varii motive (trafic, colegi stupizi, vanzatoare imbecile sau pur si simplu a bad shitty day). Ador limba romana pentru diversitatea ei, care ne face sa putem injura fara sa ne repetam o buna bucata de timp. Dar despre injuraturi intr-un episod viitor. Ce iubesc si mai mult la limba romana este posibilitatea unui limbaj colorat, piperat, savuros si ingenios. Ca opinii generale si publice, pe de o parte se spune că limba romana are probleme cu limbajul erotic, pe de alta parte lumea e plina de pudibonderii idioate cand vine vorba de cuvintele “tari”. Am citit si am auzit diversi “invatati” care au opinat cu suficientza ca uzualele cuvinte porcoase dau foarte rau in scris, ca un text care contine cuvintele “pula”, “pizda” etc. este automat asimilat limbajului de mahala.
Din punctul meu de vedere, romanul s-a nascut sigur poet, iar in combinatii de cuvinte “nerushinate” a excelat intotdeauna. De la copilaroasele “ahaha, spuse maimutza, mangaindu-si tandru putza” sau “ce-i mai mica si mai mica decat putza de furnica? Intrebarea nu ma sperie, este putza de bacterie!”, la anonimele semnate (destul de amuzante uneori) de la WC-urile publice (“Sunt un soldat intr-o armata cu un singur mercenar/O sa faci cu baioneta mea sex anal dupa care un oral” sau “Am invatat de la grei si experimentez pe gushteri ca tine/Zi de zi m-antrenez sa-ti fut creierii-n rime si tzine...” – “citate” dintr-un duel pe ushile unei bude dintr-un club) si expresiile baietzashilor care se lauda ca “beau si fut ca mashina de cusut”. Preferata mea ramane de departe "mi s-a umplut curul de lacrimi si pula de ganduri".
E adevarat ca, din pacate, se si exagereaza la greu cu folosirea excesiva a unui anumit tip de limbaj. Linia de demarcatie intre limbaj colorat, picant si savuros si cel vulgar, grosolan, scabros este extrem de subtire. Cel mai facil lucru (dar si cel mai putin valoros) este sa bagi o pula, o pizdulica, un coi-doua, considerand ca astfel se mentine o anumita dinamica a textului, pana cand se reuseste gasirea unei continuitati firesti, legata de ceea ce ai fi vrut sa spui initial.Atunci cand iti bagi abuziv pula in text ca sa arati cat esti de grozav si de fara prejudecati, se poate vorbi chiar (in caz extrem) de o violare a limbii, cand pui in text pasiune, putem vorbi de un act artistic.
Emil Brumaru, de exemplu, a difuzat asemenea versuri putin spus colorate, chiar si in plina dominatie a realismului socialist. “Iti bag in cur un flaut si o pula/Tu canti din el (din ea!), mare artista/Dar dimineata zmulge tabla trista/Clipa-i murdara ca o barabula/Scoasa din cleuri de pamant amarnic”. Hmm, ati roshit? Si favoritele mele: “Iar curul tau gigantic si vibrant/Cu bucile cum pernele si rosii/Purtat in rochii leoarca de laturi/Ti-l aratai, pe putini aplecata/Punand cu-ntelepciune muraturi”. Cum sa nu inchizi ochii si sa vizualizezi razand personajul? Cum sa strangi buzele scortzos si sa pui eticheta de “pornografie” sau “vulgar”? Nu spun ca omul nu a sarit si calul, dar eu vorbesc aici de partea dragalasha a lucrurilor.
E foarte cul sa asculti Parazitii, sa te hlizesti imbecilic ascultandu-le versurile care abunda in cuvinte care nu s-au calificat sa apara in DEX. Ce-mi place mie la Parazitii nu e folosirea acestor cuvinte, ci inventivitatea de care dau dovada in combinatii: “N-am reusit inca nici o femeie s-o conving sau s-o oblig/Printr-un contract la o muie-n leasing”. Ha! “Muie-n leasing!!!!” Hihihihihi, bestial!
Dar “radacina tuturor relelor”, pula ridicata la rang de arta, inspiratzia mea pentru acest text, ramane nemuritoarea si extrem de savuroasa Poveste a povestilor scrisa de Creanga. Cu cat nerv, consistenta, culoare, totul de-a dreptul palpabil, spune el “de fiecare strujan erau câte trei-patru drugăleţe de pule, care-de-care mai îmbojorate, mai dârze şi mai răzbelite!”. Cata filozofie de viata pura si profunda in vorbele lui! „Vorba ceea: baba bătrână nu se sparie de pula groasă”. Din punctul meu (umil) de vedere, acest text are o valoare deosebita. Da, astia suntem noi. Shugubeti, spurcati la gura, pagubosi, dar descurcareti, curiosi si shturlubateci. Am cautat referinte mai mult sau mai putin autorizate, opinii si comentarii legate de acest text. Nu stiu daca ar fi trebuit sa ma amuze sau sa ma intristeze raspunsul unui respectiv la entuziasmul unui profesor (cu privire la publicarea Povestii) care citea si discuta Povestea cu elevii lui de clasa a XII-a. „in legatura cu obsedatul care semneaza "bogdanGe" va rog sa ii da-ti IP pe mana politiei. Este un profesor pedofil, oleaca impotent caruia ii place sa isi abuzeze elevele. Este o chestiune de timp pana cand il vom vedea la ProTv arestat pentru pedofilie. Ce mizerie umana!!!” Opinii de genul acesta ma fac sa realizez ca, in ciuda net-ului, a super vitezei, a antibioticelor, a laser-ului, a zburatului in spatiu, multi dintre noi avem mentalitati de Ev Mediu, inchistari, frustrari, etichetari aberante.
Foarte tare, in schimb, m-a amuzat comentariul altui anonim, care spunea mirat: “Ce tare e textul! Eu credeam ca “pula” este un neologism!”. Da, “pula” vine din englezescul “dildo” si noroc cu hip-hop-ul autohton, ca altfel nu auzeam de el (ea) :))))
Asa cum consider ca textul lui Creanga e o pledoarie pentru normalitate, naturalete si vanjoshenie si trebuie citit si savurat fara prejudecati, ma intreb (a cata oara?) amar ce e mai vulgar si mai daunator pentru noi si copiii nostri, sa vorbim despre “sfanta pula” sau sa vedem la tv, la ora de maxima audienta, cat sange i-a zburat din barba interlopului care l-a impushcat pe Caiac sau cum a zdrobit nenorocitul ala din Audi o familie intreaga pe shosea?

Bucuresti micul New York

Am fost trezita brutal la 7 jumate dimineata, exact in mijlocul pacalitului alarmei (inca 10 minute, te rooooog!), cu pumni in usha. "Cine e?" mi-a tremurat glasciorul. Politia! Whaaat? Trage un halat pe tine, deschide usha cu ochi lipiti (de somn si de picaturi scarboase pentru conjunctivita): "Pe cine cautati?" Personajul din fatza mea genial pt ora aia. Inalt si deshirat, cu haine atarnate aiurea, cu chipiul dat shui pe spate, balanganit de corp asemanator unei ratze, figura galbena. Uitase sa-mi mentioneze ca e de la Politia comunitara, care e cu totul alta mancare de peshte. Dialogul ce a urmat, si mai ales tonul lui, m-au facut sa imi dau seama ca omu a vazut multe episoade din NYPD si filme politiste de prin New York. "familia Stoica?" Da (Lia si Miqui Stoica, intre noi fie vorba). "Sunteti proprietara unui Opel Corsa gri?" Panica, stare de leshin, FRIEDA!!!! S-a intamplat cevaaaaa??? "Da sau nu?" DA! (Doamne, m-a pocnit vreun imbecil care se crede la Hungaroring de cand ne-au asfaltat stradutza! Vreo proasta mi-a luat oglinda!). "Au venit pe strada cei de la ADP". Asa, si mi-au lovit mashina sau ce??? (pulsul o luase razna, transpirasem sub halat). "A, nu, doar ca vor sa care niste copaci si v-am ruga sa va mutati mashina". Pai, nu puteai dom'le sa incepi cu asta??? "Donshoara, va rog sa nu va panicati la mine, eu doar am venit sa imi fac datoria. Sa traiti!" See you, officer! (in pizda ma-tii de bou!)
Atitudinea lui de imitare (f proasta) a unui politzist obosit si sictirit din New York si mai multe vazute si simtite in ultima vreme, m-au facut sa realizez ca Bucurestiul nostru mult iubit nu mai e de mult micul Paris, dar are tot mai multe in comun cu NY-ul pe care il vad eu in filme si seriale. Pai, n-ati vazut cate mashini de politisti comunitari vigilenti se plimba seara printre blocuri? Ca in Bronx, tata! Atat de previzibili in programul de dat ture, incat intre doua rotatii de-ale lor, acum un an de zile mi-au spart Ticutzul din fatza blocului, fara sa simta nimeni nimic!
O alta asemanare e cea din cartier, care pare o bucatzica de Harlem. Zeci de "mexicani" autohtoni adunati in fatza blocurilor la povesti si luat de fete, "portoricance" haladite care vorbeshte tare si sparge seminte, ca negresele lor! E adevarat ca acolo se impushca pentru droguri, aici isi dau in cap pentru o votca, dar astea sunt detalii. Urla manelele la fel de tare si suav la ureche ca hip-hop-ul lor. Mashinile, mmmmmm, mashinile ... La ei cu cat iti atarna mai mult turul pantalonilor si ti-e mai stransa esharfa pe cap, cu atat esti mai jmecher si ai mashina mai pizdoasa. La noi lipsesc esharfele, dar cu cat e mai intunecat intre blocuri, cu atat sunt mashinile mai Audi sau mai BMW si cu atat mai repede scap basma curata desi au omorat oameni pe trotuar sau pe trecerea de pietoni.
Asa cum New York-ul e "orashul care nu doarme niciodata", putem spune ca Bucurestiul e "orashul unde nimeni nu poate dormi vreodata", ca daca ai geamuri pe spate nu lipesti geana pe geana ca iti urla muzica sau pocnesc borcanele cand cashtiga Steaua, daca ai pe fatza, prin Pasajul Lujerului sau pe orice bulevard care se respecta, fac baetzii intreceri cu mashini tunate sau motoare sculoase si musai zgomotoase.
La bashini si fitze de club, cred ca viputzele noastre o bat la cur pe Paris Hilton, parerea mea. Pai, isi permite, baaa, panarama aia sa sparga 15.000 de euro pe o sticla de shampanie in Bamboo? Io cre ca nu! La capitolul asta cred ca si depasim New York-ul. La prostii aia, si la cel mai exclusivist club, daca e galagie si scandal, ii ridica politistii pe toti, fara sa-i intrebe de contul din banca. La noi, umbla oamenii din vecinatatea cluburilor, disperati de zgomotul noapte de noapte, si li se spune shoptit "mai bine nu mai faceti reclamatie, va faceti rau, sunt interese mari la mijloc".
Asa cum miile de taxiuri galbene sunt simbol in New York, si in Bucuresti sutele de taximestristi imbecili care conduc haotic, ies cu bata la tine daca iti permiti sa le dai un flesh, care blocheaza o banda intreaga de bulevard sau opresc in mijlocul strazii ca "asa vrea mushchii lor" sunt un simbol al lipsei unui minim de conduita in trafic.
In ultima vreme si fundalul sonor a devenit comun cu cel al NY-ului din filme: sirenele ambulantelor. La orice ora din zi si din noapte, ascutit, sinistru.
M-am gandit sa nu ma mai uit la filme si seriale cu New York, ca imi fac rau singura. Infrastructura, ordine, lege, un mecanism aproape perfect de functionare a unui oras imens si extrem de viu, nu vom avea niciodata in Bucuresti. Nu pentru ca nu se poate, ci pentru ca nu se doreste. O sa ma reprofilez pe telenovele, ca in alea regasesc actualitatea noastra mult mai bine. Saraci, carpiti in cur, gunoaie, gura mare versus viloaie opulente, Lexus-uri si Ferrari, slujitori, megalomanie. Ay, caramba! 'la mea!

De ziua lor

S-au cunoscut la un dans. El cu prietenul cel mai bun, ea cu o prietena. De ele s-au luat niste baietzi, ei au sarit sa le ajute. El i-a spus ca lucreaza la IDEB, ea ironica l-a botezat "baiatul care sufla in becuri". Un dans, un zambet, "te sun zilele astea". Dar nu a sunat-o decat dupa vreo cateva luni bune. Ea ofuscata s-a facut ca nu il recunoaste pe baiatul care sufla in becuri, el a implorat-o sa-l creada, fusese luat in armata. Au inceput sa se vada, sa iasa. El a vazut-o in explozia de personalitate de 1 metru jumate pe femeia lui, iubita lui, mama copiilor lui. Ea l-a inceput l-a considerat cam cuminte si prea serios. Cand el a venit cu un superb buchet de cale sa o ceara de la parinti, a facut fitze si a strambat din nas: astea sunt flori de mort! Dupa palma primita de la tatal ei, si-a reconsiderat parerea: calele sunt flori de la nuntile regesti. Si l-a vazut si pe el altfel: serios, dar indragostit, sobru, dar de incredere, ochi mari, gura frumoasa, barbatul ei? tatal copiilor ei? Ei, bine, da. Si pe 26 august 1972 s-au casatorit. Ea cu cel mai lung si bogat par din lume, el cu inca mult par pe cap si 60 de kile. Ea s-a tuns cateva zile mai tarziu, pentru ca isi dorise mereu par scurt, iar tatal ei nu a lasat-o. El cred ca atunci s-a indragostit iremediabil de ea. Un an mai tarziu aveau un baietzel blond si frumos, s-au mutat in casa lor. Dupa inca 4 ani, ea i-a spus: plecam la mare sa facem fata! Lumea a zambit neincrezatoare, el a avut incredere in cuvantul nevestei lui. Si 9 luni mai tarziu a aparut si fata! Pai, putea Tauroaica sa faca altceva? Si-a propus, a lucrat, a reusit, nu? Si-am devenit eu fata lu tata, Cristi baiatu lu mama. Si amandoi copiii lor.
Sambata i-am sarbatorit la cei 36 de ani de viata impreuna. Viata plina, cu dragoste, bucurii, suparari, tristeti, drame, moarte, cununii, botezuri, hopuri, suishuri si coborashuri. Si multe momente de fericire cred eu. Ani de zile i-au invidiat toti ceilalti ca erau frumosi, ca erau veseli, ca dansau, ca aveau, ca erau. Si m-a durut sa aud cum spuneau "eram sigur(a) ca si ei au probleme, dar deh, le-au ascuns, din orgoliu". Nu le-au ascuns, ci doar nu si-au spalat rufele in public si nu si-au pus poalele in cap. Din mandrie si demnitate si din respect personal si unul pentru celalalt. Ce am admirat eu enorm la ei, si acum ca adult, si atunci copil fiind, e faptul ca nici macar in fatza noastra nu s-au tziganit, cu o mica scapare din cauze de pereti prea subtiri. Nu s-au jignit, nu si-au spus cuvinte grele la suparare, pe care sa nu le poti lua inapoi. S-au certat, au avut probleme, am auzit si cuvantul divort o data. Si cu toate astea, nu stiu cum, dar au trecut peste toate. Si nu din lashitate, teama sau "pentru copii", ci pentru ca asa au simtit si au vrut ei. Pe mama am crezut-o intotdeauna de fier, ea nu s epierdea cu firea nici cand ne loveam, nici cand murea cineva, nici cand ne-a ars casa. Am vazut-o mica si atat de fragila acum nu multa vreme, cand el era in spital si pe ea am gasit-o palida si speriata "eu cui raman daca se intampla ceva?" Mi s-a rupt sufletul, am luat-o in brate si a acceptat. Ceea ce pentru mine nu a insemnat ca a imbatranit ea sau ca imi arata vreun semn de slabiciune, ci ca m-am maturizat eu si ea are incredere in mine.
Alt lucru pe care l-am admirat la ei este faptul ca, desi ne-au iubit intotdeauna mai presus de orice, nu au uitat niciodata de timpul lor in doi. Cred ca cea mai mare potriveala dintre ei a fost dansul. Imaginea mea despre ei este in cuplu, amandoi cu spatele drept, amandoi cu ritm, pasi, dragoste pentru muzica, dansand.
Dupa 36 de ani impreuna, pleaca si in concedii fabuloase prin Franta, Italia, Corsica, Grecia sau pur si simplu prin frumoasa noastra tzara, mai tot timpul spre Ardeal, ca de-acolo isi trag seva amandoi. Ea vorbind intr-una, atenta intotdeauna la bagaje si la detalii, el cu aer pishicher, la volanul mashinii, cu grija CD-urilor de ascultat. Ce e fabulos e ca se intorc dupa 2-3 saptamani intotdeauna cu 10 ani mai tineri, cu o tona de povesti, de culoare, de cadouri, de piele bronzata. Ea mica si vorbareatza ca o vrabiutza, el mare si pontos ca un urs.
Cand el trebuie sa plece in vreo delegatie, ea ii face atenta bagajul si dimineata se scoala somnoroasa sa-l pupe. Pe gura. Si daca nu o suna de 2-3 ori pe zi sa-i spuna ce si cum face, ea boscorodeshte. Dar el suna, intotdeauna.
Au trecut 36 de ani. Au facut nu o casa, ci doua. Un apartament in care stau eu acum si o casa superba, cu o gradina imensa, plina de flori (si roshii, castraveti, vinete si fasole pe care el le ingrijeste cu mare efort, dar si placere). Li se joaca nepoata printre picioare, ii umple de fericire cu nazbatiile ei. Nu au imbatranit, doar au inaintat frumos in varsta. Si pleaca si acum, ei doi, cu nepoata, cu copiii, cu prietenii sau pur si simplu ei doi gugushtuci, in concedii frumoase, de unde vin cu zambet pe buze, 10 ani mai putin, cadouri si gramada de povesti.
Sunteti cei mai minunati parinti, dar mai ales oameni din lume si cei mai importanti din viata mea. Va iubesc. La multi ani sanatosi si bucurosi pe mai departe!

De cartier

"Unde stai?" In Militari la Lujerului, in blocul meu cu 10 etaje, in apartamentul meu cu hol lung si 3 camere. Cu o intrerupere de 3 ani, stau aici de cand m-am nascut. Am iesit aseara sa iau cate ceva de jos si am ajuns sa ma plimb vreo ora, cu nostalgie, amuzament, teama, strambat din nas, zambete si pareri de rau. Cartierul meu, radacinile mele. Toate's noi si vechi sunt toate. Blocurile inalte, urate, coshcovite, asezate intr-o geometrie aberanta care te "ajuta" ca daca nu ai draperiile trase sa fii observat in toata splendoarea dintr-un milion de apartament care au vedere perfecta direct in dormitorul tau. Ani de zile mi-am baut cafeaua cu acelasi barbat, in fiecare dimineata. Eu pe geamul meu de la balcon, el pe geamul lui de la bucatarie, in blocul din fatza blocului meu, la vreo 50 de metri distanta. Desi nu il cunosteam, ajunsesem sa ma ingrijorez cand nu aparea in vreo dimineata si eram ushor geloasa cand vedeam uneori o silueta feminina prin casa lui. De cand s-a mutat parca nu mai e la fel de aromata cafeaua.
In cartierul meu oamenii stau de povesti, scandal si barfe in fatza blocului, ca in Harlem sau, ca sa fim mai nationalisti, ca la tzara pe prispa. M-am amuzat aseara sa vad ca nu s-a schimbat acest obicei, doar au mai imbatranit protagonistii. Si pe bancutzele din mini parculetzul cu iarba uscata stau aceiasi neni si joaca table si aceeasi nebuna, acum carunta, tzipa la ei si alearga de besmetica, inconjurata de catzei. A mai fost o nebuna in cartier, care umbla dezbracata, doar cu niste ciorapi-plasa pe ea. Cu toate astea, copiilor le era frica de ea si nu isi bateau joc. Am inteles ca s-a prapadit, saraca.
M-am plimbat pe la parterul blocurilor unde cand eram eu mica era: La Paine, La Librarie, La Alimentara, La Grasu (care era un macelar imens, cu un shortz cat o copertina de cort, care iti dadea carne buna si mezeluri pe sub mana, daca ii zambeai frumos), La Frizer, La Cofetarie, La Pantofi, La Mobila. Acum toate sunt sedii de banci. Ca sa o parafrazez pe prietena mea Alina, adevarul e ca viata e facuta din rate, nu din carne si prajituri. Ma intreb cat o sa mai reziste si mica macelarie de unde inca iau cea mai buna carne tocata, tantile alea vorbesc cu "puiule", "fetitza", iti zambesc si te fac sa te simti de-a casei. Probabil e prea mic spatiul, nu prezinta interes pentru banci. Poate vreun Amanet. Tutungeria-mercerie, unde intram cand eram copil si imi umpleam plamanii de miros de tutun combinat cu apa de colonie si de unde cumparam nasturi si papiote de ata colorata, e acum magazin de shtampile. La cizmarul care schimba flecuri e un solar. Doar Loto Prono a ramas la locul lui, sub coloane, neschimbat, intunecat si cu miros de mucegai. Ar trebui sa-mi joc mai des norocul in cifre. Mi s-a facut un dor nebun de fabrica de lapte si de copacii mari si batrani care o inconjurau, daramata cu mult zgomot si praf ca sa se construiasca mastodontul dizgratzios de Cora. Beton si fiare. Fara suflet.
Era sa leshin de emotie si de amuzament cand am vazut ca mai exista sordida carciuma "Una mica la Georgica", de unde luam sifoane cand eram mici si unde isi beau (si acum) cu succes mintzile toti distrushii din zona.
M-am apropiat de bloc, unde locul copiilor din noi (acum adulti cu copii, cu serviciu, mashini si responsabilitati) a fost luat firesc de alti pushti care se hlizesc, mananca seminte si atarna pe garduri. Doar ca la ei nu mai striga nimeni sa vorbeasca mai incet sau sa se duca acasa ca e tarziu. Tanti Stelutza, Chirila sau Munteanu s-au dus in locuri cu liniste si verdeata, iar cei de acum au termopane si nu ii mai deranjeaza. Noi parca eram si mai multi. Pe aleea blocului saream elasticul, 1,2,3 la perete stai!, Lapte gros, Tzara tzara vrem ostashi. Imi aduc aminte ce nebunie era iarna cand ne bateam cu vecinii sa nu ne arunce sare pe derdelushul luuuung pe care ne chinuiam sa-l facem si pe care ne dadeam pana transpiram si la chiloti. Iar in pasajul facut prin '88, ne dadeam cu bicicleta de ne ieseau aburi pe nas. Acum isi accelereaza exagerat zmeii motoarele.
Dupa coltul blocului, spre ghena, m-am pupat eu prima data cu un baiat, in clasa a 6-a. Doar asha, un tzoc pe buze, dar atat de intensa senzatia! Tot in zona, respectiv la etajul 9, la un baieram, m-am sarutat de-adevaratelea, un an mai tarziu. De altele nu mai spun, oricum s-au intamplat in frumosul meu apartament. Pe care desi l-am zugravit si imbunatatit anul trecut, pastreaza inca vii toate nebuniile intamplate. Fotbalul pe hol cu mingea de tenis cu frate-meu, imbracatul cu hainele mamei si mascaritul din dormitor, biroul scrijelit cu numele formatziilor preferate, baieramurile nebune, pupacitul si inghesuitul prietenilor nostri care veneau la petrecerile noastre cu zecile, pentru ca ai nostri nu ramaneau acasa. Acum foarte rar se mai tzine un party in bloc, astia de acum prefera sa se imbete prin cluburi.
In Militari, la Lujerului, bloc 25/3, ap. 63. Locul pe care il numesc ACASA.

De weekend

Ne-am facut un foarte bun obicei ca in fiecare weekend sa fugim din oras, mai pe centura la ai mei, unde curtea mare si atat de verde si de inflorita ne face sa ne simtim mult departe de praful Bucurestiului, mai pe la Gulia, "la tzara" la Alina si Pedro (sunt doar 20 de km de oras, dar suficienti pentru a ne transborda in o cu totul alta stare de spirit). Weekendul asta a fost la Gulia. Un satuc bine aranjat pe marginea strazii relativ asfaltate, cu multe biciclete si oameni care stau la povesti in fatza portii. Cele cateva vilutze locuite de bucurestenii care au vrut sa se protejeze de infectia orashului nu strica cu nimic peisajul. Din curtea Alinei te uiti intr-un lan de porumb marginit verde de padure. Zgomotele locale sunt hamaitul cainilor, sfaraitul carnii pe gratar, mieunatul nenumaratelor pisice si tzaraitul greierilor. Cea mai buna spalare de creier.
Ne-am adunat mai multi, Alina si Pedro, frumosi ca intotdeauna, frate-meu si Katy, "fugiti de-acasa" sa vada si ei cum e sa fie musafiri si nu gazde, Claudia, Ninel si Rusty, 3 oameni deosebiti pe care cu bucurie si mandrie ii numesc acum "prietenii mei" si noi doi. Oameni diferiti, stiluri diferite, combinatia perfecta de discutii, muzica, hlizeala si spritz. Eu m-am trezit foarte inspirata de sambata dimineata si de-aia am gatit o minunata ciorba de pui cu borsh si legume. Completata genial de gratar bine marinat si cartofi tzaraneshti. Rusty ne-a rasfatat cu niste clatite tavalite prin dulceata de nuci verzi. Si-a curs berea, si-a curs vinul. Si povesti, si barfe, si glume si shicane. Ne-au dansat luminile galbene ale lumanarilor pe masa si pisicele nebune printre picioare.
Dar atmosfera aia de vacanta, de relaxare si de lene pisiceasca, ne-a fost completata de o luna mare si nebuna, care lumina ca ziua. Si pe la 11 noaptea ne-a facut surpriza de-a se eclipsa cocheta. Pace totala, liniste de inceput de lume.
Duminica a inceput cu lacrimi de bucurie: aur la sol, aur la marathon, bronz la 8+1. Cafeaua cu lapte e mult mai buna pe terasa, cu un fluture mic agitandu-se in jurul tau. La pranz, alta inspiratie. Supa de pui cu taietzei de casa, piure si gratar de pui. Lejer, de vara. Lenevit pe canapele, in suc propriu (nu as vrea sa stiu cum a fost in oras, daca aici la curte, cu furtunul de apa shiroind la picioare, simteam ca ne fierbe neuronul adormit).
Duminica a trecut prea repede, e clar nevoie de o lege care sa instituie duminica de minim 30 de ore. Seara inapoi spre orash, "ashii volanului" veniti de pe la munte iti dau flesh-uri si claxoane imbecile "da-te, nene, din calea lor de zmei care se grabesc sa ajunga acasa!". Bip bip biiiiiiiiiip! In puii mei!
Azi e luni, prea cald, prea praf, prea munca, prea inceput de saptamana. Dar las' ca trece ea marti, si miercuri, si joi si e deja vineri si iar weekend. Si greieri, si liniste, si stare de vacanta.

Revista presei

Dupa cum promiteam, revin cu mare avant cu o Revista a presei de ultime zile, subiecte de mare interes si importanta capitala. Miercuri dimineata m-am trezit buimaca si direct pe Antena 3 sa vad ce au facut fetitzele noastre la gimnastica. Ghinion, stirea de deschidere si de mare suspans: bietii deputati si-au intrerupt vacantzele la tzara pentru o sesiune extraordinara, domle, sa voteze daca sa se inceapa sau nu urmarirea penala a lui Mitrea si Nastase. Cat dramatism in relatarea jurnalistului! Cata emotie! Si cat de imprevizibil rezultatul votului! Noroc ca de data asta Realitatea si-a mai spalat din pacate si a facut o mica editie speciala in cinstea extrem de uluitoarei performante a copilelor la gimnastica. Da, am fost candva o putere in gimnastica, acum e un miracol ca au luat in fatza rusoaicelor. La fel cum m-au minunat si incantat nespus celelalte medalii. In schimb, nu m-a mirat deloc faptul ca un inotator roman a ratat concursul pentru ca antrenorul a uitat sa-l anunte la ce ora intra! Au vuit ziarele, forumurile s-au incins: "ii doare in 14 de tzara!", "sa-si ceara iertare in fatza natiunii!". Care natiune sparge seminte, da pe gat o bere si carcoteshte atotstiutor, afectandu-ne strict in bashchetzi cate eforturi fac, cate sacrificii si cata bataie incaseaza.
Sa trecem si la subiecte mult mai serioase si mai importante. A avut loc primul accident pe autostrada Transilvania. Ce e atat de spectaculos in aceasta stire e faptul ca autostrada asta nu exista, nu s-a inaugurat inca nici macar un metru de asfalt turnat! Asta imi place la noi, ca suntem pro-activi. In aceeasi zona de interes, porno-starul Romaniei, Alina Plugaru, cauta disperata o firma de asigurari care sa-i poata oferi o politza de asigurare a obiectului muncii, respectiv organele genitale. Mi se pare normal. Se impiedica biata de ea si se infige aiurea in vreo sula prea sculata, sa aiba fata full Casco sa acopere costurile de reparatii.
Aflu cu sufletul la gura ca "s-a speculat mult în presă, zilele trecute, pe tema bătăii pe care Simona Sensual a încasat-o de la iubitul ei, Nicu „Maharu”, una dintre teoriile vehiculate fiind aceea că „Maharu” a prins-o pe blondă vorbind la telefon cu Ionuţ Barbu, un băieţaş de oraş, poreclit „Prinţul”, care s-a iubit, în trecut, cu Claudia de la Sexxy". Adica, din cauza ca am fost intr-un amarat de concediu am ratat acest episod+teoriile/postulatele/axiomele aferente? La naiba!
E, dragilor, e oficial, daca vreti sa fiti tot mai incantati de cei din jurul vostru, apucati-va de baut. "Alcoolul ne face să-i vedem pe cei din jur mai frumoşi decât sunt în realitate. O echipă de cercetători de la Universitatea din Bristol a demonstrat ştiinţific această teorie". As vrea sa stiu ce trebuie sa consumam ca sa nu ii mai vedem pe cei din jur cat sunt de mitocani, imbecili, marlani.
Probabil din cauza ca are o familie foarte urata, plus olimpiada asta care ne-a incins pe toti, un nene din Iasi a tinut sa bata un record absolut si a ajuns la spital (de unde a si iesit pe picioarele lui in scurt timp) cu o alcoolemie de 6 la 1000! In conditiile in care medicii considera ca la 3,5 la mie deja esti in coma profunda si poti sa dai coltzul. Pe cand o olimpiada la tras la masele ca sa stam si noi linistiti ca ne intoarcem acasa cu nenumarate medalii? La cat de pregatiti suntem, cred ca am putea si sa o organizam la noi in tara. Hâc! Hai noroc si la mai mare!

Sfaturi pentru femei

Rasfoind lenos ziarele virtuale (imi fac mea culpa ca nu am mai facut o Revista presei serioasa de ceva vreme, dar promit sa revin curand cu amanunte; chiar, ce o mai face Simona Sensual?), dau peste un titlu din categoria "X sfaturi pentru un orgasm mai intens" sau, dupa caz, "Y ponturi pentru o ciorba de perishoare mai gustoasa". 10 lucruri pe care ar trebui sa le incerce orice femeie - pentru a se deconecta si rasfata. Hmmm, pana sa se incarce pagina (deh, calculatoarele-tigaie incarca o pagina de net si in 2 minute), deja imi inchipuiam: sa incerce sa injure mai putin in trafic, ca isi omoara neuronii degeaba, sa ajunga macar o data pe an la un control ginecologic si altul la dentist, sa incerce ciorba de burta macar o data fara sa vomite, etc, lucruri in care ma regaseam eu. Oricum, asteptam ceva descoperiri de genul gaura de la macaroana sau apa calda.
1. Incearca o non-dieta: o zi in care sa mananci ce iti place, cand iti place, fara sa te gandesti la cate calorii contine alimentul respectiv. Buna asta, imi spun in timp ce ling inghetata de fructe de padure, desert dupa shnitzelul cu cartofi caliti cu ceapa si salata de muraturi.
2. Mergi in vacanta! Wow, asta da lucru de incercat de catre femei. Si de catre barbati, parerea mea!
3. Renunta la cardul de credit! Ia-ti mancare la pachet la serviciu in loc sa comanzi de la McDonald’s, fa-ti cafeaua acasa si evita sa dai iama in hipermarketuri cu cardul in mana! In primul rand, cine dracu mananca la McDonalds daca la punctul 1 se spunea de numarat calorii? Si cine plateste la McDonalds cu cardul??? Oricum, eu in hipermarket dau iama cu bonurile de masa, deci nu se pune!
4. Incearca sa te lasi macar o zi de "drogul" Hollywood. Nu mai citi despre vedete, nu te mai uita la telenovele, mai bine te vezi cu prietenii. Cu care sa discuti barfitor despre amici comuni, "ai vazut, fata, cat s-a facut Nicoleta Luciu?" si "trebuie sa ajung la 8 acasa ca incepe Anatomia lui Grey".
5. Fii "burlaca" o perioada! Nu-i asa ca te-ai saturat sa tot saruti broaste asteptand sa se transforme in print? Aici e mai delicat, parerea mea. Sunt femei care mai bine pupa broashte pe principiul "rau cu rau, dar mai rau fara rau". La fel cum exista atat barbati, cat si femei, cu inclinatii zoofile! Poti face ceva in gustul si placerea omului???
6. Pune bazele unei afaceri! Eee, asta e buna si clar trebuie incercata macar o data. Mai ales ca nu iti trebuie mult timp sa realizezi ca oricat te-ai zbate, nu prea iti iese nimic, ca nu ai "spate/amant generos", ca dai pe taxe si impozite mult mai multi bani din buzunar decat ai spart de nebuna in hipermarket (de pe card) cand lucrai la "stapan".
7. Sexul nu mai e de mult un tabu, si de ce ar fi? Si barbatii si femeile cauta dragostea adevarata, perfecta, vesnica... Insa cateodata vrem doar sa ne distram! E, cu asta sunt de acord in totalitate! Cine nu a avut macaro aventura de o noapte, nu stie ce-a pierdut!
8. Infrunta-ti teama! Incearca sa stai aproape de acel lucru de care iti este teama cel mai mult: paianjeni sau serpi, inaltime sau spatii inchise. O sa te simti mai puternica, fie si numai ca ai incercat sa fii mai curajoasa. Mda, cand m-am uitat de la etajul 10 afara era sa vomit, iar de cate ori e intuneric in camera mi se ridica parul pe ceafa si nu imi place cum imi sta!
9. Schimba-ti stilul si adopta unul care te prinde mai bine! Aici e un pic riscant, mai ales daca incerci sa faci asta singura. Decolorantul aplicat acasa te poate duce de urgenta la un aparat de ras latzele arse, decolteul care ii vine atat de bine lui X, la tine ar putea arata penibil. La schimbarea stilului ai nevoie de oameni care chiar tin la tine si iti vor spune "NUUUU!!!!" si "vezi ca ti s-a intins putin rimelul", nu din cei care ranjesc malefic in timp ce-ti spun: "Iti vine super cu rochia asta mov cu galben si cu roz, pana la fund" in timp ce in capul lor isi zic "Frateeeee, cata celulita i se vede, cat de papagal arata in culorile astea si ce cur imens are!".
10. Oricat de mult iti place sa stai langa el, sunt unele lucruri pe care le stii numai tu despre corpul tau. Cumpara-ti o jucarie sexuala care sa-ti ofere senzatii de neuitat! Nu trebuie sa stie nimeni! E, finalul e apoteotic, din punctul meu de vedere. In primul rand, de ce trebuie musai sa iti iei o jucarie pentru a descoperi lucruri noi la corpul tau? Si in al doilea rand, care mai e farmecul daca nu stie nimeni ca ai o jucarie?!
Daca aceste 10 puncte au cat de cat o substanta, chit ca in majoritate sunt anoste si puerile, chiar redundante, urmatoarele "sfaturi" gasite intr-o revista de fashion (ma scuzati!), varianta on line, sunt cel putin imbecile: "Vara nu e momentul sa iti terorizezi parul cu tot felul de coafuri complicate" (pe bune?! De-aia se marita toata lumea vara si-si face ikebana in cap?), "Pentru a da instantaneu prospetime chipului tau, foloseste un fard de obraz in nuante naturale de roz" (si daca ai tenul mai spre galben sau varianta masliniu, stii ca vei arata ca un clovn sau ca o patzachina daca te dai cu roz?), "Soarele, nisipul, clorul din piscina iti pot irita ochii, pune-ti picaturi" (de nas!), etc.
Intotdeauna m-am intrebat cat de imbecile ne considera fatucile astea care scriu asemenea penalitati? Si pe de alta parte, cat de tampite sunt femeile care mai dau bani pe revistele astea, in loc sa-si cumpere o cutie de Nirvana cu praline, un spumant uleios de baie sau pur si simplu o shaorma cu de toate?