"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

miercuri, 17 decembrie 2008

Criză de fiere politică

Când eram copil, mergeam cu ai mei la circ. Prima dată, deşi era frig şi mirosea ciudat, am făcut ochii mari. M-am entuziasmat. Aveam impresia că fac parte din ceva mare. Şi important în viaţa mea de copil naiv. A doua oară, m-au speriat îngrozitor clovnii. Şi am plâns. Dar m-am dus şi a treia oară. Pentru că am închis ochii la clovni, dar mi-au plăcut leii. A patra oară, deja trecuse ceva vreme, vedeam altfel lucrurile şi nu mă mai entuziasma mai nimic. Stăteam în primul rând şi vedeam toate detaliile. Clovnii erau dacă nu înspăimântători, cel puţin trişti. Leilor li se vedeau coastele. Şi răgeau dintre gratii. Acrobaţii aveau cearcăne. Şi era frig şi mirosea urât. Peste toate astea, au venit nişte hipopotami. Şi unul m-a scuipat. Direct. Un scuipat mare, greu şi concentrat. După care mi-a întors imensul cur şi s-a pişat. S-a întors la ceilalţi hipopotami şi şi-au văzut de ale lor. Am plecat cu ură în suflet. Umilită. Şi n-am mai mers niciodată la circ...
În 1996 am votat pentru prima dată. 18 ani. Entuziasm şi naivitate. În 2000 am votat de frică. Cu scârbă. În 2004, deja nu mai credeam în spiriduşi şi zâne. Dar vroiam PSD-ul jos. Să dispară. Să nu mai văd rânjetul de hienă a lui Iliescu. Şi sictirul lui Mitrea. Şi aroganţa lui Năstase. La referendum, când s-au făcut acele alianţe de tip anus contra naturii PNL+PSD, UDMR+PRM doar ca să-i pună pumnul în gură lui Băsescu am spus că trebuie să fie ceva acolo. Că nu degeaba mitocanul, specialistul în gafe, hăhăitul naţiunii şi i-a ridicat pe toţi în cap. Am votat NU şi am aşteptat să se întâmple CEVA.
În campania asta am văzut iar circ. Grotesc. Paiaţe sinistre aruncând cu rahat una în alta. Ei cu ei. Noi cu voi. Ei hoţi, noi fete mari. Tactu-i prost şi mă-ta-i curvă. Ba pe-a mă-ii, băăă, vierme! M-am dus pe ceaţa, din sânul familiei calde, doar ca să pun ştampila. Nu ca să iasă unii, ci ca să nu iasă alţii. Nu m-am mirat că s-au bătut cu cărămida în piept că i-au votat 30% din 30%. Mă aşteptam.
Dar, recunosc, în secunda în care i-am văzut cum îşi dau labele păroase, cum şi-au dat cu parfum peste căcatul de pe faţă, cum şi-au pus miere pe limbile otrăvite, n-am mai putut. I-am văzut înşiruiţi, paiaţe deşirate cu rictus de hienă, javre costelive avide de ciolan, pe post de lei, jivine sinistre cu limbaj de lemn putred pe post de negociatori, cu marele circar odios în frunte. Şi s-au transformat toţi în hipopotami băloşi. Care s-au uitat cu ochii galbeni direct în ochii mei. Şi m-au scuipat direct între ei. Un scuipat mare, greu şi concentrat. După care s-au şi pişat pe mine şi pe toţi ceilalţi. Şi ne-au întors curul mare şi s-au apucat de bălăceala lor. Ei cu ei. Noi, vai de noi.
Şi nu m-a apucat greaţa. Nici lehamitea. Ci o reală şi oribilă criză de fiere. Şi am vomat în jeturi. Şi am avut spasme. Şi am crezut că o să mor. Nu mai puteam vorbi. Tocmai când le doream fiecăruia dintre ei câte o criză din asta, am găsit nişte versuri, ale unui om dus prea repede (Marcel Hârjoghe), care spunea, tocmai la 1977:
A fi porc - nu-i lucru mare.
Poţi fi porc: porc prin născare
Sau, de n-ai obraz subţire,
Poţi fi porc prin devenire.
Iar câine - la fel: sadea
Când te fată o căţea,
Sau când simţi neîncetat
O nevoie de lătrat.

Dar să fii un porc de câine
Asta nu poate oricine...


P.S. Ştiţi cât mai costă un transplant de ficat? Caut unul nesimţit, nepăsător, fără conştiinţă, fără mândrie, fără alte dorinţe în afară de slănină, ţuică şi mujdei.

10 comentarii:

  1. Ha, pe mine s-a pishat tigrul la zoo :) si de atunci le stiu pozitia :)
    la noi in politica e drept, nici unul nu poate fi tigru.
    toti arata a hipopotami, si se comporta ca niste hiene.
    oare cand or sa devina vulturi ce pasc din cadavre?
    in alta ordine de idei, TU devi dependenta! si nu-ti face bine!
    quit politics! get into APH - anonim politic haters.
    Mimi

    RăspundețiȘtergere
  2. Mimi, de pipi de tigru aş fi fost chiar mândră :) La noi sunt tigrii de hârtie, în cel mai bun caz. Din hoituri se înfruptă deja ticăloşii. Mi-a mai trecut dependenţa, dar a rămas ficatul afectat :(

    RăspundețiȘtergere
  3. Si te gandesti de ce naibii mai stam sa populam aceasta tarisoara frumoasa (pacat ca e locuita, nu?). Eu le-as pune tuturor astora despre care atat de bine ai scris, Imnul Golanilor (sau Golan post mortem...)non stop si dat taaaare, direct in urechi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cris, tare mi-e teamă că au depăşi de mult stadiul de golani.

    RăspundețiȘtergere
  5. ca sa nu mai vomitam si la alegerile viitoare e bine sa fim mai activi...baietii de la Atena sint un exemplu excelent!labagiilor din gloata politica NU le e frica de noi. Pacat! dar exista un inceput pentru orice(inceputul a fost cel din 1989)

    RăspundețiȘtergere
  6. De obicei ca sa imi reprim starea de greata folosesc cate un paharel de tarie ... din pacate la cantitati mari tot asa de afectat imi e ficatul si nu e cu efect permanent :(

    RăspundețiȘtergere
  7. @Karma: eu ma gandesc cu groaza ca nu stiu cu cine naiba i-am putea inlocui pe astia! Ca nu stiu cum se face, dar orice om cat de cat ok, odata ajuns acolo, se porceste in secunda 2!
    @Rhodos: eu beau oricum de placere, sa mai beau si de greatza, unde as ajunge? :)))

    RăspundețiȘtergere
  8. ei, a ajuns Nutzi ministareasa turismului. eu auzisem un zvon ca vroia cultura dar au trimis-o la turism.
    of, imi vine sa urlu cand vad cine e in actualul guvern. si cand il mai aud si pe Bombonel ca-si da cu parerea despre cine ar tb sa fie ministrul justitie ... unul care sa nu-i mai trimita dna-ul pe cap, probabil.

    RăspundețiȘtergere
  9. @Anonim: pai, poate cu Nuztica la Turism ajungem si noi sa avem turism faimos ca Thailanda, asa :D In plus, poate se intalneste ea cu presedintele Norvegiei si pune de un parteneriat durabil :P

    RăspundețiȘtergere
  10. @ Karma
    Nu, nu e bine ca in Grecia.Bolsevicii tot asa au inceput, propovaduind anarhismul, si au ajuns sa ucida la propriu pe cine misca in front. Mai bine zi Doamne fereste!

    Nutzy spaima ... e omul potrivit la locul potrivit: ce de mai parcari or sa impanzeasca tara, sa incapa in ele toti turistii (eventual in corturi ca hotelurile or sa fie in criza)

    RăspundețiȘtergere