Vulpea, Frieda şi bărbaţii cu mănuşi

Mă gândeam zilele astea că am cam neglijat-o pe Frieda. Şi ea, săraca, e aşa iubitoare şi drăgălaşă în fiecare zi. Aşa că am decis ca azi să fie ziua ei. De dus, de plimbat, de răsfăţat. Dar cum întotdeauna e un spirit rău care îşi bagă coada, am început ziua cam prost. Am coborât încântată, cu noul accesoriu 3-în-1 de la gagicu Moş (gluga cu fular şi buzunare încorporate - sunt convinsă că nu vă închipuiţi, dar e bestială chestia). Am găsit-o pe Frieda gătită toată, plină de floricele şi steluţe. Iar eu, ca un bărbat din ăla idiot care în loc să zâmbească şi să-i spună două vorbe frumoase nevestei care s-a aranjat şi s-a coafat şi arată bine, intră în casă şi începe direct să urle că a avut o zi de căcat la servici, încep să mă isterizez la ea: "Păi, bine, fată, eu întârziu la birou, traficul e de rahat, am o grămadă de treabă, şi ţie îţi arde de parbrize îngheţate?" Cotrobăi ca o nebună. Normal, nu am racletă. Nu găsesc ca sculă de ajutor pentru gheaţă decât o iconiţă cu Doamne-Doamne şi o copertă de CD de carton. Doamne ajută! Iau coperta (cu Nicu Alifantis pe ea) şi încep să hârjâi gheaţa. Descopăr pe capotă, probabil scris în mâzga de cu seară P**A. Acum, în gheaţa formată, arată ca un logo. Mare. Încep şi înjur. Ridic privirea, în dreapta mea, un tânăr cu o faţă foarte importantă. Palton regulamentar. Şapcă din aia pe care un băiat de maxim 30 de ani nu ar trebui să o poarte decât peste încă 20. Că abia atunci aduce eventual prestanţă. Mănuşi de piele fină. Hmmmm. Sculă ultra-profi, cu coadă lungă. Racleta turbo-diesel. Pufăie superior la mine. "Bine că sunteţi voi deştepţi, cu scrisul vostru, cu racleta şi mănuşile voastre de piele". Plec deja cu privirea de ucigaş sub gluga virginal de albă.
... Ora 16. Ca să o îmbunez pe draga de ea, o lăsasem dimineaţă la magazinul de pantofi pentru Friede. Să-şi facă de cap. Lăsasem şi cheile. Mă şi gândeam la toate nebuniile. Merg să o recuperez. Apare domnul pantofar. Care începe să îmi explice ce bocanci buni i-a dat Friedei. Ce performanţe. Bla bla. Cât costă. Hai să facem factura. Eu nu auzeam nimic. Rămăsesem blocată. Vulpe blondă la vulcanizare. Domnul avea în mâini nişte mănuşi grosolane. Foarte murdare. Negre funingine. Şi gesticula senin cu cheile mele în mână. "Mi-aţi murdărit vulpea de la chei!" A fost tot ce am putut spune. Am plătit furibundă. Omul se uita la mine blocat la rândul lui. Cred că replica asta nu i-o spusese nimeni până atunci. O găsesc pe Frieda urcată pe un trotuar de tip deal, cu o bordură foarte înaltă. Şi cu un BMW băşit extrem de aproape de curul fetei mele. Sub privirile rânjite ale unor tineri care se întrebau probabil, când o să pufnesc în plâns, îi scot dintr-o lovitură etichetele lipite de noii bocanci (tâmpitul ăla cu mănuşile lui oribile nu ştia că o doamnă nu merge niciodată cu eticheta lipita de talpa pantofilor), mă sui frumos la volan. Vărs o lacrimă pe ascuns pentru vulpea murdară. Şi cu mare grijă, sigură ca bisturiul unui chirurg strălucit, o scot pe Frieda din încurcătură şi pornesc în trombă pe lângă băieţii dezamăgiţi că nu au văzut sânge. Ce bucurie! Ce zbânţuială! Ce frumos luăm curbele, câtă siguranţă. Parcă o simt şi mai înaltă. Îmi plac ghetele astea noi. Poate o fac pe Frieda emo şi o las încălţată aşa şi la vară.
Ajungem şi la benzinărie. Un băiat amabil sare să-mi pună motorină. Când să plec, îmi bate în geam: "Donşoară, nu vă merge lumina pe dreapta. Trageţi-o în parcare şi vi-o pun eu imediat". Mi se opreşte motorul de emoţie. Vai, cu faţa aia de molâu, nu l-aş fi crezut în veci capabil de aşa o ofertă îndrăzneaţă. Oare cât mă costă? Mă conformez roşind. "O şurubelniţă aveţi?" Doamne fereşte, cine mă crezi??? "Bine, aduc eu scula mea". Ahhh, devine tot mai obraznic. Frieda dovedeşte încă o dată ce înseamnă să fii nemţoaică. Complexă. N-aş fi crezut că pentru schimbarea unui amărât de bec, trebuie să deschizi juma de maşină şi 7 şuruburi. Plus altele. La un moment dat, domnul meu îmi spune: "Puteţi să mă ajutaţi? Că îmi alunecă mâna". Şi îmi întinde o mănuşă înfiorător de jegoasă şi slinoasă. Să i-o scot de pe mână. Am avut senzaţia că pun mâna pe un ciorap bine murat într-un bocanc de rocker. Genul care se lipeşte de perete şi cade cu tot cu tencuială. Cu o scârbă vizibilă, scot manuşa. care normal, se întoarce şi rămân degetele înăuntru. Ca să dreg busuiocul, cu două degete sclifosite, aduc la forma iniţială scârbavnica mănuşă. Testăm. Se aprinde beculeţul. Dau omului de o ţuică fiartă şi-un cârnat. Plecăm spre casă.
La lift, dau nas în nas cu un vecin pe care nu-l suport. Sentimentul cred că e reciproc. De îngrămădeală, îi cade o mănuşă la picioarele mele. Hmmmm. Should I take this personal?