"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

vineri, 10 aprilie 2009

I need your help, please! :)

Dragilor, mă grăbesc să fug în viaţa reală, dar înainte de a vă dori weekend frumos, cu soare, cu iubire, sex, flori, filme, fete sau băieţi, am nevoie de ajutorul vostru. În două probleme.

Prima e de suflet. Săptămâna ce urmează şi cea de după Paşte adun hăinuţe şi încălţăminte pentru o familie cu mulţi copii şi o situaţie foarte grea şi pentru un cămin de copii care ţine de o şcoala la mine în cartier. Şi aici situaţia este dificilă şi orice ajutor aduce multă bucurie. Vă garantez. Deci, dacă aveţi timp şi dispoziţie de un gest frumos, vă rog să-mi spuneţi când mă pot vedea cu voi să adun lucruşoarele. Dacă se poate, mai de primăvară şi vară, că din alea groase o să adun mai prin septembrie. Copiii sunt între 1 şi 16 ani, deci măsurile pot varia considerabil. De asemenea, sunt convinsă că nu vă va fi greu să puneţi şi o ciocolată, o napolitană, ceva dulce ca să-i bucurăm şi mai tare pe copilaşi. Vă aştept cu un mesaj! Şi vin în orice colţ al Bucureştiului (deocamdată, mai la toamnă cine ştie, poate o fac pe Frieda o plimbare prin ţară). Aici sau pe mail la lia_stoica@yahoo.com.

Al doilea strigăt de ajutor e mai personal şi alintat. Am primit cado de la Cireaşa un card de activare a unui blog de tip site (adică e un .ro) de la Blogway. Va fi o casă nouă şi moca timp de un an, aşa că voi avea suficient timp să mă decid dacă îmi place sau nu. Mă voi muta cu tot calabalâcul (adică, voi în primul rând, blog roll şi toate cele). Dar aş vrea să vă facă plăcere să veniţi şi în noua locaţie, aşa că vă rog să daţi un ochi pe aici şi să alegeţi dintre varianta 1 (pag 31 Flowery), varianta 2 (l2aelba-1 la pag. 38) şi varianta 3 (pag 40 Lime Slice). De asemenea, să-mi sugeraţi dacă să păstrez numele liarebelyell.ro sau să schimb: rebel_yell.ro sau altă variantă. Vă mulţumesc din suflet şi aştept cu nerăbdare răspunsurile voastre luni la prima oră!

Weekend superb!

20 de comentarii:

  1. As vrea sa am ce sa iti ofer, dar am dat tot tot de la inundatiile trecute...lucram intr-un ong si am trimis tot ce era in plus.
    Cat despre viitoarea "casuta", sper sa iti fie sursa de inspiratie, sa te astepte de fiecare data cu ciocolata neagra, numai buna de lins de pe degete. :D
    A, la template mie imi place flowery, desi e foarte simplut, nu stiu daca pentru alte gusturi merge (pe locul II e cel cu lamaia aia delicioasa).

    RăspundețiȘtergere
  2. Te muţi în casă nouă? Foarte frumos... Sincer să fiu, îmi place mai mult tema Lime Slice. Propun să păstrezi acelaşi username... Spor la mutat!

    RăspundețiȘtergere
  3. Lime Slice. Si sunt pentru pastrarea numelui actual. Spor la mutat!

    RăspundețiȘtergere
  4. Lia, io am o nelamurire dupa ce am citit aici: ab e doar pt un an?? ce faci dupa 1 an? renew sau move back?

    RăspundețiȘtergere
  5. @LiaLia: Lime Slice spun si eu. Dar sunt subiectiva, nu ma lua neaparat in seama. Eu iubesc mirosul de lime, eu imi cumpar lotiuni de corp cu lime, parfumuri care miros a lime, eu ma binedispun cand miros lime, cred ca este cel mai revigorant miros pe care-l cunosc. In orice porcarie de situatie as fi, daca imi dau cu o feliuta de lime pe la nas, ma repliez.

    Daca tot am ocazia, te si imbratisez scurt cu gandul, ca imi place sa fac asta cu tine.

    Pe luni. Sa ai niste zile foarte frumoase pana atunci.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu mai tin minte ce ti-am zis, dar raman la parerea de atunci:)

    RăspundețiȘtergere
  7. Sincer, tu stii ca eu ador copiii, asa ca imi place cea facuta de copii, adica varianta 1 "Flowery". Iar pt. username, pls pastreaza-l pe cel actual!!
    Un weekend minunat iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  8. Strang si eu un sac de hainute, dar mai multe groase. Daca e ok, ne vedem oricand.

    Pupici! Weekend frumos tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  9. servus!
    daca tot ti-ai descoperit latura de "mama ranitilor", motivul de la p. 31 ti s-ar potrivi f.b. cel cu lamaia iese din discutie. fiind, insa, o tipa sofisticata si vesela, dar profunda ca un tau (varianat abisala), motivul de la p. 38 te-ar insoti, si acesta, excelent. io mi-s un tip mai simplu, si cu dragoste de tanci, asa ca as opta pentru p. 31. io, dar tu decizi in dreptul tau!
    rebel_yell e mai usor de cautat si gasit (nimerit) pe google. dar importanta este amprenta ta si ce crezi tu ca trebuie sa simta cei care tasteaza denumirea site-ului tau. hard choice, baby! vad, repet, ca te-ai pus pe binefacere. poti sa cuplezi cu "yell" ceva legat de cei pe care ii ajuti cu atata pasiune. poti da un strigat de lupta in numele lor, poti sa fii un far alexandrin pentru cei care vor, dar nu stiu asta, sa-ntinda o mana de ajutor celor aflati in nevoie. elucubrez...
    preferabil ar fi sa ramai ceea ce esti, facand ceea ce-ti place din farama asta de tine pe care o azvarli pe net. asa ca... reprezinta-te! ceeeaaaataaaa, dar e greu, cum spuneam!
    pace!

    RăspundețiȘtergere
  10. 31...simplu si dragut...parerea mea
    La nume tu trebuie sa decizi...parerea mea
    Bafta cu mutatu'

    RăspundețiȘtergere
  11. Inca inainte de a citi celelalte comentarii voiam sa-mi exprim parerea de rau pt lipsa de hainute din motiv de inundatii (minus explicatia cu ONGul, le-am dat folosind diverse oportunitati). Mie mi se pare ca lime ti se potriveste mai bine, desi cred ca ai observat ca-mi plac f mult florile. Cat despre nume: "if ain't broke, don't fix it"

    RăspundețiȘtergere
  12. Lia, a rebel yell!!!
    asa sa-i ramana numele ;)

    RăspundețiȘtergere
  13. desi e tarziu pentru ca la prima ora am tras chiulul, mie imi place pag 31. Si numele parca e mai dragutz rebel yell simplu asa :) Succes si cu mutatul si cu ONG business ;)

    RăspundețiȘtergere
  14. Dragilor, vă mulţumesc din suflet pentru atenţie! :) Schimbarea casei se va produce cât de curând şi voi ţine cont de sfaturile voastre :) Vă mulţumesc din suflet şi pentru mailurile cu ajutor pentru copii, azi şi mâine colectez.

    Irina, îţi dau un mail cu telefonul meu, să ne vedem :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Ba te rog sa-ti tii numele actual! Ca doar nu te mariti ca sa-l schimbi. Te reprezinta foarte bine.
    Scuze pentru graba, uite si trei modele.

    http://www.blogway.ro/blogway/images/wordpress_themes_thumbs/atahualpa.png?t=1235490609

    http://www.blogway.ro/blogway/images/wordpress_themes_thumbs/autumn-almanac.png?t=1235490616

    http://www.blogway.ro/blogway/images/wordpress_themes_thumbs/blackglobe.png?t=1235490890

    RăspundețiȘtergere
  16. l2aelba-1, liarebelyell.ro
    kapak

    RăspundețiȘtergere
  17. varianta 3 lamaia - ar fi buna pentru mine, varianta 1 flower kids - pentru tine frumos tare.
    varianta 2 - cu world press - no way!

    RăspundețiȘtergere
  18. cea facuta de copii, restul imi par putin cam incarcate ...

    si pastrarea numelui ...

    m

    RăspundețiȘtergere
  19. Buna! Imi pare nespus de rau ca nu am fost pe faza cu ajutoarele pentru cei ce au nevoie. De cand eram copil imi donam hainele celor care aveau nevoie.Fac si acum acelasi lucru. De doua ori pe an adun cativa saci de haine, incaltaminte.In ultima perioada, m-am rupt de lumea celor cu astfel de probleme pentru ca sufar foarte tare pentru situatia in care sunt acestia si ma doare neputinta mea de a ajuta asa cum as vrea eu(a nu se intelege ca fug de probleme sau le neg existenta).Toata viata mi-am dorit sa lucrez intr-o fundatie umanitara.Pacat ca nu poti trai din salariul oferit de o fundatie.Candva, am avut propria fundatie ce am lasat-o unor persoane mult mai descurcarete decat mine la acea vreme.
    In fine, ideea este ca fac curat in sifonier si sigur adun un sac de hainute(toate bune)si as fi foarte bucuroasa sa nu le duc la tara aiurea.
    Daca ai nevoie de ajutorul meu in vreun fel sunt mai mult decat fericita sa contribui cu ceva.
    Ce ai facut tu aici, am facut eu cu prietenii mei, i-am pus sa isi goleasca sifonierele, deoarece aveam niste familii nevoiase din Suceava....
    Cat despre dulciuri, la cat de daunatoare sunt majoritatea, nu ma bag.Dar ma bag la carti si multe altele...

    RăspundețiȘtergere