"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

marți, 27 octombrie 2009

Analiză blondă și interminabilă de personaje mai noi și mai vechi

Dragă jurnalul, fată! De când n-am mai vorbit cu tine s-au întâmplat atâtea că m-a luat cu ameţeli şi nici nu ştiu de unde să încep.
Cred că totuşi ştiu, o să încep cu propria-mi criză care m-a ţinut câteva zile tensionată la maxim. Chitrosul de Ţiţi s-a trezit că hop ţop nu mai sunt bani la buget şi restrânge cheltuielile în sector. Tăiat salarii la angajaţi, îngheţat cărţile mele de credit, jălanie, ce mai! Eu, care sunt om dintre oameni şi am suflet umanist, m-am nominalizat drept lider de sindicat şi i-am adunat pe toţi, de la grădinari, la menajere, şoferi, bucătărese, băiatul de la pisicină, băiatul care plimbă căţeii şi am pus de o grevă. Am făcut agitaţie, i-am pus în vedere lui Ţiţi că o să ieşim masiv la protest şi că nu ne lăsăm până nu ne sunt îndeplinite doleanţele. În ziua protestului, unul din grădinari nu s-a prezentat din cauze de mahmureală, o bucătăreasă a rămas acasă să vadă ultimul episod dintr-o telenovelă, curva aia de menajeră tânără s-a dus la film cu băiatul de la pisicină, aşa că cei rămaşi au pus de un grătar şi o horă în curtea vilei. Dar eu nu m-am lăsat. A apărut Ţiţi care m-a luat la negocieri. Am vorbit câteva ore doar eu. Despre oameni, drepturile lor, copiii şi creditele lor, nedreptatea lui. Ţiţi mi-a pus în braţe actele de la noua mea Toyota Land Cruiser, plus plus un card de credit nou nouţ şi auriu şi negocierile s-au încheiat cu bine pentru toată lumea. Pe grădinarul beţiv l-am dat afară, pe curva aia şi pe băiatul de la pisicină la fel, iar cei rămaşi vor face şi treaba plecaţilor, pe jumătate din salariu. Eu am făcut 2 minute pe extaziata și m-am dus la shopping.

Şi Ţiţi al meu a trecut printr-o criză de identitate, când l-au apucat isteriile cum că el cu curul în ce bărci să mai stea, acum că s-au pus pe certat şi scuipat partidele. Eu i-am zis să stea liniştit, că bursa transferurilor nu îşi închide niciodată porţile şi va fi întotdeauna loc pentru un băiat ambiţios şi profesionist ca el la un P. Şi dacă se apucă de ceva maghiară şi germană, poate şi pe la un U, că uite, se mai schimbă priorităţile alfabetului.

Fată, da’ dacă mi-a fost de cineva milă în toată nebunia asta, păi mi-a fost de Boculeţ, dragul de el. Mic, pricăjit, cu ochi de şoricar cu dureri de spate, cât de senin se credea el invincibil, de parcă linsul unui scuipat de şmecher te face şi pe tine vreun pui de Zmeus. „Eu nu cred că vă cădea Guvernul. Punct. Am încredere în conştiinţa şi responsabilitatea parlamentarilor pentru că trebuie să dea socoteală în faţa alegătorilor”, spunea demn R2D2. Câteva ore mai târziu, bietul de el era decapitat cu bilele la vedere. Din acel moment, bulversare totală. Nici n-am apucat să-mi fac câteva zile somnul de frumuseţe şi tratamentele de relaxare la spa, că m-am trezit cu o mare trilemă: dacă mă scoate Ţiţi la o chermeză politicianistică, eu cui spun „te pup, premierule”? Bocului? Croitorului? Sau Johannisului?

Păi, să o luăm pe rând. Boculeţ, aşa huiduit, cu chiloţii rupţi în cur, vai steaua lui, se ţine totuşi tare, ca râia de câinele jigărit. Se supără şi el pe presă, ca stăpânul lui, se declară mulţumit de stadiul lucrărilor la Pasajul Băneasa deşi cu juma de oră înainte spărseseră băieţii o ţeavă şi inundaseră tot cartierul (se vede treabă că aghiotanţii lui sunt mai convinşi decât el că nu mai e premier şi l-au lăsat să se facă de rahat şi nu i-au dat măcar un sms „shefu, bă coaie, a spart băieţii ţeava şi suntem în căcat, la propriu”).

Croitoru. Hmmm. La cât s-au grăbit toţi să-l prezinte de fostul gagic a lu fata lu Isărescu, tare de rahat au făcut-o pe biata fată. Un personaj aparent palid, cu figură de căprioară în bătaia puştii, uşor bâlbâit şi timorat, care a promis cu convingere că va propune un guvern restrâns, de tehnocraţi, în care miniştri PDL nu se vor mai regăsi, asta ca să ne arate el ce coaie are de fapt. Şi s-a ţinut de cuvânt! În lista propunerilor lui de miniştri, numai specialişti apolitici, curaţi şi devreme acasă: Vasile Blaga, Radu Berceanu, Adriean Videanu, Gheorghe Pogea, Cătălin Predoiu, Cristian Vlădescu, Teodor Paleologul. Pam pam! Văzându-l cât de tare se strofoacă Croitoraşul cel Viteaz să ne uluiască cu performanţele lui şi ale super-guvernului condus de el, mi-am adus aminte de un alt conducător coerent şi super profesionist, Cristi Borcea, care le spunea ziariştilor răi: ”Lăsaţi-ne să ne antrenăm pentru Champions League! În România nu mai avem cu cine să jucăm”.

Ah, că mi-am adus aminte! Fată, ţaţo, moare presa de grija lui Băselu, a lui Geoană, a lui Crin, de parcă ei ar şti pe ce lume sunt, când cel mai jmecher master of puppets al României nu e altul decât ... Cozmin Guşă! Care, după ce zice că a aranjat apele în 2004, după o vizită pe firul scurt la Washington, în 2009 schimbă macazul şi face un drum la Moscova, unde aranjează destinele ţării la o chermeză cu trioul de aur al Rusiei, Putin, Medvedev şi Patriarhul, aceşti tatăl, fiul şi duhul sfântul-aşteaptă. Cu ce mesaj se întoarce de acolo Cozminul? „Singura informaţie pe care v-o dau e că dacă Traian Băsescu nu va mai conduce România în 2010, în mod clar South Stream va trece şi prin România şi România va intra pe circuitele de gaze naturale”. Până atunci, ne descurcăm cu băşinile din dotare, să sperăm că de 1 decembrie, festiv-electoral vom primi multă iahnie de fasole, să ne încălzească peste iarna grea.

Să mă întorc la al treilea premier, să nu-mi uit vorba. Klaus Johannis. Cine-i, domle, şi roşcovanul ăsta cu faţă cam de toporean, pe care îl ridică toţi în slăvi aşa de tare? Bine, mai puţin Zmeus, dar asta pentru că neamţul e prea constipat, lui îi plac ăştia mai de şpriţ. Cică nu lui Moş Crăciun i-ar fi cerut să îl facă premier. Atunci cui? Se dă următoarea problemă logică, cu mai multe enunțuri. PSD-ul lui nea Nelu a fost întotdeauna pro-Rusia, se ştie. PNL-ul, deşi nu se prea bănuieşte, ar cam înclina tot spre Rusia, mai ales prin prisma liberalului de bază Dinu Patriciu cu ale sale miliarde de heuroi născute din petrol şi gaze cu iz rusesc. Domnul Johannis are o foarte discretă amiciţie şi simpatie cu un anume domn Gerhard Schroder, încă de pe vremea când acesta din urmă era cancelar al unei ţări amărâte Germania. Ce face domnul Schroder de când nu mai e cancelar? Păi, a consiliat Gazpromul, s-a jucat de-a preşedintele Comitetului de Acţionari al conductei de gaze North Stream şi acum e în board-ul TNK-BP, un amărât de joint venture BP cu ceva băieţi ruşi. În timp ce celelalte ţări UE căutau şi caută soluţii pentru slăbirea dependenţei de gazul rusesc, Schroder, urmat discret şi de doamna Merkel, a negociat direct cu Rusia aprovizionarea cu gaze naturale si a facilitat intrarea unor mari companii germane în parteneriate cu producătorii de hidrocarburi ruşi. Acum, întrebare de 1000 de puncte: cum se spune Moş Crăciun în limba germană?

Măi, jurnalule, pe zi ce trece îmi dau seama tot mai mult că Nuţi e o pizdă de muiere. Dată naibii de deşteaptă! Un model demn de urmat, ce mai. Cum o reuşi ea să plângă la trilurile lui Zamfir, să se dea în bărci prin Deltă cu Prinţul Albert, să numere chiloţii salvamarilor, să fie şi Sexy Mama Omida, să ţină piept tăvălelilor din Comisii, să se dea şi pe twitter, şi să ne mai şi liniştească cum că nu va creşte TVA-ul deşi se agită spiritele, eu nu înțeleg! Păi, la naiba, de ce nu o fac pe ea prim ministru, la câte se pricepe??? De misogini, îți spun eu.

Ce s-a mai întâmplat, jurnalule, important, ha? A, da, unul din cei mai abili și profesionaliști politicieni ai României și-a sacrificat culcușul călduț de vicepreședinte la camera deputaților pentru a-și dovedi potența și ca viceguvernator BNR. Îmi scapă numele lui acum, dar știu că arată ca un cap de sulă, iar prietenii vorbesc în termeni elogioși despre el: "labil psihic, excesiv de ambiţios, lipsit de loialitate, de o inteligenţă mediocră, dar şiret şi lipsit de moralitate" spune virginalul Patriciu, dublat în epitete de vicepreşedintele PD-L Cezar Preda: "E incredibil, nimeni nu poate să conceapă că un flendurici la 30 şi ceva de ani, fără nicio tangenţă cu Banca Naţională, să ajungă viceguvenator al BNR. Cine a pomenit aşa ceva? E vorba de ambiţiile fără limită ale unor oameni limitaţi, de jocuri de culise, la ei nu contează dacă ai sau nu pregătire, dacă poţi sau nu să faci ceva bine". Venit din partea unui membru de vază al unui partid impecabil, aseptic și care promovează doar super profesioniști, m-am emoționat peste măsură.

România e în cursa pentru un loc de comisar european. Pe ce domeniu? Unul în care țara noastră excelează: agricultura. Pe aceleași criterii de competențe și rezultate spectaculoase eu propun să se bage și la alte două domenii la care stăm de la excelent în sus: educație și sănătate.

Și în viața internațională s-a petrecut un eveniment important. În familia Obama. Care Oscar, ce Nobel, mey jurnalule? Nu, dragă, The First Dog Bo a împlinit 1 an, la naiba!

Ce-mi face mie prietena mea Rhodos? Păi, cică să răspund la două lepșe. Prima e cu motivele pentru care NU aș vota cu unu sau cu altul, dar pe care eu mă încăpățânez să o fac și pozitivă, pentru că așa mă simt eu acum, yin și yang. Și pentru că nu vreau să fac discriminări, o să o și extind. Deci, aș vota/n-aș vota cu:

Zmeus - pentru că e adorabil de paranoic și obsesiv cu mogulii, dar se spală des și cu mare plăcere în băi de mulțime, pupă și icoane, dă autografe pe clopote de biserică și le combină și cu o secure de luptă, că așa-i stă bine voinicului. Se laudă cu reformarea statului, dar noi știm mai bine că singura lui temă de campanie de care se mai poate agăța e aia cu unicameralul de 300 de băieți. Oare dacă îi iese, el va fi pe post de Leonidas și o să-i vedem pe toți în chiloți din ăia cu rușinea la vedere? AUGH AUGH AUGH! Motivul pentru care nu aș vota cu Zmeus e simplu: familia. Aia mare a fost cu Bodo și ăsta e un motiv deja întemeiat, aia mică e ... aia mică, deși a evoluat de la boala șobolanului rozaliu la sida, doamna e prea modestă, fată, ce naiba! fra-su îl bagă în căcat fără să clipească și mai are și o mamă din cauza căreia a făcut o poezie în care ea murea, deși e vie, și am plâns se mi s-a întins rimelu. Așa ceva nu se face! Și mai am un motiv: ca urmașă a lui, mi-e teamă să nu îi moștenesc chelia și privirea haotică.

Gionel - fată, oricât m-aș strofoca, singurul motiv pentru care l-aș putea vota vreodată e că povestește despre cum a cunoscut-o pe nevastă-sa tocmai în Playboy. Pun pariu că dacă ar fi avut vreodată sânge în instalație să-și ia amantă, ar fi povestit despre ea în Dilema veche. De ce nu-l voi vota? Că are figură de mort, doar vata din nas îi lipsește, că prea ușor mi-l închipui cu căluș în gură, legat cu cătușe și cu Vanghelie, Iliescu, Năstase, etc etc îmbrăcați în piele trăgându-i-o sado-maso și lui plăcându-i. În plus, sunt convinsă că-i pute gura.

Crinuț - îmi place că deși a tras orgii cu alde Geoană până de curând, mai nou face pe fata mare și încearcă să se delimiteze de el. Ghinionul lui, stăpânul Patriciu face mișto de el și îi spune să-l propună pe Geoană premier dacă iese. Norocul lui e că nu iese, că cine știe la ce presiuni ar fi supus, dragul de el, cinstit și curat, cu ochișorii ăia de haski. Îmi mai place de el că, deși de fapt a pierdut alegerile, ieșind parlamentar doar datorită algoritmelor, deși e printre cei mai chiulangii parlamentari, are discurs de maică stareță care n-a ratat în viața ei o rugăciune. Nu l-aș alege pentru că deși îl cheamă și George și Laurențiu, nume de bărbați, el tot o floare e.

Oprescu - l-aș vota măcar pentru că i-a furat steaua lu Becali și și-a pus-o în frunte. Scorpion fiind, e genul cu idei puține, fixe, dar hotărâte până îi ies. A ratat de 2 ori primăria, dar a treia oară i-a ieșit. A renovat la un biet spital vreo 10 ani, dar în final i-au ieșit câteva etaje. Dacă a băgat Bucureștiul în cartea recordurilor cu cel mai lung cârnat, îți dai seama cu ce monstruozitate o să bage România? Îmi place că poate vorbi foarte relaxat de problemele de cocoșel ale lui Boc sau Băsescu, spre deosebire de Năstase care era chiar jenant cu număratul de ouă. Nu l-aș vota pentru că una e să pierzi în fața lui Lis sau a lui Băsescu, parcă altceva să pierzi șefia PSD-ului București în fața lui Vanghelie, că oricât de independent s-ar da, va fi veșnic oaia neagră și iubită a lui nea Nelu, în plus, bagabond e, jmenar e, vulgar e, prieteni interlopi are, pana mea, să votez clona lui Zmeus???

Vadim - l-aș vota pentru că ador oamenii cu personalități multiple și mai ales complet opuse. Acu înjură jidanii, acu ridică statui și se închină la Auschwitz. Acu scuipă bozgorii, acu se pupă pe gură cu ei și votează ținându-se de brațoletă suspendarea lui Băselu. Îmi place că el chiar crede că “dacă PRM nu va mai exista, se va alege praful de țara asta și ar fi mare pacat. Atâta timp cât voi fi eu în putere, PRM va trăi și va împiedica jocurile multora". Da, Vadim, așa e! Soră, două distonocalme la băiatu, că iar are fantezii erotice. Cu veșnicele lui paranoi și amenințări cu pușcăria și execuțiile pe stadion, eu nu găsesc niciun motiv pentru care nu l-aș vota. Părerea mea.

Gigi - și el are multe fețe, care de care mai impunătoare: urs Grizzly, elefant, Războinicul luminii, Mihai Viteazul. Micki Mouse, Tom și Jerry, Donkey, you name it! L-aș vota și pentru că a reușit să inspire mulți tineri actori să se lanseze imitându-l pe el, deci nu e doar patronul Stelei, ci și un patron al artelor. N-aș putea, în schimb, să votez cu el pentru că eu sunt dinamovistă.

Kelemen Hunor - l-aș vota pentru că nu e însurat, dar nu l-aș vota pentru că n-are avere (la vedere) și mai stă și cu părinții. Dar pentru aerul ăla atent neglijent, cu barbă de 2 zile, parcă aș putea trece cu vederea că are și mamă și mai e și unguroaică.

Remus Cernea - acest Măcăleandru Pădure (sau Robin Hood pentru cunoscători) ițit din neant direct în căsuța mea de Facebook ar putea fi votat de ilustra-mi persoană dacă m-ar adăuga la vecini în Farm Ville și mi-ar da cado zilnic câte o rață sau un cireș. Altfel, n-aș putea vota în veci cu unul care a amenințat că-și dă foc în fața TVR. În vremurile noastre TVR??? Prostule, Dan Diaconescu ți-ar fi dat și un bidon de benzină.

Ultimul, dar cu siguranță nu cel din urmă, Ninel Potârcă, acest Obama de Târgu Jiu mânca-ți-aș talentu! Aș vota cu el pentru că-mi aduce aminte de bancul ăla cu Bulă. La școală, învățătoarea întreabă copiii ce le lipsește acasă. Gigel - un televizor cu ecran plat, Maria - o haină de blană pentru mami și niște Barbie pentru mine, Ionel - o mașină sport pentru tata. Bulă, ție ce-ți lipsește? Nimic, doamnă. Cum așa nimic??? Păi, am auzit-o aseară pe mama spunându-i lu tata: SIFILIS??? Era tot ce ne mai lipsea, în rest le aveam pe toate!

Jurnalule, la a doua leapșă de la Rhodi: PREZIDENȚIALE 2014, cine vor fi actorii, răspunsul e simplu: tot ei, nu știu dacă o să mai supraviețuim noi să nu mergem să-i votăm.

15 comentarii:

  1. Lia, dragă...văd că niciuna nu avem somn :))
    Până când mă apuc eu să-ți citesc postarea, tu intră la mine și vezi ce leapsă ți-am pregătit.

    Sunt foarte curioasă dacă îți va plăcea, mie mi-a plăcut la nebunie chiar dacă am avut de lucru la ea :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Geniala, blondo, geniala, am râsu'-plâns cu lacrimi cât ouale lui Nastase, saracu', el nu mai intra in ecuatie, ce frumoasa figura facea.

    RăspundețiȘtergere
  3. O sa-mi sterg lacrimile (de rasu-plansu) si o sa merg destinsa la culcare la ora asta mica. Fataaaa, se vede ca te da talentu' afara din casa.

    RăspundețiȘtergere
  4. Antoaneta, sa mai zica unii si altii ca nu exista telepatie. Doar ca tu fusesi mai iute la publicare.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu le ai pe toate la mansarda :)))) eu te iert ca a durat atat pana ti-ai publicat pagina asta de jurnal, m-ai binedispus de dimineata :)))

    RăspundețiȘtergere
  6. Deşi te-ai strofocat răzbit să ne faci a ne rîde cu analiza asta, nu prea ţi-a ieşit decît să ne transmiţi fiorul de tristeţe ce te străbate ca un fir roşu, călăuzitor, ca şuvoiul de credincioşi la racla lui Sfîntu Dumitru, ca coloana cu girofar a lui Zmeus... Dar, Slavă Domnului, bine că ţi-a trecut răceala!
    PS: Da pe la ANRE, ce mai e?
    Mai ai job? Mai ai salar?
    Sau o duci tot mai amar?:)

    RăspundețiȘtergere
  7. Bianca, e deja rezolvată :)

    Anto, Vio, Rhodi, să cânte muzicaaaa!!!

    Valule, să ştii că eu am râs şi încă râd, dar ştii cum? Aşa, ca ăia de trebuie să-şi lase mânecile lungi la tricouri, să le poată lega bine la spate. Job mai am, salar mai puţin, în rest ce să fie, se aplică ce am scris mai sus :D

    RăspundețiȘtergere
  8. draga vulpita, mi-esti tare draga ca esti desteapta si ai limba ascutita. desi am fost tacuta, de citit te citesc cu interes. ai grija totusi la tensiune :)
    pupez :*

    RăspundețiȘtergere
  9. io, io :-) Weihnachtsmann! care, ca orice MC (,) care se respecta, avea niste clopotei legati de sanie: http://www.youtube.com/watch?v=-pStRlaAbqI

    RăspundețiȘtergere
  10. Pentru asta: "N-aș putea, în schimb, să votez cu el pentru că eu sunt dinamovistă." toate se iarta :)
    Cat despre curvele astea de e candidati ... moama ce gratane tragem de zilele alegerilor ... sa-mi aratati si mie unul dintre aia de au MANCAT din politica si nu mei e in ea
    in rest, frumoasa descriere, si bag de seama ca e buna si raceala asta la ceva, etete ce inspiratie aduce, sau o fi de la:
    "Aspirina săracului - bifat
    Sex - bifat
    Amor - bifat"

    P.S.: situatia romaniei e ca la GPS cand ai intrat pe aratura "reconfigurare traseu"

    Sanatati si sa va ajute dumnezeu (ca zeus zice alceva) sa ramaneti "independenti" si sa nu treceti la bugetari, ca sa vezi atunci dicstractie :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Jane, draga mea, limba ascuţită e farmecul meu personal. Plus fundul mare :))))

    Păpădie, promit să studiez în detaliu povestea şi să revin dacă e cazul :) Ce nume îngrozitor are Moşul lor! :D

    Anonim, cred că jigneşti curvele alăturând termenul politicienilor :D Vorba lu nea Nelu, din politică se iese doar pe copârşeu! Cât despre inspiraţie, nu spun de unde, că mi-e frică să nu-mi furaţi ideile :p
    Apropo, mie Marcel GPS-ul îmi spunea, în plină autostradă italieniească fără panouri, dar cu tufiş generos pe mijloc "faceţi brusc la stânga". Să fi fost un apropo? :D
    Eu sper să reuşesc să mă duc la alt stăpân până să ajungem bugetari, că altfel, după ce mi-a murit speranţa, să vedeţi cum îmi moare şi umorul.

    RăspundețiȘtergere
  12. Poate ca ai dreptate ca la alea dai banu inainte ... la astia "plata" se face dupa :) ... in rate pe 5 ani (sau 4, dupa caz)

    RăspundețiȘtergere
  13. Iar eu jupanul de mine sa mai spun ceva???
    Am eu tupeul asta artistic???
    N-ai sa vezi asa ceva....
    Liutza.... mama ...esti belea...
    Si tine cont...o spune o alta belea...adica je....
    :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Buna seara! Ati dori un link exchange cu blogul meu? astept confirmarea pe blog sau pe mail. O seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere