"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

vineri, 21 octombrie 2011

1 an

Am sunat-o aseara pe iubita mea Adriana sa ii multumesc ca exista in viata mea, si sa-i spun ca acum un an, la ora 19, imi ajungea trenul in gara din Stockholm, iar ea ma astepta pe peron, cu un balon galben si unul albastru. Si multa iubire. Pe 18 octombrie 2010 ma puneam la drum cu o geanta mare cu boarfe si un rucsac. Plecam din tara nu in vacanta, ci ca sa o iau de la capat in Suedia. Daca atunci nu puteam raspunde clar si concret de ce plec, acum dupa un an nici atat. Acolo aveam un apartament pentru care nu plateam chirie, un job care ma seca de orice dram de bucurie, dar aveam un job fata de multi cunoscuti, o masinuta si mai ales, familia si prietenii. Dar eu personal nu imi mai gaseam locul acolo si asta a atarnat tare greu in balanta. Plecam fara a avea asigurat un job, o casa, nimic. Dar aveam ceva special: prietenia unui om deosebit, Adriana. Care nu doar m-a luat de la gara cand am ajuns, ci m-a ajutat cu primele cazari, cu primele acte si mai ales, cu primele cuvinte de incurajare, de care aveam nevoie ca de apa in desert. Mi-a spus doar atat: nu vreau sa-mi multumesti, ci doar sa reusesti, pas cu pas, sa iti faci o viata decenta aici. Aseara mi-a spus cel mai frumos lucru din lume: draga mea, sa tot ajuti oameni ca tine. Sunt mandra de tine. Iti dai seama cate ti s-au intamplat si cate ai realizat intr-un an?

Dupa un an de zile, multe lucruri se limpezesc si pot vorbi calm si sincer, nu pentru a ma explica in vreun fel, ci pentru ca cei care citesc sa inteleaga intregul tablou. Acum un an am plecat din Romania cu cel cu care eram intr-o relatie de vreo 3 ani. O relatie frumoasa, amuzanta, calda, pe care nu o voi regreta niciodata. Dar ce nu am spus niciodata pana acum cu voce tare, relatia asta nu mai era nici asa calda, nici asa amuzanta cu vreo cateva luni inainte sa plecam. Dar am crezut ca putem pleca ca si prieteni, sa ne ajutam la inceput. Diferenta dintre noi a fost ca eu am plecat 100% decisa sa ma zbat, sa ma agit, sa imi fie greu ca apoi sa imi fie bine, el cred ca a plecat ca intr-o aventura si atat. Nu a facut click cu orasul, cu tara, cu oamenii (si click-ul asta e extrem de important), nu a simtit ca e cazul sa se agite mai tare, asa ca a decis sa se intoarca, la trei luni de cand ajunsesem. Relatia noastra sentimentala nu mai exista, dar a mai stat inca o luna si un pic (ACUM pot gandi asa, atunci eram prea bulversata) ca sa ma ajute cu jumatate din cheltuieli, purtandu-se bizar si chiar urat vizavi de mine ca nu cumva sa ma gandesc sa il intorc din drum. Cand a plecat, eu deja incepusem sa muncesc si sa castig niste bani, imi vedeam de scoala, aveam deja cativa prieteni. Viata mea era aici si nu mai avea nicio legatura cu a lui. Cand am inchis dur niste capitole numite 'prieteni' am fost pe de-o parte acuzata ca sunt geloasa ca ei se vad cu fostul meu intors in tara, pe de alta mi s-a spus ca ce bine ca am plecat dintre ei, ca oricum eram in plus. Eu de fapt realizasem ca nu imi mai aduc nimic bun in viata, nu imi mai sunt prieteni nici macar cu numele.

Pe David l-am cunoscut in vara lui 95, cand am fost in vacanta in Suedia, cu fratele meu. Eu aveam aproape 18 ani, el 29. Si a fost prima mea mare iubire. A venit in Romania de multe ori in anul care a urmat, drumurile costau mult, eu nu am mai primit viza de la ambasada suedeza, as fi putut fi cu el doar prin casatorie, ceea ce suna odios, ori o iei, ori o lasi. Si aveam doar 18 ani, eram un copil inca. Multi ani am crezut ca a disparut ca magarul in ceata, am suferit cumplit si m-am maturizat brusc, in plus, de atunci nu mi-am mai dorit niciodata sa ma casatoresc. Dupa vreo 7 ani am aflat emailul lui si i-am scris, mult mai relaxata, deja trecuse atata timp. Asa am aflat ce s-a intamplat de fapt. Nu i-am spus niciodata ca ani de zile am visat la ceva teoretic banal: sa imi beau dimineata cafeaua cu el, in casa lui. Si nici ca m-am intrebat de un milion de ori cum ar fi fost daca... Ne-am mai scris de cateva ori in urmatorii ani, nimic special. Asta vara, exact in focurile pregatirilor de plecare, dar si in mijlocul primelor dubii majore vizavi de omul cu care urma sa plec din tara, dupa aproape 3 ani de cand nu ne mai scrisesem, am primit un email de la David. Era singur de vreo 2 ani jumate, lucra tot cu copiii, crestea si vindea tot serpi si soparle, viata lui insemna fetita lui de 5 ani. Si ii era dor de mine si visa ... Nu am luat mesajul asta ca pe un semn, pentru ca eu nu credeam in semne. I-am raspuns amical ca, sa vezi coincidenta!, vin in Suedia cu prietenul meu, sa ne facem o viata acolo. Mi-a raspuns ca si cu barbat si 10 copii pe langa, el vrea sa ma vada, macar pentru un minut, dupa 15 ani de zile. Si ne-am vazut, la vreo luna dupa ce ajunsesem aici, la el acasa, eu cu Razvan alaturi. cand mi-a spus ca are o vulpe care ii vine sa manance langa terasa, nici asta nu am luat-o ca pe un semn. L-am regasit, cu aceeasi voce calma si blanda, cu aceiasi ochi calzi. Si au explodat in mine toate sentimentele tinute bine ascunse timp de 15 ani. Ma sufocam. Dar in ciuda faptului ca eu si Razvan dormeam deja in paturi separate si mai aveam ceva doar asa, din rutina, nu mi-am permis nici macar sa ma gandesc la David 'dar cum ar fi daca'. Pentru ca inca nu rezolvasem tot ce era de rezolvat si pentru ca mai presus de orice sunt loiala omului cu care sunt impreuna, pentru o luna sau 3 ani. Dupa ce am ramas singura, David m-a cautat, m-a invitat sa ne vedem. Am refuzat sistematic, timp de trei luni. Pentru ca nu vroiam nici sa traiesc in trecut, dar mai ales pentru ca aveam nevoie de timp pentru mine, sa ma bat cu demonii personali. Cand urlam de singuratate, teama, intrebari, prin februarie, martie, aprilie, cel mai usor mi-ar fi fost sa ma agat de el. Dar n-am ales niciodata calea cea mai facila, asa cum nu m-am agatat niciodata de cineva.

Cand ne-am vazut, in cele din urma, la sfarsitul lui mai, eram un om linistit, impacat cu mine si alegerile mele, cu viata mea. Si mi-a aratat toate pozele, scrisorile si prostioarele pe care i le trimisesem eu cu 15-16 ani in urma, si mi-a povestit cu amanunt intamplarile prin care trecusem amandoi cu atatia ani in urma si mi-a spus, cu glas sugrumat, ca desi si-a vazut si el de viata, a mai iubit, si-a mai impartit viata cu alte femei, are un copil pe care il iubeste mai presus de orice, eu sunt marea iubire a vietii lui si nu a incetat niciodata sa viseze la fata lui cu ochi caprui. Iar acum eram langa el, iar, fara stresul ca in cateva ore trebuie sa fuga la aeroport. Eu nu am spus mai nimic, pentru ca nu imi venea sa cred cate sentimente imi alearga nebune prin cap si inima, nici nu stiam ca le am ascunse in mine. Si pentru prima data de cand plecasem din tara, mi-am permis sa ma relaxez total si sa ma simt in siguranta in bratele lui. Si de data asta am inteles toate semnele si am crezut, pentru prima data in viata mea, in destin. Si toate filmele romantice cu oameni care se regasesc in timp, cu o dragoste la fel de puternica, nu mi-au mai parut prostioare si dulcegarii ieftine. Pentru ca traiam intr-un astfel de film. Si traiesc in continuare, dupa 5 luni. Si o iubesc pe fetita lui ca si cum ar fi a mea, ea imi adoarme in brate si ma pupaceste si in toate desenele pe care le face exista mama, tata si Lia. Si spre deosebire de filmele sau realitatea in care fosta este o scorpie ticaloasa, in filmul meu fosta este o tipa grozava, cu care vorbesc aproape zilnic, care mananca la masa noastra sambata sau ne invita la cafele si prajituri la ea, cu care am vorbit ca isi doreste sa cunoasca si ea un tip de treaba. Ei sunt familia mea de aici si abia astept ca si micuta mea fiica suedeza sa o cunosca pe iubita mea Mara si familia mea din Romania. Pentru ca de vorbit pe skype au facut-o de cateva ori, dar abia asteapta sa se joace si real, in limba comuna a copilariei.

La sfarsitul lui ianuarie, adica acum 9 luni, ma apucam de invatat limba suedeza. In februarie deja ma apucam de primul job, cel cu stransul si curatatul dupa incendii, inundatii si alte dezastre si nu prea mai ajungeam la scoala. Dar invatam acasa si ma ambitionam sa nu o dau in engleza la munca, pentru a invata in fiecare zi cate ceva. Si la sfarsitul lui august, imediat dupa vacanta de 6 saptamani, am terminat primele doua nivele de scoala si m-am apucat de cizelare. Acum vorbesc in fiecare zi, la munca, magazine si acasa, desi inca mai folosesc si engleza, iar romana cu ai mei, cu Adriana si cativa prieteni romani, plus la noul job. Din septembrie am inceput un job care va dura, din pacate, doar 4 luni, e doar 30% de norma, dar imi place la nebunie si sper sa ma ajute ca experienta si pe viitor. Sunt profesoara de limba romana pentru copiii care au unul sau ambii parinti romani, in kommuna Nacka. Statul suedez pune la dispozitie copiiilor care au alta limba materna decat suedeza ore pentru a isi imbunatati sau a nu-si uita limba materna. Si uite asa am ajuns sa imi fac jobul visurilor mele, cu 16 copii in 12 scoli, multa alergatura, dar si multa placere. Si ne jucam, desenam, povestim, le-am dus sa vada pe viu o broscuta, o soparla si un sarpe micut, am facut poze si ne-am imprietenit. In paralel, pentru ceva extra bani, mai muncesc din cand in cand si vechiul job.

Ce s-a mai intamplat anul asta? Ceva foarte important, pentru care trebuie sa-i multumesc din tot sufletul iubitei mele cumnate Cati. Care a reusit sa ne faca, pe mine si pe fratele meu, sa ne rezolvam problemele care atarnau dureros de greu intre noi de ani de zile. Unele prietenii s-au filtrat de la sine, altele s-au intarit. Mi-e cumplit de dor de mama si de tata, care tocmai anul asta au trecut prin niste probleme de sanatate iar eu nu am fost acolo langa ei. Si nu imi doresc decat sa simta si sa stie ca muncesc, trag, ma zbat, astept acte si ma lupt cu birocratie si problemele inerente de inceput de drum, dar sunt bine, sunt in siguranta, sunt iubita si fericita.

Saptamana asta m-am gandit mult la ce s-a intamplat in anul ce-a trecut. Si de-aia le-am asezat acum asa pe lung si detaliat. Pentru ca toate sunt intamplari din viata mea, din cartea pe care o scriu. Si m-am gandit la ce s-a intamplat anul asta in timp ce mancam cu David si aia mica, care de luni pana miercuri dimineata sta cu noi, in timp ce discutam foarte serios (cel putin ea era foarte serioasa) despre numele pe care i-ar placea sa le aiba fratii ei (m-am emotionat foarte tare ca numele de baiat ales de ea e exact cel pe care il alesesem eu de curand, la o poveste cu David, fireasca, despre cum ar fi ca la anul...), in timp ce ii reamenajam camera roz, de fetita de 6 ani, si faceam un panou cu multe poze cu ea, mama, tata si Lia, in timp ce ma odihneam aseara pe canapea, la el in brate, si el imi spunea ca sunt visul lui implinit si e cel mai fericit om din lume.

Pentru tot ce mi s-a intamplat bun si frumos in ultimul an vreau sa multumesc in mod special unor oameni de aici: Adriana, parintii ei, Linda care a avut incredere sa imi inchirieze apartamentul ei cand nici numere personale sau sperante de job nu aveam, Alinei care m-a ajutat sa gasesc primul job si mi-a oferit prietenia ei fara rezerve, desi abia ne cunoscusem. Si minunatului meu David care m-a adus 'acasa'. Cu lacrimi in ochi si mult dor le multumesc din suflet parintilor mei, pentru tot ce au facut si fac pentru mine, lui Cristi si lui Cati, verisoarei mele Roxi, prietenilor care m-au ajutat intotdeauna cu un gand bun si o vorba calda, Cristina, Mircea, Camil, Raluca, Gabi, Mihai, Raluca, Vio, Mire si Daniela si atator altora. Si voua, celor multi care imi cititi povestile si imi lasati cate un mesaj frumos. Doamne, sunt un om tare bogat!

39 de comentarii:

  1. Unele lucruri se întâmplă pentru că așa e pattern-ul :) Nu știi de ce, decât abia după ce se finalizează totul.

    Btw, acum scriu mai mult pe blogul ăsta.

    Un hug mare și sper că ai primit ce trebuia să primești. Că au trecut vreo câteva luni bune.

    RăspundețiȘtergere
  2. sa-ti fie de bine, Lie! si multi ani frumosi si de acum inainte!

    RăspundețiȘtergere
  3. Iuia, din pacate nu am primit nimic, iti dai seama ca iti spuneam :( Schimb acum linkul tau. Te imbratisez cu mare drag!

    RăspundețiȘtergere
  4. mi-au dat lacrimile, desi cunosc poveste. draga Lia, te imbratisez si sper ca povestea ta fericita sa nu se termine niciodata!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. esti un om bogat si frumos:)

    transmiti multe prin cuvintele tale!
    multumesc:)

    RăspundețiȘtergere
  6. Esti un om bogat, pentru ca meriti, pentru ca stii sa apreciezi adevarata bogatie a vietii, pentru ca ii faci si pe altii sa se simta bogati pentru ca faci parte din viata lor, pentru ca esti tu asa cum esti si pentru asta vreau si eu sa iti multumesc. Te pup si ma gandesc mereu la tine!

    RăspundețiȘtergere
  7. Nod in gat, lacrimi in ochi... numai bine Lia, ma bucur ca ai reusit sa-ti gasesti calea si sa-ti traiesti destinul. Viata e ceea ce se intampla cand nu avem nimic stabilit si "totul vine peste noi". Bafta si noroc, toate la un loc, sa ne auzim cu bine si la aniversarea de "10 ani acasa". Pupici :*

    RăspundețiȘtergere
  8. Dupa 11 ani si jumatate pot spune ca a strange din dinti la inceput e un sport care merita facut. Mai tii minte? :))

    RăspundețiȘtergere
  9. Mi-au dat lacrimile Lia, o parte a povestii, cea nescrisa aici, nu o stiam...m-am emotionat si nu pot sa iti spun decat ca meriti tot ceea ce ai. Sa fii fericita mai departe, ani buni buni...Te imbratisez.

    PS. Imi place ca esti profa de romana, a noastra e cea mai buna prietena a mea, iar dupa cum te "simt" ai un dar aparte sa lucrezi cu copiii. Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  10. Mama draga, ce am mai plans Lia. Lacrimi de bucurie pentru toate lucrurile bune pe care le=ai scris aici si pentru toate alea mai putin bune pe care nu le-ai mai scris. Daca eram in tara, nu as fi inteles asa de bine ce scrii, mai ales "100% decisa sa ma zbat, sa ma agit, sa imi fie greu ca apoi sa imi fie bine". Sa ne mai scrii asa frumos, ca dai curaj multor oameni.
    Si sa iti fie din ce in ce mai bine!

    RăspundețiȘtergere
  11. Peste inca un an iti doresc sa ne scrii aici despre baiatul sau fetita ta cu ochi caprui sau albastri :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Vreau sa fiu parte din cei care iti zic ceva frumos, dar sunt fara cuvinte si chiar si urmele vagi de originalitate care ma mai bantuiau cateodata, s-au sters de tot. Hai ca ma strofoc totusi....ca sa nu zic screm.
    Cred ca in afara de te imbratisez strans de tot si cu mult drag (si muuuuuuuuuuuuuuuuuuult) subscriu la urarea pe care intelesesem initial (dar gresit) ca ti-a facut-o prietena ta (am inteles ce trebuie intr-un final): sa ajuti sa tot existe oameni ca tine...
    Stii cum e aia: schimbi lumea incetul cu incetul, incepand cu bucatica ta. Chiar cred ca un om poate aduce o schimbare de 1% (sau 0.0___completati_voi__) in *MAI BINE*...
    Si tu esti unul din ei >:D< draga Lie >:D< :-*

    RăspundețiȘtergere
  13. Dragilor, daca lacrimile au fost de emotie si bucurie, atunci ma bucur, ca stiu ce inseamna :) Va multumesc inca o data ca imi sunteti aproape in povestea mea si va doresc si voua ce imi doriti mie: o viata linistita, cu bucurii si iubire, iar cele grele si rele sa treaca usor. Va pupez!

    RăspundețiȘtergere
  14. Multi ani inainte, fericiti si iubiti in noua ta tara si alaturi de cei dragi.
    Ma bucur foarte mult pentru tine!

    RăspundețiȘtergere
  15. Esti un om puternic!
    Esti abia la inceput si eu cred ca Dumnezeu are planurile lui cu viata ta.
    Numai bine iti doresc.

    RăspundețiȘtergere
  16. Lia, m-ai emotiobat fantastic! Putini oameni au curajul, rabdarea, dorinta sa impartaseasca o parte din viata si sufletul lor asa cum o faci tu. Te admir si te felicit pentru ceea ce esti si iti doresc mereu bogatia asta in suflet pe care o imparti cu noi! Sa ai o viata frumoasa. Diana B

    RăspundețiȘtergere
  17. Eu zic mereu ca: nu se intampla decat ceea ce trebuie sa se intample!
    Iar azi am scris o postare cu o cugetare pe care am gasit-o pe facebook pe care cred ca ar fi trebuit sa o citesti cand ai plecat "Când faci un prim pas pe un nou drum, nu e nevoie să ştii unde te va duce acest drum, cum va fi călătoria, la ce să te aştepţi, ci doar să ai încredere că oriunde mergi, Dumnezeu merge cu tine." E valabil si pentru acum!
    Esti atat de puternica!!!

    RăspundețiȘtergere
  18. E prima oara cand imi permit sa las un comentariu ...Te citesc de mult cu mare drag caci tot ce scrii e sincer si se vede ca e din toata inimiora ta!Vulpito nu schimba nimic ramai cum esti! Iti doresc ca viata sa-ti ofere bucurii pe masura generozitatii tale.Stralucesti de fericire si asta se vede de departe!Are mare noroc omul de langa tine!O anonima care se cheama Dana

    RăspundețiȘtergere
  19. Iti citesc blogul cu mare bucurie. Cred ca esti un om frumos si ca meriti toate lucrurile bune care ti se intampla.

    RăspundețiȘtergere
  20. Lia, stii cum e cand ai terminat o carte sau ai vazut un film si nu poti sa rostesti nici o vorba pentru ca ai un nod in gat de emotie? asta am simtit eu dupa ce am citit randurile tale. noroc ca pentru scris am nevoie doar de maini.
    o imbratisarea calda si mi-as fi dorit sincer sa te cunosc. esti deosebita.

    RăspundețiȘtergere
  21. Femeie frumoasa, mi-au dat lacrimile!
    Tot binele din lume iti doresc, sa fiti fericiti si sa va iubiti mult!
    Te imbratisez cu drag! :*

    RăspundețiȘtergere
  22. La multi, foarte multi ani, unul mai frumos decat celalalt. Povestea ta este o poveste deosebita, este o poveste despre curaj. Curajul de a incepe o noua viata cu toate ca ce ai lasat in Romania ti-ar fi fost suficient , si totusi, curajul de a-ti urma visele, instinctul. Nu multa lume poseda astfel de curaj. Esti o persoana deosebita care merita tot ce e bun.

    RăspundețiȘtergere
  23. mi-a mers la suflet tot ce-ai scris aici.
    lasă, lasă! vine ea ziua aia în care pun mâna pe tine! :)

    RăspundețiȘtergere
  24. Nu ne cunoaștem, adică nu personal, dar cumva te-am simțit mereu aproape, am suferit cu tine când a fost de suferit, acum mă bucur cu tine și pentru tine și îți doresc să ți se împlinească și visele nevisate, neindraznite:)

    RăspundețiȘtergere
  25. Super. Bravo Lia. Multumesc pentru ca ai crezut in povestile mele personalizate. Mi-as dori ca intr-o zi, sa iti impratsesc povestea mea de iubire, senina si simpla, ca a ta. Doamne ajuta! Imbratisari. :)

    RăspundețiȘtergere
  26. Minunat!
    Citndu-te mi-a venit asa, sa-mi fac si eu un bilant al anului care a trecut. Da, si eu am pus capat unei relatii de 3 ani care nu mai era in niciun fel, apoi realizarile mele sunt de alta natura, dar sunt multe si sunt multumita si mandra de ele. Il mai astept doar pe "David al meu" sa ma duca "acasa" si gata :))
    Si stii ceva, imi dau seama ca pe langa alinierea comuna a planetelor pe 25 martie :)), in tot anul asta, tu Lia draga si necunoscuta, m-ai inspirat si m-ai incurajat constant, chiar fara sa stii.
    Asa ca ma bucur enorm pentru tine si ma bucur enorm pentru mine. Sa ne fie intr-un ceas bun!

    PS Si mai stii ceva? Sii ce fac eu acum inspirata tot de tine? Strang pachete cartile copilariei fiului meu proaspat plecat in Anglia, si alte lucruri de ale lui care stiu ca nu-i vor mai folosi, ca sa le dau unor copilasi de la tara. Se apropie Craciunul si anul asta vreau sa fiu un om darnic si iar iti multumesc ca m-ai invatat si asta.

    Iulia

    RăspundețiȘtergere
  27. am bocit. fairy tales exista..cred ca esti vreun elf ceva, ca in filmele alea nordice
    hugz. warmest hugz

    RăspundețiȘtergere
  28. http://www.youtube.com/watch?v=Ri9PpFVyVhE&feature=player_embedded#!

    RăspundețiȘtergere
  29. Draga mea....esti bogata....si daca am sa iti spun ca prin ochii tai mi-am revazut pentru cateva secunde viata si alegerile mele....cu bune si rele....tu....ai sa intelegi.....
    Si am s aiti mai spun....ca am doua lacrimi ...acum cand termin de citit randurile tale.
    Sa fi iubita si fericita Lia draga......ca meriti....!!!
    Te pupeaza un pitic...:)

    RăspundețiȘtergere
  30. Acum că liniştea se aşternu peste tine, cred că va începe să ningă, dacă cumva nu a început deja...

    RăspundețiȘtergere
  31. Lie Lie, daca as fi mama ta si as vedea cum iti stralucesc ochii si zambetul in poza pe care ai alaturat-o "povestii ca-n filme", as fi o mama grozav de fericita. Tare, tare multumita pentru puiul ei. Pentru ca se (si) vede! Fericirea, zic.

    RăspundețiȘtergere
  32. Ma bucur mult pentru tine. Randurile tale transmit fericirea. Pozele o arata. Sunt cu gandul si inima alaturi de tine. Cu drag, Madalina

    RăspundețiȘtergere
  33. Toata dragostea oferita de tine oamenilor, tot binele facut altora ti se intorc acum si ma bucur imens pentru tine, fata roscata cu suflet frumos! Te pupez tare!

    P.S. Iti sta foarte bine si cu parul un pic mai lung! :)

    RăspundețiȘtergere
  34. Cred că niciodată nu m-aș sătura să citesc povestea ta, despre cum ai renunțat la ceva sigur, despre cum ai riscat și ai câștigat. Mă faci să cred că nimic nu e întâmplător, că există semne, că cineva, acolo sus, are grijă de sufletul fiecăruia...Pentru toate astea, îți mulțumesc, dragă Lia!

    RăspundețiȘtergere
  35. Ma bucur nespus pentru tine si noua ta viata acolo! Meriti din plin tot ce e bun si frumos! Sa ai parte mereu de iubire si Doamne Doamne sa te ocroteasca! Te pupam tare!!

    RăspundețiȘtergere
  36. esti calda si frumoasa. un gand bun pentru tine, om bun!

    RăspundețiȘtergere
  37. Păi, eu zic că meriți, nu?
    Culegi ce semeni.
    Ia să vedem:
    http://liarebelyell.blogspot.com/2010/12/de-prin-hatisurile-emigrarii-suedeze.html

    RăspundețiȘtergere
  38. Blegoo, cand scriam de hatisurile (birocratice) nici nu stiam ce ma mai asteapta in continuare :)) Nici dupa un an si aproape jumate nu s-a terminat agitatia cu acte, institutii, asigurari, etc. Dar deja am invatat stilul in care se rezolva problemele: cu rabdare, dinti stransi si niciodata in cap cu ideea "renunt" :)

    RăspundețiȘtergere