"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

sâmbătă, 27 octombrie 2012

Istoric, teorii, abordari pedagogice si cadrul de lucru in sistemul suedez prescolar

Consider ca e necesar, inainte de a incepe descrierea diferitelor teorii, concepte si metode pedagogice depre care invat la scoala si se aplica in sistemul educational suedez, sa fac un mic istoric al sistemului si sa descriu si modul in care studiez eu la facultate. Fac urmatoarele mentiuni: eu studiez sa devin profesoara la copii prescolari (1-6 ani), deci ma voi referi la acest domeniu, nu la sistemul educational ca intreg, despre sistemul scolar vor exista doar referiri tangentiale. Pentru ca nu sunt familiara cu anumiti termeni in limba romana (pedagogici, psihologici), va rog sa ma iertati pentru traducerile ciudate sau slabe si daca aveti cunostinte, sa ma ajutati. Voi folosi traducerea in engleza uneori, dar in principal in romana. Pentru ca aici nu se mai foloseste termenul de gradinita, ci prescoala, il voi folosi si eu in cele mai multe cazuri. De asemenea, daca doriti sa aprofundati unele concepte, consider ca e foarte interesant si gasiti multa informatie pe net, dar nu e destul loc de aprofundat aici.

Pe la 1900 Suedia era o tara saraca, dominata de fermieri, care incepea sa isi dezvolte industria. Prin mutarea populatiei spre orase, a aparut nevoia unui sistem de ingrijire a copiilor mici in perioada cat parintii munceau. Primele activitati de acest gen aveau un aspect filantropic. S-au deschis camine de copii unde cei mici erau supravegheati si primeau mancare de dimineata pana spre seara, cele care ii ingrijeau erau voluntare (tinere din familii mai instarite sau din familii foarte sarace, care primeau mancare si isi formau experienta de lucru). In paralel, existau gradinite (termenul kindergarden/barnträdgård/gradinita de copii vine de la pedagogul german Friedrich Fröbel, care a pus bazele pedagogiei moderne, bazata pe recunoasterea faptului ca copiii au nevoi si abilitati unice; in viziunea lui, adoptata la scala larga, copiii sunt ca niste seminte care, primind ingrijire, un mediu adecvat, cunostinte, se transforma si dezvolta in flori/adulti responsabili) unde copiii din familii mai instarite petreceau cateva ore cu unele activitati educationale. Chiar si in anii 40-50, cand Suedia a deschis portile imigrarii fortei de munca si numarul de copii a crescut spectaculos, serviciul de ingrijire a copiilor mici se rezuma la supraveghere a copiilor in lipsa parintilor.  

La sfarsitul anilor 60 are loc prima reforma majora a invatamantului prescolar, in urma unei ample activitati de cercetare, investigatie si analiza a realitatilor existente. Se decide la nivel inalt ca termenul pentru acest serviciu va fi prescoala (förskola), atat pentru unitatile de tip gradinita (cu program redus) cat si pentru day-care (program prelungit), pentru a accentua noua directie: acest serviciu/activitate are o baza educationala, nu doar supraveghere/ingrijire. Cel mai discutat aspect la acea ora era abilitatea copiilor mici de a invata si importanta pastrarii impreuna a conceptelor de ingrijire si invatare. S-a pus pentru prima data in discutie faptul ca prescoala (gradinita) trebuie vazuta ca un serviciu adus copiilor, nu parintilor care lucreaza, iar mediul in care copiii isi petrec timpul anumite ore pentru a se juca, primi ingrijire si invata nu trebuie sa arate ca "acasa", pentru ca nu este destul de stimulant pentru invatat. 

Teoria pe care se bazeaza pedagogia acelei perioade (foarte prezenta si la acest moment, numita pedagogie traditionala) este cea constructivista (Jean Piaget, Maria Montessori, etc), combinata cu psihologia dezvoltarii. Copiii sunt vazuti ca activi si competenti, acumuleaza gradual cunostinte, invata in etape, pedagogii trebuie sa le puna la indemana material de explorat si analizat si sa intervina sa-i ajute cand pare ca sunt "blocati" in explorare, sunt evaluati in functie de anumiti factori (background, varsta) si norme. Se considera ca la 2-3 ani ar trebui sa poata face anumite lucruri, sa inteleaga anumite concepte, la 4-5 ani altele, etc. 
Activitatea este bazata pe teme de abordat. Continutul temelor de invatat (ceea ce numim "materii" - matematica, limba, arte, miscare, stiinte naturale) este stabilit in avans, aceste cunostinte sunt considerate ca "adevaruri" la care copiii ajung prin propriul sistem de invatare/acumulare a cunostintelor, dar ghidat de pedagog. Copilul este considerat receptor de cunostinte. Documentarea si evaluarea activitatii se face in functie de aceste norme si etape de dezvoltare si se face retroactiv. Ce a facut si invatat copilul pana acum. 

In 1996 are loc a doua mare reforma a invatamantului prescolar cand prescoala a fost integrata in sistemul educational, alaturi de scoala, pana atunci responsabila de sistemul prescolar fiind Directia generala de protectie sociala, din 96 fiind Directia Invatamantului Public. 

In aceeasi perioada a fost elaborat Planul/programa de invatamant pentru prescoala, revizuit in 2010, care are ca baza ideea ca ingrijirea, dezvoltarea si invatarea formeaza un intreg, activitatea pedagogica trebuind sa fie planificata in asa fel incat sa fie indeplinita aceasta baza. Este impartit pe 2 capitole, Valorile si misiunea prescolii si Obiective si directii. Nu voi intra in prea multe detalii, dar ca idee, capitolul doi ia pe bucatele toate ideile prezentate la modul general in primul capitol. Obiectivele dau directia pe care trebuie sa o aiba activitatea, precum si dezvoltarea asteptata a calitatii activitatii prescolare. Directiile (liniile directoare) sunt pentru personalul care lucreaza in prescoala. Toti cei care lucreaza vor urma normele si valorile mentionate in Planul de invatamant, isi vor asuma responsabilitatea si vor contribui la indeplinirea misiunii prescolii. 

Valorile si misiunea prescolii - Prescoala are ca scop/obiectiv ca toti copiii sa primeasca si dezvolte cunostinte si valori (printre care drepturile omului, respect pentru diversitate, alte culturi, libertatea si integritatea individului, egalitate intre sexe, solidaritate cu cei mai slabi). Activitatile sunt duse intr-un mod democratic pentru a-i invata si a le dezvolta copiilor sentimentele de responsabilitate si  interes pentru a participa activ in societate. Prescoala trebuie sa fie deschisa opiniilor diferite si sa incurajeze exprimarea lor. 
Activitatile vor fi distractive, desfasurate in siguranta, stimulante si instructive pentru toti copiii. Misiunea prescolii include ca, impreuna cu parintii, sa lucreze pentru ca fiecare copil sa primeasca mijloacele de a se dezvolta dupa propriile conditii. Copiii trebuie sa aiba oportunitatea de a-si dezvolta abilitatile de observare si reflectare. Jocul este foarte important pentru dezvoltarea si acumularea de cunostinte a copilului. Prin intermediul jocului creativ si imaginar copilul are oportunitatea de a-si exprima si modela experientele, trairile si sentimentele. 

Activitatile vor porni de la experientele, interesele, motivatiile si pofta de a cauta cunostinte a copiilor. Copiii cauta si afla cunostinte prin joc, interactiune sociala, explorare si fantezie, precum si prin observatii, discutii si reflectii. Printr-o abordare tematica, acumularea de cunostinte a copiilor va fi versatila si consistenta. Copii trebuie sa poata schimba activitatile de-a lungul zilei. Activitatile vor oferi copiilor spatiul potrivit pentru manifestarea propriilor planuri, imaginatie si creativitate in joc si proces de invatare, atat in spatii inchise cat si afara (medii planificate - curte, de ex. - sau mediu natural). 
Calitatea actului educational in prescoli este permanent si sistematic documentata, monitorizata, evaluata si dezvoltata. Pentru a evalua calitatea prescolii si a crea conditii favorabile indeplinirii nevoilor copiilor, este permanent urmarita, documentata si analizata activitatea copiilor. Scopul acestor documentari si analize este de a urmari daca activitatea in prescoala este in acord cu obiectivele si valorile stipulate in Planul de invatamant si de a examina ce pasi trebuie luati pentru a imbunatati conditiile ca (virgula) copiii sa invete, sa se dezvolte, sa se simta in siguranta si sa se distreze la prescoala. Toate formele de evaluare vor porni din prespectiva copilului si vor avea copilul in atentie. Copiii si parintii vor fi implicati in aceste evaluari si vocile lor vor fi facute auzite. 

La sfarsitul anilor 80, pedagogia prescolara suedeza primeste o noua influenta, venita din nordul Italiei, din scolile din Reggio Emilia. Este un mod de lucru ce a prins din ce in ce mai mult nu doar in Suedia, ci in foarte multe alte tari (USA, Germania, danemarca, Australia, Spania etc). Teoria din spatele acestui tip de pedagogie este constructionista (vezi teoria discursurilor lui Michel Foucault), nu contesta sau anuleaza teoria clasica a constructivismului, din contra, porneste de la ideea ca individul invata prin construirea unor modele mentale pentru a intelege lumea din jur, dar pune sub semnul intrebarii anumite aspecte esentiale ale constructivismului. Foucault vorbeste despre discursuri, viziuni si interpretari generale diferite asupra anumitor subiecte (copii, femei, cresterea copilului, pedagogie, etc) in diferite epoci istorice, diferite societati, culturi, sisteme politice sau religioase. 

Sub acest aspect, totul este in continua schimbare, atat oamenii, cat si lumea (mediul inconjurator) si modul de a vedea si aborda lucrurile. Nu se poate vorbi de "adevaruri" prestabilite la care individul ajunge prin cunoastere, ci realitatea se construieste social si cultural prin discursuri, participam in constructia realitatii si a adevarurilor prin modul in care discutam sub toate aspectele (moment istoric, cultura, societate, sistem politic, religios, etc). Construim cunostinte impreuna cu ceilalti si cu mediul inconjurator, cunoasterea este de tip rizomatic (de la botanica, rizomul este radacina care, rupta in bucati, fiecare bucata este capabila sa dea nastere unei noi plante), nu liniar, ca in cazul teoriei constructiviste. Viziunea constructionista asupra copilului este ca un copil este participant in constructia realitatii, este creator de cunostinte, spre deosebire de cea constructivista unde copilul este privit ca receptor de cunostinte

Daca modelul pedagogic traditional foloseste documentarea retroactiva (ce s-a intamplat), teme prestabilite, atentia fiind indreptata mai mult spre ideea unei clasificari si categorisiri a copiilor in relatie cu o schema generala de trepte si niveluri de dezvoltare (standarde), documentarea pedagogica (modul de lucru in noua abordare pedagogica, inspirata din modelul Reggio Emilia) isi indreapta atentia asupra procesului de invatare a copilului, incearca sa vada si sa inteleaga ce se intampla in activitatea pedagogica si de ce este capabil copilul fara un cadru predeterminat de asteptari si norme. Activitatea se bazeaza pe proiecte, planificarea lor fiind pe parcursul inaintarii in proiect. Se pleaca de la subiecte de interes alese de copii (ce vor ei sa explore si aprofundeze), de la intrebarile ridicate de copii asupra subiectului de interes si se continua proiectul in functie de directiile pe care copiii le aleg sa le aprofundeze. 

Documentare pedagogica inseamna sa documentezi (scrii, filmezi, fotografiezi) ce si cum fac si ce spun copiii in timp ce fac anumite activitati de explorare si invatare (NU joc, care se considera ca trebuie sa fie lasat in pace, doar al copiilor, fiind considerat un act foarte intim si personal), apoi reflectat asupra imaginilor si ce s-a intamplat/spus si tradus/interpretat/inteles informatiile in functie de relatiile copiilor cu mediul, cu materialul, cu ceilalti copii, cu "materia" (matematica, stiinte, limba, etc). Un exemplu simplu: copiii deseneaza o floare de mac, din ce cred si stiu ei ca ar fi o floare de mac. Apoi merg la plimbare pe un camp de maci si la intoarcere deseneaza iar floarea. Cele doua desene indica evolutia cunostintelor copiilor prin explorare. Diferentele sunt semnificative, in cel de-al doilea desen existand mult mai multe detalii legate de forma, petale, culoare, frunze. 

Documentarea pedagogica (despre care voi vorbi pe larg cu alta ocazie, pentru ca abia am inceput sa o studiez) este numita Pedagogy of listening: a asculta cu toate simturile cele "100 de limbi ale copiilor" si prin documentare a face vizibila aceasta "ascultare". Documentarea pedagigica este un proces de invatare colectiv si individual, prin care pedagogii si copiii invata unii de la altii, de la material si de la locul (mediul) in care se afla. Invatarea colectiva se bazeaza si pe modul in care copiii lucreaza impreuna in grup. Se creaza conexiuni intre experiente si intelegeri diferite, care apoi creaza la randul lor cunostinte comune, o abordare care profita de diferente si diversitate. La aceasta documentare iau parte atat predagogii, cat si copiii si parintii, pe parcursul proiectelor documentate, nu doar la final (retroactiv si proactiv). 

In invatamantul prescolar exista mai multe abordari pedagogice, dupa cum se poate vedea. Majoritatea prescolilor kommunale abordeaza pedagogia traditionala, bazata pe teoria constuctivista, exista prescoli cu anumite modele pedagogice (Montessori, Waldorf), precum si prescoli care au abordeaza procesul pedagogic prin metoda Reggio Emilia (documentare pedagogica). Planul/programa de invatamant pentru prescoala traseaza obiective si directii pentru indeplinirea misiunii si valorilor prescolii, dar nu impune un anumit model pedagogic. Democratic se considera ca la obiectivele trasate (ingrijirea, dezvoltarea si invatarea formeaza un intreg; importanta jocului; principii democratice, sociale, drepturile omului, etc) se poate ajunge prin metode pedagogice diferite. 

La ora actuala si in urmatorii 10 ani, profesorii pentru prescolari sunt cei mai cautati pe piata de munca suedeza. Este considerata o meserie extrem de importanta, dar pentru ca momentan este inca printre cele mai prost platite slujbe pentru absolventi de studii superioare, pregatirea profesionala este destul de evitata de tinerii care vor sa faca o facultate. Pentru ca la nivel politic s-a realizat pericolul unui gol de profesori in urmatorii ani, s-au pornit campanii sociale si de presa pentru a sublinia importanta si rolul acestei profesii, pentru a atrage tinerii spre aceasta profesie. De asemenea, sindicatele din educatie duc o lupta permanenta pentru imbunatatirea conditiilor si cresterea salariilor. Anul acesta au obtinut o crestere de 4,5%. Si lupta continua. 

In anul meu universitar suntem 180 de studenti, se preconizeaza ca 10% vor renunta pe parcurs. Suntem impartiti in 6 grupe de cate 30, in fiecare grup fiind impartiti in 6 echipe de lucru de cate 5. Ne adunam tot anul doar la conferinte si prelegeri, in rest cursurile (seminariile) se desfasoara pe grupuri, cu profesori diferiti pentru fiecare grup. In echipa de 5 lucram intre seminarii si alegem noi cand si cum ne intalnim, dar avem si lucrari/examinari comune, pe care le facem in echipa. Literatura cursurilor este generoasa, pentru primul curs de 4 saptamani am avut 2 carti si o culegere de 8 texte, pentru al doilea curs (ma pregatesc pentru doua examene saptamana viitoare) avem 4 carti si 6 texte. Acasa citesc literatura, imi scot idei principale si concepte centrale, pe care le discut cu colegele de echipa, apoi le aprofundam la seminarii, in grup si prin prelegeri. 

Fiecare curs dureaza intre 4 si 6 saptamani, se face cate un singur curs intr-o anumita perioada si avem partea de practica inclusa in cadrul anumitor cursuri (cate 2-3 saptamani de practica in 4 etape), de-a lungul celor 3 ani si jumatate de studiu. Cateva nume de cursuri: Misiunea scolii: explorare, joc si ingrijire; Teoria planului/programei de invatamant; Mediul didactic si pedagogic si perspective teoretice; Retorica; Etica si estetica; Pedagogie speciala; Teorii despre invatare si dezvoltare individuala. 
Ce imi place cel mai mult este modul in care se dau examenele si notarea. Examenele practice sunt in general de grup, lucrarea principala este individuala, o faci acasa, cu toate cartile in brate, interpretezi lucrurile dupa bunul plac si intelegere. Orice forma de copiere si plagiat se pedepseste drastic, ducand pana la exmatriculare. Notarea se face de la A (exceptional, abordarea subiectelor si literaturii intr-un mod foarte creativ si complex) pana la F (picat - lacune mari in intelegerea si abordarea subiectelor). B (foarte bine - complex si creativ), C (bine - abordare nuantata a subiectelor si literaturii), D si E (sufiecient - prezentare generala, nenuantata, a subiectelor si literaturii). Daca iei F ai 3-5 ocazii sa refaci lucrarea.

Cam atat pentru azi, sper ca nu plictisesc cu atatia termeni si detalii, dar consider ca e necesar pentru a se intelege mai departe cand o sa aprofundez anumite tipuri de pedagogie si cazuri speciale. Astept intrebari, discutii si completari :)


45 de comentarii:

  1. as vrea sa citesc textul tau dar nu pot..sparge-l in paragrafe pentur a fi mai usor de citit..pup

    RăspundețiȘtergere
  2. paragrafe mici cu spatii intre ele i mean

    RăspundețiȘtergere
  3. Karma, eu vad deja asa, paragrafe nu asa mici, dar cu spatii intre ele. Mai incerc vreo 2-3, dar nu am cum sa bag mai multe spatii, ca paragrafele sunt despre cate un subiect anume.

    RăspundețiȘtergere
  4. ce-o sa-mi placa sa te urmaresc mai mult de acum incolo!

    eu am inceput in "campul muncii" si ma prind pe parcurs ce si cum. oricum, pot sa comentez din alta perspectiva. eu am invatat in romanica acum aproape 20 de ani despre piaget, dar teoria pedagogica e una si practica e alta. in gradinitele romanesti parea ca nimeni nu-si aminteste ca un copil e pur si simplu in intr-o etapa a dezvoltarii lui cand nu vede lucrurile ca un adult. simplist spus. http://youtu.be/TRF27F2bn-A
    adica, in ce priveste continutul de predat, acesta e stabilit dinainte, planificat cu precizie astfel incat sa fie clar ce ii vom invata pe copii, ce trbuie sa stie la sfarsitului unei zile sau la sfarzitul unei luni. iar la modul ideal, la sfarsitul contratului sa stie fix cat i-a zis educatoarea. "documentarea" consta in pastrarea dovezilor ca ne-am facut treaba: cataloage de prezenta, procese verbale de instruire a parintilor, planuri de lectie, condica de activitati. in lumina experientei mele proaspete suedeze eu o numesc acum documentare pentru sefi. dunele dintre noi mai puneam pe pereti lucrarile copiilor si poeziile pe care le invatam. asta ar fi documentarea activitatilor pe intelesul parintilor, dar tot justificativa. acum am descoperit documentarea pentru invatare. punem fotografii din excursie pe pereti si copiii au "pretextul" oricand sa se intoarca la acea experienta. sa vorbeasca o interiorizeze in memoria de lunga durata; sa dezbata, sa exploreze mai departe. sa fie inspirati; ne aranjam o "mind map" a unui proiect pe perete si uite-asa ne vin idei despre ce am putea sa invatam mai departe;

    eu lucrez la o gradi privata, internationala. modelul nostru pedagogic este de genul traditional, cu relativ multe activitati de "predare" clasice. dinn nefericire, seful gradinitei s-a schimbat destul de repede de la deschidere si suntem vaduviti de ceva ce nu stiu precis cum e, decat ca ar fi grozav: un educator cu experienta si viziune conectat cu traditia pedagogica suedeza. asta mi se pare grozav la gradinitele suedeze, cineva este in priza, cineva lucreaza pentru toata gradinita si ii inspira si ii ajuta pe toti cei care lucreaza acolo.

    multi dinntre copiii nostri au mai fost la gradinite in lumea larga, sau vor pleca in curand. parintii sunt in mare parte straini de traditia gradinitei suedeze. copiii suedezi sunt cu noi pentru oportunitatea de a invata limba engleza " de la inceput". noi nu avem gradina, doar autobuze si metrouri spre parcuri minunate, asa ca mai in fiecare zi ne imbarcam in ceva excursie in the city.

    copilul meu a fost de cateva ori la o gradinita deschisa, apoi cateva luni la o gradi de familie, apoi ne-am mutat si acum e la o gradi "comunala". nu am avut ocazia sa vad inca o gradinita cooperativa. colegele mele par sa prefere sa lucreze la o o gradinita "comunala" si banuiesc ca sunt platite destul de bine la privat ca sa priveasca cu jind peste gard, dar sa nu se mute. mie gradinita de familie mi s-a parut raiul pedagogic si profesional si familial si tot ce nu-mi vine acum in minte. imagineaza-ti o casa de caramida, o curte uriasa, gradina, sera, o alee in care cineva incrustase in ciment scoici, pietre pictate, "fosile"; un mar rotat, biciclete, trotinete, o casuta; o veranda unde toti copiii puteau sa doarma in zilele de vara. copilul meu a fost fericit acolo, si a crescut, la minte si la suflet ca un copacel in floare. iar ei doi, educatorii cu jobul in casa si seful in familie... cu zambetul pe buze si vorbe calde.. cand am plecat de aici fara sa stiu ca ma voi mai intoarce ma gandeam ca munca mea in gradinita romaneasca e asa de lipsita de sens in comparatie cu ce faceau ei. si cand m-am dus sa ma angajez ca educatoare intr-o gradinita suedeza fara sa stiu nimic depsre sistem, documentare sau reggio emilia, cu gandul la ei si la munca lor si la fericirea copiilor am raspuns la intrebarile celor care ma intervievau.

    mult succes, Lia! si multa inspiratie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu de 1 an lucrez ca si educatoare in germania, unde metoda reggio e foarte apreciata si imi dau seama k dupa 6 ani de activitate in gradi, in romania, am o gramada de recuperat, k mult din ceea ce am invatat in scoala si in campul muncii e de fff mult timp depasit aici.asta e! Sper k in viitor si invatamantul din Romania sa evolueze si sa se puna mai mult pret pe calintate!

      Ștergere
    2. Eu må bucur ca nu am studiat si lucrat cu copii mici in Romania, ca nu am prea multe "idei fixe" de demontat. Eu am simtit si crezut cumva instinctiv lucrurile despre care invat acum (copilul competent, a invata de la copil, de la material), sunt tare bucuroasa sa aprofundez si sa lucrez dupa filosofia asta :-)

      Ștergere
  5. Miha, ce ma bucur ca m-ai gasit si pe blog! :) Eu am avut ocazia sa lucrez in mai multe scoli si prescoli, cand lucram cu copii romani. Am fost in kommunale, private, cu abordare traditionala si una cu abordare tip Reggio Emilia. Tipul cooperativa si de familie nu am cunoscut, presupun ca vom avea cursuri la facultate cu descrierea tuturor acestor tipuri. Sa stii ca privat nu inseamna salarii mai mari, grila de salarizare e aceeasi, dar au dotari materiale mai bune. David lucreaza la o scoala mare privata (au si prescoala inclusa) si stiu cum functioneaza de la el.
    Relatiile bune de colaborare cu colegii sunt o necesitate in toate scolile, dar in cele cu abordare de tip Reggio Emilia e ceva mai mult. Documentarea pedagogica inseamna colaborare pe proiecte cu profesori care nu au teoretic treaba cu clasa ta, dar vin cu propriile idei si viziuni in urma analizarii documentarii tale.
    Sunt si profesori mai putini interesati si nu asa entuziasti, e munca enorma si banii nu asa straluciti, dar in general am fost fascinata si impresionata de cat interes si grija si atentie au pentru copii, pentru grup, dar si pentru fiecare in parte. Mi se pare genial sa ma duc intr-o scoala cu 300 de copii si sa intreb, aiurea, primul adult care imi taie calea: stiti unde as putea sa o gasesc pe fetita X? Si sa stie despre cine vorbesc!!!
    Peste 3 saptamani incep practica, 2 saptamani la o prescoala din apropiere. Si tocmai am aflat ca voi lucra cu cei mai mici, 1-2 ani. Va fi pentru prima data cand lucrez cu copii asa mici :)

    E interesant si modul in care studiez, teoria este multa, dar e combinata cu chestiuni practice, ai loc sa iti expui propriile pareri si idei, nu invat ca un papagal. Si pe zi ce trece sunt tot mai incantata de alegerea facuta, asta e cel mai important.
    Te imbratisez si iti doresc mult succes si tie si sper sa apucam sa bem si cafeaua aia candva :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. grila de salarizare precizeaza salariul minim. eu sunt angajata ca asistenta dar sunt platita mult mai mult decat celelate doua asistente de la grupul meu. si ele isi negociaza salariul din cand in cand, solita " salary talk" si in genral lumea vine multumita de la intalnirile astea.

      Ștergere
    2. David lucreaza la una din scolile Pysslingen, au salariile ca in scolile comunale, diferentele sunt in functie de anii de experienta. Si au o negociere de salariu pe an. O fi altfel in alte scoli private, nu stiu. Oricum, diferentele nu sunt si nu au cum sa fie foarte mari.

      Ștergere
  6. Lia eu incerc sa fac putina scoala acasa cu piticul meu caci invata totul in germana dar doresc sa nu uite sau sa sara peste limba romana. Asa ca ii citesc, descriem evenimente, facem tot ce am timp eu sa fac cu el in limba romana.As vrea sa fiu mai creativa, sa cobor mai mult in universul lui dar de cele mai multe ori am senzatia ca sunt doar profesor...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ne-a spus profesoara noastra inca de la primul curs, acasa sunteti parinti, nu profesori :) Eu nu sunt inca mama full time, doar cateva zile pe saptamana si direct cu un copil marisor, care are o baza si o educatie formata de mama si tatal ei. Incerc sa nu dau sfaturi parintesti ca nu am de unde inca :) Dar pot sa iti spun ca am vazut diferente mari de limba la copiii cu limba materna romana, cat am lucrat ca profa de romana. Cei care aud acasa romana, carora li s-au citit povesti in romana au un bagaj enorm de cuvinte si foarte putine probleme de comunicare in romana, li se pare firesc sa se exprime si in romana si le facea mare placere sa avem cele 20-30 de minute de romana. Cei carora mama le vorbeste mai mult in limba tarii de adoptie, din diferite motive (e mai comod, nu vor sa "aglomereze" copilul cu doua limbi, etc), care au contact cu romana o data pe an cand isi vad bunicii de ex., vedeau intalnirile cu mine ca niste minute de invatat o limba straina.
      Jocurile de-a "cum se zice la pisica in germana?" sau invers, din germana in romana, ajuta foarte mult. Poti face chestia asta si cu imagini din cartile preferate. Cititul de povesti in romana e cea mai buna chestie. Ce faci cu copilul distractiv in limba germana fara sa te simti profesor? Fa asta si in romana si nu te gandi prea mult ca il inveti romana, ci pur si simplu ca esti cu el si comunici cu el.

      Ștergere
    2. Cat de acord sunt cu ce v-a spus profesoara - acasa sunteti parinti, nu profesori. Eu as mai adauga - acasa sunteti parinti, nu psihologi.
      Mihaela

      Ștergere
  7. IARASI e necesar sa-mi fragmentez raspunsul:

    "Cel mai discutat aspect la acea ora era abilitatea copiilor mici de a invata..."
    CE-i atata de dezbatut si de contrazis pe tema asta? CUM sa nu fie limpede faptul ca COPIII INVATA, atata timp cat sugarul nu stie sa se exprime altfel decat onomatopeic, nearticulat, pe cand copilul de doi-trei ani stapaneste (din-ce-in-ce mai bine) MACAR limba materna (dar am cunoscut de-a lungul vietii copii care in mod foarte firesc invatau in paralel - de la inceput - cate doua-trei-patru limbi*, in special in familiile mixte dpdv al nationalitatii parintilor / parintilor acestora, deci buniciilor)? Si nu este vorbirea singurul exemplu "vizibil si din avion" de invatare: pe masura ce copilul inainteaza in varsta i se potrivesc (spre ex) jocuri / jucarii tot mai complicate.
    * La noi in Timisoara structura populatiei era (pe vremea copilariei mele) foarte heteroclita, cuprinzand - pe langa o majoritate romana - si procentaje importante de etnici maghiari, germani (şvabi), sarbi, evrei, tigani, si eu stiu in mod pertinent (din experienta) ca in mod practic mai erau reprezentate semnificativ si alte nationalitati (bulgari, albanezi, slovaci, boemi, nemti pomeranieni - ba pana si turci). Acest fapt a avut drept urmare (consecinta) pe de o parte o foarte accentuata si larg raspandita toleranta inter-etnica si inter-confesionala si pe de alta parte faptul ca (pana si printre copiii proveniti din parinti (si bunici) de aceeasi nationalitate) era o raritate un copil care la vremea intrarii la scoala sa nu cunoasta macar elemente din cate macar inca una-doua limbi, daca nu chiar sa vorbeasca relativ fluent si corect chiar mai multe limbi (asta sub influenta jocului in comun pe strada, in parcuri etc). Dar eu ma refeream mai sus la copii care ATUNCI CAND INCEPEAU sa iasa la joaca cu restul copiilor vorbeau firesc, drept "limbi materne", mai multe limbi, de regula atunci cand mama era de o nationalitate, tatal de alta, eventual nasii de o a treia, careva dintre bunici de o a patra etc - asta ca sa nu iau in seama si ipoteza invatarii vreunei limbi straine. Ca un caz exceptional, una dintre cunostintele mele de prin acea vreme urmase gradinita in limba sarba, scoala elementara in maghiara si gimnaziul in germana (sau invers - nu sunt convins ca pe astea doua nu le incurc) si IN SFARSIT liceul in limba romana, precum si (in aceeasi perioada - in timpul educatiei preuniversitare) scoala confesionala in (parca) idis (sau poate ivritt?), invatand in paralel SI franceza si engleza ca limbi straine propriu-zise.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O luam pe rand :) In anii 60 este pentru prima data cand se da importanta reala, la nivel inalt (oameni de stiinta, psihologi, sociologi, politicieni, pedagogi), abilitatii copiilor de a invata, de a acumula cunostinte. Si pana atunci se observase ca acumuleaza cunostinte, dar nu se daduse importanta cum, de ce, in ce fel acumuleaza aceste cunostinte. Pana in anii 60 cam asta era abordarea: copilul e mic, slab, nu stie nimic, e pasiv, trebuie sa i se "toarne" informatii si cunostinte, la gradinita se considera esential ca au unde sa stea supravegheati si unde sa se joace pana ii luau parintii acasa. Teorii stiintifice, psihologie infantila, metode de pedagogie existau deja, dar inca nu intrasera in uz in Suedia pana prin anii 60.

      Ștergere
  8. "...prescoala (gradinita) trebuie vazuta ca un serviciu adus copiilor, nu parintilor care lucreaza..."
    Ce ciudat! In optica mea, gradinita (oricum ai numi-o) ESTE un ajutor atat pt parinti cat si pt copii, dar DE FAPT ea reprezinta un serviciu adus societatii in ansamblul ei.

    "Activitatea este bazata pe teme de abordat. Continutul temelor de invatat [...] este stabilit in avans [...] Documentarea si evaluarea activitatii [...] se face retroactiv."
    Da' CUM altfel s-ar fi putut: sa fi stabilit tema abia dupa ce lectia ar fi fost deja tinuta si evaluarea activitatii sa fi fost facuta pt activitatea care abia urma sa fie desfasurata?

    "...pana atunci responsabila de sistemul prescolar fiind Directia generala de protectie sociala, din 96 fiind Directia Invatamantului Public."
    1. Pana la urma, aceasta "schimbare de directie" CAND a fost decisa, CAND a avut loc: la sfarsitul anilor '60, SAU in '96?
    2. In opinia mea, ABIA DE ATUNCI poate fi considerata acceptata "oficial" (in mod real, nu doar declarativ) ideea ca "acest serviciu/activitate are o baza educationala, nu doar supraveghere/ingrijire".

    "...egalitate intre sexe..."
    1. Hm! Voi fi si eu de aceeasi parere atunci cand voi constata ca sunt cam tot atatea femei cat si barbati printre hamali / salahori, sau atunci cand voi constata (ca fenomen de masa acceptat de cei din jur ca fiind firesc) ca MACAR uneori (dar nu foarte rar) fata ingenuncheaza in fata baiatului oferindu-i un inel si rugandu-l sa accepte sa-i fie sot, dupa care (impreuna cu parintii ei sau nu) se duce la parintii baiatului ca sa le ceara permisiunea de a se marita cu fiul lor.
    2. Daca nu ma insel,principiul (in societatile vestice) este ca DIN PRINCIPIU dupa divort "el" ii plateste "ei" pensie alimentara (pana cand ea se re-marita sau pana cand unul dintre ei moare), nu invers (chiar daca ea are resurse proprii si el este somer fara alte resurse). Stiu gresit?
    3. Printr-unul din articolele trecute descriai cat de bine te simti dumneata in bratele lui caci te simti ocrotita. Crezi ca si el se simte bine in bratele dumitale pt ca se simte ocrotit?
    (Daca ai fi precizat mai complet "egalitate DE OPORTUNITATI SI RETRIBUTII" se schimba putin modul in care abordam eu afirmatia...)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am intrat in foarte multe alte detalii care tin mai mult de politica as zice, pentru ca ma lungeam mult prea mult. Pana in anii 70 nu toti copiii aveau loc in gradinite, parintii care erau someri sau copiii care aveau mama in concediu de maternitate (pt alt fratior) nu primeau locuri. Gradinita era un serviciu pentru parintii care lucrau, sa aiba unde sa isi lase copiii cat erau la munca. Din anii 70 s-a schimbat viziunea, incluzandu-se educatia reala, sa spunem "predarea" matematicii, stiintelor, artelor, etc. in activitatile copiilor. Gradinita nu mai avea doar rol de spatiu unde iti lasi copilul sa se joace si sa fie supravegheat cat esti la munca, ci a devenit un spatiu unde copiii, prin diverse activitati educative, invata si acumuleaza cunostinte. Activitatea de zi cu zi s-a transformat si adaptat incat sa fie un serviciu pentru copii. Este in continuare un serviciu adus parintilor, ca au unde sa-si lase copiii, dar au inceput sa fie primiti si copiii care aveau acasa un parinte, pentru ca scopul gradinitei s-a mutat catre copii. In acest sens am spus ce am spus. A mai durat o perioada lunga, 30 de ani, pana si la nivel de responsabilitate sa-i spunem politica a trecut gradinita la Directia Invatamantului public. Au fost, dupa cum am spus, doua reforme mari care s-au completat una pe cealalta.

      Activitatea este bazata pe teme stabilite in avans. Ex. practic: vom invata despre toamna (tema), vom merge cu copiii in padure, toti copiii vor aduna frunze si conuri de brad, ne intoarcem in clasa. Maine copiii vor lipi frunzele pe cartoane si vor face tablouri frumoase despre toamna. Poimaine vor primi culori si vor picta conurile de brad. La sfarsit de saptamana parintii primesc o scrisorica prin care li se spune (si pot vedea si tablourile pe pereti si conurile pictate pe rafturi) ca copii au invatat despre toamna adunand frunze si conuri si lipind si colorand. Comparatia cu proiectul de tip documentare pedagogica vine mai jos.

      Vorbim de copii mici care invata niste concepte: democratie - copiii sunt invatat faca activitati/jocuri pe rand, o data tu, o data el, o data ea. Copiii invata sa rezolve conflicte, sa nu ii atace pe cei mai mici sau mai slabi, din contra, sa ii ajute. Si ajungem la egalitatea dintre sexe: atat baietii cat si fetele au acces la toate tipurile de jucarii (Lego, papusi, masini, masti, costume de carnaval, etc), nu li se spune cu ce sa se joace, ci aleg singuri. Nu o sa i se spuna niciodata unui baietel care isi pune rochia de printesa pe el si se invarte prin camera "da-o jos, aia e pentru fete, tu esti baiat, joaca-te cu lego". In acelasi timp, nu exista activitati de fete si activitati de baieti. Si baietii strang masa dupa ei, si fetele joaca fotbal. La asta se refera, la acest nivel, al copiilor intre 1 si 6 ani, conceptul de "egalitate intre sexe".
      Fara sa te superi pe mine, dar exemplele pe care le-ai dat mi se par stereotipuri. La firma unde am lucrat ca si curatator dupa incendii, inundatii, alte dezastre eram 12 femei si 10 barbati, Cu totii caram mobila, cutii f grele, dadeam la lopata arsuri, etc.
      Nu stiu in ce societati vestice ai intalnit tu treaba asta, ca fostul sot ii plateste EI pensie alimentara. Eu stiu ca ii plateste eventual copilului pensie alimentara si impart bunurile dobandite impreuna. Daca te uiti mai atent la cazuri celebre, sotul lui Britney Spears, de ex., a primit bani de la ea si pensie alimentara dupa despartire.
      L-am intrebat in seara asta in timp ce ii faceam masaj la picioare si mi-a zis ca se simte in siguranta si iubit in bratele mele, eu ma simt la fel.

      Cred ca tocmai la oportunitati si retributii e de fapt problema ca NU e egalitate intre sexe.


      Ștergere
    2. "Gradinita nu mai avea doar rol de spatiu unde iti lasi copilul sa se joace si sa fie supravegheat cat esti la munca, ci a devenit un spatiu unde copiii, prin diverse activitati educative, invata si acumuleaza cunostinte."
      Corect, si in optica mea sunt valabile ambele idei (si de supraveghere, si de invatare) - dar sa nu uitam un al treilea aspect: tot la gradinita copilul (care poate este singur la parinti, sau la o foarte mare diferenta de varsta fata de frati / surori) invata sa socializeze cu "egalii" sai, sa nu creasca pt a deveni fie un insingurat, fie o persoana care nu se simte bine (confortabil si la-indemana) decat in societatea celor mult mai in varsta decat el.

      Am inteles (in sfarsit) perspectiva prin a carei prisma mentionasesi dumneata problema democratiei, a sexului - acest aspect mi se pare corect.
      Iar exemplele mele or fi fost ele stereotipe, dar mai erau si reale; si oi fi avut eu vreun motiv pt care mentionasem tot timpul imperativul (din optica mea) al necesitatii numarului mare de practicanti si al acordului societatii: non-conformisti si alte exemple de exceptii care sa ma contrazica exista si acum si existasera dintotdeauna, eu tocmai pe aspectul generalizarii pusesem accent.
      Iar "societatea vestica" la care ma gandisem era cea austriaca, de unde am informatii credibile. Nu pot insa sa pun mana in foc ca ar fi neaparat si adevarate: nu vad nici un motiv pt care sa fi fost mintit, dar nu pot sa exclud o eventuala prezentare incompleta a situatiei, care poate o fi neglijat faptul ca (si motivul pt care) generalizarea este exclusa - SAU vreo eventuala intelegere gresita a situatiei din partea persoanei de la care dobandisem informatiile (sau poate vreo eventuala exprimare gresita din partea acesteia care sa fi determinat intelegerea gresita de catre mine).

      Mi se pare deosebit de placut-emotionanta imaginea (din mintea mea) a dumitale masandu-i picioarele in timp ce stati de vorba de-una-de-alta, ca oricare cuplu normal - si iti multumesc pt ca in acest context ti-ai gasit ragaz / resurse (si disponibilitate) pt a aborda si nelamuririle mele.

      Da, o eventuala inegalitate intre oportunitati / indatoriri si retributii CHIAR reprezinta (SI in optica mea) o problema reala.

      Ștergere
  9. "Activitatile sunt duse intr-un mod democratic..."
    Asta CE inseamna: pot copiii sa aleaga (prin vot) daca vreo anumita activitate sa se desfasoare sau nu? Sau care activitate sa aiba loc intr-o anumita zi? (Sau CUM anume - altfel - sunt desfasurate activitatile "intr-un mod democratic"?)

    "Activitatile vor fi distractive, [...] stimulante si instructive pentru toti copiii."
    Nu-i un obiectiv cam ambitios? Doar nu toti copiii sunt interesati, stimulati sau amuzati de aceleasi lucruri... (Sau lectiile se desfasoara nu in colectiv, ci individual, "unu la unu" cu profesorul, astfel incat fiecare lectie sa poata fi "croita" dupa "tiparul" specific acelui copil?)

    "Copiii si parintii vor fi implicati in aceste evaluari..."
    Un copil de-un an sau doi implicat in evaluarea activitatii? Hm... (Eventual "copiii mai marisori vor fi..." Credinta mea este ca la doi-trei ani poate doar - eventual - sa-si spuna parerea ("mi-a placut" - "nu mi-a placut"), ajutand astfel la evaluare din partea adultilor, da' nu vad CUM ar putea EL INSUSI sa participe (efectiv) la evaluare, nefiind nici macar familiarizat cu conceptul de criteriu si cu cel de sistem de valori.)

    "Nu se poate vorbi de "adevaruri" prestabilite la care individul ajunge prin cunoastere, ci realitatea se construieste social si cultural prin discursuri, participam in constructia realitatii..."
    Vedea-l-as pe cel care a conceput sistemul tinand un discurs in timp ce cade in prapastie pt ca in realitatea pe care o construieste astfel sa nu se ciocneasca de adevarul prestabilit ca urmeaza sa se loveasca si sa moara atunci cand ajunge "jos" - si asta indiferent de momentul la care ne referim si de religia, politica si cultura celui care cade. (Este ceva in neregula ori cu conceptul, ori cu exprimarea acestuia, ori cu intelegerea mea.)

    "...un copil este participant in constructia realitatii..."
    In optica mea el poate fi participant doar la constructia modului in care el percepe si asimileaza realitatea obiectiva (asta daca nu ne referim la truismul conform caruia un (spre ex) lego alcatuit de el apartine realitatii).

    "Viziunea constructionista asupra copilului este ca un copil [...] este creator de cunostinte, spre deosebire de cea constructivista unde copilul este privit ca receptor de cunostinte."
    Poate ca ar parea mai putin... fortat, fals, daca afirmatia ar fi mai... nuantata, mai ponderata - spre ex ceva de genul "Viziunea constructionista asupra copilului este ca un copil [...] este SI creator de cunostinte, spre deosebire de cea constructivista unde copilul este privit NUMAI ca receptor de cunostinte." (In caz contrar, as dori sa aflu si eu vreO dovada, O manifestare exterioara a cunostintelor* create de vreUN copil: vreo teorie stiintifica (valida), vreo noua demonstratie matematica - sau macar vreun manual conceput de vreun prescolar.)
    * "A CUNOSTINTELOR", NU "a creatiilor" - cunosc si eu cazul copiilor geniali care la varsta prescolara au compus lucrari simfonice.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, copiii pot alege ce vor sa faca. Unii vor sa iasa la plimbare in padure, altii vor sa stea inauntru, unii sa se joace, altii sa deseneze, altii sa se odihneasca pe canapeluta. Pentru o grupa de 20 de copii exista 2 sau 3 persoane care lucreaza cu ei, un profesor si 2 ajutoare (asistenti de copii as putea traduce termenul, personal care si-a invatat meseria asta la liceu de specialitate sau cursuri dupa liceu, dar nu la nivel de facultate sa devina profesor), asa ca daca activitatea de baza programata ar fi iesitul la plimbare si cei mai multi copii aleg sa faca asta, profesorul si un asistent merge cu ei, al doilea asistent sta cu copii inauntru cat ei picteaza, se joaca, etc.

      Prin ce am scris mai sus iti raspuns si la intrebarea a doua. Exista plimbari si activitati in natura, joaca in curte, la nisip, leagane, cauciucuri, inauntru se pot juca cu lego, papusi, masini, casute, dar si cu apa si galetuse, forme sau nisip, cu plastilina, cu vopseluri din alea speciale cu care se pot manji si pe fata, etc. Si uite asa activitatile sunt si distractive si instructive si stimulante :)

      Evaluarea unui proiect inseamna sa pui pe masa, pe perete pozele facute in timp ce copiii au fost documentati si materialele folosite (cat se poate). Ai fi uimit cat de mult poate sa comunice un copil de 1 an care se duce direct la pozele care "ii spun ceva", scoate sunete de bucurie cand regaseste chestiuni care i-au atras atentia si prin asta da un semnal puternic parintilor si pedagogilor cum ca vrea sa explore mai departe. De asemenea, cand copiii refuza sa fie pozati, ignora anumite materiale la care pedagogii s-au gandit ca poate ar fi interesante, evalueaza proiectul care e in desfasurare. Evaluare nu inseamna un tabel in excel cu puncte bune, rele, amenintari si oportunitati :)

      Voi continua cu raspunsurile maine, sunt extrem de obosita azi, am avut examen, plus musafiri, plus copila plangacioasa :)

      Ștergere
    2. Eu consider ca este deosebit de agreabila (SI practica, utila) posibilitatea alegerii individuale de catre copil dintr-un oarecare numar de "oferte" concomitente, esential diferite intre ele. (Mi se pare insa DEOSEBIT de ciudat (si parca nu prea de aplaudat) jocul cu apa si MAI ALES cu nisip - IN INTERIOR.)

      Mi se pare ciudata (si de evitat) expresia "copiii au fost documentati": poate fi vorba despre documentarea DE CATRE copii (in beneficiul propriu), sau de documentarea proprie A CADRELOR (in beneficiul copiilor), sau eventual despre documentarea DE CATRE CADRE a activitatilor copiilor, in beneficiul parintilor / tutorilor / etc.

      Pusul pe masa / pe perete / etc reprezinta nu evaluare, ci "documentare" - pe baza careia poate (eventual) sa fie facuta evaluarea ulterioara (de catre oricare dintre factorii competenti, si/sau indreptatiti/abilitati, si/sau interesati)...
      Da, un copil mic POATE sa comunice ("ochiului" interesat SI antrenat sa observe) FOARTE multe lucruri interesante si potential utile / utilizabile, dar NU FACE (el insusi) EVALUARE (eventual doar o evaluare ulterioara facuta de catre "altii" se poate sprijini SI pe reactiile lui).

      "...cand copiii refuza sa fie pozati [...] evalueaza proiectul care e in desfasurare."
      ...SAU eventual pot sa "comunice" observatorului antrenat ca ei SUNT interesati de ceea ce fac (dovada fiind insusi faptul ca fac), dar ca poate in educatia lor (exterioara gradinitei) respectiva activitate o fi capatat o conotatie... tainica, de ne-facut publica (eventual de "ceva de care sa te rusinezi", sau de "ceva interzis" - in orice caz, ceva de facut "pe ascuns").
      Iar evaluare (intr-adevar) NU inseamna (neaparat) oportunitati si/sau amenintari, dar INSEAMNA "puncte bune si rele", si (pt a fi facuta in mod corect si cat-de-cat obiectiv) mai inseamna si criterii clare de evaluare.

      Nu esti condamnata la munca silnica: BINEINTELES ca vei raspunde cand, cat, ce si cum consideri de cuviinta si poti - si la fel procedez si eu cu comentatul.

      Ștergere
    3. Iti voi raspunde mai intai la intrebarile la care ramasesem "restanta". "Nu se poate vorbi de "adevaruri" prestabilite la care individul ajunge prin cunoastere, ci realitatea se construieste social si cultural prin discursuri, participam in constructia realitatii..." Daca aprofundezi subiectul (nu era cazul si locul sa o fac eu aici), vei descoperi ca nu la "adevaruri" reprezentand un copac, o prapastie, un munte se refera teoria stiintifica, ci la "adevaruri" insemnand viziunea asupra copiilor (care nu sunt esenta raului, cum se credea in evul mediu, nici seminte de pus in pamant si crescute ca niste plante, nici capete goale pe care le umplem noi adultii cu cunostinte, ci fiecare om ajunge la propria viziune asupra copiilor influentat de mediu, cultura, moment istoric, religie, politica, sistem pedagogic, etc. Exemplu: acum 100 de ani in SUA era normal ca un copil de 12-14 ani sa munceasca, sa ajute familia. Acum in civilizatia vestica este o aberatie, ca parinte si ca angajator ajungi la puscarie, e sclavie. Dar tot acum, in anul 2012, in tari din lumea a 3-a, unde un copil in plus este vazut ca o gura de hranit in plus, este normal si de dorit ca un copil de 12 ani sa munceasca, sa ajute familia - nu exista un "adevar" general valabil despre copii, ci viziuni, discursuri diferite, pentru fiecare individ, in societati, culturi, sisteme politice, religii diferite). Din aceasta teorie constructionista s-a nascut viziunea asupra copilului ca si creator de cunostinte, nu doar receptor si mai departe pedagogia care are ca metoda de lucru documentarea pedagogica. In acest tip de pedagogie nu i se serveste copilului "adevarul" (cioara este o pasare neagra, cu cioc lung si gheare ascutite sau daca amesteci albastru cu rosu da mov sau daca pui in apa o hartie, o bucata de lego astea vor pluti, ca sunt mai usoare ca apa, dar daca pui un bolovan, se va duce la fund), ci ii lasi pe copii sa ajunga la aceste "adevaruri" explorand singuri, daca sunt interesati sa o faca. Voi reveni cu un text cu explicatii si poze si detalii pentru a povesti ce inseamna aceasta documentare pedagogica.
      Deci nu ne referim la teorii stiintifice descoperite de copii sau manuale de psihologie, ci la libertatea pe care o primesc ca, prin propriile explorari sa ajunga sa inteleaga ce se intampla cu anumite materiale, de ex. Am scris in textul anterior: copiii de 2-3 ani care exploreaza in nisip sau apa cu diverse unelte, galetuse, sticle, palnie invata de fapt matematica si fizica. Invata ca daca pui anumite obiecte in apa, ele plutesc, altele se scufunda. Invata despre volum turnand dintr-o galetusa nisip intr-o sticla. La asta se refera conceptele de "adevaruri" si "realitati". Fiind lasati sa descopere toate aceste chestiuni singuri, pedagogii punand la dispozitie doar materialele, nu spunand de la inceput cam ce sa faca, cam cum sa faca, copiii sunt creatori de cunostinte.

      Ștergere
    4. Eu nu vad ce e ciudat si nu prea de aplaudat la nisip si apa inauntru. Au camere de activitati unde li se umple un bazin de plastic cu nisip si se pot juca si pot explora in voie. La fel si cu apa, li se pun la dispozitie bazine mici sau cutii de plastic, ligheane cu apa, plastic pe jos, ei au haine de schimb (parintii sunt obligati sa lase la scoala macar un schimb de haine, chiloti, ciorapi, tricou, pantaloni). Care ar fi problema?

      Termenul asta e, copiii sunt documentati (pozati, filmati in timp ce fac anumite activitati, plus pedagogul noteaza ce fac si ce spun, din aceste prime materiale la care copiii au acces tot timpul dupa aia si isi dau cu parerea - inclusiv copiii f mici care rad, plang, dau semne ca nu vor sa vada, deci nu le-a placut sau se bucura f tare, inseamna ca le-a placut, deci din toate aceste prime materiale se fac primele observatii si evaluari: astea se fac cu alti pedagogi, cu copiii, cu parintii. Aceste observatii si evaluari au ca scop mai multe chestiuni: cum interactioneaza copiii cu materialul explorat, ce invata din asta, ce vor sa invete si exploreze mai departe, cum interactioneaza cu ceilalti copii, ce "materie" invata prin explorare (mate, fizica, limba, etc), reactioneaza diferit fetele fata de baieti? Nu exista evaluari bune sau proaste, ci sunt ascultate toate parerile, ale copiilor, parintilor, celorlalti pedagogi. Cel mai important e cum sa se mearga mai departe in proiect, in functie de ce sunt interesati copiii (voi da exemple clare de proiecte pt copii f mici, daca te gandesti dar ce pot sa comunice copiii foarte mici ca ar vrea sa faca). Tot copiii spun parintilor, de ex, ca au invatat ca pasarea X are picioare maro cu dungi, ca daca pui o piatra in apa se scufunda.
      Faptul ca un copil refuza sa fie pozat nu inseamna ca este eliminat din proiect, Doamne fereste! Dar i se respecta dreptul la intimitate, la a nu fi pozat sau filmat, asa cum parintii sunt intrebati daca sunt de acord ca copiii lor sa fie filmati/pozati. Li se explica foarte clar ca e vorba de un proiect al copiilor, prin care copiii exploreaza si descopera, NU un experiment in care li se spune ce sa faca, cum sa faca si la sfarsit sunt evaluati ca buni, slabi, capabili, incapabili.

      Ștergere
    5. Interesant ca fiecare copil poate alege ce sa faca... presupun ca la o grupa de 15 copii sunt tot vreo 15 educatori, ca daca fiecare vrea in alta directie, imi imaginez ca nu e lasat totusi nesupravegheat, chiar daca prescoala nu mai inseamna doar supraveghere...
      Cred totusi ca "alegerea" este totusi "insuflata", ca altfel erau lasati copiii de capul lor, sa faca fiecare intr-adevar ce vrea si nu mai era nevoie de pedagogi... Daca gresesc, atunci se intelege de ce piata muncii are nevoie de pedagogi... fiecare copil are propria personalitate, prin urmare fiecare vrea altceva... noroc ca pana pe la 3 ani au o placere fantastica in a copia ce fac altii, asa ca daca unul e mai curajos si spune primul ca vrea sa urce in copac, vor urca si ceilalti si s-a rezolvat problema ...

      Ștergere
    6. Anonimule, te rog sa nu fii rautacios SI sa citesti cu atentie si intelegere textele pe marginea carora comentezi.
      In cazul de fata, Lia precizase deja verbatim ca "...copiii pot alege ce vor sa faca. Unii vor sa iasa la plimbare in padure, altii vor sa stea inauntru, unii sa se joace, altii sa deseneze, altii sa se odihneasca pe canapeluta. Pentru o grupa de 20 de copii exista 2 sau 3 persoane care lucreaza cu ei, un profesor si 2 ajutoare [...] asa ca daca activitatea de baza programata ar fi iesitul la plimbare si cei mai multi copii aleg sa faca asta, profesorul si un asistent merge cu ei, al doilea asistent sta cu copii inauntru cat ei picteaza, se joaca, etc.", deci nu poate fi vorba despre raport 1/1 educatori / copii, ci mai degraba de un raport de ordinul de marime 1/5...1/10. Apoi, daca recitesti textul vei mai constata ca acesti copii POT intr-adevar sa aleaga intre un numar de activitati de profil esentialmente diferit, dar nu intre un numar nelimitat de asemenea activitati ci intre un numar finit de idei pre-oferite, care se preteaza la gruparea in cateva categorii care pot fi supravegheate concomitent de catre o aceeasi persoana. (Un singur educator care sta asezat in cadrul usii care separa "clasa de invatat" de "camera de joaca" poate sa supravegheze concomitent un nr relativ mare de activitati concomitente - INCLUSIV (spre ex) odihna vreunor pici fara chef de activitate activa, daca in vreuna dintre cele doua incaperi sunt plasate si niste canapele, sau daca arhitectura cladirii este astfel conceputa incat sa aiba "colt comun" trei sau patru incaperi cu usile concentrate in jurul coltului comun, deci daca prin usile deschise pot fi supravegheate concomitent - din coltul comun - mai mult de doua incaperi (adica trei sau patru). Iar numarul mai mare de unu al educatorilor inteleg ca isi are importanta lui doar in vederea supravegherii copiilor care desfasoara activitati in locuri diferite: in curte si "inauntru", sau in curte si (spre ex) in parc (cu sau fara loc special amenajat pt joaca copiilor) - sau in padure, sau la muzeu, sau la zoo, sau la vreun film (eventual de animatie) - sau concomitent in mai mult de doua locuri diferite...

      Ștergere
    7. Anonim, eu nu vad ca rautacios comentariul tau, ci doar usor la misto, dupa ce nu ai citit cu atentie informatia. Dupa cum ti-a mentionat deja Victor (multumesc!) si eu scrisesem mai sus, e vorba de a lasa copiii sa aleaga intre multele activitati existente. Asta nu inseamna ca daca vor sa se suie intr-o masina si sa o porneasca vor avea cum sau ar vrea sa se joace cu o bormasina, ca nu exista astfel de activitati. A alege ce doresti dintr-un numar de X activitati inseamna exact asta, sa lasi sa aleaga, nu sa impui. Pedagogii si ajutoarele sunt acolo pentru a le fi alaturi, parte din activitati, sa le puna la indemana material, sa ii sustina daca au nevoie, etc. Ceea ce unii vad ca un lucru/activitate copiata, altii vad ca pe un mod de a invata, de a fi "contaminat" cu cunostinte de alti copii. Ceea ce cei mai mult vad ca joc, cei care sunt specializati in meseria asta vad ca explorare si mod de invatare.
      A lasa copiii sa aleaga si sa decida ce si cum vor sa faca o anumita activitate nu inseamna ca pedagogii se duc la cafele si fumat. Din contra, cu atat e "jobul" mai greu si mai delicat, sa reusesti sa ii lasi pe copii sa fie independenti implicandu-te cat mai putin vizibil, influentand intr-un mod cat mai delicat.

      Ștergere
  10. "...atentia fiind indreptata mai mult spre ideea unei clasificari si categorisiri a copiilor in relatie cu o schema generala de trepte si niveluri de dezvoltare (standarde)..."
    Ce bine-ar fi (in optica mea) daca SI LA NOI s-ar face asemenea clasificari, si PE BAZA LOR sa fie copiii impartiti pe clase, cautand astfel sa fie realizate clase cat mai omogene dpdv al nivelului atins de copii SI al posibilitatilor intelectuale ale acestora, ceea ce (probabil) ar permite o predare mai bine "croita" dupa elevi, astfel incat nici cei mai... putin ageri din clasa sa nu ramana in urma, nici cei mai... bine "mobilati la mansarda" sa nu se plictiseasca, iar toti sa se dezvolte relativ uniform.
    (In viziunea mea, optim ar fi ca cele doua variante sa coexiste, "documentarea retroactiva" jucand rolul "acordului" care sa faciliteze "sortarea" elevilor pe niveluri si trepte pt alcatuirea clasei, pe cand "documentarea pedagogica" ar avea "doar" rolul de "acord fin", ingaduind si favorizand diferentierea intre elevi odata ce clasa este deja constituita.)

    "...planificarea lor fiind pe parcursul inaintarii in proiect. Se pleaca de la subiecte de interes alese de copii (ce vor ei sa explore si aprofundeze), de la intrebarile ridicate de copii asupra subiectului de interes si se continua proiectul in functie de directiile pe care copiii le aleg sa le aprofundeze."
    Cu alte cuvinte, planificarea proiectului se face TOT anticipativ, inainte de desfasurarea sedintei de proiect, dar pe termen scurt (una - doua sedinte), nu pe un trimestru / an intreg, ceea ce ingaduie o mai mare flexibilitate pe parcurs, produsa fie treptat fie brusc (INCLUSIV - eventual - devierea completa de la proiectul initial). Excelent!

    "...NU joc, care se considera ca trebuie sa fie lasat in pace, doar al copiilor, fiind considerat un act foarte intim si personal..."
    "Lasat in pace" - da, firesc; da' "nedocumentat"... DE CE? CE-ar fi rau daca informatiile referitoare la vreunele din domeniile de interes ale copiilor (posibile viitoare teme de proiect) ar fi desprinse din jocurile copiilor?

    "Se creaza conexiuni intre experiente si intelegeri diferite, care apoi creaza la randul lor cunostinte comune, o abordare care profita de diferente si diversitate."
    Corect (SI in opinia mea) DACA diferentele si diversitatea fie nu se refera la nivelul momentan de dezvoltare a cunostintelor si la desteptaciunea copiilor, fie se incadreaza intr-o plaja relativ stramta de variatie. (Cu minti similare, cunostinte similare POT intr-adevar sa fie dobandite pe cai diferite / in imprejurari diferite, ceea ce imbogateste domeniul cunostintelor generale in cadrul grupului, dar este de evitat "patronarea" intelectuala a unor copii de catre alti copii mai avansati si/sau mai dotati.)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu intelege gresit treaba cu clasificarile si nivelul de dezvoltare (chiar iti recomand sa cauti teoriile lui Piaget, f interesante). In niciun caz copiii care se presupune ca invata mai incet sau mai greu anumite chestiuni, ca au anumite greutati trebuie scosi din randul celor "normali" (care sunt in "normele" de evaluare). Din contra. Copiii care intampina anumite greutati primesc ajutor suplimentar (de cele mai multe ori un profesor care petrece cateva ore sau chiar toata ziua cu acel/acei copii), dar sunt in clase cu copii "normali" si cu cei care pot ceva mai mult, sunt mai rapizi in acumularea de cunostinte (care primesc "teme" suplimentare sau ceva mai dificile, tocmai pentru a nu se plictisi. Dar, repet, eu discut despre pedagogie si tipuri de activitate la gradinita, copii de 1-6 ani. Ce se intampla la scoala nu pot vorbi decat din ce vad la fetita mea sau la alti copilasi cu care am vb. Oricum, nici la nivel de scoala primara nu se practica separarea copiilor. Aceste evaluari si incadrari sunt folosite tocmai pentru a-i gasi pe cei care au nevoie de mai mult ajutor. Oricum, sistemul lor de educatie nu e de gen competitiv, nu au note pana pe la clase mari (o sa aflu cand incep). Copiii sunt incurajati si laudati cu totii, nu se prea fac afirmatii de genul "esti cel mai bun, esti mai bun decat altii". E o chestie de mentalitate care merita un capitol/text separat.

      Diferenta dintre planificari anticipate (ai exemplul cu toamna mai sus) si pe parcurs (practic, daca ne referim la minute si secunde, da, si in al doilea caz sunt luate anticipativ, dar teoretic nu) este ca in primul exemplu se stie cum si in ce fel se va intampla si ce va rezulta si la final asta li se transmite parintilor si isi bifeaza pedagogii (am fost in padure, am adunat frunze, au lipit pe cartoane, au invatat despre toamna, la anul, cu urmatorii copii, vom face la fel), pe cand in al doilea caz se pleaca de la ceva de interes pt copii (in vizitele in padure si-au aratat interesul pt o cioara care are cuib acolo, ati vrea sa stiti mai multe despre cioara? DAAAA! pai, cam ce ati vrea sa stiti? pai, cum zboara, ce mananca, etc. Bun, de maine pornim in explorare mai detaliata. Dar ati vrea sa desenati acum cioara? DAAA! si copiii deseneaza ce isi inchipuie ei ca e respectiva cioara. Nu toti copiii sunt la fel de super interesati de cioara, asa ca se face un grup mai mic, merg in padure si se uita cu binoacle, analizeaza, vin ianpoi in clasa si povestesc celorlalti copii ca cioara NOASTRA (a devenit a lor) are cioc lung si incovoiat si penele lucioase. Pe bune? Maine vreau si eu sa vad! de aici pedagogii decid sa faca rost de o cioara impaiata pe care copiii o analizeaza si descopera ei cum are penele, picioarele, ghearele, etc. Si fac niste desene muuuult mai detaliate. Mai departe, se uita la niste filme cu zborul ciorii. Si se apuca copiii si modeleaza in clei sau plastilina pasarea. Si dupa asta primesc si parintii o "tema", cand vin cu copiii spre scoala sau cand merg spre casa sa se uite pe cer cu copiii daca vad alte pasari, a doua zi scriu pe o lista ca au vazut o pasare cu alb si negru, micuta. Si de aici invata copiii si despre alte pasari. Cam asta ar fi f pe scurt un proiect de tip documentare pedagogica. Un proiect care a durat aproape un an si a avut niste directii la care profesorii nici nu s-ar fi gandit (ce detalii au vazut copiii la pasare, ce ipoteze si-au oferit unul altuia copiii). S-a incercat la un moment dat sa se "introduca" tema pasarilor fantastice. Copiii au fost total dezinteresati, pe ei ii interesa pasarea reala.

      Ștergere
    2. Copiilor li se cere permisiuna si li se explica in mare ca sunt filmati, ca vor fi observati in timp ce exploreaza materiale sau au anumite activitati. Sa ii intrerupi din joc sau sa le spui dinainte ca ii vei filma si urmari cand se joaca, ii face sa isi modifice jocul, sa renunte la el (s-a ajuns la aceste concluzii tocmai urmarind si documentand jocul copiilor, dar scopul era si este stiintific, nu pedagogic). Documentarea pedagogica se limiteaza deocamdata la a documenta actiunile care au o parte de explorare, din care invata cunostinte. Jocul e altceva si prea usor si des (si eu am facut de zeci de ori confuzia) confundat cu explorarea. Cand stau in fund in apa si ploeoscaie din manute si ingana ceva zambind, se joaca. Cand se vede ca sunt concentrati, masoara apa cu galetusa, toarna, pune iar apa, etc. aia e explorare.

      Sa stii ca si cum invata unul mai mic de la unul mai mare si "mai priceput" sau cum unul din copii ia rolul de lider si "conduce" explorarea este interesant in documentare. Nu e absolut nimic gresit sau de corijat daca unii copii preiau initiativa si altii ii urmeaza, ideea e ce si cum invata unii de la altii, in relatia cu materialul, cu uneltele, cu mediul.

      Ștergere
  11. Daca "la nivel politic s-a realizat pericolul unui gol de profesori in urmatorii ani", CE opreste "forurile competente" sa stimuleze "apetitul" tinerilor absolventi catre acest domeniu printr-o salarizare (si/sau alte eventuale avantaje) care sa reflecte in mod corect si echitabil atat noua importanta (sporita) care este acordata acestui domeniu cat si "pericolul" despre care "este vorba in propozitie"?

    "Ne adunam tot anul doar la conferinte si prelegeri, in rest cursurile (seminariile)..."
    La noi notiunea de cursuri era asimilata prelegerilor (in general tinute de "rangurile superioare" din cadrul catedrei: profesori, conferentiari, lectori), si - prin contrast - "seminariile" (care aveau oarecum rolul "ascultarii" de la clasa, dar si de dezbatere in grup) erau "tinute" de obicei de catre "rangurile inferioare" (asistenti, sefi de lucrari, eventual chiar si lectori - mai numerosi), superiorii ierarhic nepreluand seminarii la vreo grupa decat prin exceptie (in cazul insuficientei numerice a personalului inferior, sau al vreunei grupe exceptional de "bune"); la voi notiunea de curs CHIAR ESTE asimilata seminariilor?

    Mie mi se pare putin prea rigida impartirea asta pe grupe de neaparat cinci membri: poate ca vreo tema mai facila nu da de lucru decat la doi-trei oameni, pe cand pt vreo alta (nu neaparat mai dificila, dar mai laborioasa) e posibil sa nu fie suficienti nici sapte-opt studenti (necesitand poate un volum mult mai mare de documentare si/sau de experimentare).

    AL NAIBII de mult material documentar ai dumneata de parcurs pt perioade de timp atat de scurte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. S-a realizat pericolul facandu-se evaluari pe termen lung (10-20 de ani), nu se poate sa cresti dintr-odata salariile cu 50% ca sa se apuce mai multi studenti sa faca scoala. Cel putin nu asa vad eu lucrurile. Chiar acum se face treaba asta, au inceput sa creasca usor salariile, se face "reclama" facultatilor si scolilor pentru profesori si educatori, sunt discutii permanente cu specialisti, profesori, sindicate, deci lucrurile se misca. Acum 8-10 ani era natalitatea in scadere, in ultimii 5-6 ani a fost un baby-boom, chestii care se pot prevedea, dar nu intotdeauna.

      Eu numesc ca atunci cand mergeam eu la facultate in Romania "am cursuri de la 8 la 12". Am un curs, o materie sa ii spunem? care dureaza 4 saptamani, avem de invatat acasa mult, de dezvoltat si impartit idei la nivel de echipa de lucru, apoi la seminarii cu profesoara respectivului curs discutam pe larg, in grupul de 30, concepte si idei. In cadrul unui curs de 4 saptamani avem cam 2-3 prelegeri/conferinte (asta e traducerea din dictionar) pe teme din cursul respectiv, tinute de lectori, specialisti.

      Tocmai ca imparteala e facuta in asa fel incat 4-5 (exista acum un grup de 4, a renuntat una din fete la facultate) sa functioneze cum trebuie. Decidem singure cand si cum si cat ne intalnim, pt ceea ce numesti tu teme mai facile ne alocam 1-2 ore, pentru chestiuni mai complicate avem 2-3 zile la dispozitie, cu intalniri fata in fata de 2-3 ore, cu schimbat mailuri si mesaje, impartit idei, etc. Ca idee: am 3 zile pentru a parcurge o anumita carte si a scoate ideile principale, conceptele principale din carte. Apoi ma vad cu fetele din grupa mea inainte de seminariu si impartim idei. Apoi la seminariu echipa noastra vine cu ideile comune, la fel si celelalte echipe. Indivizii care au alte idei, pareri, interpretari care nu sunt abordate la nivel de grup au timp si posibilitate sa se exprime. Dar da, ca idee, desi am multe zile in care stau acasa, ma ocup de studiat propriu zis minim 8 ore pe zi.

      Ștergere
  12. pe sarite raspund si eu
    forurile competente chiar sunt competente: reusesc sa balansesze un raport copii-educatori de 5/1 in conditiile in care copiii beneficiaza de ingrijire si activitati pedagogice pana la 10 ore pe zi pentru care parintii platesc din buzunar cateva farame din salariu dar nu mai mult de aprox 120 de euro/luna/ copil. eu platesc cam jumatate din suma asta. statul finateaza si gradinitele private, nu doar pe cele comunale. oricine decide sa dechida o gradinita isi va vedea cheltuielile cu eprsonalul decontate, inclusiv pentru functii gen CEO, manager, sef de gradinita, echipa de curatenie. gradintia mea este un mare bussiness de famile, unde toata lumea din familie, de la adolescenti la bunici este angajata. iar salariile nu sunt mizere, eu castig "in mana" cam 2000 de euro. ceea ce e jumate decat castiga un inginer electronist, drept pentru care daca as fi crescut in suedia nu m-as fi orientat catre cariera asta. finantatorul se straduieste sa mentina ingrijirea copiilor la standarde inalte iar cresterea checltuielilor cu personalul, in conditiile in care exista asa de multi angajati, este o problema economica destul de dificila.

    statul suedez probabil ca vede asta ca pe o investitie in viitor, inoameni care il vor sustine in continuare muncind "la alb" particpand la binele natiunii, dovedind respect, solidaritate si responsabilitate. gradinita asterne fundatia pentru invatarea pe tot parcursul vietii, spune curriculumul de 20 de pagini disponibil si in limba engleza pe situl oficial al "scoalelor" www.skolverket.se/om-skolverket/publicerat/2.5006?_xurl_=http%3A%2F%2Fwww4.skolverket.se%3A8080%2Fwtpub%2Fws%2Fskolbok%2Fwpubext%2Ftrycksak%2FRecord%3Fk%3D1068 . curriculumul seteaza niste scopuri care trebuie avute in vedere, dar in centrul educatiei este copilul ala unic nu copilul generic. copilul care e unic prin inclinatiile, personalitatea, istoria sa personala, etc. pentru fiecare copil obiective specifice sunt stabilite periodic si acestea sunt singurele care por fi evaluate in termeni "atins-ne" succes/insucces al educatorilor si familiei, nu al copilului, ca el saracul n-are nicio vina pentru cum este crescut si educat.

    planificarea tip tabel/orar dinainte este diferita de planificarea "organica" cum ii spun eu, care se genereaza, se dezvolta pe masura ce copiii exploreaza o tema. planificarea la tema "sanatate" consta in cuvantul sanatate scris pe o foaie. fara repere de timp, fara continuturi organizate stiintific. mintea copiilor nu functioneaza asa. la sedintele de planificare discutam daca e cazul sa continuam cu tema noastra sau am gasit inspiratie pentru altceva ce consideram relevant pentru copii (in cazul asta, caca pe un faianta din baie- da, si copiii suedezo-internationali fac gestul ala cand se trezesc cu mana murdara) si ne reconsideram arsenalul de jocuri, poezioare si alte materiale inspirante. poate facem si o lista cu intrebari cheie pe care le vrem ridicate in grupul de copii. saptamana urmatoare reconsideram din nou situatia si atitudinea si nevoile copiilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Miha, iti multumesc din suflet pentru completarile astea pe care eu nu le am inca la dispozitie.
      Victor, am uitat un detaliu care reiese f bine dinc e povesteste Miha real despre ce se intampla real. Modurile de abordare a documentarii si diferitele metode pedagogice NU se bat cap in cap, nu se refuza una pe cealalta, ci coexista. Ca documentarea asta pedagogica de care vorbesc, cu filmat si notat ce se intampla nu o faci permanent, zi de zi, din proiect si documentare in alt proiect si documentare, ci este o parte din intreaga activitate.
      Curriculum la care se refera Miha si ai linkul este Planul/programa de invatamant despre care am vorbit mai sus. Are doar 20 de pagini, daca te intereseaza.

      Ștergere
    2. iar eu multumesc pentru cursul de pedagogie pe care nu am cum sa-l studiez altfel acum! e al naibii de ciudat sa fac filozofia curriculumului, sa reflectez ce vrea toata lumea asta de la mine si de ce si in ce fel. cum spuneam, simt ca imi lipseste foarte tare un "sef" in sensul pe care il are cuvantul asta in gradinitele suedeze. ma uit la colege, mai compilez o data documentele pe care am putut sa le gasesc in engleza si mai am cate o revelatie, dar sentimentul meu este ca bajbai cand ar trebui sa dansez pe varfuri.

      Ștergere

  13. eu imi stiu scopurile generice, cele prevazute de curriculum, stiu cantece, poezii, povesti, smecherii cu diverse materiale (sau stiu unde sa le gasesc, cand n-am inspiratie), stiu ce vreau pentru fiecare dintre copii: sa invete sa numere, sau sa invete sa foloseasca cutitul, sau sa invete sa lucreze intr-un grup. daca am considerat ca este necesar sa exploram o tema (acum suntem cu sanatatea), o sa le aduc puzzle, jucarele si poezioare despre asta, si o sa povestesc cu ei despre asta... si mai ales o sa-i intreb si o sa-i incurajez si pe ei sa (se) intrebe si sa cautam raspunsuri impreuna. si cautand raspunsuri, vizitand biblioteca sau muzeul, calatorind cu autobuzul lung si albastru numarul 4 sau cu metroul pe linia rosie invatam despre numere, culori, orientare in spatiu si in viata, ce valoare au literele si cuvintele... si poate si niste lucruri despre sanatate pe care nu le stiam pana acum. nici eu. cu toate lecturile intensive, eu nu sunt atoate stiutorul care ii invata cate ceva pe ei, bietii prostovani. si ei nu sunt mai trancalai decat prevede legea (invatamantului) daca la aniversarea celor 4 ani nu fac inca performanta la capitolul "numeratia in concetrul 1-10: formarea, scrierea, citirea si compararea" . eu sunt pedagog si stiinta mea este educatia copiilor mici. ce stiu eu despre sistemele fonologice ale diverselor limbi/magia numerelor intregi/ecosisteme si despre stadiile dezvoltarii psihologice/istoria pedagogiei/taxonomia lui bloom ma ajuta sa construiesc/exploatez situatiile de invatare.

    jocul cu nisip, apa, malai, orez, pietricele este esential pentru intelegerea notiunilor de capacitate/volum si masa (mai ales cand copilul nu intelege inca "conservarea" marimilor) si are si alte valente educationale. organizarea in-doors presupune un spatiu rezervat pentru asta, haine de protectie, suprafete usor curatabile si putina bunavointa. copiii invata si ca daca se uda trebuie sa se schimbe, daca fac mizerie trebuie sa ajute la curatenie, etc. chiar si in romania, unde aveam 27 de copii intr-o camera, tot aveam intr-un coltz aproape de usa cutia cu nisip unde le ascundeam " comori"; chiar si la noi "personalul de indrumare si control" onor inspectoratul, recomanda sa avem asa ceva in clasa.

    gradinita este o mini societate, spune curriculumul. un loc unde adultii si copiii isi impart sarcinile, se ajuta, vorbesc, mananca.

    pare ca va pasioneaza subiectul. va recomand sa cititi curriculumul suedez pentru gradinite. si daca il gasiti si aveti foarte mult timp si rabdare si pe cel romanesc.

    RăspundețiȘtergere
  14. Fetelor, mai "fie-va mila" de mine*! "Ati navalit" peste mine doua deodata, incat m-ati descurajat pana si sa incerc un raspuns "pe scurt": as avea atatea de comentat incat "pe scurt" nu se preteaza, si pt raspuns(uri) "mai pe larg" momentan n-am disponibilitate.
    Voi incerca sa raspund "mai incolo", daca voi reusi.
    * Voi "sa n-o luati de capital" si sa reduceti raspunsurile (fiindca ceea ce dezbatem mi se pare intr-adevar foarte interesant si n-as vrea "sa pierd" perspectiva vreuneia dintre voi si/sau ceva din detaliile specifice oferite de fiecare) da' sa intelegeti ca (si "de ce") raspunsurile mele mai intarzie uneori (poate chiar prea mult - mai mult decat daca ar fi vorba despre vreun raspuns simplist) (cu totul sau doar o parte din/dintre raspunsuri).

    RăspundețiȘtergere
  15. Buna. Ai o rabdare de fier.
    Copiii fac concurs de motociclete in casa (au motociclete fara pedale)... o fi bine ? :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu la ce te referi cu rabdarea, dar pot spune ca si ce studiez si copiii cu care lucrez si voi lucra ma fascineaza, desi nu e intotdeauna usor.
      problema cu motocicletele e urmatoarea: daca sunt copiii tai si te bucuri sa ii vezi fericiti facand concurs de motociclete in casa, e bine. Daca esti vecinul de dedesupt si incerci sa te odihnesti dupa o zi grea la munca, e nasol :)))

      Ștergere
    2. Lia, eu presupun ca ante"vorbitorul" K3loo se referise nu la rabdarea de care faci dovada in activitatea dumitale profesionala cu copiii ci la cea aratata aici pe blog fata de amploarea comentariilor mele. (Si unde mai pui ca mai SI raspunzi (detailat) la ele, chiar daca eu te-am SI "amenintat" cu inca ALTE comentarii, TOT ample?!?)

      Dupa "tactul diplomatic" pe care l-ai demnonstrat in raspunsul referitor la motociclete, ai fi buna in diplomatia reala, sau eventual ca judecator de pace (pe partea... impaciuitoare a proceselor). Bravo, Solomoniţo! (Taman dupa principiul rabinului pus sa descalceasca o disputa intre doi impricinati care sustineau teze opuse care se excludeau reciproc: dupa ce asculta reclamantul si argumentele sale ii da dreptate acestuia, dupa ce asculta pârâtul si argumentele LUI ii da si acestuia dreptate, iar la sfarsit ii da dreptate pana si discipolului sau care remarcase "cu voce tare" faptul (evident) ca nu este posibil sa aiba dreptate concomitent amandoi impricinatii.)

      Ștergere
  16. Sa mai zici ca exista egalitate intre sexe ! Tu, femeie, nu te-ai prins ce am vrut sa zic eu cu rabdarea. Victor, barbat, s-a prins imediat. :)))
    In privinta vecinilor, o sa tin minte (pentru vremuri grele :p) ca vecina de dedesupt i-a spus acum vreo trei ani sotiei ca ea si barbatul ei au fost profesori si sint atit de obisnuiti cu galagia ca nici nu o mai aud si ca , in concluzie, putem fi linistiti ca ei nu ne aud pe noi (si pe copii nostri, implicit). Nu indraznesc insa sa ma intreb ce parere au fata si ginerele dinsei :D.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Victor "s-a prins" pt ca "s-a simtit atins" (nu ca asta i-ar influenta in vreun fel atitudinea, dar a remarcat intentia.)
      Pe de alta parte, se pare ca SI LIA "se simtise atinsa", chiar daca pe nedrept.

      Ștergere
  17. In sine, nu am nimic cu dvs, doar ca prea despicati firu-n 15... Viata e mai complicata de atit, dar nici chiar asa :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Sa stii ca m-am prins eu ca ar fi vorba de rabdarea de a scrie atat de detaliat si a raspunde atat de detaliat, dar na, sunt femeie si ma mai fac uneori ca nu inteleg :) Eu il admir pe Victor ca are atata rabdare sa desfaca firul in 15, desi uneori nu stiu daca nu ajunge sa se piarda in detalii, el stie mai bine. Pe mine, in schimb, ma ajuta, in ceea ce priveste subiectul pedagogie, ca se pun atat de multe si detaliate intrebari, ca vad si alte opinii, vad cum inteleg altii altfel, si pana la urma asta e ideea a ce fac eu acum, sa nu iau de-a gata niste informatie, ci sa o toc marunt pe toate partile.

      Ștergere
    2. K3loo, oi fi eu mai greu de cap...
      (SAU, poate, mai interesat de modalitatea concreta, practica, de punere in aplicare a unei teorii frumoase, pt a-i constata - si intelege - fezabilitatea, caci de teorii superbe si inaplicabile din cauza "detaliilor" concrete m-am saturat.)
      Eu cand citesc un asemenea text ma imaginez in ipostaza celui pus EL sa-l puna in practica, in aplicare, si atunci imi apar cu pregnanta nelamuririle: "da' cand ajung aici - CUM anume (concret) sa procedez?" (Cum pot, cum am voie, cum e cutuma etc.)

      Ștergere
  18. na, ce sa spun-
    sistemul de invatamant superior scandinav este un vis, in Norvegia ei aloca ceva peste 4 % din produsul intern brut , si in Finlanda suna si mai bine pe linia ''copilu'', vorbesc de studiul Pisa. Nu stiu nimic de pedagogia traditionala suedeza, precursorii.Stiu ca au ceva sector privat, vreo 6 %-
    Scandinavii au un regim social-democrat axat pe investitii mari de stat, nu private pe toate sectoarele de invatamant ( de la gradi la scoala de meserii tot!), o rata de scazuta de somerie si o baza tehnologica comunicationala ideala. Fericitii astia sunt numa': Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca.
    Oxfordul nu orientat pe om, ci pe piata, asta se cheama regim liberal, investitie privata; ca omu tot piata inseamna se mai dumiresc si altii , dar ..

    pai documentarea pedagogica este tot ce-si poate dori un educator pentru educabil ( ca asa se numeste in scripte al mic) si in primul rand pentru el insusi.Ca sa ai in fata tu , ca simplu educator, un expert ( prof. univ., researcher etc)sau o echipa de experti e nevoie ca tara sa poata investi ,si doar o tara puternica isi desface ''mintea/ bugatul'' . In Finlanda au o sectiune speciala, politica de cercetare ! nu poate fi decat un vis sa studiezi/ cercetezi /investighezi copilu in echipa.aduce satisfactii mari.si copilu este un potential imens.

    ba da, in Romania exista toata teoria pe care ai etalat-o tu aici, cu ce trebuie sa stie el,
    ;ele se numesc OBIECTIVE de toata forma, cadru, generale, specifice etc si apar in programe.Da, se realizeaza, daca Romania a avut 63 de bacalaureati cu maxim pe 2012 trebuie sa crezi ca ele obiectivele de la gradi pana intra 12-a s-au urmarit si atins! rOMANIA scapa franele altundeva,cu ideile sta bine.
    Deocamdata dascalu are doar o tabla (fIXA, nu pe rotile ), in fericite cazuri creta ( numa' alba) si o clasa tumultoasa,niciodata plina.
    Din pacate, vorbim de cultura atunci cand copilu are acas' farfuria plina, egal in ce spatiu si timp.
    Se fac, proiecte se cheama temele astea pe un termen dat, investigatii cu date, notite , fotografii etc. Repet,el nu primeste decat sarcina, nu si materialele ! daca tu ca educator ai de realizat obiective la lucru de mana poti sa-ti procuri singur dozele de suc, rolele de hartie ( igienica ) pentru albinute etc .


    Jocul... Aici el predomina 86 % la gradi, ca sa nu zic 90. El are o mie de fete. jOCUL de rol apare in clasele mici si dispare total in alea mari. mare pierdere.
    da, ce doream eu sa adaug, un curs pe luna, pe 2 e un alt vis.n-am mai auzit,
    ai timpi sa frunzaresti vreo 10 carti si sa toci 2 carticele.ceva iti ramane in cap pentru ca ei au ideea sa te puna fata in fata intre timp.
    da, retorica. ma indoiesc, sper sa gresesc, ca institutorii nostri simpli ( inst. II) n-au avut parte. Inst.I au auzit de Cicero .

    interesanti italienii astia, au un orasel renumit pentri gradinite, vin turisti, Piadine parca. Sie nemtii au conceptul asta--kinderfreudig- specializat in directia copil, s-ar cam traduce-- dar nu stiu daca au orase. or avea-

    ps- eu n-as spune ''sunt familiara cu termenii etc etc. '' ci termenii imi sunt familiari. Cum as interpreta eu diferenta .. Specificitatea se pliaza pe ceva si nu pe cineva,omu se raporteaza la situatie.
    scrisei mult, dat n-am timp de corespondenta.
    numa bine.

    RăspundețiȘtergere