Fleacuri si nimicuri

Obisnuiesc sa scriu despre lucruri marunte care imi toaca zilnic nervii si ma fac sa vreau sa plec din tzara asta. Dar azi trebuie sa fac o exceptie. Sa povestesc despre lucrurile marunte si aparent neinsemnate care ma pot face sa-mi doresc sa nu plec din tzara asta. Ieri si azi am avut de umblat dupa anumite chestii de cumparat. Despre trafic nu am cum sa vorbesc frumos, a fost la fel de sinistru ca in fiecare alta zi. Dar de data asta am batut niste drumuri mai "speciale", respectiv am mers pe centura (haha, astept glumele :p). Ai mei stau pe shoseaua de centura de la Mogosoaia si am plecat de acolo spre zona comerciala din Militari. Prima surpriza: cei mai amabili, simpatici si intelegatori cu mine, shoferii de camioane si de TIR-uri. M-au lasat sa ma bag, sa ma strecor, eu am zambit, Frieda le-a clipocit din avarii. Minunat!
Cu Katy in dreapta, aveam o tzinta: Hornbach. Care pentru noi, doua printzese pornite in cautare de nimicuri, cuiutze, placi de lemn, vopseluri si baitzuri, s-a dovedit un wonderland. Ce acryluri, ce ghivece, ce plantutze! Ca sa nu mai vorbim de varietatea de esentze, de lungimi si de modele de placi de lemn. Dar ce a fost intr-adevar halucinant de surprinzator, a fost atitudinea angajatilor. Bai, nene, nu a fost unu sa nu ne zambeasca, sa nu ne sara in ajutor, sa nu stie sa ne ghideze spre cel mai mic shurub din magaoaia aia de magazin. Numai "va rog", "poftiti", "va multumesc", "stati sa va ajut eu". Cel care mi-a taiat placa de lemn a tinut sa-mi arate si alte modele si sa-mi si explice ce se poate face din ele. Domnul de la cuie ne-a ghidat si catre pioneze si clame. Doamna de la casa a aflat in 20 de secunde, prin telefon cu o alta doamna de la departament, care e pretzul bilei mari de polistiren si si-a cerut si scuze ca a cazut eticheta si ne-a tinut din treaba. Am uitat de Bricostore intr-o secunda, acum avem un favorit clar. Sper sa-i tina.
Pe seara m-am adunat cu oameni dragi mie intr-o carciuma unde nu m-am simtit niciodata prost, desi am mers de un milion de ori. se cheam "Casa" si e undeva prin spate la Armeneasca. O mancare super mishto si ingenioasa, o servire rapida si fara scapari, chelneri isteti, zambitori si care prind glumele (maaaare chestiune, va spun eu).
Azi am fost cu mama la Ikea si la feeria. Ikea n-a fost vreo surpriza, ramane unul din locurile mele preferate de luat diverse. In schimb mama nu inceteaza a ma uimi si a ma face sa zambesc de fiecare data cand o vad cat de ushor intra in vorba cu toata lumea si cat de incantata ca un copil poate fi la orice prostioara. Adorabila! La iesirea din Ikea, la momentul indesat lucruri in Frieda, hop! sare un baiat simpatic sa ma ajute cu cutiile mari si grele cu dulapuri. Sa ne intelegem. Era cu gagica si ea mi-a zambit. El m-a ajutat si eu am multumit shocata. "Pai, nu era normal?" imi spune el. In ce tzara? am vrut sa raspund, dar mi-a fost teama sa nu fiu luata de agresiva si nerecunoscatoare.
Eu am mai ramas in Feeria, unde a curs valul de surprize placute. In primul rand, in trei magazine, unul dupa altul, fetele alea au stiut sa-mi zambeasca si sa-mi aduca exact masura care trebuie la tot ce am vrut sa probez. Si nu s-au suparat ca nu am cumparat de la ele (cel putin nu pe fatza). Am intrat si la Sephora, unde intru rar si chitita clar spre ceva anume. Plus ca mi-e teama de fetele alea autiste care nu sunt capabile nici sa se fardeze ele, nu mai vorbim sa te ajute pe tine. De data asta am intrat aiurea. Iar zambete si amabilitaturi. M-am mazgalit cu de toate, m-am pufait de parfumuri, am ales cate o prostioara si la final ... tan tan taaaaaan! imi umple una din fete pungutza cu mostre! Da, frate, mostre de cremutze, parfumele si mascutze! Intr-un magazin din Romania! Aproape mi-a dat o lacrima de emotie, dar m-am abtinut pentru ca ma dadusem cu un rimel Dior si nu se face.
Plec mai departe. Mi se opresc ochii si se belesc incantati la o geanta cu buline colorate. Eu, care detest moda asta cu buline, fascinata de o geanta cu buline! Fata din magazin prinde mishcarea, imi zambeste larg, imi deschide posheta si mi-o arata: "acum am adus-o, special pentru dumneavoastra!". Ahhh, cum sa rezisti unei asemenea oferte!
Ma mai fatzai, ma mai invart, mi se face brusc rau. Ma albesc toata si incep sa-mi tremure gladiolele. Cu un carutza mare si plin, se opreste in fata mea o tipa. "Va e rau? Uite, niste apa". Si imi deschide o sticla de apa plata, din coshul ei. Imi da si un plic de zahar. Eram copleshita. Ii multumesc emotionata. Ii ofer bani pe apa. Refuza categoric. "Dar cum asa, doar n-am ajuns sa lasam oamenii sa moara pe strada". De data asta chiar mi-au dat lacrimile. Deh, un moment de slabiciune.
Am plecat mult mai relaxata prin traficul dement spre ai mei. Am vrut sa fac o jmecherie, sa tai centura aia plina de camioane. Dar se pare ca stiau secretul si ceilalti 765 de oameni cu are am mers bara la bara. Asa ca n-am mai stat blocata pe centura (haha hihihi), ci am stat blocata pe Jandarmeriei. Dar nu mi-a pasat. Am zambit, am dansat. Mircea mi-a pus One al lui U2 la Guerrilla. Si The Clash. Si Peter Gabriel. Si multe altele. Pentru mine, stiu sigur. Alta supriza placuta: desi nu-i place sa se taraie cu 2 km la ora, in a I-a (in a II-a tusheshte la "viteza" asta), Frieda inca ma surprinde cat de putin consuma! Fata de comitet, pupa-i-ash botu ei incercanat de cand i-au furat "ochii de pisica".
La ai mei m-am umplut de fericire si bucurie cand am auzit-o pe maimutza aia de Mara strigandu-ma LiaLia! Si mi-a aratat cum plimba ea bebe si hamham si usu cu carutzul. Si ne-am iubit si ne-am pupacit. Si am mai primit ceva. Mi-am adus in sfarsit acasa superbul dulap pictat de manutzele extrem de talentate ale lui Katy. Si aranjamentul cu plante uscate facut tot de ea. Si am primit si bonus, o oglinda asortata! Cat de curand o sa ii lansam si site-ul cu toate lucrarile sa vedeti si voi si sper sa si cumparati, mobilier mai mic sau mai mare pictat, aranjamente, oglinzi, cutiutze si diverse.
Ora si jumatate petrecuta pe Grivitza si Podu Grant a trecut repede. Muzica buna, hlizeli cu alti shoferi, ganduri bune si planuri de rearanjare a lucrurilor din casa.
Am carat tot cu grija, am mancat babaganushul genial de la libanezii mei de la Domenii si m-am pus pe scris. Am inca zambetul pe fatza, ascult superba coloana sonora de la "Frida", beau cidru de pere.
Doar doua lucruri mi-au "umbrit" o idee zilele astea doua. In dreptul meu, pentru prea multe secunde oprit, un "biker" pe un motor superb, cu mult prea multi colaci iesiti de sub geaca ridicata si cu un "zambet" oribil, puhav si cu coshuri, iesit din blugii cu talie MUUULT prea joasa. Recunosc, de bulverseala, mi s-a oprit motorul. Al doilea derapaj de la nimicuri dragutze, in Sarra Blu aia adusesera deja decoratiuni de Craciun! In octombrie??? Cand afara sunt 25 de grade si abia ne acomodam cu toamna asta haotica, bezmetica si capricioasa ca o muiere inca buna la 45 de ani, ne dati deja decoratiuni si Moshi Craciuni? Si dupa aia ne mai intrebam de ce nu mai vrem sa vedem gloabe si beteluri pe 25 decembrie!
Dar mi-au trecut repede. Am avut doua zile frumoase, cu lucruri marunte si poate neinsemnate, dar dragutze, surprinzatoare, placute, incantatoare, care mi-au facut zilele mai relaxate si mai zambitoare. Si mi-au lasat asa un gust placut in gura! Pentru ca viata noastra minunata e facuta in proportie de 90% din lucruri mici, marunte, neinsemnate, fleacuri si detalii care ne ajuta sa nu facem prea devreme riduri sau din contra, sa facem atac cerebral la 35 de ani. Si daca tot e sa fac intr-o zi atac cerebral, macar sa o fac cu fatza luminoasa si neridata, nu?

"I'm gonna make you an offer you can't refuse"

La aflarea veshtii ca o cunostinta de-a mea se va ocupa de televiziunea lui Becali, ce mai freamat, ce mai zbucium! Pareri destul de impartite, atat ale celor cu care am discutat si care cunosc personajul, cat si ale necunoscutilor care comenteaza pe forumuri de ziare. De la pasionante dezamagiri "asta-i prostitutie", "cum a putut sa se duca la el?", "este dezamagirea anului pentru mine", la mai detashata "n-as vrea sa-si rupa gatul, s-ar putea sa-si fi facut un calcul de genul: mai, stau cat rezist, ii iau banu' si aia e", la un fel de admiratie "macar acum sa ia si ceva bani pentru ce munceste, nu cum a facut-o pana acum pe mai nimic". Problema in toate discutiile astea era omul care ii va da banii. Needucat, cioban (N.A. nu ca ar fi ceva rau in asta, intre noi fie vorba), moshieru din Pipera, marlan, egocentrist, mania grandorii, etc etc. Pana una alta, in aceasta societate dreapta, luminoasa si capitalista in care traim, Becali e printre cei mai bogati oameni din Romania. Punct. Ca isi face televiziune cu programe despre Steaua, mama, prietenul sau Dumnezeu, cu el si despre el, de desene animate sau de pisici in pielea goala, e strict problema lui. Macar atat ne-a ramas, liberul arbitru in a butona telecomanda pana unde ne place noua.
In discutiile sau comentariile iesite, am auzit/citit cuvinte mari: demnitate, morala, deontologie, integritate versus compromis, pangarire a presei romanesti, prostitutie morala. Eu am stat putin si m-am gandit ca, in societatea noastra actuala, fara compromisuri mori de foame. E adevarat, si compromisurile astea trebuie sa mearga pana la un punct. Pe care ni-l stabilim fiecare. Prostitutia morala e deja o expresie depashita, eu i-as spune realism si pragmatism. Notiunile de deontologie si morala sunt desuete, daca nu chiar penibile (oare de ce cand am facut cele trei lucrari de licenta despre deontologia in presa mi-a fost atat de ushor sa gasesc atat de multe exemple pentru partea practica?).
Traim intr-o tara in care "celebritati" sunt Alina Plugaru, Ogica, Simona Sensual si Monica Columbeanu, "formatori de opinie" sunt Mircea Badea si Dan Diaconescu, "modele" pentru tineri sunt Gutza, Oana Zavoranu, Andreea Marin sau Mutu. Cele mai citite publicatii din Romania sunt Libertatea, Click si Cancan. Cele mai urmarite programe tv sunt Dan diaconescu in direct si telenovela despre tzigani in care marii nostri actori sunt ori tzigani ciorditori si capi de retele mafiote, ori rumani care dau shpaga, dau tzepe imobiliare si ung politicieni. "Personaje" care ar trebui sa infunde pushcariile sunt mari businessmani (vorba aia jmenurile pana intr-o mie de euro se cheama bishnitza, peste se cheama business) si moguli de presa.
Toti facem compromisuri, toti avem un shef, un patron, un stapan. Toti avem un pret.
Care e diferenta intre a munci pe plantatia lui Vantu, a lui Sarbu, a lui Voiculescu, a lui Patriciu sau a lui Becali? Nici una, parerea mea. E vorba doar de niste nuante prea putin importante, care in nici un caz nu-ti platesc ratele la banca.

Dumnezeul lor si politica

Ce merge mana in mana cu politica si politicienii romani? Hotia? Ipocrizia? Ciordeala? Minciuna? Abuzul? Hei, hei, stop! Nu la asta ma refeream! Mana in mana cu politicianul roman merg credinta si spiritualitatea! Manifestate prin pupatul icoanelor (in mod special in perioada campaniilor electorale) si uneori, prin vocatiile mesianice.
In curand vor fi 12 ani de la celebra intrebare "Domnule Iliescu, credeti in Dumnezeu?". Raspunsul inecat al lui nea Nelu a fost: "eu m-am nascut intr-o familie de oameni evlaviosi, am fost botezat in Biserica Ortodoxa Romana si am aceasta calitate. Sigur, in evolutia mea intelectuala s-au produs anumite deplasari, dar am ramas patruns de elementele fundamentale ale credintei si ale moralei crestine. Eu sunt mai crestin si mai credincios decat multi altii care isi etaleaza in public aceasta credinta, cu care eu cred ca nu trebuie sa se faca nici comert, nici propaganda politica". Cu toate astea, liber-cugetatorul Ion Iliescu bate toate recordurile cand vine vorba de facut semnul crucii si pupat icoanele la slujbele religioase. Ca asa da bine la camere si in poze, sa te creada electoratul ca esti de-al lor. Eu una, de cate ori il vad facandu-si cruce, am senzatia ca isi face cu stanga si ca ar fi mai credibil desenand in aer secere si ciocane.
Tot un PSD-ist, Mihnea Georgescu, cu mari veleitati de cur-limbist de data asta, un tanar "om de afaceri, filozof si blogger", dupa cum se auto-descrie, are viziuni mistice si mesianice descriind o poza a trio-ului de mare succes Geoana, Iliescu si Nastase: "As vrea sa putem transmite, ca simpli membri PSD, acea imagine a lui ION ILIESCU, ADRIAN NASTASE si MIRCEA GEOANA, strans legati osmotic intr-o comuniune perihoretica de neclintit, in jurul ideii de social-democratie, sau asa, cum v-am numit eu pe toti trei - SFANTA TREIME A SOCIAL-DEMOCRATIEI ROMANESTI". Da' de ce nu mergi, baiete, mai departe, de ce nu Sfanta Treime a politichiei romanesti? Sau si mai bine, a intregii Romanii?
Acelasi personaj "cu puternice traditii de stanga", dar cu practici capitaliste de printzishor imobiliar, mai scoate una halucinanta (eu cred ca din cand in cand sta cu nasul in tzeava de eshapament a lui Nastase, si de acolo i se trage): "Il putem admira pe Adrian Nastase, “inconjurat” de multime la Mizil. Este o poza “de familie”, deci, facuta in siguranta reconfortanta a sediului PSD din centrul cu dale de piatra al Mizilului. Adrian Nastase fiind insotit de vreo 11 discipoli, precum Hristos la Cina cea de Taina. In fotografie sunt 12 persoane - inclusiv Presedintele - 9 barbati si 3 femei, cu totii trecuti de prima tinerete. Iuda, cel de-al treisprezecelea, este deci absent". Tan tan taaaaaan! Iuda, probabil, era cu Vacaroiu la o votca, in gara la Mizil.
Ca sa inchei apoteotic cu partidul asta si sa pot trece la altele, trebuie sa va spun ca Mircea Geoana a facut recent o afirmatie despre Ion Iliescu: "Sa dea Dumnezeu sa fie cat mai multi romani cu codul asta genetic". Haoaleu, Prostanaceeeeee, se stie ca nea Nelu e din asta dintr-o bucata si fara sensibilitatzuri, dar nu puteai, bre, si tu sa dai o limba mai subtila? Ca se irita, bietu, la hemoroizi!
E, daca la PSD am vorbit doar de politicieni cu veleitati de Dumnezei si sfinti, la PNL vorbim direct de Al Batran. Un alt politician lovit de misticism la o adunare electorală este ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, care a debitat una de mi s-a ridicat parul pe ceafa: “Dumnezeu este liberal!” Adica, vezi Doamne, o fi aflat de la vreun consilier spiritual, pripasit prin secretariatul biroului sau de ministru, ca Dumnezeu s-a inscris in PNL! In ce aripa, e intrebarea mea?
Si mesianicul Gigi Becali, mare om politic si de afaceri, ajuns de curand cel mai bogat om din Romania, obisnuieste sa se pupe pe gura cu Al Batran. "Nu m-am asteptat niciodata sa ajung aici si ii multumesc lui Dumnezeu, ca numai de la El mi-au venit toti banii astia", a declarat el. Numai de la El. Si din fraude, din specula, din neplata taxelor si impozitelor. Apropo, domnu Becali nu stie vorba aia cu banii sunt ochiul dracului? Ca tare mai e el ochios!
Acu vreo luna, Dumnezeu mai avea o treaba de facut prin Romanica, respectiv o pana de curent care le-a luat maul politicienilor veniti sa pupe ceva icoane si sa dea din gura la mormantul lui Avram Iancu. Baselu a fost de data asta ghicitorul de serviciu: "Dumnezeu le-a luat statia politicienilor pentru a nu mai da lectii de patriotism motilor". Hăhăhă, mey, nene, ca simpatic mai esti! Tot as' mai cu motz politician al tzarii mai scoate una zilele trecute, dupa ce participase la o slujba a romanilor adventisti de la Madrid (asta ca sa nu comenteze nimeni ca ar discrimina vreun cult, fie el baftist, Martorii lu Rahova, etc). La finalul slujbei, presedintele a primit de la pastorul adventist o Biblie. "Sa traiti vesnic", i-a urat pastorul lui Basescu, recitand un verset din Biblie. "O sa va raspund si eu cu un verset din Basescu: Sa traiti bine!", a spus seful statului in stilu-i caracteristic. Asteptam cu interes si profunda evlavie si restul versetelor lui Basescu, publicate in varianta de lux, in piele de sharpe luata de la pantofii lu Udrea, lansate cu maxim de decentza la Golden Blitzu ala de langa Cotroceni, ca mi-e aproape de casa.
In acest context profund spiritual, vine una tare si de la Mama Rusia. Intr-un articol aparut zilele trecute pe portalul rusesc de analiza geopolitca.ru, aflam printre altele, ca marea noastra legatura cu Rusia nu e trecutul comunist, nu sunt abuzurile lor monstruoase din istorie, nici shantajul energetic actual, ci faptul ca ambele tzari sunt ortodoxe! Si ca de ce sa asteptam noi lucruri bune de la NATO si UE, cand am putea sa ne pupam pe gura cu Rusia, ca doar Putin e mai ortodox decat Papa, UE si America la un loc!
Abia astept sa inchid maine televizorul. Nu de alta, dar e Sfanta Paraschieva si mare pelerinaj. Si sunt convinsa ca nici de data asta nu o sa vad vreun politician traznit de Sus in timp ce-si face cruci grabite cu mainile murdare sau cand pupa icoane cu gura otravita.

P.S. As fi vrut sa scriu azi despre fotbal, dar mi-e lehamite. Doar atat as vrea sa spun, de data asta, Dumnezeu chiar a fost roman. Ca noi romanii asa stim sa facem lucrurile, pe jumatate, repede repede la inceput, dupa care ne ia somnul, ne plictisim, ii lasam si pe ceilalti sa inscrie, ca doar de-aia sunt doua porti pe teren, ce Dumnezeu!

Radio live transmission

De cand petrec atat de mult timp in trafic zilnic, am devenit mare ascultatoare de radio. Am si CD-uri alternative, cu ce vreau eu sa ascult, dar in general bag radio. Nu pot spune ca sunt o ascultatoare fidela a lui X sau Y, dar per total, cel mai mult ascult Guerrilla. Si asta nu pentru ca unul din cei mai buni prieteni ai mei e Mircea Oculeanu, care se ocupa de muzica de la Guerrilla (din contra, chiar ma recunoaste drept unul din criticii constructivi :p), ci pentru ca imi place formatul, imi plac stirile (scurte si la obiect, cu un fundal sonor care te tine in priza), muzica in general ma face sa fredonez si sa batzai din cap de placere. M-am bucurat f tare cand Dobro si Craioveanu si-au schimbat stilul in emisiunea de dimineata. Recunosc, la inceput nu puteam sa-i urmaresc nici 1 minut, ma enervau teribil cum stricau orice melodie, urlau aiurea. Dar s-au potolit, slava Domnului. Glumele si comentariile si rautacismele lor imi plac, nu sunt fortzate, Dobro e ala mai cult in cap, Craio mai tampitzel si mai ametit, plus "din off" vocea Matei care imi place f tare, pare foarte serios cand spune tampenii. Zilele trecute, intre doua povesti de-ale lor, am facut mici bucle pe asfalt cu Frieda, leganandu-ne super incantate de melodia pe care mi-o doresc si la inmormantare: Always look on the bright side of life! Yes, Monty Python raman de departe cea mai buna manifestare a umorului britanic, parerea mea. E, cu o asemenea melodie in cap, de la prima ora, ziua sigur e mult mai senina si mai relaxata. Si ieri am avut parte de o surpriza uriasha la inceputul emisiunii lui Vintila. La radio Guerrila se da Stairway to Heaven, man! La plecarea acasa il ascult cu drag pe vorbaretzul de Bogdan Serban si ma amuz cand imi aduc aminte cum ii vin lui anumite subiecte de discutie: privind pe geam, la cei de afara (desi cred ca in noua locatie nu ii mai iese) sau plecand de la barfe/povesti ale cunoscutilor. Seara, cand se mai intampla sa fiu in mashina, ma incanta intotdeauna si vocea si muzica pusa de Calin Gheorghe. Imi vine sa o decapotez pe Frieda, sa ma pun la drum si sa zbor cu gandurile mele si cu zambetul pe fatza sute de kilometri.
Dar, pana aici cu laudele la adresa Guerrila. Sunt si probleme (stiu, normale si firesti) care pe mine ma fac sa schimb postul: anumite melodii in care nu ma recunosc si prea multa publicitate. Si ce ascult in schimb? Pai, mai vechile mele alternative de scurta durata, Magic FM, Romantic si Europa FM. Sa-i iau pe rand. Romantic este bestial, neschimbat de atata vreme, dar tocmai asta e sharmul! Aceleasi voci suave si balsamice, aceleasi melodii (muuuulte) mirosind a levantzica bunicii, cu broderii fine facute manual. In fiecare zi e cel putin cate un oldie but goldie care ma umple de bucurie si ma face sa-mi aduc aminte de copilarie, de concediile cu ai mei cand ascultam la casete Joe Dolan, Celentano, Adamo sau Creedence Clearwater Revival. Programele nu le ascult, recunosc, sunt prea adormitoare pentru mine, in schimb nu ma deranjeaza reclamele.
Cu Magic fm e alta poveste, nu prea imi dau seama care e formatul lor, sar dintr-una in alta cam abrupt uneori, nu ascult matinalul pt ca nu mi-a placut niciodata Liana Stanciu, dar imi fac surprize foarte placute cu cate un Queen, Dire Straits sau chiar David Bowie.
Europa FM imi placea f mult la un moment dat, serioshi, sobri, muzica buna. Acum parca vorbesc prea mult, prea sters, prea tern, ma ia somnul la volan. Si nici muzica nu imi mai prea place, e prea amestecata si fara cap si coada.
O surpriza placuta gasita de curand, Smart FM. Nu stiu cine sunt si ce-i cu ei, dar sa ascult eu Peter Gabriel la 9 dimineata, that was a nice one!
Trebuie sa ajung si la cea mai sinistra dezamagire. Timp de vreo 2 ani, am ascultat zilnic in mashina un radio pe 89 fm. Nu publicitate, nu vorbe, doar muzica mishto. Putin cam punk si alternativa, dar 7 din 10 piese chiar sunau bine. Joy Division, Cure, The Stranglers, chiar si Pistols am ascultat pe acolo. Pana de curand. Cand acest post de radio s-a transformat in Zu. Cu "purtatori de imagine" Buzdugan si Morar. Nu mi-au placut nici inainte, dar acum de cand sunt ridicati la rang de "dictatori" ai radioului (apropo, reclama aia cu ei doi cu mustati ala Hitler a fost si e mai mult decat gretzoasa si ordioasa, brrrrr), sunt mai oribili ca niciodata. Chiar am fost curioasa cand s-au lansat. Am vrut sa ascult, sa pot sa-mi fac o parere. Am asteptat ca macar o melodie din 10 sa-mi spuna ceva. E, nu. Nu mi-a iesit niciodata sa ascult mai mult de 20 de secunde de "glume" de-ale celor doi, niciodata mai mult de 2 secunde de muzica sa schimb disperata postul. Motzul la cacat sau, ca sa fiu mai delicata, bomboana de pe coliva, a fost aparitia la acest "superb" radio a imbecilului de Mircea Badea. Muzica e oribila, o combinatie sinistra de Kiss cu 21, dance-uri si trance-uri de doi bani. Recunosc, nu am reusit niciodata sa imi displaca ceva atat de rapid ca radio zu asta. Bleah! Din punctul meu de vedere, daca sloganul celor de la Romantic e "muzica, nu zgomot", al astora de la Zu ar trebui sa fie "Nu zgomot, ci foarte mult zgomot".
Nu sunt o specialista in formate radio, nici o ascultatoare care mananca radio pe paine, nici nu stiu daca sunt parte din targetul lor. Dar e placut sa stii ca iti poti face o zi mai senina si mai simpatica ascultand in traficul blocat un "Don't worry, be happy" sau "Always look on the bright side of life", un BB King sau un "Red red wine". Plus cateva stiri rapide, cateva glumite chiar deochiate, comentarii inteligente. Poate face diferenta, mai ales in traficul nostru minunat.

Donatorii de organe

Pana de curand, imi placeau tare mult nebunii frumoshi care conduceau motoare. Erau putini, erau mishto, erau tari, ii vedeai pe shosele, isi vedeau de ale lor, faceau parade si insemnau ceva. Something wild and cool and rock'n'roll.
Am multi prieteni pasionati de motoare. Care au carnet de ceva vreme, care ies pentru propria placere for a ride, nu ca sa bage 200 la ora, care stiu ca locul lor, chit ca au doar doua roti si sunt subtirei, e PE banda de circulatie, nu printre ele. Toti au si B-ul, cunosc reguli de circulatie, stiu ce inseamna sa-ti sara un pieton dement in fatza mashinii, stiu ce inseamna sa le zboare oglinda un "biker" plin de adrenalina si dorinta de moarte, cu 150 la ora.
Pana de curand, bikerii insemnau ceva pentru mine. Erau un grup distinct in societate. Ii vedeam pe la televizor cum discutau, la intalnirile lor anuale, ii vedeam pasionati de motoarele lor ca de niste bijuterii, si nu pentru ca simteau ca li se umfla coaiele ca se pot da cu 230 la ora. Ii admiram si imi placeau. Pana acum vreun an si ceva. Cand brusc, tot tzaranul, tot marlanul, a vazut ca e cul, frate, sa ai motor! Sa-l tunnezi de sa zbarnaie geamurile de la balcon cand treci pe bulevard. Cu 150 km la ora! Si e si mai cul sa nu ai nicio urma de educatie in trafic, dar sa vrei sa fii respectat. Sa ti se cedeze trecerea. Sa se bage ala cu mashina in autobuzul din dreapta, sa ai tu loc sa treci prin stanga. Dupa care, brusc, sa treci tu in dreapta si sa agatzi oglinda aluia cu mashina.
Nu vreau sa iau apararea "conservarilor" care la randul lor sunt incredibil de idioti si inconshtienti si lipsiti de educatie in trafic. Dar ma uitam pe statistica. In primele 7 luni ale lui 2008, in toata tara s-au produs 1.829 de accidente in care au fost implicate „motoare“, soldate cu 102 morti si 2.009 raniti. Tot statistica arata ca de peste 46% dintre evenimente se fac vinovati motociclistii. Principalele cauze care conduc la aceste evenimente tragice sunt viteza excesiva a motociclistilor si neasigurarea la schimbarea directiei de mers. De multe ori, vitezomanii pe doua roti au pierdut controlul vehiculului si au cazut, lovindu-se de asfalt, de alte vehicule sau de alte amenajari stradale precum refugii de tramvai , garduri ori stalpi.
Se bat pe forumuri si bloguri "conservarii" cu "donatorii de organe". „Eu am murit in ziua in care tu nu m-ai vazut“, spunea un biker. Pai, azi nici eu nu l-am vazut pe ala care mi s-a bagat subtil prin stanga, pentru ca eram foarte ocupata sa ma feresc de ala care imi stergea portiera cu geaca si imi dadea peste cap oglinda prin dreapta! Si dupa cum explica Sabotorul mai demult, intr-un calcul matematic, in 10 secunde, la o viteza de 200 km/h cu un motor parcurgi 555 de metri. Ce vezi la jumatate de kilometru??? Un punct mic pe care trebuie sa il banuieshti a fi un sinucigash de serviciu?
Insasi fondatoarea Asociatiei Motociclistilor din Romania afirma: „Nu exista motociclist adevarat imprudent. Cei pe care ii vezi in slapi, fara protectie, dand radarele peste cap, sunt «fitzobikeri de asfalt uscat», care nu iubesc sportul in sine, ci viteza inconstientă“. Din punctul meu de vedere, carne de tun sau donatori de organe, sinucigashi de serviciu, sa le fie tzarana ushoara. E, cu motociclishtii astia ne-adevarati am eu o problema. Chiar azi, ca de-aia mi-a venit si inspiratia, am vazut doi bikeri pe jos. Unu a venit istet prin stanga unei tipe care daduse de mult semnal ca face la stanga, de pe banda de facut la stanga, si i s-a infipt in portiera, ca a calculat gresit cata viteza ii trebuie ca sa ii ia fatza si sa mearga inainte. Nu a murit, doar a blocat circulatia si asa dificila, pentru ca motorul a ramas pe jos, intr-o balta de benzina si ulei. Femeia nu mai prea putea vorbi si nu stia ce a lovit-o. Si tot azi, dupa ce m-a sters baiatu ala grabit prin dreapta si slava Domnului, nu m-a sters ala din stanga, am mai dat de un deshtept cu sanje in coaie si multi cai in motor. Pe Iuliu Maniu, relativ liber, el si-a luat viteza, frate, si nu a vazut ca toti astia prosti cu mashini am incetinit si oprit la trecerea de pietoni. A franat si el brusc, a alunecat si s-a infipt intr-o mashina parcata regulamentar, dupa ce a fost la cativa centimetri sa o ia in zbor si pe femeia cu un copil de mana care traversa.
E foarte cool sa te dai cu motorul. Ai orgasme multiple si adrenalina la maxim. Ii faci pe fraierii cu mashini. Si la 200 la ora zbori pe shosele. Mai bine incercati cu droguri, frate, muriti mai greu! Orice idiot retard la ora actuala da cateva milioane, face cateva ture de poligon si isi ia foarte ushor carnetul. Ca si la mashini, scoala de shoferi nu te invata decat ce-i ambreiajul, frana si eventual sa te uiti in oglinzi. Si iti trebuie exercitiu dupa aia, si atentie, si educatie, si rabdare. Dar ce sa gandeasca un teribilist care abia poate sa ridice o galeata cu apa, d'apoi sa stapaneasca un motor de cateva sute de kile? Dar e cul, frate! Mor pizdele cand ma vad cu casca in mana! Si mama moare de plans la morga.

Piticii nostri cei de toate zilele

V-ati gandit vreodata cine sta cu voi in casa? Stau singur(a), cu iubitul/iubita, sotul/sotia, parintii, colegul/colega de apartament, copilul, cainele, pisica, un hamster sau peshtii din acvariu, nu? Cam asta ar fi plaja de raspunsuri. Sunteti siguri?
Teoretic, la mine in casa locuieste o prietena si Miqui, motanul turtit si vorbaretz. Bine, casa de fapt e a lui Miqui, dar la subiectul asta voi reveni cu alta ocazie. Am spus teoretic, pentru ca practic ... e, aici vroiam sa ajung. De cand ma stiu, dar in mod special de pe la 16 ani cand am ramas singura si de capul meu acasa, fara grija mamei pentru detalii, am realizat ca cineva se joaca prin casa cu anumite lucruri. Cum ar fi, shosetele. Sau manushile. Sau cheile de la mashina. Chiar in timp ce scriam, tigaia in care se prajeau cartofii s-a prabushit inexplicabil de pe aragaz, unde eram convinsa ca am pus-o bine infipta. Fara teama si cu o curiozitate maxima, as dori sa-i cunosc pe piticii/spiridushii sau ce-or fi ei, care se distreaza aproape zilnic ascunzandu-mi cate o shoseta, cate un tricou, de ma fac pe mine sa ma bag pe sub toate fotoliile si canapelele, sa ma umplu de ghemotoace de praf, sa scot totul din dulap. In zadar! Piticii ascund foarte bine lucrurile si cred ca se amuza copios si plini de rautacisme, uitandu-se la noi. Eu raman frustrata ca nu ma pot incalta cu perechea AIA de ciorapi, shoseta ramasa vaduva plange printr-un coltz, abandonata si de mine, caci nu mai prezinta interes, Miqui sufera ca nu a fost EL cel care a descoperit ghemotoacele de praf de sub pat. In cele mai multe cazuri, perechile shosetelor raman bine ascunse pana in ziua in care, satula de atata jelanie, o arunc pe cea ramasa singura. Miraculos, la exact 5 minute dupa ce am dus la ghena punga cu shosete divortate, apar disparutele! Pe care, vinovata, le mai pastrez o perioada prin casa. Cam la fel se intampla si cu manushile, pana cand, disperata ca oricum alergatura asta dupa una din ele avea loc doar intr-un sezon al anului, am decis ca mai bine fac degeraturi la maini decat sa intarziu la servici cautand-o pe cea ascunsa de piticii care sigur se tavaleau de ras uitandu-se la mine.
Mai fac piticii astia un lucru nu prea amuzant. Exact cand te pregatesti sa inchizi usha de la mashina de spalat cu albituri, intr-o clipa de neatentie, piticii strecoara in mashina sa zicem o shoseta roshie. Sau un maieu albastru. Care, normal, ies! Si uite asa te trezesti cu un lighean de haine jilave de coloarea roz cacaniu sau gri shobolan cu nuante de ceva inexplicabil, pe care eu o numesc culoarea vantului turbat.
Si la birou traiesc niste pitici. Pun pariu ca si colegele mele au observat asta, dar nu spun nimic, de teama sa nu iasa prost la examenul anual de evaluare psihologica. Piticii astia ascund pixuri, creioane, marcare si cel mai nasol, ascund hartii importante. Intotdeauna importante si eventual si de maxima urgenta. La fel cum sigur tot ei sunt de vina cand o ia razna calculatorul. Degeaba spun baietii de la IT cu superioritate in glas: sunt energiile tale negative care influenteaza bunul mers al bitzilor pe magistrala, eu sunt convinsa ca tot piticii scot cate o mufa, apasa pe cate un buton, doar asa, sa te vada trecandu-ti pe fatza toate culorile curcubeului.
Si asa cum toti avem un inger pazitor, cam la fel cred ca avem si un pitic innebunitor. Care merge mai tot timpul cu noi. In geanta. Cred ca e un pui de pitic sau un pitic pitic, pentru ca are loc si in cea mai mica geanta din lume. Si oricat de putine lucruri ai avea in geanta, reuseste el cumva sa te puna in incurcatura. Oricat de mare ar fi brelocul de la chei (intai alea de la mashina, apoi alea de la casa, pe care le cauti frenetic in fatza ushii, cu pantalonii in vine ca faci pe tine), reuseste sa le ascunda. Si cand bagi mana in dreapta, el fuge cu ele in stanga si invers. Pana ajungi aproape sa-ti vershi posheta cu toate nimicurile importante in mijlocul strazii.
Ar mai fi multe de spus despre piticii astia. Pe care ar trebui sa-i apreciem, pentru ca ne tin in priza, ne fac sa injuram, sa ne enervam, in concluzie, sa ne simtim vii. Dar trebuie sa plec. Trebuie sa-mi caut o shoseta. Si ceasul. Si cheile de la mashina.

A venit, a venit toamna ...

Azi se implineste 1 an de cand m-am angajat unde lucrez si acum. Asta e mai putin important. Mergand spre mashina, ca in fiecare zi, mi-a sarit in ochi mai cu inteles ca niciodata, ca o parchez pe Frieda pe Str. Sperantei. Am inceput automat sa fredonez in gand si apoi cu glas tare "sa-i amintiti va rog frumos adresa mea, cand va-ntalniti, cu fericirea, casa cu flori Strada Sperantei la parter, va mai astept siii mai speeer". Mi-am adus aminte cum, pe la 4-5 ani, dadeam spectacole cu public ales (familia) si vroiam sa fiu Corina Chiriac...
Si era soare si toamna frumoasa ieri pe str. Sperantei. Si flori la niste balcoane. Si mi s-a facut un dor nebun de muzica frumoasa, vie, adevarata, cu atatea sentimente si trairi de transmis. Muzica romaneasca buna, fara varsta, care se facea de mult, inainte sa apara Marius Moga si pleiada de boarfe fara voce din ultimii ani.
Recunosc cu mana pe suflet, in afara momentelor aspre dar severe, pe langa iesirile xenofobe si rasiste, sunt o sentimentala, o romantica si ma emotioneaza lucruri, sunete, imagini si cuvinte. In seara asta am plans de emotie ascultand Copacul lui Aurelian Andreescu. Si desi i-am cunoscut muzica senzationala abia in ultimii ani, m-a impresionat ce au spus altii despre el: "A iubit muzica, a iubit şi copiii tare mult şi până la urmă a infiat unul pe care-l creştea cu pasiune. Inainte de a pleca dintre noi, cei din jurul lui observau că-şi grăbea sfărşitul. Deşi, surprinzător, era tare indrăgostit de viaţă. Veselul, dar singuraticul Ale (aşa cum il alintau prietenii) a plecat dintre noi intr-o zi de vară, cănd macii din lanurile de grău se scuturau de floare, la vârsta de numai 44 de ani, luând cu sine refrenul din urmă, pierzându-se pe aleea plină de trandafiri şi garoafe roşii, culoarea lui preferată". Si mi-am mai permis sa imi spal ochii cu lacrimi de bucurie ascultand si Tu esti primavara mea. "Si-ai ascuns un dor, in taina stelelor"...
Si de la Ale, am trecut mai departe. Si am ajuns iar la rusoaica nebuna si pasionala de Marina Voica si ploaia ei trecuta de ora 9. Si de aici, un pas mai incolo, delicata Mihaela Mihai si salcia ei. Ce putea fi mai departe? Mihaela Runceanu si a sa inegalabila melodie De-ar fi sa viiii, as crede ca viiisez. Si Fericirea are chipul tau, normal.
Nu puteam sa trec peste melodia care, desi are niste versuri care teoretic ar trebui sa ma intristeze, ma linisteste de cate ori sufletul meu e mai agitat. E Aura cu melodia compusa de rârâitul meu preferat, Nicu Alifantis.
Imi mai rascoleste ceva tainic in mine si o melodie mult mai putin cunoscuta decat ce am ascultat pana acum. O melodie de Cenaclu, cu niste versuri sfashaitoare scrise da, de personalitatea ascunsa a porcului de Adrian Paunescu. E Nebun de Alb a lui Emeric Imre. "Si te iubesc cu mila si cu groaza, tot ce-i al tau mi se cuvine mie ...".
Nu din melancolie am ascultat toata seara asta muzica din perioade cand poate nici nu ma nascusem sau mergeam la gradinita. Ci dintr-un sentiment de gol, de ceva ce lipseste in viata mea actuala: muzica romaneasca buna. Cu extrem de putine exceptii, nici macar nu imi dau cu parerea asupra acestui subiect. Pentru ca nu exista! Nu exista versuri, inspiratie, ritm, linie melodica, sentiment, pasiune. Exista doar non-valori, tzatze, barfe si scandaluri.
Serii mele de cura de muzica romaneasca minunata i-au trecut clipele in noapte tarzie. Si nu mi-e somn... Nu mi-a placut Bacovia, il simteam prea gri, prea plin de Thanatos. Pana l-am ascultat pe Alifantis, fluierand pe versurile lui "Singur, singur, singur, singur, intr-un han, departe ...".
Ma pot mandri cu prietenia unui om deosebit, un mare artist, prea putin cunoscut in Romania, pentru cat a facut si face. E Adrian Berinde, un clujean mare cat un urs, cu un suflet pe masura. Eu l-am iubit de cand canta "Ca sa prind un loc pe jos, la trenul de noapte, Ca sa fiu sigur ca maine voi fi departe, Ca sa uit c-am fost batran si voi renaste, Intr-o lume-n car enimeni nu ma va recunoaste", si nu stiam inca cine e. Pe youtube l-am gasit doar cu cateva melodii, din pacate. Dar spuneti-mi voi daca nu va aduce aminte de copilarie si de joaca si de bucurie si de lipsa de griji melodia asta!
Ar mai fi fost multe, sigur intr-o alta noapte. Am incheiat firesc, cu cel care ma face sa iubesc pana si ploile reci si dese de toamna. Pentru ca da, a venit, a venit toamna.

P.S. Va rog mult, gasiti-va cateva minute sa ascultati melodiile astea, dati un cimplu click pe link, apoi dati inapoi si tot asa. Si sa-mi ziceti apoi ce v-au spus, ce v-au facut sa simtiti, ce v-au rascolit. Sau poate nu va spun nimic, dar ar fi prea trist.

Feeling minority

De cand m-am nascut, mi s-a spus ca sunt romanca si traiesc in Romania. Dupa Revolutie, a aparut pe toate gardurile problema minoritatilor, in special a tziganilor. Minoritarii, minoritatea. Dand putin banda casetei din cap cu ce am vazut/auzit in ultima vreme, am avut azi o revelatie: oare nu am devenit eu, romanca din strabuni in bunici, in parinti, o minoritara? Revelatia nu mi-a venit stand pe buda, cum se intampla marilor invatati, ci la coada in supermarket unde am fost umilita in micimea coshuletzului meu de trei pirande pline de aur care aveau doua carucioare cu varf. Asta dupa ce weekendul trecut am vazut mai multe persoane tuciurii si colorate proband haine si pantofi pe la Feeria decat am vazut romani.
Zilele astea am reusit sa mai butonez telecomanda si sa citesc ziare. Dintre cele mai importante stiri, voi nominaliza botezul nepotului vrajitoarei Campina, botez cu mare shtaif care a costat 100.000 de euro (accentul pus pe aceasta suma de toti reporterii care au prezentat stirea).
Mare mirare mare sa vad ca pe postul arab Al Jazeera a fost un reportaj despre Romania si credulitatea romanilor care si acum, in secol 21, se duc la vrajitoare tziganci. Personaj de prin plan, aceeasi Campina, care declara cu seninatate ca tot ce fac ele vrajitoarele fac cu credinta in Dumnezeu, ca apoi sa adauge intelept: "daca stam sa ne gandim, de fapt, si Iisus a fost magician". Mda, un fel de David Coperfield, dar cu par mai lung.
Tot zilele astea a inceput in Italia si procesul faimosului Romulus Mailat, caz care a adus Romaniei multa publicitate pozitiva si a facut ca prieteni de-ai mei, turisti in Italia, sa fie aproape scuipati ca sunt romani din tzara de ucigasi si violatori. Chit ca prietenii mei sunt blonzi si cu pielea alba. Marea chestiune cu care avocatul lui vrea sa il scoata din cacat e ca Mailat doar i-a luat posheta moartei, alt tizgan a lovit-o de fapt. Aaaaaa, pai, stai frate, ca altfel vorbim acum! Bietul Mailat! Roman de-al nostru!
Tot acu vreo cateva zile, prefectul de Timis primeste o scrisoare de amor de la "Clanul Rromilor Bogati", in care i se transmit sentimente de inalta admiratie si simpatie: "D-le Prefect Draganescu opriti teroarea rasista contra noastra. Va lichidam familia. Avem bani pentru kilar strain. Noi nu glumim". Cum, domle nu glumesc? Ca eu asa am fost invatata, ca tziganii sunt niste oameni veseli, cu umor, dansuri si chef de viata! Vai, vai, eu cred ca a inteles domnu prefect gresit mesajul.
Stire mare de tip serial in Romania Libera: mai multe femei sarace si-au vandut baietii mici, cu varsta pana intr-un an, unor tigani bogati din Sintesti care, disperati ca nevestele le nasteau numai fete, au gasit aceasta metoda pentru a-si proteja averile. Stirea m-a incurcat putin, eu stiam ca desi romancele noastre si-o trag haiduceste cu oacheshii, nu au probleme etice, tziganii au probleme majore in a-si baga sange ne-tziganesc in neam. Dar se pare ca sunt eu depasita de situatie. Ca, oricum, sangele de roman e mai subtire si fara identitate, se ingroasha repede de "cultura" tziganeasca.
Acum vreo saptamana am fost sa o spal pe Frieda. Stateam cuminte, asteptam, ca toti ceilalti. A aparut un mare Q7 alb, cu piele bej inauntru, cu manele urland din el. S-a dat jos un burtos negru tuci, cu camasha descheiata si mult aur pe el, care a inceput sa urle, vazand ca nu e nici un loc pentru el, momentan: "Baaa, ACUM sa iese o mashina din asta de doi bani, ca io ma grabesc si vreau ACUM sa mi-o spalati!". "Stiti, nu e nici un loc liber, mai asteptati putin, pana se elibereaza". "Baaaaa, daca vreau va cumpar pe toti, ba, cu tot cu spalatorie, si imi spal numa io mashina!". Ce s-a intamplat in urmatoarele 30 de secunde? Un shef de pe acolo i-a dat cheile lasate de client unuia din pushti, care a scos rapid un amarat de Megane plin de spuma, ca sa-i faca loc Q7-lui. Ce-am facut noi romanii? Am stat cuminti deoparte, de frica sa nu ne si impushte eventual tziganul.
Azi noapte tarziu, cand m-am bagat pe la 2 in pat, am butonat mecanic telecomanda. M-am oprit bulversata, admirand pe de-o parte, injurand pe de alta, pe Acasa tv, unde cu un joc si o interpretare de exceptie, mari actori de-ai nostri, jucau roluri de tzigani. Si dansau, si chiuiau, si vorbeau stricat romaneste, si maaama, ce tziganie! Da, uitasem, a inceput continuarea marelui succes de televiziune "Inima de tzigan". In 20 de minute am vazut/auzit: scandal, ciordeli, bataie, petrecere, Loredana cantand tziganeste, poale in cap, iar ciordeli si discutii despre ciordeli (la nivel mai mic sau mai mare), mandrie de a fi tzigan, "fi'r-ar ai dracu de spalaciti de rumani".
Azi m-au "umilit" tzigancile in supermarket cu plinatatea coshurilor lor, m-au deranjat profund vorbind mult prea tare. Am ajuns acasa, m-am aruncat in canapea si am butonat iar telecomanda. Unde s-a oprit draga de ea, blocandu-i-se butoanele din cauza de circuite futute de cate ori am dat cu ea de pamant? Pe acelasi post Acasa, unde cu chiuituri si bucurie, la programul lor de "stiri", se desfashurau imagini de la nunta baiatului bulibashei din Salajan. Aur, toalete sclipicioase, iar pe banda sta scris: bulibasha a platit 20.000 de euro pentru a-i cumpara fiului sau femeia perfecta.
N-am nimic cu tziganii. Doar ca as vrea sa dispara. Toti. Da, da, stiu, sunt si tzigani buni si harnici, care nu au dat in cap la nimeni. NU MA INTERESEAZA! Nu aia mi-au furat din buzunare in autobuz, nu aia ma umilesc cu limba lor spurcata si atitudinea, nu aia m-au facut un turist nedorit in strainatate, nu aia au blocat si terorizat orase intregi din tara asta. Ascult cu mare placere Ternipe si Gogol Bordelo. M-as putea lipsi, sincer.
Am prieteni tzigani. Oameni simpatici, curati, harnici. Sa ma ierte pentru ce am spus, dar nu imi retrag spusele. Pur si simplu am obosit sa fiu un om care isi plateste toate darile, respecta legile, dar nu are nici un drept intr-o tara in care am ajuns sa imi doresc sa fiu tziganca, macar sa am si eu un loc gratuit asigurat la nu stiu cate facultati.
P.S. Stire de ultima ora: 300 de locuinţe sociale vor fi construite cu bani de la bugetul de stat şi date spre închiriere familiilor din comunităţile de romi cu venituri reduse, a decis guvernul miercuri. No comment ...

Mâncătorii de căcat

Am ales să scriu acest text cu diacritice, în ideea că azi nu sunt amuzantă, nu fac glumiţe, vreau să fiu bine înţeleasă, iar cuvântul CĂCAT scris kkt sau cacat îşi pierde din valenţele la care mă voi referi azi.
Am mai multe grupuri de, să le spunem oameni, pe care îi detest, în mai mare sau mai mică măsură. Sunt mitocanii din trafic, vecinii care îşi bagă nasul în toate, imbecilii care îmi spărgeau Ticutzul în faţa blocului şi care acum îmi fura grilajele de protecţie din bara Friedei. Dar în vârful topului, un fel de moţul de la căcat, sunt mâncătorii de căcat. De ce ei? În primul rând, pentru că pe ceilalţi nu îi cunoşti, te enervezi 2 minute, înjuri, mergi mai departe şi îi uiţi. Mâncătorii de căcat, în schimb, sunt persoane pe care le cunoşti, ba chiar pe unii (cei mai mulţi) i-ai considerat prieteni, ţi-au intrat în casă, au mâncat la masa ta, i-ai împrumutat cu bani, le-ai împărtăşit bune şi rele.
Fac un mic ocol aici, să ne înţelegem mai bine. Când cineva te vorbeşte cu alţii, fără tine de faţă, că ai curu cam mare, că te îmbraci cam aiurea, că iubitul/iubita ta e cam naşpa, asta se cheamă bârfă. Nici asta nu-mi prea place, dar măcar se bazează pe nişte opinii personale, bârfa are o motivaţie: invidie, timp de pierdut, descărcare nervoasă, etc. Când te lauzi fără bază reală că eşti frumos, deştept, cult în cap şi mare profesionist, când tu abia vorbeşti limba română, ai dinţii stricaţi şi îţi pute gura, te faci singur de căcat. Când ţi se spune "eşti cam rea de gură", "nu-mi place cum te îmbraci", "eşti egocentrist", se cheamă că ţi se spune verde în faţa. Chit că nu îţi pică bine, încerci să afli ce a determinat-o pe cealaltă persoană să îţi spună aşa ceva, încerci să schimbi ce poate fi schimbat. Şi aici există o motivaţie: ai deranjat persoana aceea cu atitudinea ta, persoanei chiar îi pasă de tine şi nu vrea să greşesti. Eu, sinceră să fiu, apreciez această atitudine. DAR, dar, când afli că cineva spune bazaconii sinistre despre tine, lucruri aberante, fără nicio bază în realitate, doar aşa ca să se afle vorbind, atunci vorbim despre mâncat căcat. Gratuit, cu un polonic mare. Oamenii proşti, mediocrii, fără valoare, nu sunt capabili să înveţe ceva de la cei cu 2-3 paşi înaintea lor, ci mănâncă şi împroaşcă cu căcat, pentru a se pune pe ei într-o lumină mai bună. De cele mai multe ori, în afară de faptul că nu reuşesc să facă altceva decât să se mânjească ei de căcat, se mai întâmplă şi ca damful respiraţiei mirosinde a căcat să ajungă la persoana vizată iniţial. Asta pentru că circuitul în natură al mirosului de căcat din gura unui mâncător de căcat e mult mai scurt decât cel al mirosului de bomboană de ciocolată cu vişină din gura cuiva care spune o vorbă bună din suflet.
Când, după plecarea ta dintr-un loc de muncă, după 2 ani fără reproşuri, afli că se mănâncă mult căcat pe tema: nenorocitul/a, cât am făcut eu pentru el/ea, l-am luat din stradă, i-am dat o pâine, dacă nu era ta-su/mă-sa/pisica ... doare? Nu, doar te înfurie că cineva îşi permite să-ţi bage familia într-o ţigăneală de joasă speţă. Şi te mai miră că cineva pe care ai considerat o persoană inteligentă, matură, cu care în afară de o prietenie la un moment dat, ai avut un contract rece, negru pe alb, poate să-şi pună poalele în cap şi să-şi arate chiloţii peticiţi. Dacă n-ar fi trist, ar fi amuzant.
Şi mai amuzant mi se pare când afli că se mănâncă căcat şi pe seama parcursului tău profesional. "Nu e nimic de capul ei, pe unde a fost doar s-a culcat cu şefii ei". Mai nasol e că tu ştii că ai avut întotdeauna şefe, care dacă nu au fost bătrâne şi urâte, sigur au fost nebune şi doar că nu te-ai scuipat cu ele. Dar, oricum, căcatul ăsta e cel mai uşor de mâncat, se poartă la toate nivelurile. Nici când se mănâncă căcat cum că ai ajuns într-un post datorită mamei/tatălui/unchiului sau pisicii nu deranjează atât de tare. Că, oricum, tu ştii cel mai bine cum s-a întâmplat, pe de altă parte, şi asta se poartă, cu tine în plus sau în minus la capitolul nepotisme, nu mai contează.
Că eşti disperată că îmbătrâneşti şi vrei să te măriţi, că îl ţii pe prost legat de piciorul patului, de asemenea, e un căcat moale şi slăbuţ, doar o femeie frustrată şi ofticoasă se poate mozoli pe la gură cu el.
Dar ce te faci când se mănâncă căcat pe seama tu cum că ai fi avut o relaţie erotică cu o altă femeie??? Aici singura reacţie trebuie să fie: dacă aş face-o vreodată cu o altă femeie, aceasta ar trebui să fie frumoasă, cărnoasă, senzuală, inteligentă şi citită, pentru că mie după sex îmi place şi să fac conversaţie! Mâncătorul de căcat tocmai aici ia o lingură prea mare pentru gura sa, pentru că nu acceptă că nu va fi niciodată acea femeie.
Când mâncătorul de căcat nu mai are nicio treabă, teoretic, cu tine, când nu mai socializaţi, nu mai comunicaţi, e una. Gura lumii slobodă, e plin de căcat şi e gratis. Dar ce faci în cazul în care mâncătorul de căcat e "de-al casei", se dă de prieten, în faţă îţi râde, ba te şi pupă la despărţire. Îl zdrobeşti cu tocul pantofului, ca pe o insectă scârboasă, urât mirositoare? Prea mult efort, nu merită consumul de energie. Mai bine te relaxezi, te detaşezi şi priveşti amuzat cum se scufundă şi se îneacă în propriile dejecţii. Ceea ce se va întâmpla sigur, mai devreme sau puţin mai târziu. Că ăsta e mersul lucrurilor, iar Dumnezeu nu dă cu parul.
Menţiune: Articolul de faţă se bazează pe fapte reale, neinventate, nebrodate, iar personajele în cauză sunt, din fericire, FOSTE persoane existente în viaţa mea. Nu regret că le-am permis prezenţa în viaţa mea, nici că am investit sentimente şi suflet. Acestea din urmă se regenerează. Micimea, răutatea, prostia, urâţenia sufletească, ipocrizia şi lipsa spiritualităţii reale vă vor sufoca, poate chiar mai devreme decât căcatul îngurgitat.

Ce vor femeile?

Primul text citit pe ziua de azi m-a amuzat copios. Vorbeste de cea mai mare si veche dilema a omenirii in general, si a barbatilor in special: Ce dracu vor femeile??? Si cine le intelege? Spun ca vor barbati gentlemani, dar fug cu primul distrus care le baleshte niste votca pe pantofi, vor gesturi tandre si delicate, dar au aventuri cu cate un Neanderthal care le tranteshte de perete sau stau imbecile cu cate un bou care le arde zmetii de cateva ori pe zi. Cine le mai intelege?
Un prim mic secret, domnilor, nu ca v-ar mai lamuri intrebarile, dar macar asa, sa fie lucrurile clare de la inceput: nici femeile nu stiu ce vor! Si nici ele nu isi inteleg de multe ori alegerile! Vorba bancului: femeile au nevoie de un barbat care sa le iubeasca, un barbat care sa faca dragoste pasional cu ele, un barbat care sa repare lucrurile prin casa si sa faca cumparaturi, un barbat cu care sa stea de vorba. Si de un barbat care sa le ia de nevasta si sa nu stie de ceilalti 4.
Cred ca ideal ar fi un purtator de sula cu personalitati multiple, un fel de Doctor Jekyll and Mister Hide la puterea X (unde X este infinit): un tanar domn sharmant (care arata muult mai bine decat fostul care mai apare prin aceleasi locuri ca si noi), care miroase exact a parfumul care ne innebuneste pe noi (eu zic sa angajati un dealer de parfumuri care sa apara intamplator cu niste mostre, vedeti la care tresarim si luati in cunostinta de cauza), care ne spune exact ce vrem sa auzim (ce ochi, ce personalitate, ce haine mishto ai!), dar nu prea exact, ca ne apuca paranoia (de unde dracu stie asta atatea despre mine?), care ne ia la dans exact pe melodiile care ne plac noua cel mai tare, care zambeste ushor superior cand ne salutam cu fostul, dar nu gandeste "vai, cu ce loser a umblat asta inainte!", care ne scoate intr-un loc minunat si face conversatie spumoasa, nu spune din prima ca ne-ar tavali la el in dormitor, dar da semne ca ar vrea asta. Dupa asta, trebuie sa apara Masculul feroce care ne da cu capul de noptiera (asta e metafora mea pentru un futai pe cinste), dupa care se ridica si se scarpina la coaie si spune "pregateste-te pt turul 2". Intre tururi, sa apara Delicatul care ne pupa mainile de fericit ce e ca i-am facut cinstea de a ne culca cu el. Dupa care iar Masculul, care trebuie sa vina cu lucruri noi si cel putin la fel de incitante. Sa stie exact unde sa ne sarute si cat de adanc, fara ca noi sa spunem nimic, pe principiul ca el e Neghinitza si ne ghiceste gandurile. Dupa ceva vreme, incepem sa socializam in cuplu. Acum trebuie sa apara Minunatul, care e mai presus de toti ceilalti iubiti ai prietenelor, care sa le faca pe toate sa ofteze, dar Doamne fereste sa se uite la vreuna mai insistent, in schimb sa se uite bovineshte in ochii nostri, dar sa fie capabil si sa intretina conversatii interesante si bine documentate cu ceilalti de la masa care se vor uita cu invidie la noi si cu admiratie la el. Trebuie sa mai fie si Insistentul care vrea sa fie cu noi mai tot timpul, dublat, insa, de Detashatul care ne lasa spatiu sa iesim cu fetele, cu prietenul gay, in timp ce el nu iese cu prietenii lui, ci sta acasa, vede un film si ne asteapta cu zambetul pe buze, baia pregatita si o partida de dat cu capul de noptiera. Apoi sa iasa la suprafata si Atentul, care ne aduce bomboane si flori, dar nu prea des, ca intram la banuieli (asta sigur m-a inshelat si acum vrea sa-si spele pacatele, curvarul dracu, eram sigura!). Doamne fereste ca printre personalitati sa se strecoare Obositul sau Inganduratul-cu-probleme-la-job. Niciodata femeia nu va intelege ca el pur si simplu n-are chef de povesti, vrea sa vegeteze pe canapea la un film stupid, macar juma de ora, nuuuuu, sigur nu ne mai iubeste, are pe alta, s-a plictisit, de fapt, toata relatia asta a fost o minciuna si niciodata nu comunici cu mine! (moment publicitar cu servetele de sters lacrimile tzashninde si muci). El super job, salariu bun, mashina, vacante, dar nu sta niciodata mai mult decat noi la servici si are timp sa ne trimita mailuri amuzante, sms-uri cu dragalashenii si 2-3 (pana la 5-6) telefoane "doar ca sa te aud". Mai este si personalitatea El sufletul mai mic al petrecerii (alaturi de noi, sufletul cel mare al petrecerii), care rade, danseaza, bea exact cate pahare sunt necesare pentru a-l face mai amuzant si a ne da si mai puternic cu capul de noptiera cand ajungem acasa.
Ar mai fi multe personalitati, dar nu imi mai ajunge hartia sa le inshir. Ca sa ma contrazic putin, pana la urma, femeile stiu ce vor de la un barbat, dar nu stiu cum se face ca au maaaari probleme in a face alegeri. Alegerile astea sunt ca si parcatul mashinii cu spatele intr-un loc bun. Stim exact unde vrem sa bagam mashina, teoretic stim exact ce manevre trebuie sa facem, practic ajungem sa shtergem mashina din fatza, sa il blocam pe ala din spate, sa ne lasam mashina noastra cu botul in afara si ne mai si blocam usha de la shofer si suntem nevoite sa iesim prin dreapta. Nu mai intru in detalii despre ce alegem, a facut-o Sabotorul destul de bine (inca o dovada ca alcoolul ne face mai comunicativi, mai ganditori, ne face sa scriem posturi mai lungi :P ). Am mai scris si eu mai demult de tampitele care stau cu cate un marlan, de inconshtientele care stau cu cate un bataush. Preferatele mele raman cele care spun ca si-au gasit barbatul perfect si acum vor sa-l schimbe.
Cine sa le mai inteleaga? Vorba lui Al Bundy "Women, can't live with them, can't shoot them".

Semne, gesturi si semnale

Mi se intampla sa ma mai si amuz in trafic. Imi studiez "colegii" de drum, iar cand ai atata timp la dispozitie, cand toata lumea merge cu 2 km/h sau sta pe loc, ai multe de vazut. Cel mai intalnit gest in trafic este scobitul in nas. Mai delicat, mai pe ascunselea, mai tacticos, mai cu mana pana la cot, toata lumea se scobeste in nas. Si mie mi s-a intamplat sa ma trezesc cautandu-ma de muci, ba o data chiar m-am zgariat de mi-a tzashnit borshul si i-am schocat pe ceilalti, cu fata plina de sange. I-am suprins cate o data pe unii fatzaindu-se pe scaun, cu o mana la spate si m-am intrebat oare astia se scarpina si in cur in trafic??? Adevarul e ca de ce nu, e omeneste.
Cel putin la fel de intalnit este si degetul mijlociu aratat prin geam si figura schimonosita. Ma distreaza cum, desi nu se aude nimic, poti citi cu ushurinta pe buze ce mascari produce cel deranjat. E ca la televizor, la meciurile de fotbal, cand desi se aude glasul delicat al comentatorului, imaginea ti-l arata pe fotbalistul X sau Y cum isi tzuguie buzele: P.U.L.A., baaaaaaaaaaa!
Imi plac cei care multumesc exagerat cand ii lasi sa se bage. Sunt atat de entuziasmati de gestul tau, incat doar baga putin botul mashinii, se opresc, ies cu capul pe geam si iti zambesc, gesticuleaza, iar pana reusesc sa faca manevra, au reusit sa blocheze traficul pentru cateva minute.
Amuzante si nu prea sunt si printzesele in mashini mari care dau semnal stanga si fac dreapta. Am fost o data chiar martora unui mini accident in care un nene cu o dacie papuc a intrat senin in, ma scuzati, curul jeep-ului condus de o blonda focoasa care facuse manevra de mai sus. N-am stat sa aud explicatia, eu prefer gesturile si semnele.
Foarte simpatici sunt si cei care au in ureche acel mic device ca sa poata vorbi legal la telefon la volan. Multa vreme aveam impresia ca Bucurestiul e plin de nebuni care vorbesc singuri si gesticuleaza agitati. La fel de draguti sunt si cei (desi mai mult cele) care asculta muzica si danseaza. Muzica nu se aude, dar capul se misca obsesiv fatza-spate sau dreapta-stanga, cum faceau catzeii aia kitchoshi care mishcau din cap in spatele unei Dacii, remember? Apropo, daca mai stie cineva unde se gasesc catzei din aia, va rog sa ma anuntati.
Acum cateva zile am luat cumva personal semnalul unui domn. Trecuse prin dreptul meu, l-am interesat ca deh, sunt si io blonda si mi-a mai crescut parul, a ajuns in fatza mea, s-a uitat prelung in cele doua oglinzi, dupa care s-a apucat sa spele parbrizul si doua jeturi puternice, lungi si viguroase au ajuns pana pe botul Friedei. Omul a ranjit fasolea clar spre mine. Imi daduse un semnal. Las la latitudinea si fantezia voastra care o fi fost mesajul.
Am vazut azi dimineata, in stanga mea in trafic, niste oameni care m-au intristat prin gesturile si mimica lor. Erau intr-o mashina frumoasa si noua, un barbat si o femeie, tineri, draguti, imbracati business, genul middle management la multinationala. Aveau verigheta. Amandoi vorbeau la telefon. Au terminat conversatiile cam in acelasi timp. Si-au inchis telefoanele, au privit o secunda in jos. Au ridicat capetele, nu s-au uitat unul la celalalt. Nici nu au miscat buzele. Se uitau abulic in fatza. Coltzurile gurii erau in jos, ochii stershi. Carierishti, ajunshi, mashina vorbea despre stilul de viata pentru care munceau 18 ore pe zi, perfecti, morti.
M-am intors la mashinutza mea nu asa de noua, nespalata, mi-am dat tare muzica si am inceput sa cant si sa dansez. Baietii din dubita din dreapta mi-au facut cu mana si au ras. Le-am trimis o bezea.

Iar de weekend

Dupa o saptamana oribila la munca, inceput de meditatii cu copii care nu au nici un chef de exercitii si tenses (who can blame them?), plus ploi si trafic infiorator si rezultate la analize nu tocmai roz, credeam vineri seara ca o sa crap si nu o sa ma mai poata nimic ridica de la pamant. Dar, in bunul obicei al familiei noastre de a sarbatori cate ceva aproape in fiecare weekend, si sambata si duminica asta am avut motiv sa ma ridic din pat, sa fac diverse si sa ma incarc de energie pentru inca o saptamana. Weekendul asta nu am sarbatorit un eveniment, ci doua.
In primul rand, s-au copt strugurii lu tata. Da, da, la nici 20 de km de centrul Bucurestiului prafuit si poluat, ai mei au o casa frumoasa si o curte mare, cu 15 randuri lungi de vie. Cu multi struguri mici, albi si roshii, din care iese un vin roze sec si putin aspru, de cursa lunga. Ca in fiecare an, ne-am adunat care cum am putut, eu si Razvan, Alina si Pedro (pe care ai mei i-au luat de suflet cu titlul de inca doi copii ai lor), ai mei erau deja pe baricade. Mai ales Mara, care a facut ture printre randuri, de la unu la altul. Haine de "scandal", foarfeci, galeti si ligheane. Tot arsenalul de care aveam nevoie. Am avut noroc de vreme buna, ne-a mangaiat soarele pe obraji. In afara de hlizelile noastre, de huruitul storcatorului si de latratul cainilor, nici macar gandurile noastre nu ne-au deranjat. Nu de alta, dar din secunda in care m-am apucat de treaba, mi-au disparut grijile de la job, ratele la banca, cresterea euro. A ramas doar un bazait cald, un zambet relaxat si degetele murdare de rosheata strugurilor. Si mirosul de pamant umed si cald, de struguri zdrobiti si de iarba uscata.
Dupa ce am terminat cu strugurii, ne-am apucat de mancare. O salata cu ultimele vinete din gradina, roshioare. Nu putea lipsi cel mai bun gratar din lume, facut cu multa iubire de tata. Si prajituri, si tort. Pentru ca ne apucasem de sarbatorit al doilea eveniment al weekendului. Cristi si Katy au implinit 5 ani de casatorie. Si ne-am adus aminte cum acum 5 ani, de emotie si agitatie, am uitat sa ducem la biserica pishcoturile si vinul. Si cum am mers eu in tziganie (Bucurestii Noi, deh), cu bulanul scos prin rochie, cu spatele gol, sa cumparam vin (va rog frumos, deschideti-l) si cum am cautat de nebuni pishcoturi si a trebuit sa ne multumim cu paleuri cu ciocolata (remember, Nick?). Si cum au furat-o pe Katy betzivii de Cioroiu si Gavrila, au dus-o la mama naibii, si a recuperat-o Cristi dupa aproape 2 ore, vanata de frig. Si cum am dansat ca niste nebuni, de aveam dimineata la 6 talpile picioarelor ca labutzele de pisica, cu pernutze. Si nu m-am mai putut incalta decat cu papuci vreo 3 zile dupa aia.
Au trecut deja prin multe, si mai bune, si mai grele. Au facut o casa frumoasa, un copil superb si mai au multa viata inainte. Vorba lu tata: primii 5 sunt mai grei, dupa care pierzi shirul. La multi ani, copii! Sa ne vedem asa si peste 55 de ani.

Romani celebrii

De multe ori m-am intrebat ce stiu strainii despre noi, romanii. Cine suntem, ce-i cu noi. As fi tare curioasa care sunt stereotipurile legate de neamul nostru. Alea gen "suedezii sunt cam impotenti si femeile lor disperate dupa ...", "francezii sunt mari maestrii in amor, dar cam chitroshi", etc. Cat despre oameni celebri din Romania, m-am obisnuit sa stie multi despre Nadia, Hagi. Ba chiar era sa leshin de emotie cand un englez, scolit, e adevarat, stia despre Enescu. De Dracula nu mai spun, ca ma apuca nervii. Nu neaparat cat de stupida e interpretarea lor, ci cat de idioti suntem noi ca nu stim sa profitam la maxim de asta. Recent mi-a picat o carte adusa din State. Si nu mica mi-a fost mirarea sa gasesc intr-un "select" top 15 "best of", o mare personalitate de pe la noi. Pe mine m-a atras titlul cartii "The most evil women in history" scrisa de o americanca Shelley Klein. Si printre Agripina, mama lu dragutzul de Nero, Audrey Marie Hilley, numita si Vaduva neagra, mare killeritza si escroaca, Caterina cea Mare a Rusiei, Karla Homolka o "sex killer" foarte pisi (am vazut in poze) si Messalina, curveta aia perversa de nevasta a lu Imparatul Claudiu, pe cine gasesc eu? Pe Maica noastra a tuturor, Mama (h)eroina, Lenutza Ceaushescu! Si povesteste doamna asta in carte cum a ajuns ea Femeia din spatele Marelui Barbat, cum se imbraca in blanuri si haine scumpe si avea sute de case, cum ii susura otrava in urechi domnului, cum s-a facut ea mare savant si om de stiinta, etc. Si am ajuns la pasajul pentru care cred eu ca avea madama noastra un loc de cinste in carte: din cauza Decretului nenorocit care le transforma pe femei in mashini de facut copii si in urma caruia s-au umplut caminele infecte de orfani, au murit cam 60.000 de oameni. Nu am intrebat-o niciodata pe mama daca si ea, vreodata ... Nu pentru ca as fi vreo moralista, departe de mine gandul acesta, dar de teama ca as putea sa-i rascolesc amintiri mult prea dureroase. Aveam aproape 11 ani in '89. Nu suferisem personal decat de o urecheala ca spuneam bancuri cu Ceaushescu la scoala. Dar imi aduc aminte ca am stat o data multe ore la o coada, cred ca la ulei. Sau oua? Ceva atat de banal de gasit acum pe toate drumurile, oricum. Ce se dadea s-a terminat imediat dupa ce noi am cumparat. Si am vazut oameni plangand. Nu intelegeam de ce.
Am vazut-o acum cativa ani pe madam Nastase dand sfaturi despre cum se curata covoarele cu apa si otet. O vad pe Nuti Udrea spaland pe jos de exemplu. L-am auzit pe social-democratul Geoana povestind despre cele doua modele de femei-politician: pazitori ai familiei sau cu decolteu si creiere mici.
Si Leana era ingerul pazitor al poporului, creier mic avea, slava Domnului ca nu ne arata decolteul, ca tare mai era hâdă!
De ce oare simt ca in sufletul (metaforic vorbind) fiecarui imbuibat de politician, oricare ar fi partidul, zace un sambure de Ceaushescu? Si de ce vad in fiecare cucoana puliticiana cate un damf de coana Leana?
Nu-mi raspundeti, aberez. Apropo, vin alegerile! Nominale si pe colegii. La mine la sectorul 6 o sa am de votat intre Vadim si Nuti Udrea. Hmmm. Tough one!

Cotidiene

Inca o saptamana. Inca un weekend. A venit si toamna. Si ploile. S-au tampit si mai tare cretinii in trafic. Dar daca saptamanile trecute am avut parte doar de incidente periculoase care m-au facut sa realizez ca pot sta linisita la stop si ma poate face un imbecil cu un Audi praf, zilele trecute am avut parte si de ceva momente amuzante. Joi am vazut o scena geniala :D De la Podul Marashesti spre Budapesta, strada cu o singura banda paralela cu linia de tramvai. In general, jmecherii merg pe linie. De data asta, in fatza mea, o printzesa cu o mashinuta superba (imi scapa marca, dar arata spectaculos), mergea ca toata lumea cu 2km/h, dar in stilul ei, cu cativa centimetri pe linia de tramvai, desi avea loc o gramada in dreapta. Apare si tramvaiul. Claxon. Inca unul. Inca unul. Printzesa impasibila isi continua mersul de melc fara sa schitzeze macar ca ar vrea sa elibereze linia sau ca, macar, ar interesa-o ca sta tramvaiul dupa ea, ca asteapta oamenii. Ea vorbea la telefon si se dadea cu gloss. Momentul de senzatia s-a petrecut cand vatmanul si-a luat avant si i-a zburat gratzios oglinda laterala! Ea, shocata, mai da si sa-si deschida portiera si o infige in tramvai. Incepe sa tzipe, sa-si intinda capul pe geam ca o lebada. "Nenorocitule! Te dau in judecata! Tu stii, ma, cat costa mashina asta?" Vatmanul deschide si el usha lui si ii spune cu o voce ireal de calma: "Papushe, cauta-ma tu la depou, intreaba acolo de Nea Vasile. Si daca nu iti dau io banii pe oglinda, poate iti da baietzii o muie, sa mai mergi si altadata pe linie, la mishto". Blocaj total.
Vineri dupa-amiaza, spre Baneasa. Bagam a I-a, ne mishcam juma de metru. Oprim. Si tot asa. Cat pe ce sa leshin de ras cand, in dreptul meu pe banda 3, ce vad? Un Ferrari roshu! Care, desi incerca sa-si umfle mushchii, tot niste bashini obosite dadea, ca noi toti, cu 2 km la ora :) Toata lumea se amuza copios, in timp ce din Ferrari iesea un fum gros. Din nasul zmeului de la volan.
Duminica ne-a mancat la hemoroizi sa mergem in carfur baneasa. In ideea ca de la Razvan de acasa pana acolo sunt cateva sute de metri de mers si ca aveam una alta de cumparat. La ducere am facut 10 minute si am estimat, vazand cate mashini sunt pe partea cealalta, ca la intoarcere am face cam juma de ora. In Feeria se adunase tot poporul. Si-a pus marlanca hainele bune, s-a impopotzonat cu tot aurul, si-a luat burtosul si plozii si au iesit "in orash". Plin. Carutzuri care mi-au venit direct in picioare, ca purtatorul se uita aiurea. Plozii isterici tzipau si alergau si trageau. Parintii lor ii ignorau. Toate astea pe nervii mei slabiti de ploaie si de ideea ca mai sunt cateva ore si incepe IAR o saptamana sinistra de munca si de isterizat in trafic. Am reusit sa dau un branci unui plod, sa ma uit urat la ta-su si sa-i spun sa-l tzina in lesa. Daca zicea ceva matracuca materna, aplecata cu cur-i imens intr-un raft, jur ca o mushcam de beregata. Noroc ca nu a spus nimic, ca eram cu o bluza frumoasa si nu vroiam sa o patez de sange. Am incercat si la mall-ul ala mare sa mancam ceva. Ghinion. Ori era plin de alti disperati "iesiti in orash", ori unde ne-am asezat sa mancam niste paste ni s-a spus dupa 10 minute de asteptat: "nu avem nici bolognese, nici lasagna". Nu am intrat in nici un magazin. Dupa ce mi-am luat cu 10 euro niste blugi superbi de la Viena, super reducerea de la Kenvelo "doua perechi de blugi la 3 milioane" m-a lasat mai mult decat rece. Ca si restul "super-ofertelor".
Din parcarea de la Bricostore am facut exact 6 minute pana la iesirea spre strada care te duce inspre iesirea in DN. Adica, aproximativ 4 metri pe minut. Imaginea apocaliptica a sute de mashini blocate spre Bucuresti (deci, si spre blocul lui Razvan de la cateva sute de metri distanta) m-a facut sa virez brusc spre stanga. Si am luat-o spre Otopeni. Si pe sub pod, pe centura. Am trecut pe langa poarta alor mei, le-am trimis un pupic din buze si am mers mai departe. Si pe langa Doi Cocoshi. In total vreo 4 kilometri. Pe care i-am facut zburand in 12 minute. Super tare lungitura! Acasa am construit niste paste absolut fabuloase si ne-am felicitat ca n-am avut rabdarea si prostia sa stam dupa aia pe la carciumi.
Azi dimineata, in drum spre birou, Frieda mi-a aratat cum stie ea cu ABS-ul. Asta pentru ca istetzul din fatza mea, cu o duba fara stopuri, la 60 la ora, a pus brusc frana si a virat dreapta. Prin fatza altui Opel. Care si-a testat si el ABS-ul. Si pe buzele shoferului am sesizat aceleasi vorbe dulci pe care le spuneam si eu. Bip biiip biiiiiip! 'tu-tzi gura ma-tii! A mai trecut o saptamana. A inceput una noua. A venit toamna. Doamne ajuta!