Puterea obişnuinţei

V-aţi gândit câte din lucrurile pe care le faceţi zilnic sunt automatisme intrate adânc în motoraşul vostru? Nu vorbesc de lucruri grave, de obişnuitul de a-l înjura pe prostul din trafic, de a înjura guvernanţii şi de starea permanentă de greaţă din cauza dobitocilor de pretutindeni. Nu la experimentul cu terorizatul maimuţelor (ştiţi voi care) mă gândesc. Ci la micile şi teoretic neînsemnatele lucruşoare de zi cu zi. Care fac parte din rutina noastră personală. Şi care nu ne fac rău neapărat.
Eu mă trezesc în fiecare dimineaţa a săptămânii la fel. În chinuri. Şocată că sună alarma, deşi abia m-am culcat (cel puţin asta e senzaţia). O mai amân. Mă amăgesc. În fiecare dimineaţă la fel. De două ori. A treia oară o iau personal. Înjur telefonul. Îl arunc. Ţopăi până la baie şi fac pipi. Pe întuneric. Ţop ţop în bucătărie. Fac cafeaua, beau o gură. Abia apoi îmi permit să merg la baie şi să aprind lumina. Fără cafea sunt convinsă că mi s-ar sparge oglinda dacă mi-ar vedea ochii de ucigaş în serie. Vară, iarnă fac în fiecare dimineaţă la fel. Deh, puterea obişnuinţei. Vineri seara, bucurie mare. Mâine nu trebuie să mă trezesc la 6 jumate! Punem mobilul pe silent. Îl ascundem printre haine, să nu se audă nici măcar vibraţiile. Închidem uşa dulapului şi aruncăm cheia. Rânjim diabolic. Hehe, mâine mă trezesc la 100! Ghinion. Mă trădează puterea obişnuinţei organismului meu. Care îmi dă ghionturi în stomac. Şi mă obligă să mă duc la baie. La 6 jumate! Hai, 7 făr un sfert. Că deh, aşa s-a obişnuit el, să facă pipi la ora aia! Bombăn, înjur, scuip. Mă bag la loc în pat. De nervi, mă doare deja capul. Mă frichinesc. Trezesc gagicul. Fără să vreau. Înjurăm împreună. Până pe la 9 şi ceva când se face ora la care aş fi vrut să mă trezesc.
Tot obişnuinţă a devenit să mergem în weekend la ai mei la curte. Unde, invariabil, facem grătar. Cu cărniţă bine fezandată şi condimentată. Sâmbătă de sâmbătă. Duminică de duminică. Dulce-piperată rutină ...
În drum spre birou, alte obişnuinţe. Acelaşi drum, în fiecare zi. Doar că uneori e din Băneasa, alteori din Militari. Aceleaşi semafoare. Aceeaşi bandă. Nu ies din grafic. Nu de alta, dar pot să dorm liniştită. Ştie Frieda drumul. Doar înjurăturile le alternez din când în când. Dacă ajung la timp, parchez întotdeauna lângă acelaşi trotuar. Dacă întârziu, trebuie să caut haotic. Cu aceeaşi obişnuinţă. Pe aceleaşi două-trei străduţe.
La birou, alte obiceiuri împământenite. Pentru că invariabil vine prima, cafeaua o face Mireluţa-drăguţa. Cafea bună, tare, aburindă. Intru hipnotizată şi încă dormind în birou. Pun o cană de cafea. Mormăi de plăcere. Abia după 10 minute scot un cuvânt. Cam aşa facem toate. Mare panică, mare, când ne-am trezit astă-vară fără Mirela. Îşi permisese luxul de a pleca în concediu. Şi noi n-aveam cafea! Instinctul pavlovian bulversat. Cearcănele până la genunchi. Pulsul slab. Tensiunea la minim. Haos în obişnuinţe. Au trebuit să treacă două zile tulburi, cu nervi şi demenţă, până să ne apucăm să facem fiecare cafeaua. Dar am revenit rapid la vechile obiceiuri odată cu întoarcerea ei.
Acum nu multă vreme am râs copios şi superior de ce face puterea obişnuinţei din oameni. Prietena mea Alina. Curu în maşină de ani de zile. Şi ne povesteşte cum a rămas ea blocată, cu frâne puse brusc din tocuri, refuzând să calce pe o străduţă pentru că avea semn de sens interzis. Deşi ea era pe jos! Hahahaha, ce amuzant, vai, prinţeso! Barba-su, Pedro, zâmbea cu juma de gură. "Ştiţi, am făcut şi eu una bună. Traversam cu picioruşele trecerea de pietoni. Vorbeam la telefon. Şi am văzut un poliţai şi am lăsat telefonul jos, să nu mă amendeze". Hahahaha, maaaaamă, în ce hal sunteţi! Snobilor, nu mai ştiţi decât cu maşina, cu vulgul pe trotuar vă pute. Hlizeli, miştouri, "numai vouă vi se putea întampla aşa ceva".
... Acum câteva zile. Mă grăbeam să ajung de la birou la Cafeneaua Actorilor. Pe străduţe. Dreapta. Stânga. Încă puţin. "Dacă fac la stânga acolo, ajung imediat". Dar mă opresc. Pentru că eu respect semnele de circulaţie. Dau prioritate celor două maşini care veneau. Văd semnul de obligatoriu la dreapta. "La naiba! Asta e, sunt o fată cuminte, respectăm semnele". Fac la dreapta. Regulamentar. Merg câţiva metri. Şi brusc pun frână. Din călcâie. Şi îmi dau două peste frunte. Cum era, Lio, cu ăia de s-au obişnuit aşa de tare să meargă cu maşina de au uitat că semnele de circulaţie, cu extrem de puţine excepţii, sunt pentru maşini? Noroc că eram singură. Şi tu, te rog, să nu mai spui nimănui ce prostie am făcut, da? Că râde lumea de mine. Şi îmi spune că sunt snoabă şi am uitat cum e cu vulgul pe trotuar.

La mine in lume

A trecut toamna frumoasă şi a venit frigul, ceaţa şi umezeala care loveşte in oase. Nori apăsători pe umeri şi cer gri şobolan. Oameni isterici, agitaţi, fără ţintă. Nimeni nu mai ştie să vorbească despre altceva în afară de criză, campanie stupidă şi fotbal prost. Cu bătaie şi sânge.
Când te mai şi trezeşti dimineaţa că un dobitoc a stropit trotuarul (şi spaţiul verde cu pământul aferent) şi tot noroiul sărit e la tine pe maşină, ce să mai faci? Când te duci (în plină criză financiară, după cum ne ameninţă apoteotic toate buletinele de ştiri şi toţi neaveniţii pe la tv) să-ţi iei un detergent şi un şampon la Carefour şi dau năvală peste tine sute de mârlani şi mitocani, oameni de o atât de proastă calitate încât îţi vine să urli, ţărămbeţi cu coşuri pline vârf care te lovesc peste picioare şi te înghesuie la cozi, cum să mai reacţionezi? Să iei o puşcă să-i împuşti? Să înjuri printre dinţi? Eu am găsit o altă variantă. Mai nesimţită, dar mult mai sănătoasă. Am învăţat să ignor. Să şterg cu o cârpă noroiul de pe portiera Friedei. Să o ignor pe mârlanca cu gură mare care pute a transpiraţie şi te loveşte cu curul imens când trece pe lângă tine. O să moară de ficat, oricum. La televizor nu mă mai uit. Decât la animale, maşini făcute din bucăţi sau tatuaje superbe.
Ignor şi criza despre care se tot vorbeşte. Şi dau bani pe răsfăţ şi stare de bine la coafor. De unde în sfârşit ies cu culoarea pe care mi-o doream de mult. Tunsă exact atât de scurt cât îmi place mie şi le face pe colegele tăntici să comenteze. "Mie mai lung mi se pare mai feminin". Mă doare la başcheţi de ce crezi şi ţi se pare ţie.
Şi tot pentru starea mea de bine gătesc ce-mi place mie. Spaghetti Bolognese. Cu ceapă, usturoi, carne de viţel, roşii mărunţite şi bulion gros. Şi busuioc şi oregano. Plus o idee de piper.
Şi pentru că e weekend dormim până târziu. Până la 100. Şi ne hlizim. Şi ne iubim. Apoi, lenoşi, la un grătar. Pastramă de oaie să fie! Cu mujdei şi cu murături proaspete. Ne sacrificăm, ce Dumnezeu să facem! Şi familie adunată îimpreună la aceeaşi masă. Şi iar leneveală.
Duminică prea scurtă pentru câtă leneveală există. Şi te vezi cu prieteni dragi. Care trec prin perioade mai grele. Dar nu se plâng. Ştiu ei că vor trece peste toate. Şi se bucură de prietenia noastră. Şi ne hlizim, şi râdem. Ne jucăm cu cel mai mare căţel mic, de doar 4 luni. Pupici cu nas umed. Şi blană moale. Te umple de bucurie şi veselie. Viaţă fără griji.
Ca să fie tabloul complet, primesc şi cel de-al doilea dulap făcut de Katy. De data asta cu pisice. Colorate şi lenoase. Ca mine, aşa.
Ce campanie? Ce mitocani? Pentru mine există lucruri mici, cu efecte mari. Prieteni dragi şi familie frumoasă. Leneveală şi hlizeală în aşternuturi. Drăgăleli cu cea mai zurlie nepoată. Care începe pe zi ce trece să fie un concurent tot mai serios la debit verbal. Pupici umezi cu nas imens de căţel mare şi moale. Şi uite aşa se încălzeşte afară, iese şi zâmbeşte soarele. La voi în lumea voastră cum e?

Cel mai (in)stabil barbat din viata mea

De multa vreme m-am tot gandit sa scriu despre cel mai stabil barbat din viata mea (in afara de tata). Dar nu gaseam exact motivul pentru care sa scriu.
Cand ne-am cunoscut, eu inca sufeream dupa altul. Un frumos, par cret, inalt, suplu, iubaret si pupacios. Dar destinele noastre se separasera, din motive obiective. Eu nu aveam timp pentru el, el simtea nevoia de multa afectiune, ar fi stat cu mine tot timpul. Si ne-am despartit. Si am plans si am suferit. Eram atat de singura ...
Katy s-a gandit ca imi va trece supararea daca imi face cunostinta cu un altul. Fara sa imi spuna. Si uite asa ne-am trezit direct fatza in fatza. El mic, rotund, foarte paros, shashiu si cu limba scoasa putin printre dintii. Cu nas turtit. Eu shocata si total neprietenoasa. "Mie nu-mi plac pisicile!" A fost tot ce am putut spune. Trei zile eu nu l-am vazut. Pe unde statea, Dumnezeu cu mila. I-am lasat chiar si geamul deschis, fara plasa, doar doar ... El pun pariu ca ma studia. De prin coltzuri ale casei total ignorate de mine. Dar el mishuna. Noaptea. Gaseam dimineata mancarea mancata, nisipul din tavita ud. Si doua-trei masline pe covorashul din baie.
Intr-a parta noapte, a vrut sa faca un gest de apropiere, probabil. Doar ca eu dormeam pe burta, cu spatele gol, iar el mi-a sarit pe spate. L-am aruncat sub pat. Eu terorizata. El a disparut iar vreo saptamana. Ushor ushor mi-am dat seama ca sunt o persoana rea si ca discriminez. Ce daca mie imi plac cainii, sufeream dupa Oscar (plecat la o gazda mai buna, respectiv parintii mei la curte) si aveam convingeri clare despre pisici? Care convingeri nu erau de bine. El fusese parasit de vechea familie. Si un suflet bun (Katy) se gandise ca si eu am suflet bun. Si ca ne vom alina suferinta unul altuia. De rushine, am inceput sa il accept. Nu facea galagie, nu rupea, nu darama. De fapt, in afara de mancat noaptea ca bulimicii si masline pe covorashul din baie, nu facea nimic! Doua lucruri ma deranjau foarte tare. Ca imi strica covorashul din baie (ca, deh, dupa masline, trebuia sa si dea cu gherutzele). Si ca vroia obsesiv sa se suie inpat. La picioarele mele. Eu nu suportam atingerea blanoasa. Si il dadeam jos. El insista.
Dupa ceva vreme, ne-am rezolvat problemele. Eu am invatat sa-mi tin picioarele stranse, ca sa aiba el loc si sa nu ma deranjeze. Tot eu am inceput sa-mi cumpar covorashe noi de baie din cand in cand. El a invatat sa miaune. Mult. Fara motiv, de cele mai multe ori.
La un moment dat, din cauze de haiducit prea mult in afara caminului conjugal, l-am dat unei prietene. Cand o vizitam, nici nu sesiza macar prezenta mea. Asa mi s-a confirmat ca pisicile chiar nu au memorie afectiva. They couldn't care less cine le da de mancare si le mangaie intre urechi. Mancare, perne si mangaiat sa fie. Soarta si universul au complotat. Si prietena s-a mutat la mine. Firesc, domnul a revenit si el. Dar inca o perioada, ne-am cam ignorat.
La un moment dat, nu stiu de ce anume (cred ca din motive personale de plans prin perne si injurat barbati), ne-am apropiat foarte tare. Il iubeam, il pupam (ceea ce el detesta, intorcandu-si nasul turtit cu o figura de parca i-as fi dat sa bea zeama de lamaie), il puneam eu seara in pat daca nu se suia singur. El imi raspundea in felul lui. Mieuna. Mult. Ma zgaria cu drag cand il atzatzam. Ma mushca. Din pasiune. Framanta coca de cozonaci cand se suia in pat. De aveam senzatia ca e cutremur. Si torcea. Ca un generator din ala de curent. Trrrrrrrrrrrrrr.
Desi si pana atunci ii mai spuneam pe numele cu care venise, abia acum am inceput sa-l simt ca nu era doar motanul de care nu aveam nevoie, ci Miqui, ghemul MEU de blana jumatate Persana. Nu Miki. Miqui. Ca personalitatea lui cerea qui la sfarsit. Personalitatea lui de englez snob si acrit. De moshuletz cu tabieturi. Personalitatea lui de planta in ghiveci. Un simpatic.
Va spuneam mai de mult (atunci cu piticii) despre casa mea care nu e de fapt a mea. Pentru ca e a lui Miqui. De multe ori, venind acasa, i-am surprins privirea uimita: "Tu ce cauti pe aici?". Dar, una peste alta, convietuiam impacati cu existenta noastra.
Dupa vreo doi ani in care a fost singurul stapan al casei, a cazut blestemul pe capul lui. Prietena mea Iulia a venit sa stea o perioada la mine. Cu, sa-i spunem pisica (desi fiara, superbul monstru, etc ar fi fost mai potrivit) ei, Scarry (yeah, the name says it all). Pisica cu nenumarate personalitati (iubareata cand vrea atentgie, tigroaica furioasa fara motiv, dar in mare paret a timpului), Scarry i-a incitat curiozitatea lui Miqui. Care o urmarea ca un labagiu obsedat prin toata casa. Ea ii raspundea foarte frumos. Il zgaria, il scuipa, il injura de mama. Pana s-au tatonat reciproc, el nu a reactionat. cand dragostea, prietenia si respectul reciproc s-au instalat serios, el a inceput sa-i raspunda. Si se bateau cu atata dragoste! Cu pasiune. Blana zburanda pe pereti. Sange pe bot. Smocuri de blana cu piele in gherutze. La inceput, si eu si Iulia ne-am speriat. Pana ne-am dat seama ca de fapt, asta era modul lor de a-si arata iubirea. Care iubire a durat cam un an.
Cand i-am despartit, Miqui m-a shocat cat de repede a revenit la sentimentele lui de planta in ghiveci. Un porc fara sentimente. A revenit la picioarele mele seara. La mieunatul obsesiv. La vegetatul pe fotoliu. Musai pe hainele mele proaspat spalate. De preferat, albe.
Din cauza ca am uitat sa-i cumpar pliculetz cu carne, i-am dat aseara din prosciuto meu, din alea 4 feliutze transparente de minunatie carneasca. Prosciuto ce m-a costat 200 de mii vechi. Credeam ca si el ma iubeste. Ca sunt o creatura pe care o primeste cu drag in casa lui. Ca sentimentele lui sunt sincere si curate.Pana aseara ...
Starnita de postarea domnului MoshCalifar, am facut si eu, relaxata si linistita, testul. Si uite ce am aflat!


<

Am cazut de pe scaun. Mi s-a sfarshit universul. L-am privit brusc cu alti ochi pe cel care isi lingea aparent nepasator labutzele. Si de teama sa nu ma gaseasca prietenii peste cateva zile cu jumatate de fatza mancata, i-am umplut doua castroane cu croantze. La plecare azi dimineata, parca am suprins o anumita privire. Aia de ucigash in ashteptare ...

Nashu, 007, Pamela Anderson - variante locale

Dupa retragerea lui Hillary din batalie, in State nu s-a mai intamplat nimic spectaculos in campanie. Nu tu scandaluri, nu tu o stripteuza insarcinata cu unul din candidati. Obama a zis din prima ca a fumat ceva iarba in studentie, Mc Cain veteran decent si respectuos. Boring! Unde e aerul de Hollywood cu care ne-a obisnuit poporul american? Despre cum s-a vazut din fotoliu finalul campaniei a scris foarte pe gustul meu prietena mea din State, Maggie.

Cand sa ma apuce somnul si sa ma dau pe telenovele cu tzigani, iaca incepe campania din Romania. Nici nu imi inchipuisem ca filmul porno de serie Y cu Anna Birchal va fi doar inceputul. E, la Romania, frate, damf de Hollywood si adaptari spectaculoase de scenarii celebre! Nici nu s-a dat bine start-ul si hop! Chicki Chanii de Obor, sustinatori ai lui Orban si ai lui Becali, se apuca de aruncat stelutze si nunceage in plina figura. O combinatie de stiluri, sanje si ochi umflati, mai ceva ca in Crouching Tiger, Hidden Dragon sau Kung Fu Panda.

Nu trec doua zile, ca zdrang! Inca o batalie de idei si platforme program intre sustinatorii celor doua dive de Drumul Taberei, Nutzi Udrea si Luminitza Anghel. Eu as propune ca aceste doua Mamela Anderson si Carmen Erecta ale politichiei romanesti sa se confrunte direct, la o ora de varf, imbracate in chiloti si sutiene de latex, in noroi (ca face bine la ten). Sa se bata in sabii ninja ca alea din Kill Bill. Cu sani sacrificati in lupta. Cu silicon si botox pe pereti. Din pacate, s-a retras din lupta prematur Oana Zavoranu, care ar fi putut juca cu mare succes la box ofiice rolul Cat Woman de rasa tomberoneza.

Invidios pe atentia acordata celor doua doamne, Bogdan Olteanu le ia caimacul cu propriul lui film adaptat dupa Brokeback Mountain, dar mai ales dupa La Cage Aux Folles. Cu gay, cu travestiti care o agreseaza pe nevasta lui. Acum, intre noi fie vorba, n-o fi Olteanu vreun printz, da’ cu asa nevasta nici nu-i de mirare ca i-au dat „fetele” un ghiont prietenesc, ca doar are exact fatza de travestit. Parerea mea.

Nu pot sa-l trec cu vederea (nu de alta, dar imi incarca zilnic mailul cu spam-urile lui civice) pe primul roman amendat pentru spam, recuperatorul/avocatul de serviciu Iulian Urban. Mare scenarist! Acest Errol Flynn in rol de Robin Hood „protectorul consumatorului roman”, ii abureste pe bietii romani disperati ca numai el este salvarea lor. Si asa, intamplator, mai si candideaza la alegeri. „Voi candida din partea PD-L insa nu cred ca acest lucru este relevant”. Cu fatza aia ushor efeminata, nu stiu cat de avocat e domnu Urban – nume predestinat (dupa cum spun unele voci, nu se prea regaseste prin niciun barou serios din Romania), dar vocatie de Iuda are, dupa cate vad, lepadandu-se subtil de partid, ca doar votam uninominal, nu?

Nu doar candidatii deja celebri joaca in filme spectaculoase. O candidata PNL in colegiul 22 din Bucuresti, nume de scena Alina Gorghiu, a cashtigat de departe castingul pentru rolul Femeia Bionica din filmul cu mutanti X-men, declarand senina ca ea e atat de implicata in campanie, ca a reusit sa aiba 2.500 de intalniri electorale in 26 de zile. La un calcul sumar, au reiesit cam 100 de intalniri pe zi. In vreo 12 ore de munca, ies 8 intalniri pe ora, adica una la 7 minute! Na, sa moara de ciuda dubioasa aia de Halle Berry cu puterile ei supranaturale.

Marian Vanghelie, acest Robert De Niro de Rahova in propria varianta a Mean Streets, sare cu propriul scenariu, manc-ai-ash gura lui de faraon. El si alti lideri PSD sunt filati de SRI si Doi si-un sfert, cu Loganuri cu numere false. Parafrazandu-l perfect pe Mel Gibson in Teoria Conspiratiei cu celebra fraza „Nu stiu ceea ce stiu, dar stiu ca e ceva important”, simpaticul nostru urmarit, in stilui-i caracteristic spune „Vreau sa-i rog pe factorii decidenti, si aici ma refer la Traian Basescu si primul-ministru, nu stiu daca vreunul dintre ei este sau nu implicat”. Punct. S-a inteles, da? Eu cred ca de fapt pe Vanghele il fileaza si il asteapta la cotitura un grup de guerilla de profesori ofticosi pe aia care au facut 8 clase si seralul si au ajuns mari, desi nu stiu sa scrie si sa citeasca. Scopul lor final e anihilarea personajului Vanghelie prin implantarea uui cip cu gramatica limbii romane si cunostinte generale aprofundate (in special botanica si zoologie) si transformarea lui intr-un intelectual fin stil Geoana.

Dar de departe block-buster-ul saptamanii trebuie sa fie Teoria Conspiratiei regizata de presedintele Basescu. In plina emisiune la tv, Mama Omida varianta masculina Tata Musculitza Betziva, declara furibund, privind direct in ochii privitorului inmarmurit: Hrebe (Batman Returns varianta Shobolanu se intoarce), Felix (Pisica pe acoperishul fierbinte), Taricelu (acest Die Hard al politicii romanesti) si Geoana (Forest Gump, normal) pun de-o lovitura de stat dupa alegeri! Momentul culminant tensionat se desumfla rapid cand dezvolta conceptul de „lovitura de stat” in viziunea lui – o eventuala noua suspendare din functia de presedinte, daca nu va desemna dupa alegeri premierul ales de ei. Pai, bre, Traiane, toate astea de cheama jmenuri si aranjamente de campanie, dat la gioale si castane pe chelie. In niciun caz lovitura de stat, mey, nene! Pai, atunci, ce a facut Iliescu in ’89 cum se mai cheama? Razboi mondial? Dar ca sa intoarca intriga scenariului inspre el (ca doar EL e personajul principal din film), Spartacus al nostru, decis sa-i infrunte iar pe cei 300 (si ceva) declara uitand-se iar direct in ochii mancatorilor de seminte: „Ce va asigur, insa, este ca nu se mai poate, pentru ca nu voi mai tolera o lovitura de stat”. Tan tan taaaan! Mai pe intelesul nostru, adaptand V for Vendeta la realitatile noastre, el le arata litera I cu degetul din mijloc, adica I de la Mue, ba, ca m-am prins!

Suparat ca rolul lui a fost marginalizat cumva la coada listei de ticaloshi conspirationisti, Prostanacu de serviciu sare ca un arc (stilul Jean Claude van Damme in shpagat) si ii da una la carotida lu Baselu cum ca scenariul inventat de el privind suspendarea sa dupa alegeri e unul de „scandal si de tensiune”, acuzandu-l pe shefu statului nelovit inca decat de criza financiara, ca a intrat in campanie pentru PDL si ca are nevoie sa se autovictimizeze. Pai, tocmai tu, mey JFK vorbesti de autovictimizare??? Care te-ai transformat ca Matt Demon in Identitatea lui Bourne „He was the perfect weapon until he became the target”? Care te-ai uitat la prea multe filme cu James Bond si ai fost urmarit de mashini misterioase si atacat cu focuri de arma cu aer comprimat care s-au dovedit a fi un banal accident cu niste sarme atarnate dintr-o pasarela? Nu stiu de ce, dar mi-am adus aminte de bancul ala cu moldovenii si SARMAAAA!!!

Ca nu se putea sa lipseasca marte din post, Marlon Brando, Nashul antenelor si tartorul combinatiilor Dan Voiculescu, aceasta Mafalda de partid pe care nu-l voteaza nimeni niciodata, dar ajunge intotdeauna la putere, ne anunta rece si relaxat ce se va intampla peste vreo luna jumate asa. Cam ca in Back to the Future. „Daca presedintele Basescu, incalcand - repet - incalcand Constitutia, nu va accepta majoritatea parlamentara pe care probabil o vom forma in noaptea de 30 noiembrie si o vom prezenta presedintelui pe 2 decembrie. Si daca presedintele indrazneste impotriva vointei poporului sa nu nominalizeze un prim-ministru din partea celor care se vor prezenta cu majoritatea parlamentara, probabil ca se va intampla ceva“. Vorba filmului ala Something's Gotta Give, tot despre combinatii mai mult sau mai putin firesti, Ceva, ceva tot o iesi.

Putin bulversata de avalansha asta de scenarii si viziuni apocaliptice demne de numeroase premii Zmeura de Aur, eu as recomanda autoritatilor sa interzica, pe modelul olandez, cultivarea si consumul ciupercilor halucinogene. Ca la ce comportamente imprevizibile am sesizat, nu pot sa nu banuiesc ca politicienii nostri au cam abuzat pe la carciumi de ciulama cu ciuperci, tocana de ciuperci sau clatite cu ciuperci.

E ciudat, oare, ca in fiecare zi, urmarind mai mult sau mai putin detashata circul si scenarita asta de balta damboviteana, ma simt ca personajul lui Bill Murrey din Ziua Cartitei, frustrata ca totul se repeta, nimic nu se schimba, doar mirosul de rahat e din ce in ce mai puternic?

How about some porn?

Daca tot suntem in campanie electorala, m-am gandit sa vorbesc despre un subiect foarte important in existenta noastra efemera. Pornografia. Si nu asa, ca un concept general, cu dileme si trileme etice, rol social sau mai stiu eu ce nimicuri. Ci despre propriile noastre experiente. Sa ridice mana sus cine nu s-a uitat niciodata la ceva pornache! Nimeni? OK, trecem mai departe. Nu-i asa ca fiecare are cate o povestioara cu un film, o revista? Mai brutala, mai shocanta, mai amuzanta, mai excitanta. Mie mi-au spus mai multi prieteni masculi ca prima lor laba (aia de dezvirginare primara) s-a produs in urma vizionarii repetate (la vidio) a clipului Sabrinei. Mai stiti? Boys boys boys! Cum se stropea ea in piscina! Cum ii mai sareau tzatzoanele din sutienul minuscul!
Eu am vazut prima revista soft (acum chiar mai mult decat soft) porn cand aveam vreo 8 ani. Era un Playboy adus de bunicul meu (f cool bunicul meu) de la Viena. Era inainte de '89, deci putem considera ca a adus marfa de contrabanda ordinar-capitalista in Romania socialista si pura. Recunosc cu mana pe inima ca pana acum (de fapt, comparand mai ales cu ce e acum) nu am vazut femei mai bunoace, mai carnoase, mai femei ca cele din Playboy-ul ala din '87. 99% erau sani naturali. Grei. Ushor lasati tocmai de plinatatea aia. Superbi. Carne vie. Cururi si sholduri rotunde. Uitandu-ma de curand pe batranul Playboy si in paralel la actuale iepurashe, nu am putut sa nu observ ca femeile alea de acu 20 si ceva de ani mancau cu totul alte E-uri. Singurul lucru ce nu mi-a placut, dar m-a amuzat (si atunci si acum) a fost desishul abundent al veveritzei. La acest capitol ma bucur ca s-a schimbat moda.
Primul "film porno" din viata mea a fost Alba ca Zapada. Desene animate. Nu o sa uit niciodata scena complexa cu Alba ca Zapada cracita si cu piticii care veneau pe banda rulanta. In Alba ca Zapada.
Ani de zile mai tarziu, am inceput sa vad diferite filmuletze. Cu oameni. Mai pornache sau mai de vara. Alea cu scenariu erau preferatele mele. Ma distram copios de dialogul inteligent, de jocul actoricesc si de ochii de caprioara injunghiata ai tinerei doamne patrunsa misheleshte de cate un instalator obraznic sau un gradinar transpirat. Ca o patrundea trebuia sa itiimaginezi tu. Pentru ca in afara de cateva tzatze si eventual un profil de veveritza, nu se vedea nimic. Dar totul era de la sine inteles.
Ahhh, mi-am adus aminte, cum l-am vazut intr-un soft de doi bani, cu buget redus, pe minunatul nostru actor de telenovele Mihai Calin. El era un fel de actorash de teatru, cu izmene si peruca din aia de francez de acu 200 de ani pe cap, se labagea pe dupa cortina si reuseste, in final, sa-i miroasa budigaii unei doamne actritze. De mare angajament.
Am trecut rapid prin filmuletzele alea rough cut ale unor francezi parca, ce agatzau parashute ieftine prin Romanica si le filmau prin lanuri cu porumb. Daca nu mi-era sila, imi era mila. Asa ca nu am aprofundat. Desi era mare valva in perioada aia pe subiectul asta.
De Playboy-ul romanesc mi s-a taiat dupa pictorialul cu Daniela Gyorfi. Nu pentru ca avea implanturile alea hidoase. Nici pentru ca decorurile erau sinistre. Ci pentru ca in toata goliciunea ei, fata nu avea o unghie la degetul mare de la picior! La naiba!
A venit perioada Plai-cu-boi. Care a fost interesanta. Pana am vazut-o nuda si cruda pe Nikita. Si mi s-a taiat de atata arta pura. A urmat Hustler-ul. Care promitea. Pana au pus-o pe nu stiu cate pagini pe distrusa aia de Laura Andreshan. Care nici macar silicoane nu avea inca. Dar avea picioare scurte. Si groase. Si celulita.
Am trecut apoi la arta despuiata internationala. Sa vedem cu ce vine concurenta. Pai, cele mai amuzante au fost cateva filmuletze ruseshti, stil film-mut. Fara dialoguri, cu o muzica f antrenanta. Cu actori fara machiaj, cu femei normale, mai zdrahoance, mai neepilate. Dar foarte natural totul. Cel mai important actor din toate aceste filmuletze - un samovar imens. Care aparea in toate cadrele. Mi l-as fi dorit in sufragerie. Ca tare mai era frumos!
Am vazut apoi un film chiar porno, cu de toate. Singura problema a fost ca era un film nemtzesc. Si cu toate eforturile de a surprinde esentialul filmului, nu am putut sa trec peste mustatza enorma si blonda a domnului. Si nici peste indemnurile Ja, Ja! Schneller, schneller, das ist gut! ale domnitzei cu cozi impletite.
In pornografia statica (pe hartie) am trecut prin doua extreme. Un OKM unguresc foarte porcos, cu de toate, multe, in toate gaurile, multe in fiecare gaura. La extrema cealalta, o revista cica porno japoneza. Hmmmm. N-as vrea sa stiu prea multe despre problemele lor psihologice. Toate fetele din aceasta revista erau practic imbracate. Cu fustite genul scolaritza. Si sosete albe. Ori avea tricoul ridicat deasupra sanilor (care se storceau chinuiti din aceasta cauza), ori aveau chilotii (din aia gen tetra) in vine. Si toate aveau veveritze foarte stufoase. Pozele nu mi-au spus chiar nimic. In afara de parcurile foarte frumoase si ingrijite care apareau in spatele fetelor cu chilotii in vine. Dar textele...de mare inspiratie!
Am mai avut o experienta pornografica ce mi-a largit viziunea asupra lumii. Campionatul international de blow job. Trei doamne in finala. Blazate. Plictisite. M-au dezamagit. In schimb, am apreciat dedicatia si angajamentul fetelor de pe margine, care-i incalzeau pe participanti. Fetele alea puneau pasiune in munca lor. M-au amuzat foarte tare domnii participanti. Toti cu un aer ushor penibil din cauze de pantaloni in vine. Unii aveau pungi de hartie pe cap. Cu ochi si nas. Stau eu si ma gandesc. Cat de tampit sa fii sa participi activ la un campionat international si sa nu vrei sa ti se vada fatza? Pai, daca e sa te ascunzi de vreo nevasta, oricum doamna te va recunoaste dupa altele, chit ca-ti ascunzi tu mutra. Ca doar ele sunt atente. La curea. La detalii.
Am vazut si doua filme cu gay. Pentru cultura mea generala. La unul mai ca n-am plans. La celalalt am leshinat de ras. Primul era cu niste baieti. Mult prea diafani si imberbi. Si virginali. Si schilodutzi. Fara pic de carne sau mushchi pe ei. Te apuca mila. N-am putut sa vad actiunea. Al doilea, in schimb ... O sala de sport. Vestiarul. Multi barbati. Barbati barbati. Cu mushchi. Cu fibra. Ulei pe mushchi si pe fibra. Toti negri. Zei de abanos. Pana incep sa se pipaie. Si sa se sarute. Si sa faca genoflexiuni fara ridicare. Si flotari. Vreo doi erau mai femei asa, mai supushi. Ei erau cu genoflexiunile. Ceilalti mai barbati. Cu figuri mai dure. Degeaba. Cu cat erau ei mai duri si mai barbati, cu atat radeam eu mai tare.
Zilele trecute n-aveam somn. Si butonam telecomanda. Si am ajuns pe un post mai condimentat asa. "Lesbian amateur night". As fi vrut sa vada filmuletzele cu amatoare toti prietenii mei masculi care au fantezii cu doua lezbiance. Sa-i loveasca realitatea peste ochi. Cate doua, cate doua. Nu fizicul te lovea. Aici fiecare cu gusturile lui. Dar amatorismul cu care se mishcau daca nu te leshina de ras, te induiosha cel putin. Erau foarte conshtiente de prezenta camerei. De-aia din cand in cand se holbau in ea. Si inchideau ochii. Erotic. Si ridicau buza de sus. Si isi largeau narile. Si mai erotic. Si gemeau. Terifiant. Am schimbat pe Animal Planet. Mult mai interesant. Si mai senzual. Era un documentar despre jocul erotic si imperecherea leilor. E, acolo porno si barbati adevarati.
Voi va aduceti aminte primele pornografii care v-au lovit retina?

Lia si Mihaela

Dupa 30 de ani de existenta, m-am petrecut weekendul asta pentru prima data. In calitate de Mihaela. E, bine, da, stimati telespectatori, pe Vulpea Lia o mai cheama si Mihaela. Nume cu care nu am nicio problema, doar ca nu ma recunosc si nu m-am recunoscut niciodata in el.
La scoala si la bloc erau 3 fete Mihaela. Ele chiar erau Mihaela. Cand mergeam in vacante la tzara, la Venetzia (langa Fagarash, nu va ganditi la altele), Mihaela era vara-mea (de fapt, din arborele genealogic nepoata mea si dupa cum o striga bunica ei, Miaiela). Am avut asa o relatie minunata cu ea, incat de-aia eu nu m-am simtit niciodata si Mihaela. Pentru ca era ea. Asa mi s-a facut un dor de vremurile alea, cand ne impopotzoanam si stateam pe bancutza, in fatza casei. Cand ne intreba cineva ce-i cu noi, spuneam ca ne jucam de-a mireasa si de-a nanasha (cu accentul ardelenesc de rigoare, binenteles).
Mihaela din desene mi se parea o tampita si o tocilara, deci clar nu puteam sa ma numesc ca ea. Atat de tare o detestam, incat nici macar sa invat sa o desenez (ca toate fetitzele care se respectau in vremurile alea) nu am vrut.
Ai mei acasa, desi "vinovati" pentru botezul meu ca Mihaela, nu m-au sarbatorit niciodata. Probabil si pentru ca se facea intotdeauna asa bal si dixtractie pe 25 martie, de ziua mea de nastere, incat nu mai considerau necesara inca o petrecere. N-am dus niciodata bomboane la scoala pe 8 noiembrie. Nu m-am prezentat niciodata cu tot numele.
Acum, daca imi aduc bine aminte, pana pe la 10-11 ani nici numele Lia nu ma incanta. Desi imi placea si ma recunosteam in el, mi se parea foarte aiurea sa am un nume pe care nu il mai avea nimeni cunoscut. Plus veshnica intrebare: de la ce vine? Iulia? Cornelia? Ca sa nu mai fiu asa ciudata, cu un nume pe care nu-l mai are nimeni si despre care toata lumea ma intreaba de unde vine, am inceput sa spun ca ma cheama Alina. A fost amuzant pana a venit sa ma ia taica-meu o data de la sala de tenis unde jucam si a intrebat de Lia. "Nu avem niciun copil cu acest nume". Panica! Stres. Lia-Alina ajunsese deja acasa. Dar ce show mi-am luat atunci! Si atunci mama mea mi-a spus ca nashei i se spunea Lia desi o cheama Iuliana, iar ei i-a placut Lia tocmai pentru ca e deosebit. Si de ce si Mihaela atunci? "Ca sa ai si un nume de sfant". Hmmm. N-am inteles niciodata logica asta. Ca doar oricum exista si o zi a celor fara nume de sfant, nu?
Prin adolescenta am ajuns sa imi ador numele de Lia si sa nu spun sub nicio forma ca ma cheama si Mihaela. Ziua de 8 noiembrie trecea fara nicio semnificatie aparte pentru mine. Am cunoscut la un moment dat un tip caruia i se parea prea lung Lia si imi spunea Li. In liceu a fost simpatic sa-i vad pe strainii cu care faceam noi engleza scriindu-mi numele Leea sau Lhea sau strigandu-ma Laia. Cu aceasta ocazie am aflat ca numele meu provine ori din latinescul "Lia" - "cea care aduce evanghelia". ori din evreiescul "Lhea" (mult mai intalnit) - "timida, sfioasa" sau "delicata". Cata potriveala!
De ceva vreme, familia a inceput sa ma alinte LiaLia. Si imi place.
Dar pe Mihaela am descoperit-o abia anul asta. Cand am cautat un alt motiv pentru invitatia la un gratar la ai mei. "E ziua mea, dau o pastrama si un vin". A fost mishto ca am primit si cadouri. Unele mai la obiect si la orizontala (inca ranjesc), altele mai practice (tata, cadou ti-am luat eu pastrama si aperitivele), unul inca in facere (m-a amenintzat Katy cu el si mor de curiozitate). Si am mai primit un cadou "care nu trebuie sa lipseasca din posheta nici unei pisicutze": o trusa Christian Dior. Clipocesc des din gene. Love you, Jewels!
Am petrecut tare frumos in weekend. Cu oameni care au venit nu pentru ca sunt Mihaela. Sau Lia. Zic eu ca au venit si pentru ca eu sunt eu. Plus o pastrama buna. Un vin si mai bun. Un gram de soare de noiembrie. Si o gura de aer inca destul de curat. Sper sa ne vedem si la anu. Cand voi fi iar Mihaela.

Alte aventuri cu Frieda. Si nu numai

Azi am decis ca trebuie sa o rasfat putin pe Frieda, draga de ea. Si am dus-o la spalatorie. Si nu doar asa, de fatzada. Ci si pentru o curatenie atenta inauntru. Si alintat cu silicon si parfum. Ca merita, Curulina. La spalatorie, un baiat ma invita zambind larg (cu o pauza intre dinti). "Bag-o la mijloc, acolo am spuma roz". Uuuu, nimeni nu mi-a mai spus asta pana acum. Roshesc. Clipocesc delicat din gene. Drept multumire. Ma duc sa platesc. "Pentru spalat si exterior si interior, ai cadou o sticla de lichid de parbriz. Pentru tine, uite, roz". Iar un ranjet larg. Ce-o fi, domle, azi? Toata lumea imi ofera lucruri roz. "Nu vrei si un odorizant? Uite" si imi intinde un bradutz. ROZ! Come on! Exagerati! Nu, merci, nu suport mirosul de capshuni artificiale. Il vreau pe ala albastru. "Dar e parfum masculin!" Exact.
Ies afara. Curulina mea toata roz, ca o bomboana fondanta. Ma asez pe un scaun. In cateva minute, langa mine se aseaza o domnitza. Toata impodobita. Ca un brad de Craciun. Din ala cu de toate. Cu ea, un baiat. Dupa cateva cuvinte, imi dau seama ca e doar un amic. "De ce nu stai, draga, si tu jos?" intreaba domnitza. "E rece scaunul". I-o fi fost baiatului teama sa nu faca o cistita, ceva. "Imi place catzelul din mashina voastra", spune el. "Eu i l-am luat lui Amorash. Si i-am luat si un Winnie Pooh, sa-l puna la chei". Apare si Amorash. Exact genul de purtator de Winnie Pooh la cheile de la mashina. Puhav, branzos, mers in bashini, bashchetzi aurii in picioare. S-a asezat cu spatele spre mine. La naiba! Mi-a zambit stramb ca un instalator, cu despicatura curului iesindu-i dezgustator din blugi. E, acu nu imi mai ofera nimeni nimic roz, sa-mi treaca de greatza? Amorash se apleaca brutal-afectuos spre domnitza. O mozoleshte sub privirile balinde ale amicului. Vreo cateva zeci de secunde. Am admirat incantarea amandurora la finalul mozolului. El s-a sters la gura. Ea s-a dat cu gloss. Din pacate, n-am mai putut sta. Frieda era gata. Curata, frumoasa, lucioasa si parfumata. "Sa ai grija la gainatz", imi spune baiatul. Poftim?!? "Avea doi gainatzi pe capota. Sa o fereshti. Strica vopseaua". Da, o sa-i scriu lu Oprescu. Sa organizeze o vanatoare de pasari. Sa crape toate. Sa nu ii mai strice vopseaua Friedei. Si cu ocazia asta sa taie si toti copacii din care cad frunze si lipiceala din aia pe mashina mea. Ce mama naibii! Sa ramana doar praf. Curat si sanatos. Ii promit sa am grija. Ii dau o atentie mica. Pentru spuma roz.
Plec la drum. Zambesc incantata. Miroase masculin. Imi aduc aminte de aseara. Ranjesc. Si strang buzele intr-un anumit fel. Oare datorita zambetului asta neshters oi fi primit atatea rozuri? Cant si dansez. "When the moon hits your eye like a big pizza pie, that's amooore". Frieda face bucle pe bulevardul suspect de liber. Mergem la posta. Aveam o recomandata. Ca sa intarim relatia noastra superba de iubire, eu si Curulina am mai bifat o premiera. Prima amenda pentru viteza!
Dar nu am apucat sa ma enervez. Pentru ca au venit altele peste mine. Mult mai importante. In primul rand, am dat in piatza de babutza mea preferata. Si i-am cumparat toate florile. Un bratz mare. Galbene, portocalii si roshii. Miroseau a pamant umed si a toamna frumoasa. Si acasa ma asteptau castane coapte. Si vin roshu nou. Care miroase si are inca gust de must. Amenda pentru viteza? Ce sa facem si noi, suntem tinere. La inceput de relatie. Ne mai ia valul.

P.S. Nu vi se pare ca Winnie Pooh are o fatza si atitudine cam gay, asa? Pun pariu ca si el s-ar intelege bine cu Cocolino si cu ursul ala de la "vrei acasa? pudding?". Care Cocolino si ursu Oetker, stiti voi ...

Frustrari profesionale. Si nu numai

Am incheiat azi un lung sir de evenimente dintr-o campanie a institutiei unde lucrez. Conferinte de presa, seminarii cu jurnalistii, workshop-uri, conferinte nationale. Cu actorii din domeniu. Atat companii (mari si foarte mari), cat si asociatii de consumatori, de protectie a consumatorilor. Tocmai trag niste concluzii. Nu despre mesajul campaniei. Ci despre modul nostru, romanesc, de a face anumite lucruri. In Campania asta am fost ajutati si au participat activ cativa specialisti straini. Trei englezi, o nemtzoaica si un grec. Datorita lor pot spune ca sunt cu cateva minute mai deshteapta. Si i-am pus pe lista cu mini-idoli. O sa incep cu ei, tocmai pentru a fi si mai pronuntat contrastul cu ai nostri. In primul rand, nu a existat eveniment la care ei sa nu vina la timp. Pregatiti. Chit ca fugisera prin traficul bucurestean, tocmai de la aeroport, uneori. Haine decente, neshifonate, un ceas, un inel, machiaj discret, totul de bun gust. Desi doar nemtzoaica e specialista in comunicare, si ceilalti si-au transmis povestile si mesajele intr-o maniera exemplara. Nu au lipsit glumele, zambetele, micile trick-uri care fac audienta sa fie atenta si sa nu se plictiseasca. Profi all the way.

Sa trecem, pe rand, la celelalte grupuri de participanti. In primul rand, proprii mei colegi. Nu cei din organizare (4 la numar), ci ceilalti, invitati sa participe. In calitate de observatori, de comentatori, de invatzacei. Multi nu au venit la evenimente. “Pai, daca nu mi-a zis shefu sa merg”. Frate, ai primit o invitatie, un mail, se discuta pe holuri. De ce dracu nu i-ai spus tu direct shefului ca vrei sa mergi??? Ii cunosc pe toti shefii. Mai tampiti sau mai simpatici. Dar in nici un caz vreunul cu personalitate de dominatrix, caruia sa-I ceri voie si sa mergi la buda. Ce m-a shocat cel mai tare a fost tocmai faptul ca varsta celor care nu veneau ca “nu le-a spus shefu” e scazuta. Oameni tineri. Teoretic, cu alta mentalitate decat cea veche “vin la program, imi fac ceva de treaba, iau salariu si la 4 sparg usha”. Cei care totusi au venit, au tacut. Ca mushcatele in fereastra. Desi se vorbeau lucruri de interes, chestiuni de invatat, subiecte chiar foarte interesante. Desi scopul acestor intalniri era de a ne face sa comunicam mai bine in primul rand intern, apoi si cu cei din afara, pentru ei nu a existat ideea de participare activa. Doamne fereste sa spun ceva si sa fiu “analizat” dupa aia. De proprii mei colegi. Nu spunem ce credem, sa nu ne facem de cacao. Nu ridicam privirea, sa nu cumva sa ne-o surprinda nemtzoaica si sa ne intrebe ce parere avem.

Jurnalistii. Un grup de participanti aparte. Inainte de a-mi spune parerea (strict personala), va reamintesc ca am facut o scoala de jurnalism, am lucrat prin presa, am lucrat cu ziaristi. I-as impushca pe toti. Fara mari exceptii. In primul rand, prezentarea lor. Cativa nespalati. La propriu. Putzeau. Desi era 10 dimineata. Nasol a fost ca erau si femei cu aceasta problema. Ca nu isi dau pe silent mobilele e una. Deh, oricand poate aparea un subiect fierbinte. Ca raspund si vorbesc tare, desi e un vorbitor la un pupitru, e o problema. Dar cea mai mare problema pe care am sesizat-o e ca nu au nicio idee despre subiectul discutat si, mai rau, in general despre domeniu despre care scriu. Nu isi fac temele, nu intra pe un site, pe niste documente, dar sar direct la beregata ca nu sunt informati. Ca si cum nu ar fi treaba lor sa se documenteze, sa afle, apoi sa intrebe si in final sa analizeze. Nu. Ei stiu sa sara la jugulara. No matter what. Dar sunt mari amatori de mancare, cafele si sucuri. Ca nishte termite. Dar, na, aici sunt eu rautacioasa probabil.

Am apreciat ca vorbitorii nostri (ai institutiei) au fost destul de bine pregatiti. Si pot sa vorbeasca, in general, liber si la subiect. Chit ca isi freaca verigheta, se uita mai mult in jos, se foiesc pe scaune. Dar de-aia i-am inregistrat. Sa se vada, sa se analizeze, sa rada de ei. Si sa invete ceva. Daca tot au fost pushi intr-un post. (n.a. nu ma citeste nici un shef, deci nu e periere gratuita, chiar asa am apreciat, in general, prestatia lor).

Au fost si multi (vreo 10) vorbitori ai unor mari companii. Sa ne intelegem. Venisera special pentru a prezenta compania si rolul in domeniu. Cu o singura exceptie, mi-am taiat venele. Desi le prefer lungi. Pe rand, si-au pus pe ecran prezentarea power point. Cu zeci de paragrafe inghesuite intr-un slide. Cu fraze lungi si intortochiate. Limbaj greoi. In mod normal, informatiile se selecteaza, se face un mic rezumat. Se prezinta punctele esentiale. Sau nu. “Vorbitorii” nostri au citit prezentarile. Ca la clasa I. Cuvant cu cuvant. Fara sa se uite la public. Fara sa taie din bla bla si sa vina cu ceva nou fata de ce era in prezentare. Cu voce terna. Shtearsa. Fara intonatie. Mai, nene, pentru ce dracu fac multinationalele cursuri de comunicare??? De ce mai participa la asemenea evenimente daca nu vin cu nimic nou fata de niste informatii generale pe care le gasesti si pe site-ul companiei? Chiar mai bine structurate. Poate ma repet, dar am observant ca cei mai multi vorbitori erau oameni tineri. De la care chiar astepti altceva! Dar nu. Limbajul de lemn, aglomerarea inutila de cuvinte si redundanta fac legea!

Cel din urma grup este cel al asociatiilor pentru protectia consumatorilor. Cu asa reprezenti, putem sa stam linistiti sa se cace toti in capul nostru. De data asta, mai mult ca in celelalte intalniri, ma asteptam sa se intample ceva. Sa aud voci. Sa fie un dialog. Sa se certe. Sa vina cu argument. Macar in idea ca inainte de a vorbi cei din sala, au facut strainii niste prezentari senzationale cu exemple clare din tarile lor. Ce inseamna acolo protectia consumatorilor. Cum au abordat problemele. Dar, in ciuda faptului ca in general suntem buni la copiat, nici unul din reprezentantii acestor asociatii nu a “furat” vreo idee. Unii au sarit ca nu au dialog cu ceilalti actori din domeniu. Pai, ati solicitat intalniri? A, nu. Care e profilul consumatorului pe care il reprezentati? Aaaammmmm. Nu prea stim. Juristi care sa va asiste in demersurile voastre aveti? Nu prea. Dar daca tot sunt niste straini pe aici, poate ne pun ei o vorba buna la Bruxelle. Sa ce? Pai, sa avem si noi un cuvant de spus. Ce cuvant??? Cand voi nu stiti nici pe ce planeta sunteti? Am avut o stranie senzatie, un flash-back in time, cand sareau romanii pe cate un strain amarat, dar care sigur avea dolari in buzunar. Sau macar o ciunga.

Sunt profund dezamagita. E tot ce pot sa spun. Mi s-a confirmat a mia oara ca jurnalistii sunt niste pafarishti si niste fripturisti. Am fost shocata ca oameni tineri, teoretic pregatiti, cu posturi prin diverse firme mari, nu sunt capabili sa scoata doua vorbe din gura. Ca mentalitatea e inca de a sta ascuns, cat mai cufundat in scaun. Nu spui nimic, nu te intreaba nimeni nimic. Desi nu-ti cere decat opinia personala. Parerea ta. Cum vezi tu lucrurile. M-am inspaimantat ca ceea ce ar trebui sa fie societatea civila e o frectie la picior de lemn. As fi vrut sa-I vad pe shefii mei prinshi in corzi. Luati la intrebari. Cu argument solide si probleme reale. Pentru ca inainte de a fi angajat intr-un loc sau altul, sunt consumator de servicii. Si mi-ar placea sa stiu ca, in afara de propria curiozitate de a-mi cunoaste drepturile si obligatiile, exista aceste organisme si organizatii care ma pot ajuta in demersurile mele (multe) si in bataliile cu morile de vant. Macar de principiu. Dar nu. Ghinion iliescu. Ramane cum am stabilit. Ei ne fut. Noi acceptam. Dupa care nu ne mai convine, ca nu ne-a iesit nimic. Si strigam viol.

Vulpea petrecareatza

Gata. M-am saturat sa vorbesc despre cretini, temeri si nenorociri. Am lasat sa treaca nepovestite vreo 3 weekenduri. In primul rand, am fost la o nunta. Care cred eu ca a incheiat sezonul. Pentru asa un eveniment, Vulpea a lasat deoparte blugii si hanoracul si a pus nu una ci doua rochii! Variantele black&white si all black. Cu bentitza cu pana la purtator. Plus sandale cu toc (cred in continuare ca tocurile sunt o inventie diabolica, can't live with them, can't avoid them forever). Ca sa nu mai vorbim de poshetzica. Miiica. Eu in rochie a fost una, dar bomboana de pe tort a fost gagicul Razvan care a renuntat la bermude pentru pantaloni lungi! (prietenii stiu ce spun). Am dansat de ne-au sarit pingelele, am baut cat a incaput (eu suc de portocale ca ne astepta Frieda la coltz). Inca o ocazie sa realizez cat de bine te poti distra fara sa consumi alcool. Mancarea a fost de mare exceptie, sarmalele recunosc, inca mai balesc la gandul lor. Daca la nunta am fost mai mult decat decenta (sper!), nu m-am dezmintit facand pipi (cu poalele rochiei in cap) in fatza Palatului Elisabeta (deh, acolo m-a apucat, na!), sub lumina felinarului si a lanternei paznicului curios. Sa fie primit! De asemenea, am realizat prea tarziu ca rochia (si crapatura din spate de rigoare) se ridicase mult prea mult cand am coborat la benzinarie sa imi iau ciocolata. Dar mi-a zambit larg baiatul care mi-a spalat parbrizul. Si cel care freca duda la intrare. Ce nu face omul pentru un zambet!
Saptamana care a urmat a fost one party after another. Joi i-am sarit din tort (aproape) Alinei, care a lacrimat de emotie vazandu-si cei mai apropiati 20 de prieteni adunati sa o sarbatoreasca. Intr-o cafenea cu muzica '80s, parfum discret si pereti in dungi roz. Mai subtiri sau mai groase. Povesti, zambete, bucurie, tort cu inghetata. Mmmmmmm. A doua zi, alta petrecere. Ziua lui Teo (the artist) + 1 an de Salon Industrial Tattoo. Un baruletz cu muzica nebuna si vreo 40 de oameni cu cel putin un lucru in comun: tatuajele. A fost foarte amuzant sa vezi adunati la un loc pushtani cu bretoane din astea la moda, taiate cu ciobul, tineri gen multi-nationale, skateri frumushei, baieti mai cu aer de cartier, fete cochete sau zmucite, toata lumea mandra purtatoare de cel putin un tatuaj mai mic sau mai mare, toata lumea adunata cu drag si respect pentru omul care ii decorase.
Sambata credeam ca nu mai putem. Ne-am inshelat. Am lasat barurile si cocktailurile ca sa ne adunam la ai mei in Mogoshoaia, la un gratar cu pastrama de oaie si copanele. Si vin din belshug. Cu un intro de mare exceptie: slaninutza, ceapa roshie si palinca. Prieteni buni, masa bogata, muzica de pahar. De neuitat.
Weekendul ce tocmai a trecut a fost cu plecare. La Bushteni, la Radu si Gabitza. Dupa drumul de aproape 5 ore pana acolo, am cam leshinat vineri seara. Asta doar ca sa ma trezesc dimineata cu cea mai frumoasa "vedere de pe balcon": muntzii si Crucea. Senin. Nici un nor. Aer proaspat. Zambet laaarg, de neclintit. Un gratarel. Un spritz. Nicio graba. Leneveala. Amor cu hlizeli. Plimbare. Aer. A fost de ajuns ca drumul de inca 5 ore pana acasa sa nu para atat de lung.
Dupa doua zile parcata pe o strada la nici 10 metri de parcul Herastrau, am gasit-o pe biata Frieda atat de jegoasa, incat ziceai ca am lasat-o pe un shantier. Am injurat cu foc si patima Bucurestiul. Apropo, acum vreo cateva zile am crezut ca Frieda mea s-a dat pe brazda si s-a romanizat. Din cauze de hurducaieli zilnice si inerente, a orbit de un stop. Cu ceva jena si mila, dar cu amintirea farului de Ticutz care pornea doar cu un pumn sanatos, am pocnit-o si eu. Si s-a aprins! Asta acum 4 zile, cand ma iubea si era curata. Azi n-a mai vrut. Caposhenia ei nemtzeasca a ieshit la suprafatza. Desi eu mi-am invinetit pumnul.
Inca 4 zile de munca si vine iar un weekend. De data asta exista un plan: babysitting Mara! Dixtractie si nebuneala garantate :) Life's good, man!

Iubeste-te, respecta-te

Suntem femei moderne, inteligente, citite, documentate. Tinem la noi, avem grija de pielea noastra, cosmetice, manichiura, coafor. Ne parfumam. Pentru ca ne iubim si ne respectam. Citim articole si vedem documentare. Suntem puse la punct.
Intr-o noapte oarecare te trezeste din somn o intzepatura. Doare. Dar adormi la loc. Dimineata simti ca iti arde carnea si te sperii. Te palpezi, simti, te doare, te blochezi. Iti aduci aminte brusc ca de ani de zile, de cand tot vezi documentare si citesti articole, spui ca te vei duce sa-ti faci o ecografie la sani, asa "pentru cultura ta generala" si pentru ca esti o femeie moderna si civilizata. Dar azi n-ai avut timp, maine ai avut un dead-line, poimaine ai preferat sa iesi cu niste prieteni. Si azi te doare! In simbolul fizic al feminitatii tale. Iti vin in minte un milion de ganduri, de imagini, de idei. Te apuca paranoia. Prietenii te linistesc "vei fi bine, o sa vezi". Iti faci programare la medic. Azi e luni. Te primeste joi seara. Cat mai e? Putin. O sa fie bine.
Te apuci de munca, de proiecte. Conshtientul realist stie ca nu e cazul sa te gandesti la prostii. Subconshtientul simtitor, in schimb, se joaca de-a maratonul prin capul tau. Dar daca nu va fi bine? Daca te doare acum, pentru ca pana acum nu a durut, ci doar a lucrat? Te palpezi, te atingi. Parca pe secunda ce trece iti simti carnea mai tare si mai dureroasa. Te bagi noaptea in pat, dar nu poti sa dormi pe burta. Doare. Dupa ce adormi cu greu, visezi tampenii.
Dimineata tot doare. Dar nu mai arde. S-a localizat durerea. Te jeneaza geanta, centura de siguranta, bluza parca tocmai azi e prea stramta. Vorbesti cu oamenii. Le zambesti (dar parca nu cu zambetul tau ala bun). "Da, da, sunt constienta ca nu e nimic". Dar in capul tau continua gandul: dar daca nu e? Nu spui continuarea. Ti-e teama sa nu creada lumea ca exagerezi.
Iti vezi de ale tale ca de obicei. Birou, calculator, dosare, hartii. Trafic, injuri, muzica la radio. Si ajungi acasa. In fatza blocului, parchezi, e intuneric, nu te vede nimeni. Si auzi o melodie. Care in alte cazuri te-a emotionat. Acum te umfla plansul. Si plangi ca proasta, teoretic fara motiv, cum n-ai mai plans de o viata. Ca doar esti femeie puternica si noi nu plangem din rahaturi. Dar acum esti slaba. Ti-e teama. Ai vrea sa te ia cineva in brate. Si sa te lase in pace. Does it make any sense?
E joi. Ai treaba la munca, ai gasit cu greu loc de parcare. Mai e mult pana diseara??? Trece timpul, intr-un fel sau altul. Stai si te concentrezi. Parca nu mai doare asa tare. S-o fi speriat de doctor. Mai ai doua ore pana la programare. Ce faci? Pai, te duci si mananci un profiterol, de exemplu! Cu inghetata de ciocolata si gogoshele mici cu crema de vanilie. Si zambesti.
Ajungi la clinica. Miroase a doctor. Ti se zbarleshte pielea pe tine. Dar va fi bine. Doctorita iti zambeste. Te asculta. Se uita. Da cu gel si iti arata la televizor: da, e ceva acolo, mai intunecat. Si inca ceva mic. Dar nu e cancer. Bine ca ai venit, lasate ca trec de la sine duc la nenorociri. Si mi-e groaza cate femei vin la mine mancate deja de boala. Ca le-a fost jena. Si rushine. Si nu au vrut sa para exagerate. Si paranoice. Iti spune ce sa iei, cu ce sa te dai. Si cand sa te mai vezi cu ea. Si stii sigur ca te vei duce, nu-i asa?
Iesi pe strada si razi. De data asta de adevaratelea. Si pentru ca te rogi sa fie totul bine si de acum inainte, iti si promiti sa fii fata cuminte si civilizata. Sa te iubesti si sa te respecti. Sa mergi o data pe an sa-ti faci un Papanicolau. Si inca o data pe an sa-ti faci o ecografie la sani. Fiecare costa intre 500 de mii si 2 milioane. Teste de rutina. Pentru ca daca treci peste rutina, poti sa ajungi sa-ti vinzi si casa. Si tot sa fie prea tarziu.
In Romania, cancerul mamar reprezinta prima cauza de deces la femeile cu varste mai mici de 55 de ani. Cancerul de col uterin e a doua cauza. Ne ingrozim, ne speriem, ni se zbarleshte pielea pe noi cand citim statisticile. Eu vreau sa traiesc frumos. Si mult. Sa iubesc. Sa plang de bucurie. Sa mananc inghetata de ciocolata si gogoshele mici cu vanilie. De-aia stiu ca nu sunt exagerata si nici ipohondra. Daca ma duc macar o data pe an sa-mi fac aceste doua teste. De rutina. Tu?

Despre vicii, control si blabla-uri

Am citit zilele astea statistici, pareri, opinii. Despre droguri. Pe blogul Sabotorului si pe cel al lui Cabral. Statistica m-a facut sa zambesc amar. Cel putin in aceasta privinta cifrele autoritatilor sunt mai mult decat departe de realitate. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc acum. M-am uitat atenta la comentariile mai mult sau mai putin infocate, in special de la postarea lui Cabral. "Parintii sunt de vina", "imi provoaca placere, nu ii simt efectele negative, ba chiar dimpotriva, e un mijloc de socializare", "marijuana nu are nici un efect daunator psihicului uman (relaxarea este singurul efect), insa prin autosugestie, creierul uman face totul", "sunt de acord cu interzicerea drogurilor puternice, dar marihuana sau hasis…alea sunt ok", "varsta medie este de 17-19 ani pentru ca noi cei care am fost adolescenti in perioada comunista si postcomunista suntem prea indoctrinati, prea speriati numai de cuvantul drog", "daca nu ma deranjeaza, din partea mea se pot droga in continuare", "doar prin legalizarea drogurilor usoare se va reduce consumul drogurilor grele si tentatia de a le incerca", "pe langa heroinarii din Ferentari care iti dau in cap sa faca rost de bani pentru a-si procura o ‘bila’ suntem o gramada de oameni normali, cu servici, familie, responsabilitati si… consumatori de droguri in mod recreational. zi de zi cunosc astfel de persoane care inainte sa bage ceva in ei se informeaza si consuma droguri in mod responsabil".
Inainte de a-mi permite sa-mi dau cu parerea, as vrea sa-mi fac o mica recapitulare. De la 14 la 16 ani m-am imbatat de trei ori pana la pierderea oricarui control, a unei mari parti din faze si pana la varsat matzele din mine. Era prin 92-94, eram rockeritza si era mishto si tare sa te imbeti. Inca nu era cool si trendy. Nu cred ca la acea varsta constiinta si rationalul m-au facut sa ma opresc. Sa nu mai beau mai mult de 2-3 pahare, la o petrecere, cat sa ma simt bine si sa plec pe picioarele mele acasa. Dar egoul meu de fata frumushica si isteata care se expunea ridicolului, penibiluilui si scarbei generale m-a facut sa imi reconsider optiunile. E adevarat, nu beam acasa, nu imi ardea buza daca nu beam o seara, o saptamana sau o luna. Parintii nu au sesizat niciodata, pentru ca ma feream cand se intampla.
Pe la 20-22 de ani, am fumat iarba. De 3 ori. Am vazut cum e, am ras mult si stupid. Si gata. Pentru socializare cu ceilalti, am preferat un pahar de vin si o vorba. Sau chiar doar o vorba.
Pana acum, in toti acesti ani, mi-am ingropat un amic caruia i-a pocnit ficatul intr-o coma alcoolica. Si inca doi prieteni din copilarie. Care au inceput sa se amuze si sa se relaxeze cu marijuana. Si au vrut mai mult. Si mai mult. Unul i-a dat in cap mamei lui si a luat tot din casa. Si nu mai vorbea nimeni cu el. Pentru ca ne ura pe toti ca eram impotriva lui. Si a murit. Celalalt avea bani de acasa. Multi. Foarte simpatic baiat. Ii placea vena mea de la picior. Si nu intelegeam de ce. Si a ajuns si la pushcarie. Sparsese un apartament. Si a murit si el. In aprilie anul acesta am citi la Iulia pe blog despre prietenii ei din Salajan: "Robert, cel pentru care mi-as fi dat clasorul de timbre de cat de mult il iubeam. Raspunsul a venit scurt si naucitor "a murit". Dar nu numai el murise ci si Ioana si Alex si Iulian. Cu Ioana ascultam muzica la pick-up si mancam dulceata facuta de bunica ei, Alex avea hamsteri si ii aducea la scoala, iar Iulian era cel mai bun la matematica....Naucita am intrebat "cum asa?" iar raspunsul a fost din nou sec "de droguri"".
Am multi cunoscuti care fumeaza o iarba, din cand in cand. Si altii care baga si altele. Cei din urma s-au schimbat. Au alte cercuri, sunt mai ocupati, sunt mai agitati, si-au pierdut din umor. Cei care nu baga nimic in ei, desi au slujbe, copii, treburi, s-au schimbat foarte putin. Ne distram foarte bine si acum. Oare de ce?
Cunosc un om care le-a incercat pe toate. Traia intens. Nu pentru ca era cool, ci pentru ca ii placea ritmul acela. Se obisnuise cu el. Pana a aflat ca e bolnav. Si brusc, a taiat tot. Pana si tutunul. Arata bine, se simte minunat. Glumele lui au inceput sa fie amuzante. A ales. Intre a muri rapid sau a trai frumos.
Mai cunosc pe cineva. O persoana candva vie, frumoasa. Careia i s-a parut cool si tare sa ia pastile de slabit. Regenon. Multe. A slabit pana la limita umanului. I s-au infundat ochii in orbite. I s-a uscat gura. I s-au zbarcit sanii. Si pentru ca tot era in zona, a si fumat ceva. Niste heroina. Si a fost tare. Si a doua oara. Apoi mi-a zis ca ar mai incerca, dar nu mai are bani. I-am oferit eu bani. Si doua perechi de palme. Ea striga sus si tare ca e bine, ca n-a trait in viata ei mai minunat. Intre timp, am realizat ca persoana asta chiar nu merita vreun minim de interes din partea mea. Si nu din cauza drogurilor. Ci pur si simplu. Dar nu ma pot abtine sa nu observ "ce leu ai fost, ce javra ai ajuns".
Am vazut in comentarii ca se face comparatia alcool-marijuana. Cu ce e alcoolul mai bun? Cu nimic, e adevarat. Si asta e o mare problema in Romania, dar nu se face asa caz, ca deh, suntem un neam de spritzari si cheflii. Dar pot spune cu ce e mai rea marijuana decat alcoolul. Daca dupa o betzie ti-e rau, esti mahmur, te dor toate, "nu mai beaaaaaau!", dupa filmele si trip-urile cu marijuana esti cu mintea clara, ba chiar odihnit. De aici si scuza cu "relaxarea si consumatorii de droguri in mod recreational".
Spun unii comentatori, clar persoane trecute de vitejismele adolescentei, ca ar trebui legalizate drogurile ushoare, ca la Amsterdam. Aici am mai multe probleme. Unu: cand la Bucuresti si in Romania o sa pot sa-ti lashi bicicleta oriunde si sa o gasesti si peste 3 ore, mai discutam. Doi: cand mentalitatea romaneasca (la orice varsta) va fi educata, ca a legaliza ceva nu inseamna ca toti trebuie sa abuzam, "ca e la liber", mai discutam. Trei: domnilor, de ce va plangeti, drogurile sunt legale in Romania, nu stiati? Intrebati orice pushtan! Cum, ce droguri? Pai, Regenonul de exemplu. Pastile de slabit, mai cu reteta, mai fara, din orice farmacie. Care contin amfetamina. Care taie senzatia de foame. Luat in cantitati putin mai mari (nu cu tubul, ci doar 3-4 pastile pe zi, timp de cateva luni sunt suficiente) face sa iti dispara menstruatia, sa nu iti mai vina sa dormi, sa nu iti mai functioneze neuronul. Dar slabesti spectaculos!
Dar ce parere aveti despre Tantum Rosa? Adica, praful ala de facut spalaturi vaginale cu el? Nenenene, nu stiti nimic. Se iau doua plicuri, se amesteca in apa si se beau. Sau in suc de roshii. Gustul e oribil. Dar frateeee, ai niste halucinatii cool dupa aia! Si auzi voci, si te sperii, si ti-e frica, si ti-e rau. Si ce spun pushtii care beau zeama asta de spalat in ... alta parte? "greatza si starea de voma poate fi usor combatuta cu 1-1/2 lamaie/portocala si niste lapte dulce caldut", "doua zile dupa isprava nu te mai poti concentra deloc", "Sincer e cam nasol sa incerci singur, esti foarte confuz, nu stii de tine, nu stii de nimic, uiti foarte repede ce vrei sa faci, ce ai facut, etc. Data viitoare as incerca sa o fac ziua", "TR e o chestie de grup, e mult mai amuzant si mai putin inspaimantator asa", "si mie mi-a fost rau, dar senzatia a fost tare. O sa mai iau", " ce e f tare e ca poti sa faci chestia asta la scoala, la serviciu, la cumparaturi, oriunde, nimeni nu se prinde, esti coerent in vorbire si miscari". Deci, care e faza cu Tantum Rosa asta? Pai, are ceva benzidamina in el. Si da halucinatii puternice. Si goluri de memorie. Si face stomacul praf. Si se vorbeste mult pe tema asta. Ce mai spun pushtanii? "tantum rosa e otrava curata simteam cum ma arde creierul, simteam ca se prajeste", "chestia cu creieru prajit cred ca e o halucinatie, un prieten simtea k o sa faca infart dar nu avea nici pe dracu", "in locul vostru mi-as bate capul pt copii dependenti de droguri gen chestii reale .. nu de halucinogene oricum.", "cine nu are boase suficient de tari sa nu incerce Tantum Rosa. Ce poate fi mai simplu decat asta? Nu va toarna nimeni plicurile pe gat. Traim intr-o tara libera!".
Am obosit de atatea exemple. Si mi-e groaza. E ushor sa ne batem cu caramida in piept ca noi am incercat, dar ne-a trecut. Si ca inca fumati, dar marijuana nu omoara si ar trebui legalizata. Eu sunt shocata de cat de lejer vorbesc copiii de 12, 13, 14 ani (aia cu care fac meditatii) despre sex, sinucideri, droguri. Si cat de la indemana lor. Incerc macar atat sa fac. Sa le spun ca, daca e protejat, sexul e ceva natural pana la urma. Chit ca nu au maturitatea sa il practice. Si ca e tare frumos si mishto si cool sa il faci atunci cand simti, cu cine iti place, nu cand iti spun ceilalti din gashca. Si le mai spun ca drogurile ii fac prosti si sclavi. E bun cuvantul, are o rezonanta tare urata in capul lor. SCLAV. Nu stiu daca povestile mele ii vor ajuta si pe mai departe si vor face vreo diferenta. Pot doar sa ma rog sa se intample asa.
Domnilor care vreti droguri legalizate, duceti-va la Amsterdam. Ca tot ati inteles din legalizarea lor ca e liber la spart creierii. Sau apucati-va de baut solutii vaginale. Ca sunt la indemana. Si ieftine. Dar nu garantez ca asta va va face si mai pizdoshi.

Sunt sau nu o Vulpe?

V-ati gandit vreodata ce animal zace in voi? Si nu vorbesc de monstri, ci de trasaturi comune cu frumoasele si fascinantele necuvantatoare. Eu am stiut intotdeauna ca sunt Berbeaca. Tipica. De neclintit. Capoasa si rasfatzata. Si Cal naravash, dar iubitoare si increzatoare in oameni. Dar am simtit intotdeauna ca mai e in mine un animalutz. Si nu puteam sa pun exact degetul pe el. Pisica? Hmm, stiu sa zgariu, dar prefer sa dau cu pumnul, sunt loiala, deci nu am cum sa fiu pisica. Delfin? Prea fara de pacate si de rautati. Nici delfin. Caine? Prea bun, prea naiv, prea minunat. Nici caine. Si ieri m-a lovit revelatia peste bot (ala lung, ascutzit si cu miros fin). Sunt o vulpe! Desi simteam in adancurile mele ca asta e animalul, nu am fost convinsa 100% pana n-am facut testul de fatza. Si brusc, mi-am amintit ca pana pe la 12 ani mi se spunea Vulpitza. N-am stiut niciodata daca din cauza nasului lung si ascutit, a talentului de a-i aburi pe altii, cu zambetul larg pe fatza sau datorita abilitatii mele de a iesi bine din orice situatie. Si acum, mai batraioara, mi se spune ca cel mai bine ma prinde roshcatul-vulpesc. Adevarul e ca, desi imi schimb des culoarea parului, intotdeauna ma intorc la roshcat. Iar sufletul meu nu va fi niciodata de blonda sau shatena. Si uite ce spune la test (traducere cat pot eu de sincera si de fidela): Vulpea are multe in comun cu personalitatea lupului si a cainelui: loialitate, pasiune si creativitate. Pentru ca nu poate supravietui in lume doar prin forta fizica bruta, trebuie sa se sprijine si pe mintea ascutita si pe personalitatea incantatoare pentru a aduna resurse si isi petrece consecvent mult timp cu gandurile din capul ei - dand impresia ca incearca sa fie mai shmechera decat prietenii ei. Asa ca vulpea e adesea surprinsa sa afle ca aspiratiile sale intelectuale sunt intimidante.
Astfel, vulpea isi tempereaza natura sobra cu un sens al umorului sardonic si prin buna dispozitie cu care interactioneaza cu eclectica sa comunitate. Se asteapta ca si ceilalti sa fie la fel de sinceri ca si ea cu privire la punctele lor forte si la slabiciuni. Si desi aceste asteptari inalte nu o fac pe vulpe o snoaba, ea se asteapta ca mai intai prietenii sa demonstreze ca merita inainte de a li se intoarce favorurile cu loialitate si devotament.
Vulpea are succes la locul de munca, dar competitivitatea si ambitia ei ii face uneori pe colegii ei sa se simta depreciati. Nu s-ar folosi niciodata deliberat de ceilalti, dar adesea interesul pentru preocuparile personale o orbeste in fatza sentimentelor. Reuseste in afaceri personale si ii place sa fie inconjurata de familie si prieteni in astfel de incercari. Desi cere consens in toate deciziile, ea domina discutiile si invarte planurile incat sa reflecte propriile idei.
O discutie cu vulpea este invariabil stimulanta si provocatoare. Curiozitatea ei imensa si experienta o fac pe vulpe un interlocutor minunat si e capabila sa se descurce cu mai multe teme diferite de discutie. Uneori, insa, vulpea va vedea in discutii o competitie provocatoare, ceea ce se va dovedi deranjanta si enervanta companionilor.
(Pentru fidelitatea traducerii va rog sa accesati originalul)
Acum, sincera sa fiu, cu toata cenusha pe care mi-o pun in cap pentru partile negative din descriere (trebuie sa accept ca nu sunt perfecta :))), mie imi place si ma regasesc. Voi ce ziceti, sunt o Vulpe sau nu sunt?

Casnicia mea cu Frieda

Ma simt ca un barbat ticalos care scoate tot ce-i mai bun din el in prima luna, apoi, cand caprioara a cedat, incepe sa traga bashini, sa sforaie, sa-si arunce ciorapii pe unde apuca si sa spuna ca preludiul e un moft. Asa si eu cu Frieda. In prima luna de la casatoria noastra cu peripetzii, numai dragalashenii si alint. Jucarele, parfumele, honey moon pe autostrazi de-afara. Dupa trei luni jumate de convietuit, lucrurile stau putin altfel. In primul rand, dupa ce la inceput o spalam si la trei zile, sa fie lucioasa si frumoasa, acum am ajuns la concluzia ca sunt bani aruncati pe fereastra. Oricat de des as spala-o, praful, mizeria, noroiul si lipiceala aia cazuta din copaci sunt mai presus de detergentii si ceara de la spalatorie. Asa ca am inceput sa o spal mai rarutz. Acum, ca sa nu fie nici ea mai prejos, s-a lasat furata de grilajele alea mici, de zici ca are cearcane. Si nici nu s-a dat la o parte cand a intrat/iesit din parcare vreun mare shofer care a shters-o ba pe stanga, ba pe dreapta. Eu am amenintzat-o ca nu o duc la cosmetica inca. Deh, casco plateste doar la bube mai scumpe de 5 milioane, dar ea nu intelege si crede ca fac expre. Nici eu n-am mai fost asha atenta ca la inceput si i-am bagat motorina de la Petrom. Big mistake! A inceput sa tusheasca, sa grohaie, pana a dat intr-un fel de bronshita si a inceput sa gajaie, sa faca zgomot si sa se inece in drum. A revenit la sentimente mai bune cand i-am dat iar sa bea de la OMV. Ai dracu austrieci astia, cum trage ea la ei!
Ieri m-am vazut nevoita sa o invat ceva nou: off-road-ul. Ca sa nu adormim in trafic pe Aerogarii spre Ficusului, unde sta gagicul de printzesa, am taiat-o pe o scurtatura. Neasfaltata. Pe unde merg in general basculante si betoniere. Si sa vezi shleauri! Si ocoleshte dealuri! Probabil pentru ca au vazut muiere (si blonda!) la volan, toti betonishtii si muncitorii se holbau la mine. In semn de salut, unu a dat si un claxon. Din ala de basculanta. De mi-a sarit sufletul din mine. In afara de faptul ca din cauza botului jos, mai pupa noroiul, Friedei i-a placut, nebuna de ea! E pe genul meu asa, decat blocate in trafic, mai bine cu adrenalina prin noroaie.
Ca sa ii mentzin tonusul, cand iesim in trafic eu nu-i spun ca o bag in traficul ala rau de care se vorbeste peste tot. Ii spun ca mergem la un party. Cu mai multa sau mai putina lume. Mai agresivi sau mai amabili. E, si uite asa, am dus-o azi la o adevarata orgie! Drumul de la gagic din Baneasa pana la Universitate ne ia dimineata la 9 jumate-10 cam 20-25 de minute. Ba ne-a iesit o data si in 11 minute. Pana azi. Cand sa facem la stanga, spre Mioritza, blocat. Facem un flick-flack si mergem inainte, pe stradutza care da in alte stradute care ne duc relativ repede pe Poligrafiei. Unde, ghinion, blocaj total. Trebuie sa recunosc, de 8 ani de cand am carnet, am prins cel mai blocat blocaj de pana acum. Fara explicatii, fara accident, fara semafoare intermitente. Pur si simplu o orgie de mashini nas in cur, subtzioara langa subtzioara. Nu stiu cum dracu m-am invartit, ca in loc de parteneri frumoshi (jeep-uri, mertzane sau audiuri), m-am trezit lipita de mashina Rosal care spala trotuarul si un papuc cu numar de Argesh, cu un coshciug! Si daca in dreapta eram atenta sa nu ne spele pe burta rosalul, ochii imi fugeau fascinati spre coshciugul iesit pe jumatate din papuc, care salta vesel la fiecare pornire brutala. Mai aud si la radio ca priin Bucuresti sunt radare. Pentru ce? Sa surprinda pasarile care zboara peste viteza legala spre tzari mai calde si mai bune?
Dupa Casa Presei, ne invartim dibaci si scapam de coshciug. Doar ca sa ma trezesc in curul unuia de Ialomitza, flancata de unu de Cluj, care mergeau cu 30 la ora, desi Kiselefful se golise. Fac o marlanie, tai fatza si depashesc prin dreapta, inca un efort, inca o suflare, ajungem la Universitate. Toata povestea asta de 8-10 kilometri ne-a luat o ora jumate.
In drum spre casa mea din Militari, cat pe ce sa o iau si pe o domnitza pe capota. Ca deh, e mai ushor sa te arunci printre mashini aiurea, desi trecerea e 3 metri mai in spate. Frana brusca, drrrrrrrr, intra ABS-ul. Good girl, Frieda!
Au trecut 6000 de km. Inca putin si mergem la doctor. Cum care doctor? Ala de schimba filtre si uleiuri. Ai uitat de el? Domnul ala sobru din Pipera-Tunari. Cu laptop Vio. Si pana la el, numai off-road o sa mancam.

Dinamita pentru Cora

Vorbeam zilele trecute cu un prieten, cum sa ii omoram pe Iliescu, Mircea Badea si lista e inca deschisa. Si imi spune ca ar mai vrea sa ma antameze si la dinamitat Cora. Aia de la noi, din Militari. Am zis mda, cu jumate de gura. Nu de alta, dar n-am fost decat de vreo 2-3 ori si memoria mi se prafuise. Dar ca un facut, universul a conspirat si m-a obligat sa ajung la Cora exact a doua zi! Cautam hartie igienica Zewa cu miros de piersici. Deh, fitze si snobism, curul de printzesa, plus curul de gagic de printzesa nu se pot shterge decat cu Zewa portocalie. Si mai cautam ceva, un fel de Fata Morgana al deodorantelor barbateshti, Intesa cu ylang-ylang, de care toata lumea a auzit si l-a placut la mirosit, dar nimeni nu-l gaseste. Cautat disperata in doua Carfururi, in 2 Megaimajuri si prin farmacii. "La Cora ai incercat?" vine intrebarea. pai, stii, fata detesta Cora, cu tot ce inseamna ea: multzi tartani, multe tzoape, haos, zgomot, cele mai sinistre casieritze. Dar ce sacrificii nu face omul cand e vorba de hartia lui igienica? Trag aer in piept, plec spre Cora. Acolo, surpriza, nu se intra pe usha obisnuita, ci se coboara in parcare, se urca niste scari si abia apoi te trezesti in fantasticul hypermarket. Desi era ora 12 si, dupa capul meu, oamenii la servici (mai putin astia ca mine care mai au zile de concediu), la Cora plin! O agitatie sinistra, carucioare mari, mai goale sau mai pline, o vaca imi da cu o sacosha cu cutii peste picioare, normal, nu-si cere scuze, un copil urland se intinde pe jos direct in fatza mea. Ma-sa se uita urat la mine. Intru cu greu. Mi se intinde un fluturash: e promotie la cillit, iei doua si platesti doar 1 jumate. Dispari! Nasoalo! Ajung la deodorante. Multe, inshirate. Cautam disperata Intesa cu ylang ylang. "Va pot ajuta cu ceva?" aud o voce suava. "Exista Intesa cu ylang ylang?" "Nu, din ala nu e, dar va recomand pe asta cu esente lemnoase, e mai bun". "Esti convinsa? Ai scoala de recomandari in deodorante masculine? Ai vreun nas si gusturi fine?" imi venea sa urlu la ea. N-avea nicio vina. De-aia am lasat-o in pace. In drum spre raionul cu hartie igienica simteam deja ca ma sufoc. Nu gasesc Zewa cu parfum de piersici. Gasesc din aia galbena. Fara parfum. Fac un compromis. Imi aleg un pachet, dau sa plec spre casa, un bou se intoarce brusc si ma faulteaza cu placa de calcat peste burta si mai jos. Daca aveam coitze, jur ca ramaneam fara. Il fut in gura. El ma face obraznica. "Eu nu te-am injurat, donshoara! Ca doar n-am vrut sa te lovesc". Nu, trebuia doar sa fii atent, in pizda ma-tii! mai apuc sa spun, chircita de durere. Ma arunc la o coada mica, de 2 persoane. Credeam ca va trece repede. Deja sufocarea devenea acuta. Ca sa treaca prin scanner-ul ala 5-6 produse, doamnei de la casa i-au trebuit aproximativ 10 minute. Plus ratzoit la cei doi clienti umili care nu aveau bani ficshi. Ajung eu in fatza. "Cardul Cora?" Ce-i cu el? "NU AVETI CARD CORA?" NU. Si nici nu imi trebuie! "N-am rest, sa pregatiti bani ficshi!" se ratzoieshte ea spre mine si apoi spre cei din spatele meu. "NU e treaba noastra sa avem bani ficshi. E treaba voastra si a magazinului vostru de cacat sa aveti sa dati rest!" am urlat scuipand pe banda neagra. Linishte mormantala. Mai putin un drrrrrrrr si un vrrrrrr f puternic si deranjant. Asa mi-am dat seama si de sursa sufocarii mele fizice. Se lucreaza la Cora si e fff mult praf. Apare un cretin cu camasha alba si walkie-talkie in mana. "S-a intamplat ceva?" DAAAAA, voi v-ati intamplat! Din pamant din iarba verde, casiera imi da banii, vanata la fatza. Trec in spume pe langa camasha alba. Deja imi pocneau tamplele. Am nevoie de niste TNT, stiti de unde as putea face rost?
N-apuc sa ajung la iesire, cand, iata ca-mi apare si sursa de amuzament si buna dispozitie. In spatele meu, un tartan ii spune matracucei de nevasta: "Ba, tu-ti dai seama cata polutzie inghitim noi ca venim aici in fiecare zi?" Pai, ce sa va fac, nene, daca sunteti din aia care inghit!

P.S. Tocmai am continuat cumva ideea si pe celalalt blog. Daca va intereseaza :)