"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

vineri, 26 iunie 2009

Despre Vulpi şi magie

Şi înainte să descopăr că animăluţul din mine e vulpea, am fost fascinată de această creatură. Pe de-o parte pentru că mi se părea genial că reuşeşte să-i păcălească pe toţi (ursul, corbul) cu isteţimea ei, pe de alta pentru că are o culoare superbă(atât în varianta argintie, dar mai ales în cea roşcată), pe care o copiez, în diverse nuanţe (cu mici excepţii de blond, din când în când) de vreo 15 ani. Dar mai mult nu ştiam. Am fost uimită să aflu cât de micuţă e, nu mai mult de 7-10 kg, că de fapt e un animăluţ destul de timid şi retras, că e o mamă foarte devotată puilor ei, dar cel mai tare m-am distrat de modul foarte amuzant în care sare după mâncare (vie).

De curând, graţie Antoanetei, am aflat ce animal respectat e vulpea la japonezi (popor superior şi deosebit). Kitsune este o creatură inteligentă, cu abilităţi magice care cresc odată cu vârsta şi înţelepciunea. Cea mai importantă este abilitatea de a se întrupa în fiinţă omenească (asta ca să înţelegem odată că nu suntem noi, oamenii, superiori numai pentru că articulăm cuvinte). Deşi există şi la ei în folclor poveşti despre talentul vulpii de a-i păcăli pe alţii, cele mai multe portretizează vulpile ca păzitori credincioşi, prieteni, iubiţi şi soţii.

Mai aproape de noi şi foarte recent, o vulpiţă a devenit celebră pentru o poznă foarte femeiască, zic eu. Am citit pe Reuters şi apoi la Mimisemiră despre o zurlie de vulpe care a furat dintr-un sat nemţesc mai bine de ... 100 de pantofi! Pe care i-a dus la puiuţii ei drept jucării!

Acum vreo două luni, aflu de un film, care din titlu m-a captivat. Apoi am aflat şi cine e regizorul: Luc Jacquet, cel care a făcut şi magnificul "The March of the Penguins". Dar cum s-a întâmplat, nu am ajuns să-l văd. Până aseară. Când, stârnită de o poveste pe mess cu Jane, m-am decis la 12 noaptea să-l dau jos de pe torrents. Despre ce film e vorba? "Fetiţa şi Vulpea" la noi, în original "Le renard et l’enfant". Deşi ruptă de oboseală, nu am putut să rezist să nu-l văd. Şi azi iar. Aţi trăit vreodată acel moment, după o zi agitată şi zgomotoasă, când aţi ajuns undeva, o grădină, o terasă, undeva verde, unde aţi putut simţi liniştea lumii şi pacea propriului suflet? E, aşa am simţit eu văzând acest minunat film. Parte documentar, parte poveste magică, filmul mi-a adus la suprafaţă copilul din mine. Am râs, am făcut ochii mari de încântare, am plâns de spaimă şi de emoţie. O poveste atemporală, peisaje de vis (mi-am adus aminte de vacanţele petrecute la Veneţia, lângă Făgăraş), muzică genial aleasă, o fetiţă superbă, animale în toată splendoarea lor, o vulpiţă magică. Reţeta perfectă pentru deconectat de la turbarea lumii, uitat de griji şi rele, bucurat ca un copil.

Mi-am adus aminte cu atâta drag de o altă poveste iubită de mine: dialogul Micului Prinţ cu Vulpea. Îi spune Vulpea două lucruri senzaţionale: "Timpul pe care l-ai petrecut cu trandafirul tau îl face atît de important. Oamenii au uitat acest adevăr. Dar tu nu trebuie să uiţi. Eşti răspunzător de tot ceea ce ţi-ai apropiat, de tot ceea ce ai domesticit. Eşti răspunzător de trandafirul tau…". Şi la fel de profund: "Iată secretul meu. Este foarte simplu: nu vezi bine decât cu inima. Ceea ce este important nu se arată ochilor".

h

21 de comentarii:

  1. Ce frumos. Sper sa mai gasesc in podul casei Basmele asiatice, si printre ele pe cele japoneze. Am încercat si eu testul cu animalele: bla, seman si cu girafa, si cu tigrul, si leul de mare. Tigru sunt la chinezi, jirafita îmi spune gagicul, focile oricum îmi plac ca stau in apa, înoata frumos si manânca peste.

    Oi fi strutocamila pâna la urma. Noi sa fim sanatoase...si voioase.

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte frumos postul tau, mi-a placut in mod special pt ca mi-ai reamintit de Micul print, am sa o recitesc, de data asta cu ochii unei mame care a aflat ca un om poate sa-ti impartaseasca din experienta, simtirile lui chiar daca nu stie sa vorbeasca, ca poate sa te vada chiar daca nu se uita la tine!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ui' ce ma zgandari tu pe mine.
    Mai ales ca citeam postul tau cu urechea la Satriani- Rubina's Blue Sky Happiness.
    Citind si ascultand , mi-am adus aminte de o zicere:
    "Trăieşte total, trăieşte cu pasiune... În felul acesta, fiecare moment devine de aur, iar întreaga ta viaţă se transformă într-o înşiruire de clipe aurite. O astfel de fiinţă nu moare niciodată, căci atingerea ei seamănă cu aceea a regelui Midas: orice atinge, se preschimbă în aur."

    RăspundețiȘtergere
  4. am scris si eu despre kitsune in miniromanul meu.Iti recomand un film care mie mi-a placut enorm, se numeste PAINTED SKIN.
    ai aici torentul
    http://thepiratebay.org/torrent/4625078/Painted_Skin_(2008)_DVDR_XviD_DivXNL-Team(dutch_subs_NL)
    si trailerul
    http://www.youtube.com/watch?v=9lr7mg_0PQc

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte frumoasa postare!

    Si cand te gandeshi ca deseori auzi- este "shireata/vicleana/hoatza /ushoara/shmechera/ ca o vulpe"!!!
    Ea si noi!

    RăspundețiȘtergere
  6. acum chiar ca trebuie sa vad filmul! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Am iubit intotdeauna animalele! Vulpea e deosebita prin felul ei! E sireata ( asa cum imi place mie ) e roscata si plina de farmec!:)

    Post de nota 10!

    RăspundețiȘtergere
  8. Vulpito, ce bine le intorci tu din condei!
    Mie mi s-a tot zis pisica, in mod independent, de catre oameni care nu se cunosteau intre ei, o fi ceva ca multa vreme m-am temut de caini dar am iubit pisicile (dar si alte animalute, chiar si vulpea cea desteapta din basme, dar mai ales pe cea din bancuri,cum ar fi cel cu violul :D )

    RăspundețiȘtergere
  9. Sunt vulpiţa cea roşcată
    Şi-am umblat prin lumea toată
    O căsuţă să găsesc...
    Dar în cale ce zăresc?
    O oală mare, spaţioasă,
    Tocmai bună pentru casă.
    Hei, micuţii mei amici,Strâmtoraţi-vă şi pace!
    Eu de-aicea n-oi pleca
    Pân` ce-n oală n-oi intra.

    RăspundețiȘtergere
  10. Intai am scris comentariul si pe urma m-am invrednicit sa fac testul. uite ce zice:

    Congratulations. (You passed The Animal in You Test.)

    You are either a Gorilla or a Fox personality.
    But you may also be a Horse personality.

    Hi,hi,hi, ghici ce-am ales?

    RăspundețiȘtergere
  11. Dragilor, mă bucur că vă place magia şi copilăreala :) Dacă doriţi filmul (eu am descărcat varianta în franceză, dar oricum vorbe sunt puţine), daţi un semn şi vi-l dau prin transfer.ro că merge :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Am vazut doua vulpi in mijlocul potecii, prinyt-o padure. Din pacate am fost la fel de naucita de intalnire ca si ele si nu am apucat sa le pozez. Erau mult mai roscate decat le stiam eu. Fragmentele cu vulpea din Micul Print sunt geniale.

    RăspundețiȘtergere
  13. Sa inteleg ca urmatorul tatuaj o sa fie cu o vulpe?

    RăspundețiȘtergere
  14. Ce relatie mai ai si tu vulpea din tine. Am un prieten care "creste" o vulpe in stomac. O alta poveste hazlie, doar ca acea vulpe are o pasiune pentru berea Ursus:).

    RăspundețiȘtergere
  15. Si cum a fost vacanta din Venetia langa Fagaras? Sau era in Fagaras langa Venetia? :D
    Asadar, tu esti motivul pentru care n-are Ursu'(s) coada :))

    RăspundețiȘtergere
  16. incep sa o urasc pe bunica, care, mi-a tot bagat in cap ca vulpea e rea:P

    RăspundețiȘtergere
  17. Vulpito, din nou despre copilarie si frumuseti :) M-ai facut sa ma gandesc la maimutica mea desi nu mi-ar displacea nici postura de oita neagra ca deh .. asa e cand ai familie numeroasa si frati mai mari :P

    RăspundețiȘtergere
  18. Monica, au figit pentru că ele sunt de fapt nişte animăluţe foarte timide! Micul Prinţ e genial cu totul :)

    Escule, cam da :)))

    Alboosh, pentru mine berea e o licoare pe care nici forţată nu o beau :D

    Aimee, promit că voi reveni curând cu amintiri din copilăria de la Veneţia, la 30 de km de Făgăraş :)

    cdmitroi, vulpea poate fi şi rea :D

    Rhodicuţa, cred eu că pot fi un adult ok şi pentru că am avut aşa o copilărie frumoasă :) Maimuţica ta e fff drăgălaşă :)

    RăspundețiȘtergere