"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

joi, 18 iunie 2009

Vulpea în haos, cu capul mare

De trei zile sunt în mutări şi permutări cu biroul, dintr-un sediu în altul. E o poezie! Cutii, praf, isterie. Haos generalizat.

Tot de trei zile fac şi drumuri şi culeg saci cu lucruşoare de la oameni drăguţi. 182 km prin Bucureşti în 3 zile. E de bine.

Vulpea are capul mare şi greu şi un ochi uşor tumefiat. De la aer condiţionat. Sunt (delicat spus) uşor agresivă şi neprietenoasă. Am spus că dau un semn să ne vedem. Dar eu n-am fost niciodată omul agendelor bine stabilite şi al programelor fixe. Vă rog să mă iertaţi. Nu am uitat cu cine vreau să mă văd. Abia aştept frappee-urile şi poveştile. Voi reveni curând. Cu sentimente mai bune. Şi zâmbete mai relaxate.

Ahhh, atât vă spun: diseară dau un interviu! Ceva foarte drăguţ. Nu vă spun mai multe, ca să păstrez misterul, dar nu puteam să nu mă laud :) Rezultatul peste vreo săptămână şi ceva.

Mă întorc la haosul meu atât de dezorganizat organizat. Ţineţi-mi pumnii să supravieţuiesc fără traume majore. Mulţumesc. Cu bine!

Later edit: am supravietuit zilei de azi, mai e maine si luni sper sa intru in normal. Biroul cel nou e ok ca spatiu, locatia e mult mai aproape de casa. Daca ma apuca strechea la job pot sa fug in Gradina Botanica, deci e de bine.

Interviul a decurs cu bine si va aparea de luni intr-o saptamana, va tin eu la curent :D

Dar cel mai important: AM CASTIGAT LA LEAPSHA DESPRE PRIETENE la Hotcity.ro!!!! Un set pentru terasa format din doua sezlonguri pliante si o masuta si cate un bax de 24 beri Redd's in fiecare luna de vara pentru a avea asigurata buna dispozitie pe toata durata verii. Hai noroc si la mai mare!!!!

20 de comentarii:

  1. :)) cea mai buna metoda sa scapi de d'astea e sa pui mana sa iti iei concediu :)) problema e c ca dupa aia o sa cauti prin ditai sediul bunurile personale ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Are dreptate Duşuleţ: Cară-te-n concediu! Or take it easy!

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga de tine! Păi fără traume deloc! "Mîine e o nouă zi", ia-o uşurel, ca se rezolvă, ele, toatele! Pupez vulpea!

    RăspundețiȘtergere
  4. orice mutare este binevenita...ceva nou si fresh nu strica niciodata
    sint sigura ca o sa supravietuiesti
    pupam io si pisicile

    RăspundețiȘtergere
  5. bafta multa la interviu! Sunt sigura ca rezultatul va fi in favoarea vulpii! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. si tu?? eu m-am pierdut deja intre cutii si pachete... dar la mine e si mai sinustru: ma mut cu casa... si poate schimb si tara ;)

    RăspundețiȘtergere
  7. vulpea si-a gasit timp sa-ia ia inele, acum imi dau seama ca e ceva!!!! succes la interviu (nu e pentru job, nu-i asa? :) )sa fie pentru hotcity? :)

    RăspundețiȘtergere
  8. cor y amor... si eu tot la varianta ta finala ma gandeam, dar o las pe vulpita sa ne divulge cand o vrea codita ei :D

    RăspundețiȘtergere
  9. Pai sa te relaxezi în week-end, si sa ai multi cititori de interviu, roscovano.

    RăspundețiȘtergere
  10. Bafta la interviu.
    Iar cu mutarea, ia-o usor, trece si asta. Tot raul spre bine.

    RăspundețiȘtergere
  11. Ti se iarta totul doar pentru operele bune pe care le faci ! Asa ca relaxeazate si succes in continuare in ceea ce iti propui !

    RăspundețiȘtergere
  12. Ca sa nu fiu offtopic, felicitari pentru premiu.
    Si offtopic, ti-am lasat un reply la commentul tau (de la min' pe blog; e putin aiurea sa ti-l copy paste aici). Ideea e: Ma tem insa ca nu m-ai inteles. Eram cat se poate de ironica atunci cand spuneam ca sunt un om experimentat. Am 20 de ani, habar nu am cu ce se mananca viata.

    RăspundețiȘtergere
  13. You're a 20th Century Fox (cum de nu m-am gândit pâna acum?:)

    http://www.imeem.com/people/CrlyY2/music/wmJDexvB/the-doors-twentieth-century-fox/

    RăspundețiȘtergere
  14. Vaz ca nu te plictisesti ;). Multimea de pumni tinuta a functionat.
    Deabia astept sa vad primul articol racorit cu Redd's si scris dintr-un sezlong-premiu.

    RăspundețiȘtergere
  15. felicitari... cand stai in sezlongul ala sa te gandesti si la sufletica... :D

    RăspundețiȘtergere
  16. Cred ca interviul de care pomenesti este de pe la vreo statie radio sau tv, nu interviu de lucru. Corect? :D Bafta oricum la tot haosul si felicitari pentru premiul castigat!

    RăspundețiȘtergere