"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

miercuri, 18 august 2010

Boala băgatului în seamă. Sau despre proști și frustrați de internet

Citeam zilele trecute la Simona Tache despre Prostul de internet. Ăla care ajunge aiurea pe vreun site, blog, forum și, pentru că simte că moare, că-i pocnește o venă (și hemoroidul e o venă) dacă nu se bagă în seamă cumva, bagă un comentariu de genul "slab! foarte prost! ești de cacao! e prima dată când te citesc,dar nu mai revin". Textul Simonei e personal, subiectiv, ceea ce mi se pare absolut firesc. Am dat afirmativ din cap la multe din idei. Dar mult mai relevante au fost comentariile. Vreo 200 și ceva amuzante, între comentatorii ei fideli, glume pe care ei le înțeleg, că scriu de mult în acea formulă. Dar au apărut, ca muștele atrase de gunoiul nearuncat, comentatorii la care, în parte sau total, se referă textul. "Cine ești tu, madam, să ne faci pe noi proști? Eu am 200 de clase mai mult ca tine. Ești fițoasă. N-ai cultură, n-ai inspirație. Ziariștii sunt de rahat oricum". Bla bla bla. Exact genul de ne-argumente la care se referă și autoarea când spune: "Dacă n-ai fi prost, ai da un altfel de feedback textelor pe care le citeşti. Ai dezbate ideile din ele, l-ai contrazice pe autor inteligent şi cu argumente şi alte lucruri de genul ăsta". Și mai mișto e comentatorul care apare din senin și începe să se ia de alți comentatori. Că sunt bugetari și n-au muncit în viața lor, că românii sunt de căcat că el stă în Anglia și știe mai bine.

Citind toate astea (deh, acum am timp să parcurg 400 de comentarii), mi-am adus aminte că am și eu, puse bine, o groază de comentarii pe care ticăloasa cenzuristă de mine nu le-a aprobat. De când moderez comentariile mă simt așa, un mic Ceaușescu, Mao, Bau-bau, Zmeul zmeilor, etc. Mă mir foarte tare că nu m-a acuzat încă nimeni de treaba asta cu "cenzura". Dar mă acuză de altele! Pentru că ei, comentatorii apăruți din senin, care ar muri de nervi și le-ar pocni hemoroizii dacă nu ar trage de mustăți o bloggeriță oarecare, ȘTIU mai bine, au vocație de dascăli, în plus, probabil că simt că are efect terapeutic pentru frustrările lor să se isterizeze și să jignească în virtual un necunoscut.

La un text de-al meu din 2008(!!!), o domniță îmi spune "Pacat ca ai "imprumutat" faza cu probatul rocheiei de mireasa si inrositul pielii din Sex and The City, fara sa spui ca-i de acolo". Nu mi-am adus aminte respectiva scenă, deși mă uitam la serial, dar am stat să mă gândesc: frate, nu poți să mai ai o aventură sordidă, nu mai poți să ai o dramă cu un prost, nu mai poți să faci iritație de la o rochie de mireasă, că sigur ai furat scena din Totul despre Sex? Eu cred că am destule întâmplări personale de povestit încât să nu fiu nevoită să fur din filme, desene animate sau seriale. Dar na, domnișoara știe mai bine decât mine că eu nu am pățit treaba aia acum 7 ani, înainte de nunta fratelui meu, după ce a insistat mama să probez rochia cumnatei mele. Nu, eu am furat, că nu am inspirație.

La postarea cu imaginea de pe desktop, un anonim mă ceartă că piratez Windows 7. "Scoate-l!" spune el delicat. Dragă anonimule, îmi pun cenușă în cap, sunt vai de mama mea la treburi din astea de calculator, programe, etc. Dar prietenul meu IT-ist e în concediu!!! Oricum, să știi că nu am mai folosit laptopul, acum folosesc un altul, unde nu a apărut încă treaba aia cu "This copy of Windows is not genuine".

Un alt anonim, la textul ăsta, unde am poze cu prietenii mei, îmi lasă un diagnostic: "cam ne-naturale rictusurile". Dap, eram constipați, dar să nu mai spui nimănui, ok?

Am primit o grămadă de invitații de link exchange, dintre care una mi-a plăcut că îmi asigura 5.000 de vizitatori pe zi, a doua îmi spunea "ești interesat de link exchange?". Mey, partea mea masculină ar fi zis da, dar latura feminină e mai pretențioasă și fițoasă și a spus NU hotărât. Apropo, dacă nu am spus de 10 ori până acum, nu am spus niciodată: chiar nu mă interesează trocul ăsta. Dacă îmi place un blog/site, îl adaug eu, altfel chiar nu văd rostul.

Dar de departe cel mai mișto comentariu a venit la textul despre respectul pentru ceilalți. Începe domnul (presupun că e purtător de boașe) nostru cu niște ironii de mare finețe. După care începe să mă ia la șuturi că eu am fost la concert la The Cranberries la Zone Arena, unde "stiai ca oamenii din cartier sunt deranjati de poluarea sonora de acolo? Ca au facut o tona de reclamatii degeaba? Stiai ca parangheliile de la Zone Arena incalca legea linistii si ordinii publice, la fel ca o paranghelie manelistica de altfel? Stiai ca nicaieri in lumea civilizata (aia reala, nu aia din capul tau de figurista) nu e posibil ca un concert in aer liber sa aiba loc intr-un cartier rezidential si in plus si pana tarziu in noapte? Dar asa e la romani, inclusiv la snobi din astia ca tine care se cred cu totul altceva decat cocalarii si pitipoancele standard. Nu-ti fa iluzii. Faptul ca ti-ai facut blog "sofisticat" nu inseamna nimic. Esti la fel de egoista, egocentrica si needucata precum vecinul cu bormashina". L-am citit de mai multe ori. La început chiar mi-a fost milă de bietul om, pentru că ai mei se luptă cu vecinul care are hotel și cârciumă cu nunți, botezuri, cumetrii weekend de weekend, de dimineașă până dimineață, de 3 ani de zile. Și degeaba. După care m-am gândit mai mult. Păi, ai mei se luptă cu patronul, administratorul, lipsa de legislație clară, dar nu-i ia la sulă, nu le desumflă cauciucurile și nici nu aruncă cu rahat peste gard pe mesele invitaților la respectivele petreceri. Pentru că, oricât de deranjant, oricât de zgomotos, NU E VINA INVITAȚILOR! La final nu mi-a mai fost milă, pentru că la cât e de idiot și frustrat, agresiv și jignitor TOTAL GRATUIT, ar trebui să îmi pară mie rău că se desființează Zone Arena. Și n-o să mai aibă bietul om de ce să arunce cu rahat pe bloguri. Deși, la cât de virulent și cu spume la gură e, sunt convinsă că o să găsească el și alt subiect.

Uite, sunt sigură că iar o să mă certați că bag în seamă tâmpiții. Dar na, și iei ie oameni. Eu mă amuz în ticăloșia mea. Pentru că, dacă la Simona comentariile sunt la liber și proștii au satisfacția că le apare comentariul, că le răspund alții, așa că își umflă suplimentar venele, la mine revin bieții de ei și mai frustrați, doar doar or vedea că li s-a aprobat comentariul și se pot băga și mai adânc în seamă. Ghinion de neșansă. În mica mea tiranie, am decis să las proștii de internet la ușă. Să pleznească hemoroizii în ei de supărare. Am zis!

Photo de aici.

28 de comentarii:

  1. LIELIE!!
    Eu te citesc cu plăcerea pe care o simt când mușc, pofticioasă, dintr-o piersică aromată!!!
    p.s. gura lumii slobodă..

    RăspundețiȘtergere
  2. as u know io las liber la comentarii...e muuult mai funny sa-i vezi cum pocnesc si se umfla...si pe urma io cind sint deprimata de cine sa mai rid daca nu de ei??
    so pretentiosi, so debili, so self suficient

    da' noi te iubim, asa ca lasa viermii sa se tirasca(o, da, nu cred in egalitate, cred ca unii sint mai egali decit altii din strafundul inimii mele sioniste)

    RăspundețiȘtergere
  3. Naspa cu tine!
    Exemplu negativ, care esti tu!
    Pai, dupa ce ca piratezi softul, plagiezi replici din filme, te duci la concerte in zone rezidentiale (rusine! oamenii aia vrea sa doarma, daaaa?), te mai legi si de hemoroijii oamenilor. Le incalci dreptul la libera aruncare cu fecale cenzurand comentarii si/sau dandu-i exemplu negativ pe blogul tau sofisticat.
    Io nu cred decat ca traumatizezi libera circulatie a mizeriei pe Internet si impui decenta intr-un mediu care se vrea liber la P_rn, v!agra, replica, scuipat, injurat, furt, scandal, mess si idioti.
    Inca o data, RUSINE!

    RăspundețiȘtergere
  4. Bine că „cenzurezi”,chiar nu-i pune la suflet pe ăia răi.Orice ar fi trebuie să apreciez „spiritul de observație” și„cercetare” al celui de la imaginea de pe desktop.Mie personal mi-a luat ceva vreme să văd despre ce vorbea,dar asta deja o fi defectul meu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Bună Ziua !
    Domnişoarei Lialia !
    ~
    Am ajuns "în zona dvs." trecând pe la "Isabelle Lorelai", într adevăr, un om între oameni (care Blog însă, pentru mine ... s-a blocat cu o (ultimă ?!!) postare, la 29 aprilie 2010 at 1:12 PM !! ) !
    Probabil ... am AJUNS aici pentru a primi "muştruluiala cuvenită", în urma lecturării acestui articol ... "la zi" !
    Mi-am "însuşit" critica, însă DOZA mi se pare ... nesemnificativă, deci o voi completa la Simona Tache !
    Anticipat VĂ MULŢUMESC ... amândorura !
    ~
    DE CE am ajuns AICI ? Încă nu m-am "lămurit" (probabil pentru vreo "adresă" din Blogrol, ori ... pentru A MĂ BĂGA ÎN SEAMĂ ... niţeluş !)
    ~
    Din politeţe VĂ FELICIT ! Nu-i uşor să supravieţuieşti între bloggeri, darămite ... să devii deosebit !
    Încă nu m-am "lămurit", după un singur articol (puţin cam lung, totuşi), însă NU ESTE STILUL MEU ... deci, s-ar putea ... să vă mai caut ! (pentru articole mai vechi).
    ~
    Vă rog INSISTENT:
    NU PIERDEŢI TIMPUL să veniţi "pe la mine" ! Sincer ... chiar NU merită ! Chiar sunt ... LA UN PAS ... de a anula, de a mă anula, de a închide toate cele 9 "Bloguri=categorii !".
    ~
    Îmi cer Iertare pentru că v-am deranjat !
    Îmi cer IERTARE, pentru că v-am deranjat !
    Vă rog frumos SĂ MĂ Iertaţi !
    ~
    Cornelius,

    PS: ... o scurtă privire ... în Oglindă ! Vă mulţumesc pentru că EXISTĂM ! ...
    ~,

    RăspundețiȘtergere
  6. Mai dă-i dracu'de proşti, că s-a umplut ţara!
    Da' acuma, fie vorba-ntre noi, ce dracu' e ălea "rictusuri"? Aşa se zice mai elevat la "picioare"? :)))

    RăspundețiȘtergere
  7. Ce bine faci ca-i lasi la usa. Eu nici la usa nu i-as lasa. eu nu pot sa fiu atat de delicat. Acum ca ai timp liber, poate dai de IT-stul venit din concediu sa-ti repare 7'le :P
    Internetul e din ce in ce mai acesibil oricui. Si frustratii trebuie sa faca ceva nu?

    RăspundețiȘtergere
  8. Inca nu am trecut prin experienta asta. (Probabil la mine ar spune ca cine stie pe cine copiez. Poate fi chiar si un coleg / o colega de breasla.) Imi pare rau ca ti se intampla tie si altor bloggeri care au ceva de spus. Eu te-am descoperit cam de o saptamana, dar imi placi enorm. Trebuie sa-mi fac timp sa iti citesc arhiva.

    RăspundețiȘtergere
  9. Lia, lia, lia... nu te-ai prins inca...? Nu le plezneste nimic, trec la urmatorul blog, post sau pagina. Stii cite persoane se simt mai...hmh, docte fiind-ca pot accesa si scrie la rubrica "comments" la un blog? Mica porcarie, distractia fav. a rRomanilor. Deh, lucruri mici, pe placul mintilor mici. Si odihnite.

    RăspundețiȘtergere
  10. Ginuța, vorbele tale mă onorează de fiecare dată :) Te îmbrățișez cu drag și își mulțumesc!

    Karma, eu de la o vreme am decis să nu mă mai depresez :D Eu pe proști nu-i mai bag în seamă, că mai mult le dau nas și nu merită.

    Bogdanic, adevărul e că faza cu blogul sofisticat m-a încurcat cel mai tare :))) Eu, care sunt o simplistă, o dintr-o bucată și o bâtă-n baltă, ba mai noi mai intru și prin efracție la prietena mea în casă, blog sofisticat? :D Să știi că mi-e foarte rușine, dar nu pot să mă abțiiiiin! :)))

    Cornelius, cu tot respectul, nu am înțeles ce vrei să-mi transmiți. Blogul Isabelei s-a oprit pentru toată lumea la acea dată, restul sunt detalii personale de care nu am dreptul să vorbesc. Mai departe nu am înțeles, te simți unul din cei numiți de mine mai sus sau ce? Din politețe, am acceptat comentariul tău și îți și răspund. În general îmi plac comentariile/discuțiile la obiect, chiar și în contradictoriu, dacă sunt constructive. Dacă tu ai înțeles din blogging ideea de supraviețuire și de a fi deosebit, cred că nu ai înțeles mare lucru. Îți mai spun, foarte sincer și direct, că mesajul tău e haotic, cu idei amestecate, fără mare legătură cu subiectul și dacă tu îți închipui că ai fost ironic, crede-mă, nu ți-a ieșit.
    P.S. Mă uit zilnic în oglindă, și în aia interioară, și în cea de pe perete.

    Neliniștitu, problema e că îi tot tolerăm pe proști și uite că ne-au încălecat. Oare dacă aveam decoltee la vedere, ne spunea ne-naturale rânjete? :)))

    Mădălina, mă bucur că ai ajuns în vizită și sper să nu dezamăgesc :) Foarte drăguțe lucrușoarele pe care le faci. Eu am decis să moderez comentariile după ce am primit niște mizerii, transformate în aberante amenințări și injurii. Nu mai puțin de 49 de comentarii venite de la respectivul dement! Așa că e mult mai sănătos așa. Te mai aștept!

    LMN, mă înspăimântă ideea a atât de multe minți mici ...

    RăspundețiȘtergere
  11. Se-cret, mie mi se pare foarte amuzant să comentezi despre așa ceva, că nu e windows-ul cu licență :))))

    Esculeeeee, mâncaț-i-aș talentu, hai să îmi speli rușinea, să nu mă mai certe oamenii pă blog :)))

    RăspundețiȘtergere
  12. :)) Hitler iti spun de-acum inainte...Si cum te lasa pe tine inimioara sa lasi omu' fara raspuns? Doar pierde jumatate din viata sa compuna un mesaj asa fain, si plin de invataminte, si tu nu faci decat sa-l dai contraexemplu? Ntz, ntz, ntz:))

    RăspundețiȘtergere
  13. Hitlerina! :))) Și n-am inimă, așa că nu-mi fac probleme pentru răspuns :D

    RăspundețiȘtergere
  14. Pffff... am scris ceva si am pierdut si nici nu am baut cafeaua. Incerc sa reaiu.

    Nu-i cenzurez pe ai mei decat daca imi jignesc comentatorii (prietenii), acolo ma irit.

    Mai sunt aia care vin si zic o duma (ca daca imi citesc doua comentarii ma cunosc cu adevarat) si sar de cur in sus daca zic ca nu e adevarat.

    Eu nu ma cert pe blog si niciodata nu am lasat comentarii cacacioase. Nu stiu, dar nu mi se pare corect cand pot sa scriu corect, frumos si respectuos.

    In fine. Tampiti. Esti misto! Cenzureaza-i sa le plesneasca tot de ciuda.

    >.<

    RăspundețiȘtergere
  15. cornelius imi aduce aminte de cineva... o sa-ti povestesc

    RăspundețiȘtergere
  16. Oh,iti dai seama cat venin au acumulat?Li se intoarce fierea pe dos...cahhh!
    Ce viata nedreapta,si frustrati si inveninati...ptiuu,ceva dezintoxicare un cazul lor o exista?

    RăspundețiȘtergere
  17. Ever, la mine a funcționat treaba asta (ba chiar am lăsat să se ciondănească între ei comentatorii, pentru că aveau ceva de spus, chit că erau în contradictoriu) 2 ani și jumate aproape. Dar uite că s-a depășit o anumită limită și am decis că e mai sănătos așa :)

    Shmeny, m-ai fpcut curioasă ...

    Rodica, nici nu știu dacă e venin acumulat sau pur și simplu lipsă de educație, de rațiune, de bun-simț.

    RăspundețiȘtergere
  18. Io am putini d-astia, iar p-aia care ii am nu-i sterg, nu-i banez, imi pun mintea cu ei, ca cu iehovistii, si-i fac sa dispara, fara sa-i injur! Mie-mi plac prostii cu pretentii, sunt sare si piperu' din viata! ;)

    RăspundețiȘtergere
  19. Acu' vazui ca si karma police are aceleasi vicii! :-)))

    RăspundețiȘtergere
  20. acu' nu vreau sa ma dau mare, da' cand promovam eu moderarea comentariilor, voi (toti amicii mei blogeristici) imi ziceati ca neah, io ii las draga sa zica ce vor (da, da, mata included, draga mea vulpe). acu' triumf si eu - tot in ticalosia mea :)) - ca ati inceput sa nu mai dati voce tuturor imbecililor. ca astia nu trebuie lasati sa vorbeasca. de ce? pentru ca nu vorbesc, ci se kk virtual pe unde apuca. bravo, nu pot decat sa te aplaud ca le dai peste nas! te pupez apasat!

    RăspundețiȘtergere
  21. io sunt f. trist, pa mine nu ma-njura nimeni, a fost unu da a fost cumva mult prea fin si si-a dat seama ca nu merit sa fiu injurat.

    Of, of, ce deprimant e sa nu te-njure nimeni!

    P.S Am totusi noroc in particular, cu nefasta.

    RăspundețiȘtergere
  22. Iai, aia cu probatul de haine avand ca rezultat o piele inrosita a patit-o si o colega de-a mea in anul doi. Chestiile astea se intampla... nu doar in filme.

    RăspundețiȘtergere
  23. La mine comentariile sunt la liber pentru cei care au cel putin un comentariu aprobat. Ceilalti "trebe" sa-si astepte randul la moderat.

    RăspundețiȘtergere
  24. Aveam un coleg in facultate. Nemaipomenit de cult, de cate ori prindea pe cineva il trecea de la Platon la Kant, prin toate teoriile politice si economice posibile etc. Toate acestea cu un aer de o superioritate probabil intentionata sa ne striveasca in adorare. Cand scria mailuri sau orice comentariu aveai impresia ca scrie cu un ranjet si-o scarba existentiale. Fug de prostii agresivi, dar de intelectualii agresivi fug si mai tare! :))

    RăspundețiȘtergere
  25. mie imi plac discutiile in contradictoriu sau alea care nu au nici o legatura cu subiectul. cam asa ca ale lui Neamtu' Tiganu :D

    RăspundețiȘtergere
  26. PS: Lia, te rog sa imi aprobi comentariul :))) nu suport gandul ca imi poate fi cenzurat :P

    RăspundețiȘtergere
  27. Tizule, am destule pentru care trebe să-mi pun mintea, pe căldurile astea numa de proști suficienți nu am chef. În plus, a început să-mi placă să fiu dictatoare așa :)))

    Zazu, când aveam noi discuțiile astea apăruseră cei cu care te mai ciondăneai, dar cumva constructiv, aduceau și idei bune. N-avea rost atunci. Acum da, e plin de căcăcioși :D

    Neamțule, dacă vrei, pentru tine, fac orice, inclusiv să te înjur. Dar o să-mi fac mai multe pseudonime, plus ca anonim, ca să simți toată dragostea mea, ok? :))

    Brontozaurel, mi s-a părut chiar stupid comentariul, de parcă doar în filme și seriale poți avea o reacție alergică la o rochie de mireasă și la ideea de măritiș! Ca și cum în viața reală toate femeile doar la măritat ca în povești visează. Ei, bine, eu nu!

    Misaki, uuuu, știu, groaznic! Am avut și eu comentatori din ăștia culți în cap, dar am și comentatori într-adevăr deștepți și mișto care le-au dat-o de nu s-au mai ridicat de jos :D

    Vero, în nemernicia mea de dictatoare a comentariilor, pe tine, hai, te las, că te cunosc și ești simpatică :))) Și mie îmi plac discuțiile în contradictoriu, iar Neamțu e unic :) Dar pentru imbecilitățile agresive nu mai am nici nervi, nici umor, nici îngăduință. Așa că se adună acolo, la moderare :D Te pupez!!!

    RăspundețiȘtergere
  28. De ce ar fi diferit aici? Retarzi sunt gramada, cum ar spune un prieten. Este alegerea ta sa-i moderezi, dar personal nu cred in cenzura. Idiotii se plictisesc repede, au o mandrie usor de lezat.

    RăspundețiȘtergere